Loialitatea supremă față de Hristos

În 2018, un artefact de la Muzeul Bibliei din Washington, D.C., a atras mult interes. Era o Biblie comprimată care urmărea să transmită elementele esențiale ale credinței în timp ce elimina orice pasaj care putea instiga sclavii la revoltă. Publicat în 1808, textul nu elimina doar câteva pasaje de aici, de colo. Lipsea 90 la sută din Vechiul Testament și 50 la sută din Noul. Din cele 1.189 de capitole din Biblie, au rămas doar 232. Pasajele care par să consolideze instituția sclaviei au fost lăsate complet intacte, inclusiv texte folosite adeseori greșit, precum: „Robilor, ascultaţi de stăpânii voştri pământeşti cu frică şi cutremur, în curăţie de inimă, ca de Hristos” (Efeseni 6:5).

Astăzi, în vremea și cultura noastră, provocarea importantă este să citim Efeseni 6:1-9 în contextul întregii narațiuni a mântuirii, așa cum este redată în întreaga Biblie. Ce putem învăța din modul în care aplică Pavel valorile Evangheliei la structurile sociale defectuoase din zilele lui?

9 septembrie – Ziua Vizitatorului Școlii de Sabat

Comentariu EGW

Pretențiile părinților trebuie să fie întotdeauna rezonabile. Bunătatea trebuie manifestată nu printr-o indulgență nesăbuită, ci printr-o înțeleaptă conducere. Părinții trebuie să-i învețe pe copiii lor cu blândețe, fără cicăleală sau vânare de greșeli, căutând să-și lege inima de inima lor prin șnururile de mătase ale iubirii. 
Frâul conducerii în familie poate fi ținut cu hotărâre și bunătate, prin influența unită a autorității și iubirii. Dacă aveți în vedere numai slava lui Dumnezeu și ceea ce copiii noștri Îi sunt datori, acest lucru ne va feri de pierzare și de încurajarea răului. – The Faith I Live By, p. 266 

Dumnezeu vede inimile și caracterele oamenilor atunci când ei nu își văd starea în care se află. El vede că lucrarea și cauza Sa vor suferi dacă ei nu văd și nu își corectează greșelile. Hristos ne numește slujitorii Lui dacă facem ce ne poruncește El. Fiecărui om îi este atribuit un anumit domeniu, un anume loc și o lucrare, iar Dumnezeu nu cere nici mai mult, nici mai puțin, atât de la cel mai neînsemnat, cât și de la cel mai de frunte, decât ca fiecare să-și îndeplinească chemarea. Noi nu suntem ai noștri. Am devenit slujitori ai lui Hristos prin har. Suntem cumpărați cu sângele Fiului lui Dumnezeu. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 166 (6 iun.) 
Domnul ne cunoaște pe fiecare, individual. Fiecărui om născut în lume i se încredințează o lucrare pentru a face ca lumea să fie mai bună. Fiecare are sfera sa de acțiune și, dacă omul Îl ia pe Dumnezeu ca sfătuitor, atunci nu va lucra niciodată împotriva planurilor lui Dumnezeu. El i-a desemnat fiecăruia un loc și o lucrare și, dacă ne supunem să fim prelucrați de Dumnezeu, oricât de confuză și încurcată ar părea viața noastră pentru noi, Dumnezeu are un scop în toate acestea și mașinăria umană, supusă sub mâna conducătoare a înțelepciunii divine, va aduce la îndeplinire planurile lui Dumnezeu. După cum într-o armată bine disciplinată, fiecare soldat are poziția sa bine fixată și fiecăruia i se cere să își facă partea pentru a contribui la forța și perfecțiunea întregului, tot așa cel care lucrează pentru Dumnezeu are o parte care i-a fost desemnată anume în marea lucrare a lui Dumnezeu. …

Tatăl nostru ceresc este conducătorul nostru și trebuie să ne supunem disciplinei. Suntem membri ai familiei Sale. El are dreptul ca noi să-I slujim și, dacă unul dintre membrii familiei Sale stăruie să meargă pe drumul lui, să facă ce îi place, aceasta va aduce dezordine și va încurca lucrurile. Noi nu trebuie să căutăm să mergem pe calea noastră, ci pe calea arătată de Dumnezeu și să facem așa cum dorește El. 
Să ascultăm ce spune Domnul și să zicem: „Facă-se nu voia mea, ci voia Ta, Doamne!” – In Heavenly Places, p. 228 
 

1. Ce sfat le oferă Pavel copiilor și cum se folosește de Vechiul Testament pentru a întări acest sfat? Efeseni 6:1-3 (Vezi și Matei 18:1-5,10; Marcu 10:13-16.)

Pentru a aprecia pe deplin sfatul lui Pavel adresat copiilor, trebuie să ni-l imaginăm citit cu voce tare în bisericile din case particulare ale înfloritoarei metropole Efes. Cuvântul „copii” (gr., ta tekna) s-ar putea referi la o arie largă de vârste, de vreme ce copiii rămâneau sub autoritatea tatălui până când acesta împlinea 60 de ani (în tradiția greacă) sau până la moartea acestuia (în cea romană). Acești copii așadar sunt suficient de mici cât să se afle sub îndrumarea părinților (Efeseni 6:4), dar și suficient de mari cât să fie ucenici cu drepturi depline.

Îl auzim pe Pavel făcând apel la copiii care se închinau în bisericile creștine să îi asculte pe părinții lor și să îi respecte „în Domnul”, adică, în Hristos (compară cu Efeseni 5:22; Efeseni 6:4,5,7-9). Suntem invitați aici să îi respectăm pe copii întrucât sunt și ei ucenici ai lui Hristos și să îi includem în închinare ca participanți activi. Aceste elemente fac din acest pasaj unul fundamental pentru educarea copiilor și pentru lucrarea bisericii pentru copii.

Porunca lui Pavel de a asculta nu este o poruncă absolută. Când poruncile părinților „vin în contradicție cu cerințele Domnului Hristos, atunci, oricât de dureros ar fi, ei [copiii] trebuie să asculte de Dumnezeu și să lase consecințele în seama Lui” (Ellen G. White, Căminul adventist, p. 293).

Pavel își completează îndemnul pentru copii citând porunca a cincea, dând astfel mărturie despre marea valoare pe care o acordă Celor Zece Porunci ca sursă de călăuzire pentru credincioșii creștini (o trăsătură evidentă în Efeseni 4:1 – 6:9; mai ales în Efeseni 4:25,28; Efeseni 5:3-14). El începe să citeze („«Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta»”, Efeseni 6:2), apoi intervine cu un comentariu editorial („este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință”), după care citează din nou („«ca să fii fericit și să trăiești multă vreme pe pământ», Efeseni 6:3). A cincea poruncă constituie dovada că respectarea părinților este parte din planul lui Dumnezeu pentru prosperarea ființelor umane. Respectul față de părinți, așa imperfect cum este, va contribui la dezvoltarea sănătății și bunăstării.

Cum confirmă aceste versete importanța relațiilor familiale?

Comentariu EGW

„Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. «Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta» este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă” (Efeseni 6:1,2).
Copiii sunt sfătuiți de apostol să asculte de părinții lor în Domnul, să îi ajute și să asculte de ei. Aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu cu adevărat nu se vor lupta să facă numai cum vor ei și astfel să își aducă nefericire atât lor înșiși, cât și altora. Ei se vor strădui să Îl reprezinte pe Hristos prin caracterul lor. Cât de prețios este gândul că tinerii care se împotrivesc păcatului, care cred și veghează așteptând venirea Domnului, care se supun autorității părinților lor și care Îl iubesc pe Domnul Isus, vor fi printre aceia care iubesc venirea Lui și Îl vor întâmpina cu bucurie și în pace. 
Aceștia vor fi găsiți fără pată sau zbârcitură înaintea tronului lui Dumnezeu și se vor bucura de favoarea Lui pentru veșnicie. Ei și-au format caractere frumoase, ei au avut grijă de felul lor de vorbire, în gura lor nu s-a găsit minciună, au avut grijă să nu facă niciun lucru rău și primesc cununa vieții veșnice. – In Heavenly Places, p. 216 
Nu uitați, copiii au drepturi care trebuie respectate. 

Copiii au drepturi pe care părinții trebuie să le recunoască și să le respecte. Ei au dreptul la acea educație și instruire care să-i facă membri utili, respectați și iubiți în societatea de aici și prin care să fie corespunzători pentru societatea curată și sfântă viitoare. Tinerii trebuie învățați că bunăstarea lor, atât prezentă, cât și viitoare, depinde într-o mare măsură de obiceiurile pe care și le formează în copilărie și tinerețe. Ei trebuie să se obișnuiască încă de la o vârstă fragedă cu supunerea, tăgăduirea de sine și căutarea fericirii celorlalți. Ei trebuie învățați să-și supună temperamentul repezit, să-și rețină cuvântul pătimaș, să dovedească în mod constant bunătate, curtoazie și stăpânire de sine. – Căminul adventist, p. 306

Cei care cultivă iubirea în viața de cămin vor forma caractere după asemănarea divină și vor fi constrânși să exercite o influență folositoare dincolo de cercul familiei pentru a le putea aduce binecuvântare altora prin servicii amabile și atente, prin cuvinte plăcute, prin simpatie creștină și prin fapte bune. Ei îi vor observa repede pe cei care au inimi flămânde și vor da un ospăț pentru cei nevoiași și suferinzi. Cei care au discernământ ceresc și care manifestă atenție gingașă față de fiecare membru al familiei, făcându-și toată datoria, vor deveni corespunzători pentru o lucrare ce va lumina alte familii și-i vor învăța pe alții, prin teorie și exemplu, ce face un cămin fericit.
Prin înțelepciunea și judecata lor, prin curăția și mărinimia vieții lor de fiecare zi, prin dedicarea lor față de interesele poporului – și acesta idolatru – Iosif și Daniel s-au dovedit credincioși față de principiile educației lor din copilărie și față de Cel ai cărui reprezentanți erau. – Lucrarea de binefacere, p. 299
 

2. Compară Efeseni 6:4 cu Coloseni 3:21. Ce motiv apare în Coloseni 3:21 pentru a nu-i enerva pe copii?

Sirah, un document iudaic valabil în zilele lui Pavel, le oferă taților sfaturi despre cum să se comporte cu copiii lor: „Cine își iubește fiul îl bate des cu nuiaua. […] Răsfață un copil, și el te va teroriza; joacă-te cu el, și el te va întrista. […] Pedepsește-ți copilul și fă-i jugul greu, ca să nu fii rănit de lipsa lui de rușine” (Sirah 30:1,9,13).

Sfatul lui Pavel are un cu totul alt ton. El le adresează părinților mai întâi o poruncă negativă: „Nu întărâtați la mânie pe copiii voștri”, apoi una pozitivă: „Creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului” (Efeseni 6:4). În zilele lui Pavel, tații aveau putere legală deplină asupra copiilor lor, care erau considerați proprietatea acestora. Tații aveau dreptul să aplice pedepse violente și chiar și să îi omoare. Fără îndoială, în unele privințe, puterea unui tată asupra copiilor depășea puterea unui stăpân asupra sclavilor. Pavel nu sprijină o astfel de putere, ci clarifică și reconturează cu mult curaj relațiile de familie. În contextul loialității supreme față de Hristos, Pavel îi invită pe părinții creștini să își reconsidere folosirea puterii, de vreme ce copiii, provocați la mânie, nu vor fi într-o situație favorabilă acceptării „mustrării și învățăturii Domnului” (Efeseni 6:4).

„Tați și mame, voi trebuie să reprezentați atitudinea lui Dumnezeu în familie. Trebuie să cereți ascultare, dar nu printr-o furtună de cuvinte, ci într-o manieră binevoitoare și iubitoare. […] Fiți plăcuți acasă! Abțineți-vă de la orice cuvânt care ar genera o nesfântă ieșire nervoasă! Porunca divină este: «Părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri». […] În Cuvântul lui Dumnezeu nu se permite nicăieri severitatea sau asuprirea din partea părinților sau neascultarea din partea copiilor. Legea lui Dumnezeu – atât în viața de familie, cât și în conducerea popoarelor – izvorăște dintr-o inimă a infinitei iubiri” (Ellen G. White, Îndrumarea copilului, p. 259).

Deși contextul studiului vizează părinții și copiii, ce principii putem extrage din aceste texte care să ne influențeze modul de raportare la ceilalți oameni?

Comentariu EGW

Un tată creștin este centura casei, cel care îi ține laolaltă pe membrii familiei, legându-i strâns de tronul lui Dumnezeu. Interesul pentru copiii lui nu trebuie să slăbească niciodată. Un tată care are băieți în familie nu ar trebui să îi lase pe băieții fără astâmpăr cu totul numai în grija mamei. El ar trebui să se facă prietenul și companionul lor. Ar trebui să se străduiască să îi ferească de prietenii rele. Ar trebui să ia mai mult din povară asupra sa, făcând tot ce poate pentru a-i conduce pe băieții lui la Dumnezeu. 

Când copiii își pierd autocontrolul și spun cuvinte pătimașe, părinții ar trebui să tacă un timp. Tăcerea este de aur și va aduce părerea de rău mai degrabă decât orice cuvânt care ar putea fi spus. Satana este foarte mulțumit când părinții îi enervează pe copii prin cuvinte aspre și mânioase. „Părinţi, nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea” (Coloseni 3:21). Interveniți cu calm, pentru că liniștea voastră îi ajută să revină la o stare sufletească potrivită. – The Faith I Live By, p. 265
Unii părinți stârnesc furtuni prin lipsa lor de stăpânire de sine. În loc să le ceară frumos copiilor un anumit lucru, ei le poruncesc pe un ton cicălitor și pe buzele lor sunt cuvinte de critică și de ocară, pe care copiii nu le merită. Părinților, o astfel de purtare față de copiii voștri le distruge optimismul și ambiția. Ei nu fac din dragoste ce le porunciți voi, ci pentru că nu îndrăznesc să facă altfel. Ei nu pun inimă în ce fac. Pentru ei este sclavie, și nu plăcere, și acest fapt îi determină adesea să nu vă asculte în totalitate, lucru care vă sporește și mai mult iritabilitatea, iar pentru copii situația devine și mai rea. Din nou se caută greșeli, purtarea lor rea le este prezentată în culori vii, până ce îi cuprinde descurajarea și nu le mai pasă dacă lucrurile pe care le fac vă sunt sau nu pe plac. Sunt cuprinși de un spirit de nepăsare și vor căuta departe de părinți plăcerea și bucuria pe care ar fi trebuit să le găsească acasă. – Îndrumarea copilului, p. 281

O purtare amabilă, cuvintele plăcute și faptele de iubire vor lega inimile copiilor de părinții lor cu legăturile de argint ale afecțiunii și vor face mai mult pentru atractivitatea căminului decât cele mai rare podoabe care se pot cumpăra cu aur.
O afecțiune plină de duioșie ar trebui să fie cultivată mereu între soț și soție, părinți și copii, frați și surori. Fiecare cuvânt aspru va fi ținut minte și urmarea nu va fi numai o aparentă pierdere a iubirii unul față de altul. … Copiii trebuie să-și respecte și să-și stimeze părinții, iar părinții trebuie să fie răbdători, buni, amabili și iubitori cu copiii lor. Fiecare trebuie să caute ca, pe orice cale, să le fie pe plac și să îi facă fericiți pe ceilalți din cercul familiei. – The Faith I Live By, p. 267 
 

3. Citește sfaturile pentru sclavi și stăpânii de sclavi: Efeseni 6:5-9; Coloseni 3:22 – 4:1; 1 Corinteni 7:20-24; 1 Timotei 6:1,2; 1 Petru 2:18-25. Cum ai rezuma aceste sfaturi?

Este surprinzător să-l auzi pe Pavel adresându-se stăpânilor creștini de sclavi și să ți-i imaginezi pe sclavii creștini și pe stăpânii lor creștini așezați unii lângă alții în bisericile din casele particulare din Efes. Sclavia din lumea greco-romană se putea deosebi în mod semnificativ de sclavia din Lumea Nouă (America de Nord și de Sud, plus Oceania). Sclavii nu făceau parte dintr-un singur grup etnic. Sclavii din casele de la oraș primeau uneori șansa la educație și puteau lucra ca arhitecți, doctori și filozofi. Uneori, după o perioadă, acestor sclavi li se oferea libertatea, dar majoritatea sclavilor nu erau niciodată eliberați. În încercarea de evidențiere a acestor diferențe, unele traduceri mai recente ale Bibliei redau termenul grecesc doulos („robi/sclavi”) din Efeseni 6:5-8 ca „slujitori”. Totuși aceste particularități se practicau neuniform, sclavii din zonele rurale având parte de obicei de muncă grea. Indiferent unde slujeau, sclavii erau sub puterea și autoritatea aproape nelimitată a stăpânului, fiind proprietatea acestuia, împreună cu soții sau soțiile și copiii lor. Strigătul fostului sclav Publilius Syrus este tulburător: „Să mori e frumos, pe lângă să fii umilit ca sclav.” Dată fiind varietatea acestor realități, traducerea lui doulos prin „sclav” este de preferat.

Sclavia era atotprezentă în lumea lui Pavel. El o abordează nu ca un reformator social, ci ca un pastor care îi sfătuiește pe credincioși cum să-și gestioneze realitățile prezente și cum să adopte o nouă viziune bazată pe transformarea individuală a credinciosului, cu posibile implicații sociale ulterioare. „Perspectiva lui nu viza eliberarea sclavilor din Imperiul Roman. Ci […] altceva […], și anume, o părtășie a noii creații, bazate pe relația frățească în virtutea adopției ca fii ai lui Dumnezeu. […] Pentru Pavel, revoluția socială trebuia să apară în biserică, în trupul lui Hristos, la nivel local și în biserica creștină din casele particulare și în casele creștine” (Scot McKnight, The Letter to Philemon, 2017, p. 10, 11).

Una dintre marile pete ale istoriei creștine este folosirea acestor pasaje biblice pentru a justifica sclavia. Ce mesaj înfricoșător ar trebui să extragem despre grija cu care trebuie tratat Cuvântul lui Dumnezeu?

Comentariu EGW

Printre cei care își predaseră inimile lui Dumnezeu în urma lucrării lui Pavel în Roma era și Onisim, un sclav păgân care păgubise pe stăpânul său, Filimon, un credincios creștin din Colose, și fugise la Roma. În bunătatea inimii sale, Pavel a căutat să ușureze sărăcia și nenorocirea sărmanului fugar și apoi s-a străduit să facă să strălucească lumina adevărului în mintea lui întunecată. Onisim a ascultat cuvintele vieții, și-a mărturisit păcatele și a fost convertit la credința lui Hristos. …

Pavel i-a încredințat lui Onisim o scrisoare către Filimon, în care, cu tact și bunătatea lui obișnuită, apostolul a intervenit, pledând cauza sclavului pocăit. …
Pavel ar fi putut insista față de Filimon asupra datoriei lui de creștin, însă el a ales mai bine limbajul rugăminții. …
Apostolul îi cerea lui Filimon ca, având în vedere convertirea lui Onisim, să îl primească pe sclavul pocăit ca pe copilul său, dovedindu-i o asemenea iubire, încât acesta să aleagă să locuiască împreună cu stă­pânul lui de mai înainte, care îl primea acum „nu ca pe un rob, ci mult mai presus decât un rob, ca pe un frate preaiubit”. …
Apostolul știa bine asprimea cu care stăpânii se purtau față de sclavii lor și mai știa, de asemenea, că Filimon era foarte mânios din pricina purtării servului său. El îi scrisese într-un fel care să-i trezească cele mai adânci și mai calde simțăminte de creștin. Convertirea lui Onisim făcuse din el un frate de credință și orice pedeapsă aplicată acestui nou-convertit avea să fie privită de Pavel ca și cum i s-ar fi aplicat lui. – Faptele apostolilor, p. 456-457 

Unii stăpâni, mai omenoși decât alții, erau mai îngăduitori față de servii lor; însă marea majoritate a bogaților și nobililor, dedați fără frâu satisfacerii plăcerilor desfrânate, pasiunilor și mâncării, făceau din sclavii lor victimele nenorocite ale capriciului și tiraniei. Tendința întregului sistem era deznădăjduit de degradatoare.
Nu era lucrarea apostolului aceea de a răsturna în chip nejudecat sau dintr-o dată ordinea statornicită a societății. A fi încercat aceasta ar fi însemnat să împiedice succesul Evangheliei. Însă el a învățat anumite principii care loveau chiar la temelia sclaviei și care, dacă ar fi fost puse în practică, cu siguranță că ar fi subminat întreg sistemul. „Unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia” (2 Corinteni 3:17), a declarat el. Odată convertit, sclavul devenea un membru al trupului lui Hristos și deci trebuia să fie iubit și tratat ca un frate, un împreună-moștenitor cu stăpânul său al binecuvântărilor lui Dumnezeu și al privilegiilor Evangheliei. Pe de altă parte, servilor le era dat sfatul să-și împlinească datoriile față de stăpânii lor „nu numai când sunteți sub ochii lor, ca și cum ați vrea să plăceți oamenilor, ci ca niște robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu” (Efeseni 6:6). 
Creștinismul face o legătură de strânsă unire între stăpân și sclav, împărat și supus, slujitor al Evangheliei și păcătos decăzut care a găsit în Hristos curățirea de păcat. Ei au fost spălați în același sânge, înviorați de același Duh și sunt făcuți să fie una cu Isus Hristos. – Faptele apostolilor, p. 459- 460 
 

4. Ce le cere Pavel sclavilor creștini? Efeseni 6:5-8

Pavel le cere sclavilor creștini să asculte de stăpânii lor, aducândule o ireproșabilă slujire din inimă. De observat că le cere în mod repetat să facă o capitală substituire. Ei nu ar trebui să își pună stăpânul în locul lui Hristos, arătându-i stăpânului devotamentul care Îi aparține numai lui Hristos. Ci, în cadrul obligațiilor și loialității care le motivează ireproșabila slujire din inimă, ei trebuie să Îl pună în locul stăpânului pe Hristos, Domnul. Prin încurajarea acestei înlocuiri esențiale, Pavel transmite o înțelegere creștină transformată asupra relației stăpân-sclav.

Iată câteva moduri în care Pavel caută să îi convingă de această înlocuire:
• Stăpânii de sclavi sunt reduși de către Pavel la rangul de „stăpânii voștri pământești”, făcând astfel trimitere la adevăratul Stăpân ceresc (Efeseni 6:5, subl. ad.).
• Sclavii ar trebui să slujească cu „frică și cutremur, în curăție de inimă, ca de Hristos” (Efeseni 6:5, subl. ad.).
• Cel mai clar este evidențiată această înlocuire când Pavel afirmă că robii creștini trebuie să dea dovadă de o slujire adevărată ca robi nu ai stăpânilor lor, ci ca „robi ai lui Hristos” (Efeseni 6:6).
• În îndeplinirea slujbei lor, ei trebuie să facă „din inimă voia lui Dumnezeu” (Efeseni 6:6).
• Pavel invită la o slujire motivată pozitiv, adusă „ca Domnului, iar nu oamenilor” (Efeseni 6:7). Pentru slujirea lor din inimă, robii creștini pot aștepta o răsplată deplină din partea lui Hristos la revenirea Lui. Și-au făcut lucrarea pentru El și pot aștepta o răsplată din partea Lui, o idee deosebit de atrăgătoare pentru sclavii care nu erau plătiți. Era posibil ca sclavul să se simtă cel puțin neapreciat de către un stăpân pământesc (compară cu 1 Petru 2:19,20). Sclavul credincios însă are un Stăpân care este atent și observă „binele pe care-l va fi făcut” (Efeseni 6:8), oferindu-i o răsplată sigură.

Oricât de mult ne-am dori să fi condamnat deschis această practică îngrozitoare, Scriptura nu o condamnă. Ce principii putem însă extrage din cuvintele lui Pavel cu privire la modul în care să ne raportăm la cei împreună cu care lucrăm?

Comentariu EGW

Convertirea adevărată ne face cinstiţi până la cel mai mic amănunt în tranzacţiile noastre cu cei din jur. Ne face credincioşi în munca noastră de zi cu zi. Fiecare urmaş sincer al lui Hristos va arăta că religia Bibliei îl califică să-şi folosească talentele în slujba Stăpânului. 

„În sârguinţă, fiţi fără preget.” Aceste cuvinte vor fi împlinite în viaţa oricărui creştin adevărat. Chiar dacă munca voastră pare a fi o corvoadă, o puteţi înnobila prin modul în care o executaţi. Faceţi-o ca şi cum Dumnezeu S-ar afla în faţa voastră. Faceţi-o cu voioşie şi cu demnitatea unor fii ai cerului. Principiile nobile sunt cele care, aduse în lucrare, o fac în întregime bine primită înaintea lui Dumnezeu. Lucrarea adevărată îl leagă pe cel mai de jos slujitor al lui Dumnezeu de pe pământ cu cel mai de sus dintre slujitorii lui Dumnezeu din locurile cereşti. – Solii pentru tineret, p. 72
În general, există printre cei care servesc dispoziția de a face totul cât mai bine posibil? Nu este mai degrabă obiceiul de a te strecura și a face lucrul cât mai repede, mai ușor și a obține răsplata (salariul) cu un efort care să coste cât mai puțin? Obiectivul nu este să fii cât mai conștiincios cu putință, ci să primești răsplata. 

Aceia care susțin că sunt slujitori ai lui Hristos nu ar trebui să uite îndemnul lui Pavel: „Robilor, ascultaţi în toate lucrurile pe stăpânii voştri pământeşti nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăţie de inimă, ca unii care vă temeţi de Domnul. Orice faceţi să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos”.

Cei care își fac lucrul „de ochii lumii”, vor descoperi că lucrarea lor nu va suporta examinarea făcută de îngeri și nici controlul oamenilor. Pentru o lucrare de succes este esențial să-L cunoaștem pe Hristos, deoarece această cunoaștere ne va da principiile clare ale dreptății și binelui, ne va aduce un spirit neegoist, așa ca al Mântuitorului pe care spunem că Îl slujim. Corectitudinea, economia, grija și meticulozitatea vor caracteriza tot ce facem, oriunde ne-am afla – în bucătărie, în atelier, în redacție, în spital, la colegiu sau oriunde ne-am afla ca lucrători în via Domnului. „Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mari, şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept şi în cele mari.” – The Review and Herald, September 22, 1891 
Tot ce găseşte mâna să facă trebuie făcut cu conştiinciozitate şi cu promptitudine. Credincioşia şi integritatea în lucrurile mici, îndeplinirea responsabilităţilor mărunte şi micile fapte de amabilitate vor înveseli şi bucura calea vieţii, iar când lucrarea noastră pe pământ se va încheia, fiecare dintre aceste mici îndatoriri împlinite cu credincioşie va fi preţuită ca o adevărată nestemată înaintea lui Dumnezeu. – Mărturii, vol. 4, p. 591
 

În ultimele cuvinte ale lui Pavel adresate sclavilor, termenul „slobod” din formularea „fie rob, fie slobod” (Efeseni 6:8) face referire la stăpânii de sclavi, astfel că Pavel face trecerea la sfaturile pentru ei, închipuindu-i pe robi și pe stăpâni stând pe picior de egalitate înaintea lui Hristos la judecată (compară cu 2 Corinteni 5:10; Coloseni 3:24,25).

5. Imaginează-ți că ești un stăpân creștin de sclavi care ascultă citindu-se Epistola către efeseni în biserica din casa ta. Cum ai reacționa la acest sfat, oferit în prezența sclavilor tăi? Efeseni 6:9

Pavel se adresează stăpânilor de sclavi apelând la contrastul dintre „domni” (gr., hoi kurioi, tradus ca „stăpâni”), care aveau obiceiul să își amenințe sclavii, și „Domnul” (ho kurios; tradus ca „Stăpânul”/ „Domnul”, NTR), Hristos, care nu „are în vedere fața omului”. Pavel le cere stăpânilor să se poarte „la fel cu ei”, cu sclavii, lucru șocant pentru un proprietar de sclavi din secolul I. Stăpânii ar trebui să le răspundă sclavilor lor cu fapte de bunătate guvernate de loialitatea lor față de Hristos, ceea ce corespunde cu ceea ce Pavel tocmai le ceruse sclavilor (Efeseni 6:5-8). Le spune să nu-și mai amenințe sclavii, o practică obișnuită într-o vreme în care stăpânii administrau o gamă largă de pedepse, inclusiv bătaia (1 Petru 2:20), abuzul sexual, vinderea (și separarea de cei dragi), munca extremă, înfometarea, încătușarea, înfierarea și chiar moartea.

Pavel își susține porunca cu două motivații, care îi cheamă pe stăpânii de sclavi să privească dincolo de structurile sociale din lumea grecoromană: (1) Ei și presupușii lor robi sunt împreună robi ai unui singur Stăpân („ştiţi că Stăpânul lor şi al vostru este în cer”; compară cu Coloseni 4:1). (2) Stăpânul ceresc îi judecă pe toți fără părtinire. De vreme ce propriul lor Stăpân îi tratează pe cei considerați robi ca egali cu toți oamenii, și stăpânii de sclavi ar trebui să facă la fel (compară cu Filimon 1:5,16).

Mare parte din mesajul lui Pavel din Efeseni este deosebit de încurajator pentru sclavii creștini: adoptarea ca fii (Efeseni 1:5); răscumpărarea (Efeseni 1:7); moștenirea (Efeseni 1:11,14; 3:6); întronarea alături de Isus (2:6); transformarea în „împreună-cetățeni”, membri „din casa lui Dumnezeu” (Efeseni 2:19; compară cu Efeseni 3:14,15) și părți integrale din trupul lui Hristos (vezi Efeseni 3:6; Efeseni 4:1-16). Efeseni 6:5-9 activează toate învățăturile din epistolă și le fac funcționale în relațiile dintre robi și stăpâni, inclusiv sfaturile privitoare la vorbire (Efeseni 4:25-32) și la moralitatea sexuală (Efeseni 5:1-14).

Comentariu EGW

Poporul [din Atena] era copleșit de admirație față de prezentarea plină de căldură și logică a lui Pavel cu privire la însușirile adevăratului Dumnezeu – la puterea Lui creatoare și la existența providenței Sale atotconducătoare. Cu o elocvență zeloasă și fierbinte, apostolul a declarat: „Dumnezeu, care a făcut lumea și tot ce este în ea, este Domnul cerului și al pământului și nu locuiește în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea trebuință de ceva, El, care dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile”. Cerurile nu sunt îndestulător de mari pentru a-L cuprinde pe Dumnezeu, cu atât mai puțin erau templele făcute de mâini omenești.

În acea epocă a castelor, când drepturile oamenilor erau deseori neluate în seamă, Pavel a reprezentat marele adevăr al frăției omenești, declarând că Dumnezeu „a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului”. Înaintea lui Dumnezeu, toți sunt egali și fiecare ființă omenească îi datorează Creatorului o supunere totală. Apoi, apostolul a arătat cum, prin toată purtarea lui Dumnezeu cu omul, planul Său plin de har și îndurare trece ca un fir de aur. El „le-a așezat anumite vremuri și a pus anumite hotare locuinței lor, ca ei să caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi”. – Faptele apostolilor, p. 237-238

… Când Hristos a părăsit cerul pentru a veni în ajutorul lumii noastre, El a văzut omenirea afundată în ticăloşie şi păcat. Ştia că oamenii, bărbaţi şi femei deopotrivă, erau depravaţi şi degradaţi şi că aveau cele mai dezgustătoare vicii. Îngerii au fost uimiţi la gândul ca Hristos să ia asupra Sa o misiune care li se părea fără speranţă. Ei erau surprinşi că Dumnezeu putea să tolereze o rasă atât de păcătoasă. Nu puteau să vadă niciun loc pentru dragoste. Dar „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). 
Hristos a venit pe acest pământ cu un mesaj de har şi de iertare. El a pus temelia unei religii prin care iudei şi neamuri, negri şi albi, liberi şi robi sunt legaţi laolaltă, într-o frăţie comună, recunoscuţi ca egali înaintea lui Dumnezeu. Mântuitorul are o dragoste nemărginită pentru fiecare fiinţă omenească. În fiecare dintre ele, El vede posibilitatea de creştere, de progres. El îi întâmpină cu energie divină şi cu speranţă pe toţi aceia pentru care Şi-a dat viaţa. În tăria Lui, ei pot trăi o viaţă bogată în fapte bune, plină de puterea Duhului. – Mărturii, vol. 7, p. 225
 

Respectul lui Pavel pentru copii ca frați de credință (Efeseni 6:1-3) sporește preocuparea noastră pentru modul în care copiii sunt tratați în zilele noastre. Cuvintele pe care el le adresează părinților (Efeseni 6:4) ne invită să ne analizăm îndatoririle părintești. Aplicarea sfatului lui Pavel pentru sclavi (Efeseni 6:5-8) și în mod special a sfatului său pentru stăpânii de sclavi este mai problematică, de vreme ce respectivul cadru social este îndepărtat pentru cei mai mulți dintre noi și pentru că știm că sclavia, sub orice formă, este unul dintre cele mai mari rele morale. Cu toate acestea, deoarece aceste cuvinte sunt inspirate, ca parte din Scriptură, ar trebui să ne gândim cum să le aplicăm în zilele noastre. Împreună cu credincioșii din Efesul primului secol, avem privilegiul și responsabilitatea de a aplica valorile Evangheliei la relațiile pe care le avem.

Studiu zilnic:

Psalmii 113
Psalmii 114
Psalmii 115
Psalmii 116
Psalmii 117
Psalmii 118
Psalmii 119

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 31 (primele 21 de paragrafe).

1. Ce anume au sărit ca niște miei?

2. Cine nu laudă pe Domnul?

3. Cine intră pe poarta Domnului?

4. Pe ce Își întemeiază Dumnezeu învățăturile?

5. Cum sunt făgăduite toate darurile lui Dumnezeu?

Studiu suplimentar: Slujitorii Evangheliei, „O vreme de încredere și privilegii” p. 267-268.