Trupul unitar al lui Hristos

Una dintre fabulele lui Esop poartă titlul „Burta și picioarele” și se poate rezuma așa: Burta și picioarele se certau care are o importanță mai mare. Cum picioarele tot spuneau că sunt atât de puternice încât puteau să care și stomacul, acesta a răspuns: „Dar, dragile mele prietene, dacă nu aș consuma mâncare deloc, nu ați putea să cărați nimic.”

Pavel însă a folosit trupul omenesc pentru a demonstra o idee spirituală. Pentru el, trupul omenesc – și biserica în calitate de trup al lui Hristos – este alcătuit din diferite părți cu diferite capacități, care trebuie să colaboreze pentru ca trupul să fie sănătos. În Efeseni 4:1-16, Pavel reia metafora trupului, folosită atât de eficient anterior (Romani 12:3-8; 1 Corinteni 12:12-31). Hristos este acum Capul trupului, satisfăcând nevoia trupului de oameni „talentați”, care să aibă un aport la unitatea trupului, fiecare parte – fiecare membru al bisericii – contribuind cu abilitățile sale la întreg.

Imaginea unui trup sănătos, întreg ne ajută să înțelegem scopul lui Dumnezeu pentru noi: să fim parte dintr-o biserică roditoare unită în Hristos.

Comentariu EGW

Membrii bisericii lui Dumnezeu de pe acest pământ sunt la fel ca elementele componente ale unei mașini – toți sunt legați unul de altul și toți în strânsă relație și dependenți de un centru, care este foarte important. Trebuie să existe unitate în diversitate. Niciunul dintre membrii angajați în lucrarea Domnului nu poate lucra cu succes în mod independent, detașat de ceilalți. Toți trebuie să-și folosească darurile și capacitățile în serviciul Său, astfel ca fiecare să poată contribui la perfecționarea întregului. Fiecare trebuie să lucreze sub conducerea și aprobarea lui Dumnezeu.
Prin minunata unire a divinității cu omenescul în Hristos, suntem asigurați că putem fi chiar aici, în această lume, părtași naturii dum­nezeiești. Hristos S-a angajat să conlucreze cu aceia cărora El le-a în­credințat talente. El S-a angajat să ne învețe ca să devenim împreună-lucrători cu El și ne va ajuta să urmăm exemplul Său, făcând ce este bine și refuzând să facem rău. Noi trebuie să fim canale consacrate prin care dragostea lui Hristos să se reverse asupra acelora care au nevoie de ajutor. – Our High Calling, p. 182 

Domnul are nevoie de tot felul de lucrători capabili. „El a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții, evangheliști, pe alții, păstori și învăță­tori, pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea templului lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos” (Efeseni 4:11-13). Fiecare lucrător din fiecare ramură a lucrării lui Dumnezeu trebuie să aibă o inimă sfințită prin adevăr ca să fie în stare să vadă nu numai partea de lucrare încredințată lui, ci și relația acesteia cu întregul. Când lucrătorii sunt consacrați lui Dumnezeu, ei vor fi pentru frații lor, care lucrează supuși Maestrului divin nevăzut, o descoperire a iubirii lui Dumnezeu. „Noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3:9).
Toți suntem parte a marii țesături a omenirii, fire puse împreună potrivit cu modelul țesăturii, pentru ca aceasta să fie un tot frumos. Lasă-te ca un fir în mâna țesătorului divin, pentru a aduce la îndeplinire planul Său. – That I May Know Him, p. 323

Planta nu germinează, nu crește și nici nu aduce roade în folosul propriu. …
Vorbește… despre Domnul Hristos și despre bunătatea Sa! Înde­pli­nește fiecare îndatorire care se ivește! Poartă în inima ta povara salvă­rii de suflete și caută prin orice mijloace care îți stau în putere să-i mântu­iești pe cei pierduți! Pe măsură ce vei primi spiritul lui Hristos – spiritul iubirii neegoiste și al slujirii pentru binele altora – vei crește și vei fi roditor. Roadele Duhului se vor dezvolta în caracterul tău. Credința ta se va mări, convingerile tale vor deveni tot mai profunde, iubirea ta va fi făcută desăvârșită. Vei reflecta din ce în ce mai mult asemănarea cu Hristos în tot ce este curat, nobil și vrednic de iubit. – Parabolele Domnului Hristos, p. 67
 

1. Citește Efeseni 4:1-16. Cum îi încurajează Pavel pe credincioși să cultive unitatea bisericii?

Pavel începe a doua jumătate a Epistolei către efeseni (capitolele 4 – 6) cu o chemare emoționantă la unitate, dar în două părți. În prima (Efeseni 4:1-6) le cere credincioșilor să cultive „unirea Duhului”, manifestând virtuți care clădesc unitatea (Efeseni 4:1-3) – apel pe care îl întărește cu o listă poetică de șapte singularități (Efeseni 4:4-6).

În a doua parte (Efeseni 4:7-16), Pavel Îl identifică pe Isus cel biruitor și înălțat drept sursa harului pentru oameni, ce duce la răspândirea Evangheliei (Efeseni 4:7-10), și descrie cum ei, împreună cu toți membrii bisericii, contribuie la sănătatea, creșterea și unitatea trupului lui Hristos (Efeseni 4:11-16). La începutul capitolului, Pavel îi invită pe creștini: „Să umblați demni de chemarea cu care sunteți chemați” (4:1, BTF). A folosit verbul „a umbla” în sensul figurat, de „a se comporta” sau „a trăi” (Efeseni vezi Efeseni 2:10; Efeseni 5:8,15). Când face referire la chemarea lor, Pavel are în vedere chemarea credinței creștine (Efeseni 1:18; Efeseni 2:4-6,13). Pavel îi îndeamnă pe credincioși să aibă un comportament care să favorizeze unitatea, care reflectă planul suprem al lui Dumnezeu (Efeseni 4:9,10). Face apel la manifestarea de virtuți care duc la unitate (Efeseni 4:1-3), precum: smerenia, blândețea și răbdarea.

Pavel explică în altă parte termenul smerenie din Efeseni 4:2, prin ideea ca „fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși” (Filipeni 2:3). Prin urmare, smerenia poate fi înțeleasă nu ca o trăsătură negativă, ca dispreț de sine (vezi Coloseni 2:18,23), ci ca trăsătură pozitivă, ca aprecierea și slujirea altora. Blândețea poate fi explicată drept „calitatea de a nu fi prea marcat de senzația importanței de sine” și înseamnă și „amabilitate, considerație, sfială” (Greek-English Lexicon…, Frederick Danker [ed.], 2000, p. 861). În sfârșit, răbdarea (sau îndelunga răbdare) înseamnă a fi capabil să faci față greutăților, încercărilor. Prin urmare, aceste calități se concentrează în jurul temei lepădării de sine și a concentrării, în schimb, pe valoarea altora.

Smerenie, blândețe, răbdare. Gândește-te cum ar contribui aceste atribute la unitatea noastră ca popor. Cum învățăm să cultivăm aceste virtuți?

Comentariu EGW

Pavel le cere efesenilor să păstreze unitatea şi dragostea: „Vă sfătuiesc dar eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii”. …

Prin blândeţe şi prin bunătate, prin răbdare şi prin dragoste, ei trebuiau să exemplifice caracterul lui Hristos şi binecuvântările mântuirii Lui. Există un singur trup, un singur Duh, un singur Domn şi o singură credinţă. Ca mădulare ale trupului lui Hristos, toţi credincioşii sunt animaţi de acelaşi spirit şi de aceeaşi speranţă. Divizările din biserică aduc dezonoare asupra religiei lui Hristos înaintea lumii şi le dau duşmanilor adevărului ocazia de a-şi justifica purtarea. Învăţăturile lui Pavel nu au fost scrise doar pentru biserica din timpul său. Dumnezeu a plănuit ca ele să ajungă până la noi. Ce facem noi pentru a păstra unitatea în legăturile păcii? – Mărturii, vol. 5, p. 239

O unire a credincioșilor cu Hristos va avea ca urmare și o unire unul cu altul, mai trainică decât oricare alta pe pământ. Suntem una în Hristos așa cum Hristos este una cu Tatăl. Numai printr-o unire personală cu Hristos, prin părtășie cu El zi de zi și ceas de ceas putem să aducem roadele Duhului Sfânt. … Vița are multe mlădițe, dar, deși sunt diferite una de alta, nu se ceartă. Există unitate în diversitate. Toate mlădițele își trag seva dintr-o singură sursă. Aceasta este o ilustrare a unității care trebuie să existe între urmașii lui Hristos. În diferitele ramuri ale lucrării pe care o fac, toți au același Cap, același Conducător. Prin ei lucrează același Duh, în diferite moduri. Deși darurile sunt diferite, există o acțiune armonioasă. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 211 (22 iul.)

Mulţi dintre cei care susţin că-L iubesc pe Mântuitorul neglijează să-i iubească pe cei care sunt uniţi cu ei în comunitatea creştină. … Nu împotrivirea lumii constituie pericolul nostru cel mai mare, ci răul nutrit în inimile celor care pretind că sunt credincioşi constituie cel mai teribil dezastru pentru noi şi cel mai mare obstacol în calea progresului lucrării lui Dumnezeu. Nu există o cale mai sigură de a ne slăbi spiritualitatea decât aceea de a fi invidioşi şi suspicioşi unul faţă de altul, plini de critici şi de bănuială. …

Armonia şi unitatea care există între oameni de diferite temperamente reprezintă cea mai puternică mărturie care poate fi dată că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să-i mântuiască pe păcătoşi. Este privilegiul nostru să dăm această mărturie. Dar, pentru a face aceasta, trebuie să ne aşezăm sub comanda lui Hristos. – Mărturii, vol. 8, p. 242
 

2. Care sunt cele șapte singularități menționate de Pavel în sprijinul unității bisericii? Ce vrea să demonstreze prin această listă? Efeseni 4:4-6

Lista lui Pavel începe cu două singularități: „Este un singur trup” (referindu- se la biserică drept trupul lui Hristos, Efeseni 4:12,16; Efeseni 1:23; Efeseni 5:23,29,30) și „un singur Duh” (Efeseni 4:4). Al treilea element este „o singură nădejde a chemării voastre” (Efeseni 4:4; compară cu Efeseni 4:1). Urmează altele trei: „un singur Domn” (o trimitere la Hristos), „o singură credință” (conținutul a ceea ce cred creștinii, Efeseni 4:13; Coloseni 1:23; Coloseni 2:7; Galateni 1:23; 1 Timotei 4:1,6) și „un singur botez” (compară cu Efeseni 5:26). Pasajul se încheie cu o amplă descriere a lui Dumnezeu ca „singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este mai presus de toți, care lucrează prin toți și care este în toți” (Efeseni 4:6).

Ce comunică Pavel prin această descriere poetică a lui Dumnezeu Tatăl? Întrucât este „Tată al tuturor”, Dumnezeu este Creatorul. Restul frazei descrie cum, după crearea lumii, Dumnezeu Se raportează la „toate lucrurile”, la tot ce a creat. Pavel nu cochetează cu erezia panteismului (care identifică natura cu Dumnezeu) sau a panenteismului (care afirmă că lumea este inclusă în ființa lui Dumnezeu, deși nu ocupă toată acea ființă). În schimb, Pavel proclamă transcendența („care este mai presus de toți”), conducerea activă („care lucrează prin toți”) și imanența lui Dumnezeu („care este în toți”).

De notat două idei despre unitatea bisericii (Efeseni 4:1-6): (1) Unitatea este un fapt spiritual, înrădăcinat în aceste șapte elemente singulare, o realitate ce merită apreciată (Efeseni 4:4-6). (2) Această unitate necesită zelul nostru pentru a o alimenta și a o face să crească (Efeseni 4:3). Vom avea adeseori motive să plângem din cauza eșecurilor noastre în realizarea acestei unități. Cu toate acestea, oricare ar fi eșecurile noastre, ar trebui să ne bucurăm de lucrarea lui Dumnezeu prin Hristos de unificare a bisericii, savurând realitatea teologică a unirii Duhului (Efeseni 4:3). Astfel vom avea puterea să ne întoarcem la truda în vederea acestei uniri, dar cu o convingere nouă că făcând lucrul acesta îndeplinim lucrarea lui Dumnezeu.

Citește din nou Efeseni 4:4-6. Cum te face să te simți? Cum ar trebui să te facă să te simți, știind ce spune despre unitatea noastră în Dumnezeu și cu Dumnezeu prin Hristos?

Comentariu EGW

Dumnezeu conduce un popor afară din lume, așezându-l pe platforma înaltă a adevărului veșnic: poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. El îi va disciplina și îi va educa pe cei ce fac parte din poporul Său. Ei nu vor fi în dezacord, unul crezând ceva, iar altul având o credință și concepții total opuse, așa încât fiecare să lucreze independent de ceilalți. Prin diversitatea darurilor și a responsabilităților pe care Dumnezeu le-a rânduit în biserică, ei vor ajunge cu toții la unitatea credinței. …

Deși fiecare dintre noi are o lucrare și o responsabilitate personală înaintea lui Dumnezeu, nimeni nu trebuie să-și urmeze propria judecată în mod independent, fără a ține cont de simțămintele și de părerile fraților lui, deoarece un asemenea comportament ar duce la dezordine în biserică. … Dacă inima se lasă învățată, nu va exista nicio dezbinare printre noi. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 29-30
Unitatea în diversitate este planul lui Dumnezeu. Printre urmașii lui Hristos trebuie ca diversele elemente să se amestece frumos, să se adapteze unul la celălalt și fiecare să-și facă lucrarea sa specifică pentru Dumnezeu. Fiecare individ are locul său în completarea unui plan mare, care poartă amprenta chipului lui Hristos. Unul este potrivit să facă o anume lucrare, altul are o alta pentru care este potrivit, iar altul are un domeniu diferit, dar fiecare trebuie să lucreze în armonie cu ceilalți, completându-se unul pe altul. Duhul lui Dumnezeu, lucrând în și prin elemente diverse va aduce armonie în acțiune. Trebuie să fie un singur spirit dominant, Spiritul Aceluia care este infinit în înțelepciune și în care toate elementele diferite se întâlnesc într-o unitate frumoasă, fără seamăn. – Our High Calling, p. 169 

Mesajul primului înger din Apocalipsa 14, care anunţa ceasul judecăţii lui Dumnezeu şi îi chema pe oameni să se teamă de El şi să I se închine, a avut scopul de a-i separa de influenţele decăzute ale lumii pe cei care declarau că sunt copiii lui Dumnezeu şi de a-i face să-şi vadă adevărata stare de apostazie şi caracterele lumeşti. Prin acest mesaj, Dumnezeu a trimis bisericii un avertisment care, dacă ar fi fost luat în seamă, ar fi îndreptat relele care o ţineau departe de El. Dacă oamenii ar fi primit mesajul ceresc, umilindu-şi inimile înaintea Domnului şi căutând cu sinceritate să se pregătească pentru a sta în prezenţa Sa, Duhul şi puterea lui Dumnezeu s-ar fi manifestat în mijlocul lor. Biserica ar fi ajuns din nou la acea stare binecuvântată de unire, credinţă şi iubire care exista în zilele apostolice, când credincioşii erau „o inimă şi un suflet” (Faptele 4:32).

Dacă pretinsul popor al lui Dumnezeu ar accepta lumina care străluceşte din Cuvântul Său, ar ajunge la acea unitate pentru care S-a rugat Hristos şi pe care apostolul a descris-o ca fiind „unirea Duhului prin legătura păcii”. „Este”, spune el, „un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez” (Efeseni 4:3-5). – Tragedia veacurilor, p. 379

Citește Efeseni 4:7-10. Despre ce este vorba aici și ce vrea Pavel să transmită în aceste versete?

Pavel a citat aici versetul 18 din Psalmul 68: „Te-ai suit pe înălțime, ai luat prinși de război, ai luat în dar oameni; cei răzvrătiți vor locui și ei lângă Domnul Dumnezeu.” Aici este descris Domnul, Yahweh, ca un general cuceritor care, după ce și-a înfrânt vrăjmașii, a urcat dealul pe care este construită capitala sa, cu robii de război în suita lui (vezi Psalmii 68:1,2). Apoi primește tribut („ai luat în dar”) de la dușmanii cuceriți (de remarcat faptul că Pavel transformă această imagine în Hristos cel înălțat care „a dat daruri”, pe baza contextului mai larg al psalmului, vezi Psalmii 68:35).

Dacă urmăm ordinea din Psalmul 68:18, suirea – înălțarea lui Hristos la cer (Efeseni 1:21-23) – apare prima, urmată de coborâre, în care Isus cel înviat și înălțat oferă daruri și umple toate lucrurile. (Din versiunile românești ale Bibliei, doar VBRC și BINT nu precizează, în Efeseni 4:9, care dintre acțiuni, suirea sau coborârea, s-a produs prima. În toate celelalte, suirea este menționată prima, dar se precizează că înaintea ei a avut loc coborârea – n.r.)

Acesta este modul lui Pavel de a descrie revărsarea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii (vezi Faptele 2). Această perspectivă este confirmată de Efeseni 4:11,12, care identifică darurile oferite de Isus cel înălțat ca darurile Duhului.

„Hristos s-a ridicat, a luat robia roabă și le-a dat daruri oamenilor. Care a fost efectul când, după înălțarea lui Hristos, Duhul a venit pe pământ cum a fost promis, ca un vânt care sufla cu putere, umplând întregul loc în care erau adunați ucenicii? Mii de oameni au fost convertiți într-o zi” (Ellen G. White, Ye Shall Receive Power, p. 158).

Oricât de profunde ar fi aceste câteva versete din Efeseni, cum învățăm să găsim alinare în ceea ce ne arată că a făcut și va face Hristos pentru noi, în special când va împlini „totul în toți” (Efeseni 1:23)?

Comentariu EGW

A fost spre slava lui Dumnezeu ca Prinţul vieţii să fie cel dintâi rod. …
Tocmai acest eveniment, învierea lui Hristos, fusese sărbătorit în simbol de iudei. Când primele spice de grâu se coceau pe câmp, ei le adunau cu grijă, iar când poporul mergea la Ierusalim, acestea erau aduse înaintea Domnului ca jertfă de mulţumire. Poporul legăna snopul înaintea Domnului, recunoscându-L pe El ca Domn al secerişului. Doar după ceremonia aceasta începeau seceratul şi adunarea recoltei.
Tot astfel, aceia care fuseseră înviaţi urmau să fie prezentaţi înaintea universului, ca fiind o garanţie a învierii tuturor celor care cred în Hristos ca Mântuitor personal. Aceeaşi putere care L-a înviat pe Domnul Hristos va învia biserica Sa şi o va proslăvi împreună cu Hristos, ca fiind mireasa Lui, mai presus de toate domniile şi de toate stăpânirile, mai presus de orice nume, nu numai din lumea aceasta, ci şi din curţile cereşti. – Solii alese, cartea 1, p. 305

Înainte de a pleca de la ucenicii Săi, Domnul Hristos „a suflat peste ei și le-a zis: «Luați Duh Sfânt!»” (Ioan 20:22). De asemenea, El le-a spus: „Iată că voi trimite peste voi făgăduința Tatălui Meu” (Luca 24:49). Totuși, până după înălțarea Domnului Hristos la cer, darul Duhului Sfânt nu a fost primit în plinătatea Lui. Revărsarea Duhului Sfânt nu a fost primită până când ucenicii nu s-au consacrat pe deplin lucrării Sale, cu credință și rugăciune. După aceea, urmașilor lui Hristos li s-au încredințat bunurile cerului într-o manieră specială. „S-a suit sus, a luat robia roabă și a dat daruri oamenilor” (Efeseni 4:8). „Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos” (Efeseni 4:7). „Dar toate aceste lucruri le face unul și același Duh, care dă fiecăruia în parte cum voiește” (1 Corinteni 12:11). În Hristos, darurile sunt deja ale noastre, dar posesia lor reală depinde de primirea Duhul lui Dumnezeu. – Parabolele Domnului Hristos, p. 327

Duhul Sfânt, pe care a promis că Îl va trimite după ce Se va înălța la Tatăl, lucrează continuu pentru a atrage atenția la marea jertfă de pe crucea Calvarului, pentru a descoperi lumii dragostea lui Dumnezeu față de om, pentru a deschide sufletul omului pocăit spre lucrurile valoroase din Scriptură și pentru a îndrepta mintea întunecată spre razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii, spre adevărurile veșniciei, după care tânjește și față de care are acum o nouă înțelegere. …
 

4. Pornind de la Psalmii 68:18, Pavel Îl descrie pe Isus cel înviat, înălțat și biruitor oferind daruri poporului Său de pe înălțimi. Ce „daruri” oferă Isus cel înălțat și cu ce scop? Efeseni 4:11-13

Pavel identifică patru categorii de oameni care primesc daruri din vistieria de comori a lui Isus cel înălțat: (1) apostolii; (2) profeții; (3) evangheliștii; (4) păstorii și învățătorii (structura sintagmei grecești sugerează că aceștia sunt o singură categorie). Hristos le oferă aceste daruri pentru a îndeplini o lucrare importantă: „pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos” (4:12) și „până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4:13).

Acest ultim element a avut o importanță specială pentru primii adventiști, care cântăreau darurile spirituale ale lui Ellen G. White. Confirmă Scriptura funcționarea darului profeției în biserică numai în vremea apostolilor? Sau darul continuă până la revenirea lui Hristos? Primii adventiști au găsit răspunsul în Efeseni 4:13 și l-au împărtășit printr-o ilustrație despre un căpitan de vas care trebuia să urmeze instrucțiunile primite pentru o croazieră. Pe când vasul se apropia de port, căpitanul a descoperit că instrucțiunile îl informau că un cârmaci avea să vină la bord să îl ajute să conducă nava. Pentru a asculta de indicațiile inițiale, trebuia să îi permită cârmaciului să urce la bord și să urmeze ghidarea oferită de el. „Cine ține seama de manualul original de instrucțiuni? Cei care îl resping pe cârmaci sau cei care îl primesc așa cum îi instruiește manualul? Judecați voi” (Uriah Smith, „Do We Discard the Bible…?”, în Review and Herald, 13 ianuarie 1863, p. 52).

Ar trebui să fim atenți atunci când îi identificăm pe „păstori” (sau „pastori”), pe „învățători” și pe „evangheliști”, pentru că ne gândim la aceste funcții în contextul și vremurile noastre. Din câte ne putem da seama, în zilele lui Pavel toți aceștia erau lideri laici care slujeau bisericilor din Efes (vezi 1 Petru 2:9; Faptele 2:46; 12:12).

Citește Isaia 5:4. Gândește-te la acest verset în contextul a ceea ce ne-a oferit Dumnezeu prin lucrarea lui Ellen G. White. Cum se aplică?

Comentariu EGW

Capitolul al patrulea al Epistolei către efeseni conţine lecţii date nouă de Dumnezeu. În acest capitol vorbeşte cineva aflat sub inspiraţie divină, cineva căruia Dumnezeu i-a dat instrucţiuni într-o viziune sfântă. El descrie astfel modul în care Dumnezeu le împarte daruri lucrătorilor Săi: „Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4:11-13). Aici ne este arătat că Dumnezeu îi repartizează fiecărui om o lucrare pe care o are de făcut pentru a-şi împlini partea în marele Său plan. …

Dumnezeu a stabilit instrumentele Sale de lucru în mijlocul unui popor care recunoaşte legile guvernării divine. … Orice dar şi orice putere pe care Hristos le-a promis ucenicilor Săi, sunt revărsate asupra celor care Îi vor sluji cu credincioşie. Acela care dă capacităţi mintale şi care le încredinţează talente bărbaţilor şi femeilor creaţi şi răscumpăraţi de El aşteaptă ca aceste talente şi capacităţi să fie dezvoltate prin folosire. Fiecare talent trebuie folosit pentru binecuvântarea altora şi pentru a-I aduce astfel onoare lui Dumnezeu. – Mărturii, vol. 6, p. 243

Trimiţându-i pe slujitorii Săi, Mântuitorul nostru le-a dat daruri oamenilor pentru ca, prin ei, să transmită lumii cuvintele vieţii veşnice. Acesta este mijlocul rânduit de Dumnezeu pentru desăvârşirea sfinţilor în cunoştinţă şi în adevărata sfinţenie. Lucrarea slujitorilor lui Hristos nu este doar aceea de a predica adevărul, ci ei trebuie să vegheze asupra sufletelor ca unii care trebuie să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu. Ei trebuie să mustre, să certe, să îndemne cu îndelungă răbdare şi să dea învăţătură. Toţi cei care au beneficiat de lucrarea slujitorului lui Dumnezeu trebuie ca, potrivit cu capacitatea lor, să i se alăture în lucrarea de salvare a sufletelor. Aceasta este lucrarea tuturor adevăraţilor credincioşi, pastori şi membri deopotrivă. Ei trebuie să păstreze întotdeauna înaintea lor măreţul obiectiv, fiecare căutând să-şi împlinească datoria aşa cum se cuvine poziţiei pe care o ocupă în biserică şi lucrând împreună în ordine, în armonie şi în dragoste. – Mărturii, vol. 5, p. 237-238

În aceste zile din urmă, sunt unii care vor striga: „Spuneţi-ne lucruri măgulitoare, prorociţi-ne lucruri închipuite”. Dar nu aceasta este lucrarea mea. … În Numele şi în puterea Mântuitorului meu, voi face tot ce pot. Voi avertiza, voi sfătui, voi mustra şi voi încuraja, după cum îmi porunceşte Duhul lui Dumnezeu, indiferent dacă oamenii vor asculta sau nu. Datoria mea nu este să-mi plac mie însămi, ci să fac voia Tatălui meu ceresc, Cel care mi-a încredinţat această lucrare. – Mărturii, vol. 4, p. 231
 

5. Ce pericole amenință maturitatea bisericii care se aseamănă cu Hristos? Efeseni 4:14

Pavel redă un mediu nu deosebit de al nostru, în care diferite idei, precum „orice vânt de învățătură” și „mijloacele de amăgire” se strecoară printre credincioși. El folosește trei seturi de imagini pentru a descrie pericolele teologiei rătăcite: (1) imaturitatea copilăriei: „ca să nu mai fim copii”; (2) pericolul largului mărilor: „plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură”; (3) înșelarea de către oameni vicleni care, asemenea scamatorilor, practică prestidigitația. Pavel folosește la figurat cuvântul grecesc kubeia („jocul cu zaruri”) cu sensul de „șiretenie” sau „viclenie”.

Pavel crede că dezbinarea este un semn important al rătăcirii. Ceea ce hrănește și întărește trupul și îl ține laolaltă este ceva bun, iar ceea ce îl slăbește și îl dezbină este ceva rău. Renunțând la învățăturile care divizează și adoptându-le pe cele ale unor învățători încercați și demni de încredere (Efeseni 4:11) creștinii vor avansa spre adevărata maturitate creștină și vor juca roluri eficiente în trupul lui Hristos (Efeseni 4:12,13; compară cu Efeseni 4:15,16).

6. În ce fel o biserică sănătoasă funcționează ca un trup sănătos?

În Efeseni 4:1-16, Pavel apără unitatea bisericii și face apel la destinatarii săi să o apere în mod activ. Deși este o certitudine teologică (Efeseni 4:4-6), unitatea necesită muncă asiduă (Efeseni 4:3). Un mod prin care putem clădi unitatea este să fim „părți” active ale trupului lui Hristos (Efeseni 4:7-16). Fiecare dintre noi este o parte a trupului și ar trebui să contribuie la sănătatea și creșterea lui (Efeseni 4:7,16). De asemenea, ar trebui ca toți să beneficiem de pe urma activității apostolilor, a profeților, a evangheliștilor și a pastorilorînvățători (Efeseni 4:11). Aceștia, asemenea ligamentelor, tendoanelor și fiecărei încheieturi (4:16), au o funcție de unificare, ajutându-ne să ne maturizăm împreună în Hristos, care este capul trupului (Efeseni 4:13,15).

Ce curenți de învățătură bat în biserica ta astăzi și cum le putem ține piept cu fermitate? Fii pregătit să răspunzi în grupă în Sabat.

Comentariu EGW

După marea dezamăgire de la 1844, Satana şi îngerii lui au fost foarte preocupaţi să întindă capcane pentru a clătina credinţa grupului de credincioşi. El a afectat mintea celor care avuseseră o experienţă în ce priveşte soliile date şi care aveau o aparenţă de umilinţă. Unii arătau către viitor pentru împlinirea primelor două solii, în timp ce alţii arătau un trecut îndepărtat, susţinând că acestea fuseseră împlinite atunci. Ei câştigau o influenţă asupra minţii celor lipsiţi de experienţă şi le zdruncinau credinţa. Unii cercetau Biblia pentru a-şi construi o credinţă proprie, independentă de grupul credincioşilor. Satana jubila în toate acestea, căci el ştia că pe cei care se desprind de ancoră îi putea afecta prin rătăciri diferite şi îi putea purta încoace şi încolo prin multe vânturi de învăţătură. … În tot grupul de credincioşi era confuzie şi neînţelegere. – Scrieri timpurii (Experiențe și viziuni), p. 256

Domnul Hristos a intenţionat ca biserica Sa să reflecte în lume plinătatea şi belşugul pe care le găsim în El. Noi primim mereu din generozitatea lui Dumnezeu şi, dând şi altora din ce primim, vom arăta lumii iubirea şi bunătatea lui Hristos. În timp ce întregul cer este în mişcare, trimiţând mesageri pe tot pământul pentru a aduce la îndeplinire lucrarea de răscumpărare, cei care alcătuiesc biserica Dumnezeului celui Viu trebuie, de asemenea, să colaboreze cu Hristos. Noi suntem mădulare ale corpului Său spiritual. El este capul, controlând toate mădularele trupului. Isus Însuşi, în mila Sa infinită, lucrează la inimile oamenilor, realizând transformări spirituale atât de uimitoare, încât îngerii privesc la ele cu uimire şi cu bucurie. Aceeaşi iubire neegoistă care-L caracterizează pe Învăţătorul nostru este văzută şi în caracterul şi în viaţa adevăraţilor Săi urmaşi. – Mărturii, vol. 5, p. 731 

Mulţi cunosc atât de puţin Biblia, încât credinţa le este tulburată. Ei îndepărtează vechile pietre de hotar, iar ideile false şi vânturile de învăţătură îi poartă încoace şi încolo. Ştiinţa, pe nedrept numită astfel, înlătură temelia principiului creştin, iar aceia care au fost cândva în credinţă, ajung să se îndepărteze de vechile pietre de hotar ale Bibliei şi se despart de Dumnezeu, în ciuda faptului că încă pretind că sunt copiii Săi.
Membrii bisericii trebuie să fie avertizaţi şi să înţeleagă puterile subtile ale slujitorilor lui Satana, cu care vor trebui să se confrunte. Dacă nu vor fi îmbrăcaţi cu întreaga armură, nu vor fi în stare să biruiască toţi vrăjmaşii pe care îi vor întâlni, dintre care unii încă nici nu au apărut. …
Apostazia va crește. „Unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor.” Oamenii s-au unit pentru a se împotrivi Domnului Dumnezeului cerurilor, iar biserica este numai pe jumătate conştientă de situaţia aceasta. În mijlocul celor care declară că sunt credincioşi este necesar să fie mai multă rugăciune şi un efort mult mai stăruitor. – Evanghelizare, p. 362-363
 

Traducerea Efeseni 4:9 – Unele traduceri (toate din limba română, cu excepția BINT și VBRC, n.r.) indică faptul că, înainte de suire, s-a produs coborârea. Alte traduceri respectă textul grecesc, lăsând neprecizat momentul suirii și coborârii (BINT: „Dar ce altceva înseamnă a urcat dacă nu și că a coborât în părțile cele mai de jos ale pământului?”) – ceea ce permite perspectiva din studiul de marți, cum că ar trebui urmată ordinea din Psalmii 68:18, înălțarea lui Hristos la cer (suirea) fiind cea care se produce prima, urmată de coborârea în Duhul.

Luarea robiei roabă – Citând Psalmii 68:18 din Vechiul Testament grecesc (Septuaginta), Pavel folosește în Efeseni 4:8 o expresie tradusă literal „a luat robia roabă”, dar care mai poate însemna și „a luat prizonieri/ robi” (BINT este singura versiune în limba română care redă această traducere: „Urcând pe înălțime a luat robi și a dat daruri oamenilor”, n.r.). Adventiștii au înțeles că este vorba de Hristos, care, la înviere, i-a dus în cer pe cei înviați odată cu El (Matei 27:51-53). Aceștia ar reprezenta o „pârgă”, primele roade ale celor răscumpărați, pe care îi aduce Tatălui la întoarcerea Lui în curțile cerești (vezi Comentariul Biblic AZȘ, vol. 6, p. 1022; Hristos, Lumina lumii, p. 834, vezi și p. 785, 786). O altă variantă ar fi ca, în concordanță cu Coloseni 2:14, pasajul să fie interpretat ca un tablou al victoriei lui Hristos asupra vrăjmașilor Săi – Satana și îngerii Lui răi –, descriși ca prizonieri/robi învinși.

Studiu zilnic:

Psalmii 85
Psalmii 86
Psalmii 87
Psalmii 88
Psalmii 89
Psalmii 90
Psalmii 91

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 29 (ultimele 16 paragrafe)

1. Ce merge înaintea și pe urmele pașilor lui Dumnezeu?

2. Ce Îi cerea David Domnului să facă pentru ca vrăjmașii lui să vadă și să rămână de rușine?

3. Cum sunt o mie de ani înaintea lui Dumnezeu? (Două răspunsuri.)

4. Cine zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare și cetățuia mea”?

5. Ce se întâmplă celui care doar se roagă, nefăcând nimic altceva?