Regele Saul devine mândru

Israeliții ceruseră un rege deoarece doreau să fie ca celelalte națiuni. Le-a dat Dumnezeu ceea ce doreau? Da. Le-a dat ceea ce cereau. Numele regelui era Saul și era cel mai înalt și mai frumos bărbat din Israel.
La adunarea la care Saul fusese prezentat, Samuel a spus poporului ce trebuia să facă și cum trebuia să se poarte un rege. Apoi i-a trimis pe toți acasă. 1 Samuel 10:25,26.

Dar nu toți erau fericiți, iar Saul știa asta. Chiar semințiile care ceruseră cel mai mult un rege protestau. De ce alesese Dumnezeu cea mai mică seminție din care să aleagă un rege? De ce nu alesese din Iuda sau Efraim, cele mai mari și mai puternice seminții? De ce să fie rege un om din mica seminție a lui Beniamin? 1 Samuel 10:27.

Cu înțelepciune, Saul a rămas umil și I-a permis lui Dumnezeu să aibă grijă de aceste lucruri. Apoi a venit vestea că amoniții mergeau la bătălie împotriva Iabesului din Galaad, una dintre cetățile lui Israel. Solii s-au grăbit să anunțe vestea. Ce a făcut Saul când vestea a sosit în cetatea lui? 1 Samuel 11:4-7.

Saul n-a pierdut deloc vremea, nu-i așa? A trimis soli în tot Israelul ca să cheme soldați să lupte pentru a ajuta oamenii din cetatea Iabes din Galaad. S-au adunat mii de soldați israeliți și au înfrânt vrăjmașul într-o singură zi.

Gândeşte-te:

Ai observat că Saul asculta de îndemnurile Duhului Sfânt? Acesta este motivul pentru care israeliții au câștigat bătălia. Este prezent Duhul Sfânt cu fiecare dintre noi atunci când alegem să ne încredem în Dumnezeu și să ascultăm de El? Nu este minunat acest lucru?

Israeliții erau fericiți. Câștigaseră prima bătălie condusă de regele lor. Israeliții își amintiră de faptul că unii murmuraseră atunci când Dumnezeu îl alesese pe Saul din mica seminție a lui Beniamin. Considerau că aceștia trebuie pedepsiți. Dar ce a spus Saul? 1 Samuel 11:12,13.

Cât de bine era faptul că Saul rămăsese umil! Știa că Dumnezeu le dăduse acea victorie. Saul fusese deja uns de Samuel. Și toți știau că fusese ales să fie rege. Dar nu avusese loc nicio ceremonie. Așa că Samuel a chemat poporul la o adunare. Întâlnirea avea loc la Ghilgal. Multe evenimente avuseseră loc la Ghilgal. Era locul unde poposiseră israeliții pentru prima dată atunci când sosiseră în Canaan, după trecerea râului Iordan. Era locul unde mana încetase. De acolo merseseră împotriva Ierihonului și fuseseră martori la dărâmarea zidurilor de către Dumnezeu. Acolo, Acan săpase o groapă sub cort și ascunsese lucrurile furate din Ierihon.

La întâlnire, Samuel întrebă poporul dacă făcuse ceva greșit pe parcursul conducerii sale. Ce i-au răspuns? 1 Samuel 12:4. Apoi Samuel le reaminti nenumăratele minuni făcute de Dumnezeu pentru ei. Le reaminti că ei încălcaseră deseori făgăduința de a se încrede în El și a asculta de El. Și acum doreau ca un om să le fie rege în locul lui Dumnezeu. Doreau să fie ca celelalte națiuni. Dumnezeu alesese un rege pentru ei, dar îi putea binecuvânta doar atâta timp cât ei și regele se încredeau în El și Îl ascultau. 1 Samuel 12:13–15. Poporul a recunoscut că nu merita binecuvântările lui Dumnezeu și i-a cerut lui Samuel să se roage pentru ei. Le-a spus Samuel că se va ruga? 1 Samuel 12:23–25.

Gândeşte-te:

A dat dovadă Samuel de dragoste și iertare? Este ușor să facem acest lucru?

Cu excepția regelui Saul și a fiului său Ionatan, niciun soldat din armata lui Saul nu avea sabie sau suliță. Și asta din cauza faptului că, în timpul dominației filistenilor, aceștia nu le permiseseră israeliților să aibă fierării unde să facă săbii și sulițe. 1 Samuel 13:19,22.

La scurt timp după ce Saul a devenit rege, fiul lui, Ionatan, a atacat una din întăriturile filistenilor și a câștigat bătălia. Aceasta i-a mâniat pe filisteni, care au decis să iasă la luptă împotriva israeliților. Când Saul a aflat planurile filistenilor, a chemat repede armata.

Samuel știa că israeliții aveau nevoie de ajutorul lui Dumnezeu și a promis să meargă și să se roage pentru ei înainte de începerea bătăliei. Saul trebuia să îl aștepte șapte zile. În timp ce așteptau, soldaților lui Saul a început să le fie frică. Știau că armata filistenilor avea multe care și cai și mii de soldați cu săbii și sulițe. Ce au început să facă? 1 Samuel 13:6–8.

Saul avea acum ocazia de a arăta încredere în Dumnezeu. Ar fi trebuit să le spună soldaților să fie curajoși. Dumnezeu avea să îi ajute; nu trebuiau să se teamă. Dar Saul însuși începuse să se teamă. În loc să aibă încredere în Dumnezeu și să-l aștepte pe Samuel, a făcut un lucru care trebuia să fie făcut doar de persoane alese special. Ce a făcut? 1 Samuel 13:9. Ce scuze a adus Saul la sosirea lui Samuel? 1 Samuel 13:10–12.

Gândeşte-te:

Primul lucru pe care Adam și Eva l-au făcut după căderea în păcat a fost să aducă scuze pentru neascultarea lor, nu-i așa? Este ușor și firesc acest lucru?

Fiecare israelit știa că doar oameni aleși special pot aduce jertfe. Acum, aveau să știe că Saul, regele lor, încălcase o lege sfântă. Ceea ce făcuse Saul avea să le dea prilejul să creadă că păzirea legilor lui Dumnezeu nu este atât de importantă. Ce a făcut Samuel după ce a ascultat scuzele lui Saul? 1 Samuel 13:13,14.

Ar fi fost cu mult mai bine dacă Saul ar fi ales să se încreadă în Dumnezeu decât să nu asculte și apoi să caute scuze. Israel avea nevoie de un rege care să se încreadă și să asculte de Dumnezeu întotdeauna. Majoritatea soldaților lui Saul plecaseră. Unii se ascundeau în peșteri și printre stânci și alții trecuseră de cealaltă parte a râului Iordan. Toți se temeau – cu excepția a doi.

Ionatan, fiul lui Saul, nu era deloc ca tatăl lui. Ionatan Îl iubea pe Dumnezeu, asculta de El și se încredea în El. Și Dumnezeu a pus un plan în mintea lui. Când Ionatan a împărtășit planul cu băiatul credincios care îi ducea armura, au decis să îl pună în aplicare. 1 Samuel 14:6,7.

Mai întâi, Ionatan a cerut un semn. Dorea să fie sigur că urmau planul lui Dumnezeu în lupta împotriva filistenilor. 1 Samuel 14:8–10. Garda filisteană a râs și a făcut glume când i-a văzut pe cei doi soldați. Au spus că israeliții ieșeau din găurile unde se ascunseseră. 1 Samuel 14:11,12.

Dar garda inamică îndeplinise semnul cerut de Ionatan. Încet, nevăzuți, s-au suit în genunchi printre pietre. Știau că Dumnezeu este cu ei și nu le era teamă. 

Gândeşte-te:

Cum avea Dumnezeu să folosească doi soldați pentru a lupta împotriva unei armate? Dovedise Dumnezeu deja că nu este nimic imposibil la El atâta timp cât alegem să ne încredem în El și să ascultăm de El?

Ionatan și purtătorul armurii lui se furișau în tabăra dușmanului. Garda inamicului își bătuse joc de ei atunci când i-a văzut. Dar ce s-a întâmplat când au ajuns în vârf? 1 Samuel 14:13. Erau cei doi singuri? Nu. Îngerii îi ajutau. Pământul s-a cutremurat ca și cum ar fi venit cai și care. 1 Samuel 14:14,15.

Din vale, unde Saul era împreună cu soldații rămași, gărzile lui vedeau soldați filisteni care aleargă pretutindeni îngroziți, omorându- se unul pe celălalt. I-au spus repede lui Saul și el a aflat curând că Ionatan și slujitorul lui lipseau. Gândindu-se la faptul că aceștia au mers înainte la bătălie, a dorit să li se alăture. Dar, mai întâi, dorea ca preotul să-L întrebe pe Dumnezeu ce trebuie să facă. Dar Saul nu a așteptat răspunsul lui Dumnezeu. Bătălia dintre filisteni se întinsese până în vale și Saul s-a grăbit cu soldații lui la luptă. Cine li s-a alăturat? 1 Samuel 14:19–22.

Saul a spus ca toți să urmărească dușmanul și să nu mănânce. Dar ce a făcut Ionatan? 1 Samuel 14:24–27. Dumnezeu pusese mierea acolo. Dacă soldaților li s-ar fi dat permisiunea să mănânce puțin, ar fi avut putere să continue lupta și ar fi înfrânt complet dușmanul. Dar erau prea slăbiți din cauza foamei.

Ionatan nu știa despre porunca dată de Saul. Dar când Saul a aflat că acesta mâncase puțină miere, a spus că Ionatan trebuie să moară. Soldații știau că acest lucru nu era corect. Dumnezeu făcuse o mare minune prin Ionatan și slujitorul lui, deoarece aceștia își puseseră încrederea în Dumnezeu. Soldații nu i-au permis să îi facă rău lui Ionatan. 

Gândeşte-te:

Cine a adus victoria în acea zi? 1 Samuel 14:23. Saul făcea din ce în ce mai multe lucruri pe care Dumnezeu nu le putea binecuvânta. Dacă nu Îi era supus lui Dumnezeu, cui i se supunea?

Saul nu se supunea lui Dumnezeu și alegea să își urmeze propriile planuri. Acest lucru l-a întristat pe Samuel, deoarece îl iubea pe Saul. Și Dumnezeu îl iubea. I-a spus lui Samuel că avea să îi mai dea o șansă lui Saul, în care să aleagă să asculte de ceea ce îi spunea Dumnezeu să facă.

Cruzii și nelegiuiții amaleciți încă îi urau pe israeliți și le făceau rău ori de câte ori aveau ocazia. Dumnezeu știa că nu se vor schimba niciodată. Acum israeliții trebuiau să-i nimicească pe amaleciți. Nimic din ce le aparținea nu trebuia păstrat. Saul știa exact ce are de făcut. A mers la luptă împotriva amaleciților cu mai mult de 200.000 de soldați. Și israeliții au câștigat. Mulțumit de sine, Saul s-a întors de la bătălie împreună cu soldații lui. Dar Dumnezeu nu era mulțumit. De ce nu? 1 Samuel 15:10,11.

Când Samuel s-a trezit a doua zi dimineață, era foarte trist. Trebuia să vorbească cu Saul. Chiar înainte să se întâlnească cu el, Samuel a aflat cât de nesupus fusese Saul. A recunoscut Saul că faptele lui dovedeau neascultare? Sau a găsit scuze din nou? 1 Samuel 15:13–28.

Gândeşte-te:

Înainte de a deveni rege, Saul avusese obiceiul de a face ceea ce vrea, fără a se gândi la consecințe. După ce a devenit rege, timp de o vreme, a fost umil și supus. Apoi, puțin câte puțin, s-a întors la vechile lui obiceiuri. Este ușor să facem și noi la fel?

De unde au apărut câinii? - Adaptare după Scrapbook Stories, de Amy Sherrard

Nu uita ce ai promis, îi amintiră Charlie și sora lui, Nell, mamei în timp ce se cuibăreau lângă ea în pat. Era ora de culcare și mama le promisese o poveste specială despre un eveniment care avusese loc în urmă cu mulți ani.

Era vremea când multe familii se mutau în alte părți ale țării și erau înconjurați de animale periculoase și dușmani neprietenoși. Povestea era despre două familii care se mutaseră într-un loc unde casele lor erau la mare distanță de alte case. Erau prieteni buni, așa că și-au construit casele apropiate. Nu și-au putut lua cu ei multe lucruri, dar știau că trebuie să își ia suficientă hrană, care să le ajungă până când vor putea planta în grădinile lor. Dar, deși avuseseră grijă, și-au putut da seama înainte de terminarea iernii că nu o să le ajungă mâncarea. Știau că bărbații lor vor fi nevoiți să călătorească spre cel mai apropiat loc pentru a lua mâncare.

Înainte să plece, au aflat că în zonă sunt hoți. Erau îngrijorați de faptul că trebuie să-și părăsească familiile. După ce au discutat, au decis că ar fi mai bine dacă femeile și copiii ar locui toți într-o casă cât timp sunt ei plecați. Și așa au făcut. În prima noapte după plecarea bărbaților, cele două familii au avut altarul împreună și apoi au mers la culcare. Casa era mică, dar copiii erau bucuroși să doarmă pe podea, înveliți în pături.

Dimineață, una dintre mame i-a spus celeilalte:
– Știi, am sentimentul că suntem urmăriți. Cele două mame au ieșit afară și au privit în împrejurimi. Dar nu puteau vedea pe nimeni. După micul dejun, cei doi copii mai mari au mers afară pentru a hrăni găinile care erau în spatele casei. Dar s-au întors rapid în casă:
– Uite cine este lângă casa noastră și ne urmărește! strigară ei. Vă puteți imagina cât de surprinși au fost toți când șapte câini mari și prietenoși au intrat în casă?
– Câini? De unde au venit? doreau să știe toți.
– Nu știm. Au apărut dintr-odată. Și au venit după noi, au spus cei doi copii. Și sunt dresați și foarte blânzi. Curând, fiecare copil îi mângâia și mamele le-au dat ceva de mâncare. Apoi câinii s-au întins pe podea în fața șemineului și au adormit. Dar, la lăsarea întunericului, au scheunat și au lătrat ca să fie lăsați afară. Căsuța era deja aglomerată, așa că mamele le-au dat drumul afară. Îndată au auzit zgomot de oameni care aleargă. Dar restul nopții a fost liniște. La venirea dimineții, mamele au văzut multe urme de pași în jurul casei. Își amintiră că auziseră pași și și-au dat seama că acei câini alungaseră niște oameni.
– Ce s-a întâmplat cu câinii? doreau să știe Charles și Nell.
– Nimeni nu i-a mai văzut niciodată, le spuse mama.
– Și hoții? au întrebat ei.
– Nimeni nu i-a mai văzut nici pe ei, le spuse mama. Când bărbații s-au întors cu mâncarea, familiile le-au povestit despre câini și despre cele petrecute. Cât de recunoscători erau bărbații! Și toți au considerat că Isus a trimis câinii pentru a proteja familiile din căsuță.
– Bineînțeles că a fost Isus! au aprobat Charles și Nell. Și când au îngenuncheat la rugăciune, I-au mulțumit lui Isus pentru că le poartă și lor de grijă.