Eliberare din robia păcatului

Prima cameră din sanctuar era numită Sfânta și în ea se aflau trei obiecte de mobilier. Deja am învățat despre două dintre ele – sfeșnicul de aur și masa pâinilor pentru punerea înainte. Al treilea obiect era altarul tămâierii, care era făcut din lemn poleit cu aur. Erau turnate coarne din aur, ca o coroană în partea de sus, câte un corn pe fiecare colț. Altarul era amplasat la capătul din vest al primei încăperi, lângă perdeaua care separa cele două camere. Exodul 30:1-3,6

Dumnezeu a aprins focul pe altarul de aur și, în fiecare dimineață și seară, un preot ardea tămâie frumos mirositoare, făcută după rețeta specială a lui Dumnezeu. Acest ritual avea loc în același timp cu jertfa zilnică de dimineață și de seară în cadrul căreia era sacrificat mielul pe altarul de bronz de afară. Zi și noapte, mirosul de tămâie arzând umplea ambele încăperi ale Sanctuarului, curtea din jurul lui și străbătea mult mai departe, până dincolo de gardul curții, confecționat din pânză albă. Acest ritual a fost numit „arderea necurmată”, ceea ce însemna că israeliții puteau mirosi tămâia tot timpul (versetele 7, 8).

Jertfa de dimineață și de seară, precum și arderea tămâii erau foarte importante pentru israeliții care veneau la Sanctuar pentru a se închina în acel interval de timp. Mieii sacrificați îl reprezentau pe Isus, care avea să ia asupra lui păcatele lor și avea să moară pentru ca ei să poată fi iertați. Mirosul dulce care venea de la tămâia arsă reprezenta viața perfectă a lui Isus și faptul că El avea să trăiască pentru ei.

Aceste două daruri – moartea lui Isus și viața Lui pentru ei – nu fuseseră încă primite, așa că israeliții erau nevoiți să creadă că acele lucruri aveau să se întâmple. În timp ce rugăciunile lor urcau spre cer împreună cu mireasma plăcută provenită de la tămâie, ele erau acceptate de Dumnezeu.

Aplicație: Cu toate că noi nu folosim acele ceremonii de dimineață și de seară acum, Domnul este fericit când ne închinăm în fiecare dimineață și în fiecare seară în casele noastre sau oriunde ne aflăm în acele momente.

Dincolo de altarul tămâierii din aur se afla o perdea groasă care separa Sfânta de Sfânta Sfintelor. Perdeaua acoperea și străjuia Sfânta Sfintelor și lumina strălucitoare a prezenței lui Dumnezeu. La fel ca toate celelalte lucruri care se aflau în Sanctuar, perdeaua Îl reprezenta pe Isus, care avea să vină, să trăiască și să moară pentru noi. Dar pentru ca lumina prezenței Lui divine să nu ne distrugă, El avea să își acopere slava Lui, îmbrăcându-se în trup omenesc. Evrei 10:5,20

Dincolo de perdea, în Sfânta Sfintelor, era amplasat un chivot din lemn, de forma unei cutii, poleit cu aur pe interior și pe exterior. Avea cam 115 cm lungime, 70 cm lărgime și 70 cm înălțime. La fel ca altarul tămâierii, avea niște lucrături de aur ca o coroană în jurul capacului (Exodul 25:10,11). Cele două table de piatră pe care Dumnezeu scrisese Cele Zece Porunci erau puse în interiorul chivotului și capacul chivotului care le acoperea era numit capacul ispășirii. El era făcut dintr-o singură bucată de aur curat, cu câte un heruvim la fiecare capăt (Exodul 25:17-21).

Chiar deasupra capacului ispășirii și între statuile heruvimilor, se afla o strălucire slabă de lumină. Aceasta a fost numită gloria șekinei, care arăta că Dumnezeu era cu poporul Lui, chiar în mijlocul taberei lor. Șekina era un simbol al lui Dumnezeu care este pe tronul Lui în ceruri, înconjurat de mii de îngeri adevărați. Legea dragostei Lui este baza guvernării Lui.

Israeliții au încălcat acea lege și, drept rezultat, aveau să moară. Dragostea nu putea șterge păcatul, așa că fără ajutorul lui Dumnezeu, nu mai era nicio speranță pentru ei. Deasupra Legii se afla capacul ispășirii. Semnificația lui era foarte importantă pentru ei. Mâine vom afla motivul.

Aplicație: Ce era mai valoros – tot aurul și argintul din Sanctuar sau Legea veșnică a lui Dumnezeu? Psalmii 119:72

Un israelit care își mărturisea păcatele aducea un animal la Sanctuar, își punea mâna pe capul lui și se apleca asupra lui în timp ce își mărturisea păcatele. Acest lucru însemna că el transfera păcatele lui asupra animalului inocent și acesta îi lua locul. Apoi, el însuși trebuia să omoare animalul.

Preotul lua din sângele animalului, înmuindu-și degetul în el, și ungea cu el coarnele de bronz ale altarului din curte. Apoi el ducea păcatele omului în Sanctuar și punea din sângele respectiv și pe coarnele altarului tămâierii. Apoi se ruga și păcătosul era iertat. În felul acesta, păcatele israeliților erau strânse în Sanctuar zi după zi. Leviticul 4:34,35

Dar acele păcate nu stăteau în Sanctuar pentru totdeauna, pentru că într-o zi foarte specială, în fiecare an, ele erau curățate. Ziua aceea era numită Ziua Ispășirii și ceremonia era numită curățarea Sfântului Locaș (Daniel 8:14). În Ziua Ispășirii, erau aduși la Sanctuar doi țapi. Se trăgea la sorți și unul era ales pentru Domnul și îl reprezenta pe Isus. Celălalt era numit țapul ispășitor și îl reprezenta pe Satana.

Țapul Domnului era adus ca jertfă de ispășire pentru toți oamenii, pentru că Isus avea să moară pentru toți. De data aceasta, marele-preot lua din sângele lui, se ducea în Sfânta Sfintelor și stropea capacul ispășirii. Leviticul 16:15 Sub capacul ispășirii se afla Legea. Toți israeliții păcătuiseră și rezultatul păcatului era moartea. Dar sângele stropit pe capacul ispășirii arăta că un înlocuitor (țapul pentru Domnul, reprezentându-L pe Isus) murea în locul lor.

Marele-preot curăța toate păcatele iertate din Sanctuar și le ducea afară. Apoi le punea asupra țapului ispășitor (reprezentându-L pe Satana). În acel moment țapul ispășitor era dus în afara taberei și era lăsat să moară în sălbăticie. Acest lucru însemna că păcatele au dispărut pentru totdeauna. Leviticul 16:21,22 Mai târziu vom afla mai multe lucruri despre aceste ceremonii importante.

Aplicație: Cum poate Dumnezeu să-i salveze pe păcătoși, fără a salva păcatul? Cum poate Domnul să distrugă păcatul, fără să-i distrugă pe păcătoși? Sanctuarul ne ajută să înțelegem acest lucru.

De când a adus Satana păcatul în lumea noastră, el a încercat să distrugă oamenii. În războiul împotriva lui, Dumnezeu încearcă să salveze oamenii. Ceremoniile din sanctuar ne ajută să înțelegem modul în care Dumnezeu face acest lucru. Biblia spune că în Sanctuar este arătată calea lui Dumnezeu (Psalmii 77:13).

În prima ceremonie despre care am învățat ieri, un israelit își punea mâinile pe capul unui animal inocent. Apoi, el se apleca asupra lui în timp ce își mărturisea păcatele. Acest lucru reprezenta mărturisirea și punerea păcatelor noastre asupra lui Isus, noi fiind dependenți de viața și moartea Lui pentru salvarea noastră. Isaia 53:6

După aceea israelitul trebuia să omoare el însuși animalul. Acest lucru arăta faptul că păcatele noastre l-au omorât pe Isus. Isaia 53:5 Păcatul întotdeauna duce la moarte — nu doar moarte obișnuită, dar și moarte veșnică. Acesta este felul de moarte pe care l-a îmbrățișat Isus, când a luat locul nostru pe cruce. Dacă alegem să nu ne mărturisim păcatele noastre și să nu le punem asupra lui Isus, va trebui să murim de această moarte veșnică. Romani 6:23

Transferarea păcatelor israeliților, așa cum se întâmpla în Sanctuarul de pe pământ, reprezenta înregistrarea păcatelor noastre în Sanctuarul din ceruri. Ziua Ispășirii reprezenta mai multe zile, nu doar una. Vom învăța despre acest lucru mai târziu. Sacrificarea țapului pentru Dumnezeu în Ziua Ispășirii simboliza moartea lui Isus pe cruce pentru noi, iar sângele țapului stropit pe capacul ispășirii simboliza sângele lui Isus ca dovadă, la judecată, că El a murit pentru noi.

Curățirea păcatelor din Sanctuarul pământesc arăta ștergerea păcatelor din registrul Sanctuarului ceresc, pentru toți cei care s-au pocăit cu adevărat (Faptele 3:19). Acest ritual se numea curățirea Sanctuarului. Transferarea acelor păcate iertate asupra țapului ispășitor simboliza faptul că Satana trebuia să ia vina pentru ispitirea și îndemnarea oamenilor lui Dumnezeu la păcat. El și toți cei care nu se căiesc cu adevărat și nu acceptă moartea lui Isus pentru ei, vor fi, într-un final, distruși. Atunci se va finaliza războiul care a început în ceruri în urmă cu mii de ani.

Aplicație: Isus dorește să curețe inimile noastre de păcat, acum. Îl vei lăsa să o curețe și pe a ta?

Când Aaron, marele-preot, intra în Sfânta Sfintelor, el purta o haină specială, făcută din pânză albastră. În jurul tivului erau rodii albastre, purpurii și stacojii alternând cu clopoței de aur care sunau ușor în timp ce se mișca (Exodul 39:24-26).

Peste haina albastră purta un veșmânt mai scurt, fără mâneci, numit efod. Pe umeri avea două pietre prețioase gravate cu numele celor douăsprezece seminții. Pietrele erau atașate de un pieptar legat aproape de inima lui (Exodul 39:6-8,14). Și Isus ne ține aproape de inima Lui. El spune că suntem chiar scriși pe palmele mâinilor Sale. Când acest război cu Satana se va sfârși, toate cicatricile noastre vor dispărea, dar cicatricile lui Isus, produse de cuiele trecute prin mâinile Sale, vor rămâne. Le va păstra pentru totdeauna să ne amintească de faptul că El a murit pentru noi, pentru că ne iubește atât de mult. Isaia 49:16

După ce Aaron și cei patru fii ai săi au fost binecuvântați ca preoți, ei au pus jertfele pe altar pentru ei și pentru popor. Apoi slava lui Dumnezeu s-a coborât și El a trimis foc să mistuie acele jertfe (Leviticul 9:24). Preoții au păstrat permanent acel foc arzând. El era sfânt și era folosit doar pentru arderea jertfelor și a tămâii din Sanctuar. Totuși, într-o zi, în loc să folosească focul sfânt, doi dintre fiii lui Aaron au folosit un foc obișnuit pentru a arde tămâia. Numele lor erau Nadab și Abihu. Ce s-a întâmplat cu ei? Leviticul 10:1,2

Ce șocant! Aaron nu a îndrăznit să arate durere sau tristețe pentru păcatul lor; știa că fiii lui au meritat ceea ce li s-a întâmplat. Cuvântul Domnului trebuie să fie ascultat cu reverență și respect. Leviticul 10:3

Aplicație: Nadab și Abihu băuseră vin în ziua aceea și mintea le era confuză. Nu au putut ști ce e bine și ce e rău. De aceea, ei au comis un păcat serios pentru care Dumnezeu i-a pedepsit cu moartea. Ce învățătură putem extrage noi cu privire la orice băutură care conține alcool?

Ziua în care norul măreț s-a ridicat de deasupra Sanctuarului și semnalele din trâmbiță spuneau că era timpul ca israeliții să părăsească muntele Sinai și să meargă spre țara Canaanului a fost o zi emoționantă. Acum ei erau bine organizați pentru călătoria lor prin sălbăticie.

Corturile leviților erau cele mai apropiate de Sanctuar pentru că ei se îngrijeau de el. Preoții, inclusiv Aaron, erau din acea seminție, iar Moise cu Maria la fel. Urmașii fiilor lui Levi, Gherșom, Chehat și Merari, se ocupau de tot ce avea legătură cu îngrijirea de nevoile Sanctuarului.

Chehatiții erau responsabili de mobila din sanctuar. Fiecare piesă era acoperită de un preot și apoi chehatiții cărau fiecare bucată pe umerii lor, folosind drugii lungi atașați de ele. Căruțele trase de boi cărau Sanctuarul, inclusiv învelitorile acoperișului și toate perdelele, stâlpii, scândurile și mobilierul. Israeliții stătuseră la muntele Sinai atât de mult, încât aproape se simțeau ca acasă, dar acum mergeau spre țara promisă. Dacă dorești, poți citi despre ordinea lor în acea călătorie, în Numeri 10:11-28

Norul care îi conducea mergea spre munții pustii. Drumul lor era dificil și trebuiau să se miște încet prin defileul stâncos cu toate carele lor și cu multele turme de animale. Curând au început să fie nemulțumiți și să dea vina pe Moise pentru tot, iar el s-a descurajat. Apoi, amintindu-și de mâncarea bună pe care o mânca în Egipt, mulțimea a început să plângă după carne și să se plângă de mana pe care îngerii o trimiteau cu devotament. Nemulțumirea era contagioasă și se răspândea peste tot. Acest lucru l-a făcut pe Moise să fie și mai descurajat. El i-a spus lui Dumnezeu că povara conducerii israeliților era prea grea pentru el – a cerut chiar să moară.

Dumnezeu a spus că El avea să trimită Duhul Său peste cei șaptezeci de bătrâni, ca ei să poată împărți povara cu Moise. Apoi, cum a răspuns El la plânsetul poporului după carne? Numeri 11:31-34 Apoi, în timp ce își așezaseră tabăra în drum spre Canaan, s-a întâmplat ceva care l-a întristat foarte mult pe Moise din nou. Vom învăța despre acest lucru în lecția noastră de săptămâna viitoare.

 Aplicație: Adesea, oamenii fac să fie mai dificil pentru conducătorii lor să aibă curaj și să se încreadă în Domnul. Cum am putea noi să ușurăm poverile lor?