Dumnezeu îi poartă de grijă lui Ilie

Când israeliții și-au dorit și ei un împărat, prorocul Samuel le-a reamintit că nu acesta era planul lui Dumnezeu pentru ei, să aibă un alt împărat în afară de Dumnezeu. Astfel, fiecare națiune avea să știe că poporul Lui se încredea în Dumnezeul lor puternic, nu într-un om, nici într-o armată, nici în vreun idol fără valoare. Dar acum aveau doi împărați. Uneori amândoi se închinau la idoli. Ce situație teribilă! Și tristă!

Ieroboam a devenit împărat peste zece seminții de la nord după ce aceștia au refuzat să îl accepte pe fiul lui Solomon ca împărat. Împărăția lui Ieroboam se numea Israel, sau regatul de nord. Reboam, fiul lui Solomon, locuia la Ierusalim. Împărăția lui se numea Iuda, sau regatul de sud.

Când a devenit împărat, Ieroboam a început să nutrească gânduri de gelozie. Ce a hotărât el să facă? 1 Împărați 12:26-30.

Așa cum le spusese Dumnezeu, unii dintre leviți încă trăiau în mijlocul semințiilor lor, și Ieroboam a încercat să îi convingă să fie preoți în închinarea lui idolatră. Ce a făcut el când aceștia au refuzat? 1 Împărați 12:31.

Nu a trecut mult timp până mulți dintre leviți și alți oameni care aleseseră să Îi fie credincioși lui Dumnezeu s-au mutat în Iuda, unde se puteau închina Lui fără să le fie teamă. Dar majoritatea oamenilor au ales să rămână și majoritatea dintre ei s-au închinat idolilor lui Ieroboam în locurile stabilite de el.

Gândeşte-te:

Crezi că Dumnezeu a fost trist? Crezi că El avea să renunțe să încerce să salveze oamenii din cele zece seminții? Nu. Dumnezeu ne iubește. Atâta timp cât nu alungăm Duhul lui Dumnezeu pentru totdeauna și nu refuzăm să ne schimbăm alegerile greșite, Dumnezeu nu renunță niciodată. Îți amintești de Solomon? A renunțat Dumnezeu la el?

După moartea lui Ieroboam, lucrurile au început să se înrăutățească tot mai mult în împărăția de nord, în Israel. Fiecare împărat părea să fie la fel de rău ca cel dinaintea lui sau chiar mai rău. Greu găseai pe cineva care să Îl iubească pe Dumnezeu și să asculte de Cele Zece Porunci.

După câțiva regi răi, Ahab a devenit conducător peste Israel. Ce fel de împărat a fost el? 1 Împărați 16:30.

Ahab era rău și s-a căsătorit cu o femeie care era la fel ca el, rea. Ea Îl ura pe Dumnezeu și se închina la Baal. Chiar construise un templu pentru Baal în Samaria, cetatea-capitală. Pretutindeni în țară oamenii se închinau idolilor păgâni. Părea că nimeni nu mai alegea să Îi rămână credincios lui Dumnezeu.

Dar Dumnezeu nu renunțase și El știa chiar persoana potrivită care să Îl ajute. Numele lui era Ilie, unul din prorocii credincioși ai lui Dumnezeu, care trăia în munți, la est de Iordan. Dumnezeu avea un plan prin care Ilie să Îl ajute să „trezească” poporul.

Credinciosul Ilie a fost foarte tulburat și trist când a văzut că tot mai mulți oameni se închinau la idoli. El știa că nimeni nu luase în seamă avertizările trimise de Dumnezeu către ei și Ilie își dorea foarte mult ca Dumnezeu să facă ceva prin care să îi salveze pe unii dintre ei.

La momentul potrivit, Dumnezeu i-a descoperit lui Ilie planul Său, că trebuia să meargă și să îi spună împăratului Ahab ce avea să facă Dumnezeu. Ilie știa că planul avea să îi înfurie pe Ahab și soția lui atât de mult, încât își vor dori să îl omoare. Dar Ilie se încredea în Dumnezeu; lui nu îi era frică.

Gândeşte-te:

Mai are Dumnezeu nevoie de bărbați și femei, de băieți și fete care sunt dispuși să fie curajoși pentru El? Ai vrea să fii și tu unul dintre ei?

Ilie știa că oamenii care se închinau la Baal credeau că zeul lor trimitea ploaie, rouă și soare. Ei nu credeau că Dumnezeul din cer avea vreo putere asupra acestor lucruri. Ce oameni nechibzuiți! Ei nu știau că Dumnezeu dădea soare, ploaie și rouă.

Dumnezeu putea face să se oprească ploaia și roua peste tot în împărăția lui Ahab. Exact acest lucru îngrozitor a spus Dumnezeu că se va întâmpla și Ilie trebuia să îi transmită lui Ahab vestea. În drum spre Samaria pentru a-i spune lui Ahab ce urma să se întâmple, Ilie a privit spre câmpurile verzi și spre frumoasele flori, spre pădurile cu copacii lor înverziți și spre pârâul care curgea. Atunci s-a gândit cât de diferit urma să arate totul în curând.

În cele din urmă, a ajuns în Samaria. În palat, a trecut de paznici și a mers direct la locul în care se afla împăratul. Fără să-și ceară scuze pentru îndrăzneala lui, el i-a transmis împăratului mesajul. 1 Împărați 17:1.

Apoi, de îndată ce a terminat, s-a întors, a trecut de paznici și a plecat. Împăratul a fost uimit. Totul a fost atât de brusc.

Înainte de a putea pune vreo întrebare, Ilie dispăruse deja. De unde venise el? Cum a reușit să intre în palat? Cum a îndrăznit să spună ce a spus? Nimeni nu îi putea oferi un răspuns la vreuna din întrebările lui. Nimeni nu știa cum reușise să treacă Ilie de paznici, nici încotro o luase după ce ieșise din palat.

Gândeşte-te:

Ceea ce i-a spus Dumnezeu lui Ilie să facă era înspăimântător. De cât curaj este nevoie pentru a face o faptă atât de vitează? Ne poate da Dumnezeu curaj când alegem să ascultăm de El?

Când a plecat de la palat, Ilie nu știa ce dorea Dumnezeu ca el să facă în continuare. Dar știa cu certitudine că Ahab și Izabela aveau să fie atât de furioși, încât vor vrea să îl omoare. Însă Ilie era sigur că Dumnezeu urma să îi poarte de grijă.

Negreșit, de îndată ce a ieșit de la palat, Dumnezeu i-a spus exact ce să facă și unde să meargă. 1 Împărați 17:3-5.

Dumnezeu nu uitase nici măcar unul din lucrurile de care avea nevoie Ilie. El urma să fie într-un loc sigur, unde hrana și apa îi erau asigurate în fiecare zi. Nu a trecut mult timp până când toți și-au dat seama că situația era exact așa cum a spus Dumnezeu că va fi. Zi după zi, săptămână după săptămână nu a căzut nicio picătură de ploaie, nici chiar un strop de rouă. Parcă o cheie uriașă încuiase cerul.

Câmpiile au început să-și schimbe culoarea în maro, frunzele copacilor s-au uscat și au căzut și peste tot era numai praf când bătea vântul. Apa care curgea în pârâul din care bea Ilie era tot mai puțină, până când a ajuns doar un fir de apă. Corbii îi aduceau hrană în fiecare zi. Dar ce s-a întâmplat în cele din urmă cu pârâiașul? 1 Împărați 17:7.

Ilie nu a fost îngrijorat, el știa că Dumnezeu îi purta de grijă. Așa și era. Ce i-a spus El lui Ilie să facă în continuare? 1 Împărați 17:8,9.

Când a ajuns în cetate, iată că acolo era o văduvă; el i-a vorbit politicos. 1 Împărați 17:10,11.

Văduva credea că Dumnezeul Israelului era Dumnezeul adevărat. Dintotdeauna ea a fost amabilă cu străinii. Acum era sinceră cu Ilie. 1 Împărați 17:12.

Ce a spus Ilie și cum a arătat văduva că a ales să se încreadă în Dumnezeu, deși ea își folosea puțina mâncare pe care o mai avea? 1 Împărați 17:13–16.

Gândeşte-te:

Deoarece văduva a ales să se încreadă în Dumnezeu și să împartă puțina mâncare pe care o mai avea, ea a salvat trei vieți. Cine erau aceștia? A dărui altora Îi aduce bucurie lui Dumnezeu?

Într-o zi, în timp ce Ilie stătea la văduva cea amabilă, s-a întâmplat ceva foarte rău. Băiețelul văduvei s-a îmbolnăvit foarte tare și a murit. Văduva a fost copleșită de durere, la fel și Ilie. Dumnezeu făcuse o minune mare pentru ei în fiecare zi, încât să poată supraviețui în timpul foametei. Dar acum băiețelul murise.

Văduva credea că probabil Dumnezeu o pedepsea pentru vreo faptă rea. Dar Ilie știa că Dumnezeu nu este așa. El l-a luat pe băiețel din brațele mamei lui, l-a dus în camera de sus și, cu blândețe, l-a pus pe pat. Apoi s-a rugat ca Dumnezeu să facă o minune și să îi redea viața.

La început, nu s-a întâmplat nimic. Ilie a continuat să se roage. Apoi băiețelul și-a deschis ochii. Probabil că a și căscat, de parcă tocmai se trezise. Poate chiar s-a întrebat de ce era în camera lui Ilie. Atunci Ilie I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru extraordinara minune făcută. Probabil că a zâmbit în timp ce a luat băiețelul în brațe și l-a dus înapoi la mama lui. 1 Împărați 17:22,23.

Văduva deja se încredea în Dumnezeu. Acum Îl iubea și se încredea în El și mai mult. Știa că Ilie era cu adevărat slujitorul Său special. 1 Împărați 17:24. 

Gândeşte-te:

Într-o zi, curând, Isus va chema mulți copii și adulți care acum dorm în mormintele lor și le va spune că este momentul să se trezească. Nu va fi un lucru minunat?

Nimeni din Israel nu a crezut că se va întâmpla ce spusese Ilie despre ploaie. Preoții lui Baal le-au spus tuturor să nu se îngrijoreze. Ei au spus că Baal era responsabil de ploaie, rouă și soare și că Baal nu Îl va lăsa niciodată pe Dumnezeu să facă ce a spus Ilie că va face și că, în curând, toți vor ști că Baal era mult mai puternic decât Dumnezeu.

Pentru o vreme, nimeni nu s-a îngrijorat. Dar zilele treceau, apoi săptămânile, apoi lunile. Apoi a trecut un an. Și încă un an. Tot nu plouase.

Deja toți erau îngrijorați și preoții cei răi erau înnebuniți. S-au rugat mai tare și au adus tot mai multe jertfe pe altarul lui Baal. Dar nimic nu s-a schimbat. În al treilea an, iarba dispăruse cu totul, copacii erau goi și hrana era din ce în ce mai puțină. Oamenii și animalele mureau de foame. Izabela era furioasă. Acum Îl ura pe Dumnezeu mai mult decât oricând. Ea i-a omorât pe toți profeții Lui pe care i-a putut găsi.

Izabela, Ahab și preoții erau absolut siguri că lucrurile îngrozitoare care li se întâmplau erau din cauza lui Ilie. Chiar și poporul credea acest lucru. Ahab trimisese oameni să îl vâneze pretutindeni. Chiar i-a obligat pe împărații celorlalte națiuni să îi promită că îi vor spune dacă îl găsesc. 1 Împărați 18:10. Cât de mult își doreau Ahab și nelegiuita lui soție să pună mâna pe Ilie!

Părea că nimeni nu își dădea seama că tot ce se întâmpla era din cauza lor. Ei continuau să creadă că Baal îi putea salva trimițând ploaia de care aveau atâta nevoie.

Gândeşte-te:

De ce crezi că a îngăduit Dumnezeu foametea? Ai fost pedepsit vreodată pentru a-ți aminti că trebuie să asculți? Povestește o ocazie.

Viziune într-un lan de porumb - Adaptare de Amy Sherrard după Little Ellen

Minutele treceau unul câte unul și credincioșii adventiști continuau să spere că Isus va veni. Dar El nu a venit. Și ah, cât de dezamăgiți au fost ei! Ellen și familia ei au plâns. Ce s-a întâmplat? De ce nu a venit? Biblia spune întotdeauna adevărul și Isus Își ține întotdeauna cuvântul.

Acum trebuiau să se întoarcă din nou la casele și la locurile lor de muncă. Cei care nu crezuseră că Isus Se va întoarce au râs și și-au bătut joc de ei. Mulți dintre cei dezamăgiți au hotărât să nu se mai încreadă în Biblie. Alții s-au bucurat în taină că Isus nu S-a întors; încă iubeau lucrurile acestei lumi. Dar unii s-au gândit că probabil greșiseră ei undeva, așa că au hotărât să se roage și să studieze Biblia cu și mai multă sârguință.

Dimineața următoare, imediat după marea dezamăgire, Hiram Edson, unul din credincioșii adventiști, vorbea cu prietenul lui. „Haide să mergem să studiem și să ne rugăm împreună cu prietenii noștri”, a spus el. Au trecut printr-un lan de porumb ca să nu se întâlnească pe drum cu oameni care să râdă de ei. În timp ce mergeau, Hiram s-a oprit dintr-odată și a privit spre cer. Gândul i-a zburat spre marele sanctuar din cer. Oare acela era sanctuarul despre care a spus Isus că va fi curățit? Poate că nu pământul era sanctuarul care trebuia curățit. Hiram știa că acest gând venise de la Isus și a împărtășit gândul și cu alți credincioși.

La început, credincioșii se întrebau cum era posibil ca ceva din sanctuarul din cer să aibă nevoie de curățire. Dar, pe măsură ce au continuat să studieze, ei au descoperit că sanctuarul construit de Moise și toate lucrurile pe care preoții le-au făcut în sanctuarul de pe pământ au fost pentru a ne ajuta să înțelegem marele sanctuar din cer.

Ei știau că atunci când oamenii mergeau la sanctuar pentru a-și mărturisi păcatele și pentru a aduce mielul de jertfă, ei de fapt arătau că se încredeau în Isus să îi ierte și să moară în locul lor. Când sângele mielului era dus în sanctuar, păcatele lor erau șterse cu totul. O dată pe an avea loc un eveniment numit Ziua Ispășirii. Ceremonia din acea zi arăta că sanctuarul din cer urma să fie curățit prin ștergerea păcatelor celor credincioși lui Dumnezeu.

Ei au descoperit că data din octombrie 1844 era corectă, dar că evenimentul pe care îl așteptau în acea zi era greșit. În loc să vină pe pământ în acea zi, Isus a intrat în Sfânta Sfintelor, pentru a începe judecata celor ale căror cărți sunt acolo. Cei care și-au mărturisit păcatele și au ales să asculte de Isus vor fi pentru totdeauna cu El când El va veni să îi ia la cer. Apocalipsa 14:6,7.

Credincioșii adventiști și-au amintit cât de siguri au fost ucenicii că Isus urma să devină împărat și cât de dezamăgiți au fost când El a murit. Asemenea ucenicilor, credincioșii adventiști nu înțeleseseră profețiile.

Acum suntem în adevărata Zi a Ispășirii, când sunt judecați toți ale căror cărți se află în Sfânta Sfintelor din sanctuarul ceresc. Această judecată a început în ziua despre care credincioșii adventiști credeau că este ziua în care Isus Se întorcea în această lume. Daniel 7:9,10.

Acum, credincioșii adventiști știau că trebuiau să avertizeze întreaga lume să fie pregătită să Îl întâlnească pe Isus când judecata se va încheia. Isus i-a dat o viziune lui Ellen pentru a ajuta poporul advent, deci și pe noi, să înțeleagă cum să fie pregătit să meargă cu Isus când El va veni. (Va urma)