1 Astfel în a douăsprezecea lună, care este luna Adar, în a treisprezecea zi a ei, când porunca împăratului și hotărârea lui urmau să se ducă la îndeplinire, în ziua când dușmanii iudeilor au sperat să aibă stăpânire asupra lor (dar s-a întâmplat dimpotrivă, că iudeii au stăpânit asupra celor care i-au urât),

Să stăpânească. [Să aibă putere, KJV]. Sau "stăpânire", ca în Daniel 6,24.


2 Iudeii s-au adunat în cetățile lor, în toate provinciile împăratului Ahașveroș, ca să pună mâna pe cei care căutau vătămarea lor. Și nimeni nu le putea sta împotrivă, fiindcă teama de ei a căzut asupra tuturor.

Strâns. În armonie cu prima prevedere a edictului. În cetăţile lor. Adică oriunde erau iudei. Căutau să-i piardă. Este scos în evidenţă caracterul defensiv al acţiunii iudeilor. Numai împotriva acelora care erau cunoscuţi ca vrăjmaşi ai lor au ridicat ei mâna.


3 Și toți conducătorii provinciilor și locotenenții și prefecții și ofițerii împăratului, au ajutat pe iudei, pentru că teama de Mardoheu a căzut asupra lor.

Mai marii. Sau "prinţii". Căpeteniile oştirii [locotenenţi, KJV] erau satrapii (vezi la cap. 3,12), fiecare răspunzând de mai multe provincii. "Dregătorii" ["deputaţii", KJV] erau "guvernatori" de provincii.

Slujbaşi împăratului. Literal, "aceia care îndeplineau treburile care reveneau împăratului". Au sprijinit pe Iudei. Adică i-au "ajutat" sau "susţinut" pe iudei poate prin ajutor moral şi prin forţă armată. Le-o insufla. [Cădea asupra lor, KJV]. Mai bine, "căzuse asupra lor". Poziţia lui Mardoheu ajunsese să fie cunoscută.


4 Fiindcă Mardoheu era mare în casa împăratului, și faima lui s-a răspândit în toate provinciile, pentru că acest Mardoheu a devenit din ce în ce mai mare.
5 Astfel iudeii au lovit pe toți dușmanii lor cu lovitură de sabie, și măcel și distrugere și au făcut ce au dorit celor ce i-au urât.
6 Și în palatul Susa, iudeii au ucis și au nimicit cinci sute de bărbați.

În capitala Susa. [În palatul Susan, KJV]. Aceasta s-ar putea referi fie la cetatea de sus, unde era situat palatul, fie la vecinătatea palatului, dacă nu la incinta lui. Dealul palatului acoperea peste 40,4 hectare, din care palatul ocupa aproape 8,1 hectare. Pe dealul acesta sunt rămăşiţele locuinţelor ca şi ale palatului însuşi. Zona era probabil dens populată.


7 Și au ucis pe Parșandata și pe Dalfon și pe Aspata,
8 Și pe Porata și pe Adalia și pe Aridata,
9 Și pe Parmașta și pe Arisai și pe Aridai și pe Vajezata,
10 Cei zece fii ai lui Haman, fiul lui Hamedata, dușmanul iudeilor, dar nu și-au pus mâna pe pradă.

Cei zece fii ai lui Haman. E interesant de notat că numele celor zece fii ai lui Haman sunt persane. Averile. Iudeii au căutat să arate clar că nu erau motivaţi de o dorinţă de a pune mâna pe averile vrăjmaşilor lor.


11 În acea zi numărul celor uciși în palatul Susa a fost adus înaintea împăratului.

Numărul celor. În războaiele din antichitate se obişnuia ca numărul celor ucişi să fie raportat cu grijă. S-ar părea că s-a făcut, cu ocazia aceasta, doar un calcul sumar; totuşi, împăratul a luat măsuri ca să fie informat.


12 Și împăratul a spus împărătesei Estera: Iudeii au ucis și au nimicit cinci sute de bărbați în palatul Susa și pe cei zece fii ai lui Haman. Ce au făcut în celelalte provincii ale împăratului? Acum care este rugămintea ta? Spune și îți va fi împlinită. Și care este cererea ta mai departe? Și se va face.

Ce vor fi făcut? Nu o întrebare, ci o exclamaţie, ca şi cum împăratul ar fi zis: "Ce au făcut atunci în restul provinciilor împăratului!" Cât de mulţi au fost omorâţi în alte părţi, dacă 500 au fost ucişi numai în Susa!


13 Atunci Estera a spus: Dacă face plăcere împăratului, să fie dat iudeilor care sunt în Susa să facă și mâine conform hotărârii de astăzi și să spânzure de spânzurătoare pe cei zece fii ai lui Haman.

Să fie îngăduit. Nu e limpede de ce anume cere Estera încă o zi. Totuşi nu se poate ca ea să fi făcut cererea aceasta fără să nu fi întrebat întâi pe Mardoheu, care avea posibilitatea să ştie cum stăteau lucrurile. Ca prim ministru peste întreaga naţiune, Mardoheu ştia probabil că mulţi duşmani de ai poporului său erau încă în viaţă şi se temea că ei vor dori să se răzbune. Nu există nimic care să sugereze că era mânat de un duh orb de răzbunare.


14 Și împăratul a poruncit să se facă astfel. Și hotărârea s-a dat în Susa. Și au spânzurat pe cei zece fii ai lui Haman.
15 Căci iudeii care erau în Susa s-au adunat și în ziua a paisprezecea a lunii Adar și au ucis trei sute de bărbați în Susa; dar nu și-au pus mâna pe pradă.

Iudeii. Mai bine, "astfel iudeii".


16 Și ceilalți iudei care erau în provinciile împăratului s-au adunat și și-au apărat viața și au avut odihnă din partea dușmanilor lor și au ucis șaptezeci și cinci de mii dintre dușmanii lor, dar nu și-au pus mâna pe pradă,

Şi-au apărat viaţa. Aşa cum era prevăzut în edict (vezi cap. 8,11).

Şaptezeci şi cinci de mii. LXX spune 15.000. Termenul ebraic poate fi tradus probabil "1075". Numărul cel mai mic este mai probabil. Vezi p. 122, 123.


17 În ziua a treisprezecea a lunii Adar; și în a paisprezecea zi a ei s-au odihnit și au făcut-o zi de ospăț și veselie.
18 Dar iudeii care erau în Susa s-au adunat în a treisprezecea zi a lunii și în a paisprezecea zi a ei; și în a cincisprezecea zi a ei s-au odihnit și au făcut-o zi de ospăț și veselie.
19 De aceea iudeii din sate, care au locuit în așezări neîmprejmuite, au făcut din ziua a paisprezecea a lunii Adar o zi de veselie și de ospăț și zi bună și de trimitere de porții de mâncare unii altora.

Iudeii de la ţară. Versetul acesta ar putea mai bine să fie redat: "Iudeii din ţară, care locuiau în oraşele de ţară".


20 Și Mardoheu a scris aceste lucruri și a trimis scrisori la toți iudeii care erau în toate provinciile împăratului Ahașveroș, deopotrivă celor de aproape și de departe,

Mardoheu a scris. Ar părea că Mardoheu a scris întâi iudeilor din provincie, sugerându-le ţinerea pe viitor a două zile de Purim în loc de una, un obicei pe care îl observaseră la început. El lea explicat motivul pentru care se sugerau două zile, fără să se dea de prima dată un ordin precis. Găsind că propunerea lui era bine primită (v. 23-27), el a trimis o a doua scrisoare impunând "stăruitor" (literal, "cu toată puterea") ţinerea a două zile (v. 29).


21 Pentru a stabili printre ei să țină ziua a paisprezecea a lunii Adar și ziua a cincisprezecea a ei, anual,
22 Ca zilele în care iudeii s-au odihnit din partea dușmanilor lor și luna în care li s-a prefăcut întristarea lor în bucurie și jelirea lor într-o zi bună; ca să le facă zile de ospăț și bucurie și de trimitere de porții de mâncare unii altora și de daruri celor săraci.

Întristarea lor se prefăcuse în bucurie. Acesta a fost semnul distinctiv al zilelor de Purim, ideea dominantă, în faţa căreia toate celelalte au fost secundare şi subordonate: întristarea prefăcută în bucurie. Caracteristica aceasta face din celebrarea zilelor de Purim una deosebită.


23 Și iudeii au acceptat să facă ceea ce au început, și ceea ce le-a scris Mardoheu.
24 Pentru că Haman, fiul lui Hamedata agaghitul, dușmanul tuturor iudeilor, a plănuit împotriva iudeilor ca să îi nimicească și a aruncat Pur, adică, sorțul, pentru a-i mistui și pentru a-i nimici.
25 Dar când Estera a venit înaintea împăratului, el a poruncit prin scrisori ca planul lui rău, pe care l-a plănuit împotriva iudeilor, să se întoarcă asupra capului său, și el și fiii lui să fie spânzurați pe spânzurătoare;
26 De aceea au numit aceste zile Purim, după numele Pur. De aceea, datorită tuturor cuvintelor scrisorii acesteia, și a ceea ce au văzut în acest lucru, și pentru ceea ce li s-a întâmplat,

Purim. Iudeii au luat cuvântul persan pur, "sorţ" şi i-au dat un plural ebraic. Se poate ca şi ei să fi ales să folosească pluralul cuvântului, pentru că Haman a aruncat sorţi de câteva ori (cap. 3,7) sau pentru că iudeii celebrau sărbătoarea în două zile succesive.

Văzuseră. Argumentele lui Mardoheu fuseseră confirmate de propria lor experienţă, de amintirea celor "ce li se întâmplaseră".


27 Iudeii au rânduit și au luat asupra lor, și asupra seminței lor, și asupra tuturor celor ce li s-au alipit, să nu neglijeze să țină aceste două zile conform scrierii lor și conform timpului lor hotărât, în fiecare an;
28 Și că aceste zile să fie amintite și ținute din generație în generație, în fiecare familie, în fiecare provincie și în fiecare cetate. Și că aceste zile ale Purimului să nu lipsească din mijlocul iudeilor, nici să nu se șteargă amintirea lor din sămânța lor.

Zilele acestea Purim. Adoptarea generală a sărbătorii Purim de către naţiunea iudaică este un fapt curios. Ioiachim, marele preot al vremii aceleia, a acordat sărbătorii aprobarea sa chiar de la început şi a încorporat-o în calendarul ecleziastic, altfel nu avea cum să devină generală. Ea trebuie să fi devenit o sărbătoare obligatorie prin poruncă bisericească şi nu civilă. Iudeii timpului au hotărât ca ţinerea ei să fie permanentă. Chiar şi azi sărbătoarea aceasta este ţinută de iudeii de pretutindeni.


29 Atunci împărăteasa Estera, fiica lui Abihail și Mardoheu iudeul, au scris cu toată autoritatea, pentru a confirma această a doua scrisoare a Purimului.

Stăruitor. [Cu toată autoritatea, KJV]. Literal, "cu toată puterea".

Au scris... a doua oară. Prima scrisoare era cea amintită în v. 20-26. O a doua scrisoare este trimisă acum " ca să întărească" ţinerea sărbătorii. Ea a fost trimisă nu ca un decret sau în numele împăratului, ci ca o scrisoare în numele Esterei şi a lui Mardoheu.


30 Iar el a trimis scrisorile tuturor iudeilor, și celor o sută douăzeci și șapte de provincii ale împărăției lui Ahașveroș, cu aceste cuvinte de pace și adevăr,

Au trimes scrisori. [El a trimis scrisorile, KJV]. Literal, "el a trimis scrisori" sau, poate, "scrisori au fost trimise". Acestea erau scrisori neoficiale, în care erau transmise salutări de "pace şi de credincioşie" (vezi v. 31).


31 Pentru a confirma aceste zile ale Purimului la timpul lor hotărât, după cum le-a poruncit Mardoheu iudeul și împărăteasa Estera, și după cum au hotărât pentru ei și pentru sămânța lor, lucrurile posturilor și a strigătului lor.
32 Și hotărârea Esterei a confirmat aceste lucruri despre Purim și a fost scris în carte.

Porunca Esterei. [Decretul Esterei, KJV]. De preferat, "o poruncă a Esterei". Pare să se aibă în vedere un alt document, adăugat la scrisoarea comună a Esterei şi a lui Mardoheu. Carte. Poate cartea canonică a Esterei.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1.2.16 PK 602