Taina Evangheliei

Pavel deschide capitolul din Efeseni 3 cu o temă deja abordată: „neamurile sunt împreună-moștenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi și iau parte cu noi la aceeași făgăduință în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea” (Efeseni 6). Deși s-ar putea să nu fie o mare surpriză pentru biserica din zilele noastre, alcătuită în mare parte din neevrei, lucrul acesta era ceva complet nou pentru mulți dintre cititorii lui Pavel.

Pavel își continuă apoi cuvintele inspirate, referindu-se la zelul său pentru predicarea Evangheliei lui Isus către neamuri. Aflăm și care sunt greutățile curente în extinderea aceleiași lucrări, dificultăți care includ întemnițarea lui într-o închisoare romană. Apoi aflăm și despre dedicarea lui pentru taina din inima Evangheliei, taină conform căreia, în biserică, neevreii sunt egali cu surorile și frații lor evrei. Simțim entuziasmul lui Pavel pentru biserică și pentru misiunea ei universală. Ascultăm când se roagă, lăudându-L pe Dumnezeu pentru manifestarea harului Său în biserică. Pe scurt, suntem inspirați să ne alăturăm lui Pavel în zelul lui pentru Evanghelie.

Comentariu EGW

Isus voia foarte mult să dezvăluie tainele adânci ale adevărului, care fuseseră ascunse timp de veacuri, şi anume ca neamurile să fie împreună-moştenitoare cu iudeii şi să ia parte „la aceeaşi făgăduinţă în Hristos, prin Evanghelie” (Efeseni 3:6). Ucenicii înţelegeau greu acest adevăr şi Învăţătorul divin le-a dat învăţătură peste învăţătură. Răsplătind credinţa sutaşului din Capernaum şi predicându-le locuitorilor din Sihar Evanghelia, El dăduse şi mai înainte dovadă că nu împărtăşeşte intoleranţa iudeilor. Dar samaritenii aveau oarecare cunoştinţă despre Dumnezeu, iar sutaşul îi făcuse bine lui Israel. Acum Isus i-a pus pe ucenici în legătură cu o păgână, pe care o socoteau ca neavând vreun motiv în plus faţă de alţii din neamul ei să aştepte un bine de la El. Domnul voia să dea o pildă de felul cum trebuie să fie tratate asemenea persoane. Ucenicii se gândeau că El împărţise prea uşor darurile harului Său. El voia să le arate că iubirea Sa nu trebuie să fie mărginită la o anumită rasă sau naţiune. …

Faptul acesta [vindecarea fiicei femeii siro-cananeence] a deschis mai bine mintea ucenicilor pentru lucrarea pe care urmau s-o facă între neamuri. Ei au văzut un foarte mare câmp de lucru în afara Iudeei. Au văzut fiinţe apăsate de întristări necunoscute celor care erau mai favorizaţi. Între aceia pe care fuseseră învăţaţi să îi dispreţuiască, erau suflete care doreau ajutor de la puternicul Vindecător, flămânzind după lumina adevărului, care le fusese dată iudeilor cu atâta îmbelşugare. – Hristos, Lumina lumii, p. 402

Slujitorii lui Dumnezeu nu primesc nici onoare, nici recunoaștere din partea lumii. Ștefan a fost ucis cu pietre pentru că L-a predicat pe Hristos cel răstignit. Pavel a fost închis, bătut, lovit cu pietre și, în cele din urmă, condamnat la moarte deoarece a fost un sol credincios al lui Dumnezeu pentru neamuri. Apostolul Ioan a fost exilat pe insula Patmos „din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturiei lui Isus Hristos” (Apocalipsa 1:9). Pentru lume, aceste exemple ale statorniciei manifestate prin puterea divină sunt o mărturie a credincioșiei făgăduințelor lui Dumnezeu, a prezenței Sale continue și a harului Său susținător. …
… Dar eroii credinței sunt beneficiarii unei moșteniri de o valoare mai mare decât orice bogăție pământească, o moștenire care va împlini dorințele arzătoare ale sufletului lor. Poate că lumea nu-i cunoaște și nici nu vrea să-i recunoască, dar ei sunt înscriși în raportul cărților cerești ca fiind cetățeni ai cerului și vor avea parte de măreția și de slava veșnică. 
Cea mai mare lucrare, cel mai nobil efort în care se pot angaja oamenii este acela de a-i îndruma pe cei păcătoși spre Mielul lui Dumnezeu. – Slujitorii Evangheliei, p. 18
 

1. Citește Efeseni 3. Identifică una sau două teme principale. Ce idei importante exprimă Pavel?

Capitolul din Efeseni 3 are o structură interesantă. Pavel începe cu: „Iată de ce eu, Pavel, întemnițatul lui Isus Hristos pentru voi, neamurilor…” (Efeseni 3:1). Apoi trece la ceea ce se dovedește o digresiune destul de lungă cu accent pe lucrarea lui pentru neamuri (Efeseni 3:2-13). După acest ocol, el indică o revenire la șirul anterior de gânduri prin repetarea expresiei: „…Iată de ce” (Efeseni 3:14:14), versetele 14-21 continuând rezumatul rugăciunii sale, pe care îl întrerupsese.

Prezentându-se „întemnițatul lui Isus Hristos”, Pavel vrea să spună că, deși este prizonier al romanilor și pare să se afle sub autoritatea Imperiului Roman, există un scop divin mai profund care este urmărit în viața lui. Nu este prizonierul Romei, ci „întemnițatul lui Isus Hristos” (compară cu Efeseni 4:1).

Faptul că Pavel își menționează necazurile (Efeseni 3:13) și ulterior lanțurile (Efeseni 6:20) sugerează că nu se află într-un arest oarecum confortabil la domiciliu (compară cu Faptele 28:16), ci într-o închisoare. A fi într-o închisoare în primul secol și într-o temniță romană era o adevărată provocare. Imperiul Roman nu avea închisori bine organizate, cu instalații sanitare și un program de mese regulat. De fapt, imperiul nici nu avea nevoie de închisori, deoarece încarcerarea nu era folosită ca modalitate de pedeapsă. Oamenii se aflau în închisoare numai cât așteptau judecata sau execuția. Deținuții trebuiau să se descurce singuri, fiind dependenți de rude și de prieteni să le asigure mâncare și alte lucruri necesare.

Îngrijorările lui Pavel vizează probabil impactul întemnițării lui asupra credincioșilor, întrucât aceasta era o rușine socială imensă într-o cultură care gravita în jurul onoarei și rușinii. Poate îi era teamă că unii se vor întreba: „Cum poate Pavel să fie apostolul și mesagerul lui Hristos cel înălțat și un prizonier disprețuit?” Așa că Pavel își reinterpretează întemnițarea, ajutându-i pe credincioși să o vadă ca parte a planului lui Dumnezeu. El suferă pentru ei („necazurilor mele pentru voi”) și ceea ce pare o sursă de rușine se va dovedi, de fapt, a fi spre „slava” lor (Efeseni 3:13).

Cum putem învăța să ne încredem în Dumnezeu și în căile Sale în circumstanțe care pot fi foarte dificile?

Comentariu EGW

„Dragostea lui Hristos”, spunea Pavel, „ne constrânge” (trad. KJV). Ea a fost principiul determinant al conduitei sale, ea a fost puterea care l-a motivat. Dacă vreodată zelul său pe calea datoriei şovăia pentru o clipă, o singură privire către cruce şi către uimitoarea dragoste a lui Hristos, revelată în sacrificiul Său fără egal, era suficientă pentru a-l face să-şi încingă din nou coapsele minţii şi să meargă mai departe pe calea tăgăduirii de sine. În eforturile făcute pentru fraţii lui, el s-a bazat mult pe prezentarea iubirii infinite, manifestate prin minunata îndurare a lui Hristos, cu toată puterea ei constrângătoare, care subjugă. – Mărturii, vol. 4, p. 457

Nu este voia lui Dumnezeu ca poporul Său să fie doborât de grijile vieţii. Domnul nu ne amăgeşte. El nu ne spune: „Nu vă temeţi, căci pe calea vieţii voastre nu sunt primejdii”. El ştie că sunt încercări şi pericole şi Se poartă cu noi într-o manieră sinceră şi deschisă. El nu plănuieşte să-i scoată acum pe copiii Săi din lumea păcatului şi a răului, ci îi îndrumă spre un loc sigur de scăpare. Rugăciunea Domnului pentru ucenicii Săi era: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău”. „În lume”, spunea Mântuitorul, „veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 17:15; 16:33).
În Predica de pe Munte, Domnul Hristos i-a învăţat pe ucenicii Săi lecţii preţioase cu privire la încrederea în Dumnezeu. Aceste lecţii au fost destinate să-i încurajeze pe copiii lui Dumnezeu de-a lungul tuturor veacurilor şi au ajuns până la noi, astăzi, pline de învăţătură şi de mângâiere. …

Dumnezeu doreşte ca toţi fiii şi fiicele Sale să fie fericiţi, plini de pace şi ascultători. Domnul spune: „Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte”, și „V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 14:27; 15:11). – Calea către Hristos, p. 122-123
Dumnezeu nu-i conduce niciodată pe copiii Săi altfel de cum ar alege chiar ei să fie conduşi, dacă ar vedea de la început sfârşitul şi dacă ar înţelege slava lucrării pe care o îndeplinesc ca împreună-lucrători cu El. Nici Enoh, care a fost înălţat la cer, nici Ilie, care a fost ridicat într-un car de foc, n-au fost mai mari sau mai onoraţi decât Ioan Botezătorul, care a murit singur în închisoare. „Căci, cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El” (Filipeni 1:29). Şi, dintre toate darurile pe care Cerul le poate revărsa asupra oamenilor, împărtăşirea cu suferinţele lui Hristos înseamnă încrederea cea mai mare şi este onoarea cea mai înaltă. – Hristos, Lumina lumii, p. 224
 

2. Care este taina care i-a fost încredințată lui Pavel? Efeseni 3:1-6

În timp ce studiezi Efeseni 3:1-6, observă următoarele: (1) Pavel scrie această parte a epistolei în special pentru credincioșii neevrei din bisericile Efesului (Efeseni 3:1). (2) Pavel pretinde că a primit ceva ce el numește „isprăvnicia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată pentru voi”, credincioșii dintre neamuri (3:2, EDCR). Această isprăvnicie, sau lucrare a harului, este modul lui Pavel de a descrie însărcinarea dată lui de a predica Evanghelia („harului lui Dumnezeu”) neevreilor (compară cu Efeseni 3:7,8). (3) Pavel susține că i-a fost descoperită o taină, subiect deja atins în epistolă (vezi, în special, Efeseni 1:9,10; Efeseni 2:11-22), „taina lui Hristos” (Efeseni 3:3,4). Pavel nu dorește să fie considerat inventatorul Evangheliei, dar consideră că a primit de la Dumnezeu misiunea de a proclama Evanghelia. (4) Pavel nu este singurul care a primit o descoperire superioară a acestei taine, deoarece Duhul a descoperit-o și „sfinților apostoli și proroci” ai lui Hristos, într-un mod superior dezvăluirii planului lui Dumnezeu generațiilor anterioare (Efeseni 3:5). Termenul „proroci” de aici face probabil referire la cei care dețineau și manifestau darul profeției în primele biserici creștine din case particulare, și nu la profeții din Vechiul Testament. Taina, care a fost cândva ascunsă, devine acum ceea ce am numi „un secret deschis”. (5) În final, Pavel declară: „Taina lui Hristos […] adică, neamurile sunt împreună-moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea” (Efeseni 3:5,6). Pavel este entuziasmat de Evanghelie și în mod special de modul în care este manifestată în biserică, alcătuită atât din iudei, cât și din neamuri. Aceste două grupuri au devenit cărămizile pentru construirea noii comunități a lui Dumnezeu, noua Lui marcă de omenire, biserica (vezi Efeseni 2:14-16). Am putea spune că evreii și neevreii sunt acum transformați din inamici în „împreună-moștenitori” sau „împreună-întrupați” (parte dintr-un singur trup, trupul lui Hristos) și „împreună-părtași” la făgăduința Evangheliei (Efeseni 3:6).

Ce atitudini ai față de persoanele de etnie diferită de a ta? Contrazic faptele tale ideea de incluziune promovată de Evanghelie? Ce ar trebui să faci?

Comentariu EGW

Dumnezeu nu intenționa să aibă un singur popor, în mod exclusiv pe Israel. Solii trimiși de Domnul Hristos trebuiau să vestească Evanghelia harului Său tuturor naţiunilor, limbilor și popoarelor. Noi trebuie să le facem cunoscut tuturor oamenilor că marele Apărător îi primește pe toți. Biserica iudaică a fost chemată să fie reprezentanta lui Dumnezeu într-o lume apostată și, pentru a-și împlini misiunea, poporul iudeu ar fi trebuit să-și menţină existenţa ca o naţiune deosebită de toate naţiunile idolatre de pe pământ. Ar fi trebuit să se menţină în lume, păstrându-și caracterul deosebit și sfânt … să reprezinte mila, bunătatea, compasiunea și iubirea lui Dumnezeu. Astfel, în desăvârșirea caracterului lor, puteau să stea mai presus de orice naţiune, căci Dumnezeu dorea să-Şi manifeste bogatele Lui binecuvântări printr-un popor curat și ascultător. 

În acest fel, principiile Legii care guvernează Împărăţia Sa ar fi fost înălţate în toată lumea. În măsura în care ar fi răspuns milei, luminii și harului dat, ei ar fi devenit în mod sigur lumina lumii. Ei ar fi trebuit să îndrepte mereu atenţia la Dumnezeu, ca la un Conducător suprem, înţelept și desăvârșit și, pe întregul pământ, I s-ar fi adus slavă lui Dumnezeu. Domnul este Dumnezeul nostru și are același plan cu privire la poporul Său loial și credincios de astăzi. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 44 (7 feb.)

În viața Domnului Hristos nu găsim niciun exemplu pentru acest bigotism al neprihănirii personale. Caracterul Său a fost plăcut și generos. … În fiecare denominațiune religioasă și aproape în fiecare biserică se pot găsi oameni capricioși, care L-ar fi acuzat pentru bunătatea Sa care nu era stăvilită de barierele sociale. Ei L-ar fi considerat vinovat pentru că a mâncat cu vameșii și cu păcătoșii… 
Cei cărora Dumnezeu le-a încredințat adevărul Său trebuie să aibă același spirit binevoitor pe care l-a manifestat Domnul Hristos. Ei trebuie să adopte aceleași planuri vaste de acțiune. Să aibă o atitudine plină de bunătate și de generozitate față de cei săraci și să fie conștienți într-o măsură deosebită de faptul că ei sunt ispravnici ai lui Dumnezeu. Ei trebuie să considere că nimic din ce au – bunuri materiale, capacități intelectuale și putere spirituală – nu le aparține, ci doar le-a fost încredințat în vederea progresului lucrării lui Hristos pe pământ. Asemenea Domnului Hristos, să nu evite societatea semenilor lor, ci să o caute cu scopul de a le oferi și altora binecuvântările cerești pe care ei le-au primit de la Dumnezeu. – Slujitorii Evangheliei, p. 334-335
 

3. Citește Efeseni 3:7-13. Ce spune Pavel aici despre Dumnezeu și acțiunile Lui?

Pavel susține din nou că este un „slujitor” prin „darul harului lui Dumnezeu” (Efeseni 3:7; compară cu Efeseni 3:1,2). Acest dar, la fel ca Evanghelia în sine, este oferit nu în baza vreunui merit al celui care îl primește, ci prin harul lui Dumnezeu. Pavel evidențiază această idee descriindu-se ca „cel mai neînsemnat dintre toți sfinții” (Efeseni 3:8). Există o evoluție interesantă a înțelegerii de sine la Pavel, observabilă de-a lungul epistolelor, în ordinea scrierii: (1) Își afirmă statutul de apostol ales de Dumnezeu (Galateni 1:1); (2) Ulterior se vede ca „cel mai neînsemnat dintre apostoli” și nedemn să poarte numele de apostol (1 Corinteni 15:9). (3) Aici, în Efeseni, se declară „cel mai neînsemnat dintre toți sfinții” (3:8). (4) În final se descrie ca „cel dintâi” dintre păcătoși (1 Timotei 1:15).

Poate că acest mod de gândire al lui Pavel poate explica acest cunoscut citat din Ellen G. White: „Cu cât te vei apropia mai mult de Isus, cu atât ţi se va părea că eşti mai păcătos; deoarece vederea ta spirituală va deveni mai clară, iar imperfecţiunile tale vor fi mai evidente, în contrast deplin cu natura desăvârşită a lui Isus” (Calea către Hristos, p. 64).

Pavel continuă. În Efeseni 3:10, scrie: „Pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu.” Cine sunt „domniile și stăpânirile din locurile cerești”? Cum le face cunoscută biserica înțelepciunea „felurită”, sau diversă, a lui Dumnezeu? Deși Efeseni 3:10 nu descrie natura puterilor, cel mai potrivit pare să le interpretăm ca puterile răului descrise în Efeseni 6:11,12. În acest caz, alcătuirea bisericii – care îi unește pe evrei cu neevreii, cândva părți separate ale omenirii – devine pentru aceste „domnii și stăpâniri” demonice un semnal clar cu privire la planul viitor al lui Dumnezeu de a uni „în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ” (1:10). Sunt avertizate că planul lui Dumnezeu este în desfășurare și distrugerea lor este sigură. Însăși natura unei biserici unite indică înfrângerea lor finală.

Cum s-ar schimba relațiile dintre membri dacă biserica ta ar lua în serios „fișa postului” făcută bisericii de Pavel în Efeseni 3:10?

Comentariu EGW

Pavel era extrem de preocupat ca umilința lui Hristos să se vadă și să fie înțeleasă. El era convins că, dacă oamenii ar putea fi conduși să mediteze la uimitoarea jertfă adusă de Maiestatea cerului, egoismul ar fi izgonit din inimile lor. Apostolul zăbovește asupra fiecărui punct, pentru ca noi să putem înțelege într-o oarecare măsură minunata bunăvoință a Mântuitorului, manifestată în favoarea păcătoșilor. El canalizează mințile mai întâi către poziția pe care Hristos a ocupat-o în cer, în sânul Tatălui Său; după aceea, Îl arată lăsându-Şi deoparte slava, supunându-Se de bunăvoie condițiilor umilitoare din viața omului, asumându-Şi responsabilitățile de rob și devenind ascultător până la moarte, și încă cea mai rușinoasă și mai revoltătoare, cu agonia cea mai lungă – moartea pe cruce. Putem contempla noi această minunată manifestare a iubirii lui Dumnezeu fără recunoștință și iubire și fără simțământul adânc al faptului că nu suntem ai noștri? Un asemenea stăpân nu ar trebui slujit din motive egoiste și nici murmurând. – Divina vindecare, p. 501 
Cunoştinţa despre Dumnezeu, aşa cum ne este descoperită în Hristos, este cunoştinţa pe care trebuie să o aibă toţi cei care sunt mântuiţi. Este acea cunoştinţă care realizează transformarea caracterului. Odată primită, ea va re-crea sufletul după chipul lui Dumnezeu. Va da întregii fiinţe o putere spirituală divină. …

„Iată de ce îmi plec genunchii înaintea Tatălui Dom­nului nostru Isus Hristos”, spune Pavel, „din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ, şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia puse în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efeseni 3:14-19). – Mărturii, vol. 8, p. 289
Oricine afirmă că este un urmaş al lui Hristos trebuie să-i preţuiască pe ceilalţi mai presus de el însuşi. Strângeţi-vă laolaltă, strângeţi-vă laolaltă! În unitate există putere şi biruinţă, dar în dezbinare şi în învrăjbire există slăbiciune şi înfrângere. Aceste cuvinte mi-au fost spuse din ceruri. Vi le spun ca trimis al lui Dumnezeu. â

Fiecare să caute să răspundă la rugăciunea lui Hristos: „… ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu, în Tine.” O, ce unitate! Şi Hristos a continuat: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei: dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii”. – Mărturii, vol. 5, p. 488
 

4. Compară rugăciunea lui Pavel din Efeseni 1:16-10 cu rugăciunea lui din Efeseni 3:14-19. Prin ce se aseamănă cele două cereri?

În textul original din Efeseni 3:14,15 există un important joc de cuvinte. Când spune că își pleacă genunchii înaintea „Tatălui […] din care își trage numele orice familie, în ceruri și pe pământ”, Pavel face legătura între cuvântul grecesc pentru „tată”, patēr, și termenul grecesc pentru „familie”, patria. În Efeseni, Pavel evidențiază natura atotcuprinzătoare a planului divin de mântuire, care implică toate lucrurile (1:9,10) pentru totdeauna (Efeseni 1:21). Iar aici susține că „orice familie” Îi aparține „Tatălui”. Fiecare familie (patria) își primește numele de la Tatăl (patēr). Ce veste bună! Meditează la ideea că familia ta, în ciuda imperfecțiunilor ei, Îi aparține lui Dumnezeu! El iubește familiile imperfecte. Acestea poartă numele divin și semnul stăpânirii Lui.

În Efeseni 3:16-19, Pavel Îl roagă pe Dumnezeu să le ofere credincioșilor o experiență spirituală bogată, marcată de: (1) putere interioară, prin prezența Duhului (Efeseni 3:16), (2) apropiere de Hristos, despre care spune că locuiește în inima lor (Efeseni 3:17), și de (3) o identitate spirituală stabilă și sigură („având rădăcina și temelia puse în dragoste”, Efeseni 3:17).

Căutând să Îi aducă laude lui Dumnezeu pentru sfera largă de binecuvântări oferite credincioșilor, Pavel include nu trei, ci patru dimensiuni: „lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea” (3:18). Nu precizează căror lucruri se aplică aceste dimensiuni, deși descriu evident vastitatea a ceva important. Cercetătorii Bibliei au astfel în față o ghicitoare interesantă. Oare descriu aceste dimensiuni înțelepciunea lui Dumnezeu (compară cu Iov 11:5-9, care folosește patru dimensiuni), puterea lui Dumnezeu (compară cu Efeseni 3:16,17) sau poate templul spiritual din Efeseni 2:19-22 (compară cu Ezechiel 43:13-16, care folosește patru dimensiuni; Amos 7:7,8; Apocalipsa 11:1,2)? Cea mai bună s-ar putea să fie interpretarea acestor patru dimensiuni ca descriere a imensității iubirii lui Hristos (Efeseni 3:19), considerând propoziția „să puteți pricepe […] lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea” (3:18) o paralelă la propoziția următoare, „să cunoașteți dragostea lui Hristos” (Efeseni 3:19; compară cu Romani 8:35-39). Oricum le-am interpreta, aceste cuvinte transmit vești bune.

Comentariu EGW

Viața apostolului Pavel a fost caracterizată de o activitate intensă și de o mare diversitate. El a călătorit din oraș în oraș și din sat în sat, vestind crucea lui Hristos, câștigând suflete pentru Evanghelie și întemeind biserici. Aceste biserici au beneficiat de o grijă continuă din partea lui, iar apostolul Pavel le-a scris multe epistole cu învățături. Uneori a lucrat, practicându-și meseria pentru a-și câștiga pâinea zilnică. Dar, în ciuda faptului că a trăit o viață foarte activă, nu a pierdut niciodată din vedere marele său scop – să înainteze fără șovăire spre ținta înaltei sale chemări. 

Apostolul Pavel ducea cu el pretutindeni atmosfera cerului. Toți cei care erau asociați cu el simțeau influența unității lui cu Domnul Hristos. Faptul că propria viață exemplifica adevărul pe care îl proclama conferea o putere convingătoare lucrării sale de predicare. În aceasta constă puterea adevărului. Influența naturală și neconștientizată a unei vieți sfinte constituie cea mai convingătoare predică în favoarea creștinismului. Argumentele, chiar și atunci când sunt incontestabile, pot provoca doar opoziție, dar un exemplu evlavios are o putere întru totul irezistibilă. – Slujitorii Evangheliei, p. 58-59 
Locuirea lui Hristos în suflet dă putere spirituală și ne face să fim niște canale de lumină. Cu cât avem mai multă lumină, cu atât le putem oferi și celor din jur. Cu cât suntem mai aproape de Isus, cu atât mai clară va fi înțelegerea pe care o avem despre farmecul Lui. Când privim la El, în curăția Lui, discernem mai ușor defectele noastre de caracter. Tânjim după El, după desăvârșirea Lui care strălucește în perfecțiunea caracterului Său ceresc și, privind, suntem schimbați după chipul Său. …

Inimile noastre trebuie să fie pline de toată plinătatea lui Dumnezeu. … Să luăm cheia credinței să deschidem cu ea depozitul binecuvântărilor bogate ale lui Dumnezeu. Avem de luat de acolo o plinătate infinită și avem cuvântul Domnului nostru divin: „Facă-ți-se după credința ta”. – Lift Him Up, p. 266 
În străduinţa de a înţelege dragostea şi puterea Tatălui ceresc, poţi să cercetezi Scripturile în mod sincer şi stăruitor pentru a le înţelege, poţi să faci apel la toată puterea şi capacitatea pe care Dumnezeu ţi le-a dat, şi totuşi, dincolo de acestea, rămâne o infinitate. … Nici veşnicia nu va putea să o descopere pe deplin. Dar, studiind Biblia şi meditând la viaţa lui Hristos şi la planul de mântuire, aceste teme măreţe se vor deschide tot mai mult înţelegerii noastre. Şi vom înţelege şi binecuvântarea pe care o dorea Pavel pentru biserica din Efes când s-a rugat ca „Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui”. – Mărturii, vol. 5, p. 740
 

5. Pavel încheie pasajul despre rugăciune cu o doxologie – o scurtă declarație poetică de laudă la adresa lui Dumnezeu. Pentru ce Îl laudă pe Dumnezeu? Efeseni 3:20,21

Pavel și-a relatat rugăciunile pentru credincioși (Efeseni 3:14-19). Acum se roagă direct și cu putere. Doxologia lui Pavel ridică două întrebări: (1) Acest pasaj înalță biserica într-un mod nepotrivit, punând-o pe aceeași treaptă cu Hristos în expresia „a Lui să fie slava în Biserică și în Hristos Isus”? Deși Pavel este profund interesat de biserică în această epistolă, este clar că Hristos este Salvatorul bisericii, de vreme ce Hristos este cel care locuiește în inima credincioșilor (Efeseni 3:17).

În doxologie, Pavel Îl laudă pe Dumnezeu pentru salvarea oferită bisericii prin Hristos Isus. (2) Expresia „din neam în neam, în vecii vecilor” (Efeseni 3:21) descrie un viitor nesfârșit al bisericii aici, pe pământ? Epistola către efeseni conține mari speranțe pentru viitor. De exemplu, Efeseni 4:30 indică „ziua răscumpărării”. De asemenea, credincioșii vor avea parte de puterea nelimitată, suverană a lui Hristos în veacul viitor (Efeseni 1:21). Doxologia lui Pavel ar trebui citită ca o celebrare a puterii nesfârșite a lui Hristos exercitate în favoarea credincioșilor. Analizând al doilea pasaj despre rugăciunile lui Pavel (Efeseni 3:14-21; compară cu 1:15-23), vedem că el găsește putere în întinderea cosmică a grijii lui Dumnezeu (Efeseni 3:14,15), în disponibilitatea Duhului Sfânt (3:16), în parteneriatul cu Hristos Însuși (Efeseni 3:17) și în nemărginirea iubirii lui Hristos (Efeseni 3:18,19). El și-i imaginează pe credincioși umpluți de „toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efeseni 3:19) și aplaudă aceste realități spirituale prin laudă, minunându-se din nou de abundența puterii lui Dumnezeu pusă la dispoziția sfinților (Efeseni 3:20,21). De fiecare dată când ne simțim copleșiți de probleme, ispite sau îndoieli, putem să apelăm la acest pasaj optimist cu rugăciuni scrise de Pavel. Apostolul întemnițat ne ridică privirea spre marele orizont al scopurilor și harului lui Dumnezeu, amintindu-ne că oricare ar fi împrejurările noastre prezente, facem parte din planul suprem al lui Dumnezeu (Efeseni 1:9,10) și puterea Lui acționează în noi.

Care sunt binecuvântările de la Dumnezeu pe care le prețuiești în mod special? Compune o rugăciune de laudă la adresa lui Dumnezeu pentru ele.

Comentariu EGW

Noi am fost chemați să-L cunoaștem pe Hristos și aceasta este o cunoaște­re a slavei și a virtuții. Este o cunoaștere a perfecțiunii caracterului divin, manifestat în Isus Hristos pentru noi, care ne deschide calea comuniunii cu Dumnezeu. Foarte puțin poate mintea omenească să înțeleagă lărgimea și adâncimea și înălțimea culmilor spirituale care pot fi atinse de cei care devin părtași naturii divine. …
Trăim zile de mari pericole. Numai Domnul Hristos ne poate ajuta și ne poate da biruința. Hristos trebuie să fie totul în toate pentru noi, El trebuie să locuiască în inima noastră, viața Sa trebuie să circule prin noi așa cum circulă sângele prin vene. Spiritul Său trebuie să fie o putere dătătoare de viață care ne va face să avem și asupra altora o influență bună, pentru a deveni sfinți și asemenea lui Hristos. – Our High Calling, p. 60 

Mulți consideră că este imposibil să scape de puterea păcatului, dar făgăduința este că noi putem fi umpluți cu toată plinătatea lui Dumnezeu. Noi ne punem ținte prea joase. Adevărata țintă este mult mai sus. Mintea noastră trebuie să fie mai cuprinzătoare ca să putem înțelege semnificația a tot ce are pregătit Dumnezeu pentru noi. Noi trebuie să reflectăm cele mai înalte atribute ale caracterului lui Dumnezeu. Trebuie să fim recunoscători că nu suntem lăsați să ne purtăm singuri de grijă. …

Este privilegiul copiilor lui Dumnezeu să fie plini de toată plinătatea lui Dumnezeu. „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor” (Efeseni 3:20,21). – That I May Know Him, p. 302 
În toate trebuie să arătăm bucuria Domnului. …

David declară: „Iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu, cererile mele. Da, El Și-a plecat urechea spre mine, de aceea-L voi chema în toate zilele mele” (Psalmii 116:1,2). Bunătatea pe care o arată Dumnezeu prin faptul că ascultă și răspunde la rugăciunile noastre ne plasează sub datoria serioasă de a ne exprima recunoștința pentru favorurile revărsate asupra noastră. Ar trebui să Îl lăudăm pe Dumnezeu mult mai mult decât o facem. Binecuvântările primite ca răspuns la rugăciune ar trebui recunoscute imediat. …
Lasă ca pacea lui Dumnezeu să domnească în sufletul tău! Atunci vei avea putere să înduri toate suferințele și te vei bucura că ai har să rabzi. Laudă pe Domnul, vorbește despre bunătatea Sa, spune despre puterea Lui! Îndulcește atmosfera care înconjoară sufletul tău! … Laudă-L cu inima, cu sufletul și cu vocea pe Cel care reprezintă sănătatea înfățișării tale, Mântuitorul și Dumnezeul tău! – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 325 (13 nov.)
 

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Tragedia veacurilor, capitolul „Redeșteptări moderne”.

„Cum putem armoniza pipernicita noastră stare spirituală cu pasajul nostru [Efeseni 3:14-19], care descrie plinătatea cunoașterii pe care avem privilegiul să o posedăm? Cum poate privi Cerul la noi, care am avut toate avantajele spirituale și temporale pentru a crește în har, dar nu ne-am îmbunătățit oportunitățile? Apostolul nu a scris aceste cuvinte pentru a ne ispiti, a ne înșela sau a ne face să avem așteptări înalte numai pentru a fi dezamăgiți în experiența noastră. A scris aceste cuvinte pentru a ne arăta ce putem și trebuie să fim, dacă vrem să fim moștenitori ai împărăției lui Dumnezeu. Cum putem lucra împreună cu Dumnezeu, dacă avem o experiență sfrijită? Avem cunoștință de privilegiul creștin și ar trebui să căutăm acea înțelegere spirituală profundă a lucrurilor lui Dumnezeu pe care Domnul a dorit să o avem.

Credem cu adevărat în Biblie? Credem că putem obține cunoașterea de Dumnezeu prezentată în acest text? Credem fiecare cuvânt care a ieșit din gura lui Dumnezeu? Credem cuvintele care au fost rostite de profeți și apostoli prin Isus Hristos […]? Credem cu adevărat în Dumnezeu și în Fiul Lui?” (Ellen G. White, în The Advent Review and Sabbath Herald, 1 octombrie 1889).

Studiu zilnic:

Psalmii 78
Psalmii 79
Psalmii 80
Psalmii 81
Psalmii 82
Psalmii 83
Psalmii 84

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 29 (primele 17 paragrafe).

1. Câți îngeri aducători de nenorociri au fost trimiși în Egipt?

2. Sângele vărsat al cui îl răzbună Dumnezeu?

3. Cine a ajuns un gunoi pentru îngrășarea pământului?

4. Cum și în ce se preface Valea Plângerii?

5. Când putem avea încredere că Dumnezeu va răspunde cererilor noastre?