În căutarea păcii

În volumul lui John Bunyan Călătoria pelerinului, scris din închisoare, Creștinul este dus în sala armelor unui palat și îi sunt arătate „tot felul de echipamente [arme] pe care Domnul lor le pregătise pentru pelerini, precum: sabie, scut, coif, platoșă, tot felul de rugăciuni și încălțăminte care nu se strică. Și erau acolo suficiente din fiecare pentru a îmbrăca atât de mulți oameni pentru slujirea lui Dumnezeu câtă puzderie de stele sunt pe cer.” Înainte să plece, Creștinul este însoțit din nou în sala armelor, unde „a fost îmbrăcat din cap până în picioare cu ceea ce era rezistent [impenetrabil] în cazul în care ar fi fost atacat pe drum.”

Scrierea lui Bunyan din 1678 amintește de un document scris cu aproximativ 1.600 de ani înainte, de către apostolul Pavel, Epistola către efeseni, compus de asemenea în închisoare. În ea, marele apostol misionar închipuie o mare armată, biserica, trecând prin depozitul de arme al lui Dumnezeu și îmbrăcându-se în panoplia divină, termenul grecesc pentru armura completă, din cap până în picioare. Depozitul de arme al lui Dumnezeu are suficiente dintre cele mai bune pentru ca fiecare soldat din armata Lui să fie „îmbrăcat cu oțel nordic din cap până în picioare” când pornește să răspândească pacea în numele Lui.

23 septembrie – Ziua Slujirii Pastorale

Hai și tu în echipa celor care citesc consecvent
Pe 17 septembrie am dat startul proiectului „O pagină pe zi”, ediția a doua. Până pe 15 decembrie te invităm să citim împreună cărțile Întâlniri și Întâlniri decisive ale autorului Roberto Badenas. Înscrie-te în proiect aici: https://bit.ly/OPZ_info

Comentariu EGW

Atunci când slujitorii lui Hristos iau scutul credinţei ca să se apere şi sabia Duhului, ca să ducă lupta, în tabăra duşmanului este pericol şi trebuie să se întreprindă ceva. Persecuţia şi ocara de-abia aşteaptă să treacă la acţiune împotriva acelora care sunt înzestraţi cu putere de sus. Atunci când adevărul, în simplitatea şi în puterea lui, va domni în mijlocul celor credincioşi şi va fi înălţat ca mărturie împotriva spiritului lumii, atunci va fi evident că nu există nicio legătură între Hristos şi Belial. Ucenicii lui Hristos trebuie să reflecte viaţa şi spiritul Învăţătorului lor. – Mărturii, vol. 1, p. 407

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” Dumnezeu S-a îngrijit de o abundență de mijloace pentru o luptă biruitoare împotriva răului care este în lume. Biblia este arsenalul unde ne putem echipa pentru luptă. Coapsele noastre trebuie să fie încinse cu adevărul. Platoșa noastră trebuie să fie neprihănirea. Scutul credinței trebuie să-l avem în mână, iar coiful mântuirii pe fruntea noastră și, cu sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să ne croim drum printre piedicile și încurcăturile păcatului. – Faptele apostolilor, p. 502 

Deoarece Îl căutase pe Domnul în zilele de prosperitate, regele [Asa] se putea sprijini pe El și acum, în ziua necazului. Cererile lui dovedeau că el nu era străin de puterea minunată a lui Dumnezeu. „Doamne, numai Tu poți veni în ajutor celui slab ca şi celui tare, vino în ajutorul nostru, Doamne, Dumnezeul nostru! Căci pe Tine ne sprijinim și în Numele Tău am venit împotriva acestei mulțimi. Doamne, Tu ești Dumnezeul nostru: să nu iasă biruitor omul împotriva Ta!” 

Rugăciunea lui Asa este potrivită pentru orice credincios creștin. Noi suntem implicați într-un război și luptăm nu „împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor…, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:12). În lupta vieții trebuie să dăm piept cu agenții răului, care s-au aliat împotriva dreptății. Speranța noastră nu este un om, ci viul Dumnezeu. Prin deplina asigurare a credinței putem aștepta ca El să unească atotputernicia Lui cu străduințele uneltelor omenești pentru slava tronului Său. Îmbrăcați cu armura neprihănirii Sale, putem câștiga biruința asupra oricărui dușman. – Profeți și regi, p. 111
 

1. Citește Efeseni 6:10-20. Ce spune Pavel despre tipul de război în care este angajată biserica? Descrie Pavel doar bătălia spirituală a unei persoane împotriva răului? Sau războiul comun al membrilor bisericii împotriva răului?

Victoria în războiul grec și cel roman depindea de cooperarea soldaților și în mod special de sprijinul lor reciproc în vâltoarea luptei. Individualismul în luptă era văzut ca o trăsătură a războinicilor barbari, care condamna la înfrângere.

Există argumente importante în sprijinul ideii că Pavel, în conformitate cu această perspectivă militară, vorbește în Efeseni 6:10-20 în mod special despre lupta comună a membrilor bisericii împotriva răului: (1) Pasajul este punctul culminant al unei epistole care vorbește numai despre biserică. Ar fi ciudat ca Pavel să își încheie scrisoarea cu imaginea unui războinic creștin care luptă singur împotriva vrăjmașilor întunericului; (2) La sfârșitul pasajului, Pavel evidențiază camaraderia creștină în apelul său la rugăciune „pentru toți sfinții” (Efeseni 6:18-20); (3) Aspectul cel mai important: anterior în epistolă, când discută despre puterile răului, Pavel le prezintă în opoziție cu biserica, nu cu fiecare credincios în parte: „pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu” (Efeseni 3:10).

Prin urmare, Efeseni 3:10 nu descrie un războinic singuratic ținând piept răului. În schimb Pavel, ca un general, se adresează bisericii ca unei armate. Ne cheamă să ne îmbrăcăm cu toată armura și, ca o armată unită, să răzbatem împreună și cu tărie în luptă. Pavel alege să își încheie prezentarea detaliată a bisericii – care a inclus descrieri ample ale bisericii ca trup al lui Hristos (Efeseni 1:22,23; Efeseni 4:1-16), ca o clădire/templu al lui Dumnezeu (Efeseni 2:19-22) și ca mireasă a lui Hristos (Efeseni 5:21-33) – cu o metaforă finală: biserica în calitate de armată a Dumnezeului celui viu. De vreme ce ne apropiem de „ziua cea rea” (Efeseni 6:13) – adică de ultimele etape ale îndelungatei lupte împotriva răului –, nu avem timp să ezităm cu privire la angajamentul nostru față de Dumnezeu sau loialitatea noastră unii față de alții ca soldați camarazi în Hristos.

Cum putem noi, ca un trup unitar, să colaborăm în marea luptă, pentru a ne ajuta reciproc în confruntările noastre cu răul, sub orice formă ar apărea?

Comentariu EGW

Acum, ochiul Mântuitorului pătrunde viitorul. El privește la câmpul mai întins în care, după moartea Lui, ucenicii aveau să mărturisească pentru El. Privirea Lui profetică cercetează toate experienţele slujitorilor Săi de-a lungul veacurilor, până va veni El a doua oară. El le arată urmașilor Săi luptele pe care aveau să le întâmpine. El descoperă caracterul și planul luptei. El le prezintă pericolele cu care aveau să se confrunte, sacrificiul de sine care urma să li se ceară. El dorește ca ei să știe cât vor avea de suferit, ca să nu fie luaţi pe neașteptate de către vrăjmași. Lupta lor nu trebuia să fie dusă „împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:12). Ei aveau să se lupte cu forţe supranaturale, dar au fost asiguraţi de ajutor supranatural. Toate fiinţele inteligente cerești se află în oștirea aceasta. Și în rândurile ei nu sunt numai îngeri. Duhul Sfânt, reprezentantul Conducătorului oștirii Domnului, Se coboară pentru a conduce lupta. Slăbiciunile noastre pot fi multe, păcatele și greșelile noastre pot fi urâte, dar harul lui Dumnezeu este pentru toţi cei ce-l caută cu pocăinţă. Tăria Atotputerniciei este rânduită să le dea ajutor celor care se încred în Dumnezeu. – Hristos, Lumina lumii, p. 352

Biserica lui Hristos poate foarte bine să fie comparată cu o armată. Viaţa fiecărui soldat este una de efort, de greutăţi şi de pericol. La fiecare pas sunt duşmani vigilenţi, conduşi de prinţul puterilor întunericului, care nu doarme niciodată şi nici nu dezertează de la postul său. Ori de câte ori un creştin nu este atent şi nu veghează, acest adversar puternic lansează un atac brusc şi violent. Dacă nu sunt activi şi vigilenţi, membrii bisericii vor fi învinşi de înşelăciunile lui. – Mărturii, vol. 5, p. 394

Stăpânul face apel pentru lucrători ai Evangheliei. Cine va răspunde? Nu toţi cei care intră în armată vor fi generali, căpitani, sergenţi sau chiar caporali. Nu toţi vor avea grija şi responsabilitatea de conducători. Sunt alte lucruri greu de făcut. Unii trebuie să sape tranşee şi să ridice fortificaţii, alţii trebuie să stea ca santinele, alţii să ducă mesaje. Ofiţeri sunt foarte puţini, dar este nevoie de mulţi soldaţi de rând care să alcătuiască trupele, iar succesul armatei depinde de credincioşia fiecărui soldat. Laşitatea sau trădarea unui singur om poate fi un dezastru pentru întreaga armată. 
Dacă vrem să luptăm lupta cea bună a credinţei, fiecare dintre noi, în mod individual, are de făcut o lucrare serioasă. Sunt în joc interese veşnice. Trebuie să îmbrăcăm întreaga armură a neprihănirii, să ne împotrivim Diavolului şi avem făgăduinţa sigură că va fi pus pe fugă. Biserica trebuie să ducă o luptă înverşunată, să obţină biruinţe pentru Hristos, să salveze suflete de sub puterea duşmanului. Dumnezeu şi îngerii sfinţi sunt angajaţi în această luptă. Să împlinim voia Celui care ne-a chemat să fim soldaţi! – Mărturii, vol. 5, p. 394-395
 

2. Cum îi prezintă Pavel pe credincioși începându-și pregătirea pentru lupta împotriva răului? Efeseni 6:14; vezi și 1 Petru 4:1; 5:8; Romani 8:37-39.

Avertismentul lui Pavel cu privire la o bătălie intensă (Efeseni 6:13) îi pregătește pe cititori pentru ultima lui chemare la luptă (a patra), care este o detaliată chemare sub arme (Efeseni 6:14-17). Pavel descrie acțiunea de încingere a mijlocului (compară cu Isaia 11:5). Hainele largi din Antichitate trebuiau legate în jurul taliei înainte de lucru sau de luptă (compară cu Luca 12:35,37; Luca 17:8). Pavel și-l imaginează pe credincios îmbrăcat în armură ca un legionar roman, începând cu centura militară din piele. De centură atârnau câteva curelușe din piele acoperite cu discuri metalice, care formau împreună un „șorț”, purtat ca o marcă a rangului, pentru efect vizual. Acesta avea funcția esențială de a lega hainele și de a menține împreună alte elemente.

Adevărul nu este proprietatea credinciosului; este un dar al lui Dumnezeu (compară cu mântuirea din Efeseni 2:8). Nu trebuie însă să rămână abstract, ca un bun distant, fără niciun impact transformator asupra vieții credinciosului. Creștinul trebuie să se îmbrace cu adevărul lui Dumnezeu, să experimenteze și să folosească acest dar divin. Nu atât de mult posedă credincioșii adevărul lui Dumnezeu cât îi posedă și îi protejează adevărul lui Dumnezeu pe ei.

Pavel îi îndeamnă apoi pe credincioși să îmbrace „platoșa neprihănirii” (compară cu 1 Tesaloniceni 5:8). La fel ca centura adevărului, și aceasta este de origine divină, fiind parte din armura lui Yahweh în rolul Lui de războinic divin (Isaia 59:17). Armura folosită de soldați în zilele lui Pavel era făcută din zale (mici inele de fier legate unul de altul), din solzi de bronz sau de fier suprapuși ori din benzi de fier suprapuse și legate unele de altele. Această platoșă proteja organele vitale de loviturile și împunsăturile vrăjmașului. În mod asemănător, credincioșii trebuie să aibă parte de această protecție spirituală oferită de darul ocrotitor al neprihănirii lui Dumnezeu. În Efeseni, Pavel asociază neprihănirea cu sfințenia, bunătatea și adevărul (Efeseni 4:24; Efeseni 5:9), văzând-o drept calitatea de a-i trata pe alții bine și corect, în special pe membrii din biserică.

În ce moduri ai experimentat ideea că bunătatea, sfințenia și adevărul pot fi un mijloc de protecție?

Comentariu EGW

[După înălțarea Domnului Hristos la cer] Satana s-a sfătuit iarăşi cu îngerii lui şi, cu o ură cumplită împotriva conducerii lui Dumnezeu, le-a spus că, atâta vreme cât el avea putere şi autoritate asupra pământului, eforturile lor aveau să fie de zece ori mai puternice împotriva urmaşilor lui Isus. Nu reuşiseră nimic împotriva lui Hristos, dar trebuiau să-i învingă pe urmaşii Lui, dacă era posibil. Ei urmau ca, în fiecare generaţie de oameni, să-i prindă în capcană pe cei care aveau să creadă în Isus. Satana le-a spus îngerilor lui că Isus le dăduse ucenicilor Săi puterea de a-i mustra şi de a-i alunga pe demoni, dar şi puterea de a-i vindeca pe cei pe care demonii aveau să-i îmbolnăvească. Apoi îngerii lui Satana au plecat ca niște lei care răcnesc, căutând să-i distrugă pe urmaşii lui Isus. – Scrieri timpurii (Experiențe și viziuni), p. 191 
„Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul” (Efeseni 6:14).

Nu există absolut nicio protecție sigură împotriva răului în afară de adevăr. Niciun om în a cărui inimă nu locuiește adevărul nu poate să ia o poziție fermă de partea binelui. Nu există decât o singură putere care ne poate păstra statornici – puterea lui Dumnezeu, dată nouă prin harul lui Hristos.
În biserică sunt mulți care consideră a fi de la sine înţeles că ştiu ce cred, dar, până când nu începe controversa, nu-şi cunosc slăbiciunea. Când vor fi despărţiţi de cei care au aceeaşi credinţă ca ei şi vor fi obligaţi să-şi explice singuri credinţa, vor fi surprinşi să vadă cât de confuze le sunt ideile cu privire la ceea ce au acceptat ca adevăr.
Domnul îi cheamă pe toţi cei care cred Cuvântul Său să se trezească din somn. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 30 (22 ian.)

Trebuie să ne punem toate piesele care alcătuiesc armura și apoi să rezistăm cu putere. Domnul ne-a făcut onoarea de a ne alege să fim soldați pentru El. Să luptăm pentru El plini de curaj, rămânând mereu, în orice situație, pe calea cea dreaptă. Puneți-vă ca platoșă acea neprihănire apărată de cer, căci este un privilegiu pentru oricine să o poarte. Ea vă va apăra viața spirituală. … 
Toți aceia care îmbracă haina neprihănirii lui Hristos vor sta îna­intea Lui ca aleși, sinceri și credincioși. Satana nu are putere să-i smulgă din mâna Mântuitorului. Hristos nu va îngădui să treacă sub pu­terea vrăjmașului niciun suflet care, în pocăință și credință, a cerut ocroti­rea Sa.

Fiecare va avea de dus o luptă strânsă pentru a birui păcatul din propria inimă. Uneori, această luptă este o lucrare foarte dureroasă şi descurajatoare, pentru că, atunci când ne vedem defectele de caracter, rămânem cu privirea aţintită asupra lor, în loc să privim la Isus şi să ne îmbrăcăm cu haina neprihănirii Sale. Toţi aceia care vor intra pe porţile de mărgăritar ale cetăţii lui Dumnezeu vor intra ca biruitori şi cea mai mare biruinţă a lor va fi fost biruinţa asupra eului. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 31 (23 ian.)
 

Un soldat roman care se pregătea pentru bătălie își lega o pereche de sandale militare rezistente. Talpa groasă cu mai multe straturi avea ținte, care îl ajutau să rămână pe poziție (Efeseni 6:11,13,14). Pavel explică această încălțăminte militară folosind limbajul din Isaia 52:7, care marchează fericit momentul în care un sol aduce vestea că lupta lui Yahweh pentru poporul Său este câștigată (Isaia 52:8-10) și acum domnește pacea.

3. Recapitulează cele opt ocazii din Efeseni în care Pavel evidențiază pacea. De ce folosește o imagine militară detaliată când este atât de interesat de pace? Efeseni 1:2; Efeseni 2:14,15,17; Efeseni 4:3; Efeseni 6:15,23

Pavel apreciază pacea ca lucrare a lui Hristos, care predică „vestea bună a păcii vouă, celor ce erați departe, și pace celor ce erau aproape” (Efeseni 2:14-17), aducându-i pe evrei și pe neevrei împreună într-un „singur om nou” (Efeseni 2:15). Credincioșii se încalță și se pregătesc pentru luptă, (1) păstrând vie istoria Evangheliei despre salvarea oferită de Hristos și lucrarea Lui de creare a păcii, (2) sărbătorind biruința Lui din trecut, (3) abia așteptând strigătul de biruință din viitor. La fel ca solul din Isaia 52:7, credincioșii sunt mesageri care proclamă victoria și pacea lui Hristos. Pavel însă nu vrea să înțelegem chemarea lui sub arme ca un apel la folosirea armelor militare împotriva dușmanilor noștri. De aceea îi descrie pe credincioși proclamând „Evanghelia păcii” (Efeseni 6:15). Nici nu dorește ca aceștia să fie combativi în relațiile lor cu alții, de vreme ce el pune accent pe unitate, pe vorbirea care întărește și pe blândețe (4:25 – 5:2). Biserica trebuie să „ducă pacea” folosind arsenalul Evangheliei de virtuți creștine (smerenia, răbdarea, iertarea etc.) și de practici creștine (rugăciunea, închinarea). Asemenea acțiuni sunt strategice, arătând spre marele plan al lui Dumnezeu de unire a tuturor lucrurilor în Hristos (Efeseni 1:9,10).

Cum ne ajută pasajul următor să înțelegem imagistica militară a lui Pavel în viața noastră de credincioși? „Dumnezeu ne cheamă să ne punem armura. Nu vrem armura lui Saul, ci întreaga armură a lui Dumnezeu. Atunci putem porni în lucrare cu inima plină de blândețea, compasiunea și iubirea lui Hristos” (Ellen G. White, în [Australasian] Union Conference Record, 28 iulie 1899).

Comentariu EGW

Evanghelia este o solie de pace. Creștinismul este un sistem care, dacă ar fi primit și respectat, ar răspândi pacea, armonia și fericirea pe întregul pământ. Religia lui Hristos îi va uni într-un mănunchi al frăției pe toți cei care îi acceptă învățăturile. …

Oamenii nu pot să producă pace. Planurile omenești pentru înnobilarea și înălțarea oamenilor sau a societății nu vor fi în stare să producă pace, deoarece ele nu pot atinge inima. Singura putere care creează sau care perpetuează adevărata pace este harul lui Hristos. Când este sădit în inimă, el va îndepărta patimile care provoacă cearta și dezbinarea.
Chipul bărbaților și al femeilor care merg și lucrează cu Dumnezeu exprimă pacea cerului. Ei sunt înconjurați de atmosfera cerului. Pentru aceștia, Împărăția lui Dumnezeu a început.
Domnul vine curând. Vorbiți despre acest lucru, rugați-vă și credeți! Faceți din venirea Sa o parte din viața voastră. Puneți-vă armura creș­tină și asigurați-vă că aveți picioarele încălțate cu „râvna Evangheliei păcii”. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 32 (24 ian.)

Frați și surori, veți îmbrăca voi armura lui Hristos? Cu „picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii” veți fi pregătiți să mergeți din casă în casă, ducându-le oamenilor adevărul. Uneori veți vedea că nu este ușor să faceți lucrarea aceasta, dar, dacă mergeți înainte în credință, Domnul va păși înaintea voastră și va lăsa ca lumina Lui să strălucească pe calea voastră. Când veți intra în casele vecinilor să le vindeți sau să le oferiți literatură și, în smerenie, să le prezentați adevărul, veți fi însoțiți de lumina cerului care va rămâne în aceste case. – The Review and Herald, May 24, 1906 
Acela care are picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii se va comporta aşa cum S-a comportat Domnul Hristos. El va fi în stare să adreseze cuvinte potrivite şi să le rostească plin de dragoste. Un astfel de lucrător nu va încerca să oblige pe cineva să primească solia adevărului lui Dumnezeu. El va trata cu duioşie fiecare inimă, înţelegând faptul că Duhul Sfânt va întipări adevărul în mintea celor ce sunt sensibili faţă de influenţa divină. Modalitatea lui de predicare nu va fi niciodată vehementă. Fiecare cuvânt rostit va avea o influenţă sensibilizatoare şi cuceritoare. – Evanghelizare, p. 174 

Sunt multe suflete de mântuit. … Fiţi înţelepţi în vederea mântuirii, atât în cuvinte, cât şi în fapte, reprezentându-L pe Hristos înaintea tuturor acelora cu care intraţi în legătură. Faceţi ca toţi să vadă că picioarele voastre sunt încălţate cu râvna Evangheliei păcii şi că doriți binele tuturor oamenilor. Dacă ne angajăm în lucrare plini de Duhul lui Hristos, vom vedea rezultate minunate. Când ducem mai departe lucrarea cu neprihănire, milă şi dragoste, ajutorul va veni în vreme de nevoie. Adevărul va triumfa şi va fi biruitor. – Evanghelizare, p. 563
 

4. Când și unde ar trebui să utilizeze credincioșii, ca luptători în marea luptă, scutul, coiful și sabia? Efeseni 6:16,17

Scutul la Pavel este scutul mare, dreptunghiular al legionarului roman. Făcut din lemn și acoperit cu piele, avea marginile curbate spre interior pentru a para atacurile venite din lateral. Când erau ude, scuturile puteau opri săgețile care fuseseră înmuiate în smoală și apoi aprinse. Pavel reflectă folosirea scutului în Vechiul Testament ca simbol al lui Dumnezeu, care Își protejează poporul (Geneza 15:1; Psalmii 3:3). A lua „scutul credinței” (Efeseni 6:16) înseamnă a intra în lupta cosmică cu încredere în Dumnezeu, care luptă de partea credincioșilor (Efeseni 6:10), le oferă cele mai bune arme (Efeseni 6:11,13) și le asigură victoria.

Coiful de bătălie roman era făcut din fier sau din bronz. Sferei care proteja capul îi erau adăugate un disc în spate, care să apere gâtul, apărători pentru urechi, o bucată de metal între sprâncene și discuri pliabile care să protejeze obrajii. Întrucât coiful oferea o semnificativă protecție, „coiful mântuirii” (Efeseni 6:17) simbolizează salvarea prezentă de care credincioșii au parte împreună cu Hristos cel înviat, ridicat la cer și înălțat pe tron (Efeseni 2:6-10). A purta „coiful mântuirii” înseamnă a respinge des întâlnita teamă de puterile spirituale și a te încrede, în schimb, în puterea supremă a lui Hristos (compară cu Efeseni 1:15-23; Efeseni 2:1-10).

Ultima piesă din armură este „sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6:17), făcând referire la sabia scurtă cu două tăișuri a legionarilor. Tactica obișnuită de luptă era aceea de a arunca două lance (nemenționate de Pavel) și apoi de a scoate sabia și a ataca, folosind sabia scurtă cu o mișcare de împingere. Sabia credincioșilor este „sabia Duhului” în ideea că este oferită de Duhul, o armă identificată drept „Cuvântul lui Dumnezeu”.

Pavel iese în față ca un general și lansează o chemare sub arme, rostind promisiuni încărcate de speranță și biruință din partea Comandantului Suprem divin. Aceste făgăduințe, prezentate în Efeseni 6:10-20, sunt cele care constituie „Cuvântul lui Dumnezeu” ca armă principală în lupta cu răul. „Cuvântul lui Dumnezeu”, prin urmare, se referă la făgăduințele cuprinzătoare ale Evangheliei pe care le găsim în Biblie.

Chiar dacă s-ar putea să nu ne placă atât de multe imagini militare, ce ar trebui să ne învețe acestea despre cât de reală este marea luptă și cât de în serios ar trebui să o luăm?

Comentariu EGW

Toți aceia care se încolonează sub stindardul însângerat al Prințului Vieții, îl vor considera prin urmare pe Satana vrăjmaș și i se vor împotrivi, prin puterea lui Dumnezeu, ca unui dușman de moarte. Ei vor lua coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Și ce vor face pentru a se menține pe o poziție avantajoasă? [Scriptura îndeamnă]: „Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa” (Efeseni 6:18).

Ar trebui să fim ageri și să discernem repede pericolul. Ar trebui să vedem caracterul odios al păcatului și să-l scoatem cu totul din suflet. Împlinitorii Cuvântului știu că în Hristos este putere, care devine a lor numai prin credință. Ei sunt îmbrăcați cu neprihănirea acceptată de Dumnezeu, pentru că este neprihănirea lui Hristos. Îmbrăcați cu această armură a lui Dumnezeu, armura completă a cerului, ei rezistă cu succes amăgirilor șarpelui. – In Heavenly Places, p. 48 

L-am întrebat pe înger de ce nu mai era credinţă şi putere în Israel. El a spus: „Voi vă desprindeţi prea repede de braţul Domnului. Ar trebui să stăruiţi cu cererile voastre înaintea tronului şi să vă prindeţi bine, prin credinţă puternică. Făgăduinţele sunt sigure. Credeţi că primiţi lucrurile pe care le cereţi şi le veţi avea”. Atenţia mi-a fost apoi atrasă asupra lui Ilie. Şi el era supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi, dar s-a rugat cu hotărâre. Credinţa lui a trecut cu bine încercarea. De şapte ori s-a rugat Domnului şi, în cele din urmă, norul s-a arătat. Am văzut că noi ne-am îndoit de făgăduinţele sigure şi L-am rănit pe Mântuitorul prin lipsa noastră de credinţă. Îngerul a spus: „Pune-ţi armura şi, mai presus de orice, ia-ţi scutul credinţei, căci el îţi va apăra inima, chiar viaţa, de săgeţile arzătoare ale celui rău”. Dacă vrăjmaşul îi poate face pe cei disperaţi să-şi ia ochii de la Isus, să privească la ei înşişi şi să se îngrijoreze de propria nevrednicie, în loc să se gândească la vrednicia lui Isus, la dragostea, meritele şi marea Sa îndurare, el le va lua scutul credinţei şi îşi va atinge scopul; vor fi expuşi, fără apărare, în faţa ispitelor lui aprinse. De aceea, cei slabi ar trebui să privească la Isus şi să creadă în El; atunci ei îşi exercită credinţa. – Scrieri timpurii, p. 73

Familiarizarea cu Scripturile ascute puterea de discernământ și în­tă­rește sufletul împotriva atacurilor lui Satana. Biblia este sabia Duhului, care nu va da niciodată greș când va trebui să fie înfrânt adversarul. Ea este singurul ghid în toate lucrurile legate de credință și de practică. Satana deține un control atât de mare asupra minții și inimii oamenilor pentru că ei nu au făcut din Cuvântul lui Dumnezeu sfătuitorul lor și căile lor nu au fost verificate prin testul adevărului. Biblia ne va arăta ce cale trebuie să urmăm ca să devenim moștenitori ai slavei. – Our High Calling, p. 31 
 

În încheierea chemării sale la luptă, Pavel îi îndeamnă pe credincioșii soldați să ia parte la rugăciunea neîntreruptă și crucială „pentru toți sfinții” (Efeseni 6:18) și pentru sine ca sol întemnițat (6:19,20). Acest apel poate fi văzut ca o continuare a imagisticii militare, de vreme ce strigarea la Dumnezeu (sau la zei) în rugăciune era o practică întâlnită des pe câmpul de luptă din Antichitate. Iată un exemplu biblic: după îndemnul la luptă al lui Iahaziel, Iosafat este urmat de „tot Iuda și locuitorii Ierusalimului” și cu toții „s-au aruncat înaintea Domnului să se închine înaintea Lui” (2 Cronici 20:18). Deși nu constituie a șaptea componentă din armură, rugăciunea face parte din îndemnul la luptă al lui Pavel și din metafora militară.

În prima cerere de rugăciune, Pavel le cere destinatarilor să se roage fierbinte, presant și perseverent pentru „toți sfinții” (Efeseni 6:18). Ca să aibă succes în lupta ei cu puterile răului, biserica trebuie să practice dependența de Dumnezeu prin rugăciunea inspirată de Duhul. A doua cerere de rugăciune a lui Pavel îl privește pe el (Efeseni 6:19). El cere ca Dumnezeu să îi ofere mesajul potrivit („să mi se dea cuvânt”), la vremea potrivită („ori de câte ori îmi deschid gura”), transmis în modul potrivit („să fac cunoscută cu îndrăzneală”) și să abordeze tema cea mai importantă, „taina Evangheliei” (Efeseni 6:19). Această ultimă expresie se referă la ceea ce am numi „secretul știut” al intervenției lui Dumnezeu, prin Hristos, pentru răscumpărarea neamurilor împreună cu iudeii (vezi Efeseni 3:1-13), creând o nouă omenire/„un singur om nou” (Efeseni 2:15; vezi și Efeseni 2:11-22) ca semn al planului general de a „uni iarăși […] toate lucrurile” în Hristos (Efeseni 1:10).

5. Recapitulează următoarele „chemări la rugăciune” din Noul Testament. Care te inspiră cel mai mult? De ce? Luca 18:1-8; Filipeni 4:6; Coloseni 4:2; 1 Tesaloniceni 5:16-1

De ce sunt credincioșii îndemnați atât de des să ia parte la rugăciunea arzătoare și stăruitoare? Metafora militară a lui Pavel sugerează două răspunsuri: (1) amenințarea luptei spirituale cu o mulțime de puteri spirituale este cumplită și reală; (2) promisiunile lui Dumnezeu privind puterea și biruința spirituală sunt ilustrate prin prisma imaginilor militare folosite de Pavel (Efeseni 6:10-17). Rugăciunea fierbinte și perseverentă ne oferă ocazia de a asculta cu atenție aceste făgăduințe, de a le aprecia și a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru resursele harului Său.

Comentariu EGW

Credinţa adevărată cere şi se prinde de binecuvântarea promisă înainte de a o primi şi simţi. Cererile noastre trebuie să fie înălţate cu credinţă, dincolo perdea, în a doua despărţitură a sanctuarului; trebuie să lăsăm credinţa să se prindă de binecuvântarea promisă şi să cerem împlinirea acelei făgăduinţe. Atunci trebuie să credem că primim binecuvântarea, întrucât credinţa noastră s-a prins de ea şi, conform Cuvântului, ea este a noastră. „Orice lucru veţi cere când vă rugaţi să credeţi că l-aţi şi primit şi-l veţi avea” (Marcu 11:24). Iată credinţa, credinţa simplă, fără nimic altceva – să credem că am primit binecuvântarea chiar înainte de a simţi aceasta. Când binecuvântarea promisă este primită şi ne bucurăm de ea, credinţa îşi găseşte împlinirea. Dar mulţi gândesc că au mai multă credinţă când se bucură într-o mare măsură de Duhul Sfânt şi spun că nu pot avea credinţă dacă nu simt puterea Duhului. Asemenea persoane confundă credinţa cu binecuvântarea care vine prin credinţă. Momentul cel mai potrivit pentru a ne exercita credinţa este atunci când ne simţim lipsiţi de Duhul Sfânt. Când norii groşi ai întunericului par să se adune deasupra minţii, atunci este momentul în care credinţa vie trebuie să străpungă negura şi să risipească norii. Adevărata credinţă se întemeiază pe făgăduinţele cuprinse în Cuvântul lui Dumnezeu şi numai cei care se supun acelui Cuvânt pot cere împlinirea făgăduinţelor lui glorioase. „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da” (Ioan 15:7). – Scrieri timpurii, p. 72

Noi avem de îndeplinit o datorie ostășească, să câștigăm victorii, pentru că nu trebuie să fim necunoscători în ce privește vicleșugurile lui Satana. Noi ne rugăm și veghem ca Satana să nu ne fure inima și să ne facă să uităm nevoia noastră de rugăciune, de vigilență și de veghere la aceasta.
În lupta creștină, dacă nu există o privire pătrunzătoare asupra vrăjmașului și o privire atentă asupra noastră înșine, putem să fim conduși în cursele lui Satana. Siguranța noastră depinde de starea inimii. Dumnezeu ne ajută să luăm seama la noi înșine sau, altfel, în mod sigur vom pierde cerul. Puțină abatere de la dreptate și îngăduințe mici pot să pară în prezent lucruri fără însemnătate, dar Satana ne va duce pe o cale care ne va despărți de neprihănire și de Dumnezeu. Noi avem nevoie să mergem nu pe căile noastre, ci pe căile lui Dumnezeu. Avem nevoie să ne luptăm cu toate puterile ființei pentru a-l zdrobi pe Satana sub picioarele noastre și să fim siguri că stăm bine cu Dumnezeu, că avem parte sigur de moștenirea noastră nepieritoare. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 27 (19 ian.) 

Rugăciunile noastre trebuie să fie tot atât de insistente și de stăruitoare ca rugăciunea acelui prieten care cerea câteva pâini în miez de noapte. Cu cât vom cere mai stăruitor și mai statornic, cu atât legătura noastră spirituală cu Domnul Hristos va fi mai strânsă. Noi vom primi tot mai multe binecuvântări, pentru că vom avea o credință tot mai mare. 
Partea noastră este să ne rugăm și să credem. Vegheați în rugăciune! Vegheați și cooperați cu Dumnezeu care ascultă rugăciunile! Păstrați mereu în minte faptul că „noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3:9). – Parabolele Domnului Hristos, p. 146
 

„Soldații lui Hristos trebuie să acționeze în armonie. De unii singuri nu pot fi apreciați. […] În unire stă puterea. Câteva suflete convertite care acționează în armonie, în vederea aceluiași scop măreț și sub aceeași conducere, vor dobândi victorii în orice conflict” (Ellen G. White, în Spalding and Magan Collection, p. 121).

De ce se numește Pavel un „sol în lanțuri” (Efeseni 6:20)? Solii aveau adesea roluri importante în timpul războiului, așa că autodescrierea lui Pavel se potrivește contextului militar. Mesagerii trebuiau tratați cu respect datorită persoanei sau țării care îi trimitea. Dar există un contrast puternic între rolul lui Pavel de ambasador al Conducătorului Suprem al universului și lipsa clară de respect indicată de lanțurile sale (literal, „lanț”). Deoarece ambasadorii purtau un accesoriu oficial în formă de colier, menționarea de către Pavel a unui „lanț” ar putea fi „condimentată cu ironie”, în ideea că vede în lanțul său „o decorație de purtat cu cinste” (David J. Williams, Paul’s Metaphors, 1999, p. 152).

Studiu zilnic:

Psalmii 127
Psalmii 128
Psalmii 129
Psalmii 130
Psalmii 131
Psalmii 132
Psalmii 133 

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 32 (primele 20 de paragrafe – până la textul din Coloseni 2:10).

1. Cine spune psalmistul că au arat pe spinarea sa?

2. Cum așteaptă sufletul psalmistului pe Domnul?

3. Cine spunea că este ca un copil înțărcat lângă mama lui?

4. Ce i-a jurat Domnul lui David?

5. Ce poate alunga teama care i-ar face viața o povară copilului timid?