1 Atunci Ierub-Baal, adică Ghedeon, și tot poporul care era cu el, s-au sculat de dimineață și și-au ridicat corturile lângă izvorul Harod, astfel încât oștirea madianiților era pe partea de nord a lor, lângă dealul More, în vale.

Izvorul Harod. Acest izvor bogat, sub alt nume, încă mai curge dintr-o petşeră de la poalele unui deal dea-lungul crestei muntelui Ghilboa. Din el curge un pârâiaş spre răsărit. Probabil că în 1 Samuel 29:1 s-a făcut aluzie la acelaşi izvor. Harod înseamnă tremurare şi izvorul se poate să-şi fi primit numele de la panica şi tremurarea care a cuprins pe madianiţi, când i-a atacat Ghedeon.

Dealul Mare. Pe cealaltă parte a văii, la aproximativ 4 mile depărtare. Pe partea de nord a acestui deal a fost peştera Endor, unde Saul a vizitat pe vrăjitoare. De aceea, linia de luptă a fost aceeaşi ca şi pe vremea când Saul şi evreii au înfruntat pe filisteni, înainte de acea luptă bogată în evenimente de la Ghilboa, cu mulţi ani mai târziu ( 1 Samuel 31).


2 Și DOMNUL i-a spus lui Ghedeon: Poporul care este cu tine este prea mult ca să dau pe madianiți în mâna lor, ca nu cumva Israel să se laude împotriva mea, spunând: Mâna mea m-a salvat.

Prea mult. Ghedeon avea 32.000 de oameni (v. 3), madianiţii 135.000 (cap.8:10). Credinţa lui Ghedeon trebuie să fi fost greu încercată când Domnul i-a spus că acei care erau cu el erau prea mulţi.


3 Acum de aceea du-te, vestește în urechile poporului, spunând: Oricine este fricos și înspăimântat, să se întoarcă și să plece de la muntele Galaad. Și s-au întors din popor douăzeci și două de mii, și au rămas zece mii.

Vesteşte. Vestirea era o parte din anunţul pe care Moise poruncise să fie făcut (Deuteronom 20:5-9) înainte de luptă, invitând pe cei fricoşi să părăsească rândurile pentru ca dezertarea lor în plină luptă să nu-i facă şi pe alţii să fugă. Pentru că oştirea sa era aşa de mică în comparaţie cu aceea a madianiţilor, Ghedeon se abţinuse să facă anunţul obişnuit (PP 549). Mulţi dintre bărbaţi se înrolaseră din cauza apelului mişcător al lui Ghedeon, dar în inimile lor ei erau fricoşi şi necredincioşi. Ca să nu o ia la fugă când începea lupta, sau ca să nu ia asupra lor gloria luptei, Domnul a cerut ca ei să fie trimişi înapoi. Cele două treimi care au plecat, constituie cel mai trist comentariu despre măsura în care idolatria nimicise credinţa lui Israel în Dumnezeu.

Galaad. Unii socotesc că aceasta ar fi o greşită citire a lui Ghilboa, pentru că Galaadul era pe partea de răsărit a Iordanului, departe de scena bătăliei. Cu toate acestea, se poate să fi fost un munte cu numele acesta vecin cu valea lui Izreel. O sugestie a numelui poate fi găsită în numele unui râu din regiunea aceasta, cunoscut acum ca Nahr el Zălud.


4 Și DOMNUL i-a spus lui Ghedeon: Poporul este încă prea mult, coboară-i la apă și ți-i voi încerca acolo; și va fi astfel: acela despre care îți voi spune: Acesta să meargă cu tine, acela va merge cu tine; și despre oricine îți voi spune: Acesta să nu meargă cu tine, acela nu va merge.
5 Astfel el a coborât poporul la apă și DOMNUL i-a spus lui Ghedeon: Pe oricine va lipăi cu limba sa din apă, cum lipăie un câine, pe acela pune-l deoparte; tot astfel pe oricine se va pleca pe genunchi ca să bea.

Limpăie apă. Poporul fiind condus la pârâu, evident că au aşteptat să treacă imediat şi să înainteze spre tabăra vrăjmaşă, la o oarecare distanţă, de partea cealaltă. Câţiva erau nerăbdători să înceapă lupta, şi în timp ce traversau pârâul ei doar au luat puţină apă cu mâna şi au limpăit, trecând imediat mai departe. Alţii, înfricoşaţi de lupta ameninţătoare şi numai cu puţină speranţă în victorie, au văzut în aceasta un motiv de întârziere. Ei au îngenunchiat şi, fără nici o grabă, au băut până s-au săturat. Acei care erau grăbiţi au luat puţină apă în mână şi au sorbit-o în timp ce se străduiau să înainteze spre tabăra vrăjmaşă, erau în număr de numai 300. Cu aceştia, Domnul a făgăduit să aducă la îndeplinire înfrângerea madianiţilor. Cernerea a slujit să îndepărteze pe acei care erau pătaţi de idolatrie şi să aleagă pe aceia care erau bărbaţi ai curajului şi credinţei – bărbaţi a căror încredere în Dumnezeu nu a fost stricată prin închinarea şi practicile idolatre. Ei au avut puterea să creadă că, cu Dumnezeu de partea lor succesul putea să le aparţină, chiar dacă numărul lor era mic. După cum, mai târziu, Ionatan a amintit purtătorului lui de arme, că numărul lor era de mică importanţă înaintea lui Dumnezeu (vezi 1 Samuel 14:6).


6 Și numărul celor care au lipăit, punând mâna la gura lor, a fost trei sute de bărbați, dar tot restul poporului s-a plecat pe genunchi ca să bea apă.
7 Și DOMNUL i-a spus lui Ghedeon: Prin cei trei sute de oameni care au lipăit vă voi salva și voi da pe madianiți în mâna ta, iar tot poporul să meargă fiecare la locul său.
8 Astfel poporul a luat merinde în mâna lor și trâmbițele lor; și a trimis restul Israelului, pe fiecare bărbat la cortul său, și a păstrat pe cei trei sute de bărbați; și oștirea lui Madian era mai jos de el, în vale.
9 Și s-a întâmplat, în noaptea aceea, că DOMNUL i-a spus: Ridică-te, coboară la oștire, pentru că am dat-o în mâna ta.

În timpul nopţii. Poate că încercarea la marginea pârâului a avut loc seara, şi grosul forţelor israelite au plecat spre casele lor, acoperiţi de întuneric. În orice caz, madianiţii pare să nu fi ştiut că partea cea mare a forţelor israelite plecaseră.


10 Dar dacă te temi să cobori, coboară cu Pura, servitorul tău, la oștire;

Dacă ţi-e frică. Dumnezeu era gata să mai dea o reasigurare în plus. Pentru că Ghedeon s-a temut să atace, Domnul S-a oferit să-i dea un semn de încurajare, dacă el avea să se apropie pe ascuns de tabăra madianită şi să asculte despre ce vorbesc soldaţii madianiţi.


11 Și vei auzi ce spun ei; și după aceea ți se vor întări mâinile să cobori la oștire. Atunci el a coborât cu Pura, servitorul său, la partea de afară a oamenilor înarmați, care erau în oștire.

Întâia strajă. Adică, până la avanposturi sau străji. Probabil că tabăra madianită cuprindea femei şi copii. În jurul marginilor taberei este natural că au fost puşi bărbaţi înarmaţi.


12 Și madianiții și amaleciții și toți copiii estului se întindeau în vale, ca și cosașele de mulți; și cămilele lor erau fără număr, ca nisipul de pe țărmul mării de multe.

Răspândiţi. Aici valea nu era prea largă; drept urmare, mulţimea de oameni care alcătuiau tabăra, era răspândită dea-lungul unei linii subţiri, care se întindea în susul şi în josul văii poate pe mai multe mile. Îngustimea terenului lor de tabără a făcut poate ca numărul lor să apară chiar mai mare decât era, ca nisipul de pe marginea mării.


13 Și când Ghedeon a venit, iată, era acolo un bărbat care povestea un vis aproapelui său și spunea: Iată, am visat un vis; și, iată, o turtă de pâine de orz se rostogolea în oștirea lui Madian și a venit până la un cort și l-a lovit încât a căzut și l-a răsturnat, încât cortul zăcea întins.

Istorisea... un vis. Având în vedere că Madian era un fiu al lui Abraam, fără îndoială că poporul acesta vorbea o limbă asemănătoare cu aceea a evreilor. În orice caz, Dumnezeu a făcut în stare pe Ghedeon, să înţeleagă atât visul, cât şi interpretarea lui.

O turtă. Ebraicul salil, cuvânt aflat în Biblie numai aici. Interpretarea exactă nu este sigură, dar se pare că cuvântul vine de la un verb care înseamnă a coace, cu toate că alţii îl consideră a fi sinonim cu un verb similar care înseamnă a fi rotund, sau a rostogoli. Pâinea de orz era hrana celor foarte săraci. Aceasta poate să fie o referire voalată la israeliţi, care au fost împovăraţi de cei şapte ani consecutivi de asuprire madianită.

Cort. În mod literal, cortul. Reprezentând fie cortul principal al taberei în care locuia generalul conducător sau regele, fie cortul în care erau cei doi oameni, sau simbolic al taberei întregi.


14 Și aproapele său a răspuns și a zis: Aceasta nu este altceva decât sabia lui Ghedeon, fiul lui Ioas, un bărbat din Israel: Dumnezeu a dat în mâna lui pe madianiți și toată oștirea.
15 Și s-a întâmplat, când a auzit Ghedeon povestirea visului și interpretarea lui, că s-a închinat și s-a întors la oștirea lui Israel și a spus: Ridicați-vă, pentru că DOMNUL a dat oștirea lui Madian în mâna voastră.

S-a aruncat cu faţa la pământ. Ebraicul şachah, a se pleca, a se prosterna, a adora. La recunoaşterea unei dovezi atât de însemnate a prezenţei divine în ceea ce avea să întreprindă el, Ghedeon a răspuns după cum este potrivit să se facă în astfel de ocazii - s-a închinat. Fără îndoială că rugăciunea lui a exprimat în mod sincer mulţumirea inimii sale. Atât de adesea acei care sunt în mod deosebit binecuvântaţi de Dumnezeu uită să se întoarcă la El cu recunoştinţă. Ghedeon putea să raţioneze că, având în vedere urgenţa însărcinării şi nevoia de acţiune imediată, el putea să lase deoparte, până după victorie, închinarea de laudă. Dar astfel de amânări conduc adesea la neglijarea totală a laudei faţă de Dumnezeu.

Închinarea lui Ghedeon probabil că a fost şi o mărturisire a simţământului de profundă nevrednicie. El făcuse deja dovada smereniei sale când a vorbit despre sine ca fiind cel mai mic din casa tatălui meu (cap. 6,15). Aici el reafirmă atitudinea Sa. Caracteristica aceasta a vieţii lui a fost aceea, printre alte atribute, care l-a calificat în mod deosebit pentru însărcinarea lui. Acest fel de oameni sunt acei pe care îi poate folosi Dumnezeu în lucrarea Sa. El le poate încredinţa acestora o mare măsură de succes pentru că El ştie că ei nu-şi vor asuma gloria. Îngâmfarea şi mulţumirea de sine îl fac pe un om inapt pentru lucrarea lui Dumnezeu.


16 Și a împărțit pe cei trei sute de bărbați în trei cete și a pus o trâmbiță în mâna fiecăruia și ulcioare goale și lămpi înăuntrul ulcioarelor.

Trei cete. Această împărţire s-a făcut pentru a lăsa iluzia unei mari forţe atacatoare, astfel ca, atunci când madianiţii aveau să vadă făcliile şi să audă trompetele în locuri diferite, ei să presupună că sunt încercuiţi. Planul atacului a fost sugerat prin instrucţiuni divine (PP 550).

Trâmbiţe. Ebraicul şofar. Cornul îndoit al unui berbec sau al unui bou. Ulcioare. Vase de lut ieftine pe care oamenii din acea vreme le foloseau pentru gătit şi ca recipiente.

Făclii. Cuvântul este folosit, în general, pentru torţe aprinse. Introduse în vasele de lupt, ele aveau să ardă încet sau mocnind. Când ulcioarele au fost sparte şi torţele mişcate în aer, ele aveau să ardă cu vâlvătaie bruscă. Metode simple, nepromiţătoare sub îndrumarea şi binecuvântarea lui Dumnezeu pot face mai mult decât cele mai sofisticate sisteme pe care le-au născocit oamenii vreodată. Dumnezeu nu este dependent de număr.


17 Și le-a spus: Uitați-vă la mine și faceți la fel; și, iată, când voi ieși în afara taberei, va fi astfel: precum voi face eu, astfel să faceți și voi.
18 Când voi suna din trâmbiță, eu și toți cei care sunt cu mine, atunci să sunați și voi din trâmbițe de fiecare parte a întregii tabere și să spuneți: Sabia DOMNULUI și a lui Ghedeon.
19 Astfel Ghedeon și suta de bărbați care erau cu el au ieșit în afara taberei la începutul gărzii de la mijloc; și de-abia puseseră garda; și ei au sunat din trâmbițe și au spart ulcioarele care erau în mâinile lor.

Straja de la mijlocul nopţii. Se crede că, pe acea vreme, timpul era împărţit în trei străji. Dacă era aşa, atunci straja mijlocie avea să înceapă cu puţin înainte de miezul nopţii. Mai târziu, evreii au adoptat modelul roman de patru străji în noapte.


20 Și cele trei cete au sunat din trâmbițe și au spart ulcioarele și au ținut lămpile în mâinile lor stângi și trâmbițele în mâinile lor drepte ca să sune și au strigat: Sabia DOMNULUI și a lui Ghedeon.
21 Și au stat fiecare bărbat la locul său de jur împrejurul taberei, și toată oștirea a alergat și a strigat și a fugit.

Au rămas. În loc să atace o oaste aşa de mare, cei 300 de evrei au rămas pe la marginile taberei, suflând din cornurile lor, strigând şi mişcând făcliile lor. Planul lor era să bage panică în tabăra madianită.


22 Și cei trei sute au sunat din trâmbițe; și DOMNUL a ridicat sabia fiecărui bărbat împotriva aproapelui său în toată oștirea; și oștirea a fugit la Bet-Șita, în Țerera și la hotarul lui Abel-Mehola, la Tabat.

Unii împotriva altora. În timp ce mulţimea fugea în josul văii Izreel spre a scăpa dincolo de Iordan în întuneric, cei din faţă au luat pe cei ce veneau după ei drept vrăjmaşii lor evrei, şi au întors armele asupra lor.

Bet-Şita. Neidentificată în mod hotărât. Probabil că se afla la capătul inferior al văii lui Izreel

aproape de râul Iordan.

Hotarul. În mod literal, buză, faleză sau stâncă.

Abel-Mehola. În mod literal, pajiştea dansului. Locul de naştere al lui Elisei (1 Regi 19:16). Unii îl identifică cu Tell Abu Sifri din valea Iordanului, la 10 mile sud de Bet-San, alţii cu Tell el Maglub, la 7 mile est de Iordan pe Wadi Yabis, cam la 21 de mile sud de Marea Galileii. Tell el Maglub a fost mai înainte socotit a fi Zabes/Galaad care acum este identificat cu Tell Abu Kharaz pe aceeaşi Wadi Yabis, cam la 2 mile est de râul Iordan.

Tabat. Posibil, Râs Abu Tabât în spre sud-est de Abel-Mehola.


23 Și bărbații lui Israel s-au adunat din Neftali și din Așer și din tot Manase și au urmărit pe madianiți.

Bărbaţii din Israel. Mulţi din acei care, cu câteva ore mai înainte fuseseră trimişi acasă, s-au unit acum spre a-i ajuta pe fraţii lor în urmărirea vrăjmaşului fugar.


24 Și Ghedeon a trimis mesageri în tot muntele lui Efraim, spunând: Coborâți împotriva madianiților și luați apele înaintea lor până la Bet-Bara și Iordan. Atunci toți bărbații lui Efraim s-au adunat și au luat apele până la Bet-Bara și Iordan.

Ghedeon a trimis soli. La sud de teatrul de luptă locuia seminţia lui Manase şi populata seminţie a lui Efraim. Aceştia din urmă nu fuseseră chemaţi de Ghedeon când a strâns el pe evrei. Când oştile madianite au început fuga lor, Ghedeon a trimis grabnic soli în ţinutul lui Efraim, îndemnând poporul să meargă repede spre râul Iordan şi să pună stăpânire pe vadurile spre care se îndreptau madianiţii. Efraimiţii au răspuns de îndată blocând scăparea prin vadurile sudice. La acea vreme, probabil că râul era crescut, obligând vrăjmaşul să folosească un anumit vad.

Bat-Bara. Aşezarea acestei cetăţi este necunoscută; dar ea trebuie să fi fost la o oarecare distanţă în aval de râu, aproape de ţinutul efraimit ca Ghedeon să ceară efraimiţilor să acopere drumul de scăpare. O dovadă în plus că madianiţii s-au întors în aval de râu înainte de a încerca să traverseze, este arătată de faptul că urmărirea vrăjmaşului de către Ghedeon dincolo de râu l-a făcut să se îndrepte spre Sucot, o cetate aproape de Iaboc (cap.8:5).


25 Și au prins doi prinți ai madianiților, pe Oreb și pe Zeeb; și au ucis pe Oreb pe stânca lui Oreb, și pe Zeeb l-au ucis la teascul lui Zeeb; și au urmărit pe Madian și au adus capetele lui Oreb și Zeeb la Ghedeon, dincolo de Iordan.

Oreb şi Zeeb. În mod literal, "corbul şi lupul", nume pitoreşti pentru căpitanii deşertului. Acţiunea rapidă a efraimiţilor i-a făcut în stare să împiedice scăparea unui mare număr de madianiţi, care încercau să treacă Iordanul prin vadurile din aval. Urmăriţi din spate de forţele reunite ale lui Neftali, Aşer şi Manase, cu Iordanul de o parte şi efraimiţii în faţa lor, mulţi madianiţi au fost forţaţi să se supună. Printre captivi erau doi prinţi, Oreb şi Zeeb, care au fost executaţi de îndată. Spre a comemora victoria, locurile unde au fost ucişi aceşti doi bărbaţi au fost numite "stânca lui Oreb", în mod literal, "stânca corbului", şi "teascul lui Zeeb", în mod literal, "teascul lupului", nume care după cum s-ar părea, le mai păstrau când a fost scrisă, mulţi ani mai târziu, cartea Judecătorilor. "Stânca corbului" mai era încă cunoscută şi în zilele lui Isaia (Isaia 10:26).

De cealaltă parte a Iordanului. Pe partea estică, regiune numită acum Transiordania. În conformitate cu cap. 8,4, Ghedeon încă nu trecuse peste Iordan. De aceea, unii au crezut că efraimiţii au prins pe Oreb şi Zeeb după ce ei traversaseră pe partea estică a râului, şi că au adus înapoi capetele captivilor la Ghedeon, care mai urmărea pe madianiţi în fuga lor de la Izreel spre Iordan. Explicaţia mai bună este aceea că autorul Judecătorilor, introducând pe efraimiţi şi partea lor la această luptă, a dorit să completeze istorisirea sa cu privire la ei şi disputa lor cu Ghedeon înainte de a reda raportul lung al urmăririi de către Ghedeon a madianiţilor la est de Iordan. Din acest motiv el întrerupe raportul cronologic al luptei spre a spune despre gelozia efraimiţilor şi cum i-a calmat Ghedeon. Apoi, în cap. 8,4 autorul a rezumat firul istoriei luptei. Întâlnirea lui Ghedeon cu efraimiţii urma să aibă loc, în realitate, după ce el s-a întors de la înfrângerea madianiţilor, sau cel puţin după trecerea Iordanului.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ.

1-25 PP 548-554

2,3 PP 548

4-7 PP 549

9-18 PP 550

19-25 PP 553