Speranța, în Vechiul Testament

În Vechiul Testament, speranța nu se întemeiază pe ideile grecești legate de nemurirea naturală a sufletului, ci pe învățătura biblică privitoare la învierea celor morți de la sfârșitul timpului. Dar cum ar putea un corp uman care nu mai există să fie readus la viață? Cum poate cineva care a fost mort, poate timp de secole sau chiar milenii, să-și recupereze identitatea? Aceste întrebări ne determină să reflectăm asupra misterului vieții. Suntem vii și ne bucurăm de viața pe care Dumnezeu, în harul Său, ne-o oferă în fiecare zi. Știm că la început Dumnezeu a creat viața din ceva fără viață, prin puterea cuvântului Său (Geneza 1; Psalmii 33:6,9). Așadar, dacă Dumnezeu a fost în stare să creeze viața pe pământ din nimic (lat., ex nihilo), de ce ne-am îndoi de capacitatea Lui de a recrea viața umană și a-i reda identitatea inițială?

De înțeles:

Cum este redat în Vechiul Testament conceptul de înviere finală, în mod special în afirmațiile lui Iov, ale unor psalmiști și ale profeților Isaia și Daniel?

22 octombrie: Sabatul Spiritului Profetic

Comentariu EGW

Ușor, ușor, porțile cerului se vor deschide pentru a-i primi pe copiii lui Dumnezeu și, de pe buzele Împăratului slavei, binecuvântarea va veni la urechile lor asemenea celei mai minunate muzici: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” (Matei 25:34).

Apoi, cei răscumpărați vor fi primiți în locașurile pe care Domnul Isus le pregătește pentru ei. Acolo ei nu vor mai fi împreună cu ticăloșii pământului, cu mincinoșii, idolatrii, cei necurați și necredincioși, ci vor sta împreună cu aceia care l-au biruit pe Satana și, prin harul lui Dumnezeu, și-au format caractere desăvârșite. Fiecare tendință spre păcat și fiecare imperfecțiune care îi afectează aici vor fi fost îndepărtate prin sângele lui Hristos și ei se împărtășesc de excelența și strălucirea slavei Sale care întrece cu mult strălucirea soarelui. – Lift Him Up, p. 54

Avraam credea că Isaac este fiul făgăduinței. Credea, de asemenea, că Dumnezeu i-a vorbit clar când i-a poruncit să meargă și să-l aducă pe Isaac ca ardere-de-tot. El nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, ci a crezut că Dumnezeu, care, în providența Sa, îi dăruise Sarei un fiu la bătrânețe și care îi ceruse acum lui să ia viața fiului său, putea să dea din nou viață și să-l aducă pe Isaac înapoi dintre cei morți. …

... Când mâna lui Avraam s-a ridicat ca să-l înjunghie pe fiul său, îngerul lui Dumnezeu, care observase credința lui Avraam de-a lungul drumului spre Moria, l-a chemat din ceruri și i-a spus: „Avraame, Avraame! … Să nu pui mâna pe băiat și să nu-i faci nimic, pentru că știu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu pentru Mine.” – Spiritual Gifts, vol. 3, pp. 106–107

Cât de scumpă este, pentru cei care i-au pierdut pe cei dragi din lumea aceasta, credința și speranța în făgăduința lui Dumnezeu care deschide înaintea lor perspectiva vieții viitoare nemuritoare! Speranțele lor se pot prinde strâns de realitățile nevăzute ale lumii viitoare. Hristos a înviat dintre cei morți ca prim rod. Speranța și credința îl întăresc pe om ca să poată trece prin umbra mormântului cu credința deplină că va ieși din el la viață veșnică în dimineața învierii. Oh, Paradisul lui Dumnezeu, căminul celor fericiți și binecuvântați! Acolo, toate lacrimile vor fi șterse de pe fețele tuturor. Când Hristos va veni a doua oară, „ca să fie proslăvit în sfinţii Săi” (2 Tesaloniceni 1:10), moartea va fi înghițită de biruință și nu vor mai fi nici boală, nici durere, nici moarte! …

Dătătorul vieții îi va chema pe cei răscumpărați la prima înviere și, până la momentul acela glorios, când trâmbița va suna și vasta oștire va ieși din morminte pentru biruința veșnică, fiecare sfânt care a dormit va fi păstrat în siguranță și păzit ca un giuvaier de preț, care este cunoscut pe nume de Dumnezeu. – That I May Know Him, p. 362

1. Citește Iov 19:25-27 și compară cu Ioan 1:18 și 1 Timotei 6:16. Când și în ce împrejurări se aștepta Iov să-L vadă pe Dumnezeu?

Viața nu este dreaptă. Observăm acest lucru mai ales când vedem că oamenii „buni” suferă, iar celor „răi” le merge bine (vezi Psalmii 73:12-17; Maleahi 3:14-18). De exemplu, Iov era „fără prihană și curat la suflet” și „se temea de Dumnezeu și se abătea de la rău” (Iov 1:1), dar Dumnezeu i-a permis lui Satana să-l chinuie în moduri dezastruoase. Fizic, corpul i-a fost devastat de o boală dureroasă (Iov 2:1-8). Material, Iov și-a pierdut o mare parte din animale și proprietăți (Iov 1:13-17). Acasă, și-a pierdut servitorii și chiar copiii (Iov 1:16,18). Iar emoțional, a fost înconjurat de prieteni care l-au acuzat că este un păcătos nepocăit care merita ce pătimea (Iov 4:1 – 5:27; 8:1-22; 11:1-20 etc.). Până și soția i-a zis: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu și mori!” (Iov 2:9).

Iov nu înțelegea că devenise epicentrul unei lupte cosmice profunde și ample între Dumnezeu și Satana. Chinuit din cauza acelor lupte, Iov a regretat că s-a născut (Iov 3:1-26). Dar fidelitatea lui necondiționată față de Dumnezeu este bine exprimată în cuvintele: „Iată, chiar dacă mă va ucide, tot voi nădăjdui în El” (Iov 13:15, NTR). Deși se gândea că viața lui urma curând să se sfârșească, Iov avea certitudinea că moartea nu va avea ultimul cuvânt. Cu o convingere puternică a afirmat că, deși el va muri, Răscumpărătorul lui Se va ridica într-o zi și el însuși, Iov, Îl va vedea cu ochii lui pe Dumnezeu (Iov 19:25-27). „Aceasta este o categorică străfulgerare a învierii” (Comentariul biblic adventist, vol. 3, p. 549).

Ce speranță glorioasă în mijlocul unei asemenea tragedii! În cădere emoțională, înconjurat de boală și de durere, de colaps financiar și dispreț social, Iov a putut totuși anticipa ziua când avea să se ridice dintre cei morți și să-L privească pe iubitul Său Răscumpărător. De fapt, afirmația lui referitoare la înviere era încărcată de certitudinea pe care secole mai târziu Marta a exprimat-o în fața lui Isus: „Știu [...] că va învia la înviere, în ziua de apoi” (Ioan 11:24). Asemenea Martei, Iov a trebuit să ceară prin credință împlinirea acestei promisiuni, deși, spre deosebire de Iov, Marta urma să primească în scurt timp o puternică dovadă empirică pentru credința ei.

Cum putem să ne încredem în Dumnezeu chiar când viața este nedreaptă?

Comentariu EGW

Învățătura cu privire la a doua venire este nota dominantă a Sfintelor Scripturi. Din ziua în care prima pereche de oameni a părăsit cu durere Edenul, copiii credinței au așteptat venirea Celui Făgăduit pentru a doborî puterea nimicitorului și a-i aduce iarăși în paradisul pierdut. Bărbații sfinți din vechime priveau înainte către venirea lui Mesia în slavă, ca împlinire a nădejdii lor. Lui Enoh, al șaptelea urmaș al acelora care locuiseră în Eden, cel care timp de trei secole de viețuire pe pământ umblase cu Dumnezeu, i s-a îngăduit să privească de departe venirea Eliberatorului. „Iată”, zicea el, „că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor” (Iuda 14,15). Patriarhul Iov, în noaptea suferinței lui, exclama cu o încredere neclintită: „Știu că Răscumpărătorul meu trăiește și că Se va arăta la urmă pe pământ ... voi vedea totuși pe Dumnezeu. Ochii mei Îl vor vedea și nu ai altuia” (Iov 19:25-27). – Tragedia veacurilor, p. 299

El ne invită să pășim împreună cu El pe calea ascultării smerite și pline de încredere. … Dacă noi alegem să trăim cu Hristos în veacurile nesfârșite ale veșniciei de ce nu L-am alege acum să fie prietenul nostru cel mai iubit și cel mai de încredere, sfătuitorul nostru cel mai bun și mai înțelept!

Este privilegiul nostru să avem în fiecare zi o umblare liniștită, apropiată și fericită alături de Isus. Nu trebuie să ne alarmăm dacă drumul nostru trece prin conflicte și suferință. Putem avea pacea aceea care întrece orice pricepere, dar asta ne va costa – vom avea de luptat cu puterile întunericului, va trebui să ne luptăm serios împotriva egoismului și a păcatului înrădăcinat în noi. Victoriile câștigate zilnic prin eforturi perseverente și neobosite de a face ce este bine vor fi foarte prețioase prin Hristos, Cel care ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi ca să putem fi răscumpărați din toate păcatele și curățiți înaintea Lui ca un popor „plin de râvnă pentru fapte bune”. – Lift Him Up, p. 98

Tot cerul manifestă cel mai profund interes pentru binele nostru, pentru ca Satana să nu poată prelua controlul și să ne facă să ne asemănăm cu el în caracter. „Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură. Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele Neprihănirii şi tămăduirea va fi sub aripile Lui; veţi ieşi şi veţi sări ca viţeii din grajd” (Maleahi 4:1,2). – Astăzi cu Dumnezeu, p. 123 (24 aprilie)

2. Citește Psalmul 49. Ce l-a determinat pe psalmist să fie atât de sigur de învierea sa (v. 15), spre deosebire de aceia care au murit fără această siguranță (v. 6-14)?

Psalmul 49 vorbește despre falsa încredere a celor nechibzuiți, care „se încred în avuțiile lor și se fălesc cu bogăția lor cea mare” (v. 6), care „dau numele lor la țări întregi” (v. 11) și care trăiesc doar ca să se facă fericiți pe ei înșiși (v. 18). Ei se comportă ca și când casele și reușita lor vor dura veșnic (v. 11, 17). Dar ei uită că își pierd onoarea și ei înșiși dispar precum animalele (v. 12). „Sunt duși ca o turmă în Locuința morților, îi paște moartea și [...] li se duce frumusețea și Locuința morților le este locașul” (v. 14).

Iov afirmase și el cu secole înainte: „Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce în sânul pământului” (Iov 1:21; 1 Timotei 6:7). Psalmistul subliniază că atât cel nechibzuit, cât și cel înțelept mor, lăsând „altora avuțiile lor” (Psalmii 49:10). Dar există o diferență radicală între ei. Cel neînțelept piere chiar dacă încearcă să găsească siguranță în propriile bunuri și realizări efemere. În schimb, cel înțelept privește dincolo de drama umană și de închisoarea mormântului, spre glorioasa
răsplată pe care Dumnezeu i-a pus-o deoparte (1 Petru 1:4). Având această înțelegere, psalmistul a putut spune cu încredere: „Dar Dumnezeu îmi va răscumpăra sufletul din mâna Locuinței Morților, căci El mă va lua” (Psalmii 49:15, NTR).

În concordanță cu speranța exprimată în Vechiul Testament, această afirmație nu sugerează că, atunci când va muri, sufletul psalmistului va zbura imediat în cer. El doar spune că nu va rămâne pentru totdeauna în mormânt. Va veni un moment când Dumnezeu îl va răscumpăra din moarte și îl va duce în curțile cerești. Este exprimată din nou certitudinea învierii viitoare, care aduce speranță, asigurare și sens existenței actuale. Așadar, cel înțelept va primi o răsplată cu mult mai măreață și mai trainică decât ar putea aduna singur cel neînțelept în scurta existență prezentă.

În ce forme ai văzut manifestându-se nebunia celor care se încred în propriile bogății și realizări? Cum te ferește de aceeași greșeală privirea ațintită asupra crucii?

Comentariu EGW

Domnul Hristos îi cere pentru Sine pe toţi aceia care au crezut în Numele Său. Puterea de viaţă a Duhului lui Hristos, care locuieşte în trupul muritor, leagă de Hristos fiecare suflet care crede. Cei ce cred în Domnul Isus sunt scumpi pentru inima Sa, deoarece viaţa lor este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Dătătorul vieţii va porunci: „Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, şi pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi” (Isaia 26:19).
... Ei sunt scoşi din moarte prin puterea Mântuitorului care a locuit în ei când erau în viaţă şi pentru că au fost părtaşi naturii divine. – Solii alese, cartea 2, p. 271
Poate că aceia care sunt într-o strânsă legătură cu Dumnezeu nu vor prospera în lucrurile acestei vieţi, poate că, adesea, vor fi greu încercaţi şi loviţi. Iosif a fost calomniat şi persecutat pentru că şi-a păstrat virtutea şi integritatea. David, acel mesager ales de Dumnezeu, a fost urmărit de duşmanii lui nelegiuiţi şi vânat ca un animal de pradă. Daniel a fost aruncat în groapa cu lei pentru că a fost credincios şi nu a renunţat la supunerea sa faţă de Dumnezeu. Iov a fost deposedat de averile lui pământeşti şi atât de lovit de suferinţa fizică, încât a fost respins chiar şi de rude şi de prieteni, dar, cu toate acestea, el şi-a păstrat integritatea şi credincioşia faţă de Dumnezeu. … 
Aceste exemple de oameni statornici prin tăria puterii divine sunt o mărturie pentru lume despre credincioşia cu care Îşi tine Dumnezeu făgăduinţele, despre prezenţa Sa continuă şi despre harul Său susţinător. – Mărturii, vol. 4, p. 525 
Sacrificiul făcut pentru om a fost infinit, mai presus de capacitatea de a înţelege a celui mai puternic intelect; cu toate acestea, oameni care pretind că sunt beneficiari ai acestor privilegii cereşti, cumpărate pentru ei cu un preţ atât de mare, sunt mult prea egoişti ca să facă vreun sacrificiu real pentru Dumnezeu. Gândurile lor sunt îndreptate doar spre lume, spre lume, spre lume. În Psalmul 49 citim: „Ei se încred în avuţiile lor şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare. Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării. Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.” Dacă toţi ar putea să-şi aducă aminte şi să aprecieze, într-o cât de mică măsură, imensul sacrificiu făcut de Hristos, atunci s-ar simţi mustraţi pentru teama şi pentru egoismul lor extrem. – Mărturii, vol. 2, p. 197

3. Citește Psalmul 71. Ce înseamnă că Dumnezeu îl va scoate pe psalmist iarăși din „adâncurile pământului” (v. 20)?

În Psalmul 49 am întâlnit o exprimare emoționantă a speranței în înviere, spre deosebire de falsa siguranță a celui nechibzuit, care se încrede în bunurile lui. În Psalmul 71, omul caută la Dumnezeu siguranță și speranță atunci când este înconjurat de inamici și de acuzatori mincinoși care spun că Dumnezeu l-a părăsit (v. 10, 11).

În mijlocul încercărilor, psalmistul găsește mângâiere și asigurare prin rememorarea modului în care Dumnezeu a avut grijă de el în trecut. Mai întâi, el își dă seama că Dumnezeu îl susținuse de la naștere, ba chiar l-a scos din pântecele mamei lui (Psalmii 71:6, NTR). Apoi recunoaște că Dumnezeu l-a învățat din tinerețe (v. 17). Având certitudinea că Dumnezeu a fost stânca și cetățuia lui, psalmistul insistă pe lângă Dumnezeu: „Fii o stâncă de adăpost pentru mine, unde să pot fugi totdeauna!” (v. 3). „Nu mă lepăda la vremea bătrâneții; când mi se duc puterile, nu mă părăsi!” (v. 9). „Dumnezeule, nu Te depărta de mine! Dumnezeule, vino degrabă în ajutorul meu!” (v. 12). Apoi, psalmistul adaugă: „Ne-ai făcut să trecem prin multe necazuri și nenorociri, dar ne vei da iarăși viața, ne vei scoate iarăși din adâncurile pământului” (v. 20).

Expresia „din adâncurile pământului” ar putea fi înțeleasă literal ca aluzie la învierea fizică viitoare a psalmistului. Dar contextul pare să favorizeze interpretarea metaforică, o descriere a stării de depresie adâncă cu care se confrunta psalmistul, ca și când pământul îl înghițea (compară cu Psalmii 88:6 și 130:1). Am putea spune deci că „este, în primul rând, un limbaj figurat, dar trimite și la o înviere fizică” (Biblia de studiu, Editura Viață și Sănătate, 2014, nota la Psalmii 71:20). La urma urmei, important este să înțelegem că, indiferent de situația în care ne aflăm, Dumnezeu este lângă noi, Îi pasă de noi și că, în fond, speranța noastră nu stă în această viață, ci în viața care va urma – viața veșnică pe care o avem în Isus după ce vom învia la revenirea Sa.

Cu toții am trecut prin momente teribile de descurajare. În ce fel faptul că rămânem atenți la purtarea de grijă a lui Dumnezeu din trecut ne ajută să înaintăm prin credință și să avem încredere atunci când El pare să fie departe?

Comentariu EGW

David L-a rugat pe Domnul să nu îl părăsească la vremea bătrâneții. De ce s-a rugat astfel? El a văzut că cei mai mulți bătrâni din jurul lui erau nefericiți pentru că trăsăturile regretabile din caracterul lor se dezvoltaseră și mai mult odată cu înaintarea în vârstă. Dacă de felul lor fuseseră închiși și zgârciți, în anii târzii erau cu mult mai neplăcuți din cauza aceasta. … 
… El privea înainte spre vremea când avea să fie bătrân și se temea că Dumnezeu îl va părăsi și va ajunge la fel de nefericit ca alți bătrâni pe care îi cunoscuse și că, astfel, le va da ocazia dușmanilor lui Dumnezeu să aducă ocară asupra Numelui Său. El s-a rugat fierbinte având această povară apăsătoare pe suflet [Se citează Psalmii 71:9,17,19]. …
Dacă [toți] ar vrea să ia poziția dorită de Dumnezeu pentru ei, ultimele lor zile ar fi cele mai bune, cele mai fericite. … Ei ar trebui să lase la o parte temerile și poverile și să își ocupe timpul în modul cel mai plăcut, pregătindu-se pentru cer. – Comentariile lui Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 3, p. 1148 
Din zilele lui David nu mai domnise niciun rege care să lucreze cu atâta putere pentru ridicarea Împărăției lui Dumnezeu într-o vreme de apostazie și dezamăgire, așa cum făcuse Ezechia. Regele care era pe moarte Îl slujise pe Dumnezeul lui cu credincioșie și întărise încrederea poporului în Iehova, Conducătorul lor suprem. Și, asemenea lui David, el se putea ruga acum: …
„Căci Tu ești nădejdea mea, Doamne, Dumnezeule! În Tine mă încred din tinerețea mea. Pe Tine mă sprijin din pântecele mamei mele.” „Nu mă lepăda la vremea bătrâneții; când mi se duc puterile, nu mă părăsi!” „Dumnezeule, nu Te depărta de mine! ... ca să vestesc tăria Ta neamului de acum, și puterea Ta neamului de oameni care va veni” (Psalmii 71:5,6,9,12,18).
Acela ale cărui bunătăți „nu s-au sfârșit” a auzit rugăciunea slujitorului Său. (Plângerile 3:22) … 
Readus la puterea lui de mai înainte, regele lui Iuda a recunoscut în cuvintele unei cântări bunătățile lui Iehova și a făgăduit să trăiască restul zilelor slujind de bunăvoie Împăratului împăraților. Această recunoaștere a faptului că Dumnezeu fusese plin de îndurare față de el oferă inspirație pentru toți cei care doresc să-și petreacă anii spre slava Creatorului lor. – Profeți și regi, pp. 340–342
Faptul că sufletul este cuprins de descurajare nu înseamnă că Dum­nezeu S-a schimbat. El este „același ieri, astăzi și în veci”. Când vedeți razele luminoase ale Soarelui neprihănirii, vă simțiți siguri de favoarea lui Dumnezeu, dar când norii se abat asupra sufletului vostru, nu trebuie să simțiți că sunteți părăsiți. ... Păstrați ca pe o comoară lecțiile pe care vi le-a dat în providența iubirii Sale. Credința voastră să fie asemenea credinței lui Iov, astfel încât să puteți declara: „Chiar dacă mă va nimici, eu tot mă voi încrede în El.” Încredeți-vă în făgăduințele Tatălui vostru ceresc și aduceți-vă aminte de felul în care ați fost tratați de El în trecut, voi și ceilalți slujitori ai Săi; „fiindcă toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu”. – Minte, caracter și personalitate, vol. 2, p. 496 
 

4. Care este deosebirea dintre cei care vor pieri pentru totdeauna și cei care vor primi viața veșnică?
Isaia 26:14; Maleahi 4:1 __
Isaia 26:19_

Isaia prezintă contrastul major dintre maiestatea lui Dumnezeu și fragilitatea noastră umană (vezi Isaia 40). Noi suntem ca iarba care se usucă și ca floarea care se ofilește, dar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veac (Isaia 40:6-8). Totuși, în ciuda păcătoșeniei noastre, harul salvator al lui Dumnezeu este la dispoziția tuturor oamenilor și este valabil pentru cei care acceptă legământul Său și țin Sabatul (Isaia 56).

Isaia aprofundează subiectul speranței învierii. Trimiterile la înviere analizate până acum au fost mai mult perspective personale (Iov 19:25-27; Psalmii 49:15; 71:20), dar profetul Isaia vorbește despre înviere incluzându- se atât pe sine, cât și comunitatea credincioșilor din cadrul legământului (Isaia 26:19). În capitolul 26 face distincție între soarta celor nelegiuiți și soarta celor neprihăniți. Pe de o parte, cei nelegiuiți vor rămâne morți, fără să fie readuși la viață, cel puțin după „moartea a doua” (Apocalipsa 21:8). Ei vor fi distruși total și le va dispărea pentru totdeauna până și pomenirea (Isaia 26:14). Acest pasaj evidențiază ideea că nu există duhuri sau spirite care să supraviețuiască și să rămână vii după moarte. Vorbind despre distrugerea finală a celor răi, care va urma, Domnul afirmă în cartea Meleahi că aceștia vor arde, nemaiavând „nici rădăcină, nici ramură” (4:1).

Pe de altă parte, cei neprihăniți care au murit vor fi înviați ca să-și primească binecuvântata răsplată. Isaia 25 evidențiază faptul că Domnul Dumnezeu „nimicește moartea pe vecie” și „șterge lacrimile de pe toate fețele” (v. 8). Citește și Isaia 26:19.Toți cei neprihăniți înviați vor participa la masa de bucurie pe care Domnul o va pregăti pentru toate popoarele (Isaia 25:6). Învierea finală îi va aduce laolaltă pe toți neprihăniții din toate timpurile, inclusiv pe cei dragi ai tăi care au murit în Hristos.

Imaginează-ți că nu am fi avut nicio speranță, nicio asigurare, niciun motiv credem altceva decât că moartea noastră este pur și simplu sfârșitul a tot ce suntem. Apoi, și mai rău, că toți aceia care ne-au cunoscut vreodată se vor duce și ei și curând va fi ca și când nu am fi existat niciodată și ca și când viața noastră nu ar fi însemnat niciodată nimic. Cum se deosebește soarta aceasta de speranța pe care o avem?

Comentariu EGW

Ca urmare a păcatului lui Adam, moartea a trecut asupra întregului neam omenesc. Toţi, fără deosebire, merg în mormânt. Iar prin prevederile planului de mântuire toţi vor fi scoși din mormintele lor. „Va fi o înviere a celor drepţi și a celor nedrepţi.” „Și, după cum toţi mor în Adam, tot așa toţi vor învia în Hristos” (Faptele 24:15; 1 Corinteni 15:22). Dar se face deosebire între cele două categorii de oameni care sunt înviaţi. „Toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată” (Ioan 5:28,29). Aceia care au fost „socotiţi vrednici” de învierea spre viaţă sunt „fericiţi și sfinţi”. „Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere” (Apocalipsa 20:6). Dar aceia care n-au primit iertare prin pocăinţă și credinţă trebuie să primească pedeapsa nelegiuirii lor – „plata păcatului”. – Tragedia veacurilor, p. 544
Domnul Isus te iubește și dorește să Îl iubești și tu. Ar vrea ca tu să nu uiți că El Și-a dat viața Sa scumpă pentru ca tu să nu pieri și va fi mereu lângă tine ca un ajutor prezent în orice moment de cumpănă. Privește la Isus și spune-I despre fiecare încurcătură și încercare a ta! … Cere-I să te ajute și să te binecuvânteze și crede că El îți ascultă rugăciunile. 
Tot cerul privește la tine cu un adânc interes. Un singur suflet pentru care a murit Hristos este mai de preț decât lumea întreagă. Aș dori atât de mult ca fiecare tânăr și fiecare tânără să poată aprecia valoarea unui suflet! Dacă ei vor vrea să I se predea lui Isus exact așa cum sunt, păcătoși și întinați, El îl va primi chiar în clipa în care în care I se dăruiesc Lui și Isus va pune Duhul Său în inima căutătorului smerit. Niciunul dintre cei care vin la El nu va fi dat afară. Poți să Îl iubești pe Isus din toată inima și El nu va dezamăgi această iubire și încrederea ta. – Our High Calling, p. 98 
Marele comandant militar cucereşte naţiuni şi face să tremure armatele a jumătate de lume, dar moare dezamăgit şi alungat în exil. Filozoful care cutreieră universul, descoperă pretutindeni manifestările puterii lui Dumnezeu şi, fiind încântat de armonia lor, adeseori nu reuşeşte să vadă în aceste minuni uimitoare mâna care le-a creat pe toate. „Omul pus în cinste şi fără pricepere este ca dobitoacele pe care le tai.” Nicio speranţă a nemuririi pline de slavă nu luminează viitorul duşmanilor lui Dumnezeu. Dar eroii credinţei au promisiunea unei moşteniri de o mai mare valoare decât orice bogăţie pământească, o moştenire care va satisface toate dorinţele sufletului. Poate că ei rămân neştiuţi şi nerecunoscuţi de lume, dar sunt înscrişi ca cetăţeni în registrele cerului. – Tragedia veacurilor, p. 526
 

După cum vom vedea, Noul Testament vorbește foarte mult despre înviere, dar, după cum am văzut deja, ideea de înviere apare și în Vechiul Testament. Oamenii din Vechiul Testament au avut speranța învierii finale pe care o avem și noi. Marta, care a trăit în vremea lui Isus, avea deja această nădejde (Ioan 11:24). Fără îndoială, chiar și atunci, evreii aveau ceva cunoștințe despre învierea din zilele de pe urmă, chiar dacă nu toți credeau în ea. (Vezi Faptele 23:8.)

5. Citește Daniel 12. Cum este exprimată aici speranța învierii?

În Daniel 12:1 se face referire la Mihail, „marele voievod”, a cărui identitate este îndelung dezbătută. Deoarece toate marile viziuni din cartea Daniel culminează cu manifestarea lui Hristos și a Împărăției Sale, același lucru ar trebui să fie valabil și în dreptul acestui pasaj. În cartea Daniel găsim trimiteri la aceeași Ființă divină, precum „căpetenia oștirii” (Daniel 8:11), „Domnul domnilor” (Daniel 8:25), „Unsul (Mesia), Cârmuitorul” (Daniel 9:25) și, în final, „marele voievod, Mihail” (Daniel 12:1). Așadar, ar trebui să-L identificăm și pe Mihail drept Hristos.

Toate pasajele din Vechiul Testament analizate până acum (Iov 19:25-27; Psalmii 49:15; 71:20; Isaia 26:19) vorbesc despre învierea celor drepți. Dar Daniel 12 se referă la învierea atât a celor drepți, cât și a celor nedrepți. Când Mihail se ridică, „mulți din cei ce dorm în țărâna pământului se vor scula: unii pentru viața veșnică și alții pentru ocară și rușine veșnică” (Daniel 12:2). Mulți cred că acest verset vorbește despre o înviere specială a anumitor oameni, atât dintre cei credincioși, cât și dintre necredincioși, la revenirea lui Hristos. „Mormintele se deschid şi «mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică» (Daniel 12:2). Toţi cei care au murit crezând ferm în mesajul celui de-al treilea înger ies din morminte într-un corp nou, ca să audă legământul de pace al lui Dumnezeu cu cei
care au păzit Legea Sa. «Cei ce L-au străpuns» (Apocalipsa 1:7), cei care au ridiculizat agonia morţii lui Hristos, precum şi cei mai violenţi oponenţi ai adevărului şi ai poporului Său sunt înviaţi ca să-L vadă în glorie şi să vadă onoarea care li se acordă celor credincioşi şi ascultători” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 637).

Comentariu EGW

Din ridicarea și căderea popoarelor, așa cum sunt redate în cărțile lui Daniel și Apocalipsa, trebuie să învățăm cât de fără valoare este slava exterioară și lumească. Cum a trecut Babilonul, cu toată puterea și măreția lui, … din care nu a mai rămas nimic! Ca „floarea ierbii” (Iacov 1:10) a pierit. … Numai ce este legat de planul Său și manifestă caracterul Său poate dăinui. Principiile Sale sunt singurele lucruri statornice pe care le cunoaște lumea noastră.
Un studiu atent al desfășurării planului lui Dumnezeu în istoria popoarelor și în descoperirea lucrurilor viitoare ne va ajuta să apreciem la adevărata valoare cele văzute și cele nevăzute și să învățăm care este scopul adevărat al vieții. Astfel, văzând lucrurile prezentate în lumina veșniciei, putem, asemenea lui Daniel și tovarășilor lui, să trăim pentru ce este adevărat, nobil și dăinuitor. Și învățând în viața aceasta principiile Împărăției Domnului și Mântuitorului nostru, acea Împărăție binecuvântată care va dăinui din veșnicie în veșnicie, putem fi pregătiți ca, la venirea Sa, să intrăm împreună cu El în stăpânirea ei. – Profeți și regi, p. 548 
Din mansarde, din bordeie, din închisori, de pe eșafoduri, din munți și din pustiuri, din peșterile pământului și din adâncurile mărilor, Domnul Hristos îi va strânge la Sine pe toți copiii Săi. Pe pământ, ei au fost săraci, oprimați și chinuiți. Milioane de credincioși au coborât în mormânt acoperiți de acuzații infame, pentru că au refuzat să cedeze amăgirilor lui Satana. Copiii lui Dumnezeu au fost declarați de tribunalele omenești ca fiind cei mai ticăloși răufăcători. Dar este aproape ziua când „Dumnezeu va fi Cel care va judeca” (Psalmii 50:6, în engl.). Atunci vor fi răsturnate hotărârile omenești. „Domnul Dumnezeu … îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său” (Isaia 25:8). Fiecăruia i se va da o haină albă (Apocalipsa 6:11). „Ei vor fi numiți popor sfânt, răscumpărați ai Domnului” (Isaia 62:12). – Parabolele Domnului Hristos, p. 179 
Hristos ar dori ca fiecare să aibă din belșug harul cerului. El vrea ca bucuria Lui să poată fi în tine și bucuria ta să fie deplină. … Mâna cea bună a lui Dumnezeu este asupra tuturor acelora care Îl caută, dar puterea și mânia Lui sunt asupra acelora care Îl părăsesc și își pun în­crederea în ajutorul și prietenia lumii … . 
Copiii lui Dumnezeu vor ști cine este ajutorul lor. Vor ști în cine se pot încrede cu totul și, cu ajutorul lui Hristos și fără încumetare, ei pot avea o încredere sfântă. Da, slujitorii Lui se pot încrede numai în El în deplină siguranță, fără teamă, privind la Isus, insistând în ascultare de cerințele Sale, lăsând la o parte tot ce îi leagă de lume, indiferent dacă lumea le oferă favoruri sau li se împotrivește. Succesul lor vine de la Dumnezeu și ei nu vor da greș din cauză că nu au bogățiile sau influența celor răi. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 354 (11 decembrie) 

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Profeți și regi, capitolul 60

Știința modernă susține că materia este compusă din atomi, care, la rândul lor, sunt formați din două particule mai mici, quarcuri și leptoni, despre care se crede că sunt elementele constitutive ale realității fizice. Atunci, dacă în nucleul a tot ce reprezintă lumea fizică se află quarcuri și leptoni, nu ar putea Dumnezeu, care nu doar că a creat, dar și susține lumea creată, să reconfigureze pur și simplu quarcurile și leptonii, la momentul învierii noastre?

Ridiculizând învierea, ateul Bertrand Russel se întreba: Ce se întâmplă cu cei mâncați de canibali, deoarece trupurile lor sunt acum parte din trupurile canibalilor? Deci cine și cum învie? Domnul ia pur și simplu quarcurile și leptonii, cărămizile existenței, de oriunde s-ar găsi ele, și, pe baza informațiilor pe care le deține despre fiecare dintre noi, ne reconstruiește din aceste elemente de bază. El nu are nevoie de „originalul” ființei noastre; El ar putea doar prin cuvântul Său să aducă la existență noi quarcuri și leptoni. Oricum ar proceda, Dumnezeul care a creat universul poate să ne recreeze, ceea ce și promite să facă la înviere.

Studiu zilnic:

2 Samuel 2 

2 Samuel 3

2 Samuel 4

2 Samuel 5

2 Samuel 6

2 Samuel 7

2 Samuel 8

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 7

1. Ce cuvinte ale lui Abner au determinat încetarea urmăririi și luptei dintre israeliți?

2. În ce fel s-au deghizat Recab și Baana când l-au omorât pe Iș-Boșet în patul lui?

3. Ce instrumente s-au folosit în procesiunea de mutare a chivotului?

4. Ce a făcut David cu argintul și aurul luate de la neamurile pe care le biruise?

5. Ce nu poate înlocui rugăciunea?

Privire generală
Moartea este ceva deprimant, rece și nenatural. Jefuiește viața de certitudine și sens și frânge subit relațiile. Moartea nu are nicio logică. Ca oameni, noi nu am fost niciodată meniți să murim. Doar din cauza păcatului murim.
Totuși, în Grădina Edenului, în mijlocul întunericului și al disperării, Dumnezeu a făcut loc speranței. Speranța strălucește acolo unde nu sunt motive de a merge înainte, așa cum luna și stelele aduc lumină în întuneric. Această speranță a început cu Dumnezeu care i-a căutat pe Adam și pe Eva (Geneza 3:9) și cu înștiințarea că El avea să trimită Sămânța promisă ca să-l învingă pe Satana (Geneza 3:15). Speranța este un dar de la Dumnezeu Însuși pentru noi. Eva a crezut că întâiul ei născut avea să fie Mântuitorul (Geneza 4:1), dar moartea avea să fie învinsă doar de Mesia, Isus Hristos.
Comunitatea de credință a Vechiului Testament (Faptele 7:38) a trăit în virtutea acestei nădejdi, așteptând venirea lui Mesia și întemeierea Împărăției Sale. Speranța învierii este una puternică încă din timpurile Vechiului Testament. Începe cu Iov și culminează cu Daniel, iar între ei numeroși autori mărturisesc despre ea.

Comentariu
Să analizăm pe scurt principalele texte din Vechiul Testament referitoare la speranța învierii:
Iov 19:25-27
Se poate spune că nu există un text mai grăitor și mai remarcabil cu privire la certitudinea personală cu privire la înviere decât rostirea patriarhului Iov. Cartea aceasta este o mărturisire de credință extraordinară și elocvent exprimată. Versetele ei conțin una dintre cele mai frumoase expresii de speranță în învierea trupului.
Aici găsim o declarație pe care o vedem gravată pe mormintele multor creștini: afirmația fermă a lui Iov că, după ce va muri, Îl va vedea cu ochii lui pe Dumnezeu este cea mai veche din Biblie și dă tonul acestei extraordinare speranțe cu privire la ce va face Dumnezeu la sfârșitul istoriei pământului. Iov afirmă: „Dar știu că Răscumpărătorul meu este viu” (Iov 19:25). El Îl cunoaște pe Dumnezeul lui, care este viu, și Îl numește „Răscumpărător” (ebr., goel, „rudă răscumpărătoare, apărător, răzbunător, protector”), așa cum a fost Boaz pentru Rut (Rut 4:14). Iov continuă să aibă încredere că Răscumpărătorul lui „Se va ridica la urmă pe pământ” (Iov 19:25) ca să-l învie la o nouă viață.
Din nefericire, oamenii cunosc și citează doar versetul 25, dar cum se continuă este la fel de important: „Chiar dacă mi se va nimici pielea și chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuși pe Dumnezeu. Îl voi vedea și-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, și nu ai altuia. Sufletul meu tânjește de dorul acesta înăuntrul meu” (Iov 19:26,27). Să observăm nota personală a solemnei declarații a lui Iov: mi, meu, mei. El crede cu tărie că el însuși, în carne și oase și cu propriii ochi, Îl va vedea pe Dumnezeu chiar dacă va muri și chiar dacă nu va mai avea carne pe el. Această încredințare personală cu privire la o zi a învierii viitoare nu putea fi exprimată într-un mod mai frumos și mai emfatic.

Psalmii 16:9,10
„De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veselește și trupul mi se odihnește în liniște. Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuința morților [șeol, «mormânt, moarte»], nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.” Aici, termenul ebraic șeol ar trebui tradus cu „mormânt”, așa cum este tradus în alte pasaje. Acest termen se găsește de 66 de ori în Biblia ebraică și, în majoritatea cazurilor, sensul lui este sinonim cu mormânt. Atât cei nelegiuiți, cât și cei drepți se coboară în șeol (Geneza 37:35; 42:38; 44:29,31; Numeri 16:30,33; 1 Împărați 2:6,9; Iov 21:13; Psalmii 49:17; Psalmii 89:48; Eclesiastul 9:10; Isaia 14:9,11,15; 38:10; Ezechiel 31:15-17). Pe lângă aceasta, Domnul îi răscumpără pe cei credincioși din șeol (Osea 13:14); nimeni nu se poate ascunde de Dumnezeu în șeol (Psalmii 139:8; Amos 9:2) și nu este nicio lucrare sau activitate în șeol (Eclesiastul 9:10).
Nicăieri în Biblie șeol nu este descris ca o lume subterană tenebroasă în care morții trăiesc sau în care sufletele sau duhurile umane își continuă existența. Termenul șeol este o denumire pentru „mormânt”, locul celor morți. (De exemplu, în traducerea NIV a Bibliei în limba engleză, în majoritatea cazurilor, cuvântul șeol este tradus cu grave/„mormânt” [de 57 de ori], dar și cu death/„moarte” [de 5 ori], realm of death/„Locuința morții(lor)” [o dată], deepest depths/„adâncul adâncurilor” [o dată], gates of death/„porțile morții” [o dată] și depth/„adâncul” [o dată].) David se bucură că după moarte se va odihni în pace și nu va fi uitat de Domnul, ci va fi înviat la o nouă viață, fără să aibă parte de distrugerea definitivă (șakhat înseamnă „distrugere, descompunere, putrefacție, abis”).
Acest text transcende experiența lui David și are o profundă semni­ficație mesianică. „Preaiubitul tău” (ebr., khasid, „devotat, Cel Credin­cios, Cel Sfânt”), adică Mesia, Isus Hristos, nu va putrezi în mormântul Lui, trupul Lui nu se va descompune, fiindcă El va fi înviat după ce Se va odihni trei zile (conform numărătorii incluzive a zilelor) în mormânt (șeol). Noul Testament citează acest text ca o vestire profetică a învierii lui Hristos (Faptele 2:25-28; 13:35).

Psalmii 49:9-15
Psalmistul prezintă un contrast între soarta generală a oamenilor și răsplata celor drepți. Pe de o parte, oamenii vor muri și vor merge fiecare în mormântul lui (șeol), fiindcă ei „nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormântul [sau «putrezirea», șakhat]” (Psalmii 49:9; compară cu Psalmii 16:10; 17:15). Pe de altă parte, cei care Îl iubesc și Îl ascultă pe Domnul vor avea o soartă diferită. Poetul declară: „Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa [padah, «a izbăvi, a răscumpăra»] sufletul din Locuința morților [șeol, «mormânt»], căci mă va lua sub ocrotirea Lui [laqakh, «a primi, a lua»]” (Psalmii 49:15). În traducerea BTF a Bibliei în limba română, textul ebraic este redat și mai explicit: „Dar Dumnezeu va răscumpăra sufletul meu din puterea mormântului.” 

Psalmii 71:20
„Ne-ai făcut să trecem prin multe necazuri și nenorociri, dar ne vei da iarăși viața, ne vei scoate iarăși din adâncurile pământului.” Acest psalm este o rugăciune după ajutorul lui Dumnezeu la bătrânețe. Domnul a fost cu psalmistul de la naștere și a făcut lucruri mari pentru el; așadar, el Îi cere lui Dumnezeu să-l ocrotească de dușmani. Dumnezeu nu doar că restaurează puterea fizică și sănătatea, dar are și puterea de a învia. Psalmistul crede, și speră, că Dumnezeu îl va scoate (ebr., ′alah, „a înălța, a urca”) din „adâncurile (ebr., tehom, care literal înseamnă «abis, hău») pământului”, care ar putea fi o descriere figurată a mormântului. Prin urmare, această imagine poetică face aluzie la o înviere fizică. Traducerea BTF transmite această speranță: „Îmi vei da viață din nou și mă vei scoate din nou din adâncurile pământului.”

Psalmii 73:24
Asaf, în căutarea lui existențială de înțelegere a dilemelor vieții, cum ar fi prosperarea celor nelegiuiți și suferința celor neprihăniți, concluzionează că Dumnezeu este cel care îl susține și îl călăuzește. Dumnezeu îi asigură viitorul și îl va învia pentru viața veșnică: „Tu mă ții de mâna dreaptă, mă călăuzești cu sfatul tău și apoi mă vei lua în slavă” (Psalmii 73:23,24, NTR). Dumnezeu dă sens vieții actuale, dar, mai mult, ne garantează viitorul chiar și după moarte. Verbul pentru „a fi luat, scos” este laqakh și este folosit în relatarea despre Enoh, când Dumnezeu l-a luat la cer (laqakh; Geneza 5:24), precum și în narațiunea despre Ilie, care a fost și el luat/„răpit” la cer (laqakh; 2 Împărați 2:3,9). Mai este folosit un alt verb, și anume ′alah, „a urca, a ridica, a înălța”, așa cum citim în 2 Împărați 2:1,11).

Isaia 26:19
Profetul Isaia, în așa-numita „mica Apocalipsă”, prezintă speranța învierii și o vestește cu încredere: „Să învieze dar morții Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! Treziți-vă și săriți de bucurie, cei ce locuiți în țărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viață, și pământul va scoate iarăși afară pe cei morți” (Isaia 26:19). O speranță glorioasă și un viitor strălucit sunt astfel zugrăvite pentru aceia care rămân lângă Domnul. Acest verset este unul foarte clar cu privire la învierea fizică. Profetul Daniel, așa cum vom vedea imediat, își întemeiază afirmația despre înviere pe declarația lui Isaia.

Daniel 12:2,12
Daniel arată spre ziua învierii: „Mulți din cei ce dorm în țărâna pământului se vor scula: unii pentru viața veșnică și alții pentru ocară și rușine veșnică” (Daniel 12:2). Revelația lui Dumnezeu din Vechiul Testament culminează cu această declarație. Moartea este comparată cu un somn, și aceia care sunt morți vor fi înviați: cei care I-au slujit Domnului vor primi viața veșnică, dar cei nelegiuiți vor fi condamnați la moarte veșnică.
Dumnezeu îl asigură pe Daniel că va fi înviat la o nouă viață chiar la sfârșit: „Iar tu du-te până va veni sfârșitul; tu te vei odihni și te vei scula iarăși odată în partea ta de moștenire, la sfârșitul zilelor” (Daniel 12:13). Moartea se aseamănă cu odihna după munca făcută cu devotament. Dar după aceea va veni dulcea moștenire: viața veșnică cu Domnul.

Iona 2:2
Aluzia la înviere din istoria lui Iona este corelată cu șederea lui în burta peștelui timp de trei zile. Iona definește această experiență ca și statul în șeol, adică în mormânt/„Locuința morților” (Iona 2:2). După trei zile și trei nopți, el a fost readus la o nouă viață când a fost vărsat din acest șeol. În rugăciunea lui, el spune: „M-am coborât până la temeliile munților, zăvoarele pământului mă încuiau pe vecie, dar Tu m-ai scos viu din groapă, Doamne, Dumnezeul meu!” (Iona 2:6). Isus Și-a comparat șederea în mormânt și învierea cu experiența lui Iona (Matei 12:40).

Osea 6:2
Profetul Osea vorbește despre trezirea spirituală a lui Israel și întoarcerea lui la Domnul în termeni legați de ridicarea din moarte la o nouă viață. El folosește imagini asociate cu învierea pentru a explica această nouă viață a poporului lui Dumnezeu.

Aplicație
1.    Cum le poți oferi speranță celor îndoliați din cauza morții unei persoane apropiate foarte dragi?
2.    În ce fel perspectiva biblică asupra învierii îți poate transforma atitudinea față de moarte și deznădejde?
3.    Cum poate speranța în a doua venire a lui Isus să amplifice calitatea relațiilor tale cu partenerul de viață, cu vecinii sau colegii de serviciu?