De ce aşa mulţi miei?

Când oamenii citesc Vechiul Testament, se întreabă adesea: „De ce erau așa de multe animale omorâte la serviciul sanctuarului?” Leviticul ne spune despre sacrificiul taurilor, al junincilor roșii, al berbecilor, al țapilor, al iezilor, al mieilor și al porumbeilor.

Aceasta nu se întâmpla pentru că Dumnezeu dorea ca oamenii să se poarte cu cruzime față de animale.

Proverbele 12:10 Cel neprihănit se îndură de vite, dar inima celui rău este fără milă.

Aceste sacrificii erau poruncite de Cineva care iubea animalele. Isus a spus:

Matei 10:29 Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuși, niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru.

În zilele Vechiului Testament, oamenii săraci avea uneori miei ca animale de companie. Aflăm acest lucru din parabola lui Natan:

2 Samuel 12:3 Săracul n-avea nimic decât o mielușea, pe care o cumpărase; o hrănea și o creștea la el împreună cu copiii lui; ea mânca din aceeași bucată de pâine cu el, bea din același pahar cu el, dormea la sânul lui și el o privea ca pe fata lui.

David era atât de captivat de acea istorie încât a fost gata să pronunțe o sentință de moarte pentru omul care a furat acea mielușea. Amintiți-vă că David, când era tânăr, și-a riscat viața ca să salveze mieii turmei. Dacă lui Dumnezeu Îi pasă și de vrăbii, de ce i-a instruit pe israeliți să omoare multe animale inocente? De ce nu a acceptat ideea lui Cain, adică să nu se mai sacrifice animale? (Vezi Geneza 4:3,5.) Răspunsul este că Dumnezeu căuta să salveze un popor împietrit – oameni la fel ca noi. Dumnezeu nu găsea plăcere în omorârea animalelor pentru sacrificiu. El le-a spus israeliților:

Isaia 1:11 Nu-Mi place sângele taurilor, oilor și țapilor.

Păgânii le sacrificau pentru a le face plăcere și a-i îmbuna pe zeii lor cruzi. Dar sacrificiile evreilor erau de o cu totul altă natură. Erau pentru a ilustra costul salvării din păcat. Omului trebuie să i se aducă aminte adesea că păcatul este distructiv, că-L rănește pe Isus și că avem nevoie de sângele Său pentru a fi curățați. Acest mesaj evanghelic trebuie repetat mereu și mereu.

2 Petru 1:12 De aceea voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, măcar că le știți și sunteți tari în adevărul pe care-l aveți.

Evreii aveau nevoie să li se amintească faptul că păcatele duc la moarte. Ei aveau nevoie să realizeze că fiecare păcat Îi cauzează durere lui Mesia. Avem și noi nevoie să ni se aducă aminte de această realitate.

Ar fi bine pentru noi ca în fiecare zi să petrecem o oră de meditație asupra vieții lui Hristos. Să cercetăm viața Sa punct cu punct și să ne lăsăm imaginația să prindă fiecare scenă și în special pe cele din partea finală. Când ne ocupăm în felul acesta de jertfa Lui cea mare, pe care a adus-o pentru noi, încrederea noastră în El va fi statornică, iubirea noastră față de El va fi stimulată și noi vom fi tot mai mult pătrunși de Spiritul Său. Dacă vrem ca, în cele din urmă, să fim mântuiți, trebuie să învățăm lecția răbdării și a umilinței la piciorul crucii. – Viața lui Iisus, p. 83

1. Îi făcea plăcere lui Dumnezeu uciderea animalelor pentru sacrificii în Vechiul Testament?  Ce dorește Dumnezeu cu adevărat?
1 Samuel 15:22
Psalmii 51:16,17
Isaia 1:11-17
Osea 6:6
Amos 5:21-24
Mica 6:6-8

2. Dumnezeu le-a poruncit oamenilor să aducă sacrificii. De ce?

3. Revedeți citatul din Viața lui Iisus, p. 83. Care sunt cele cinci beneficii de care avem parte prin meditația la viața lui Isus? (Nu uitați de ultimele două din ultima propoziție!)

Sanctuarul a fost construit în jurul sacrificiului. Erau acolo preoți, sărbători și o varietate de ceremonii și servicii interesante, dar toate erau în legătură cu altarul de aramă pentru sacrificii.

Păcatul a făcut ca sacrificiile să fie necesare. Pentru a-l ajuta pe păcătos să recunoască faptul că păcatul său a făcut necesară moartea animalului nevinovat, el trebuia să își mărturisească păcatele pe capul animalului, apoi trebuia să-l înjunghie. Atunci când păcătosul privea animalul inocent suferind, el înțelegea mai bine costul păcatului său. Păcatul aducea suferință și mielul se supunea acestui tratament fără să se opună.

Acel miel tăcut și suferind Îl reprezintă pe Isus.

Isaia 53:7 Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.

Deși Isus preia păcatele noastre fără să Se plângă, acestea Îi aduc o mare durere.

Puțini stau să cugete asupra suferinței pe care a provocat-o Creatorului nostru păcatul. Tot cerul a suferit în agonia lui Hristos; însă acea suferință nu a început și nici nu s-a sfârșit odată cu manifestarea Sa în trup de om. Crucea este o descoperire pentru simțurile noastre tocite a suferinței pe care păcatul, chiar de la nașterea lui, a adus-o în inima lui Dumnezeu. Orice îndepărtare de la ceea ce este drept, fiecare faptă de cruzime, fiecare eșec al omului de a atinge idealul Său Îi provoacă durere. – Educație, p. 263

Mieii care își dăruiau viața de bunăvoie au ajutat multe persoane să-L vadă pe Isus. În cartea Apocalipsa, Isus este numit „miel” de douăzeci de ori. El este zugrăvit în acest fel pentru ca noi să înțelegem mai bine suferințele Sale.

Apocalipsa 5:6 Și la mijloc, între scaunul de domnie și cele patru făpturi vii și între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat.

Există o lege neschimbătoare a minții umane. Noi suntem schimbați prin ceea ce vedem și prin ceea ce gândim. Cu alte cuvinte, prin contemplare suntem schimbați.

2 Corinteni 3:18 Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.

Acesta este unul dintre motivele pentru care cei căsătoriți, cu cât stau mai mult împreună, cu atât vor gândi și vor acționa mai asemănător. Pentru același motiv copiii seamănă cu părinții. Acesta este cel mai puternic mod de a deveni ca Isus: cu cât mai mult te gândești la Isus, cu atât mai mult devii ca El.

Ioan 12:32 Și după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii.

De aceea lui Moise i-a fost spus să înalțe un șarpe de aramă pe o prăjină pentru ca cei care erau pe moarte să îl privească și să trăiască (vezi Numeri 21:7-9; Ioan 3:18). Această istorie a fost înregistrată ca să ne învețe că atunci când suntem atenți la modul cum Isus ne-a luat păcatele pe cruce, și noi vom fi vindecați. Când Isus este înălțat în așa fel încât El să ne capteze atenția, noi vom fi atrași către El.

Acesta este motivul pentru care atât de multe animale mureau. Era pentru a înălța pe Isus, astfel ca fiecare să privească în fiecare zi la Cel care ridică toate păcatele. În acest fel, toți urmau să fie atrași către El.

4. Chiar și astăzi, în ce sens este Isus un miel care merge tăcut la sacrificare?

5. Cum putem noi să fim schimbați ca să devenim ca Isus?

Crucea constituia principalul subiect în slujirea lui Pavel. El le-a spus corintenilor: „Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos, și pe El răstignit” (1 Corinteni 2:2).

Când a înființat biserica din Galatia, Pavel a prezentat crucea atât de clar încât imaginația ascultătorilor Îl putea „vedea” pe Isus murind pentru păcatele lor.

Galateni 3:1 (...) înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit?

Dar galatenii au pierdut din vedere pe Isus. Pentru că nu au mai privit la cruce, ea a început să-și piardă atracția. Acest neajuns a adus cu el și pierderea puterii de a asculta. Pavel a exclamat:

Galateni 3:1 O, galateni nechibzuiți! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit?

Când pierdem din vedere sacrificiul lui Hristos, pierdem și puterea de a trăi o viață de creștin. Pentru un timp poate că am fost blânzi și umili. Dar cât de repede ne întoarcem la vechiul mod de viață! Mersul la biserică devine un ritual și creștinismul nostru nu mai este vibrant și veritabil.

2 Petru 2:22 Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” și „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăși în mocirlă”.

Fără o înțelegere adecvată a durerii și a suferinței pe care Isus le-a îndurat și încă le mai îndură pentru păcatele noastre, devenim superficiali în rugăciunea de cerere a iertării și credem că păcatul este banal deoarece este atât de ușor de iertat. Ca și evreii, în loc să avem inimile tot mai sensibilizate de moartea mielului, noi devenim mai întăriți și împietriți în închinarea și serviciul pentru Dumnezeu.

Poate că ai avut experiența legământului cu Hristos, ca apoi să descoperi cât de repede uiți și repeți aceleași păcate. Poate că ai văzut că hotărârile tale sunt slabe și că starea ta este fără speranță! Când privim la noi înșine, ne vom descuraja. Este adevărat că suntem slabi. Am căzut adesea. Nu este nicio salvare în a privi la noi înșine, sau la trecutul nostru. Dacă nu mai privim la propria persoană, noi răspundem la invitația lui Isus din Isaia 45:22

Isaia 45:22 Întoarceți-vă la Mine, și veți fi mântuiți!

Exista un motiv pentru care israeliții priveau la mieii sacrificați în fiecare zi, dimineața și seara. Puterea păcatului este justificarea pentru care atât de mulți miei erau sacrificați. Există, de asemenea, un motiv pentru care noi, dimineața și seara, să privim la Mielul lui Dumnezeu, pentru iertare, pentru a avea curaj, pentru putere și pentru obținerea victoriei.

Dacă suntem conștienți de trebuințele noastre, nu trebuie să irosim puterile, plângându-ne de ele. Dacă ne dăm seama de starea noastră deznădăjduită fără Domnul Hristos, nu trebuie să cedăm descurajării, ci să ne încredem în meritele unui Mântuitor răstignit și înviat. Privește și trăiește! Domnul Isus Și-a dat cuvântul. El îi va mântui pe toți câți vin la El. Chiar dacă milioane de suflete care au nevoie să fie vindecate vor respinge mila Sa, niciunul dintre cei care se încred în meritele Sale nu va fi lăsat să piară. – Patriarhi și profeți, p. 432

6. De ce este periculos pentru tine să petreci timp plângându-te cât de păcătos și de slab ești? De ce crezi că Satana ne ispitește să facem acest lucru?

Potențialii asasini iertați

Într-un sat, tatăl căpeteniei, un hindus, dorea să devină creștin. Dar el a murit înainte ca să vină cineva în sat și să le spună de Isus. Mai târziu, când Himadri*, un lucrător Gospel Outreach, a venit în sat căutând un loc pentru întâlniri evanghelistice, el a găsit căpetenia receptivă.

Satul a avut multe îmbolnăviri neașteptate. Doi dintre copiii satului s-au sinucis. L-au chemat pe preotul hindus local și el a spus că diavolul cauzează tot acest necaz. Himadri, cu ajutorul pastorului din apropiere, a început cu câteva prezentări de sănătate, reguli sanitare, prepararea hranei și efectele nocive ale alcoolului. Poporul asculta cu atenție și nu a învățat numai despre sănătate, dar a aflat și vestea bună despre Isus. Drept rezultat, doisprezece oameni din sat au fost botezați.

Într-un alt sat, Himadri împreună cu pastorul au întâmpinat ceva necazuri. Într-o seară, după ce cei doisprezece oameni au fost botezați, câțiva săteni hinduși au hotărât să întindă o cursă celor doi învățători creștini. S-au ascuns în copacii din apropiere cu arcul și săgețile în mâini, plănuind să-i ucidă. Din fericire, cuiva i-a părut rău de planul făcut și a scăpat informația unor noi convertiți, care la rândul lor au informat soldații dintr-o tabără militară din apropiere. În timp ce soldații se apropiau de locul care trebuia investigat, au trecut de o zonă împădurită. Asasinii ascunși au strigat: „Opriți-vă!” Dar când au aprins lanternele, au văzut soldații stând în mijlocul străzii.

Soldații i-au legat pe potențialii asasini, i-au dus la baza lor militară, s-au purtat urât cu ei și au solicitat de la Himadri să facă o plângere împotriva lor. El a spus: „Nu voi face plângere. Îi voi ierta!” De la acel incident nu au mai avut probleme. Lucrarea înaintează.

Altă dată, Himadri și pastorul au vizitat un sat unde cineva era interesat de creștinism. Soția preotului hindus din acel sat era din satul în care locuia pastorul. Pastorul îi vorbea cu respect, ca unei surori mai mari, iar ea îl trata ca pe un frate mai mic. A început o prietenie și, ca rezultat, pastorul și Himadri au putut conduce o serie de întâlniri în sat.

Preotul hindus și soția sa au venit la acele întâlniri și au fost botezați. El a decis să vândă porcul și să înceteze să mai bea. Apoi el a donat un teren pentru construirea unei biserici. În momentul în care a încetat să mai fie preot, toți prietenii lui au vrut să facă o petrecere de adio. Dar el s-a gândit că cel mai bine este să nu privească înapoi, ci să meargă înainte cu Isus Hristos în noua lui viață și cu prietenii lui creștini.

Himadri însuși a fost înainte hindus și avea succes în lucrarea cu hindușii atunci când le împărtășea vestea bună despre Isus Hristos – singura soluție la problema păcatului.

Minunatul nostru Mare-Preot

Prin păcat, omul a fost separat de Dumnezeu. Sufletul este paralizat de intrigile lui Satana, autorul păcatului. Prin sine, omul nu este capabil să realizeze păcătoșenia păcatului și nici să ajungă la standardul neprihănirii. Și chiar dacă ar fi pusă la dispoziția sa natura divină, în ea nu ar fi niciun lucru pe care inima firească să îl dorească.

Satana exercită asupra omului puterea sa fascinantă. Toate subterfugiile pe care Diavolul poate să i le sugereze sunt înfățișate minții lui în scopul de a împiedica orice impuls bun. Fiecare însușire și capacitate care i-au fost date omului de Dumnezeu au fost folosite ca o armă împotriva Binefăcătorului divin. Astfel că, deși îl iubește pe om, Dumnezeu nu poate să-i dea fără riscuri darurile și binecuvântările pe care dorește să i le ofere.

Dar scopul lui Dumnezeu este ca omul să poată sta înaintea Lui neprihănit și nobil; Dumnezeu nu va fi înfrânt de Satana. El L-a trimis pe Fiul Său în lume, ca El să poarte pedeapsa păcatului omului și să-i arate cum să trăiască o viață fără păcat. Nu există nicio altă cale pentru mântuirea omului. „Căci despărțiți de Mine”, spune Hristos, „nu puteți face nimic.” Prin Hristos, și numai prin El, inima firească poate fi schimbată, gusturile, transformate și simțămintele, îndreptate spre cer. Doar Hristos poate da viață sufletului mort în greșeli și păcate.

În cer, Satana avea primul loc după Fiul lui Dumnezeu. Dar el a cedat dorinței de înălțare și a fost alungat din curțile cerești. El a venit pe pământ să exercite asupra omului puterea sa degradantă. Această putere a crescut cu trecerea veacurilor, dar răul nu a fost recunoscut și Dumnezeu nu-l putea condamna în mod arbitrar pe autorul lui. Lucrarea lui Satana a fost un pericol catastrofal pentru univers, dar pentru siguranța lumii și a guvernării din cer, i s-a îngăduit să-și dezvolte principiile, ca toți să înțeleagă gravitatea lor.

Hristos a venit în această lume să-l salveze pe om de la moarte; de la iesle până la cruce, a fost într-o continuă încleștare cu Satana. Dușmanul a umplut mințile iudeilor cu ură împotriva Răscumpărătorului. Și nu s-a oprit până ce Hristos nu a fost pus pe cruce. Ducându-și până la cruce dușmănia împotriva lui Hristos – atârnat fiind pe cruce, cu corpul sfârtecat și inima rănită –, Satana a pierdut complet afecțiunea tuturor ființelor din univers. Moartea lui Hristos a făcut să tacă pentru totdeauna acuzația că lepădarea de Sine a lui Dumnezeu este ireală. A fost văzut cum Dumnezeu S-a lepădat de Sine, din dragoste pentru omenire.

Mult mai mult decât putem noi îndura, Hristos a îndurat pentru noi. Fără păcat până la sfârșit, El a murit pentru noi. Dreptatea cerea nu numai ca păcatul să fie iertat; trebuia să existe pedeapsa prin moarte pentru păcat. Salvatorul a împlinit această cerință. Trupul Său frânt și sângele Său care a curs au satisfăcut cerința Legii. Astfel El a construit un pod între cer și pământ peste abisul păcatului. El a suferit în trup pentru ca haina neprihănirii Sale să acopere pe păcătosul fără apărare.

A rezista atacurilor lui Satana nu este un lucru ușor. Se cere o fermă dependență de Dumnezeu. Hristos a întâlnit fiecare ispită pe care Satana o poate pune în calea omului. El este Calea, Adevărul și Viața. În puterea Sa omul poate respecta Legea lui Dumnezeu. Hristos a fost crucificat, dar El a înviat din mormânt cu putere extraordinară și cu glorie. A luat în mâinile Sale lumea peste care Satana pretindea că este stăpân și a repus rasa umană în legătură cu Dumnezeirea. La împlinirea lucrării Sale mântuitoare, ecourile imnurilor de triumf s-au auzit din nou și din nou în lumile necăzute. Îngeri și arhangheli, heruvimi și serafimi s-au alăturat corului victorios.

Hristos poate salva desăvârșit pe toți cei ce vin la Dumnezeu prin El. Hristos trăiește ca să facă mijlocire pentru noi. Prin apeluri ferme, crucea oferă mereu răscumpărarea completă. Cu invitații iubitoare, Hristos Își înalță vocea: „Cine vrea să ia apa vieții fără plată?”

Atunci când te apropii de crucea calvarului, vei vedea o dragoste care nu are asemănare. Pe măsură ce vei înțelege sacrificiul făcut la cruce, te vei vedea ca un păcătos condamnat de legea călcată. Aceasta este pocăința. Atunci când vii cu inima umilă, găsești iertarea, pentru că Isus stă mereu înaintea Tatălui, continuând să ofere sacrificiul pentru păcatele lumii. El este Preotul sanctuarului făcut de El, și nu de mâinile unui om. Sacrificiile zilnice din sanctuarul evreilor nu mai au nicio valoare. Jertfa de dimineață și de seară nu mai este necesară, dar din cauza păcatelor care continuă să fie săvârșite, sacrificiul ispășitor al Mijlocitorului ceresc este vital. Isus, Marele nostru Preot, oficiază slujba pentru noi în prezența lui Dumnezeu, oferind pentru noi sângele Său vărsat.

În timp ce Hristos mijlocește pentru noi, Duhul Sfânt lucrează asupra inimilor noastre, producând dispoziție de rugăciune și pocăință, laudă și mulțumire. Mulțumirea care vine de pe buzele umane este rezultatul atingerii corzilor sufletului de către Spiritul Sfânt, producând o muzică sfântă.

Rugăciunea, lauda și mărturisirea poporului lui Dumnezeu se ridică precum un sacrificiu în sanctuarul ceresc. Dar ele nu sunt curate și neprihănite pentru că vin de la o sursă umană. Ele sunt atât de murdare încât, fără curățarea făcută de neprihănirea Marelui-Preot, sunt inacceptabile pentru Dumnezeu. Hristos adună în cădelniță rugăciunile, laudele și jertfele poporului Său și, împreună cu acestea, așază neprihănirea Sa desăvârșită. Apoi parfumează cu tămâia ispășirii Sale rugăciunile noastre, care acum au devenit întru totul acceptabile ca să ajungă la Dumnezeu și un răspuns plin de har este dat. – The Youth’s Instructor, 16 aprilie 1903

1. Care sunt cele două lucruri pe care nu suntem capabili să le facem prin noi înșine?

2. De ce Dumnezeu nu poate să dea fără riscuri darurile și binecuvântările pe care dorește să i le ofere omului?  Dar care este scopul lui Dumnezeu cu omul?

3. Care sunt cele patru lucruri care pot fi făcute doar prin Isus?

4. Din ce motiv nu putea Dumnezeu condamna pe Satana (de exemplu, prin suprimarea sa imediat ce a apărut păcatul)?

5. Nu este ușor să reziști la ispită. Dar este posibil? În ce fel?  În puterea lui Isus, ce poate realiza omul?

6. Cum devin rugăciunile noastre acceptabile în fața lui Dumnezeu?

Nu din întâmplare: corbii

Termenul insultător „creier de găină” nu s-ar putea potrivi niciodată corbului comun – acea pasăre cu penaj negru-strălucitor, cu coada în formă de pană, care ca adult măsoară circa 60 cm în lungime și are o deschidere a aripilor de 1,2 metri. De fapt, corbii au unul dintre cele mai voluminoase creiere dintre toate înaripatele create de Dumnezeu. Este foarte isteț.

Această pasăre este membră a clubului natural al lui Dumnezeu „colectorii de gunoaie”. Nu din întâmplare, corbul își folosește creierul ca să ajungă la hrană, chiar dacă trebuie să profite de pe urma altor creaturi ca s-o obțină. Ciocul corbului este mare și robust, dar nu este potrivit pentru a pătrunde carnea carcaselor pe care uneori le mănâncă. Nu întâmplător, corbul are o vedere ascuțită, precum și abilitatea de a imita sunetele altor creaturi.

De exemplu, când un corb vede un stârv înghețat și nu poate ajunge la carne, își folosește creierul ca să găsească o soluție. Având perspectiva unei mese îmbelșugate, corbul poate chema alte creaturi (cum ar fi coioții cu dinții lor ascuțiți) pentru a veni la ospăț. Corbul a fost văzut atrăgând o haită de lupi la un animal mort! Odată ce alte creaturi deschid corpul animalului, corbul se năpustește și ia ce poftește. Este uimitor, cum, nu din întâmplare, corbul a gândit de la cauză la efect și a acționat în consecință.

Corbul se înalță, planează și face rostogoliri în aer – aparent doar din joacă. Cu siguranță, Creatorului nostru Îi plac aceste mașini zburătoare exuberante, care se joacă cu curenții de aer.

Corbul comun trăiește aproape în toată America de Nord, Europa și Asia – adaptându-se în mod inteligent la toate tipurile de condiții meteo. Corbii învață repede. Corbii tineri sunt interesați de tot ce este nou și strălucește, în timp ce adulții sunt suspicioși la noutăți. Nu din întâmplare, păsările înțelepte și mature își folosesc creierul pentru a preveni pericolul. Se întâmplă să studieze timp îndelungat un stârv înainte să se hrănească din el.

Corbul este pasărea la care Hristos a făcut referire în Scriptură pentru a înțelege grija lui Dumnezeu pentru creaturile Sale: „Uitați-vă cu băgare de seamă la corbi: ei nu seamănă, nici nu seceră, n-au nici cămară, nici grânar; și totuși Dumnezeu îi hrănește. Cu cât mai de preț sunteți voi decât păsările!”

Dumnezeu le-a dat acestor păsări inteligență. Totuși, nouă, ca oameni, El ne-a dat cu mult mai multă inteligență decât lor. Dumnezeu Se așteaptă ca noi să ne folosim intelectul, dar să nu uităm că El ne poartă de grijă. Să nu dăm uitării cuvintele Sale: „Cu cât mai de preț sunteți voi decât păsările!”