1 Și s-a întâmplat, când David și oamenii săi au venit la Țiclag în a treia zi, că amaleciții invadaseră sudul și Țiclagul și loviseră Țiclagul și îl arseseră cu foc;

A treia zi. Cu toate că aşezarea exactă a Ţiclagului nu este cunoscută, probabil că ea se afla la circa 90 sau 100 mile de Afec (vezi cele despre cap. 29,1). David şi oamenii lui poate că s-au întors pe calea trecătorii Meghido, drum pe care, evident că filistenii merseseră înainte spre nord. Dar ei au putut de asemenea să meargă şi direct pe la sud de Izreel, spre En-ganim, iar de aici prin câmpia Dotan, spre drumul din câmpia Şaron, prin teritoriu filistean la Ţiclag, scurtând multe mile şi mult timp. Părăsind Izreelul înainte de revărsatul zorilor, conform poruncii lui Achiş, prin marş forţat ei au fost în stare să parcurgă distanţa până în a treia zi. Aceasta ar însemna în medie cam 30 de mile pe zi şi de aici şi extenuarea unora dintre oameni la sosirea lor (v. 10).


2 Și luaseră captive pe femeile care erau în el; nu au ucis pe niciuna, fie mare sau mică, ci le-au dus și au mers pe calea lor.

Nu omorâseră pe nimeni. Aceasta nu din cauza îndurării, ci pentru că femeile şi copiii aveau preţ bun ca robi şi ţiitoare. Se pare că era un obicei al popoarelor războinice ale Orientului Apropiat de a păstra femeile şi copii, mai ales pe fecioare şi pe copiii de parte femeiască (vezi Numeri 31,15-18; Judecători 21,1-24). David a lucrat fără minte, lăsând Ţiclagul fără apărare. Probabil că el a sperat că recentele sale incursiuni în deşert descurajaseră pe jefuitori să mai întreprindă expediţii pentru un timp. El era nerăbdător să facă o impresie cât mai bună asupra gazdei filistene mergând înspre nord alături de Achiş. Evident că el n-a ţinut seama de faptul că ştirile despre campania filisteană au ajuns aşa de repede în deşert (vezi despre cap. 27,9).


3 Astfel David și oamenii săi au venit în cetate și, iată, aceasta era arsă cu foc; și soțiile lor și fiii lor și fiicele lor, erau luate captive.
4 Atunci David și poporul care era cu el și-au înălțat vocea și au plâns până nu au mai avut putere să plângă.
5 Și cele două soții ale lui David erau luate captive: Ahinoam izreelita și Abigail carmelita, soția lui Nabal.

Din Izreel. Ahinoam izreelita era mama lui Amnon, întâiul născut al lui David, care mai târziu a sedus pe Tamar, sora lui vitregă (2 Samuel 13). În Palestina existau cel puţin două localităţi cu numele de Izreel: unul în seminţia lui Isahar (Iosua 19,18), unde pe atunci israeliţii se luptau contra filistenilor, şi unul în Iuda (Iosua 15,54-56), strâns legat cu localităţi ca Hebron, Maron, Zif etc. Unii au aşezat pe acest Izreel între Zif şi Carmel într-un loc cunoscut acum sub numele de Khirbet Terrâma.


6 Și David era foarte strâmtorat, pentru că poporul vorbea să îl împroaște cu pietre deoarece sufletul întregului popor era mâhnit, fiecare om pentru fiii săi și pentru fiicele sale; dar David s-a încurajat în DOMNUL Dumnezeul său.

Amăriţi. Ebraicul marah, în mod literal, era amărât. Vezi derivaţii ale rădăcinii marah în Exod 15,23; Rut 1,20. Amărăciunea oamenilor împotriva conducătorului lor a fost evident din cauză că David a lăsat căminele lor fără protecţie.

Sprijinindu-se pe Domnul. Acum atitudinea lui David este cu totul diferită de cea din timpul lunilor de duplicitatea înaintea lui Achiş. El primise dovada evidentă a ocrotirii lui Dumnezeu atunci când a greşit şi a fugit din Iudeea. Acum el întâmpină noua criză cu inima smerită. El a încurajat, în mod literal, a întărit inima sa în Domnul şi a chemat pe Abiatar să-L întrebe pe Domnul prin Urim şi Tumim (v. 7). Aceasta este calea pe care ar fi trebuit să o urmeze când a avut de gând să fugă în Filistia.


7 Și David a spus preotului Abiatar, fiul lui Ahimelec: Te rog, adu-mi aici efodul. Și Abiatar a adus efodul acolo la David.
8 Și David a întrebat pe DOMNUL, spunând: Să urmăresc această ceată înarmată? Să o ajung? Și el i-a răspuns: Urmărește-i, pentru că într-adevăr îi vei ajunge și negreșit vei lua înapoi totul.
9 Astfel David a mers, el și cei șase sute de oameni care erau cu el și au ajuns la pârâul Besor, unde cei care au rămas în urmă s-au oprit.

Pârâul Besor. Se crede că este pârâul care, trecând prin Gerar, se varsă în Mediterana aproape de Gaza. Depărtarea lui de Ţiclag nu poate fi determinată, pentru că nu se ştie dacă este vorba de braţul cel mai nordic sau de braţul cel mai sudic al pârâului. Ba mai mult, aşezarea exactă a Ţiclagului este necunoscută.


10 Dar David i-a urmărit, el și patru sute de oameni, pentru că două sute au rămas în urmă, cei care erau atât de obosiți încât nu puteau să treacă pârâul Besor.
11 Și au găsit un egiptean în câmp și l-au adus la David și i-au dat pâine și el a mâncat; și l-au făcut să bea apă;

Un egiptean. Faptul că acest băiat era un egiptean aruncă o lumină slabă asupra caracterului acestor jefuitori. Cum făcuseră incursiuni în Iuda şi pe teritoriul filistean, evident că tot aşa invadaseră şi părţi din Egipt şi luaseră captivi pentru a-i vinde ca sclavi. Nici un popor sau trib nu era în siguranţă în faţa năvălirii lor.


12 Și i-au dat o bucată de turtă de smochine și doi ciorchini de stafide; și după ce a mâncat, duhul lui i-a revenit, pentru că nu mâncase pâine, nici nu băuse apă trei zile și trei nopți.

Trei zile şi trei nopţi. Deoarece tânărul avea cunoştinţă despre arderea Ţiclagului (v. 14), nimicirea trebuie să fi avut loc cel puţin cu trei zile în urmă, pentru că el fusese părăsit de nemilosul lui stăpân de trei zile (v. 13). Timpul era suficient să îi facă în stare pe năvălitori să scape şi să se ascundă, fără urmă, în deşert.


13 Și David i-a spus: Al cui ești? Și de unde ești? Și el a spus: Eu sunt un tânăr din Egipt, servitor al unui amalecit; și stăpânul meu m-a lăsat, pentru că acum trei zile am căzut bolnav.
14 Noi am invadat în partea de sud a cheretiților și în ținutul care aparține de Iuda și în partea de sud a lui Caleb; și am ars Țiclagul cu foc.

În partea de miazăzi a chereniţilor. În mod literal, neghebul chereniţilor. Unii cred că chereniţii trebuie să fie fost cretanii. O comparaţie între Ezechiel 25,16 şi Ţefania 2,5 arată că chereniţii au ocupat o parte a ţărmului filistean, evident că partea sudică, pentru că amaleciţii i-au ajuns numai când ei s-au apropiat de deşertul Şur. Ţiclagul era fie în teritoriul chereniţilor, fie mărginit cu acesta.

La miazăzi de Caleb. Mai bine neghebul lui Caleb. Lui Caleb chenizitul (Iosua 14,14) i-a fost dată o parte din lotul lui Iuda, aproape de Hebron (Iosua 15,13-19). Deoarece amaleciţii locuiau în deşert, înspre Egipt (1Samuel 15,7) şi deoarece calebiţii sunt amintiţi ca făcând incursiuni după chereniţi; probabil că invazia a pornit de la vest spre est, trecând mai întâi peste hotarul chereniţilor. Apoi, după ce năvălitorii au dispărut înspre est, ducând cu ei pe prizonierii chereniţi, probabil că au aflat despre absenţa lui David din districtul său de domiciliu şi s-au hotărât să se întoarcă acasă pe drumul Ţiclagului, pentru a-l nimici, şi apoi să fugă înapoi în întinderile deşertului Şur împreună cu captivii lor.


15 Și David i-a spus: Poți să mă cobori la această ceată? Iar el a spus: Jură-mi pe Dumnezeu că nici nu mă vei ucide nici nu mă vei da în mâinile stăpânului meu și te voi coborî la această ceată.
16 Și după ce l-a coborât, iată, ei erau împrăștiați pe toată fața pământului, mâncând și bând și dansând, pentru toată prada cea mare pe care o luaseră din țara filistenilor și din țara lui Iuda.

Mâncând, bând. Amaleciţii care se opresc la unele oaze pentru a se ospăta din prăzile lor pot fi comparaţi cu cei patru împăraţi ai Mesopotamiei care au invadat aceeaşi regiune pe vremea lui Abraam (Geneza 14) şi au plecat acasă cu Lot şi alţi captivi din Sodoma, numai pentru a se opri la Hoba (Geneza 14,15) ca să sărbătorească victoria (vezi PP 135). Influenţa băuturii îmbătătoare i-a făcut să fie complet nepregătiţi pentru atacul rapid al lui David.


17 Și David i-a lovit din amurg chiar până în seara zilei următoare; și nu a scăpat niciun om dintre ei, în afară de patru sute de tineri, care au călărit pe cămile și au fugit.

Patru sute de tineri. Numărul celor care au scăpat este un indiciu despre mărimea oştirii care a luat parte la incursiune şi despre mulţimea proviziilor pe care trebuie să le fi avut cu ei când David a căzut asupra lor. Lăsându-şi calabalâcurile la pârâul Besor, David a putut să manevreze oştirea împovărată de pradă. Luptând până în noapte şi continuând a doua zi, în cele din urmă, David a eliberat pe captivi şi a adunat la un loc proviziile pentru a se întoarce la Ţiclag.


18 Și David a luat înapoi tot ceea ce amaleciții duseseră; și David și-a eliberat pe cele două soții.
19 Și nimic nu le lipsea, fie mic sau mare, nici fii, nici fiice, nici pradă, nici vreun lucru pe care li-l luaseră: David a recuperat totul.
20 Și David a luat toate turmele și cirezile, pe care le-au mânat înaintea celorlalte vite și au spus: Aceasta este prada lui David.

Toate oile şi toţi boii. Acest verset este oarecum obscur. Ceea ce adaugă KJV, după cum se vede în italice, nu ajută prea mult. Septuaginta traduce acest verset: Şi el a luat toate turmele şi cirezile şi le ducea înaintea prăzii şi despre aceste prăzi se spune: acestea sunt prăzile lui David. Textul ebraic pare să exprime ideea că David a luat înapoi vitele şi alte lucruri care aparţinuseră susţinătorilor lui. În afară de acestea mai erau şi alte turme şi cirezi mari pe care amaleciţii le adunaseră în recenta lor expediţie militară. Acestea erau arătate ca fiind prăzile lui David şi mergeau înaintea vitelor recuperate, în drumul spre casă.


21 Și David a venit la cei două sute de bărbați, care erau atât de obosiți încât nu l-au putut urma pe David, pe care îi făcuseră să rămână la pârâul Besor; și ei au ieșit să îl întâmpine pe David și să întâlnească poporul care era cu el; și când David s-a apropiat de popor, i-a salutat.
22 Atunci au răspuns toți oamenii stricați și ai lui Belial, dintre cei care au mers cu David și au zis: Căci ei nu au mers cu noi, nu le vom da nimic din prada pe care am luat-o înapoi, ci doar fiecărui bărbat soția sa și copiii săi, ca să îi ducă și să plece.
23 Atunci David a spus: Să nu faceți astfel, frații mei, cu ceea ce ne-a dat DOMNUL, care ne-a păstrat și a dat în mâna noastră ceata care a venit împotriva noastră.
24 Fiindcă cine vă va da ascultare în acest lucru? Ci cum este partea celui care coboară la bătălie, tot astfel să fie partea celui care rămâne lângă lucruri, vor împărți la fel.

Partea trebuie să fie aceeaşi. Un sistem hotărât de împărţire a prăzii a fost impus pe vremea când Israel s-a luptat pentru prima dată cu madianiţii. La război a mers numai o parte din tabără, dar imediat după luptă, Domnul l-a instruit pe Moise să împartă prada în două părţi, în aşa fel încât luptătorii şi cei care au rămas cu adunarea să poată avea părţi egale; de asemenea se punea deoparte şi ce era hotărât pentru leviţi şi pentru darurile aduse Domnului (vezi Numeri 31,25-54). La planul acesta nu s-a aderat întotdeauna, dar începând cu vremea lui David se pare că aceasta a fost o regulă stabilită în Israel.


25 Și a fost astfel din acea zi înainte, că el a făcut din aceasta un statut și o rânduială pentru Israel până astăzi.
26 Și când David a venit la Țiclag, a trimis din pradă bătrânilor lui Iuda, chiar prietenilor săi, spunând: Iată, un dar pentru voi, din prada dușmanilor DOMNULUI;

Darul. David era departe de a fi egoist şi zgârcit. În timpul anilor lui de peregrin, nu numai că s-au adunat mulţi cu el, dar mulţi alţii îi dăduseră provizii. Până în prezent, el nu fuseseră în stare să răsplătească amabilitatea lor. Acum, cu prima ocazie, el a trimis daruri generoase din bogata lui pradă. Este firesc că gestul acesta urma să pregătească terenul pentru prietenia continuă a compatrioţilor lui, acum când, după moartea lui Saul, el avea să se întoarcă la Hebron.


27 Celor din Betel și celor din sudul Ramotului și celor din Iatir,

Betel. Este puţin probabil că acesta ar putea fi Betelul din seminţia lui Beniamin, ci mai degrabă Betul, una din cetăţile părţii lui Iuda care a fost dată lui Simeon (Iosua 19,4), nu departe de Ţiclag.

Ramot de la miazăzi. În mod literal, ramotul Neghebului. Una dintre cetăţile date lui Simeon (Iosua 19,8), dar a cărei aşezare exactă este necunoscută.

Iatir. Se crede că este modernul Khirbet ’Attir, cam la 2 mile est de drumul principal dintre Hebron şi Beer-Şeba şi la vreo 8 mile sud-vest de Maon.


28 Și celor din Aroer și celor din Sifmot și din Eștemoa,

Aroer. Nu Aroerul de pe râul Arnon şi amintit în Iosua 12,2 ca loc luat de copiii lui Israel înainte de atacarea Hesbonului, ci o cetate în Negheb, la vreo 10,5 mile (16,8) est şi sud de Beer-Şeba, cunoscută acum ca ‘Ar’arah.

Sifmot. Posibil una din cetăţile de la care David a primit ajutor când a mers în pustia Paran (cap. 25,1), dar necunoscută astăzi. Eştemoa. Cuprinsă împreună cu Debirul în lista cetăţilor aparţinând lui Iuda (Iosau 15,20.49.50) şi identificată cu modernul es-Semu, la vreo 8 sau 9 mile sud de Hebron şi aproape de

pustia Zif.

29 Și celor din Racal și celor din cetățile ierahmeeliților și celor din cetățile cheniților,

Racal. Singura referire din toată Biblia la acest nume de localitate. Aşezarea este necunoscută. Aici Septuaginta redă Carmel.


30 Și celor din Horma și celor din Cor-Așan și din Atac,

Horma. În vechime numită Ţefat (Judecători 1,17). Una din cetăţile din Negheb asediată de copiii lui Israel când şi-au permis să meargă în Canaan la Cadeş-Barnea împotriva poruncii Domnului (Numeri 14,45) şi iarăşi când Arad canaanitul i-a bătut după moartea lui Aaron (Numeri 21,1-3).

Cor-Aşan. Acelaşi ca Aşan (Iosua 15,42-44), de la nord-vest de Beer-Şeba. Una dintre cele nouă cetăţi din Şefela, care alături de Cheila a fost dată lui Iuda.

Atac. Amintită numai aici. Aşezarea este necunoscută.


31 Și celor din Hebron și tuturor locurilor unde David însuși și oamenii săi aveau obiceiul să meargă.

Toate locurile. Ca unul care a fost uns să fie împărat, David a dat dovadă de generozitate, demonstrând o dărnicie ca de rege. Raportul nu aminteşte despre darurile pentru bătrânii din Cheila şi nici pentru cetatea neprietenoasă Zif (vezi cap. 23,11.12.19), cu toate că ele pot fi incluse în toate locurile.

Faptul că a dat tuturor locurilor arată cât de mult a depins David de ospitalitatea diferitelor ţinuturi ale ţării lui Iuda.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-31 PP 692-694

1-4.6 PP 692

8-19 PP 693

20-24.26 PP 694