1 Elifaz din Teman a răspuns, zicând:

Elifaz din Teman a luat cuvântul. Cuvântările din cartea lui Iov se împart în trei cicluri. Capitolul acesta marchează începutul celui de al doilea ciclu, care continuă până la capitolul 21. Ordinea în ciclul al doilea este acelaşi ca şi cel dintâi : Elifaz, Bildad, Ţofar vorbesc pe rând, fiecare urmat de un răspuns din partea lui Iov. Această cuvântare a lui Elifaz este aspră şi argumentativă în ton. Se subîmparte în trei secţiuni: (1) o mustrare directă a lui Iov pentru încumetarea lui (v. 1-6);

(2) o reflecţie sarcastică cu privire la el pentru supraaprecierea sa de sine şi aroganţa sa (v. 7-16);

(3) o expunere a felului de purtare a lui Dumnezeu cu omul, întemeiată pe experienţa înţelepţilor din vechime (v. 17-35).


2 Oare cu vorbe goale[[fn:a]] răspunde înțeleptul și își umflă pieptul cu vânt de răsărit[[fn:b]]?

Înţeleptul. Fiecare cuvântare a lui Elifaz începe cu o întrebare. La începutul cuvântării anterioare a lui Iov, Iov pretinde că are înţelepciune. El spunea: "Am şi eu minte ca voi" (cap. 12:3). El repetă aceeaşi idee în cap. 13:2. Elifaz contestă această înţelepciune cu sarcasm.

Înţelepciune deşartă. Literal, "înţelepciune vântului". Iov aplicase afirmaţia aceasta propriilor sale afirmaţii în cap. 6:26.

Vânt de răsărit. Vântul de răsărit era privit ca cel mai rău dintre vânturi. Era un vânt uscat şi sufla peste pustiu cu efecte devastatoare (vezi Genesa 41:6.23; Ieremia 18:17; Ezechiel 17:10; 19:12; 27:26; Osea 13:15).


3 Se apără el prin cuvinte fără folos și prin vorbe care n-ajută la nimic?
4 Tu ai ajuns să nimicești evlavia și înăbuși orice preocupare față de Dumnezeu.

Frica. Adică respectul faţă de Dumnezeu. Iov fusese nu numai îndrăzneţ, dar şi în mod evident lipsit de respect în atitudinea lui faţă de Dumnezeu (vezi la cap. 9:23). Încrederea din sine îl făcuse să-L provoace pe Dumnezeu şi să ceară un prilej de a-şi apăra cauza, ca să arate unde nu era drept Dumnezeu (cap. 13:3.15.22). El exprimase deplina încredere în îndreptăţirea sa (cap. 13:18). Elifaz interpretează declaraţiile acestea ca înrudite cu blasfemia.

Nimiceşte orice simţire de evlavie. [Împiedici rugăciunea, KJV]. Sau "împiedici meditaţia", "opreşti meditaţia evlavioasă". Elifaz credea că atitudinea lui Iov de nereligioasă avea un efect potrivnic nu numai asupra propriei sale persoane, ci şi asupra vieţii spirituale a altora. Dacă Dumnezeu îi trata pe cel drept şi pe cel nelegiuit la fel, unul nu ar fi avut nimic de nădăjduit, iar celălalt, nimic de temut. Ar fi existat motiv slab de încurajare a rugăciunii către Dumnezeu. Cum ar fi putut cel drept să nădăjduiască binecuvântarea Lui specială dacă El era înclinat să-i trateze pe cei buni şi pe cei răi la fel? De ce nu era tot atât de bine să se trăiască în păcat ca şi să fii sfânt? Cum putea un astfel de Dumnezeu să fie obiectul încrederii sau al rugăciunii? Elifaz dă pe faţă lipsa de înţelegere a răsplătii şi pedepsei dincolo de viaţa prezentă. Acestea vor compensa inegalităţile vieţii acesteia.


5 Nelegiuirea ta îți cârmuiește gura și întrebuințezi vorbirea celor șireți.

Îţi cârmuieşte gura. Propoziţia ar putea fi tradusă şi "nelegiuirea ta îţi învaţă gura". Ambele traduceri sunt uşor de apărat din punct de vedere gramatical. Cea din urmă exprimă ideea că vorbele lui Iov sunt sugerate de păcatele lui.

Vicleni. Cuvântul tradus astfel vin din aceeaşi rădăcină ca cel redat "şiret" ["subtil", KJV] din Genesa 3:1.


6 Gura[[xr:1]] ta te osândește, nu eu; buzele tale mărturisesc împotriva ta.

Te osândeşte. Compară cu o acuzaţie asemănătoare adusă lui Isus: "A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula lui." (Matei 26:65)


7 Ești tu oare primul om care s-a născut? Ai venit tu pe lume[[xr:1]] înainte de a fi munții?

Omul care s-a născut întâi? Aceasta este prima dintr-o serie de întrebări profund usturătoare. Elifaz caută să-l câştige pe Iov prin ironie şi zeflemea.


8 Ai fost tu martor[[xr:1]] la sfatul tainic al lui Dumnezeu? Crezi că numai tu ai înțelepciune?

Ai fost tu la sfaturile lui Dumnezeu? [Ai auzit tu secretul lui Dumnezeu? KJV]. Ebr. sod, un consiliu, un cerc de prieteni care vorbesc pe un ton familiar. Sod e tradus "adunare" în Ieremia 6:11; 15:17; Ezechiel 13:9 şi "sfat" în Ieremia 23:18.22.

Ai sorbit din ele înţelepciunea? [Restrângi înţelepciunea la tine? KJV]. Adică deţii monopolul înţelepciunii? În esenţă, Iov a adus aceeaşi acuzaţie prietenilor săi în cap. 12:2.


9 Ce[[xr:1]] anume știi tu și noi nu știm? Ce cunoaștere ai tu, pe care să n-o avem și noi?

Ce ştii tu? Compară cu gândul din cap. 13:2.


10 Printre noi[[xr:1]] sunt bătrâni și oameni cărunți, mai înziliți decât tatăl tău.

Între noi. [Cu noi, KJV]. Adică "cu grupa noastră" sau "de partea noastră". Elifaz doreşte să imprime în mintea lui Iov ideea că toate capetele cărunte ale timpului său, ca şi bărbaţii bătrâni ai vremurilor trecute sunt de partea sa şi gândesc ca el. Bildad a folosit un argument asemănător în cap. 8:8.


11 Puțin lucru sunt mângâierile lui Dumnezeu pentru tine și cuvintele care-ți vorbesc atât de blând?

Mângâierile. Probabil perspectivele bunăvoinţei divine pe care prietenii lui Iov i-o prezentaseră dacă el s-ar fi pocăit (vezi cap. 5:18-27; 8:20-22; 11:13-19).

Cuvintele care îţi vorbesc atât de blând. [E ceva secret în tine? KJV]. Ebr. dabar la'at, literal, "un cuvânt blând". Elifaz se referă probabil la propriile sale cuvinte şi la acelea ale prietenilor săi cu care ei căutau să-l convingă pe Iov de greşeala lui. El crede că Iov ar fi trebuit să fie impresionat de cuvintele lor "blânde".


12 De ce te lași în voia inimii și-ți scapără ochii de mânie?

Privire ţintă. [Sticlire, KJV]. Ebr. razam, care apare numai aici. Se socoteşte că se referă la scânteierea ochilor. Probabil că ochii Iov scăpărau când ascult acuzaţiile prietenilor săi.


13 Pufnești de mânie împotriva lui Dumnezeu și-ți ies din gură asemenea vorbe!

Cuvinte ca acestea? Pentru Elifaz şi tovarăşii săi, plângerile lui Iov erau semne ale unui duh îngâmfat, răzvrătit şi hulitor.


14 Ce[[xr:1]] este omul, ca să fie curat, și cel născut din femeie, ca să fie nevinovat?

Ce este omul? Aceasta este repetarea unei afirmaţii pe care Elifaz o făcuse în prima cuvântare (vezi cap. 4:17-19).


15 N-are încredere Dumnezeu nici în sfinții[[xr:1]] Săi; dacă cerurile nu sunt curate înaintea Lui,

Sfinţii. Literal, "cei sfinţi", aici evident îngerii. După Elifaz, chiar şi cerul şi îngerii apar ca necuraţi în comparaţie cu sfinţenia infinită a lui Dumnezeu.


16 cu atât[[xr:1]] mai puțin ființă josnică și stricată, – omul – care[[xr:2]] bea nelegiuirea ca apa!

Urâcioasă. Omul e zugrăvit ca o făptură stricată, care este tot atât de dornică de nelegiuire, cum este omul însetat dornic să găsească apa.


17 Vreau să te învăț, fii cu luare aminte! Voi istorisi ce am văzut,

Ascultă-mă. Elifaz introduce aici, cu o elaborată prefaţă (v. 17-19), fie un citat dintr-o carte, fie o descriere atentă a lui cu privire la soarta celor nelegiuiţi. Descrierea aceasta se întinde de la v. 20 până la sfârşitul capitolului şi este menită în mod clar să fie aplicată la Iov.


18 ce au spus înțelepții, fără să ascundă, ce au auzit de la părinții[[xr:1]] lor,

Înţelepţii. Vezi cap. 8:8-10. Din nou se face apel la tradiţia veche.


19 cărora le-a fost dată țara și printre care niciun străin[[xr:1]] nu venise încă:

Nici un străin. La popoarele răsăritene, din cele mai vechi timpuri, se considera că puritatea de neam era semnul celei mai înalte nobleţe.


20 Omul rău se zvârcolește în toate zilele lui, în acei puțini[[xr:1]] ani hărăziți celui hain.

Omul cel rău. Versetele 20-35 cuprind un discurs elaborat, încărcat cu ilustraţii şi metafore, în care se susţine că nelegiuitul nu poate scăpa de nenorocire.

Îşi duce anii. [Călătoreşte, KJV]. Iov declarase: "celor ce mânie pe Dumnezeu le merge bine" (cap. 12,6). Elifaz ocupă poziţia contrară. Ambii bărbaţi par să exagereze în favoarea cauzei lor. Experienţa dovedeşte că cei nelegiuiţi pot să prospere sau nu, iar cei neprihăniţi pot să sufere sau nu.


21 Țipete de groază răsună la urechile lui; în mijlocul fericirii[[xr:1]] vine la el pustiitorul.

Ţipete de spaimă. Poate blestemele unei conştiinţe rele.

În mijlocul fericirii. Vezi Psalmi 37:35.36; 73:18-20.


22 Nu trage nădejde că se va întoarce din întuneric, și este sortit sabiei.

El nu trage nădejde. Nelegiuitul se teme continuu de o oarecare nenorocire înspăimântătoare. Mintea lui nu e niciodată liniştită. El trăieşte sub imperiul fricii continue. Întuneric. Adesea folosit în mod figurat în loc de soartă rea (vezi v. 23.30; cap. 19:8).


23 Aleargă[[xr:1]] după pâine, întrebându-se „Unde este?[[fn:a]]”; știe că-l așteaptă ziua întunericului[[xr:2]].

Pâine. Probabil un tablou al bogatului opresor, care este chinuit de vedenii de foame.


24 Necazul și neliniștea îl înspăimântă, se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă.

Necazuri şi nelinişte. Fără îndoială că Iov a înţeles aplicaţia care se făcea la el.


25 Căci a întins mâna împotriva lui Dumnezeu, a făcut pe viteazul cu Cel Atotputernic,

Împotriva lui Dumnezeu. Aici e descrisă atitudinea sfidătoare a celui nelegiuit. Totuşi, nu e adevărat că a-L ignora pe Dumnezeu este la fel de serios cu a-L sfida?


26 s-a năpustit sfidător asupra Lui, cu partea întărită a scutului său.

Să se năpustească asupra Lui. Ilustraţia de aici este luată din felul cum oamenii se aruncă în luptă. Un atac violent era de obicei însoţit de strigăte pentru a încerca intimidarea vrăjmaşului. Partea cea mai tare a scuturilor lui. [Cocoaşele scuturilor lui, KJV]. Proeminenţele convexe ale unui scut, partea pe care o vede inamicul.


27 Avea fața acoperită cu grăsime, și coapsele încărcate cu osânză,

Grăsime. Un tablou al vieţii luxoase şi necumpătate a nelegiuitului (vezi Deuteronom 32:15; Psalmi 73:7; Ieremia 5:28).


28 dar va locui în cetăți căzute în ruină, în case unde nu mai stă nimeni, sortite să ajungă mormane de pietre.

Cetăţi nimicite. Se face referire probabil fie la cetăţi pe care însuşi omul nelegiuit le-a pustiit în lăcomia lui, fie locuri aflate sub blestemul lui Dumnezeu şi destinate astfel pustiirii definitive (vezi Deuteronom 13:16; Iosua 6:26; 1 Regi 16:34). Ultima descrie sfidarea lui Dumnezeu de către cel nelegiuit.


29 Nu va mai fi bogat, nu-și va mai reface averea, și agoniseala lui nu va mai spori pe pământ.
30 Nu va scăpa de întuneric; flacăra îi va pârjoli mlădițele și floarea[[fn:a]] lui va zbura în vânt.[[fn:b]]
31 Să nu se încreadă[[xr:1]] în nimicul cu care se înșală, căci nimicul îi va fi răsplata.

Rău. [Vanitate, KJV]. Privind cu prejudecată, prietenii lui Iov nu puteau vedea decât zădărnicie în cuvintele lui Iov.


32 Ea va veni înainte[[xr:1]] de vreme, și ramura lui de finic nu va mai fi înfrunzită.

Va veni. Adică răsplata va fi dată pe deplin până la scadenţă.


33 Ca o viță își va scutura agurida, și ca un măslin își va lepăda floarea.

Măslin. Despre pomul acesta se spune că pierde flori în număr mare. Tot astfel nelegiuitul îşi va pierde averile.


34 Da, ceata păgânilor este stearpă și focul mistuie corturile care ascund mită.

Nelegiuit. [Făţarnic, KJV]. O insinuare că Iov e ipocrit şi stricat.


35 Cei ce zămislesc[[xr:1]] răul nasc nenorocire; și lăuntrul lor plăsmuiește înșelăciune.

Zămisleşte răul. O schimbare a imaginii (vezi Isaia 59:4).