Ce a făcut Dumnezeu - partea 2

În lecția anterioară am analizat cât de îngrozitor de pierduți suntem. De la Adam, am moștenit o natură slabă, înclinată spre păcat. Fără intervenția specială a lui Dumnezeu, am fi pierduți cu totul și fără speranță.

Am mai văzut și că Dumnezeu a făcut multe lucruri ca să ne scoată din disperarea morții veșnice. Isus a suferit o moarte îngrozitoare ca să plătească pentru păcatele noastre. De asemenea, ne-a oferit o viață întreagă de oportunități pentru a alege viața veșnică. Mai mult, Mântuitorul nostru minunat ne dă propriul Cuvânt, creativ și plin de putere, în formă scrisă.

Și totuși, nimic din toate acestea nu ne-ar face niciun bine dacă Dumnezeu nu ne-ar mai da ceva în plus. Nu ne-ar păsa de sacrificiul lui Isus. Am disprețui viața lui Hristos și nu am avea nicio dorință să o imităm. Biblia ar fi lipsită de sens. Dar prin influența Duhului Sfânt, Dumnezeu ne înmoaie inimile și ne îndeamnă să luăm în considerare darurile bogate ale lui Dumnezeu, mai ales pe cel mai prețios dintre toate, darul Fiului Său. „Nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu. Și noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaște lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său” (1 Corinteni 2:11,12).

Duhul Sfânt lucrează pentru salvarea noastră încă dinainte de a ne naște, impresionându-i și îndemnându- i pe părinți și pe bunici, pe membri ai bisericii, precum și pe alții să acționeze astfel încât să ne netezească drumul spre cer. Iar după nașterea noastră, El vorbește direct minților noastre prin vocea conștiinței.

Puterea infinită a Duhului Sfânt este însoțită de puterea a milioane de îngeri sfinți, pe care Dumnezeu i-a însărcinat să ne ajute să ne pregătim pentru cer. „Nu sunt oare toți duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moșteni mântuirea?” (Evrei 1:14).

Slujirea îngerului nostru păzitor este o parte esențială a planului de salvare. Dacă nu ne-ar proteja de forțele demonice, nu am trăi destul ca să beneficiem de minunatele lucruri pe care Dumnezeu le-a făcut ca să ne salveze. Gândiți-vă la următorul lucru – versetul spune că toți îngerii sunt trimiși să ne ajute să ajungem în cer! „Poporul lui Dumnezeu, expus puterii ademenitoare şi răutății neobosite a prințului întunericului, este asigurat de protecția neîncetată a îngerilor. O astfel de asigurare a harului și a ocrotirii divine le-a fost dată copiilor lui Dumnezeu tocmai pentru că există forțe puternice ale răului care trebuie înfruntate – forțe numeroase, hotărâte și neobosite, în fața răutății și puterii cărora nimeni nu poate fi în siguranță dacă nu este în deplină cunoștință de cauză sau dacă nu acordă atenție acestor aspecte” (Tragedia veacurilor, p. 528).

Un singur înger sfânt este mult mai puternic decât toate oștirile formate din demoni. În plus, Dumnezeu a desemnat cel puțin un înger care să ne păzească pe fiecare dintre noi. Aceștia au o grijă specială față de tineri. „Nu sunteți singuri în lupta cu răul. Dacă cortina ar putea fi dată la o parte, ați putea vedea îngeri cerești luptându-se pentru voi. Acest lucru trebuie să îl facă ei. Lucrarea lor este de a-i apăra pe cei tineri... De zece mii de ori zece mii și mii de mii de îngeri le slujesc celor tineri” (The Youth’s Instructor, 1 ianuarie 1903). Lăudat să fie Domnul pentru ceea ce a făcut deja ca să ne salveze!

1. Ce dar oferit de Dumnezeu face ca toate celelalte daruri ale Lui să ne fie folositoare? Cum ne ajută Duhul Sfânt?

2. Prezentați pe scurt câteva istorii biblice care ilustrează slujirea de neprețuit a îngerilor sfinți ai lui Dumnezeu. 

Știați că sunt câteva lucruri pe care Dumnezeu le-a făcut ca să ne salveze înainte chiar ca Adam să păcătuiască? Un factor important implică felul în care Dumnezeu l-a creat pe om. El ne-a proiectat mințile astfel încât să ne ajute să ajungem în cer.

Dumnezeu a dat oamenilor facultăți mintale puternice, dotate ingenios, ca să ne apropie de El. Aceste puteri, precum conștiința, rațiunea și judecata, ne-au fost date pentru a acționa așa cum un guvern slujește președintelui. Ele indică direcția, iar prima dintre acestea, conștiința, poate fi direct impresionată de Duhul Sfânt. Aceste puteri superioare ale minții sunt numite în Scriptură „omul dinăuntru” și au fost modelate să slujească Legii lui Dumnezeu, după cum a scris Pavel în Romani 7:22 – „fiindcă după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu”.

Fiind proiectate să slujească minții într-un mod total diferit, puterile mai mici ale dorințelor (inclusiv poftele și pasiunile) au fost concepute să ne dea o foame și o sete după neprihănire pe care doar Evanghelia le poate satisface.

Cu alte cuvinte, omul a fost făcut să fie nemulțumit până când ajunge să experimenteze mântuirea. Omul a fost făcut să dorească înțelepciune, putere, frumusețe, sănătate, progres, intimitate și sănătate, iar cum singura modalitate de a obține cu adevărat aceste lucruri se găsește prin intermediul Evangheliei, aceste dorințe ne conduc către ceruri.

Dumnezeu a creat imaginația, o altă forță a minții, ca parte a propriei Sale imagini. La fel cum El poate vedea trecutul și viitorul, Dumnezeu a permis minții oamenilor (într-un mod mai limitat) să-și imagineze evenimente din trecut și din viitor, adică să le vadă cu ochiul minții. Oamenii ar putea beneficia de pe urma scenelor întâmplate de mult în trecut, de cele care vor avea loc cândva în viitor, sau chiar la mare distanță. Această facultate mintală, ochiul minții, ne poate ajuta să-L vedem pe Isus pe cruce, la judecată sau întorcându-se pe pământ.

Imaginația cu care oamenii au fost înzestrați le permite să se ridice deasupra circumstanțelor din jur, ducându-i cu gândul fie în locurile cerești, fie în cele pustii. În plus, Biblia vine în ajutorul imaginației ca să-și îndeplinească slujba ca la carte.

„Subiectele discutate în Cuvântul lui Dumnezeu, simplitatea demnă a discursului și temele nobile ce sunt prezentate minții dezvoltă în oameni puteri care altfel nu ar putea fi dezvoltate. Citind Biblia ni se deschide un orizont nemărginit pentru imaginație. Cel ce studiază Scriptura, contemplând marile ei teme și imaginile înălțătoare, va avea gânduri și sentimente mai curate și mai înalte decât dacă și-ar petrece timpul citind vreo lucrare simplă de origine omenească, ca să nu mai vorbim despre cele neînsemnate. Atunci când ignoră cea mai importantă sursă de înțelepciune – Cuvântul lui Dumnezeu –, mințile tinerilor nu reușesc să atingă o dezvoltare nobilă” (Child Guidance, p. 507).

Darul liberului-arbitru, sau capacitatea de a alege, este o altă putere uimitoare a minții. Liberul-arbitru guvernează sufletul, fiind ținta influenței lui Dumnezeu și a lui Satana. Chiar dacă nu suntem liberi să facem orice vrem, Dumnezeu ne dă libertatea de a alege cine este conducătorul nostru. Iată cum a enunțat Pavel acest adevăr: „După cum odinioară v-ați făcut mădularele voastre roabe ale necurăției și fărădelegii, așa că săvârșeați fărădelegea, tot așa acum trebuie să vă faceți mădularele voastre roabe ale neprihănirii ca să ajungeți la sfințirea voastră!” (Romani 6:19). Voința umană este prea slabă pentru a face lucrul corect, dar tot putem să alegem asta. „Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac” (Romani 7:18).

Cu toate acestea, atunci când voința este combinată cu puterea lui Dumnezeu, devenim capabili să facem mai mult decât doar să ne supunem. De fapt, noi chiar ne supunem atunci și facem ceea ce este corect, pentru că am ales să facem asta prin puterea lui Dumnezeu. „Duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur…, căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea (Filipeni 2:12,13). Acestea sunt vești foarte bune!

3. Gândiți-vă la fiecare dintre darurile următoare pe care Dumnezeu ni le-a dat. Mai întâi, gândiți-vă cum le-ați folosit neînțelept în trecut. Apoi, scrieți cum le veți folosi în viitor în felul în care Dumnezeu a intenționat să o faceți.
Facultățile mintale
Puterile dorinței 
Imaginația 
Liberul-arbitru 

Dându-ne puterea Duhului Sfânt, o voință liberă, darul credinței, puterea creativă a Cuvântului lui Dumnezeu, moartea lui Hristos ca plată integrală pentru păcatele noastre și milioane de îngeri disponibili să ne slujească, Dumnezeu a făcut totul pentru a ne ajuta să câștigăm viața veșnică.

Dumnezeu a făcut totul de la început ca să nu păcătuim. Fiind creată după înțelepciunea lui Dumnezeu, Grădinii Eden nu-i lipsea nimic pentru a oferi o viață spirituală lui Adam și Evei. Mediul oferit de Dumnezeu era perfect pentru creșterea spirituală. Dar Adam nu avea cum să se simtă în siguranță sau fericit singur. În Eclesiastul 4:8, Solomon face următoarea observație: „Un om este singur-singurel, n-are nici fiu, nici frate, și totuși munca lui n-are sfârșit, ochii nu i se satură niciodată de bogății și nu se gândește: «Pentru cine muncesc eu și-mi lipsesc sufletul de plăceri?» Și aceasta este o deșertăciune și un lucru rău.”

Pentru a-i satisface nevoile sociale, Dumnezeu i-a oferit lui Adam o soție pe care să o iubească profund. Căminul lor era unul al tovărășiei și al siguranței. În fiecare zi, îi aduceau închinare lui Dumnezeu, prin cântece și rugăciuni, și săptămână după săptămână se bucurau de binecuvântările speciale ale Sabatului. Natura era o altă parte din cadrul Edenului, menită să îndrepte gândurile omului către cer. Pădurile și colinele, florile, păsările și animalele – toată creația mărturisea despre Creator. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui” (Psalmii 19:1).

Grădina, împreună cu responsabilitatea de a o îngriji și păzi, a fost unul dintre primele daruri oferite de Dumnezeu omului. Agricultura promova viața spirituală a omului și reprezenta o carte de învățăminte gândită de Divinitate ca să-l învețe lecții esențiale. Iar munca în sine era variată și interesantă, dându-i omului ocazia să devină creativ și, fiind util, să se simtă satisfăcut. Căminul evlavios din mijlocul naturii oferit lui Adam, cu o grădină în care munca era folositoare, încă este cadrul ce ajută cel mai bine oamenii să ducă vieți sfinte. Încă ne ajută să scăpăm de ispite.

„Nu a fost planul lui Dumnezeu ca oamenii să fie îngrămădiți în orașe, înghesuiți în clădiri, în locuințe cu chirie. La început, El i-a așezat pe primii noștri părinți în mijlocul minunatelor priveliști de care dorește ca și noi să ne bucurăm astăzi. Cu cât ne apropiem mai mult de planul original al lui Dumnezeu, cu atât ne vom situa într-o poziție mai favorabilă de a ne asigura sănătate pentru trup, minte și suflet” (Căminul adventist, p. 104).

Într-adevăr, Dumnezeu a făcut atât de multe pentru a ne ajuta, încât este greu să ne imaginăm ce ar mai fi putut face în plus. Dar El chiar a făcut mai mult. Așadar, în lecția următoare, ne vom continua studiul despre ceea ce a făcut Dumnezeu ca să ne mântuiască.

4. Descrieți beneficiile vieții oferite de Dumnezeu lui Adam și Evei în Grădina Eden.

5. Ce ați putea face voi sau părinții voștri ca viața voastră să fie mai aproape de scopul pentru care Dumnezeu a creat-o inițial în Grădina Eden?

Acasă la bunicul meu

În timpul verii din 1839, tatăl meu avea șaptesprezece oameni angajați. Pe lângă afacerea cu dulapuri și scaune, mai construia case și motoare puternice pentru mașinile de treierat. De asemenea, era singurul care făcea coșciuge pe o distanță destul de mare de jur împrejur.

Pe lângă toate afacerile de care se ocupa, petrecea aproape fiecare duminică ținând întâlniri în Biserica Metodistă. Câteodată, sosind acasă la ora 11 noaptea, descoperea că trebuia să onoreze pentru a doua zi comanda unui coșciug, iar restul nopții și-l petrecea lucrând la el.

În ciuda faptului că era un bărbat cu o constituție viguroasă și avea doar 35 de ani, nu a fost nimic neobișnuit că, în luna septembrie, a fost doborât la pat de febra tifoidă. Îi rămăsese puțină forță vitală ca să alunge boala din organism. Acelea erau zilele când fiecare afecțiune era tratată prin luarea de sânge și administrarea dozelor de calomel. Pacienții nu aveau voie să bea niciun pic de apă și nici să respire aer curat.

Când mă gândesc cum a fost tratat tatăl meu de doctorul din timpul acela, nu e nicio mirare că a murit. La înmormântarea tatălui meu au participat aproximativ 2 000 de oameni, aproape toți fiind îndoliați. Mi-am iubit enorm tatăl! Văzându-l acoperit de țărâna rece, am început să realizez că nu aveam să-l mai văd. Cu inima întristată, m-am dus să locuiesc cu bunicul meu, care era un lider de marcă metodist.

În gospodăria bunicului meu, pe lângă sacrificarea unei vaci în fiecare toamnă, tăiau și trei porci grași. Din aceste animale ne aprovizionam cu carne. Bineînțeles, carnea proaspătă de vită era în dietă doar pentru câteva zile, iar după aceea treceam la carne conservată și la carne afumată uscată. Carnea de porc făcea parte din dieta standard, iar toată grăsimea era folosită din belșug la prepararea prăjiturilor, aluaturilor de plăcintă etc.

Alimentele din carne erau articole nelipsite din dietă de trei ori pe zi. La micul dejun, mâncam carne de porc prăjită, cu cafea Java, la cină, carne de porc fiartă, iar dacă iahnia de fasole era inclusă în meniu, nu era bună de mâncat fără o bucată frumoasă de carne de porc pusă deasupra. La masa de seară, mâncam carne de vită uscată sau șuncă, iar prăjiturile aveau atât de multă grăsime încât aproape că o puteai stoarce afară din compoziție. Ca aperitiv, aveam muștar, murături, hrean și oțet din mere înțepător.

Bunicul era un creștin devotat, care își trăia religia înaintea tovarășilor lui. În acele zile nu era popular să fii metodist, iar unii dintre vecinii noștri universaliști obișnuiau să recurgă la ridiculizări și șicane mărunte, enervante. Când ne întorceam acasă de la biserică, găseam câteodată bucăți din gard dărâmate și vitele împrăștiate în câmpul cu grâne. Bunicul știa bine cine făcea răutățile, căci îi vedea rânjind când aduna vitele și când ridica gardul înapoi duminica, dar nu spunea nimic.

Într-o zi de vară, când familia se întorcea acasă, bunicul a fost uimit să-și vadă cireșii săi frumoși, dezbrăcați de crengile încărcate cu cireșe. Multe săptămâni mai târziu, acestea au fost descoperite la o jumătate de milă depărtare, în adâncul pădurii. Bunicul nu a spus nimic, ci s-a rugat pentru vrăjmașii lui.

În mijlocul acestor incidente derutante, bunicul căuta harul de a îndura persecuția fără să se plângă. „E un drum lung fără întoarcere”, obișnuia să spună, folosind o expresie favorită. Se aștepta ca după o vreme să aibă parte de un răgaz, care în cele din urmă a venit într-un mod foarte aparte.

În partea din spate a fermei lui se găsea un câmp lung de zece acri, plin cu grâu aproape copt. Vrăjmașii lui s-au gândit să-i facă în ciudă tăind grâul înainte să fie copt în întregime, presupunând că îi vor face o mare pagubă. Așadar, duminică, în timp ce familia era la adunare la o distanță de trei mile, acești oameni dușmănoși au venit și au tăiat tot câmpul de zece acri cu grâu, grâul lăsându-l în brazde la pământ.

Nu aveau nici cea mai mică idee că în loc să-i facă un neajuns bunicului, i-au făcut o favoare. Bunicul se hotărâse ca în anul acela să taie grâul înainte să fie suficient de copt. Ceea ce dușmanii lui nu știau era că el angajase deja doi bărbați să vină luni să ajute la secerișul câmpului de grâu. Spre surpriza lor, au descoperit că recolta de pe toți cei zece acri de grâu zăcea întinsă pe brazde!

Zâmbind, bunicul spuse: „Ei bine, cred că diavolul s-a depășit pe sine de data asta.” Ca urmare a seceratului timpuriu, grâul lui a fost cel mai bun din zonă. Această întâmplare a pus punct opoziției acelor oameni. În ultimele lui zile, dacă se găsea cineva să spună ceva împotriva lui Nathan Loughborough, foștii săi opozanți erau gata să vorbească despre meritele lui.

 

Duhuri slujitoare

Dumnezeu a lăsat să fie consemnate în cuvântul Său inspirat mai multe istorisiri care să ne învețe că familia umană este obiectul atenției speciale a îngerilor cerești. Omul nu este lăsat să devină jucăria ispitelor lui Satana.

Întregul cer este angajat în mod activ în lucrarea de a transmite lumină locuitorilor lumii, astfel încât să nu fie lipsiți de îndrumare spirituală. Un ochi care niciodată nu moțăie și nici nu doarme păzește tabăra lui Israel. Zece mii de ori zece mii și mii de mii de îngeri slujesc nevoilor fiilor oamenilor. Voci inspirate de Dumnezeu strigă: „Aceasta este calea, mergeți pe ea.” Dacă oamenii ar auzi vocile de avertizare, dacă s-ar încrede în îndrumarea lui Dumnezeu, și nu în judecata lor limitată, atunci ar fi în siguranță...

Domnul Își cunoaște fiecare copil pe nume. Atunci când vom crede cu adevărat aceasta, vom avea curaj, credință și răbdare să lucrăm la propria mântuire cu frică și cutremur; căci atunci vom ști că Dumnezeu este Acela care lucrează în noi. Cu frică și cutremur vom coopera cu Dumnezeu.

Îngerii din cer îi veghează pe cei care caută lumina și cooperează cu aceia care încearcă să câștige suflete pentru Hristos. Acest lucru ne-a fost arătat în întâmplarea ce a avut loc cu Filip și etiopianul. Un sol ceresc a fost trimis la Filip ca să-i arate lucrarea pe care o are de făcut cu etiopianul. Evanghelistului i s-a spus: „«Scoală-te și du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară spre Ierusalim la Gaza și care este pustiu. » Filip s-a sculat și a plecat. Și iată că un etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a etiopienilor și îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine, se întorcea de acolo și ședea în carul lui și citea pe prorocul Isaia.”

Îngerii lui Dumnezeu îl observaseră pe acest căutător de lumină. Etiopianul nu putea înțelege profeția pe care o citea, iar Duhul l-a îndemnat pe Filip să meargă și să-l învețe, spunând: „Du-te și ajunge carul acesta!” Acest bărbat care avea o mare autoritate era atras către Mântuitorul și nu putea rezista acestei chemări. El nu s-a folosit de poziția lui ca de o scuză pentru a refuza să-L accepte pe Cel înălțat pe cruce. Evanghelistul l-a întrebat: „«Înțelegi tu ce citești?» Famenul a răspuns: «Cum aș putea să înțeleg dacă nu mă va călăuzi cineva?» Și a rugat pe Filip să se suie în car și să șadă împreună cu el” și să-i explice cuvântul lui Dumnezeu.

Și azi, la fel ca atunci, îngerii îi conduc și îi îndrumă pe cei ce vor să fie conduși și îndrumați. Îngerul trimis la Filip putea el însuși să facă acea lucrare pentru etiopian, dar nu acesta era modul de lucru al lui Dumnezeu. Ca niște instrumente ale lui Dumnezeu, oamenii trebuie să lucreze pentru alți oameni.

Atunci când Dumnezeu i-a arătat lui Filip care era lucrarea pe care trebuia să o facă, ucenicul nu a spus așa cum mulți spun azi: „Dumnezeu nu a vrut să spună asta.” „Nu voi fi prea încrezător.” „E o greșeală.” În acea zi, Filip a învățat lecția conformării în fața voinței lui Dumnezeu, care valora totul pentru el. El a învățat că fiecare om este prețios în ochii lui Dumnezeu și că îngerii vor aduce lumină celor ce au nevoie de ea. Prin slujirea îngerilor, Dumnezeu trimite lumină poporului Său și, prin poporul Lui, această lumină este dusă mai departe lumii. Duhul Sfânt va îndruma și va instrui bărbații și femeile ce se vor arăta doritori să fie îndrumați, punându-se într-o poziție din care pot comunica, pot transmite lumina primită.

În timp ce îngerii din cer își fac lucrarea, îngerii demonici caută să atragă mintea spre altceva. Satana interpune obstacole astfel ca mintea care înțelege cuvântul lui Dumnezeu să devină confuză. În felul acesta a lucrat și cu Hristos în pustia ispitirii. Dacă Filip l-ar fi lăsat pe eunuc fără răspuns la întrebări, acesta poate că nu L-ar fi acceptat niciodată pe Mântuitorul. Îngerii cei răi așteptau o ocazie să pună presiune cu minciunile lor, distrăgându-l pe etiopian de la căutarea adevărului. Agenții Domnului trebuie să fie în întregime consacrați în slujba Sa, ca să poată înțelege rapid lucrarea lor. Ca niște administratori înțelepți, trebuie să profite de fiecare circumstanță pentru a atrage oamenii către Hristos.

Satana este oricând gata să decepționeze și să inducă în eroare. El folosește orice vrajă posibilă pentru a-i atrage pe oameni pe calea largă a neascultării. Deoarece agenții răului se străduiesc să eclipseze orice rază de lumină, ființele cerești sunt numite să-și facă lucrarea lor de slujire – să îndrume, să păzească și să-i ocrotească pe aceia care vor fi moștenitori ai mântuirii. Nimeni nu trebuie să dispere din cauza tendințelor moștenite de a face rău. Atunci când Duhul Sfânt îl convinge pe păcătos de păcatul din viața lui, el trebuie să se pocăiască, să mărturisească și să se lepede de rău. Santinele credincioase stau de pază ca să îndrepte oamenii pe căile drepte. — The Youth’s Instructor, 14 februarie 1901

1. Ce ne învață mai multe istorisiri din Biblie? 

2. Ce face întregul cer și de ce?

3. Cum putem să fim în siguranță?

4. Ce vom avea atunci când vom crede cu adevărat că Domnul Își cunoaște fiecare copil pe nume?

5. Ce anume ne-a fost arătat prin relatarea întâlnirii dintre Filip și etiopian? Relatați pe scurt cum ilustrează întâmplarea acest adevăr.

6. Ce fac îngerii și azi, așa cum făceau și pe vremuri?

7. De ce nu a făcut îngerul lucrarea în locul lui Filip?

8. Când Dumnezeu i-a spus lui Filip ce să facă, ce anume nu a făcut Filip? Ce lecții a învățat Filip în ziua aceea?

9. Cum ajunge lumina de la Dumnezeu la lume?

10. Ce fac Satana și îngerii răi?

11. De ce sunt ființele cerești puse să-și facă lucrarea de slujire?

11. De ce sunt ființele cerești puse să-și facă lucrarea de slujire?

Ajungând la cei imposibil de ajuns - de Brad Mills

Leo și Jessie Halliwell au continuat să vadă mâna lui Dumnezeu îndrumându-i în fiecare zi, în timp ce navigau pe una dintre cele mai mari rețele de ape navigabile din interiorul unui continent. În fiecare zi erau puși în situații în care riscau totul pentru a ține cont de chemarea lui Dumnezeu. Leo și Jessie au învățat să depindă în întregime de făgăduințele lui Dumnezeu și au descoperit ce înseamnă cu adevărat să trăiască o viață de creștin.

Lui Leo, care dintotdeauna a fost un pic aventurier, îi plăcea să se aventureze în zone în care nu mai fusese nimeni, ca să ajungă la oameni pe care să-i câștige pentru Isus. Râsul voios al lui Leo și buna dispoziție pe care o manifesta l-au ajutat să-și facă rapid prieteni. Dar fiecare cultură din lumea aceasta prezintă noi provocări privind comunicarea și prietenia. Leo a învățat repede că nu toți oamenii răspund la fel în fiecare situație.

Într-o zi, Leo şi micul lui echipaj navigau cu Luzeiro I pe un râu populat de triburile indigene Satere, la care nu mai ajunsese nimeni. Acești amerindieni nu mai văzuseră oameni cu piele albă niciodată. Nu mai văzuseră până atunci oameni care să poarte haine și care să vorbească în limbi necunoscute. Din fericire, Leo reușise să găsească un translator care să-l însoțească. Acesta putea să traducă din portugheză, limba nativă din Brazilia, în acest dialect amerindian special.

Căpetenia amerindiană din această regiune avea o înfățișare teribilă și era acoperit doar cu o mică bucată de material, iar trupul lui era vopsit în culori ce proveneau de la materii prime din junglă. După o scurtă introducere, Leo s-a hotărât „să spargă gheața” prin intermediul vechiului său pick-up. Poate că nu știți ce este acesta, dar în zilele acelea era aparatul obișnuit la care ascultai muzică. Discul cel mare a început să se învârtă sub atingerea micului ac delicat și, dintr-odată, spre marea surpriză a amerindienilor ce stăteau pe malul râului, din acea cutie misterioasă începu să se audă muzică de orchestră. Amerindienii au început să asculte uimiți. După câteva momente, Leo a decis să schimbe discul cel mare cu unul de pe care s-a făcut auzită o persoană cântând imnul național al Braziliei. Însă îndată ce s-a auzit cântecul, amerindienii au luat-o la fugă și au dispărut în junglă. Confuz, Leo schimbă discul înapoi la muzica de orchestră. Încet, unul câte unul, amerindienii au început să iasă din junglă, întorcându-se cu grijă la marginea bărcii.

Câteva zile mai târziu, Leo era ocupat să lucreze în același sat amerindian, când căpetenia și câțiva războinici s-au îndreptat spre barca lui. Căpetenia s-a adresat translatorului lui Leo cu o voce puternică și impunătoare. Dornic să afle despre ce era vorba, Leo a întrebat ce voia căpetenia. Un pic speriat, translatorul i-a spus pe un ton tremurător lui Leo că șeful amerindienilor îi voia capul într-o cutie! Jessie, soția lui Leo, auzind acestea din cealaltă încăpere a bărcii, a căzut în genunchi înfricoșată și a început să se roage. Avea să fie acesta sfârșitul lucrării lor misionare?

Nefiind siguri ce să spună, Leo și translatorul au încercat să negocieze cu amerindianul cu înfățișare mânioasă. În cele din urmă, după ceva discuții, au înțeles ce voia căpetenia, și anume, ca Leo să-i arate capul care cântase din interiorul cutiei. Atunci când Leo pusese imnul național, cu câteva zile mai înainte, amerindienii au luat-o la fugă în junglă, crezând că în cutie trebuie să fie un cap care cântă. Ușurat, Leo a încercat să le explice amerindienilor cum funcționa pick-upul.

Câteodată, încercăm să le vorbim altora despre dragostea lui Hristos și nu suntem siguri ce cuvinte să folosim. Adesea simțim că vorbim o limbă diferită când încercăm să ne împărtășim credința și stilul de viață. Dar Dumnezeu a promis să ne dea cuvintele exacte de care avem nevoie ca să-i împărtășim dragostea. Dacă noi credem în El și păstrăm cuvintele Lui în inimile noastre, și noi putem, de asemenea, să luăm parte la bucuria de a mărturisi altora despre dragostea lui Isus.