1 La aceasta de asemenea inima mea tremură și sare din locul ei.

La auzul acestor lucruri îmi tremură inima. Nu există o divizare naturală între cap. 36 şi 37. Elihu continuă ilustraţia cu o furtună însoţită de tunete ca mijloc pentru a descrie puterea lui Dumnezeu. El zice că inima lui tremură când aude tunetul şi vede fulgerul scânteind pe cer.


2 Ascultă cu atenție vuietul vocii sale și sunetul ce iese din gura lui.

Trăsnetul tunetului Său. [Zgomotul vocii Sale, KJV]. Elihu foloseşte o metaforă. El nu vrea să spună că de fapt tunetul este glasul lui Dumnezeu (vezi Psalm 77:18; 104:7).


3 El îl conduce sub întregul cer și fulgerul lui până la marginile pământului.
4 După acesta răcnește o voce, el tună cu vocea maiestății sale; și nu le va opri când se aude vocea sa.
5 Dumnezeu tună uimitor cu vocea sa; face lucruri mari pe care nu le înțelegem.

Lucruri mari. Cu versetul acesta se sfârşeşte parabola cu furtuna însoţită de tunete. În această descriere plastică, Elihu încearcă să-L copleşească pe Iov cu simţământul maiestăţii şi puterii lui Dumnezeu.


6 Pentru că el spune zăpezii: Fii pe pământ; la fel ploii mărunte și ploii mari a tăriei sale.
7 El sigilează mâna fiecărui om, ca toți oamenii să cunoască lucrarea lui.

Pecetluieşte. Aceasta s-ar putea referi la încetarea muncii în aer liber pe timp de iarnă datorită zăpezii, gheţii şi ploilor puternice. Această întrerupere în activitatea omului oferă prilej de meditaţie şi în felul acesta încurajează o cunoaştere mai profundă a lui Dumnezeu.


8 Atunci fiarele intră în vizuini și rămân în locurile lor.

Se trage într-o peşteră. Versetul acesta tinde să confirme interpretarea v. 7. Fiarele hibernează în timpul iernii. Şi aceasta este o dovadă de înţelepciune din partea lui Dumnezeu. El a luat măsuri ca animalele să fie ocrotite de frig şi să fie în stare să trăiască cu cantităţi mai mici de hrană în sezonul când aceasta se împuţinează.


9 Din sud vine vârtejul de vânt, și frigul din nord.

De la miazăzi. Literal, "din cămară", adică din magazia unde se spune că Dumnezeu păstrează furtunile (vezi Iov 38:22; Psalm 135:7). De la miazănoapte. Literal, "de la cei care împrăştie". Acestea par să fie vânturile violente care alungă norii şi aduc o atmosferă senină, îngheţată. Elihu subliniază că toate acestea sunt sub controlul lui Dumnezeu şi că aceste fenomene naturale dovedesc măreţia Lui.


10 Prin suflarea lui Dumnezeu este dată bruma; și lățimea apelor este strâmtată.

Micşorează. [E îndreptată, KJV]. Literal, "constrânge", adică solidă prin îngheţ (vezi Psalm 147:16-18).


11 De asemenea prin udare el obosește norul gros, el împrăștie norul său luminos;

Încarcă. Literal, "împovărează". Adică El încarcă norul cu apă. Ploaia este una din principalele necesităţi ale ţărilor orientale. Dumnezeu e Cel care dă norii încărcaţi de umezeală care oferă apă pământului însetat.

Scânteietori. Literal, "norul luminii Sale". Poate ca şi cum fulgerele luminoase erau depozitate într-un nor. Sau expresia poate să însemne "norii în care se odihneşte lumina Sa".


12 Și norul este întors de jur împrejur prin sfaturile lui, ca ei să facă orice le poruncește peste fața lumii, pe pământ.

Lor. [Lui, KJV]. "Norii" constituie antecedentul evident.

Planurile. [Sfaturile, KJV]. Ebr. tackbuloth, "călăuzire", "direcţie". Dumnezeu călăuzeşte norii şi fulgerele, purtându-i şi învârtindu-i, îndreptându-i potrivit voii Sale.


13 El face ca acesta să vină, fie pentru disciplinare, fie pentru pământul său, fie pentru milă.
14 Dă ascultare la aceasta, Iov, stai liniștit și ia aminte la minunatele lucrări ale lui Dumnezeu.
15 Știi tu când Dumnezeu i-a aranjat și a făcut lumina norului său să strălucească?

Cârmuieşte Dumnezeu. Elihu îl întreabă pe Iov dacă ştie cum dă Dumnezeu ordinele Sale şi cum aranjează cursul şi succesiunea evenimentelor naturii.


16 Știi tu cumpănirea norilor, minunatele lucrări ale celui care este desăvârșit în cunoaștere?

Plutirea. Fenomenul norilor suspendaţi în cer, împovăraţi de ploaie, totuşi nesprijiniţi, provoacă uimirea lui Elihu (vezi cap. 26:8).

Ştiinţă. Fenomenele naturale indică ştiinţă nelimitată a lui Dumnezeu. Concluzia este că Iov n-ar trebui să-L critice pe Dumnezeu care-Şi desfăşoară atotştiinţa prin intermediul acestor lucrări minunate.


17 Cum ți se încălzesc hainele când el liniștește pământul prin vântul de sud?
18 Ai întins împreună cu el cerul, care este tare și ca o oglindă turnată?
19 Învață-ne ce să îi spunem; căci nu ne putem rândui vorbirea din cauza întunericului.

Arată-ne. [Învaţă-ne, KJV]. Aceasta sună a ironie. Elihu îi spune lui Iov: dacă eşti atât de deştept, învaţă-ne cum să ne apropiem de un asemenea Dumnezeu mare, deoarece noi suntem în întuneric.


20 I se va spune că eu vorbesc? Dacă un om vorbește, cu siguranță va fi înghițit.

Care este omul care-şi doreşte pierderea?[Dacă un om vorbeşte, cu siguranţă va fi înghiţit, KJV]. Iov îşi exprimase dorinţa ca Dumnezeu să-l asculte şi să-i răspundă. Intenţionând să mustre această încumetare şi totuşi sfiindu-se să o facă în mod direct, Elihu se aşează în locul lui Iov şi întreabă: ar fi potrivit ca eu să cer să vorbesc cu Dumnezeu? Dacă nu, nu poate fi potrivit nici ca Iov să facă aşa.


21 Și acum oamenii nu văd lumina strălucitoare din nori, dar vântul trece și îi curăță.

Lumina soarelui. [Lumina strălucitoare, KJV]. Probabil soarele. Oamenii nu pot privi soarele strălucitor. Cu cât mai puţin ar fi ei în stare să stea faţă în faţa cu Dumnezeu.


22 Vreme bună vine din nord; cu Dumnezeu este înspăimântătoare maiestate.

Aurora. [Vremea frumoasă, KJV]. Ebr. zakab, literal "aur".


23 Dar cât despre cel Atotputernic, nu îl putem afla, el este măreț în putere și în judecată și în abundență a dreptății; el nu va chinui.
24 De aceea oamenii se tem de el, el nu părtinește pe niciunul dintre înțelepții în inimă.

Să se teamă de El. Elihu îşi încheie cuvântarea cu un atac final îndreptat spre Iov, în sensul că Dumnezeu nu-i respectă pe oamenii încrezuţi.

Cei care se cred înţelepţi. Adică încrezuţi. De fapt, ce afirmă Elihu ca principiu e adevărat. E neînţelept din partea unui om să pună pe picior de egalitate înţelepciunea lui măruntă cu aceea a lui Dumnezeu. Eroarea lui Elihu stă în încercarea de a aplica principiul la Iov. Necazul cu Elihu şi ceilalţi protagonişti era că se încumetau să-l judece pe Iov.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

5-24 MH 434

14-16 �

ML 112

16 �

�

GC 46; Ed 15, 21; MM 7; PP 50