Dumnezeu iubește dreptatea

În Orientul Apropiat antic, „dumnezeii” popoarelor nu erau doar capricioși, imorali și imprevizibili, ci și porunceau atrocități, precum sacrificarea copiilor. Dar chiar și așa, masele păgâne nu se puteau baza pe favoarea lor, așa că nu îndrăzneau să se împotrivească zeităților lor tribale. Conform cu Deuteronomul 32:17, în spatele unor astfel de dumnezei se aflau demoni (vezi și 1 Corinteni 10:20,21). Iar formele lor de închinare predispuneau la exploatare, lăsând poporul într-un mare întuneric spiritual și moral.
Dumnezeul Bibliei era diametral diferit de aceste forțe demonice. Iahve este întru totul bun, iar caracterul Lui este neschimbător. Și numai datorită bunătății constante a lui Dumnezeu putem avea speranță, acum și pentru totdeauna.

Într-un contrast puternic cu zeii lumii antice și chiar și cu „zeii” zilelor noastre, Iahve este profund preocupat de rău, suferință, nedreptate și oprimare – toate lucruri pe care le condamnă constant și fără echivoc. Și, cel mai important, într-o zi le va și eradica pe toate.

8 – 15 februarie: Săptămâna Căminului Creștin
 

Comentariu EGW

Dumnezeu ne-a iubit cu o dragoste de nedescris, iar când înțelegem ceva din lungimea, lărgimea, adâncimea și înălțimea acestei iubiri care întrece orice cunoștință, în inima noastră se naște dragostea față de El. Prin descoperirea caracterului plăcut și atrăgător al Domnului Hristos, prin cunoașterea iubirii pe care a manifestat-o El față de noi pe când eram încă păcătoși, inima împietrită este sensibilizată și cucerită, iar păcătosul este transformat, devenind un copil al Cerului. Dumnezeu nu folosește mijloace de constrângere, ci alungă păcatul din inimă prin intermediul iubirii. ...

Dumnezeu este iubire. Iubirea, lumina și bucuria se revarsă asupra tuturor făpturilor create de El, asemenea razelor de lumină ale soarelui. Dăruirea este esența naturii Sale. Însăși viața Lui este izvorul iubirii neegoiste. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 76, 77
Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al milei. El îi tratează pe călcătorii Legii Sale cu îndelungă răbdare și cu o milă plină de bunătate. Și, cu toate acestea, chiar în zilele noastre, când oamenii au atât de multe ocazii să cunoască Legea divină, așa cum a fost descoperită în Cartea sfântă, marele Conducător al universului nu poate privi cu nicio satisfacție la cetățile nelegiuite, unde domnesc violența și crima. Sfârșitul răbdării lui Dumnezeu faţă de aceia care persistă în neascultare se apropie cu repeziciune. – Profeți și regi, p. 275

Sub domnia lui Ahab, cei din poporul Israel rătăceau departe de viul Dumnezeu. Umbra întunecată a apostaziei acoperea întreaga țară. Chipurile lui Baal și ale Astarteei erau văzute pretutindeni. Templele idolatre se înmulțeau. Aerul era murdărit de fumul jertfelor aduse zeilor falși. Dealurile și văile răsunau de strigătele de beție ale unor preoți păgâni, care aduceau jertfe soarelui, lunii și stelelor.

Poporul era învățat că idolii zeilor care fuseseră înălțați erau divinități care conduceau prin puterea lor misterioasă elementele pământului, focul și apa. Pâraiele și izvoarele de apă vie, roua cea plăcută, ploaia care înviora pământul și făcea câmpiile să rodească din belșug – toate erau atribuite bunăvoinței lui Baal și Astarteei, în loc să fie privite ca venind de la Dătătorul oricărui dar bun și desăvârșit. Poporul a uitat că Dumnezeul cel viu stăpânea soarele, norii cerului și toate puterile naturii. – From Splendor to Shadow, p. 60

Metoda lui Dumnezeu de a trata păcatul nu este în armonie cu vederile nutrite de o mare clasă de oameni care ocupă o poziție proeminentă printre cei ce se declară urmași ai lui Hristos. Mulți dintre acești oameni îndrăgesc păcatul și laudă bunăvoința și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, stăruind asupra caracterului iubitor al lui Isus – plin de milă și de blândețe –, dar trec cu vederea avertizările despre mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului și a păcătoșilor și mustrările aspre ale ipocriziei și autoamăgirii pe care le-a făcut Mântuitorului nostru. Cei care nu au un simț ascuțit al teribilei păcătoșenii a păcatului sunt gata să pună la îndoială dreptatea lui Dumnezeu manifestată prin pedepsirea cu atâta severitate a păcatelor amaleciților, canaaniților și madianiților. Cei care iubesc păcatul sunt incapabili să înțeleagă purtarea lui Dumnezeu cu supușii Săi. – „God’s Judgment Upon the Midianites”, Signs of the Times, January 6, 1881, par. 7
 

În întreaga Scriptură, iubirea și dreptatea merg mână în mână. Adevărata iubire necesită dreptate, iar adevărata dreptate poate fi reglementată și aplicată numai prin iubire. Nu suntem obișnuiți să ne gândim la aceste două concepte împreună, dar aceasta numai pentru că atât iubirea, cât și dreptatea au fost puternic denaturate de omenire.

1. Cum pun în lumină Psalmii 33:5; Isaia 61:8; Ieremia 9:24; Psalmii 85:10 și Psalmii 89:14 interesul lui Dumnezeu pentru dreptate?

Aceste texte declară explicit că Dumnezeu iubește dreptatea (Psalmii 33:5; Isaia 61:8). În Scripturi, ideea de iubire și cea de dreptate sunt legate indisolubil și Dumnezeu este profund interesat ca în această lume să se facă dreptate și judecată.
Pe bună dreptate atunci, profeții condamnă constant tot felul de nedreptăți, inclusiv legi nedrepte, măsuri incorecte și năpăstuirea și asuprirea săracilor, a văduvelor și a oricăror altor persoane vulnerabile. Deși oamenii fac multe rele și nedreptăți, Dumnezeu este Cel care constant face „milă, judecată și dreptate pe pământ” (Ieremia 9:24). În consecință, în întreaga Scriptură, cei credincioși lui Dumnezeu așteaptă cu nerăbdare judecata divină ca pe un lucru bun, pentru că aduce pedepsirea celor care fac răul și a asupritorilor, dar și dreptate și eliberare pentru victimele nedreptății și ale asupririi.

De fapt, dreptatea și judecata constituie baza guvernării lui Dumnezeu. Guvernarea morală a lui Dumnezeu, bazată pe iubire, este dreaptă și neprihănită, cât se poate de diferită de guvernările corupte ale acestei lumi, care deseori perpetuează nedreptatea cu scopul câștigului și al puterii personale. La Dumnezeu „bunătatea și credincioșia se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută” (Psalmii 85:10).

Iar Dumnezeu spune clar ce anume așteaptă de la noi. „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine! Și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” (Mica 6:8). Dacă trebuie să reflectăm ceva din caracterul lui Dumnezeu, atunci iubirea – și dreptatea și mila care izvorăsc din ea – ar trebui să fie acel lucru esențial.
 

Care ar fi câteva exemple, inclusiv actuale, de judecată omenească denaturată? Cum am putea atunci să nu ne dorim ca judecata desăvârșită a lui Dumnezeu să vină într-o zi?

Comentariu EGW

… Domnul … Își reține judecățile ca să mijlocească pentru cei nepocăiți. Acela care dă pe față „îndurare, judecată și dreptate pe pământ” (Ieremia 9:24) stăruie pe lângă copiii Săi rătăcitori; pe orice cale posibilă, El caută să-i învețe calea vieții veșnice. El îi scosese pe izraeliți din robie ca să-L slujească pe El, singurul Dumnezeu viu și adevărat. Cu toate că rătăciseră multă vreme în idolatrie și nu luaseră seama la avertizările Sale, El tot Își face acum cunoscută dorința de a amâna pedeapsa și de a acorda încă o ocazie de pocăință. 

El explică faptul că numai printr-o reformă profundă a inimii putea fi îndepărtată nenorocirea care stătea să vină. Zadarnică era încrederea pe care ei aveau s-o pună în templu și slujbele lui. Ritualurile și ceremoniile nu puteau face ispășire pentru păcate. Cu toată pretenția lor de a fi poporul ales al lui Dumnezeu, numai reforma inimii și a vieții practice îi putea salva de urmarea inevitabilă a unei nelegiuiri continue. – Profeți și regi, p. 413, 414

Iubirea lui Dumnezeu a fost exprimată atât în dreptatea, cât și în mila Sa. A fost planul lui Satana acela de a despărți mila de adevăr și dreptate. El a căutat să demonstreze că neprihănirea Legii lui Dumnezeu este un vrăjmaș al păcii. Dar Hristos a arătat că în planul lui Dumnezeu ele sunt în mod indisolubil legate, că una nu poate exista fără cealaltă. „Bunătatea și credincioșia se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută” (Psalmii 85:10).

Prin viața și moartea Sa, Hristos a dovedit că dreptatea lui Dumnezeu nu nimicește mila Sa și că păcatul poate fi iertat, că Legea este dreaptă și că poate fi în mod desăvârșit ascultată. Acuzațiile lui Satana erau astfel respinse. Dumnezeu îi dăduse omului dovezi de netăgăduit despre iubirea Sa. – Hristos, Lumina lumii, p. 762

Fiecare bărbat, femeie și copil este proprietatea lui Dumnezeu și a fost cumpărat cu un preț, cu prețul infinit al sângelui prețios al Fiului lui Dumnezeu. Dumnezeu nu va tolera nedreptatea omului față de semenii săi. El nu va trece cu vederea opresiunea și răul. Oamenii aflați în funcții de răspundere nu pot să permită practicarea nedreptății și totuși să fie curați în fața judecății lui Dumnezeu. Pentru sufletul lor și de dragul sufletelor altora, oamenii aflați în poziții de încredere ar trebui să caute să le facă bine semenilor lor, reprezentând caracterul marelui Dătător al Legii. „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii faceţi-le şi voi la fel, căci în aceasta sunt cuprinse Legea şi Prorocii.” …

Fiecare lucrare trebuie adusă la judecată și fiecare lucru ascuns, fie că este bun, fie că este rău, și fiecare om va fi răsplătit după cum a fost lucrarea sa. Cei care practică nedreptatea și asuprirea disprețuiesc autoritatea lui Dumnezeu și declară prin faptele lor că nu țin seama de cuvântul lui Hristos, care a plătit răscumpărarea noastră cu un preț infinit. – „Rule in the Fear of God”, The Review and Herald, October 1, 1895
 

Dumnezeu nu doar pretinde că iubește dreptatea și face apel la oameni să iubească dreptatea și să o practice, ci El Însuși demonstrează aceste trăsături în mod desăvârșit și fără ezitare. Scriptura ne învață că Dumnezeu este întru totul sfânt, devotat, neprihănit și iubitor. Dumnezeu face întotdeauna numai ceea ce este iubitor, neprihănit și drept. Nu face niciodată niciun rău.

2. Ce ne învață Deuteronomul 32:4 și Psalmii 92:15 despre credincioșia și dreptatea lui Dumnezeu?

Aceste pasaje și multe altele declară că Dumnezeu este drept și iubitor – „nu este nelegiuire” în El (Psalmii 92:15; compară cu Psalmii 25:8; Psalmii 129:4). Dumnezeu „nu face nicio nelegiuire; în fiecare dimineaţă, El Îşi scoate la lumină judecăţile fără să înceteze vreodată, dar cine este nelegiuit nu ştie de ruşine” (Țefania 3:5). Observăm contrastul direct dintre caracterul lui Dumnezeu și cel al celor care iubesc nedreptatea. Dumnezeu știe ce este cel mai bine pentru fiecare, vrea ce este cel mai bine pentru fiecare și depune eforturi continue pentru a obține cel mai bun rezultat pentru toți cei implicați.

3. Ce scrie despre Dumnezeu în Psalmii 9:7,8 și Psalmii 145:9-17?

Dumnezeul Bibliei este „un judecător drept” (Psalmii 7:11) și niciun om rău nu poate locui alături de El (Psalmii 5:4). După cum ne învață 1 Ioan 1:5, „Dumnezeu e lumină și în El nu este întuneric”. Într-adevăr, Dumnezeu nu este numai întru totul bun, dar, conform cu Iacov 1:13, „Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău” (compară cu Habacuc 1:13). În toate acestea, bunătatea și gloria lui Dumnezeu sunt inseparabil legate. În timp ce mulți idolatrizează puterea, Dumnezeu este atotputernic, dar Își exercită puterea numai în moduri care sunt drepte și iubitoare. Nu este o coincidență că, atunci când Moise I-a cerut lui Dumnezeu: „Arată-mi gloria Ta”, Dumnezeu i-a răspuns: „Voi face să treacă prin fața ta toată bunătatea Mea” (Exodul 33:18,19, NTR).

De ce un Dumnezeu atât de bun permite atât de mult rău în această lume? Discutați răspunsul în cadrul grupei.

Comentariu EGW

Scurtimea timpului este anunțată ca un îndemn pentru noi să căutăm neprihănirea și să-L facem pe Hristos prietenul nostru. Dar nu acesta este marele motiv. Acesta aduce a egoism. Este oare necesar ca groaza zilei lui Dumnezeu să fie pusă înaintea noastră pentru a ne constrânge, prin frică, să facem ce este bine? Nu ar trebui să fie așa. Isus este minunat. El este plin de dragoste, milă și compasiune. El ne propune să ne fie prieten, să meargă cu noi pe toate căile aspre ale vieții. El îți spune: Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău; umblă cu Mine și îți voi umple cărarea cu lumină. Isus, Maiestatea cerului, Își propune să-i înalțe la gradul de prieteni cu El pe cei care vin la El cu poverile, slăbiciunile și grijile lor. El îi va face copiii Săi scumpi și, în cele din urmă, le va da o moștenire mai valoroasă decât imperiile împăraților, o coroană de glorie mai bogată decât cele care au împodobit vreodată fruntea celui mai înălțat monarh pământesc.
Este privilegiul nostru să avem o umblare liniștită, apropiată și fericită cu Isus în fiecare zi pe care o trăim. – That I May Know Him, p. 320

Cum vom ajunge să cunoaştem personal bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu? Psalmistul nu ne spune: „Auziţi şi aflaţi, citiţi şi veţi şti” sau „credeţi şi cunoaşteţi”, ci: „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul.” În loc să vă bazaţi pe cuvintele altora, gustaţi voi înşivă.
Experienţa este cunoaştere dobândită experimental. Religia experimentală este lucrul de care avem nevoie acum. „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul.” Unii – da, un mare număr – au o cunoaştere teoretică a adevărului religios, dar nu au simţit niciodată puterea înnoitoare a harului divin asupra inimii lor. Aceşti oameni … neglijează cele mai preţioase ocazii de a face pace cu Dumnezeu. …

Ei nu au gustat, nu au aflat din experienţă personală că Domnul este bun. – Mărturii, vol. 5, p. 221
Pentru bucuria care Îi era pusă înainte, Hristos a suferit crucea. El a murit pe cruce ca jertfă pentru lume și, prin această jertfă, vine cea mai mare binecuvântare pe care Dumnezeu o putea da – darul Duhului Sfânt. Această binecuvântare este pentru toți aceia care Îl vor primi pe Hristos. Lumea căzută este câmpul de luptă pentru cel mai mare conflict la care universul ceresc și puterile pământești au fost vreodată martore. A fost desemnat să fie scena pe care se va da marea luptă dintre bine și rău, dintre rai și iad. Fiecare ființă umană joacă un rol în acest conflict. Nimeni nu poate sta pe un teren neutru. Oamenii trebuie fie să-L accepte, fie să-L respingă pe Răscumpărătorul lumii. Toți sunt martori, fie pentru, fie împotriva lui Hristos. Hristos îi cheamă pe cei care stau sub steagul Său să se angajeze în luptă alături de El ca soldați credincioși, ca să poată moșteni cununa vieții. Ei au fost adoptați ca fii și fiice ale lui Dumnezeu. – Lift Him Up, p. 253
 

4. Ce scrie în Maleahi 3:6 și în Iacov 1:17 despre caracterul lui Dumnezeu?

Deși unii interpretează cuvintele: „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb” drept o declarație că Dumnezeu nu Se schimbă în niciun fel, restul versetului și contextul imediat al acestuia arată că natura neschimbătoare a lui Dumnezeu afirmată aici este natura Lui morală, aceea este neschimbătoare. Restul versetului indică faptul că Dumnezeu Se poate schimba relațional, pentru că Dumnezeu spune: „De aceea voi, copii ai lui Iacov, n-ați fost nimiciți.” Și chiar în versetul următor, Dumnezeu proclamă poporului Său: „Întoarceți-vă la Mine și Mă voi întoarce și Eu la voi” (Maleahi 3:7). Prin urmare, Dumnezeu Se implică în relații care suferă transformări, dar în toate aceste relații schimbătoare cu oamenii și în toate celelalte lucruri, caracterul lui Dumnezeu rămâne constant. Lucrul acesta se afirmă și în Iacov 1:17, cum că toate darurile bune și desăvârșite vin de la Dumnezeu, în care nu este schimbare. Dumnezeu nu este sursa răului.
După cum ne învață în mod repetat Scriptura, caracterul lui Dumnezeu nu se schimbă. Cu alte cuvinte, Biblia ne învață consecvent că Dumnezeu este constant din punct de vedere moral. Cu toate acestea, Dumnezeu poate să aibă și chiar are relații reale cu ființele create de El, cărora Dumnezeu le răspunde, dar întotdeauna cu iubire și dreptate.
 

5. Citește 2 Timotei 2:13; Tit 1:2 și Evrei 6:17,18. Ce ne învață aceste texte despre Dumnezeu?

Dumnezeu nu Se poate dezice de Sine; Dumnezeu nu minte niciodată și promisiunile Lui sunt de neclintit. Putem avea încredere că Dumnezeul Bibliei este același Dumnezeu care (prin Hristos) S-a dat pe Sine de bunăvoie pentru noi pe cruce. Este un Dumnezeu în care putem avea încredere fără rezerve și putem avea credință și speranță pentru că, după cum spune Evrei 13:8, „Isus Hristos este același ieri și azi și în veci!”

Cum poți învăța să ai încredere în bunătatea lui Dumnezeu chiar și atunci când lucrurile din viața ta merg foarte rău? Cum te ajută imaginea Domnului Isus răstignit să ai încredere în bunătatea Lui?

Comentariu EGW

Satana a declarat că mila nimicește dreptatea, că moartea lui Isus Hristos a desființat Legea Tatălui. Dacă ar fi fost posibil ca Legea să fie schimbată sau desființată, atunci n-ar mai fi fost nevoie ca Isus Hristos să moară. Dar desființarea Legii ar fi însemnat ca păcatul să rămână veșnic și ca lumea să fi ajuns sub controlul lui Satana. Dar, pentru că Legea nu putea fi schimbată și pentru că omul putea să fie salvat numai prin ascultarea de preceptele ei, Hristos Isus a fost ridicat pe cruce. Și totuși, chiar mijlocul prin care Hristos a întărit Legea, este prezentat de Satana ca nimicind-o. Aici, în acest punct, se va da marea bătălie între Hristos și Satana. – Hristos, Lumina lumii, p. 762

Dumnezeu a existat dintotdeauna. El este marele EU SUNT. Psalmistul declară: „Înainte ca să se fi născut munţii şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu” (Psalmii 90:2). El este Cel Preaînalt și înălțat care locuiește în veșnicie. „Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb”, declară El. În El nu există nici schimbare, nici umbră de întoarcere. El este „același ieri, azi și în veci” (Evrei 13:8). El este infinit și omniprezent. În limbajul nostru nu există cuvinte care să descrie măreția și maiestatea Sa.
Tronul Său este deasupra tulburărilor de pe pământ; toate lucrurile sunt deschise înaintea ochilor Săi și, din marea și liniștita Sa veșnicie, El poruncește ceea ce providența Sa vede că este cel mai bine.

Dumnezeu nu-Și propune să dea socoteală pentru căile și lucrările Sale. Este spre slava Lui să-Și ascundă planurile acum, însă, încetul cu încetul, ele vor fi descoperite în adevărata lor importanță. Dar El nu Și-a ascuns marea Sa dragoste, care stă la temelia tuturor relațiilor Sale cu copiii Săi. – The Faith I Live By, p. 42

Domnul dorește ca noi să vorbim despre bunătatea Sa și să mărturisim despre puterea Sa. El este onorat prin exprimarea laudei și a mulțumirii noastre. Dumnezeu spune: „Cine aduce mulțumiri ca jertfă acela Mă proslăvește” (Psalmii 50:23). În timpul călătoriei prin pustie, poporul Israel Îl lăuda pe Dumnezeu prin cântări sfinte. Călătorii peregrini au transpus în cântece poruncile și făgăduințele Domnului și le-au cântat pe întregul parcurs al călătoriei lor. Iar în Canaan, când se adunau cu ocazia sărbătorilor sfinte, comemorau lucrările minunate ale lui Dumnezeu și înălțau imnuri mărețe de recunoștință la adresa Numelui Său. În felul acesta, calea Domnului trebuia să fie cunoscută pe întregul pământ și mântuirea Sa, printre toate popoarele (Psalmii 67:2). Tot așa trebuie să se întâmple și în zilele noastre. Popoarele lumii se închină unor dumnezei falși. Ele trebuie întoarse de la închinarea lor falsă, nu prin condamnarea idolatriei lor, ci prin prezentarea unei închinări mai bune. Ele trebuie ajutate să cunoască bunătatea lui Dumnezeu. „Voi Îmi sunteți martori, zice Domnul, că Eu sunt Dumnezeu” (Isaia 43:12). – Parabolele Domnului Hristos, p. 298, 299
 

Poate Dumnezeu să Se căiască? Dacă da, ce ar însemna lucrul acesta? După cum am văzut, caracterul lui Dumnezeu nu se schimbă niciodată. Cu toate acestea, unele texte biblice vorbesc despre un Dumnezeu căruia Îi „pare rău” sau care „S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă”. Cel puțin la oameni, căința înseamnă ca cineva să recunoască că a greșit. Cum se poate atunci ca unele pasaje biblice să Îl descrie pe Dumnezeu căindu-Se?

6. Compară Exodul 32:14 cu Ieremia 18:4-19. Cum înțelegi tu personal ideea că Dumnezeu Se răzgândește?

În aceste pasaje și în multe altele, Dumnezeu este descris renunțând la judecată, ca reacție la pocăința sau la mijlocirea din partea oamenilor. Dumnezeu promite că, dacă poporul va renunța la răutatea lui, El va renunța la judecata pe care a plănuit-o. Faptul că Dumnezeu renunță la judecată ca răspuns la pocăința umană este o temă des întâlnită în Scriptură.

7. Citește Numeri 23:19 și 1 Samuel 15:29. „Îi pare rău” lui Dumnezeu? „Se căiește” sau nu?

Aceste pasaje declară explicit că Dumnezeu „nu este un om ca să-I pară rău” (1 Samuel 15:29) și „Dumnezeu nu este un om, ca să mintă, nici un fiu al omului ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu va împlini?” (Numeri 23:19). Citite în lumina celorlalte pasaje, aceste texte nu pot fi interpretate cu sensul că Dumnezeu nu Se răzgândește deloc, ci transmit adevărul că nu Îi pare rău sau nu Se căiește la fel ca oamenii. În schimb, Dumnezeu Se ține întotdeauna de promisiuni și, deși va schimba cursul acțiunii ca răspuns la pocăința oamenilor, face întotdeauna lucrul acesta în concordanță cu bunătatea și Cuvântul Lui. Dumnezeu renunță la judecată ca răspuns la pocăință, tocmai deoarece caracterul Lui este bun, neprihănit, iubitor și milos.

Ce înseamnă că Dumnezeu Se căiește/Se răzgândește, conform Bibliei? Ce transmite lucrul acesta despre statornicia caracterului lui Dumnezeu, pe lângă faptul că Dumnezeu are cu oamenii relații autentice, care implică reciprocitate?

Comentariu EGW

„Lasă-Mă ... și-i voi mistui”, au fost cuvintele lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu Și-ar fi propus să-l nimicească pe Israel, cine putea mijloci pentru el? Cât de puțini ar fi fost aceia care să nu fi voit să-i lase pe păcătoși să-și urmeze soarta lor! ...
Dar Moise a găsit temei pentru nădejde acolo unde se vedeau numai descurajare și mânie. El a înțeles cuvintele lui Dumnezeu, „lasă-Mă”, nu în sensul că interziceau mijlocirea, ci ele o încurajau, înțelegându-se că numai rugăciunile lui Moise îl puteau salva pe Israel, iar dacă ar fi fost rugat astfel, Dumnezeu Și-ar fi cruțat poporul. El „s-a rugat Domnului, Dumnezeului său, și a zis: «Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului cu mare putere și cu mână tare?»”
Dumnezeu făcuse să se înțeleagă că l-a lepădat pe poporul Său. ...

Toți [cei din națiunile înconjurătoare] urmăreau să vadă ce va face Dumnezeul lui Israel pentru poporul Său. Dacă ei ar fi fost nimiciți atunci, vrăjmașii lor ar fi triumfat și Dumnezeu ar fi fost dezonorat. ...
... Domnul a ascultat cererile lui [Moise] și a împlinit rugăciunea lui neegoistă. – Patriarhi și profeți, p. 318, 319
Dumnezeu ne cere să ne mărturisim păcatele şi să ne umilim inima înaintea Sa, dar, în acelaşi timp, trebuie să avem încredere în El ca într-un Tată duios, care nu îi va părăsi pe aceia care îşi pun speranța în El. …

Dumnezeu nu renunţă la noi din cauza păcatelor noastre. Putem să facem greşeli şi să-L întristăm pe Duhul Său, dar, când ne pocăim şi venim la El cu inima smerită, El nu ne va întoarce spatele. Sunt piedici care trebuie înlăturate. Au fost cultivate sentimente greşite şi au existat mândrie, mulţumire de sine, nerăbdare şi murmurări. Toate acestea ne despart de Dumnezeu. Păcatele trebuie să fie mărturisite şi să aibă loc o lucrare mai adâncă a harului în inimă. Aceia care se simt slabi şi descurajaţi pot să ajungă oameni ai lui Dumnezeu puternici şi să facă o lucrare nobilă pentru Domnul. Dar trebuie să aibă o perspectivă înaltă în lucrarea lor şi să nu fie influenţaţi de motive egoiste. – Solii alese, cartea 1, p. 350

Dumnezeu i-a avertizat întotdeauna pe oameni despre judecățile care trebuiau să vină. Cei care au crezut în soliile Lui pentru vremea aceea și și-au dovedit credința prin ascultare de poruncile Lui au scăpat de judecățile care au căzut asupra celor neascultători și necredincioși. Lui Noe i s-a spus: „Intră în corabie, tu și toată casa ta, căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea.” Noe a ascultat și a fost salvat. Lui Lot i s-a trimis vestea: „Sculați-vă, ieșiți din locul acesta, căci Domnul are să nimicească cetatea” (Geneza 7:1; 19:14). Lot s-a lăsat ocrotit de trimișii Cerului și a fost salvat. Tot astfel le-a fost dat ucenicilor Domnului un avertisment despre distrugerea Ierusalimului. Aceia care au așteptat să vadă semnul pierzării apropiate și au fugit din cetate au scăpat de distrugere. Tot așa ni se dă și nouă o avertizare despre a doua venire a lui Hristos și despre prăpădul care trebuie să cadă asupra lumii. Toți aceia care iau seama la avertizare vor fi salvați. – Hristos, Lumina lumii, p. 634
 

Scriptura ne învață că „Domnul Dumnezeul tău este singurul Dumnezeu, El este un Dumnezeu credincios și Își ține legământul și îndurarea până la al miilea neam de oameni față de cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui” (Deuteronomul 7:9). Caracterul Său bun și iubitor a fost demonstrat la modul suprem de către Isus la cruce (vezi Romani 3:25,26; Romani 5:8). Conform cu Psalmii 100:5, „Domnul este bun; bunătatea Lui ține în veci și credincioșia Lui, din neam în neam” (compară cu Psalmii 89:2). Prin urmare, putem avea încredere în Dumnezeu; El le oferă numai daruri bune copiilor Săi (Iacov 1:17; compară cu Luca 11:11-13). De fapt, El le dăruiește lucruri bune chiar și celor care se comportă ca dușmani ai Săi.

8. Ce ni se spune în Matei 5:43-48 despre iubirea uimitoare a lui Dumnezeu și cum ar trebui să acționăm în lumina acestei învățături?

Matei 5 descrie iubirea lui Dumnezeu ca pe o iubire desăvârșită. Dragostea imperfectă este cea manifestată numai față de cei care te iubesc. Dar Dumnezeu îi iubește chiar și pe cei care Îl urăsc, chiar și pe cei care se poziționează ca dușmani ai Lui. Iubirea Lui este deplină și prin urmare desăvârșită. Deși depășesc cu mult orice așteptări rezonabile, iubirea și mila lui Dumnezeu nu întrec dreptatea și nu contravin niciodată dreptății (Psalmii 85:10). Biblia ne îndeamnă: „Păstrează îndurarea și dreptatea și pune-ți tot timpul speranța în Dumnezeul tău” (Osea 12:6, NTR) sau, conform altei traduceri, „Păstrează bunătatea și iubirea” (Osea 12:6, VDC, compară cu Luca 11:42).

La sfârșit, Dumnezeu Însuși va institui dreptatea absolută. Romani 2:5 ne învață că va veni ziua „arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu”. În cele din urmă, cei răscumpărați vor cânta: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor! Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti Sfânt, şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate” (Apocalipsa 15:3,4; compară cu Apocalipsa 19:1,2).

Citește Isaia 25:1. Cum putem învăța să Îl lăudăm pe Dumnezeu chiar și în vremuri grele? Cum poate viața ta să fie o jertfă de laudă în așa fel încât să favorizeze dreptatea în sfera ta de influență?

Comentariu EGW

Hristos le aducea oamenilor ceva cu totul contrar prezentărilor lui Satana, referitoare la caracterul lui Dumnezeu, și căuta să-i convingă de iubirea Tatălui, care „atât de mult a iubit lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:16). El le-a subliniat oamenilor necesitatea rugăciunii, a pocăinței, a mărturisirii și a părăsirii păcatului și i-a învățat cinstea, toleranța, mila și compasiunea, cerându-le să îi iubească nu numai pe cei care îi iubeau pe ei, ci și pe aceia care îi urau și-i tratau cu ostilitate. Prin toate acestea, El le arăta caracterul Tatălui, care este îndelung răbdător, milos, plin de iubire, încet la mânie și plin de bunătate și de adevăr. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 29

Este foarte aproape ziua când tainele lui Dumnezeu vor fi înțelese și toate căile Sale vor fi îndreptățite, când mila, iubirea și dreptatea vor fi înțelese ca atribute ale tronului Său. Când lupta de pe pământul acesta va fi încheiată, când toți sfinții vor ajunge acasă, prima noastră temă va fi cântarea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu. Cea de a doua temă va fi cântarea Mielului, cântul harului și al răscumpărării. Acest imn va fi mai înalt și mai puternic, iar ecourile lui vor răsuna maiestuos în curțile cerului până la cele mai mari depărtări. Așa va fi cântat imnul providenței lui Dumnezeu, care s-a manifestat de-a lungul diferitelor secole, iar atunci totul va fi înțeles cu claritate, deoarece vălul care acoperea Legea, Profeții și Evanghelia va fi dat la o parte. Istoria bisericii de pe pământ și istoria bisericii răscumpărate din cer își au centrul la crucea de pe Golgota. Aceasta este tema, acesta este cântecul: Hristos, totul în toate, iar oștirea imposibil de numărat, de mii și de zeci de mii câte zece mii de răscumpărați, va înălța imnuri de laudă. Totul se reunește în această cântare a lui Moise și a Mielului. Este o cântare nouă, deoarece nu a mai fost cântată niciodată în cer. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 433

Vi-L recomand pe Isus, binecuvântatul meu Mântuitor. Îl ador; Îl preamăresc. O, dacă aş avea o limbă nemuritoare, ca să-L pot lăuda aşa cum aş dori! Dacă aş putea să stau în faţa adunării universului şi să aduc laudă farmecului Său fără pereche!

Şi, în timp ce eu Îl ador şi Îl preamăresc, vreau ca şi voi să Îl preamăriţi împreună cu mine. Lăudaţi-L pe Domnul chiar şi atunci când cădeţi în întuneric! Lăudaţi-L chiar şi în ispită! „Bucuraţi-vă întotdeauna în Domnul!”, spune apostolul; „Iarăşi zic, bucuraţi-vă!” Va aduce aceasta întristare şi întuneric în familiile voastre? Desigur că nu; va aduce o rază de soare. În felul acesta, veţi aduna raze din lumina veşnică, de la tronul slavei, şi le veţi răspândi în jurul vostru. Vă îndemn să vă angajaţi în această lucrare, să răspândiţi această lumină, această viaţă, în jurul vostru, nu doar pe calea voastră, ci şi pe calea celor cu care vă asociaţi. Ţinta voastră să fie aceea de a-i face mai buni pe cei din jurul vostru, de a-i înălţa, de a-i îndrepta către cer şi slavă şi de a-i conduce să caute, mai presus de toate lucrurile pământeşti, comorile veşnice, moştenirea nemuritoare, comorile care sunt nepieritoare. – Mărturii, vol. 2, p. 593
 

„Dumnezeu a legat inima noastră de El prin nenumărate dovezi manifestate în cer şi pe pământ. El a căutat să ni Se descopere prin lucrurile din natură şi prin cele mai profunde şi mai duioase legături omeneşti pe care le poate cunoaşte inima noastră. Însă toate acestea nu oglindesc decât imperfect iubirea lui Dumnezeu. În ciuda existenţei tuturor acestor dovezi evidente, vrăjmaşul oricărui bine a orbit mintea oamenilor, aşa încât ei Îl privesc cu teamă pe Dumnezeu, gândind că este sever şi neiertător. Satana i-a determinat pe oameni să-L considere pe Dumnezeu o fiinţă al cărei principal atribut este dreptatea rigidă, inflexibilă, asemenea unui judecător aspru şi intransigent, asemenea unui creditor exigent şi neînduplecat. El L-a descris pe Creator ca pe o fiinţă care pândeşte cu suspiciune ca să observe greşelile şi păcatele oamenilor, pentru a putea aduce asupra lor judecăţile Cerului. Domnul Isus a venit să trăiască printre oameni tocmai ca să îndepărteze această umbră întunecată şi să-i dezvăluie lumii iubirea nemărginită a lui Dumnezeu” (Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 10, 11).

Zilnic:  
Coloseni 2
Coloseni 3
Coloseni 4
1 Tesaloniceni 1
1 Tesaloniceni 2
1 Tesaloniceni 3
1 Tesaloniceni 4
Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 6

1. Ce să facem dacă unul are pricină să se plângă de altul? 

2. Cum a fost propovăduită Evanghelia tesalonicenilor? 

3. Cum lucrau Pavel și echipa lui de misionari ca să nu fie povară nimănui?

4. Ce anume pedepsește Dumnezeu, fapt spus și adeverit de Pavel? 

5. Pentru ce se rugau ucenicii când, adunați fiind, au fost înzestrați cu Duhul Sfânt?