1 Și Ana s-a rugat și a spus: Mi se bucură inima în DOMNUL, cornul meu este înălțat în DOMNUL; gura mea s-a lărgit asupra dușmanilor mei, pentru că eu mă bucur în salvarea ta.

Mi se bucură inima în Domnul. Această a doua vizită la Silo a fost de o natură cu totul diferită de cea raportată în cap. 1. Atunci, povara Anei a fost o mijlocire pentru ea însăşi; acum ea este o mare litanie de laudă. Ca rezultat al deplinei ei supuneri faţă de Domnul, ea este fericită pentru privilegiul de a-I înapoia Creatorului ceea ce El îi dăduse ei. Făcând aşa, ea face experienţa celei mai înalte forme de bucurie, deoarece nu învăţase ea să aprecieze îndurarea Lui iubitoare întrun fel cu totul nou? Ea Îl laudă pe Dumnezeu ca autor al îndurării descoperită cu împreuna Lui simţire faţă de cei neajutoraţi. Ea dobândeşte o nouă viziune a puterii Lui, acum evident în stăpânirea de către El a forţelor ascunse ale naturii, în împiedicarea tacită a forţelor răului care ar fi descurajat-o şi ar fi învins-o, şi pricinuind împrejmuirea răului însuşi spre a contribui peste măsură de mult la adâncimea şi plinătatea bucuriei ei. Ea înţelege din nou legământul făcut cu strămoşii ei, că copiii lui Dumnezeu trebuie să ajungă o binecuvântare pentru toate popoarele. Cântarea de bucurie a Anei a fost o profeţie inspirată despre David şi Mesia (PP, p. 572).

Experienţa Anei s-a dovedit a fi cea mai mare binecuvântare care putea să vină în viaţa Peninei. Dumnezeu a fost tot atât de dornic să o salveze pe Penina atât cât era să o salveze şi pe Ana. Cum putea El să împlinească aceasta în mod mai efectiv decât arătând exaltarea unui suflet care s-a încrezut în El şi care n-a plătit rău pentru rău? Astfel a fost şi metoda lui Hristos în încercarea de a-l câştiga pe Simon leprosul – arătând binecuvântarea care putea veni pentru Maria Magdalena (Marcu 14,3-9; Luca 7,37-50). Simion a învăţat lecţia sa şi a devenit un ucenic serios (DA, p. 567, 568). A învăţat şi Penina lecţia ei?


2 Nimeni nu este sfânt ca DOMNUL, pentru că nu este altul în afară de tine, nici nu este vreo stâncă asemenea Dumnezeului nostru.
3 Nu mai vorbiți atât de trufaș; să nu iasă aroganță din gura voastră, pentru că DOMNUL este un Dumnezeu al cunoașterii și de el sunt cântărite faptele.

Să nu vă mai iasă din gură cuvinte de mândrie. Ana ar fi putut simţi o supremaţie personală asupra Peninei, având în vedere experienţa minunată pe care o avusese. Dar oare nu indică cuvintele acestor versete, mai degrabă, compătimirea Anei pentru ca rivala ei să poată vedea frumuseţea deplinei supuneri faţă de Dumnezeu, şi să înţeleagă că mândria nu are nici o valoare? Desigur că nimeni nu o va învinui pe Ana de o atitudine mai sfântă decât a altuia faţă de Penina după felul în care Dumnezeu a susţinut umila ei consacrare. Dacă Hristos a avut lacrimi în glasul Său când a pronunţat vaiurile asupra fariseilor (SC, p. 13; DA, p. 619, 620), n-a putut spiritul de sacrificiu al Anei, dându-l pe Samuel Domnului, să mişte inima Peninei ca ea să priceapă din nou cum cântăreşte Dumnezeu faptele? Pentru acei care, ca şi Penina, se simt tari în propria putere, El lasă să se coacă fructul acelui egoism, care este moarte spirituală. Dar chiar pe acei care sunt morţi spiritual, El îi poate face să fie vii. Hristos a oferit lui Iuda exact aceleaşi ocazii pe care le-a oferit şi lui Petru, totuşi unul s-a supus, celălalt nu.


4 Arcurile războinicilor sunt sfărâmate și cei care se poticneau sunt încinși cu putere.
5 Cei care erau sătui s-au închiriat pentru pâine; și cei flămânzi nu mai sunt flămânzi; astfel încât cea stearpă a născut șapte; și cea care are mulți copii a slăbit.
6 DOMNUL ucide și dă viață, coboară în mormânt și ridică de acolo.
7 DOMNUL face sărac și bogat; el coboară și înalță.

Domnul sărăceşte şi El îmbogăţeşte. Ana recunoaşte că salvarea ei de mustrare vine de la Dumnezeu, care a înălţat-o mult mai presus de batjocura Peninei. Durerea zilelor de mai înainte s-a schimbat acum în exaltare în Domnul. Rugăciunea de întristare a cedat locul laudei puterii divine. Buzele ei, închise altădată în răbdare tăcută, sunt acum deschise spre a ridica în slavă atotputernicia lui Dumnezeu. Ea socoteşte experienţa ei ca şi un simbol al triumfului atins de Dumnezeu pentru poporul Său, atât individual, cât şi colectiv. Ea capătă inspiraţie pentru cântare mult dincolo de câmpul propriei experienţe, şi sub călăuzirea Duhului Sfânt priveşte înainte spre bucuria celor mântuiţi când stau pe marea de sticlă cu o cântare nouă pe buzele lor (Apocalipsa 14,3). O bucurie ca aceea simţită de Ana nu era o plăcere egoistă, ci o lărgită înţelegere a caracterului lui Dumnezeu, asemănătoare aceleia care a făcut ca fiii lui Dumnezeu să strige de bucurie la crearea lumii (Iov 38,7), sau pe israeliţi să aclame laude lui Dumnezeu pentru scăparea de oştirea egipteană la Marea Roşie sau oastea îngerească să exclame la naşterea lui Hristos: slavă lui Dumnezeu în locurile înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui (Luca 2,14). Batjocurile şi amărăciunile de acasă au fost chiar ambianţa în care o vedenie a salvării lui Dumnezeu a putut fi astfel cultivată încât să facă să apară cerul pe pământ. Ana avea cerul în inima ei pentru că ea învăţase să iubească lumea aşa cum o iubeşte Hristos (vezi DA, p. 331, 641).


8 El ridică din pulbere pe cel sărac și înalță din balegă pe cerșetor, pentru a-i așeza printre prinți și pentru a-i face să moștenească tronul gloriei, pentru că stâlpii pământului sunt ai DOMNULUI și pe ei a așezat el lumea.

El ridică. Prin puterea lui Dumnezeu sufletul creştinului, totdeauna conştient de neputinţa lui, se ridică deasupra forţelor egoismului. Încins cu putere de sus, un astfel de suflet recunoaşte că îndoielile din trecut, temerile şi încercările sunt trântite la pământ. Biruinţa ia locul înfrângerii, şi în bucurie deplină sufletul este format după chipul lui Hristos.


9 El va păzi picioarele sfinților săi, iar cei stricați vor amuți în întuneric; căci prin putere niciun om nu va învinge.
10 Potrivnicii DOMNULUI vor fi sfărâmați în bucăți; din cer el va tuna asupra lor; DOMNUL va judeca marginile pământului și va da putere împăratului său și va înălța cornul unsului său.

Împăratului Său putere. Ani de zile, Ana privise printr-o oglindă, în chip întunecos (1 Corinteni 13,12), dar acum prin ochiul profetic ea vorbeşte despre credinţa ei în triumful final şi desăvârşit al lui Hristos (v. 10). După cum Dumnezeu a înălţat tăria ei, tot aşa va înălţa El şi tăria Unsului său (vezi Filpeni 2,9-11). Nu s-ar putea ca mulţi dintre cei care trăiesc în această ultimă generaţie să-I permită lui Dumnezeu să-i înalţe din mijlocul ambianţei lor rele, astfel încât, ca şi Ana, să cânte o cântare de laudă şi de mulţumire faţă de El pe marea de sticlă (Apocalipsa 14,3)?


11 Și Elcana a mers la Rama, la casa lui. Și copilul servea DOMNULUI înaintea preotului Eli.

Copilul a rămas în slujbă. Cuvântul tradus copil este na'ar, care înseamnă un băiat de orice vârstă până la maturitate. La vârsta de 17 ani, Iosif a fost numit un na'ar. Acelaşi termen este folosit despre fiii lui Eli din v. 17. Cu cât erau ei mai în vârstă decât Samuel, nu se ştie. În conformitate cu contextul, el i-a făcut preoţi înainte de a ajunge la maturitate. Estimările vârstei lui Samuel se întind de la 3 la 15 ani (vezi EGW, Material suplimentar asupra lui 1 Samuel 1,20-28).

Când un copil îşi asumă vreo răspundere, părinţii lui, adesea, caută să câştige din aceasta un avantaj pentru ei înşişi. Lui Elcana trebuie să i se dea mult credit, care, deşi levit, a continuat felul lui de viaţă normală la Rama. Cunoscând în mod sigur natura ambianţei în care avea să ajungă Samuel, Elcana şi Ana trebuie să se fi îngrijorat oarecum când au pus darul lor faţă de Domnul în mâinile lui Eli şi ale celor doi fii ai lui, Hofni şi Fineas! Cu cât mai mare trebuie să fi fost îngrijorarea Tatălui ceresc când El L-a pus pe Fiul Său sub influenţa şi cercetarea nevrednicilor preoţi din zilele Lui. Hristos a fost în vârstă de 12 ani când i s-a dat atenţie de către preoţi, totuşi purtarea Lui cu acea ocazie dovedeşte realitatea protecţiei divine extinsă şi asupra copiilor care caută călăuzire cerească (vezi despre Luca 2,52). Experienţele lui Samuel atestă aceeaşi călăuzire divină.

Scripturile arată lămurit că, în mijlocul acestui mediu rău, Samuel a slujit Domnului. Cuvântul slujbă se poate referi fie la slujirea laică, fie la cea sacră. El este folosit despre răspunderile lui Iosif în casa lui Potifar şi despre asistenţa lui Iosua pentru Moise în muntele lui Dumnezeu (Exod 24,13). Capacitatea lui Samuel de a se împotrivi influenţelor rele care-l înconjurau, exact aşa cum a făcut şi Iosif şi Iosua, poate fi atribuită hotărârii lui neschimbate de a se ocupa cu lucrările lui Dumnezeu.


12 Și fiii lui Eli erau fii ai lui Belial; ei nu îl cunoșteau pe DOMNUL.

Oameni răi (engl. Sons of Belial). În mod literal fii fără valoare. Astfel îi descrie Moise pe aceia care-i îndeamnă pe alţii să slujească altor zei (Deuteronom 13:13). În primele zile ale judecătorilor, levitul care călătorea de la Betleem s-a oprit peste noapte la Ghibea şi a fost atacat de fiii lui Belial (Judecători 19,22). În NT este folosit ca un epitet pentru Satana (2 Corinteni 6,15). Întocmai cum Iosif a fost pus în sânul degenerării regale, tot aşa şi Samuel a crescut înconjurat de o preoţie degenerată în mijlocul unui neam ticălos şi stricat (Filpeni 2,15).

Supuşi faţă de patimile rele, Hofni şi Fineas nu aveau o concepţie corectă despre Dumnezeul căruia ei presupuneau că-I servesc. Ei nu se bucurau de comuniune cu El, nu simţeau nici o simpatie pentru scopurile Lui şi nu aveau nici o înţelegere a obligaţiilor lor faţă de El. Ei doar au folosit poziţiile dreptului lor ereditar pentru propriile scopuri egoiste şi corupte. Ei au jefuit poporul pentru satisfacerea propriilor pofte. Ei L-au jefuit pe Dumnezeu nu numai de partea lui de jertfe, ci de închinarea şi iubirea închinătorilor Lui. Prin plăcerile lor josnice, ei au înjosit slujba Domnului în ochii poporului la nivelul orgiilor senzuale ale crângurilor idolatre învecinate. Dar Dumnezeu îngăduie ca un suflet să fie aşezat în mijlocul unui astfel de mediu spre a dovedi universului că mediul înconjurător rău nu trebuie să hotărască soarta unui suflet. Cunoscând spiritul de lăcomie al lui Iuda, nimeni nu s-ar fi gândit astăzi să-l pună casier, totuşi Isus l-a făcut casier (DA, p. 294, 295). El a intenţionat ca Iuda să fie atât de impresionat de lucruri de valoare mai mare încât să se supună din toată inima faţă de Mântuitorul său. Isus l-a iubit pe Iuda şi i-ar fi plăcut să-l facă unul din apostolii Săi de seamă (vezi DA, p. 295).


13 Și obiceiul preoților cu poporul era că, atunci când oferea cineva un sacrificiu, venea servitorul preotului, pe când fierbea carnea, cu un cârlig cu trei dinți pentru carne în mâna lui;
14 Și îl afunda în tigaie, sau în cazan, sau în căldare, sau în oală; preotul lua pentru el tot ce scotea cârligul pentru carne. Astfel făceau la Șilo tuturor israeliților care veneau acolo.
15 De asemenea, înainte ca ei să ardă grăsimea, servitorul preotului venea și spunea omului care sacrifica: Dă carne de fript pentru preot, pentru că nu va lua de la tine carne fiartă, ci crudă.
16 Și dacă vreunul îi spunea: Să lase să ardă acum grăsimea și apoi să iei cât îți dorește sufletul; atunci el îi răspundea: Nu, ci să mi-o dai acum și dacă nu, o voi lua cu forța.
17 De aceea păcatul tinerilor era foarte mare înaintea DOMNULUI, pentru că oamenii detestau ofranda DOMNULUI.
18 Dar Samuel servea înaintea DOMNULUI, fiind copil, încins cu un efod de in.

Făcea slujba. Nu în sensul de slujbă de servitor, ci de însărcinări sacre în legătură cu lucrarea leviţilor în jurul sanctuarului. Cuvântul ebraic tradus astfel include ambele feluri de slujire.

Efod de in. Aici, o îmbrăcăminte folosită de leviţi şi preoţii de rând, şi, uneori, chiar de persoane eminente din popor. De exemplu, David a jucat înaintea Domnului purtând un efod de in (2 Samuel 6,14). Acesta nu trebuie confundat cu efodul marelui preot din aur, de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu, şi din in subţire răsucit, pe care era fixat pieptarul cu cele 12 pietre ale lui Urim şi Tumim, prin care era întrebat Dumnezeu (vezi despre Exod 28,6; comp. cu Judecători 8,27). Dacă efodul simplu de in avea aceeaşi formă ca acela al marelui preot, după cum pare, acesta era o haină scurtă, fără mâneci constând din faţă şi spate unite la umeri, trase înăuntru la brâu cu o cingătoare (vezi despre Judecători 8:27).


19 Mai mult, mama sa îi făcea o haină mică și i-o aducea în fiecare an, când se urca împreună cu soțul ei să aducă sacrificiul anual.

Mamă-sa. Ana nu numai că a dat pe fiul ei Domnului, ci i-a dovedit iubirea ei an de an. În acelaşi fel, Domnul veghează continuu asupra poporului Lui. El nu numai că a dat pe Fiul Său o dată pentru toţi, ci Se interesează în mod continuu făcând acea jertfă în mod progresiv tot mai efectivă, venind în întâmpinarea nevoilor chiar celor mai slabi dintre copiii Săi (Matei 6,30-34).


20 Și Eli i-a binecuvântat pe Elcana și pe soția lui și a spus: DOMNUL să îți dea sămânță din femeia aceasta pentru împrumutul care este împrumutat DOMNULUI. Și ei au mers la casa lor.

Împrumutat Domnului. Ceea ce este împrumutat Domnului este sigur dat înapoi cu dobândă mărită. Ana a consacrat un copil Domnului şi a fost răsplătită cu alţi cinci. Avraam a făcut tot aşa cu Isaac şi Dumnezeu i-a făgăduit o sămânţă ca stelele cerurilor (Geneza 22,17). Hristos a făgăduit să întoarcă încă în această viaţă de o sută de ori (Matei 19,29; Luca 18,30).


21 Și DOMNUL a cercetat-o pe Ana, astfel că ea a rămas însărcinată și a născut trei fii și două fiice. Și copilul Samuel creștea înaintea DOMNULUI.
22 Și Eli era foarte bătrân și a auzit tot ce făceau fiii săi față de tot Israelul; și cum se culcau cu femeile care se adunau la ușa tabernacolului întâlnirii.

Eli era foarte bătrân. Un fragment din cartea lui I Samuel găsit în cea de-a patra peşteră de la Khirbet Qumrân şi publicată în 1954 redă: Eli a fost în vârstă de nouăzeci de ani. Albright crede că aceasta este o transpunere din cap. 4,15, unde LXX reda nouăzeci.


23 Și le-a spus: De ce faceți astfel de lucruri? Pentru că aud de faptele voastre rele de la tot poporul acesta.
24 Nu, fiii mei, pentru că nu este o veste bună ceea ce aud; voi faceți pe poporul DOMNULUI să calce legea.
25 Dacă un om păcătuiește împotriva altuia, judecătorul îl va judeca; dar dacă un om păcătuiește împotriva DOMNULUI, cine se va ruga pentru el? Totuși nu au dat ascultare vocii tatălui lor, pentru că DOMNUL voia să îi ucidă.

N-au ascultat. Slujba fiilor lui Eli este pusă aici în contrast cu aceea a lui Samuel. Samuel creştea şi era plăcut înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Hofni şi Fineas n-au ascultat de instrucţiunile Domnului şi au avut urechi surde faţă de sfaturile tatălui lor. Toţi oamenii sunt fiinţe morale libere. Dacă aleg să rămână sub braţul puternic al lui Dumnezeu (1 Petru 5,6), ei sunt înălţaţi la timp potrivit; dar dacă aleg să urmeze propriile căi, în mod inevitabil culeg roadele unei astfel de acţiuni.

Domnul voia să-i omoare. În mod literal, i-a plăcut Domnului să-i facă să moară. Ei lepădaseră stăpânirea ocrotitoare a lui Dumnezeu, au ales propria cale egoistă şi au lepădat cu premeditare sfatul Cerului. Îndepărtându-se de îngerul Domnului (Psalm 34,7), ei şi-au pecetluit propria soartă. Cei care i-au omorât au fost filistenii (1 Samuel 4,10.11), totuşi Dumnezeu a îngăduit moartea lor din cauza refuzului lor de a-L urma pe El. Dumnezeu nu se află faţă de păcătos ca un executor al sentinţei împotriva călcării de lege; ci El lasă pe înşişi lepădătorii harului Său să recolteze ceea ce au semănat (GC, p. 36). La fel a fost şi cu Iuda! Tot aşa este cu toţi cei care leapădă apelurile Duhului Sfânt!


26 Și copilul Samuel creștea în continuare și era plăcut deopotrivă DOMNULUI și oamenilor.
27 Și a venit un om al lui Dumnezeu la Eli și i-a zis: Astfel spune DOMNUL: Nu m-am arătat eu în mod clar casei tatălui tău, când ei erau în Egipt în casa lui Faraon?

Un om. Eli a murit la 98 de ani (cap. 4,15; vezi cele despre cap. 2,22), când Samuel a fost suficient de în vârstă spre a fi recunoscut ca profet şi ca probabil succesor al lui Eli ca Judecător (cap. 3,19-21). Avânt în vedere că desigur că a trecut un oarecare timp între cele două avertizări solemne amintite în cap. 2 şi 3, se pare probabil că vizita aceasta a profetului nenumit a avut loc curând după consacrarea lui Samuel. Altfel, nu există nici un motiv vădit pentru ce să nu fi putut aduce Samuel amândouă soliile de la Domnul.

Cât de îndelung răbdător este Dumnezeu! Saul, de pildă, a primit avertizare după avertizare, şi i s-au dat mulţi ani în care să cugete asupra problemelor, înainte ca în cele din urmă să aleagă să ia lucrurile în propriile mâini. Se poate să fi fost mulţi ani între această avertizare către Eli şi cea amintită în cap. 3, şi posibil mult mai mulţi ani până la moartea lui Eli, raportată în cap. 4.

Dar Eli s-a supus faţă de pretenţiile rudeniei, mai degrabă decât a-şi îndeplini datoria faţă de Dumnezeu în folosul poporului. Virtutea nu, nu e moştenită, ci dobândită. Fiii lui Eli au moştenit o răspundere sacră şi un nume onorabil, totuşi prin egoism ei au devenit în aşa măsură slujitorii lui Satana, încât să merite plângerile generale ale poporului. Când tatăl lor nu şi-a exercitat autoritatea, el a fost avertizat că întocmai aşa cum respectul şi cinstea dau naştere la un seceriş al caracterului şi utilului, tot aşa semănarea lipsei de respect şi a necinstei are drept rezultat durere şi dezamăgire

(v. 32). Legea servirii de sine este legea nimicirii de sine (DA [1940 ed.] 624).


28 Și nu l-am ales eu dintre toate triburile lui Israel să îmi fie preot, ca să ofere pe altarul meu, să ardă tămâie, să poarte un efod înaintea mea? Și nu am dat eu casei tatălui tău toate ofrandele făcute prin foc ale copiilor lui Israel?
29 Pentru ce loviți cu piciorul sacrificiul meu și ofranda mea, pe care am poruncit-o să fie în locuința mea; și onorezi tu pe fiii tăi mai mult decât pe mine, îngrășându-vă cu cele mai alese dintre toate ofrandele lui Israel, poporul meu?
30 De aceea, DOMNUL Dumnezeul lui Israel spune: Am spus, într-adevăr: Casa ta și casa tatălui tău, vor umbla înaintea mea pentru totdeauna; dar acum DOMNUL spune: Departe de mine, pentru că pe cei care mă onorează îi voi onora și cei care mă disprețuiesc vor fi puțin prețuiți.
31 Iată, vin zile când voi tăia brațul tău și brațul casei tatălui tău, încât nu va fi un bătrân în casa ta.
32 Și vei vedea un dușman în locuința mea, în toată bogăția pe care Dumnezeu o va da lui Israel; și nu va fi un bătrân în casa ta pentru totdeauna.
33 Și pe acela dintre ai tăi, pe care nu îl voi stârpi de la altarul meu, va fi ca să îți mistuie ochii și să îți mâhnească sufletul; și toți urmașii casei tale vor muri în floarea vârstei lor.
34 Și pentru tine acesta va fi un semn, care va veni peste cei doi fii ai tăi, Hofni și Fineas, vor muri amândoi într-o singură zi.

Într-o zi. După cum Hofni şi Fineas s-au purtat cu violenţă cu lucrurile Domnului, tot aşa ei aveau să aibă parte de o moarte violentă. Sperând ca să-i întoarcă de la căile lor rele, Dumnezeu a tras la o parte cortina viitorului. Ar fi fost natural să se aştepte ca atunci când fiii au auzit această prorocie, ei să-şi fi schimbat viaţa lor, cu scopul de a evit să recolteze împlinirea ei. Făcând această profeţie, Dumnezeu a prevăzut pur şi simplu soarta lor – El n-a predestinat-o. El, care cunoaşte sfârşitul de la început, cunoaşte tot ceea ce afectează exercitarea liberei alegeri. Avertizându-i pe oameni despre cele ce conţin viitorul pentru ei, Dumnezeu dovedeşte universului că oamenii merg aşa de departe cu alegerea lor liberă, că nici chiar această cunoaştere nu-i va împiedica.


35 Și îmi voi ridica un preot credincios, care va face conform cu ceea ce este în inima mea și în mintea mea; și îi voi zidi o casă sigură; și el va umbla înaintea unsului meu pentru totdeauna.

Un preot credincios. Scriptura nu indică preotul în care s-a împlinit această profeţie. Unii comentatori cred că ea se referă la Ţadoc, din linia lui Eleazar, căruia Solomon i-a dat preoţia, când a fost demis Abiatar, din linia lui Itamar din cauza colaborării lui cu Adonia într-o încercare de a-şi asigura tronul lui Solomon (1 Regi 2,27.35). Alţii cred că ea se referă la Hristos, în timp ce alţii socotesc că profeţia s-a împlinit în Samuel şi lucrarea lui. Dar învăţătura cea de seamă a acestei declaraţii trebuie găsită în faptul că omul nu poate împiedica împlinirea finală a dorinţei lui Dumnezeu de a reface chipul Său în inima omului. Lui Israel i-a fost dat serviciul sanctuarului, cu tot simbolismul lui amănunţit, pentru a ilustra mijloacele prin care lucrează Dumnezeu. Totuşi, chiar dacă preoţi şi conducători îl resping, planul lui Dumnezeu, care nu cunoaşte nici grabă, nici întârziere, se mişcă încă în mod ferm spre înainte către împlinirea lui deplină. Dacă omul alege să facă astfel, el se poate uni cu Hristos în aducerea la îndeplinire a acestei ţinte; dacă el refuză, n-are decât să se condamne pe sine însuşi. El nu Îl poate învinui pe Dumnezeu de conspiraţie împotriva lui.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ

1–36 PP, p. 571–580 1–3 PP, p. 571

3 TM, p. 438

6–10 PP, p. 571

9 MH, p. 479

11 PP, p. 572

12 3T, p. 472; 4T, p. 516

12–16 PP, p. 576

12–17 PK, p. 416

17 PP, p. 576, 580, 609

18 CT , p.488, 537; PP, p. 573; 3T, 472; 4T, p. 516

19 PP, p. 572

22–24 3T, p. 472

22–25 PP, p. 577

23–25 2T, p. 620; 4T, p. 199

25 PP, p. 580

26 PP, p. 573

27–30 PP, p. 577

30 AH, p. 28; CH, p. 50, 102; CSW, p. 138; CT, p. 374, 426; FE, p. 81; MH, p. 180; ML 284; MM 36; PK 485; PP 529, 579; SL 19, 66; 2T 40; 4T 538; 5T 136, 268, 304, 424, 448; 6T 144, 356; 7T 193; 8T, p. 123, 153

35 PP, p. 578


36 Și se va întâmpla, că oricine va fi rămas în casa ta, va veni și se va ghemui înaintea lui pentru o monedă de argint și o bucățică de pâine; și va spune: Pune-mă, te rog, în vreunul dintre serviciile preoțești, ca să mănânc și eu o bucată de pâine.