Mesajul crucii

Cicero, un scriitor și orator roman păgân, le spusese romanilor că este atât de respingătoare ideea de cruce ca mijloc de pedeapsă, încât nici măcar un gând nu merita îndreptat spre ea. Deși Cicero a murit cu aproximativ o jumătate de secol înainte de nașterea Domnului Isus, afirmația sa ilustrează disprețul cu care romanii priveau crucea.
În schimb, Pavel avea să scrie: „propovăduirea crucii [...] este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:18). Pentru Pavel, crucea este instrumentul împăcării dintre Dumnezeu și om (Efeseni 2:16; Coloseni 1:20), simbolul suprem al smereniei Domnului Isus (Filipeni 2:8) și locul unde a fost plătită datoria noastră imensă (Coloseni 2:14).

Crucea este răspunsul lui Pavel la problemele din Corint. Nu trebuie să citim prea mult din 1 Corinteni pentru a observa că Pavel este foarte preocupat de o problemă majoră: dezbinările din biserică. Pavel este atât de tulburat încât, imediat după urări (1 Corinteni 1:1-3) și după secțiunea de mulțumire (1 Corinteni 1:4-9), este primul subiect pe care îl abordează (1 Corinteni 1:10-17). În această săptămână ne vom opri asupra puternicului mesaj de la Golgota ca soluție la această problemă și la altele din Corint.

11 iulie: Ziua Misiunii Mondiale (colectă)

Comentariu EGW

Dumnezeu mi-a dat un mesaj pentru poporul Său. ... Ați fost cumpărați cu un preț și tot ce aveți și sunteți trebuie folosit pentru slava lui Dumnezeu și pentru binele aproapelui vostru. Hristos a murit pe cruce pentru a salva lumea de la pierirea în păcat. El vă cere cooperarea în această lucrare. Trebuie să fiți mâna Lui de ajutor. Cu un efort serios și neobosit, trebuie să căutați să-i salvați pe cei pierduți. …

Puterea transformatoare a harului lui Hristos îl modelează pe cel care se dedică lucrării lui Dumnezeu. … El nu mai poate fi indiferent față de sufletele care pier în jurul său. … El își dă seama că fiecare parte a ființei sale Îi aparține lui Hristos, care l-a răscumpărat din sclavia păcatului, că fiecare moment al viitorului său a fost cumpărat cu prețiosul sânge al singurului Fiu al lui Dumnezeu.

Apreciezi tu sacrificiul făcut pe Calvar îndeajuns de mult, încât să fii dispus să subordonezi orice alt interes lucrării de salvare a sufletelor? Aceeași intensitate a dorinței de a-i salva pe păcătoși, care a caracterizat viața Mântuitorului, va caracteriza și viața adevăratului Său urmaș. Creștinul nu are nicio dorință de a trăi pentru sine. El își găsește plăcerea în a consacra tot ce are și este în slujba Stăpânului. Este mișcat de o dorință inexprimabilă de a câștiga suflete pentru Hristos. …

Cum pot să-L glorific cel mai bine pe Cel căruia Îi aparțin, pentru că m-a creat și m-a răscumpărat? ... Cu o dorință neobosită, cel care este cu adevărat convertit caută să-i salveze pe cei care sunt încă în puterea lui Satana. … Acum mai avem doar puțin timp ca să ne pregătim pentru veșnicie. … Oamenii au nevoie de adevăr și, prin efort serios și credincios, acesta trebuie să le fie transmis. Sunt oameni pe care trebuie să-i căutăm, pentru care trebuie să ne rugăm, pentru care trebuie să trudim. …

Rămâne asupra noastră marea responsabilitate de a avertiza lumea cu privire la sfârșitul care se apropie. … Dumnezeu cheamă biserica Sa să se ridice și să se îmbrace cu putere. Coroane nemuritoare așteaptă să fie câștigate, Împărăția cerurilor se ia cu năvală, iar lumea care piere în ignoranță trebuie iluminată. – Maranatha, p. 100

Spuneți-le oamenilor: „Trebuie să cunoașteți voi înșivă doctrina.” Nu lăsați buzele voastre să rostească o frază de îndoială. Nu veniți înaintea oamenilor cu un sunet nesigur. Trebuie să cunoașteți adevărul și să proclamați adevărul.
Învățătura lui Hristos a fost întotdeauna pozitivă în natura ei. Niciodată, niciodată să nu exprimați sentimente de îndoială! Purtați cu o voce sigură un mesaj pozitiv! Înălțați-L pe Omul Calvarului mai sus și tot mai sus. Există putere în înălțarea crucii lui Hristos.

Dumnezeirea lui Hristos trebuie susținută cu statornicie. Când Mântuitorul le-a pus ucenicilor Săi întrebarea: „Cine ziceți voi că sunt Eu?”, Petru a răspuns: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu” (Matei 16:15,16). Hristos a spus: „Pe această piatră”, nu pe Petru, ci pe Fiul lui Dumnezeu, „voi zidi biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui” (versetul 18).
Mare este taina evlaviei. Există taine în viața lui Hristos care trebuie crezute, chiar dacă nu pot fi explicate. – The Upward Look, p. 58

Mesajul din 1 Corinteni 1:18 este prea clar pentru a nu fi înțeles. Semnificația crucii depinde de felul în care este privită. Pentru cei care se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu, ea este o nebunie; dar pentru cei care doresc mântuirea Sa, este putere.

3. Ce a realizat Domnul Isus pentru noi pe cruce, potrivit Coloseni 1:20 și 1 Petru 2:24?

Așa cum am văzut deja, în vestirea Evangheliei trebuie evitată „înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică” (1 Corinteni 1:17). În lumina acestui verset devine mai ușor de înțeles de ce opusul nebuniei este nu înțelepciunea umană, ci puterea lui Dumnezeu (1 Corinteni 1:18). Crucea, care este atât de contrară rațiunii umane, arată cât de limitată este de fapt înțelepciunea omului.

Textul grecesc din 1 Corinteni 1:18 sugerează că „cei ce sunt pe calea pierzării” au parte de rezultatul propriilor acțiuni. Textul poate fi redat astfel: „Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei care se prăpădesc singuri…” Verbul grecesc apollymi („a pieri”) poate însemna și „a prăpădi/a distruge” (Ioan 10:10). De fapt, apollymi este tradus prin „a prăpădi” în 1 Corinteni 1:19. Ce se întâmplă aici? Pavel oferă o bază biblică pentru afirmația din versetul 18 referitoare la acești oameni care pier și citează în versetul 19 cuvintele lui Dumnezeu din Isaia 29:14. În acest verset Dumnezeu este Cel care produce distrugerea, ceea ce pare să contrazică mândria autodistructivă menționată chiar înainte. Totuși nu există nicio contradicție: ideea este că Dumnezeu va distruge ceea ce deja se autodistruge.

În contrast cu cei care sunt distruși, expresia „pentru noi, care suntem pe calea mântuirii” (1 Corinteni 1:18) arată că salvarea vine numai de la Dumnezeu. Pavel spune că suntem salvați, nu ne salvăm singuri. Bineînțeles, nici nu putem. Mântuirea noastră are o sursă externă. În timp ce distrugerea este provocată de noi înșine, salvarea poate fi doar oferită, un dar al harului pentru păcătoși. După cum reiese clar din 1 Corinteni 1:21, Dumnezeu este Cel care îi salvează pe cei ce cred. Nebunia, în acest sens, este actul de a respinge ceea ce Dumnezeu i-a oferit omenirii prin jertfa lui Hristos (1 Corinteni 1:30), aducându-și astfel singură pierzarea.

„Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23). În ce mod reafirmă acest verset ceea ce spunea Pavel în 1 Corinteni 1:18,19?

Comentariu EGW

După ce oamenii au fost îngrijiți cu compasiune și nevoile lor fizice au fost satisfăcute, înaintea minții lor trebuie adus adevărul, așa cum este în Isus. Duhul Sfânt lucrează și cooperează cu agenții umani care lucrează pentru astfel de suflete, iar unii vor aprecia faptul de a-și întemeia credința religioasă pe stâncă.
Acești oameni, pe care Dumnezeu îi iubește și de care Îi este milă, nu au nevoie de o doctrină senzațională, dar, pe măsură ce sunt ajutați în problemele lor fizice de lucrătorii misionari medicali, Duhul Sfânt cooperează cu lucrarea agenților umani pentru a trezi puterile morale. Puterile minții sunt trezite la activitate și multe dintre aceste sărmane suflete vor fi mântuite în Împărăția lui Dumnezeu.

Nimic nu poate și nici nu va da vreodată forță lucrării de prezentare a adevărului pentru a-i ajuta pe oameni acolo unde se află, așa cum o va face o lucrarea asemenea celei făcute de femeia din Samaria. O lucrare condusă corespunzător pentru a-i mântui pe sărmanii păcătoși care au fost ignorați de biserici va fi ca o pană de despicat, prin care se va face loc pentru pătrunderea adevărului. Printre noi, ca popor, trebuie stabilită o altă ordine a lucrurilor și, pe măsură ce această lucrare este făcută, se va crea o atmosferă complet diferită în jurul sufletelor lucrătorilor, căci Duhul Sfânt comunică cu toți cei ce Îi slujesc lui Dumnezeu, iar cei care sunt transformați de Duhul Sfânt vor fi o putere pentru Dumnezeu în ridicarea, întărirea și mântuirea sufletelor care sunt gata să piară. – Ye Shall Receive Power, p. 156

A crede în Hristos și a primi harul Său transformator nu este o presupunere, ci o lucrare care face ca virtuțile lui Hristos să se reflecte în minte și în caracter. Când vei dobândi această experiență, vei spune: „Am gustat și am văzut ce bun este Domnul. Domnul Isus va fi partea mea pentru totdeauna.” Puterea crucii va mișca în tine izvoarele tainice ale speranței și temerii de Dumnezeu, ale adorației și iubirii. Îngerii veghează și așteaptă și vor mărturisi faptul că tu nu ești al lumii. Isus te-a găsit stând la picioarele Lui pentru a învăța de la El, de la Cel ce este Calea, Adevărul și Viața. De acum înainte, predându-ți voința voinței lui Hristos, ești atras într-un loc în care crucea este obiectul central. Lumea dispare din fața ochilor tăi. Slava care strălucește din pragul cerului este puterea care te atrage cu totul. Bogățiile harului lui Hristos te țin în ascultare de bunăvoie. … Ești mai mult decât fericit să le oferi și altora darul pe care l-ai primit. – Lift Him Up, p. 252

Pavel a scris că „iudeii [...] cer minuni, și grecii caută înțelepciune” (1 Corinteni 1:22). Crucea – ideea că Dumnezeu, Mesia, a fost răstignit – nu era semnul pe care îl așteptau evreii. Nu era nici genul de înțelepciune pe care o doreau grecii. Ea contrazicea toate așteptările. De fapt, e suficient să citim reacția ucenicilor la ideea că Domnul urma să fie răstignit (vezi Marcu 8:31,32; Marcu 9:30-32 și Marcu 10:32-34) pentru a înțelege cât de străină și respingătoare era această noțiune, mai ales pentru evrei. Ei se așteptau ca Mesia să-i cucerească pe romani, dar nu a fost așa, cel puțin nu în sensul militar, lumesc, al termenului „a cuceri”.

Vreme de secole crucea a fost pentru creștini un simbol al credinței. Le vine greu creștinilor din secolul XXI să înțeleagă cât de șocantă părea ideea de Dumnezeu răstignit pentru mentalitatea din secolul I. Totuși tocmai faptul că era un mesaj atât de tulburător îl face demn de cele mai profunde reflecții. Portretul unui Mesia răstignit arată întregului univers cât de departe a fost dispus Dumnezeu să meargă pentru a duce la îndeplinire planul de răscumpărare. Însăși ideea de cruce și de moarte a Domnului pe cruce este uimitoare pentru noi, păcătoșii de pe pământ. (Gândește-te însă ce trebuie să fi însemnat aceasta pentru ființele fără păcat care Îl cunoșteau pe Domnul Isus și I se închinau în cer!)

4. Ce ne învață Faptele apostolilor 13:16-47 (în special versetele 26,38,47) despre semnificația jertfei Domnului Isus?

Pavel spune că Hristos l-a trimis să propovăduiască Evanghelia. Prin urmare el predică mesajul unui Mesia răstignit (1 Corinteni 1:23), rezumând aceste idei în 1 Corinteni 2:1-5. Apostolul se dovedește credincios însărcinării de la Hristos. În proclamarea Evangheliei, el nu folosea „o vorbire sau înțelepciune strălucită” (1 Corinteni 2:1), dimpotrivă, se concentra doar pe „Isus Hristos, și pe El răstignit” (1 Corinteni 2:2). Exprimarea și mesajul său „nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere” (1 Corinteni 2:4), pentru că, de fapt, „înțelepciunea oamenilor” se află în contrast evident cu „puterea lui Dumnezeu” (2 Corinteni 2:5).

Un Mesia răstignit era ceva cu totul neașteptat atât pentru iudei, cât și pentru greci. Ce ne spune acest lucru despre faptul că Dumnezeu nu acționează întotdeauna așa cum ne așteptăm? De ce este important să înțelegem acest lucru, mai ales când lucrurile nu merg așa cum am sperat?

Comentariu EGW

Plini de teamă și aproape orbiți de intensitatea luminii, tovarășii lui Saul au auzit un glas, însă n-au văzut pe nimeni. Dar Saul a înțeles cuvintele care fuseseră rostite și lui i S-a descoperit lămurit Acela care vorbise – chiar Fiul lui Dumnezeu. În Ființa strălucitoare care stătea înaintea lui, el L-a văzut pe Cel Răstignit. Asupra sufletului acestui iudeu înspăimântat, imaginea feței Mântuitorului s-a întipărit pentru totdeauna. Cuvintele rostite i-au răscolit inima cu o putere înspăimântătoare. În cămările întunecate ale minții sale, s-a revărsat un potop de lumină, dezvăluind neștiința și greșeala vieții sale de mai înainte, cum și nevoia pe care o avea acum de iluminarea Duhului Sfânt.

Saul a văzut acum că, prigonindu-i pe urmașii lui Isus, el săvârșea, de fapt, lucrarea lui Satana. El a văzut că toate convingerile sale despre dreptate și despre obligațiile pe care le avea se întemeiau, în mare măsură, pe încrederea pe care le-o acordase preoților și mai-marilor iudeilor. El îi crezuse atunci când ei i-au spus că povestea învierii nu era decât o născocire iscusită a ucenicilor. Acum, când Isus Însuși i Se descoperise, Saul era convins de adevărurile susținute de ucenici.

În acel ceas de iluminare cerească, mintea lui Saul a lucrat cu o uimitoare rapiditate. Scrierile profetice ale Sfintelor Scripturi au fost deschise înțelegerii sale. El a văzut că renegarea lui Isus de către iudei, răstignirea, învierea și înălțarea Sa fuseseră prezise de profeți și dovedeau că El este Mesia cel făgăduit. Predica rostită de Ștefan în timpul martiriului său a revenit cu putere în mintea lui Saul și el a înțeles că martirul văzuse într-adevăr „slava lui Dumnezeu” atunci când a zis: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu” (Faptele 7:55.56). Preoții declaraseră aceste cuvinte ca fiind o hulă la adresa lui Dumnezeu, însă acum Saul știa că ele erau adevărate. Ce descoperire erau toate acestea pentru prigonitor! Acum, Saul știa cu siguranță că Mesia cel făgăduit venise pe acest pământ ca Isus din Nazaret și că El fusese renegat și răstignit de aceia pe care venise să-i mântuiască. El știa, de asemenea, că Mântuitorul înviase biruitor din mormânt și că Se înălțase la cer. În clipa aceea, de descoperire dumnezeiască, Saul și-a reamintit cu groază că Ștefan, care mărturisise despre un Mângâietor răstignit și înviat, fusese sacrificat cu consimțământul său și că, mai târziu, prin mijlocirea lui, mulți alți urmași demni ai lui Isus fuseseră dați morții printr-o prigoană plină de cruzime.

Mântuitorul îi vorbise lui Saul prin Ștefan, a cărui judecată limpede nu a putut fi răsturnată. Învățatul iudeu văzuse pe fața martirului reflectându-se lumina slavei lui Hristos; fața lui era „ca o față de înger” (Faptele 6:15). El fusese martor al spiritului îndurător pe care Ștefan îl dovedise față de vrăjmașii lui pe care îi iertase. El văzuse, de asemenea, puterea morală și resemnarea bucuroasă a multora pe care el îi făcuse să sufere chinuri și dureri. El îi văzuse pe unii dându-și cu bucurie viața pentru credința lor.

Toate aceste lucruri i-au vorbit cu putere lui Saul și deseori i-au dat minții lui o convingere aproape covârșitoare că Isus era Mesia cel făgăduit. În asemenea situații, el se luptase nopți întregi împotriva acestei convingeri și întotdeauna terminase lupta mărturisindu-și credința că Isus nu era Mesia și că urmașii Lui erau niște fanatici amăgiți.

De data aceasta, Hristos îi vorbise lui Saul direct cu glasul Său, zicând: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?” Și la întrebarea: „Cine ești Tu, Doamne?” a răspuns aceeași voce: „Eu sunt Isus, pe care-L prigonești.” Aici, Hristos Se identifică pe Sine cu credincioșii Săi. Prigonindu-i pe urmașii lui Isus, Saul lovise direct în Domnul cerului. Învinuindu-i pe nedrept și mărturisind împotriva lor, el Îl învinuise pe nedrept și mărturisise împotriva Mântuitorului lumii.

În mintea lui Saul, nu mai era nicio îndoială că Acela care îi vorbea era Isus din Nazaret, Mesia cel mult așteptat, Mângâietorul și Răscumpărătorul lui Israel. – Faptele apostolilor, p. 115–117

În 1 Corinteni 1:19,20,30 și 31, Pavel vorbește despre cum înțelep­ciunea lui Dumnezeu și cea omenească sunt atât de diferite încât se exclud reciproc. Observă că Pavel nu respinge înțelepciunea în sine, ci respinge acel tip de înțelepciune umană ce încearcă să concureze cu Dumnezeu! Înțelepciunea omului este incapabilă să elibereze omul de păcat. Numai Hristos, înțelepciunea lui Dumnezeu, poate realiza acest lucru. Vezi tabelul de mai jos:

• dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii - [propovăduirea crucii] este puterea lui Dumnezeu - 1 Corinteni 1:18
• dar pentru cei chemați - [Hristos] este puterea [...] lui Dumnezeu - 1 Corinteni 1:24

Atât versetul 18, cât și versetul 24 din 1 Corinteni arată că Hristos este puterea lui Dumnezeu, în sensul că El are puterea de a-i salva pe oameni de păcatele lor. Într-adevăr, „Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii” (1 Corinteni 1:21). Expresiile: „noi, care suntem pe calea mântuirii” (1 Corinteni 1:18), „credincioși” (1 Corinteni 1:21) și „cei chemați” (1 Corinteni 1:24) se referă la aceeași categorie, adică la oameni care trăiesc experiența mântuirii prin credință. „Evanghelia lui Hristos [...] este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Romani 1:16).

Hristos nu este doar puterea, ci și înțelepciunea lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că prin El Dumnezeu a înfruntat și a rezolvat problema păcatului, o problemă pe care înțelepciunea umană nu o putea rezolva. Înțelepciunea acestei lumi nu poate să-L facă pe om să-L cunoască pe Dumnezeu (1 Corinteni 1:21). În schimb, prin Hristos devenim înțelepți pentru mântuire (2 Timotei 3:15).

5. Ce idee transmite Pavel în 1 Corinteni 1:24-29? Observă cuvintele pe care le folosește, precum „nebunie”, „slăbiciune”, „putere” și „înțelept”!

Când citim 1 Corinteni 1:24-29 ar trebui să observăm termenii „nebun/nebunie” și „slab/slăbiciune”. Ideea este că înțelepciunea umană poate considera mesajul crucii o nebunie și o slăbiciune. Totuși „nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii, şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii” (1 Corinteni 1:25). Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu este slab sau nebun, ci exprimă faptul că puterea și înțelepciunea Sa depășesc cu mult orice capacitate omenească.

Ce mesaj personal găsești în 1 Corinteni 1:26?

Comentariu EGW

Însărcinarea dată de Hristos ucenicilor a fost împlinită. Când acești soli ai crucii au pornit să vestească Evanghelia, a fost o așa descoperire a slavei lui Dumnezeu cum nu mai fusese văzută niciodată până atunci de omul muritor. Prin conlucrare cu Duhul Sfânt, apostolii au făcut o lucrare ce a zguduit lumea. Într-o singură generație, Evanghelia a fost dusă la fiecare națiune.

Rezultatele care au însoțit lucrarea apostolilor aleși ai lui Hristos au fost glorioase. La începutul lucrării lor, unii dintre ei erau oameni neînvățați, dar consacrarea lor față de lucrarea Maestrului lor era fără rezerve și, sub îndrumarea Lui, ei au dobândit o pregătire pentru marea lucrare încredințată lor. Harul și adevărul domneau în inimile lor, inspirându-le pornirile inimii și controlându-le acțiunile. Viața lor era ascunsă cu Hristos în Dumnezeu și eul era pierdut din vedere, cufundat în adâncurile iubirii nemărginite. … Isus Hristos, înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu, alcătuia tema oricărei vorbiri. … Când proclamau desăvârșirea lui Hristos, a Mântuitorului înălțat, cuvintele lor mișcau inimile și oamenii erau câștigați pentru Evanghelie. Mulți care batjocoriseră Numele Mântuitorului și disprețuiseră puterea Lui mărturiseau acum că sunt ucenici ai Celui Răstignit.

Nu în propria putere își îndeplineau apostolii misiunea, ci în puterea viului Dumnezeu. ... Conștientizarea răspunderii ce stătea asupra lor le curăța și îmbogățea experiența, iar harul Cerului se descoperea în biruințele pe care le dobândeau pentru Hristos. Prin tăria atotputernică, Dumnezeu lucra prin ei pentru a face ca Evanghelia să triumfe.

Așa cum i-a trimis pe ucenicii Săi, tot la fel și astăzi Hristos îi trimite pe membrii bisericii Sale. Aceeași putere pe care au avut-o apostolii o au și ei. Dacă ei vor face din Dumnezeu tăria lor, El va lucra cu ei, și lucrarea lor nu va fi în zadar. Fie ca ei să-și dea seama că Domnul Și-a pus semnătura asupra lucrării în care sunt prinși. ... El ne cere să mergem și să spunem cuvintele pe care ni le-a dat, simțind pe buzele noastre atingerea Sa sfântă. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 275

Avem nevoie să ne prindem de Hristos și să ne ținem strâns de El până când ne vom da seama că puterea harului Său transformator este manifestată în noi. Trebuie să avem credință în Hristos dacă vrem să reflectăm caracterul divin.

Hristos Și-a îmbrăcat divinitatea în natura umană și a trăit o viață de rugăciune, de lepădare de sine și de luptă zilnică cu ispita, ca să-i poată ajuta pe cei care astăzi sunt asaltați de ispită. El este eficiența și puterea noastră. El dorește ca, prin însușirea harului Său, omenirea să devină părtașă naturii divine. … Cuvântul lui Dumnezeu din Vechiul și Noul Testament, dacă este studiat cu credință și primit în viață, va da înțelepciune spirituală și viață. Cuvântul Său trebuie prețuit cu sfințenie. Credința în Cuvântul lui Dumnezeu și în puterea lui Hristos de a transforma viața îl va face pe credincios în stare să facă lucrările Sale, să trăiască după cuvântul Său și să aibă o viață de bucurie în Domnul. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 285 (3 octombrie)

„Pentru mintea multora care trăiesc în timpurile noastre, crucea de la Golgota este înconjurată de amintiri sfinte. Gânduri pline de sfințenie sunt legate de scenele răstignirii. Dar, în zilele lui Pavel, crucea era privită cu simțăminte de dezgust și oroare. Să înalți ca Mântuitor al omenirii pe Unul care suferise moartea pe cruce ar fi atras în mod firesc batjocura și împotrivirea. [...] Printre ascultătorii săi dintre iudei erau mulți care aveau să se înfurie din pricina soliei pe care el avea să o vestească. În ce îi privește pe greci, cuvintele lui aveau să li se pară o deplină nebunie. El avea să fie privit ca un om slab de minte pentru că încerca să arate cum putea crucea să aibă vreo legătură cu înnobilarea sau salvarea omenirii.

Dar pentru Pavel crucea făcea obiectul celui mai mare interes. Încă din momentul în care fusese oprit din acțiunea de persecutare a urmașilor Nazarineanului răstignit, el nu încetase niciodată să preamărească crucea. Atunci îi fusese dată o descoperire a iubirii infinite a lui Dumnezeu, așa cum era arătată în moartea lui Hristos, și o minunată transformare avusese loc în viața lui, aducându-i toate planurile și năzuințele în armonie cu cerul” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 245, 246).
Zilnic:
Iov 2
Iov 3
Iov 4
Iov 5
Iov 6
Iov 7
Iov 8

Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 22 (integral)

1. Ce a spus Iov când a deschis gura? 

2. De câte ori te va izbăvi Dumnezeu din necaz și de câte ori nu te va atinge răul?

3. Cine nu se mai întoarce în casa lui și nu-și mai cunoaște locul în care locuia? 

4. Pe ce om nu-l leapădă Dumnezeu?

5. De ce fel de alimente se lipsea un extremist ca să fie exemplu pentru cei neglijenți? 

Comentariu EGW

Harul uimitor al lui Dumnezeu, „Cerul însuși primejduit”, 16 iunie, p. 175.