Iată dobitoacele. Principiile stabilite în acest capitol au fost intenţionate de Dumnezeu să-i protejeze pe cei cărora le place şi aleg să-I slujească împotriva folosirii ca hrană a acelor animale care le-ar aduce un prejudiciu trupurilor lor. Într-un număr de cazuri, după cum se va vedea, nu este posibil însă să se identifice animalele numite. Unde există îndoială, faptul acesta este notat. Această doză de nesiguranţă, totuşi, nu se va dovedi a fi o problemă de netrecut pentru nici un creştin care îşi propune în inima sa să nu pângărească templul lui Dumnezeu (1 Corinteni 3,17), ci să facă totul spre slava lui Dumnezeu (1 Corinteni 10,31). Pentru o astfel de persoană, principiile fundamentale schiţate aici se vor dovedi a fi o călăuză îndestulătoare.

o priviţi ca necurată.

Să nu mâncaţi. Cămila pare a fi cu copita despicată, dar în partea din spate a piciorului există un bulb care seamănă cu călcâiul. Prin urmare este considerată necurată.

Necurat. Iudeii trebuiau să privească toate lucrurile necurate ca o urâciune, shagaş (v.11, 13, 43). Cuvântul acesta mai este tradus şi urâcios (Deutronom 7,26) şi dispreţuieşte (Psalmi 22,24). Vieţuitoarele enumerate aici ca necurate sunt nepotrivite ca hrană pentru om din punct de vedere igienic (DA 617; 2T 96; vezi comentariul pentru Geneza 9,3).

Iepurele de casă. De la şafan, un ascunzător. Cony (engleză) este vechiul nume englez pentru iepurele de casă, dar descrierea iepurelui (de casă) dată în Biblie nu se potriveşte cu iepurele de casă. Solomon îi arată pe conii ca fiind un popor puternic, şi adaugă că ei îşi aşează locuinţa în stânci (Proverbe 30,26). Unii comentatori l-au numit bursuc (şoarece de munte). Şoarecele de munte un fel de animal asemănător cu cobaiul ca mărime, înfăţişare, fire şi loc de baştină.

Iepurele. Ştiinţific vorbind, iepurele nu rumegă pentru că nu este dotat pentru aceasta. Dar el mestecă hrana într-un fel care sugerează rumegatul şi este considerat rumegător. El este necurat pentru că nu are copita despicată.

Care rumegă. Problema acurateţei ştiinţifice nu este cuprinsă aici, pentru că Scriptura vorbeşte în limba poporului. Faţă de felul lor de gândire, iepurele părea că rumegă. Când spunem că soarele apune, nimeni nu consideră că suntem în eroare din punct de vedere ştiinţific, deşi stric vorbind soarele nu apune. O balenă este numită în general un peşte, când tehnic vorbind ea nu este un peşte ci un mamifer. Biblia nu trebuie să fie criticată şi numită neştiinţifică atunci când foloseşte expresii obişnuite.

Porcul. Dintre toate animalele oprite de lege, porcul este considerat cel mai necurat (vezi Isaia 65,3,4; 66,17). Aici nu este cazul să se discute pe larg vătămarea adusă prin mâncarea cărnii de porc. Pentru creştin este îndeajuns a se scoate în evidenţă atitudinea lui Dumnezeu faţă de ea. Trebuie să fie ceva nesănătos în legătură cu folosirea cărnii de porc, altfel Dumnezeu n-ar vorbi cum vorbeşte. El a creat porcii şi ştie ce sunt ei. El opreşte folosirea lor ca hrană.

Hristos n-a avut o părere bună despre porci, altfel n-ar fi îngăduit nimicirea celor aproximativ 2000 de porci. (Matei 8,31, 31; Marcu 5,13). Nu cunoaştem valoarea bănească a acelor porci. Astăzi ei ar fi adus o sumă considerabilă de bani, şi fără îndoială că şi atunci a reprezentat o investiţie mare. Doi bărbaţi au fost vindecaţi la suflet şi trup, dar cu preţul a 2000 de porci. Hristos a considerat oamenii mai de valoare decât ei. Ceilalţi au crezut altfel.

Orice ar crede oamenii despre carnea de porc ca aliment acceptabil, aici Dumnezeu îl dezaprobă. Dumnezeu nu-şi schimbă hotărârea (Maleahi 3,6) şi este sigur că porcii nu şi-au schimbat natura. Este bine să luăm seama de el.

Aripi şi solzi. Dumnezeu vrea ca poporul Său să folosească numai din acea hrană care este cea mai bună pentru ei. Aici El face deosebire între făpturile curate şi necurate care trăiesc în ape. Pe acelea care au aripi şi solzi. El le pune de o parte şi pe acelea cărora le lipseşte una sau amândouă caracteristic. Arătându-le pe cele care pot fi mâncate, El le elimină pe toate celelalte.

Păsări. Nu există nici o regulă generală pentru deosebirea dintre păsările curate şi necurate. Cele oprite, 20 la număr, sunt doar numite, fiind posibilă concluzia că toate celelalte sunt îngăduite. Unii comentatori cred totuşi că lista de 20 intenţionează a fi completă, ci se referă numai la acelea pe care le cunoşteau evreii.

Gripsorul. Acesta şi vulturul de mare sunt vulturi care se hrănesc cu gunoaie şi, din cauza, aceasta nu sunt păsări acceptabile ca hrană.

Şorecarul. O pasăre de pradă care aparţine de familia şoimului, având aripi ascuţite şi o coadă bifurcată.

De neamul lui. Expresia aceasta indică pe toţi membrii tipului de bază, dintre care numai unul este numit (vezi v.15, 16, 22).

Struţul. Probabil că struţul din Iov 30,29; Isaia 34,13; 43,20. Trebuie să fie notat că există deosebiri de păreri privind identitatea unora dintre păsările enumerate.

Coroiul. Probabil pescăruşul de mare.

Huhurezul. Dintr-un cuvânt ebraic deosebit de cuvântul tradus ştut în v.16, şi probabil tradus aici corect.

Cocostârcul. Probabil ibisul sau vulturul egiptean.

Lebăda. Poate că ibisul lucios sau găina de apă. Traducerea ASV o redă ca bufniţă cu coarne.

Corbul de mare. Cel mai probabil vulturul egiptean, o pasăre necurată şi cu obiceiuri dezgustătoare.

Bâtlanul. Aceasta înseamnă o pasăre rapace, probabil ploierul. Pupăza. Acesta poate fi o altă varietatea de ploier, sau poate pupăza (LXX şi RSV), o pasăre cu ciocul subţire şi arcuit. Liliacul. Clasat aici printre păsări, deşi el este un patruped, probabil din cauza obiceiului de a zbura.

Târâtoare care zboară. Adică, insecte înaripate (RSV) sau târâtoare cu aripi.

Lăcusta. Probabil greierele sau o specie de lăcustă.

Cele patru insecte enumerate aici au fost folosite de obicei ca hrană în vremurile mai vechi, după cum sunt şi azi în Orient. De obicei erau aruncate de vii în apă fierbinte cu sare, iar capetele, aripile şi picioarele erau înlăturate. Apoi erau prăjite, coapte, apoi fierte înăbuşit pentru folosirea imediată, sau erau uscate, afumate şi depozitate. Erau mâncate cu sare, sau condimente şi oţet. La unele târguri arabe se vând şi astăzi lăcuste uscate la greutate, sau la număr legate pe sfoară.

Pe toate celelalte târâtoare. Adică, insecte înaripate, altele decât cele numite în mod specific. Faptul că multe insecte sunt purtătoare de boli justifică grija scrupuloasă care trebuie să fie luată după venirea în contact cu ele (v.23-25).

Vieţuitoarele care se târăsc. Aceasta este o grupă care cuprinde diverse reptile, rozătoare şi ale vieţuitoare. Cârtiţa (engleză nevăstuica). Cuvântul ebraic tradus astfel desemnează un animal care alunecă sau se târăşte şi în felul acesta se potriveşte cu cârtiţa. Şoarecele. Probabil că este ceea ce înţelegem şi noi prin şoarece, deşi se cuprind fără îndoială şi alte rozătoare precum şobolanii.

Şopârla. Mai bine, şopârla cea mare, sau probabil crocodilul de uscat (LXX). Acesta este o şopârlă mare, lungă uneori de până la 65 cm. Chiar şi astăzi arabii fac un bulion din carnea lor proaspătă. În alte ţări, carnea este uscată şi folosită ca farmec sau leac.

Broasca (engleză ferret). Cuvântul tradus astfel se află numai aici în Vechiul Testament. Probabil că el se referă la un soi de şopârlă mică, sau şopârla de zid. Ea emite o tânguire jalnică şi degetele ei mari sunt prevăzute cu nişte ventuze care le face în stare să adere pe suprafeţe verticale.

Cameleonul. Cuvântul tradus aşa înseamnă cel tare. Unii cred că se referă la broască, din cauza puterii musculare de care dă dovadă la săritură. Alţii consideră că este crocodilul de uscat (vezi comentariul pentru v.29).

Broasca ţestoasă (engleză şopârla). Probabil aceea care se află în cele mai multe ţări. Există multe feluri şi toate sunt în termenul general de şopârlă.

Cârtiţa. De la tinşemeth şopârlă sau cameleon.

Una din vite. Interdicţia de a atinge un trup mort se aplică şi la cadavrele unui animal care putea fi mâncat.

Cine va mânca. Se înţelege de aici că unii puteau să mănânce carnea unui animal care murea de la sine. Legea oprea cu stricteţe folosirea de carne sfâşiată de fiare de câmp (Exod 22,31). Preoţii nu trebuiau să mănânce dintr-o vită moartă (Levitic 22,8). Cu toate acestea puteau fi cazuri când era mâncată, poate din neştiinţă, sau din necesitate economică. Deoarece mâncarea era o chestiune de pângărire ceremonială, prevederea era făcută pentru curăţire ceremonială.

Interdicţia cu privire la mâncarea animalelor sfâşiate de fiare sau moarte de la sine era întemeiată, fără îndoială, pe faptul că în astfel de cazuri sângele rămânea în mare măsură în trup şi nu era scurs.

Fiţi sfinţi. După cât se pare este o strânsă legătură între sfinţenie şi obiceiurile de dietă. Din cauza aceasta, sfinţenia cuprinde ascultarea de legile lui Dumnezeu care au legătură cu trupul fizic. Note suplimentare pentru capitolul 11 După unii se crede că este sub demnitatea lui Dumnezeu să se înjosească să dea instrucţiuni cu privire la dieta omului. De ce să-L intereseze pe Dumnezeu ce mâncăm noi?

Noi am putea extinde această concepţie prin a întreba de ce să se intereseze Dumnezeu de om în general. Ce este omul ca să Te gândeşti la el? se întreabă psalmistul din vechime (Psalmi 8,4). Hristos răspunde la această întrebare, aducându-ne la cunoştinţă că Dumnezeu se interesează nu numai de om, ci de multe lucruri chiar de mai mica valoare (Luca 12,7).

Omul este făcut după chipul lui Dumnezeu. Vrăbiile nu sunt după chipul Lui. Despre om se spune că este scump înaintea lui Dumnezeu şi de mai mare preţ decât aurul curat, şi mai scump decât aurul din Ofir (Isaia 13,12; 43,4). Măsura aprecierii de către Dumnezeu a omului este arătată în faptul că El Se identifică cu omul. Căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui (Zaharia 2,8). Faptul că Dumnezeu a plătit un preţ atât de mare spre a-l mântui pe om este pentru creştin este un indiciu despre valoarea pe care i-o dă Dumnezeu. De aceea putem fi încrezători că Dumnezeu este interesat de tot ce îl priveşte pe om.

Legile lui Dumnezeu privitoare la dietă nu sunt, după cum presupun unii, numai negative şi prohibitive. Dumnezeu intenţionează ca omul să aibă ce este mai bun din orice lucru, cel mai bun grâu (Psalmi 81,16; 147,14). Cel care a creat toate lucrurile ştie ce este mai bun pentru fiinţele pe care le-a făcut şi, conform cu cunoştinţa Sa, El dă sfaturi şi recomandări. Nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană (Psalmi 84,11). Ceea ce interzice Dumnezeu nu este reţinut în mod arbitrar, ci pentru binele omului. Oamenii pot să dispreţuiască sfatul lui Dumnezeu, dar experienţa şi rezultatele au dovedit întotdeauna înţelepciunea Lui.

Dumnezeu i-a dat omului un trup minunat cu posibilităţi aproape nelimitate, precum şi cu multe părţi delicate care trebuie să fie apărate cu grijă de abuz, dacă urmează să funcţioneze cum trebuie. El s-a îngrijit de menţinerea corpului şi chiar de reînnoirea lui, dacă sunt urmate directivele Sale. În multe cazuri este posibil a se începe un proces de reabilitare, chiar şi după ce corpul a fost folosit în mod abuziv ani de zile. Puterea de refacere a naturii este uimitoare. În clipa în care apare vreo vătămare în vreo parte, forţele vieţii corpului se apucă imediat de lucru spre a repara paguba. Medicii pot să ajute şi să facă mult bine, dar ei nu au putere vindecătoare. În multe cazuri, tot ce pot ei să facă este să se dea la o parte şi să-L lase pe Dumnezeu să lucreze.

Unii insistă asupra faptului că Dumnezeu este interesat mai mult de sufletul omului decât de trupul lui, că valorile spirituale sunt superioare celor trupeşti. Aceasta este adevărat, dar trebuie să ne amintim că sufletul şi trupul sunt în strânsă legătură unul cu altul, că unul afectează puternic pe celălalt şi că nu întotdeauna este uşor să spui unde începe unul şi unde sfârşeşte celălalt. Deşi suntem de acord că omul spiritual este de importanţă superioară, nu credem că din cauza aceasta trupul trebuie să fie neglijat. Într-adevăr, aceasta a fost filozofia anumitor sfinţi medievali, care au mortificat trupul în folosul sufletului, dar acesta nu era planul lui Dumnezeu. El a pus trupul şi sufletul împreună pentru folosul reciproc al fiecăruia.

Declaraţia care spune: ce cugetă [omul] în inima lui, aşa este el (Proverbe 23,7) atinge problema fundamentală a vieţii. Un om este ceea ce cugetă el. Este gândirea un proces fizic? Poate să există gând în afara vreunui mecanism care să dea naştere gândirii? Orice gând determină purtarea. Dacă un om gândeşte în direcţia cea bună, purtarea lui este de asemenea bună. Dacă mintea lui se ocupă cu lucruri rele, faptele lui vor fi şi ele rele.

Are corpul vreo influenţă asupra cugetării omului? De cele mai multe ori în mod decisiv. Cu toţii ştim că folosirea băuturilor îmbătătoare afectează gândirea omului ca faptele sale. Aceasta îi încurcă judecata şi tinde să-l facă iresponsabil. Mintea lui nu mai funcţionează ca atunci când este treaz, facultăţile sale nu mai lucrează normal şi toate reacţiile lui sunt întârziate. Dacă va conduce un automobil el devine un pericol pentru alţii şi un asasin posibil (vezi comentariul pentru cap. 10,9).

Cei mai mulţi oameni admit că băutura are efecte rele. Pot obiceiurile rele la mâncare să aibă efecte asemănătoare? Da, chiar dacă nu în aceeaşi măsură ca alcoolul. Hrana afectează purtarea unui om precum şi gândirea lui. Mulţi băieţi au primit bătaie pentru că felia de pâine prăjită a tatălui a fost arsă şi cafeaua lui slabă sau rece. Multe divorţuri îşi au originea în sectorul culinar al căminului. Vânzătorii nu se aşteaptă la comenzi mari de la prospecte dispeptice. Avocatul isteţ ştie că există un anumit timp potrivit când să se apropie de un judecător penal pentru o atenţie favorabilă, iar diplomaţii şi oamenii de stat cunosc valoarea unui banchet somptuos. Dacă vinul şi mâncarea sunt combinate cu isteţime, pot să aibă loc acorduri care n-ar fi fost semnate niciodată, dacă părţile contractante ar fi fost în posesia facultăţilor lor normale. Astfel de acorduri au blestemat lumea generaţii de-a rândul.

Afectează hrana mintea? Mâncarea şi băutura afectează spiritual? De cele mai multe ori în mod sigur. O privire acră asupra vieţii, adesea se datorează unui stomac acru. A mânca ce trebuie nu va da naştere în mod necesar la o bună dispoziţie, dar a mânca ce nu trebuie îngreunează mult calea spre nivelul pus de Dumnezeu.

Legile lui Dumnezeu cu privire la dietă nu sunt legi arbitrare care îl privează pe om de bucuria mâncării. Mai de grabă ele sunt legi sănătoase, raţionale, la care omul bine face să ia seama dacă doreşte să-şi păstreze sănătatea, sau poate să o redobândească. În general se va afla că hrana aprobată de Dumnezeu este aceeaşi hrană pe care şi oamenii au găsit-o ca fiind cea mai bună şi că dezacordul nu este cu privire la lucrurile aprobate, ci la lucrurile oprite.

Aceste reguli privitoare la dietă au fost date Israelului din vechime şi au fost adaptate la situaţia lor. Cei mai mulţi evrei mai aderă încă la ele şi au slujit bine pentru mai mult de 3000 de ani. Starea fizică a evreilor stă mărturie pentru faptul că aceste reguli nu sunt învechite şi demodate, dacă scopul lor este să dea naştere, în mod neobişnuit, la un popor liber de multe din bolile care lovesc astăzi pe oameni. În ciuda persecuţiilor şi greutăţilor suferite de evrei, mai presus de cele suferite de oricare naţiune de pe faţa pământului, şi în decursul unui timp mai îndelungat, ei sunt vorbind în general o rasă puternică. Faptul acesta se explică, cel puţin în parte, prin ascultarea lor de legile lui Dumnezeu cu privire la dietă prezentate în Levitic 11.

Legile date lui Israel la Sinai se ocupă cu toate aspectele datoriilor lor faţă de Dumnezeu şi om. Aceste legi pot fi clasificate după cum urmează:

1. 1. Morală. Principiile exprimate în Decalog reflectă caracterul divin şi sunt tot atât de neschimbătoare ca Dumnezeu Însuşi ( Matei 5,17, 18; Romani 3,31).

2. 2. Ceremonială. Aceste legi erau în legătură cu un sistem de închinare care prefigurează crucea şi drept urmare au expirat la cea vreme (Coloseni 2,14-17; Evrei 7,12).

3. 3. Civilă. Aceste legi au aplicat cuprinzătoarele principii ale celor Zece Porunci la economia vechiului Israel ca naţiune. Deşi este adevărat că acest cod specific a devenit inoperant când Israel a încetat să mai fie o naţiune, principiile fundamentale de dreptate şi echitate cuprinse în ele sunt încă valabile.

4. 4. Sanitară. Principiile cu privire la dietă din Levitic 11, împreună cu alte reguli sanitare şi de sănătate, au fost lăsate de un Creator înţelept spre a promova sănătatea şi longevitatea (vezi Exod 15,26; 23,25; Deutronom 7,15; Psalmi 105,34; PP 378). Întemeiate cum sunt pe natură şi cerinţele corpului omenesc, aceste principii nu pot fi afectate cu nici un chip nici de cruce, nici de dispariţia lui Israel ca naţiune. Principiile care au contribuit la sănătate acum 3500 de ani vor produce aceleaşi rezultate şi astăzi.

Creştinul sincer consideră trupul său ca fiind templu al Duhului Sfânt (1 Corinteni 3,16.17; 6,19.20). Aprecierea acestui fapt îl va călăuzi, printre alte lucruri, să mănânce şi să bea spre slava lui Dumnezeu, adică, să-şi pună dieta în acord cu voinţa descoperită a lui Dumnezeu (1 Corinteni 9,27; 10,31). Făcând aşa, spre a fi consecvent, el trebuie să recunoască şi să asculte de principiile stabilite în Leviticul 11.

Comentariile lui Ellen G. White

1-8 DA 617

7,8 CD 30, 392; CH 116; IT 206; 2T 96