Lucrăm la o versiune îmbunătățită a site-ului myBible. O poți încerca acum →

Mesajul crucii

Text de memorat

„__ crucii este o __ pentru cei ce sunt pe calea __, dar pentru noi, care suntem pe calea __, este __ lui __” (1 Corinteni 1:18).

Cicero, un scriitor și orator roman păgân, le spusese romanilor că este atât de respingătoare ideea de cruce ca mijloc de pedeapsă, încât nici măcar un gând nu merita îndreptat spre ea. Deși Cicero a murit cu aproximativ o jumătate de secol înainte de nașterea Domnului Isus, afirmația sa ilustrează disprețul cu care romanii priveau crucea.
În schimb, Pavel avea să scrie: „propovăduirea crucii [...] este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:18). Pentru Pavel, crucea este instrumentul împăcării dintre Dumnezeu și om (Efeseni 2:16; Coloseni 1:20), simbolul suprem al smereniei Domnului Isus (Filipeni 2:8) și locul unde a fost plătită datoria noastră imensă (Coloseni 2:14).

Crucea este răspunsul lui Pavel la problemele din Corint. Nu trebuie să citim prea mult din 1 Corinteni pentru a observa că Pavel este foarte preocupat de o problemă majoră: dezbinările din biserică. Pavel este atât de tulburat încât, imediat după urări (1 Corinteni 1:1-3) și după secțiunea de mulțumire (1 Corinteni 1:4-9), este primul subiect pe care îl abordează (1 Corinteni 1:10-17). În această săptămână ne vom opri asupra puternicului mesaj de la Golgota ca soluție la această problemă și la altele din Corint.

11 iulie: Ziua Misiunii Mondiale (colectă)

Comentariu EGW

Dumnezeu mi-a dat un mesaj pentru poporul Său. ... Ați fost cumpărați cu un preț și tot ce aveți și sunteți trebuie folosit pentru slava lui Dumnezeu și pentru binele aproapelui vostru. Hristos a murit pe cruce pentru a salva lumea de la pierirea în păcat. El vă cere cooperarea în această lucrare. Trebuie să fiți mâna Lui de ajutor. Cu un efort serios și neobosit, trebuie să căutați să-i salvați pe cei pierduți. …

Puterea transformatoare a harului lui Hristos îl modelează pe cel care se dedică lucrării lui Dumnezeu. … El nu mai poate fi indiferent față de sufletele care pier în jurul său. … El își dă seama că fiecare parte a ființei sale Îi aparține lui Hristos, care l-a răscumpărat din sclavia păcatului, că fiecare moment al viitorului său a fost cumpărat cu prețiosul sânge al singurului Fiu al lui Dumnezeu.

Apreciezi tu sacrificiul făcut pe Calvar îndeajuns de mult, încât să fii dispus să subordonezi orice alt interes lucrării de salvare a sufletelor? Aceeași intensitate a dorinței de a-i salva pe păcătoși, care a caracterizat viața Mântuitorului, va caracteriza și viața adevăratului Său urmaș. Creștinul nu are nicio dorință de a trăi pentru sine. El își găsește plăcerea în a consacra tot ce are și este în slujba Stăpânului. Este mișcat de o dorință inexprimabilă de a câștiga suflete pentru Hristos. …

Cum pot să-L glorific cel mai bine pe Cel căruia Îi aparțin, pentru că m-a creat și m-a răscumpărat? ... Cu o dorință neobosită, cel care este cu adevărat convertit caută să-i salveze pe cei care sunt încă în puterea lui Satana. … Acum mai avem doar puțin timp ca să ne pregătim pentru veșnicie. … Oamenii au nevoie de adevăr și, prin efort serios și credincios, acesta trebuie să le fie transmis. Sunt oameni pe care trebuie să-i căutăm, pentru care trebuie să ne rugăm, pentru care trebuie să trudim. …

Rămâne asupra noastră marea responsabilitate de a avertiza lumea cu privire la sfârșitul care se apropie. … Dumnezeu cheamă biserica Sa să se ridice și să se îmbrace cu putere. Coroane nemuritoare așteaptă să fie câștigate, Împărăția cerurilor se ia cu năvală, iar lumea care piere în ignoranță trebuie iluminată. – Maranatha, p. 100

Spuneți-le oamenilor: „Trebuie să cunoașteți voi înșivă doctrina.” Nu lăsați buzele voastre să rostească o frază de îndoială. Nu veniți înaintea oamenilor cu un sunet nesigur. Trebuie să cunoașteți adevărul și să proclamați adevărul.
Învățătura lui Hristos a fost întotdeauna pozitivă în natura ei. Niciodată, niciodată să nu exprimați sentimente de îndoială! Purtați cu o voce sigură un mesaj pozitiv! Înălțați-L pe Omul Calvarului mai sus și tot mai sus. Există putere în înălțarea crucii lui Hristos.

Dumnezeirea lui Hristos trebuie susținută cu statornicie. Când Mântuitorul le-a pus ucenicilor Săi întrebarea: „Cine ziceți voi că sunt Eu?”, Petru a răspuns: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu” (Matei 16:15,16). Hristos a spus: „Pe această piatră”, nu pe Petru, ci pe Fiul lui Dumnezeu, „voi zidi biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui” (versetul 18).
Mare este taina evlaviei. Există taine în viața lui Hristos care trebuie crezute, chiar dacă nu pot fi explicate. – The Upward Look, p. 58

Pavel spune că mesajul crucii este puterea lui Dumnezeu pentru noi. Nu este de mirare că „Isus Hristos, [...] și El răstignit” este centrul predicării sale (1 Corinteni 2:2).

  1. Ce idee importantă subliniază Pavel 1 Corinteni 1:17-31?

În 1 Corinteni 1:18-31 Pavel tratează contrastul dintre nebunia ome­nească și înțelepciunea divină. Crucea are puterea de a arăta atât ceea ce este mai rău la om, cât și ceea ce este mai bun la Dumnezeu. Această secțiune din 1 Corinteni debutează cu afirmația din 1 Corinteni 1:17. Deoarece crucea lui Hristos nu trebuie să fie lipsită de puterea ei (1 Corinteni 1:17), mesajul crucii trebuie să ocupe locul central în predicarea noastră (vezi și 1 Corinteni 2:2).


Pavel spune că a fost trimis nu să boteze, ci să predice Evanghelia crucii. Această afirmație necesită două observații importante. (1) Verbul grecesc tradus prin „a trimite” este apostellō, care provine din aceeași rădăcină cu termenul apostol. Astfel sarcina apostolică fundamentală a lui Pavel era proclamarea Evangheliei. (2) Cuvintele lui Pavel despre botez nu înseamnă că botezul nu era important, ci că nu era la fel de important ca predicarea. El îi mustra de altfel pe cei care puneau accentul pe cine făcea botezul, în loc să îl pună pe Cel în numele căruia erau botezați, adică pe Isus.


Prin expresia „înțelepciunea vorbirii” (1 Corinteni 1:17), Pavel nu su­gerează că discursurile elocvente sunt rele în sine. Ideea este că înțe­lepciunea omenească nu trebuie să umbrească mesajul crucii. Această expresie face trimitere la retorica greco-romană. În Atena, Pavel a folosit logica, știința și filozofia, dar acestea au adus puțin rod. Astfel el „s-a hotărât să urmeze un alt plan de lucru în Corint, în eforturile lui de a le atrage atenția celor nepăsători, indiferenți. El era hotărât să evite argumentările și discuțiile elaborate și să nu știe între corinteni nimic «altceva decât pe Isus Hristos, și pe El răstignit»” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 244).

În ce moduri pot discursurile elaborate să umbrească mesajul crucii? De ce proclamarea lui Isus Hristos și a Lui răstignit a adus mai mult rod în Corint decât logica, știința și filozofia în Atena? Pot exista totuși situații în care logica, filozofia și știința să fie utile în proclamarea Evangheliei?

Comentariu EGW

Crucea Calvarului somează și, în cele din urmă, va învinge orice putere a pământului și a răului. În cruce se concentrează toată puterea și din ea pornește toată puterea. Ea este marele centru de atracție, căci Hristos Și-a dat viața pe cruce pentru rasa umană. Acest sacrificiu a fost oferit cu scopul de a-l readuce pe om la desăvârșirea sa de la început. Ba mai mult, a fost adus pentru a-i oferi o transformare completă a caracterului, făcându-l mai mult decât biruitor. În curțile cerești, cei care, în puterea lui Hristos, îl înving pe marele dușman al lui Dumnezeu și al omului vor ocupa o poziție mai înaltă decât a îngerilor care nu au căzut niciodată.

Hristos declară: „Şi, după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” Dacă crucea nu găsește o influență în favoarea ei, ea creează o influență. Din generație în generație, adevărul pentru timpul acela este revelat ca adevăr prezent. Hristos pe cruce a fost mijlocul prin care harul și adevărul s-au întâlnit, iar dreptatea și pacea s-au sărutat. În felul acesta lumea va fi mișcată.

În planul lui Dumnezeu, toate bogățiile cerului trebuie să fie revărsate asupra oamenilor. Nimic din comoara resurselor divine nu este considerat prea scump pentru a însoți marele dar al singurului Fiu al lui Dumnezeu. … Hristos a fost împuternicit să sufle asupra omenirii decăzute suflarea vieții. Cei care Îl primesc nu vor flămânzi niciodată și nu vor înseta niciodată, căci nu poate exista o bucurie mai mare decât cea găsită în Hristos. Studiați cuvintele rostite de Mântuitorul pe Muntele Fericirilor. Cât de puternic a strălucit natura divină prin umanitatea Lui în timp ce buzele Sale rosteau binecuvântări asupra celor care erau obiectul milei și al iubirii Sale! El i-a binecuvântat cu o plenitudine care arăta că El lua din resursele inepuizabile ale celor mai bogate comori. Comorile veșniciei erau la dispoziția Lui. Tatăl I-a încredințat bogățiile cerului și nu exista limită în a le dărui. Pe aceia care Îl acceptă ca Mântuitor, ca Răscumpărător, ca Domn al vieții, El îi recunoaște înaintea oștirii cerești, înaintea lumilor necăzute și înaintea lumii decăzute, ca fiind comoara Sa deosebită. ...

Ce este creștinismul? Instrumentul lui Dumnezeu pentru convertirea păcătosului. Isus va cere socoteală pentru fiecare dintre cei care nu sunt aduși sub controlul Său, care nu demonstrează în viața lor influența crucii de pe Calvar. Hristos ar trebui să fie înălțat de cei pe care El i-a răscumpărat murind pe cruce de o moarte rușinoasă. Cel care a simțit puterea harului lui Hristos are ceva de spus. El caută să pună în aplicare metode de lucru care să răspândească Evanghelia lui Hristos. Omenirea, trăgându-și eficiența din marea sursă de înțelepciune, este făcută instrumentul, agentul activ, prin care Evanghelia își exercită puterea transformatoare asupra minții și a inimii. – Lift Him Up, p. 230

Comparând nebunia omului cu înțelepciunea divină, Pavel afirmă că „propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării” (1 Corinteni 1:18). Aceasta este prima dintre cele 6 referiri la „nebunie”/„nebun” din 1 Corinteni 1:18-31.

2. Cum ne ajută 1 Corinteni 1:20,21,23,25 și 1 Corinteni 27, unde se vorbește despre nebunie, să înțelegem ce a vrut să spună Pavel când afirmă că mesajul crucii este o nebunie pentru cei ce pier?

Cuvântul grecesc tradus cu „nebunie” în 1 Corinteni 1:18 este mōria. Acesta apare doar de 5 ori în Noul Testament, de fiecare dată în 1 Corinteni (1 Corinteni 1:18,21,23; 1 Corinteni 2:14; 1 Corinteni 3:19). Alte cuvinte din aceeași familie apar de multe ori în Noul Testament.
Nebunia despre care vorbește Pavel în 1 Corinteni 1:18,23 nu jignește capacitatea intelectuală a corintenilor, ci evidențiază indiferența lor față de adevărul Evangheliei. De aceea Pavel a fost nevoit să condamne comportamentul și gândirea imorală, lipsa discernământului și chiar răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu.

Gândește-te la situația lui Pavel în acest oraș! El vine într-un loc ce se mândrea cu presupusa lui cunoaștere, înțelepciune și rafinament cultural. Fix aici Pavel vorbește despre un iudeu galileean, Isus din Nazaret, care fusese răstignit de romani și apoi înviat – toate acestea pentru a plăti nu doar pentru păcatele corintenilor, ci pentru păcatele întregii lumi. Omul ăsta n-are cum să vorbească serios… Pe cine vrea să păcălească? Acesta nu era un concept filozofic nou și profund care să poată fi analizat și interpretat prin instrumente filozofice; părea o absurditate, un nonsens, nimic demn de a fi luat în serios de un corintean educat. Dar, oricât de nebunesc suna mesajul lui Pavel pentru păgâni, pentru mulți iudei era și mai greu de acceptat. Ce iudeu s-ar fi așteptat ca Mesia să fie executat de Roma? Mesia trebuia să-i învingă pe romani, nu să fie răstignit de ei. Astfel, de la bun început, Pavel s-a confruntat cu multe obstacole în Corint. Totuși, în ciuda tuturor acestora, suflete – dintre evrei și neevrei – au fost câștigate pentru Evanghelie.

Care este mesajul aici? Oricâtă opoziție am înfrunta, Dumnezeu are oameni pregătiți să audă adevărul. Trebuie să fim gata să ne lăsăm folosiți de El pentru a ajunge la aceste persoane, oriunde s-ar afla, chiar și în locuri la fel de corupte sau și mai corupte decât Corintul.

Comentariu EGW

Cuvintele apostolului și descrierea atitudinii lui cum și a împrejurărilor în care s-a găsit, așa cum sunt prezentate de pana inspirată, aveau să fie transmise tuturor generațiilor următoare, dând mărturie despre încrederea lui neclintită, curajul său în singurătate și împotrivire, cum și despre biruința câștigată de el pentru creștinism chiar în inima păgânismului.

Cuvintele lui Pavel cuprind o comoară de cunoștințe pentru biserică. El era într-o poziție din care putea foarte ușor să spună vreun lucru care să-i irite pe încrezuții săi ascultători și astfel să ajungă în situații dificile. Dacă vorbirea lui ar fi fost un atac direct împotriva zeităților lor și contra oamenilor cu vază din cetate, ar fi fost în primejdie de a împărtăși soarta lui Socrate. Dar, cu un tact izvorât din iubirea divină și cu multă atenție, el le-a îndepărtat mintea de la zeitățile lor păgâne, descoperindu-le pe adevăratul Dumnezeu, care le era necunoscut.

Astăzi, adevărurile Scripturii trebuie duse înaintea oamenilor mari ai lumii, pentru ca ei să poată să aleagă ascultarea de Legea lui Dumnezeu sau supunerea față de prințul răului. Dumnezeu le pune în față adevărul cel veșnic, adevăr care îi va face înțelepți spre mântuire, dar El nu-i silește să-l primească. Dacă ei îi întorc spatele, El îi lasă în voia lor, pentru a fi umpluți cu rodul propriilor fapte.

„Propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este pu­terea lui Dumnezeu. Căci este scris: «Voi prăpădi înțelepciunea celor înțelepți și voi nimici priceperea celor pricepuți.»” „Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari. Și Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii și lucrurile disprețuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt” (1 Corinteni 1:18,19,27,28). Mulți dintre oamenii cei mai de seamă și oamenii de stat, bărbații cei mai cu vază din lume, vor respinge lumina, din cauză că lumea, prin înțelepciunea ei, nu-L poate cunoaște pe Dumnezeu. Totuși slujitorii lui Dumnezeu trebuie să folosească fiecare ocazie pentru a le face cunoscut acestor oameni adevărul. Unii își vor recunoaște neștiința în ce privește lucrurile lui Dumnezeu și-și vor lua locul ca umili ucenici la picioarele lui Isus, Maestrul Învățător.

În orice strădanie de a atinge clasele cele mai înalte, lucrătorul pentru Dumnezeu are nevoie de o credință tare. Aparențele par să fie potrivnice, dar, în ceasul cel mai întunecos, vine lumină de sus. Puterea celor care Îl iubesc pe Dumnezeu și Îi slujesc va fi reînnoită zi de zi. Înțelepciunea Celui Infinit este pusă în slujba lor, pentru ca, în împlinirea planurilor Sale, ei să nu rătăcească. Acești lucrători trebuie să țină cu tărie credința lor până la sfârșit, amintindu-și că lumina adevărului lui Dumnezeu trebuie să strălucească în mijlocul întunericului care învăluie lumea noastră. Nu trebuie să existe nici descurajare în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu. Credința lucrătorului consacrat va birui orice încercare adusă asupra lui. Dumnezeu este în stare și chiar dorește să reverse asupra servilor Săi toată puterea de care ei au nevoie, să le dea înțelepciunea necesară pentru diferitele lor nevoi. Domnul va face mult mai mult decât să împlinească cele mai înalte așteptări ale acelora care își pun încrederea în El. – Faptele apostolilor, p. 240–242

Mesajul din 1 Corinteni 1:18 este prea clar pentru a nu fi înțeles. Semnificația crucii depinde de felul în care este privită. Pentru cei care se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu, ea este o nebunie; dar pentru cei care doresc mântuirea Sa, este putere.

3. Ce a realizat Domnul Isus pentru noi pe cruce, potrivit Coloseni 1:20 și 1 Petru 2:24?

Așa cum am văzut deja, în vestirea Evangheliei trebuie evitată „înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică” (1 Corinteni 1:17). În lumina acestui verset devine mai ușor de înțeles de ce opusul nebuniei este nu înțelepciunea umană, ci puterea lui Dumnezeu (1 Corinteni 1:18). Crucea, care este atât de contrară rațiunii umane, arată cât de limitată este de fapt înțelepciunea omului.

Textul grecesc din 1 Corinteni 1:18 sugerează că „cei ce sunt pe calea pierzării” au parte de rezultatul propriilor acțiuni. Textul poate fi redat astfel: „Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei care se prăpădesc singuri…” Verbul grecesc apollymi („a pieri”) poate însemna și „a prăpădi/a distruge” (Ioan 10:10). De fapt, apollymi este tradus prin „a prăpădi” în 1 Corinteni 1:19. Ce se întâmplă aici? Pavel oferă o bază biblică pentru afirmația din versetul 18 referitoare la acești oameni care pier și citează în versetul 19 cuvintele lui Dumnezeu din Isaia 29:14. În acest verset Dumnezeu este Cel care produce distrugerea, ceea ce pare să contrazică mândria autodistructivă menționată chiar înainte. Totuși nu există nicio contradicție: ideea este că Dumnezeu va distruge ceea ce deja se autodistruge.

În contrast cu cei care sunt distruși, expresia „pentru noi, care suntem pe calea mântuirii” (1 Corinteni 1:18) arată că salvarea vine numai de la Dumnezeu. Pavel spune că suntem salvați, nu ne salvăm singuri. Bineînțeles, nici nu putem. Mântuirea noastră are o sursă externă. În timp ce distrugerea este provocată de noi înșine, salvarea poate fi doar oferită, un dar al harului pentru păcătoși. După cum reiese clar din 1 Corinteni 1:21, Dumnezeu este Cel care îi salvează pe cei ce cred. Nebunia, în acest sens, este actul de a respinge ceea ce Dumnezeu i-a oferit omenirii prin jertfa lui Hristos (1 Corinteni 1:30), aducându-și astfel singură pierzarea.

„Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23). În ce mod reafirmă acest verset ceea ce spunea Pavel în 1 Corinteni 1:18,19?

Comentariu EGW

După ce oamenii au fost îngrijiți cu compasiune și nevoile lor fizice au fost satisfăcute, înaintea minții lor trebuie adus adevărul, așa cum este în Isus. Duhul Sfânt lucrează și cooperează cu agenții umani care lucrează pentru astfel de suflete, iar unii vor aprecia faptul de a-și întemeia credința religioasă pe stâncă.
Acești oameni, pe care Dumnezeu îi iubește și de care Îi este milă, nu au nevoie de o doctrină senzațională, dar, pe măsură ce sunt ajutați în problemele lor fizice de lucrătorii misionari medicali, Duhul Sfânt cooperează cu lucrarea agenților umani pentru a trezi puterile morale. Puterile minții sunt trezite la activitate și multe dintre aceste sărmane suflete vor fi mântuite în Împărăția lui Dumnezeu.

Nimic nu poate și nici nu va da vreodată forță lucrării de prezentare a adevărului pentru a-i ajuta pe oameni acolo unde se află, așa cum o va face o lucrarea asemenea celei făcute de femeia din Samaria. O lucrare condusă corespunzător pentru a-i mântui pe sărmanii păcătoși care au fost ignorați de biserici va fi ca o pană de despicat, prin care se va face loc pentru pătrunderea adevărului. Printre noi, ca popor, trebuie stabilită o altă ordine a lucrurilor și, pe măsură ce această lucrare este făcută, se va crea o atmosferă complet diferită în jurul sufletelor lucrătorilor, căci Duhul Sfânt comunică cu toți cei ce Îi slujesc lui Dumnezeu, iar cei care sunt transformați de Duhul Sfânt vor fi o putere pentru Dumnezeu în ridicarea, întărirea și mântuirea sufletelor care sunt gata să piară. – Ye Shall Receive Power, p. 156

A crede în Hristos și a primi harul Său transformator nu este o presupunere, ci o lucrare care face ca virtuțile lui Hristos să se reflecte în minte și în caracter. Când vei dobândi această experiență, vei spune: „Am gustat și am văzut ce bun este Domnul. Domnul Isus va fi partea mea pentru totdeauna.” Puterea crucii va mișca în tine izvoarele tainice ale speranței și temerii de Dumnezeu, ale adorației și iubirii. Îngerii veghează și așteaptă și vor mărturisi faptul că tu nu ești al lumii. Isus te-a găsit stând la picioarele Lui pentru a învăța de la El, de la Cel ce este Calea, Adevărul și Viața. De acum înainte, predându-ți voința voinței lui Hristos, ești atras într-un loc în care crucea este obiectul central. Lumea dispare din fața ochilor tăi. Slava care strălucește din pragul cerului este puterea care te atrage cu totul. Bogățiile harului lui Hristos te țin în ascultare de bunăvoie. … Ești mai mult decât fericit să le oferi și altora darul pe care l-ai primit. – Lift Him Up, p. 252

Pavel a scris că „iudeii [...] cer minuni, și grecii caută înțelepciune” (1 Corinteni 1:22). Crucea – ideea că Dumnezeu, Mesia, a fost răstignit – nu era semnul pe care îl așteptau evreii. Nu era nici genul de înțelepciune pe care o doreau grecii. Ea contrazicea toate așteptările. De fapt, e suficient să citim reacția ucenicilor la ideea că Domnul urma să fie răstignit (vezi Marcu 8:31,32; Marcu 9:30-32 și Marcu 10:32-34) pentru a înțelege cât de străină și respingătoare era această noțiune, mai ales pentru evrei. Ei se așteptau ca Mesia să-i cucerească pe romani, dar nu a fost așa, cel puțin nu în sensul militar, lumesc, al termenului „a cuceri”.

Vreme de secole crucea a fost pentru creștini un simbol al credinței. Le vine greu creștinilor din secolul XXI să înțeleagă cât de șocantă părea ideea de Dumnezeu răstignit pentru mentalitatea din secolul I. Totuși tocmai faptul că era un mesaj atât de tulburător îl face demn de cele mai profunde reflecții. Portretul unui Mesia răstignit arată întregului univers cât de departe a fost dispus Dumnezeu să meargă pentru a duce la îndeplinire planul de răscumpărare. Însăși ideea de cruce și de moarte a Domnului pe cruce este uimitoare pentru noi, păcătoșii de pe pământ. (Gândește-te însă ce trebuie să fi însemnat aceasta pentru ființele fără păcat care Îl cunoșteau pe Domnul Isus și I se închinau în cer!)

4. Ce ne învață Faptele apostolilor 13:16-47 (în special versetele 26,38,47) despre semnificația jertfei Domnului Isus?

Pavel spune că Hristos l-a trimis să propovăduiască Evanghelia. Prin urmare el predică mesajul unui Mesia răstignit (1 Corinteni 1:23), rezumând aceste idei în 1 Corinteni 2:1-5. Apostolul se dovedește credincios însărcinării de la Hristos. În proclamarea Evangheliei, el nu folosea „o vorbire sau înțelepciune strălucită” (1 Corinteni 2:1), dimpotrivă, se concentra doar pe „Isus Hristos, și pe El răstignit” (1 Corinteni 2:2). Exprimarea și mesajul său „nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere” (1 Corinteni 2:4), pentru că, de fapt, „înțelepciunea oamenilor” se află în contrast evident cu „puterea lui Dumnezeu” (2 Corinteni 2:5).

Un Mesia răstignit era ceva cu totul neașteptat atât pentru iudei, cât și pentru greci. Ce ne spune acest lucru despre faptul că Dumnezeu nu acționează întotdeauna așa cum ne așteptăm? De ce este important să înțelegem acest lucru, mai ales când lucrurile nu merg așa cum am sperat?

Comentariu EGW

Plini de teamă și aproape orbiți de intensitatea luminii, tovarășii lui Saul au auzit un glas, însă n-au văzut pe nimeni. Dar Saul a înțeles cuvintele care fuseseră rostite și lui i S-a descoperit lămurit Acela care vorbise – chiar Fiul lui Dumnezeu. În Ființa strălucitoare care stătea înaintea lui, el L-a văzut pe Cel Răstignit. Asupra sufletului acestui iudeu înspăimântat, imaginea feței Mântuitorului s-a întipărit pentru totdeauna. Cuvintele rostite i-au răscolit inima cu o putere înspăimântătoare. În cămările întunecate ale minții sale, s-a revărsat un potop de lumină, dezvăluind neștiința și greșeala vieții sale de mai înainte, cum și nevoia pe care o avea acum de iluminarea Duhului Sfânt.

Saul a văzut acum că, prigonindu-i pe urmașii lui Isus, el săvârșea, de fapt, lucrarea lui Satana. El a văzut că toate convingerile sale despre dreptate și despre obligațiile pe care le avea se întemeiau, în mare măsură, pe încrederea pe care le-o acordase preoților și mai-marilor iudeilor. El îi crezuse atunci când ei i-au spus că povestea învierii nu era decât o născocire iscusită a ucenicilor. Acum, când Isus Însuși i Se descoperise, Saul era convins de adevărurile susținute de ucenici.

În acel ceas de iluminare cerească, mintea lui Saul a lucrat cu o uimitoare rapiditate. Scrierile profetice ale Sfintelor Scripturi au fost deschise înțelegerii sale. El a văzut că renegarea lui Isus de către iudei, răstignirea, învierea și înălțarea Sa fuseseră prezise de profeți și dovedeau că El este Mesia cel făgăduit. Predica rostită de Ștefan în timpul martiriului său a revenit cu putere în mintea lui Saul și el a înțeles că martirul văzuse într-adevăr „slava lui Dumnezeu” atunci când a zis: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu” (Faptele 7:55.56). Preoții declaraseră aceste cuvinte ca fiind o hulă la adresa lui Dumnezeu, însă acum Saul știa că ele erau adevărate. Ce descoperire erau toate acestea pentru prigonitor! Acum, Saul știa cu siguranță că Mesia cel făgăduit venise pe acest pământ ca Isus din Nazaret și că El fusese renegat și răstignit de aceia pe care venise să-i mântuiască. El știa, de asemenea, că Mântuitorul înviase biruitor din mormânt și că Se înălțase la cer. În clipa aceea, de descoperire dumnezeiască, Saul și-a reamintit cu groază că Ștefan, care mărturisise despre un Mângâietor răstignit și înviat, fusese sacrificat cu consimțământul său și că, mai târziu, prin mijlocirea lui, mulți alți urmași demni ai lui Isus fuseseră dați morții printr-o prigoană plină de cruzime.

Mântuitorul îi vorbise lui Saul prin Ștefan, a cărui judecată limpede nu a putut fi răsturnată. Învățatul iudeu văzuse pe fața martirului reflectându-se lumina slavei lui Hristos; fața lui era „ca o față de înger” (Faptele 6:15). El fusese martor al spiritului îndurător pe care Ștefan îl dovedise față de vrăjmașii lui pe care îi iertase. El văzuse, de asemenea, puterea morală și resemnarea bucuroasă a multora pe care el îi făcuse să sufere chinuri și dureri. El îi văzuse pe unii dându-și cu bucurie viața pentru credința lor.

Toate aceste lucruri i-au vorbit cu putere lui Saul și deseori i-au dat minții lui o convingere aproape covârșitoare că Isus era Mesia cel făgăduit. În asemenea situații, el se luptase nopți întregi împotriva acestei convingeri și întotdeauna terminase lupta mărturisindu-și credința că Isus nu era Mesia și că urmașii Lui erau niște fanatici amăgiți.

De data aceasta, Hristos îi vorbise lui Saul direct cu glasul Său, zicând: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?” Și la întrebarea: „Cine ești Tu, Doamne?” a răspuns aceeași voce: „Eu sunt Isus, pe care-L prigonești.” Aici, Hristos Se identifică pe Sine cu credincioșii Săi. Prigonindu-i pe urmașii lui Isus, Saul lovise direct în Domnul cerului. Învinuindu-i pe nedrept și mărturisind împotriva lor, el Îl învinuise pe nedrept și mărturisise împotriva Mântuitorului lumii.

În mintea lui Saul, nu mai era nicio îndoială că Acela care îi vorbea era Isus din Nazaret, Mesia cel mult așteptat, Mângâietorul și Răscumpărătorul lui Israel. – Faptele apostolilor, p. 115–117

În 1 Corinteni 1:19,20,30 și 31, Pavel vorbește despre cum înțelep­ciunea lui Dumnezeu și cea omenească sunt atât de diferite încât se exclud reciproc. Observă că Pavel nu respinge înțelepciunea în sine, ci respinge acel tip de înțelepciune umană ce încearcă să concureze cu Dumnezeu! Înțelepciunea omului este incapabilă să elibereze omul de păcat. Numai Hristos, înțelepciunea lui Dumnezeu, poate realiza acest lucru. Vezi tabelul de mai jos:

  • dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii - [propovăduirea crucii] este puterea lui Dumnezeu - 1 Corinteni 1:18
  • dar pentru cei chemați - [Hristos] este puterea [...] lui Dumnezeu - 1 Corinteni 1:24

Atât versetul 18, cât și versetul 24 din 1 Corinteni arată că Hristos este puterea lui Dumnezeu, în sensul că El are puterea de a-i salva pe oameni de păcatele lor. Într-adevăr, „Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii” (1 Corinteni 1:21). Expresiile: „noi, care suntem pe calea mântuirii” (1 Corinteni 1:18), „credincioși” (1 Corinteni 1:21) și „cei chemați” (1 Corinteni 1:24) se referă la aceeași categorie, adică la oameni care trăiesc experiența mântuirii prin credință. „Evanghelia lui Hristos [...] este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Romani 1:16).

Hristos nu este doar puterea, ci și înțelepciunea lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că prin El Dumnezeu a înfruntat și a rezolvat problema păcatului, o problemă pe care înțelepciunea umană nu o putea rezolva. Înțelepciunea acestei lumi nu poate să-L facă pe om să-L cunoască pe Dumnezeu (1 Corinteni 1:21). În schimb, prin Hristos devenim înțelepți pentru mântuire (2 Timotei 3:15).

5. Ce idee transmite Pavel în 1 Corinteni 1:24-29? Observă cuvintele pe care le folosește, precum „nebunie”, „slăbiciune”, „putere” și „înțelept”!

Când citim 1 Corinteni 1:24-29 ar trebui să observăm termenii „nebun/nebunie” și „slab/slăbiciune”. Ideea este că înțelepciunea umană poate considera mesajul crucii o nebunie și o slăbiciune. Totuși „nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii, şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii” (1 Corinteni 1:25). Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu este slab sau nebun, ci exprimă faptul că puterea și înțelepciunea Sa depășesc cu mult orice capacitate omenească.

Ce mesaj personal găsești în 1 Corinteni 1:26?

Comentariu EGW

Însărcinarea dată de Hristos ucenicilor a fost împlinită. Când acești soli ai crucii au pornit să vestească Evanghelia, a fost o așa descoperire a slavei lui Dumnezeu cum nu mai fusese văzută niciodată până atunci de omul muritor. Prin conlucrare cu Duhul Sfânt, apostolii au făcut o lucrare ce a zguduit lumea. Într-o singură generație, Evanghelia a fost dusă la fiecare națiune.

Rezultatele care au însoțit lucrarea apostolilor aleși ai lui Hristos au fost glorioase. La începutul lucrării lor, unii dintre ei erau oameni neînvățați, dar consacrarea lor față de lucrarea Maestrului lor era fără rezerve și, sub îndrumarea Lui, ei au dobândit o pregătire pentru marea lucrare încredințată lor. Harul și adevărul domneau în inimile lor, inspirându-le pornirile inimii și controlându-le acțiunile. Viața lor era ascunsă cu Hristos în Dumnezeu și eul era pierdut din vedere, cufundat în adâncurile iubirii nemărginite. … Isus Hristos, înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu, alcătuia tema oricărei vorbiri. … Când proclamau desăvârșirea lui Hristos, a Mântuitorului înălțat, cuvintele lor mișcau inimile și oamenii erau câștigați pentru Evanghelie. Mulți care batjocoriseră Numele Mântuitorului și disprețuiseră puterea Lui mărturiseau acum că sunt ucenici ai Celui Răstignit.

Nu în propria putere își îndeplineau apostolii misiunea, ci în puterea viului Dumnezeu. ... Conștientizarea răspunderii ce stătea asupra lor le curăța și îmbogățea experiența, iar harul Cerului se descoperea în biruințele pe care le dobândeau pentru Hristos. Prin tăria atotputernică, Dumnezeu lucra prin ei pentru a face ca Evanghelia să triumfe.

Așa cum i-a trimis pe ucenicii Săi, tot la fel și astăzi Hristos îi trimite pe membrii bisericii Sale. Aceeași putere pe care au avut-o apostolii o au și ei. Dacă ei vor face din Dumnezeu tăria lor, El va lucra cu ei, și lucrarea lor nu va fi în zadar. Fie ca ei să-și dea seama că Domnul Și-a pus semnătura asupra lucrării în care sunt prinși. ... El ne cere să mergem și să spunem cuvintele pe care ni le-a dat, simțind pe buzele noastre atingerea Sa sfântă. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 275

Avem nevoie să ne prindem de Hristos și să ne ținem strâns de El până când ne vom da seama că puterea harului Său transformator este manifestată în noi. Trebuie să avem credință în Hristos dacă vrem să reflectăm caracterul divin.

Hristos Și-a îmbrăcat divinitatea în natura umană și a trăit o viață de rugăciune, de lepădare de sine și de luptă zilnică cu ispita, ca să-i poată ajuta pe cei care astăzi sunt asaltați de ispită. El este eficiența și puterea noastră. El dorește ca, prin însușirea harului Său, omenirea să devină părtașă naturii divine. … Cuvântul lui Dumnezeu din Vechiul și Noul Testament, dacă este studiat cu credință și primit în viață, va da înțelepciune spirituală și viață. Cuvântul Său trebuie prețuit cu sfințenie. Credința în Cuvântul lui Dumnezeu și în puterea lui Hristos de a transforma viața îl va face pe credincios în stare să facă lucrările Sale, să trăiască după cuvântul Său și să aibă o viață de bucurie în Domnul. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 285 (3 octombrie)

„Pentru mintea multora care trăiesc în timpurile noastre, crucea de la Golgota este înconjurată de amintiri sfinte. Gânduri pline de sfințenie sunt legate de scenele răstignirii. Dar, în zilele lui Pavel, crucea era privită cu simțăminte de dezgust și oroare. Să înalți ca Mântuitor al omenirii pe Unul care suferise moartea pe cruce ar fi atras în mod firesc batjocura și împotrivirea. [...] Printre ascultătorii săi dintre iudei erau mulți care aveau să se înfurie din pricina soliei pe care el avea să o vestească. În ce îi privește pe greci, cuvintele lui aveau să li se pară o deplină nebunie. El avea să fie privit ca un om slab de minte pentru că încerca să arate cum putea crucea să aibă vreo legătură cu înnobilarea sau salvarea omenirii.

Dar pentru Pavel crucea făcea obiectul celui mai mare interes. Încă din momentul în care fusese oprit din acțiunea de persecutare a urmașilor Nazarineanului răstignit, el nu încetase niciodată să preamărească crucea. Atunci îi fusese dată o descoperire a iubirii infinite a lui Dumnezeu, așa cum era arătată în moartea lui Hristos, și o minunată transformare avusese loc în viața lui, aducându-i toate planurile și năzuințele în armonie cu cerul” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 245, 246).
Zilnic:
Iov 2
Iov 3
Iov 4
Iov 5
Iov 6
Iov 7
Iov 8

Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 22 (integral)

1. Ce a spus Iov când a deschis gura? 

2. De câte ori te va izbăvi Dumnezeu din necaz și de câte ori nu te va atinge răul?

3. Cine nu se mai întoarce în casa lui și nu-și mai cunoaște locul în care locuia? 

4. Pe ce om nu-l leapădă Dumnezeu?

5. De ce fel de alimente se lipsea un extremist ca să fie exemplu pentru cei neglijenți? 

Comentariu EGW

Harul uimitor al lui Dumnezeu, „Cerul însuși primejduit”, 16 iunie, p. 175.

Privire generală
Dacă te-ai confrunta cu un zid uriaș de flăcări în mijlocul unui incendiu de vegetație, probabil că primul gând nu ar fi să vii cu și mai mult foc într-o situație deja extrem de periculoasă. Oricât de nesăbuită ar părea această acțiune, pompierii recurg adesea la ea. Un foc are nevoie de oxigen și de combustibil, precum vegetație uscată sau structuri inflamabile, pentru a continua să ardă. Dacă se poate întrerupe fie alimentarea cu oxigen, fie cea cu combustibil, incendiul poate fi controlat. Pompierii folosesc adesea tehnica incendierii controlate pentru a opri sau a redirecționa un incendiu.

Pare contrar logicii sau chiar o nebunie să lupți contra focului cu foc atunci când te confrunți cu un zid de flăcări care înaintează rapid spre un oraș sau o așezare. Totuși, atunci când este folosită în mod adecvat și cu grijă, această strategie poate face diferența dintre supraviețuire și distrugerea prin foc.
În același fel, faptul că Pavel promova jertfa Domnului Hristos pe cruce venea în contradicție cu atitudinea vremii lui. În introducerea primei sale epistole către biserica din Corint, Pavel subliniază natura contraculturală a mesajului creștin al crucii, lucru dificil de înțeles de cei mai mulți dintre noi care trăim în medii occidentale sau creștine. Majoritatea dintre noi am crescut într-o lume în care crucile de pe biserici sau din alte spații publice reprezentau un simbol al creștinismului și mesajul mântuirii.

Dar crucea însemna moarte dureroasă, pedeapsă severă și rușine absolută pentru majoritatea oamenilor care trăiau în lumea greco-romană din secolul I d.H. Totuși, contrar gândirii populare de atunci, Pavel a susținut că Evanghelia lui Isus Hristos era puterea lui Dumnezeu pentru cei care o acceptau (1 Corinteni 1:18).

Teme
1.    Mesajul crucii: Crucea este răspunsul surprinzător și complet al lui Dumnezeu la problema păcatului. Ea este fundamentul Evangheliei predicate de Pavel și de ceilalți apostoli unei societăți care avea o concepție despre lume radical diferită.
2.    Adevărata înțelepciune: Înțelepciunea era un element major al filozofiei grecești și un subiect important în diversele școli filozofice. Pavel folosește acest termen într-un mod categoric diferit de filozofia greacă, apropiindu-se mai mult de perspectiva înțelepciunii din Vechiul Testament.
3.    Crucea – nebunie sau cale spre casă: Crucea devine fie o piatră de poticnire, fie o nebunie pentru cei care aud despre ea fără a-L primi pe Cel care a atârnat pe ea. Domnul Isus a murit pe cruce pentru a oferi lumii iertare, har transformator și o cale spre casă, la Dumnezeul care a investit totul pentru a-Și salva creația căzută.

Comentariu
1. Context: Conceptul elenistic de înțelepciune (sofia) din perioada Noului Testament punea accentul pe informații și pe cunoaștere teoretică, mai degrabă decât pe abilități practice. Filozoful era „iubitorul de înțelepciune”, cineva care înțelegea și răspândea cunoștințe despre lumea naturală și despre experiența umană. Adevărul putea fi ordonat într-un sistem general care să ajute la explicarea lumii. Existau în acea perioadă destul de multe școli de filozofie grecești cu diverse orientări, fiecare cu un accent pus pe ceva, dar toate se concentrau pe observație, pe rațiune, pe logică și pe argumente intelectuale, chiar dacă nu erau lipsite de preocupări etice.

Ar trebui menționate 6 mari școli filozofice greco-romane: școala lui Pitagora; școala lui Platon și a urmașilor săi; școala peripatetică a lui Aristotel; școala lui Epicur, care punea accentul pe imperturbabilitate ca ideal; cinicii (care puneau preț pe simplitate și pe eliberare de convențiile societății) și școala stoicilor, care, în perioada evenimentelor din Noul Testament, era cunoscută drept stoicism roman (sau stoicism târziu) și devenise cea mai influentă școală de filozofie a vremii (vezi John T. Fitzgerald, „Greco-Roman Philosophical Schools”, în The World of the New Testament, 2013, p. 135-148).
În Vechiul Testament, înțelepciunea nu se limitează la cunoaștere sau la integrarea cunoștințelor într-un sistem coerent, ci descrie abilitatea omului de a folosi corect cunoașterea, care este legată de Dumnezeu. Această cunoaștere este așadar dată de Dumnezeu și are ca rezultat luarea unor decizii etice (adică „bune”, evocând limbajul creației). Exodul 31:1-5 folosește 3 termeni-cheie – ḥokmah, „înțelepciune”; binah, „pricepere” și da‘at, „știință” – pentru a descrie abilitatea dată de Dumnezeu artizanului Bețaleel de a crea cortul întâlnirii și uneltele lui. Folosirea acestor termeni în acest context particular ne ajută să înțelegem că înțelepciunea sau cunoașterea în Vechiul Testament este practică și depășește simpla activitate intelectuală.

Autorii Vechiului Testament pun întrebări profunde despre dreptatea lui Dumnezeu și despre modul în care oamenii pot ajunge la adevărata înțelepciune, deși recunosc că o parte din întrebările noastre și din căutarea noastră după cunoaștere nu va duce întotdeauna la răspunsuri clare (de exemplu, Proverbele 20:24; Iov 28:20,21). Literatura sapiențială din Vechiul Testament include cărțile Iov, Proverbele, Eclesiastul și câțiva psalmi sapiențiali (de exemplu, Psalmii 37,49,73).

Descoperirea unui corpus semnificativ de literatură sapiențială care pune accentul pe cunoaștere, în scrierile comunității de la Khirbet Qumran din secolul I î.H. (cunoscut și sub numele de Manuscrisele de la Marea Moartă), evidențiază faptul că discuțiile despre înțelepciune și cunoaștere erau o componentă importantă a interacțiunilor intelectuale și filozofice din cadrul comunităților iudaice înainte de venirea lui Mesia în Palestina (vezi J. I. Kampen, „Wisdom Literature at Qumran”, în Dictionary of New Testament Background: A Compendium of Contemporary Biblical Scholarship, 2000, p. 1263-1268).

2. Nebunie și înțelepciune: După saluturile inițiale, mulțumirile și îndemnul la unitate, Pavel își începe mesajul către tânăra biserică din Corint concentrându-se pe nebunie și pe înțelepciune. Versetele 18-31 din 1 Corinteni constituie un punct culminant retoric în cadrul Noului Testament. Teoria pe care Pavel le-o prezintă corintenilor sugerează că Evanghelia este nebunie pentru unii, în timp ce pentru alții reprezintă puterea mântuitoare a lui Dumnezeu (1 Corinteni 1:18). Acest paradox este semnificativ și, așa cum subliniază Pavel în capitolele următoare, slăbiciunea omenirii este de fapt o oportunitate pentru Dumnezeu de a-Și manifesta puterea.

Restul pasajului exprimă o serie de contraste între înțelepciune și nebunie, Dumnezeu și lume, putere și slăbiciune. Crucea, un crud instrument roman al torturii și morții, devine mijlocul prin care Dumnezeu realizează salvarea. Acest argument, care stă la baza întregii predicări a lui Pavel și a bisericii primare, probabil li s-a părut contracultural și paradoxal multora dintre credincioșii neevrei recent convertiți. „Propovăduirea crucii” (1 Corinteni 1:18) este o formulare prescurtată care se referă la mesajul morții și învierii lui Isus Hristos, care le oferă mântuire celor care au auzit respectiva propovăduire și au crezut în ea. Putem intui senzația de nonsens a oricărui ascultător greco-roman la auzirea acestui mesaj: Cum putea Dumnezeu să salveze oameni (și lumea) prin moartea unui condamnat răstignit? Evreii, pe de altă parte, puteau percepe acest mesaj ca o „pricină de poticnire”, sau, în greacă, skandalon, așa cum se menționează în 1 Corinteni 1:23. Acest motiv de poticnire, pe de o parte, sau această nebunie, pe de altă parte, se referă metaforic la un obstacol în calea credinței omului.

3. Vestea bună a crucii: Încă de la început, Pavel susține că mesajul crucii este puterea lui Dumnezeu pentru cei care sunt mântuiți. Crucea le oferă credincioșilor cheia pentru înțelegerea înțelepciunii lui Dumnezeu de a le oferi mântuire celor care nu merită neprihănirea și nici nu o pot obține vreodată. Crucea este, de asemenea, mai mult decât un semn sau un simbol, deși evreii nu o recunosc ca atare, chiar dacă vor să vadă semne miraculoase (Matei 12:38,39; Marcu 8:11,12; vezi și 1 Corinteni 1:22). Dorința de a vedea semne și minuni reflectă o orbire spirituală fundamentală și poate chiar o împietrire a inimii celor care le pretind (nu doar le cer). Evanghelia lui Hristos cel răstignit și înviat nu trezește credința nici în evrei, nici în greci, ci devine pentru primii o „pricină de poticnire”, iar pentru ceilalți o „nebunie”. Pavel rezumă această realitate în 1 Corinteni 1:25 – „Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii, şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii.”

Această declarație îl conduce pe Pavel la următoarea afirmație importantă: Dumnezeu i-a ales pe cei din biserica din Corint nu pe baza înțelepciunii lor sau a puterii și influenței lor, ci exclusiv pe baza suveranității lui Dumnezeu (1 Corinteni 1:26-29). Alegerea oamenilor de către Dumnezeu nu se bazează niciodată pe realizări omenești, pe putere sau influență, ci se produce ca răspuns la gestul omului de a prinde prin credință mâna Domnului Isus. Uneori putem apuca întreaga mână, în timp ce alteori reușim cu greu să ne agățăm doar de vârful degetului mic al mâinii Lui – chiar și așa putem fi siguri că suntem în centrul harului lui Dumnezeu. Dacă știm aceste lucruri, spune Pavel, suntem scutiți și de lauda cu propriile „realizări ale credinței”, întrucât „cine se laudă să se laude în Domnul” (1 Corinteni 1:31, cu referire la Ieremia 9:23,24). Este interesant (și poate anticipat în personificarea înțelepciunii din Proverbele 8, în Vechiul Testament) că Isus Hristos este înțelepciunea personificată de la Dumnezeu, neprihănirea Lui personificată, sfințirea și răscumpărarea personificată (1 Corinteni 1:30).

Aplicație
Înțelepciunea și nebunia sunt strâns legate în capitolul introductiv al epistolei lui Pavel către biserica din Corint. El îi ajută pe cititorii săi să înțeleagă că „înțelepciunea omenească nu poate duce la o adevărată cunoaștere mântuitoare a lui Dumnezeu, care este disponibilă doar prin nebunia Evangheliei (v. 21)” („1 Corinthians” în Andrews Bible Commentary, ed. Ángel Manuel Rodríguez et al, 2022, p. 1620). Discutați în cadrul grupei următoarele întrebări, pe baza versetelor 17-31 din 1 Corinteni:
1.    Ce ar putea fi o pricină de poticnire pentru credința noastră, deși avem avantajul de a privi înapoi la aproape două mii de ani de istorie a bisericii și de istorie a interpretării biblice?
2.    Care ar fi cel mai bun argument de adus celor care consideră mesajul Evangheliei o nebunie sau doar un „sedativ pentru neștiutori”?
3.    Ce aspect(e) ale Veștii Bune despre cruce ar putea atrage oamenii din comunitatea voastră? Ce le-ar putea îngreuna acceptarea Evangheliei?