Reguli de luptă

O narațiune impresionantă ce dezvăluie natura conflictului cosmic este cea din 1 Împărați 18:19-40 – Ilie pe muntele Carmel –, unde Dumnezeu îi demască pe așa-zișii „dumnezei ai neamurilor”. Dar în spatele cortinei se ascund mai multe lucruri despre acești dumnezei decât faptul că sunt un simplu rod al imaginației păgânilor. În spatele zeilor cărora națiunile din jurul Israelului credeau că se închină se afla de fapt altceva. „Au adus jertfe dracilor, unor idoli care nu sunt dumnezei, unor dumnezei pe care nu-i cunoșteau, dumnezei noi, veniți de curând, de care nu se temuseră părinții” lor (Deuteronomul 32:17). Pavel adaugă: „Ce jertfesc neamurile, jertfesc dracilor, și nu lui Dumnezeu. Și eu nu vreau ca voi să fiți în împărtășire cu dracii” (1 Corinteni 10:20).

Prin urmare, în spatele dumnezeilor falși ai neamurilor se găseau de fapt demoni deghizați. Aceasta înseamnă că toate textele din Scriptură despre idolatrie și despre dumnezei străini sunt texte despre conflictul cosmic. În acest context, tema conflictului cosmic este mai bine înțeleasă. Iar acest adevăr are implicații masive pentru o mai bună înțelegere a naturii acestui conflict și a modului în care face lumină în problema răului.

8 martie: Ziua de Rugăciune a Femeii
 

Comentariu EGW

Voind să pară îndrăzneți și sfidători, dar îngroziți în inimile lor vinovate, preoții falși pregătesc altarul, pun pe el lemnele și jertfa, apoi încep să-şi rostească incantaţiile. Strigătele lor răsună strident, iar ecoul se întoarce de prin pădurile și înălțimile vecine când ei invocă numele zeului lor, zicând; „Baale, auzi-ne! „ Preoții se adună în jurul altarului lor cu ţipete, smulgându-şi părul şi făcându-şi tăieturi în carne şi îl cheamă pe dumnezeul lor să le vină în ajutor. …

Bucuros ar fi venit Satana să-i ajute pe aceia pe care îi amăgise și care erau devotați servirii lui. Bucuros ar fi trimis fulgerul să le aprindă jertfa. Dar Iehova i-a pus hotare lui Satana, i-a limitat puterea, și toate născocirile vrăjmașului nu au putut trimite nici măcar o scânteie pe altarul lui Baal. – Profeți și regi, p. 149, 150
Spiritismul modern și formele vechi de vrăjitorie și de închinare la idoli – toate aceste forme având ca principiu vital comunicarea cu cei morți – sunt întemeiate pe acea primă minciună prin care Satana a înșelat-o pe Eva, în Eden: „Hotărât că nu veți muri, dar Dumnezeu știe că, în ziua în care veți mânca din el, ... veți fi ca Dumnezeu” (Geneza 3:4,5). Fiind de asemenea bazate pe minciună și perpetuând-o, și ele sunt de la tatăl minciunilor. …

„Duhurile de ghicit” nu erau duhuri ale morților, ci îngeri răi, soli ai lui Satana. Vechea idolatrie, care după cum am văzut cuprinde în sine atât cultul morților, cât și pretinsa comunicare cu ei, e declarată de Biblie ca fiind cultul demonilor. Apostolul Pavel, avertizându-i pe frații săi să nu ia parte în niciun fel la idolatria vecinilor lor păgâni, spunea: „Ce jertfesc neamurile jertfesc dracilor, și nu lui Dumnezeu. Și eu nu vreau ca voi să fiți în împărtășire cu dracii” (1 Corinteni 10:20). … În așa-numitul cult al morților, de fapt, ei se închinau demonilor. – Patriarhi și profeți, p. 685, 686
Satana, conducătorul îngerilor căzuți, a avut cândva o poziție înaltă în cer. El a fost următorul după Hristos în ce privește felul în care era onorat. Cunoașterea pe care o aveau el și îngerii care au căzut împreună cu el, despre caracterul lui Dumnezeu, despre bunătatea Lui, despre milostivirea, înțelepciunea și slava Sa extraordinară, a făcut ca vina lor să fie de neiertat. … Principiile după care a acționat Satana în cer sunt aceleași principii după care lucrează acum prin agenți umani în această lume. Prin aceste principii corupătoare, fiecare imperiu pământesc și bisericile au fost din ce în ce mai corupte. Prin aplicarea acestor principii, Satana înșală și corupe întreaga lume de la început până la sfârșit. El continuă aceeași lucrare începută inițial în universul ceresc. El stimulează întreaga lume cu violența sa, cu care a corupt lumea în zilele lui Noe. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 4, p. 1163
 

După cum am văzut, dumnezeii falși ai neamurilor erau demoni deghizați. Și în alte părți vedem dovezi potrivit cărora conducători demonici cerești se află uneori în spatele conducătorilor pământeni. Până și agenții angelici trimiși de Dumnezeu se pot confrunta cu opoziție din partea forțelor inamice.

1. Citește Daniel 10:1-14, acordând o atenție specială versetelor 12 și 13. Ce descoperi în aceste versete despre conflictul cosmic? Ce crezi despre îngerul trimis de Dumnezeu căruia cineva i-a „stat împotrivă” 21 de zile?

Cum este posibil ca unui înger trimis de Dumnezeu să-i stea cineva împotrivă trei săptămâni? Pentru că este atotputernic, Dumnezeu avea puterea de a-i răspunde lui Daniel imediat – dacă asta ar fi vrut. Dacă Și-ar fi exercitat puterea de a face lucrul acesta, ar fi putut să facă astfel încât un înger să i se arate imediat lui Daniel. Dar îngerului lui Dumnezeu i-a „stat împotrivă” „căpetenia împărăției Persiei” vreme de trei săptămâni. Ce se întâmplă aici?
„Timp de trei săptămâni, Gabriel a luptat cu forţele întunericului, căutând să țină piept influenţelor care acționau asupra minţii lui Cirus. [...] Tot ce a putut face Cerul în favoarea poporului lui Dumnezeu fusese făcut. Reușita a venit în cele din urmă, forţele vrăjmașului au fost ţinute în frâu în toate zilele lui Cirus și în toate zilele fiului său Cambise” (Ellen G. White, Profeți și regi, p. 572).

Pentru ca un astfel de conflict să aibă loc, Dumnezeu trebuie să nu-Și exercite toată puterea. Vrăjmașului trebuie să i se acorde o oarecare libertate și putere reală, care să nu fie înlăturată arbitrar, ci să fie limitată de anumiți parametri cunoscuți ambelor părți (ale căror detalii nu ne sunt dezvăluite). Par să existe parametri în conflictul cosmic după care operează până și îngerii lui Dumnezeu, care, în zilele următoare ale studiului nostru, vor fi numite „reguli de luptă”.
Într-un anumit sens, s-ar putea să nu fie greu de înțeles aceste limite, dacă înțelegem ideea, despre care am discutat deja, că Dumnezeu operează numai prin iubire și că iubirea, nu constrângerea, este baza guvernării Sale. Această idee, că Dumnezeu acționează numai prin principiile care rezultă din iubire, ne poate ajuta să înțelegem mai bine marea luptă.
 

Ai simțit în propria experiență limitele operării numai după principiile iubirii, nu și ale constrângerii? Ce lecții ai învățat despre limitele puterii?

Comentariu EGW

Avem în fața noastră în Cuvântul lui Dumnezeu exemple de forțe cerești care lucrează asupra minții regilor și conducătorilor, în timp ce și puterile satanice au lucrat asupra minții lor. Nicio elocvență umană, în opinii umane puternic expuse, nu poate împiedica lucrarea agenților satanici. Satana caută continuu să blocheze calea, astfel încât adevărul să fie legat prin păreri omenești, iar cei care au lumină și cunoaștere sunt în cel mai mare pericol dacă nu se consacră în mod constant lui Dumnezeu, umilindu-se pe sine și înțelegând pericolul grav al vremurilor.
Ființele cerești sunt desemnate să răspundă rugăciunilor celor care lucrează în mod neegoist pentru interesele cauzei lui Dumnezeu. Îngerii cei mai puternici din curțile cerești sunt numiți să aducă la îndeplinire rugăciunile care se înalță la Dumnezeu pentru înaintarea cauzei Sale. Fiecare înger are lucrarea sa specifică, pe care nu i se permite să o părăsească pentru altceva. Dacă ar pleca, puterile întunericului ar câștiga avantaj. – Lift Him Up, p. 370

Ca popor nu înțelegem așa cum ar trebui marele conflict care are loc între puterile pe care nu le vedem, lupta dintre îngerii loiali și cei neloiali. Îngerii răi lucrează în mod constant, își planifică linia de atac, controlând, în calitate de comandanți, regi și conducători, forțele umane neloiale lui Dumnezeu. … Nu vă lăsați în speculații fanteziste. Cuvântul Scris este unica noastră siguranță. Trebuie să ne rugăm, la fel ca Daniel, ca să fim păziți de către ființele cerești. Ca duhuri slujitoare, îngerii sunt trimiși să le slujească celor ce vor moșteni mântuirea. Rugați-vă, frații mei, rugați-vă așa cum nu v-ați rugat niciodată înainte! Nu suntem pregătiți pentru venirea Domnului. Trebuie să lucrăm temeinic pentru eternitate. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 4, p. 1173

Prin manifestarea unei puteri supranaturale, aceea de a transforma şarpele într-un medium al său, Satana i-a dus la cădere pe Adam şi pe Eva, în Eden. Înainte de sfârşitul timpului, el va face minuni şi mai mari. Atât cât îi va permite puterea pe care o are, el va face minuni reale. Sfânta Scriptură spune: „Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă”, nu doar prin pretinse minuni. În acest pasaj din Scriptură, ne este adus în atenţie ceva care este mai mult decât o simplă şarlatanie. Dar este o limită dincolo de care Satana nu poate să treacă şi, din acest punct încolo, el cheamă înşelăciunea în ajutorul său şi contraface lucrarea pe care, în realitate, nu are puterea să o facă. În zilele din urmă, el va apărea în aşa fel, încât să-i facă pe oameni să creadă că el este Hristos venind în lume pentru a doua oară. Se va transforma, într-adevăr, într-un înger de lumină. Dar, deşi va avea înfăţişarea lui Hristos în toate privinţele, atât cât permite înfăţişarea exterioară, el nu-i va înşela decât pe aceia care, la fel ca Faraon, caută să se împotrivească adevărului. – Mărturii, vol. 5, p. 698
 

Perspectiva generală asupra conducătorilor cerești din conflictul cosmic este sintetizată în cartea Apocalipsa, unde diavolul este descris ca „balaurul cel mare” care se opune lui Dumnezeu și „înșală întreaga lume” (Apocalipsa 12:9).

2. Ce spune pasajul din Apocalipsa 13:1-8 despre amploarea jurisdicției balaurului?

Balaurul (Satana) nu se războiește numai cu Dumnezeu (Apocalipsa 12:7-9) și cu slujitorii Săi (de ex. Apocalipsa 12:1-6), ci este descris și drept conducătorul din spatele imperiilor pământene care persecută poporul lui Dumnezeu de-a lungul secolelor. „Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie și o stăpânire mare” fiarei care iese din mare (Apocalipsa 13:2; compară cu Apocalipsa 13:5; Apocalipsa 17:13,14). Acestei fiare care iese din mare „i s-a dat o gură care rostea vorbe mari și hule. Și i s-a dat putere să lucreze patruzeci și două de luni” (Apocalipsa 13:5). Prin urmare, Satana (balaurul) îi dă putere și autoritate unei fiare (o putere pământeană religioasă și politică). Această putere este exercitată pentru a uzurpa închinarea care I se cuvine lui Dumnezeu. Fiara hulește, blasfemiază numelui lui Dumnezeu, dar și face război cu sfinții și chiar îi învinge, cel puțin pentru o perioadă. Această autoritate și jurisdicție mondială îi este dată de către balaur, conducătorul uzurpator al acestei lumi.

Cu toate acestea, există limite clare pentru Satana și agenții lui, inclusiv limite temporale. „De aceea bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme” (Apocalipsa 12:12). Satana „ştie că mai are doar puțin timp” (BTF), iar evenimentele descrise în Apocalipsa se desfășoară potrivit cronologiei profetice, care arată anumite limite (vezi Apocalipsa 12:14; Apocalipsa 13:5) ale dominației acestor forțe rele. Fără îndoială, Dumnezeu învinge în cele din urmă. „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:4).

Oricât de greu ar fi acum, la sfârșit Dumnezeu va învinge răul pentru totdeauna. De ce este atât de important să nu uităm niciodată această minunată făgăduință?

Comentariu EGW

Lui Ioan i-au fost prezentate guvernele pământești care se vor angaja în mod special în călcarea Legii lui Dumnezeu și persecutarea poporului Său sub simbolurile unui mare balaur roșu, a unei fiare asemenea unui leopard și a unei fiare cu coarne ca de miel. Lupta ține până la sfârșitul timpului. Poporul lui Dumnezeu, simbolizat printr-o femeie sfântă și copiii ei, a fost reprezentat în general ca o minoritate. În ultimele zile a mai existat doar o rămășiță. Despre cei ce o alcătuiesc, Ioan spune că sunt cei „care păzesc poruncile lui Dumnezeu și au mărturia lui Isus Hristos”.
Satana și armata sa de aliați au fost dușmanii declarați ai lui Dumnezeu în lumea noastră, luptându-se continuu împotriva cauzei adevărului și a dreptății. Satana a continuat să le prezinte oamenilor, așa cum le prezentase îngerilor, reprezentările sale false despre Hristos și despre Dumnezeu și a câștigat lumea de partea lui. Chiar și bisericile care se pretind creștine au trecut de partea marelui apostat. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 7, p. 972, 973

Noi suntem continuu în pericolul de a deveni satisfăcuți de noi înșine, de a ne baza pe înțelepciunea noastră și de a nu face din Dumnezeu puterea noastră. Nimic nu-l deranjează atât de mult pe Satana ca faptul că noi cunoaștem planurile lui. Dacă simțim pericolele în care ne aflăm, vom simți nevoia de rugăciune la fel ca Neemia și, la fel ca el, vom obține acea apărare puternică ce ne va oferi siguranță în vreme de primejdie. Dacă suntem neglijenți și indiferenți, cu siguranță vom fi biruiți de amăgirile lui Satana. Trebuie să fim vigilenți. Chiar dacă ne rugăm, la fel ca Neemia, aducând înaintea lui Dumnezeu toate nedumeririle și poverile noastre, nu ar trebui să simțim că noi nu mai avem nimic de făcut. Trebuie să veghem și să ne rugăm. Ar trebui să urmărim activitatea adversarilor noștri, ca nu cumva să câștige niște avantaje în a înșela sufletele. Ar trebui ca, în înțelepciunea lui Hristos, să depunem eforturi pentru a le înfrânge planurile și, în același timp, să nu le permitem să ne abată de la marea noastră lucrare. Adevărul este mai puternic decât rătăcirea. Neprihănirea va triumfa asupra răului. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 3, p. 1138

Domnul priveşte cu milă şi duioşie la copiii Săi ispitiţi şi încercaţi. Pentru o vreme, asupritorilor li se va îngădui să triumfe asupra acelora care cunosc poruncile sfinte ale lui Dumnezeu. Tuturor le este dată aceeaşi ocazie care i-a fost acordată primului mare răzvrătit, de a da pe faţă spiritul care le motivează faptele. Scopul lui Dumnezeu este ca fiecare să fie pus la încercare pentru a se vedea dacă va fi credincios sau necredincios faţă de legile care guvernează Împărăţia cerurilor. Dumnezeu îi îngăduie lui Satana să-şi dea pe faţă caracterul, ca mincinos, acuzator şi ucigaş, până la sfârşit. În felul acesta, triumful final al copiilor Săi va fi mai remarcabil, mai plin de slavă şi deplin.
Cei din poporul lui Dumnezeu trebuie să fie cât se poate de vigilenţi, să nu se încreadă în înţelepciunea proprie, ci să se încreadă întru totul în înţelepciunea Conducătorului lor. Ei trebuie să pună deoparte zile pentru post şi rugăciune. – Solii alese, cartea 3, p. 414
 

În cartea Iov ni se oferă o perspectivă fascinantă asupra realității marii lupte.

3. Ce principii ale marii lupte ni se descoperă în Iov 1:1-12 și Iov 2:1-7?

Din aceste versete pot fi extrase multe detalii importante. (1) Pare că există o scenă a unui fel de consiliu ceresc, nu doar un simplu dialog între Dumnezeu și Satana. Sunt implicate și alte ființe celeste. (2) Este în desfășurare o oarecare dispută, semnalată de faptul că Dumnezeu întreabă dacă Satana l-a văzut pe Iov. Să-l vadă pe Iov făcând ce? Întrebarea are sens în contextul unei controverse mai ample, aflate în desfășurare.(3) În timp ce Dumnezeu îl declară pe Iov fără prihană, curat la suflet și temător de Dumnezeu, Satana pretinde că Iov pare să se teamă de Dumnezeu numai pentru că Dumnezeu îl protejează. Aceasta este o calomnie la adresa caracterului atât al lui Iov, cât și al lui Dumnezeu (compară cu Apocalipsa 12:10; Zaharia 3). (4) Satana susține că protejarea lui Iov de către Dumnezeu (care este ca o barieră) este nedreaptă și că nu îi permite să își demonstreze acuzațiile. Aceasta indică faptul că Satana are anumite limite (reguli de luptă) și că încercase, se pare, să îi facă rău lui Iov.

Dumnezeu răspunde acuzațiilor lui Satana înaintea întrunirii celeste și îi permite să își testeze teoria, dar numai în anumite limite. Mai întâi îi dă lui Satana putere asupra a „tot ce are” Iov, dar îi interzice să îi facă rău personal lui Iov (Iov 1:12). Ulterior, după ce Satana pretinde că lui Iov nu îi pasă decât de sine, Dumnezeu îi permite lui Satana să îl rănească pe Iov personal, dar să îi cruțe viața (Iov 2:3-6). Satana aduce numeroase nenorociri asupra casei lui Iov, dar de fiecare dată Iov continuă să binecuvânteze numele lui Dumnezeu (Iov 1:20-22; 2:9,10), demonstrând că acuzațiile lui Satana sunt false.

Aflăm multe lucruri de aici, de exemplu că există reguli de luptă în conflictul cosmic. Există în tribunalul ceresc parametri în cadrul cărora pot fi soluționate acuzațiile aduse lui Dumnezeu, dar fără ca Dumnezeu să încalce principiile sacre inerente iubirii, fundamentul guvernării Lui și modul în care El conduce universul și ființele inteligente din el. Aceste scene cerești din cartea Iov ne oferă o perspectivă fascinantă asupra realității marii lupte și a modului în care aceasta se desfășoară aici, pe pământ.
 

Comentariu EGW

În general, iudeii credeau că păcatul e pedepsit în viața aceasta. Orice suferință era privită ca pedeapsă pentru vreo faptă rea, fie a suferindului, fie a părinților lui. Este adevărat că orice suferință vine din călcarea Legii lui Dumnezeu, dar adevărul acesta fusese răstălmăcit. Satana, autorul păcatului și al urmărilor lui, îi făcuse pe oameni să creadă că suferințele și moartea vin de la Dumnezeu ca o pedeapsă arbitrară dată din cauza păcatului. Din cauza aceasta, acela asupra căruia căzuse vreo suferință sau vreo nenorocire mare mai avea pe deasupra și povara de a fi privit ca un mare păcătos. …

Dumnezeu dăduse o învățătură pentru a contracara mentalitatea aceasta. Istoria vieții lui Iov arătase că suferința este adusă de Satana, dar că, prin ea, Dumnezeu Își aduce la îndeplinire planurile harului Său. – Hristos, Lumina lumii, p. 471
Fiecărui urmaş al lui Hristos îi este desemnat un înger păzitor. Aceşti gardieni cereşti îi ocrotesc pe cei drepţi de puterea celui rău. Satana însuşi a recunoscut acest lucru când a spus: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui?” (Iov 1:9,10). Modul în care Dumnezeu îi ocroteşte pe copiii Săi este descris în cuvintele psalmistului: „Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie” (Psalmii 34:7). ... Îngerii însărcinaţi cu paza copiilor lui Dumnezeu au întotdeauna intrare liberă în prezenţa Sa.
Poporul lui Dumnezeu, expus puterii ademenitoare şi răutăţii neobosite a prinţului întunericului, este asigurat de protecţia neîncetată a îngerilor. O astfel de asigurare a harului şi ocrotirii divine le-a fost dată copiilor lui Dumnezeu tocmai pentru că există forţe puternice ale răului care trebuie înfruntate – forţe numeroase, hotărâte şi neobosite, în faţa răutăţii şi puterii cărora nimeni nu poate fi în siguranţă dacă nu este în deplină cunoştinţă de cauză sau dacă nu acordă atenţie acestor aspecte. – Tragedia veacurilor, p. 512, 513

Vrăjmașul nu îl poate birui pe umilul ucenic al lui Hristos, pe cel care umblă cu rugăciune înaintea Domnului. Hristos intervine ca un loc de adăpost, un scut în fața atacurilor celui rău. Este dată făgăduința: „Când va năvăli vrăjmașul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.”

Lui Satana i s-a permis să-l ispitească pe Petru, cel atât de încrezător în sine, așa cum i s-a permis să-l ispitească pe Iov, dar, când acea încercare a fost terminată el a trebuit să se retragă. Dacă i s-ar fi îngăduit lui Satana să continue nu ar mai fi existat nicio speranță. ... El ar fi adus un naufragiu complet al credinței. Dar vrăjmașul nu îndrăznește să treacă nici măcar cât un fir de păr dincolo de ce îi este îngăduit. Nu există nicio putere în întreaga forță satanică care să poată birui sufletul care se încrede, cu o credință simplă, în înțelepciunea care vine de la Dumnezeu. – My Life Today, p. 316
 

Am văzut în zilele precedente că în conflictul cosmic Satana și trupele lui primesc temporar o jurisdicție considerabilă asupra acestei lumi, dar limitată de regulile luptei. Aceste reguli limitează nu numai acțiunile inamicului – diavolul și trupele lui –, ci și acțiunea lui Dumnezeu de a elimina sau diminua răul, care (temporar) este în jurisdicția inamicului. Pentru că nu Își va încălca niciodată promisiunile, dat fiind că a fost de acord cu regulile de luptă – acordând astfel o stăpânire limitată și temporară diavolului –, Dumnezeu Și-a limitat din punct de vedere moral cursul viitor al acțiunilor Sale (fără a-Și diminua puterea naturală).

4. Analizează Ioan 12:31; Ioan 14:30; Ioan 16:11; 2 Corinteni 4:4 și Luca 4:6. Ce te învață aceste texte despre stăpânirea vrăjmașului în această lume?

Noul Testament prezintă o confruntare între împărății, împărăția luminii și cea a întunericului, întunericul venind de la Satana și răzvrătirea lui. Parte din misiunea lui Hristos a fost să învingă această împărăție a lui Satana: „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului” (1 Ioan 3:8).

Cu toate acestea, există „reguli” care limitează ceea ce poate face Dumnezeu, astfel încât să rămână în același timp fidel principiilor din spatele guvernării Sale. Aceste limite includ cel puțin: (1) acordarea libertății de alegere – voința liberă – ființelor create și (2) regulile hotărâte pentru luptă, pe care noi nu le cunoaștem, cel puțin deocamdată. Astfel de impedimente și de limitări ale acțiunii divine au implicații semnificative asupra abilității morale a lui Dumnezeu de a reduce și/sau de a elimina imediat răul din această lume. Astfel vedem că răul și suferința continuă, ceea ce într-adevăr îi poate face pe mulți oameni să pună la îndoială fie existența lui Dumnezeu, fie bunătatea Lui. Dar, odată înțelese culisele marii lupte și limitele pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru modul în care va rezolva problema răului, putem înțelege mai bine într-o oarecare măsură și de ce lucrurile sunt așa cum sunt – cel puțin până la victoria finală a lui Dumnezeu asupra răului.
 

Faptul că Dumnezeu îl numește pe Satana „stăpânitorul” acestei lumi ne ajută să înțelegem, cel puțin parțial, răul care există în lumea noastră în prezent? Dacă da, cum? Cât de încurajator este să știm că este într-adevăr doar o stăpânire temporară!

Comentariu EGW

Când a venit în lumea aceasta, Hristos a văzut că Satana făcea aici tot ce voia. Vrăjmașul lui Dumnezeu și al oamenilor credea că este cu adevărat stăpânul pământului, dar Hristos a luat lumea în mâna Sa, ca să o scoată de sub autoritatea și puterea lui Satana. El a venit să o răscumpere de sub blestemul păcatului și pedeapsa fărădelegii, pentru ca păcătosul să poată fi iertat. Crucea Lui a stat între pământ și cer, între Divinitate și omenire, și, privind la cruce, Tatăl a fost satisfăcut. … [La cruce] „Bunătatea și credincioșia se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută.” – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 5, p, 1137

Când a fost dus în pustie pentru a fi ispitit, Isus a fost mânat de Duhul lui Dumnezeu. El nu a chemat ispita. S-a dus în pustie ca să fie singur și să mediteze asupra misiunii și lucrării Sale. Prin post și rugăciune, El avea să-Și întărească sufletul pentru cărarea însângerată pe care trebuia să meargă. Dar Satana știa că Isus S-a dus în pustie și a socotit că acela era timpul cel mai potrivit pentru a se apropia de El.

În lupta care se dădea între Domnul luminii și mai marele împărăției întunericului, aveau să se hotărască lucruri mari pentru lume. După ce l-a ademenit pe om la păcat, Satana avea pretenția că pământul este al lui și s-a numit pe sine domn al acestei lumi. Pentru că părinții neamului omenesc primiseră firea lui, el voia să-și așeze împărăția aici. El spunea că oamenii l-au ales ca domnitor. Câștigând stăpânirea asupra oamenilor, el și-a întins puterea peste lumea întreagă. Hristos a venit să respingă pretenția lui Satana. Ca Fiu al omului, Hristos avea să stea hotărât de partea lui Dumnezeu. În felul acesta, se dovedea că Satana nu stăpânea întregul neam omenesc, iar pretenția lui asupra lumii era falsă. Toți cei care doreau aveau să fie eliberați de sub puterea lui. Stăpânirea pierdută de Adam prin păcat avea să fie recâștigată. – Hristos, Lumina lumii, p. 114

Isus Se sprijinea pe cuvântul acesta și de aceea nu i-a dat lui Satana niciun câștig de cauză. Atunci când urmau să se ia ultimele măsuri pentru umilirea Lui și când sufletul Său a fost cuprins de cea mai adâncă durere, Hristos le-a spus ucenicilor: „Vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine.” „Stăpânitorul lumii acesteia este judecat.” „Acum va fi aruncat” (Ioan 14:30; 16:11; 12:31). Cu ochi profetic, Hristos a văzut scenele care aveau să aibă loc în ultima Sa bătălie. El știa că, atunci când va zice: „S-a sfârșit!”, tot cerul va tresălta de bucuria biruinței. Urechea Lui a auzit cântecele îndepărtate și strigătele de biruință din curțile cerești. Știa că atunci avea să sune clopotul de moarte al domniei lui Satana, iar Numele lui Hristos avea să fie rostit dintr-o lume în alta, în tot universul. – Hristos, Lumina lumii, p. 678, 679
 

Conflictul cosmic este în primul rând o dispută cu privire la caracterul lui Dumnezeu, provocată de acuzațiile calomniatoare ale diavolului la adresa bunătății, dreptății și guvernării lui Dumnezeu. Este un fel de proces în tribunalul cosmic.
Un astfel de conflict nu poate fi rezolvat prin putere absolută, ci necesită dovezi. În cazul în care sunt aduse acuzații grave la adresa unei persoane aflate la putere, cea mai bună (și poate singura) modalitate de a respinge aceste acuzații ar fi permiterea unei investigații libere, corecte și deschise. În cazul în care amenință întreaga guvernare (a iubirii), acuzațiile nu pot fi pur și simplu ascunse sub preș.
Ce înseamnă toate acestea pentru înțelegerea conflictului cosmic și pentru raportarea la problema răului? Ar încălca vreodată Dumnezeu o promisiune pe care a făcut-o? Bineînțeles că nu. În măsura în care Dumnezeu este de acord cu regulile de luptă, acțiunile Sale viitoare vor fi limitate (din punct de vedere moral). Prin urmare, unele rele pot intra în sfera temporară a împărăției întunericului.
 

5. Ce îți spun textele din Marcu 6:5; Marcu 9:29 despre modul în care chiar și acțiunea divină poate depinde integral de factori precum credința și rugăciunea?

În ambele narațiuni par să existe unele limite sau reguli de luptă, dependente dinamic de lucruri precum credința și rugăciunea. În alte părți vedem numeroase dovezi că rugăciunea face o diferență semnificativă în această lume, deschizând căi pentru intervenții divine care altfel nu ar fi disponibile (din punct de vedere moral). Cu toate acestea, nu ar trebui să facem greșeala de a gândi că rugăciunea și credința sunt singurii factori. Probabil că există mulți alți factori, de care nu suntem conștienți.
Acest lucru este în concordanță cu ceea ce am văzut anterior despre regulile de luptă. În măsura în care Dumnezeu Își ia un angajament sau este de acord cu anumite reguli de luptă, acțiunile Sale viitoare vor fi limitate (din punct de vedere moral). Prin urmare, unele rele pot intra în sfera temporară a împărăției întunericului.
 

Citește Romani 8:18 și Apocalipsa 21:3-4. Cum îți dau aceste texte încredere că, deși există multe lucruri pe care nu le cunoaștem, putem avea convingerea că Dumnezeu știe ce este cel mai bine, vrea ce este cel mai bine, va pune capăt răului și ne va duce într-o eternitate de fericire?

Comentariu EGW

În modul Său de a lucra, Dumnezeu nu face nimic fără cooperarea omului. El nu constrânge voința nimănui. Ea trebuie să Îi fie predată Domnului în totalitate, altfel Domnul nu poate să-Și îndeplinească lucrarea divină pe care ar face-o prin intermediul omului. Isus a declarat că, într-un anumit loc, nu a putut să facă multe lucrări mărețe printre oameni din cauza necredinței lor. El voia să facă pentru cei din acel loc exact ce știa că trebuia să facă, dar nu a putut pentru că necredința lor a ridicat bariere. Olarul nu poate modela și fasona un vas de cinste, dacă lutul nu a fost niciodată pus în mâinile lui. Viața creștină este o viață de predare zilnică, de supunere și biruință continuă, obținând noi victorii în fiecare zi. Aceasta este creșterea în Hristos, modelarea vieții după Modelul divin. – That I May Know Him, p. 55

Unele dintre sufletele sărmane care s-au lăsat fascinate de cuvintele pline de elocvenţă ale învăţătorilor spiritismului şi au cedat influenţei lui îi descoperă după aceea caracterul mortal şi ar vrea să renunţe la el şi să se elibereze, dar nu pot. Satana îi ţine captivi în puterea lui şi nu vrea să le dea drumul. El ştie că, atâta timp cât îşi exercită asupra lor controlul lui special, aceştia sunt în mod sigur ai lui, dar, dacă reuşesc să se elibereze o dată din puterea lui, el nu-i va mai putea determina niciodată să creadă în spiritism şi să se mai supună stăpânirii lui.
Pentru aceste suflete sărmane, singura cale de a-l birui pe Satana este aceea de a face deosebire între adevărul Bibliei şi ceea ce este doar legendă şi ficţiune. Atunci când recunosc cerinţele adevărului, ei se aşază acolo unde pot fi ajutaţi. Ei ar trebui să-i roage pe cei care au o experienţă religioasă şi care cred în făgăduinţele lui Dumnezeu să mijlocească la Atotputernicul Izbăvitor în favoarea lor. Va fi o luptă strânsă. Satana îi va întări pe îngerii răi, care le-au ţinut în stăpânire pe aceste persoane, dar, dacă sfinţii lui Dumnezeu vor posti şi se vor ruga în adâncă umilinţă, rugăciunile lor vor birui. Isus va trimite îngeri sfinţi să i se împotrivească lui Satana, iar acesta va fi forţat să dea înapoi, iar puterea lui asupra celor chinuiţi şi înrobiţi va fi zdrobită. – Mărturii, vol. 1, p. 343, 344

Noi toți vom avea parte de osteneli, conflicte și tăgăduire de sine. Nimeni nu le poate evita. Trebuie să mergem pe calea pe care ne conduce Isus. Poate trece prin lacrimi, încercări, doliu, se poate să ne treacă prin întristarea pentru păcate sau lupta pentru a ne stăpâni dorințele păcătoase, pentru a ne supune caracterul instabil și temperamentul nesfânt. Este nevoie de un efort serios pentru a ne prezenta ca o jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu. Lucrarea aceasta are în vedere întreaga ființă. Nu trebuie să rămână niciun loc în mintea noastră în care Satana să poată stăpâni și să-și pună în aplicare planurile. Eul trebuie răstignit. Este nevoie de consacrare, supunere și va trebui să facem sacrificii care vor părea ca și cum ni s-ar lua sângele din inimă.
Te vei întrista dacă vei fi bătut, disprețuit, batjocorit, defăimat de lume? Nu ar trebui, pentru că Isus ne-a spus cum va fi. „Dacă vă urăște lumea”, a spus El, „știți că pe Mine M-a urât înaintea voastră” (Ioan 15:18). Apostolul Pavel, marele erou al credinței, mărturisește: „Căci eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare care are să fie descoperită față de noi” (Romani 8:18). – That I May Know Him, p. 280
 

„Omul este în mod firesc înclinat să urmeze sugestiile lui Satana și nu poate reuși să țină piept unui adversar atât de crunt decât dacă Hristos, puternicul Biruitor, locuiește în el, îi îndrumă dorințele și îi conferă putere. Doar Dumnezeu poate să limiteze puterea lui Satana. Cel rău […] este tot timpul vigilent, de teamă să nu piardă vreo ocazie de a distruge suflete. Este important ca poporul lui Dumnezeu să înțeleagă acest lucru, ca să se poată feri de cursele lui. Satana își pregătește înșelăciunile pentru ca, în ultimul asalt asupra copiilor lui Dumnezeu, aceștia să nu-și dea seama că este el. […] Atunci când unele suflete înșelate susțin că [diavolul] nu există, el pune stăpânire pe ele și acționează prin ele într-o mare măsură. Satana cunoaște mai bine decât copiii lui Dumnezeu puterea pe care aceștia o pot avea asupra lui, atunci când forța lor stă în Hristos. Când imploră cu umilință ajutorul puternicului Biruitor, cel mai slab credincios al adevărului, bazându-se neabătut pe Hristos, poate reuși să-l respingă pe Satana și toată trupa lui. El este prea viclean ca să vină deschis, pe față, cu ispitele lui; pentru că atunci energiile adormite ale creștinului s-ar trezi și acesta s-ar baza pe puternicul Eliberator. Dar [Satana] se furișează și acționează deghizat prin fiii neascultării care pretind că sunt evlavioși” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 1, p. 341).

Zilnic:
Evrei 4
Evrei 5
Evrei 6
Evrei 7
Evrei 8
Evrei 9
Evrei 10
Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 10

1. Ce nouă zi hotărăște din nou Dumnezeu? 

2. Unde a intrat Isus pentru noi ca înainte-mergător? 

3. Care e legământul cel nou pe care îl face Dumnezeu cu casa lui Israel? 

4. Ce reprezintă perdeaua dinăuntru a sanctuarului? 

5. Ce nu își putea șterge Pavel din minte?

Comentariu EGW

Harul uimitor al lui Dumnezeu, „Ispite incomparabile”, p. 162 (3 iun.).