1 Și Moise a chemat tot Israelul și le-a spus: Ascultă, Israele, statutele și judecățile pe care le vorbesc astăzi în urechile voastre, ca să le învățați și să le țineți și să le împliniți.

Legile şi poruncile. Aceleaşi cuvinte ebraice care sunt date în cap. 4,1.


2 DOMNUL Dumnezeul nostru a făcut cu noi un legământ în Horeb.

A încheiat un legământ. Vezi Exod 19,5-8; 24,3-8.


3 Nu cu părinții noștri a făcut DOMNUL acest legământ, ci cu noi, adică cu noi, toți aceștia care suntem în viață astăzi.

Părinţii noştri. Adică strămoşii, referindu-se la Avraam, Isaac, Iacov şi cei 12 patriarhi. Acordul dintre Dumnezeu şi părinţi a fost de natură personală. La Sinai, pentru prima dată în istorie, Dumnezeu a intrat în legământ cu un popor întreg. El urma să fie Împăratul lor, iar ei poporul Lui.


4 DOMNUL a vorbit cu voi față în față pe munte, din mijlocul focului,

Faţă în faţă. Ei au fost în imediata Lui prezenţă, totuşi n-au văzut nici un chip (Deutronom 4,12; vezi şi Exod 20,22).


5 (Eu stăteam în timpul acela între DOMNUL și voi, ca să vă arăt cuvântul DOMNULUI, pentru că vă temeați din cauza focului și nu v-ați urcat pe munte), spunând:

Între Domnul şi voi. Moise a fost mijlocitor între Dumnezeu şi Israel (Exod 19,10-12.17.21; Galateni 3,19).


6 Eu sunt DOMNUL Dumnezeul tău care te-am scos din țara Egiptului, din casa robiei.
7 Să nu ai alți dumnezei în afară de mine.
8 Să nu îți faci chip cioplit sau vreo asemănare a ceea ce este sus în cer, sau a ceea ce este jos pe pământ sau a ceea ce este în apele de sub pământ,

Chip cioplit. Concepţiile omeneşti de formă nu pot fi aplicate lui Dumnezeu. El este micşorat de orice încercare a-L reprezenta în formă materială (Ioan 4,24). Reprezentările materiale ale lui Dumnezeu pot să dea doar o concepţie denaturată şi nedesăvârşită a maiestăţii şi caracterului Său nemărginit şi de aceea ele dispreţuiesc pe Dumnezeu. Singurul chip pământesc care poate doar foarte pe departe să se asemene cu Dumnezeu este caracterul uman transformat după asemănarea divină (Geneza 1,26.27; Ioan 3,3; Romani 8,29; 2 Corinteni 3,18; Coloseni 3,10).


9 Să nu te prosterni înaintea lor, nici să nu le servești, pentru că eu, DOMNUL Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, pedepsind nelegiuirea părinților peste copii până la a treia și a patra generație a celor care mă urăsc,
10 Și arătând milă la mii dintre cei care mă iubesc și păzesc poruncile mele.

Cei ce Mă iubesc. Numai cei ce-L iubesc pe Dumnezeu sunt capabili să-L asculte. Ascultarea care nu vine din inimă nu este nimic mai mult decât o încercare legalistă de îndreptăţire de sine, prin care omul caută să se laude în faţa lui Dumnezeu. Aşa ceva nu este deloc ascultare înaintea lui Dumnezeu. Fără spiritul ascultării, litera, forma exterioară sunt fără valoare. Dar cel care-L iubeşte pe Dumnezeu mai presus de orice va găsi cea mai mare plăcere în conlucrarea cu El.


11 Să nu iei în deșert numele DOMNULUI Dumnezeul tău, pentru că DOMNUL nu îl va considera nevinovat pe cel care ia în deșert numele lui.

În deşert. Literal, spre deşertăciune, care înseamnă, în mod fals, ipocrit, sau într-un fel comun, necugetat. Atitudinea omului faţă de Dumnezeu trebuie să fie arătată prin veneraţie şi aceasta trebuie să fie reflectată în cuvinte şi fapte.


12 Ține ziua sabatului ca să o sfințești, precum ți-a poruncit DOMNUL Dumnezeul tău.

Ziua de odihnă. Vezi comentariul pentru Exod 20,8-11. Porunca a patra are un temei natural care se întinde până la creaţiune (Geneza 2,1-3). Ea mai mare şi un temei moral în legătura dintre creaţiune şi Creator. Scopul primar al Sabatului ca instituţie este de a păstra această legătură. Sănătatea fizică cere o zi de odihnă în fiecare săptămână, tot aşa şi sănătatea spirituală pretinde Sabatul pentru exercitarea minţii şi a inimii în căutarea lui Dumnezeu, ca să putem căuta pe Dumnezeu şi să-L găsim (Fapte 17,27).


13 Lucrează șase zile și fă toată munca ta;
14 Dar ziua a șaptea este sabatul pentru DOMNUL Dumnezeul tău; să nu faci nicio lucrare, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici servitorul tău, nici servitoarea ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreuna dintre vitele tale, nici străinul tău care este înăuntrul porților tale, ca să se odihnească și servitorul tău și servitoarea ta, la fel ca tine.
15 Și amintește-ți că ai fost servitor în țara Egiptului și că DOMNUL Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mână tare și cu braț întins; de aceea ți-a poruncit DOMNUL Dumnezeul tău să ții ziua sabatului.

Ai fost rob. Orice faptă a lui Dumnezeu în favoarea noastră constituie un motiv pentru care să ne aducem aminte, adică să reflectăm, să recunoaştem şi să apreciem această iubire şi purtare de grijă. Scopul lui Dumnezeu este ca în ziua Sabatului tot ce vine în opoziţie cu părtăşia personală şi directă dintre Creator şi fiinţa creată să fie lăsat la o parte. Sabatul este o zi în care avem fericitul privilegiu să cunoaştem mai bine pe Tatăl nostru din ceruri, cunoaşterea căruia este viaţa veşnică (Ioan 17,3). A-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a-L iubi (vezi 1 Ioan 4,8), a-L cinsti şi a preţui dovezile bunătăţii Sale părinteşti (Romani 1,21).

Eliberarea lor din Egipt a constituit un motiv în plus pentru care izraeliţii să cinstească Sabatul, totuşi chiar cuvintele poruncii a patra arată spre originea Sabatului la creaţiune (Exod 20,8-11) ca motiv pentru porunca de aici de a păzi ziua de Sabat şi a o sfinţi. Trebuie să fie reamintit că forma în care a rostit Dumnezeu cele Zece Porunci pe Sinai este cea dată în Exod 20, nu în Deutronom 5. După cum arată şi numele ei, cartea Deutronom este o recapitulare a diferitelor legi transmise lui Israel la Sinai, cu explicaţii suplimentare date de Moise într-o încercare de a imprima în popor importanţa păzirii cu credincioşie a tot ce le fusese poruncit să facă. Dacă amintirea eliberării din Egipt în legătură cu porunca a patra urmează să fie luată ca limitând păzirea ei, în principiu, la cei care au fost astfel eliberaţi – Israelul literal – atunci principiile Celor Zece porunci ca întreg aparţin numai iudeilor, pentru că atât aici (Deutronom 5,6), cât şi în Exod 20,2, Dumnezeu prezintă Legea Sa ca fiind întemeiată pe faptul că îi scosese din ţara Egiptului.

După cum Israelul literal a fost eliberat din robia Egiptului, tot aşa poporul lui Dumnezeu de astăzi a fost eliberat de robia păcatelor (Romani 6,16-18). Sabatul devine astfel pentru creştin o aducere aminte nu numai despre creaţiune, ci şi despre restatornicirea chipului lui Dumnezeu în propria inimă şi minte (vezi comentariul pentru Deutronom 5,8). Sabatul este astfel un semn al sfinţirii (Ezechiel 20,12), al răscumpărării şi al creaţiunii.


16 Onorează pe tatăl tău și pe mama ta, precum ți-a poruncit DOMNUL Dumnezeul tău, ca să ți se lungească zilele și ca să îți meargă bine, în țara pe care ți-o dă DOMNUL Dumnezeul tău.

Cinsteşte. Compară cu instrucţiunea apostolului Pavel din Efeseni 6,1-3 (vezi şi Exod 20,12). Numai copilul care învaţă să cinstească şi să respecte autoritatea părinţilor lui va învăţa să-L cinstească şi să-L venereze pe Dumnezeu.


17 Să nu ucizi.
18 Nici să nu comiți adulter.
19 Nici să nu furi.
20 Nici să nu depui mărturie falsă împotriva aproapelui tău.
21 Nici să nu dorești soția aproapelui tău, nici să nu poftești casa aproapelui tău, câmpul său, sau servitorul lui sau servitoarea lui, boul lui sau măgarul lui, sau ceva din ce este al aproapelui tău.
22 Aceste cuvinte le-a vorbit DOMNUL către toată adunarea voastră, pe munte, din mijlocul focului, din nor și din întuneric gros, cu voce tare, și nu a mai adăugat nimic. Și le-a scris pe două table de piatră și mi le-a dat mie.

Adunarea. Cuvântul tradus astfel se referă la adunarea împreună a poporului sau a reprezentanţilor aleşi ai lui. Adesea el este tradus congregaţie (Levitic 4,14.21) şi gloată mare (Ezechiel 23,46).

Două table de piatră. Mai sunt numite tablele legământului (cap. 9,9.11.15) şi cele două table ale mărturiei (Exod 31,18; 32,15; 34,29).


23 Și s-a întâmplat, când ați auzit vocea din mijlocul întunericului, (fiindcă muntele ardea cu foc), că v-ați apropiat de mine, adică toți capii triburilor voastre și bătrânii voștri;
24 Și ați spus: Iată, DOMNUL Dumnezeul nostru ne-a arătat gloria sa și măreția sa și i-am auzit vocea din mijlocul focului; am văzut astăzi că Dumnezeu vorbește cu omul și omul trăiește.
25 Și acum pentru ce să murim? Pentru că acest foc mare ne va mistui, dacă vom mai auzi vocea DOMNULUI Dumnezeul nostru vom muri.

Pentru ce să murim. Poporul fusese pe drept impresionat de maiestatea lui Dumnezeu şi a înţeles că, păcătoşi fiind, nu puteau nici măcar să trăiască în prezenţa Lui. Povara păcatului i-a făcut să se teamă pentru viaţa lor. Cei răi vor alege, până la urmă, să moară decât să trăiască în prezenţa lui Dumnezeu (Apocalipsa 6,15-17).


26 Fiindcă cine este acela, ca noi, din toată făptura, care a auzit vocea Dumnezeului cel viu vorbind din mijlocul focului, și a trăit?
27 Apropie-te tu și auzi tot ce va spune DOMNUL Dumnezeul nostru și vorbește-ne tu, tot ce îți va vorbi DOMNUL Dumnezeul nostru; și vom auzi și vom face.
28 Și DOMNUL a auzit vocea cuvintelor voastre, când mi-ați vorbit, și DOMNUL mi-a spus: Am auzit vocea cuvintelor acestui popor, pe care le-a spus către tine, bine au spus tot ce au spus.

Ce au zis este bine. Adânca lor temere evlavioasă faţă de manifestarea puterii şi gloriei divine a fost tocmai atitudinea minţii şi a inimii pe care a dorit s-o nască Dumnezeu în ei. Numai atunci când omul devine smerit înaintea lui Dumnezeu, când îşi dă seama de totala lui păcătoşenie şi neputinţă în contrast cu dreptatea şi atotputernicia lui Dumnezeu, numai atunci poate Dumnezeu să lucreze în el şi pentru el.


29 O, de ar fi în ei o astfel de inimă, ca să se teamă de mine și să păzească întotdeauna toate poruncile mele, ca să le fie bine, lor și copiilor lor, pentru totdeauna!

Aceeaşi inimă. Sau astfel de dispoziţie a minţii. Viaţa este numai o proiectare a cugetelor inimii sau minţii. Cum cugetă omul aşa şi este (Proverbe 23,7). Dumnezeu nu este atât de mult preocupat de faptele exterioare, cât de motivele care au dat naştere la fapte. Dacă un om îşi propune în inima lui să conlucreze cu Dumnezeu, dacă este bunăvoinţă (2 Corinteni 8,12), viaţa va fi schimbată în mod corespunzător (Romani 12,2). Ascultarea din inimă este singura ascultare adevărată şi numai aceasta poate fi primită de Dumnezeu.


30 Du-te, spune-le: Întoarceți-vă la corturile voastre.

Întoarceţi-vă. O poruncă dată cu recunoaşterea cererii lor de a fi eliberaţi de prezenţa lui Dumnezeu. De aici înainte Moise avea să fie intermediarul (v.5).


31 Dar cât despre tine, stai aici lângă mine și îți voi spune toate poruncile și statutele și judecățile care să îi înveți să le împlinească în țara pe care le-o dau să o stăpânească.
32 Să luați seama să faceți de aceea precum v-a poruncit DOMNUL Dumnezeul vostru, să nu vă abateți la dreapta sau la stânga.

Să nu vă abateţi. De la cei care intră în legământ se aşteaptă să-I slujească cu o inimă neîmpărţită şi să nu se abată ca să urmeze propriile lor înclinaţii (vezi cap. 17,11.20; 28,14).


33 Să umblați în toate căile pe care vi le-a poruncit DOMNUL Dumnezeul vostru, ca să trăiți și să vă fie bine și să vă lungiți zilele în țara pe care o veți stăpâni.

Să aveţi zile multe. Binecuvântarea lui Dumnezeu este condiţionată de ascultarea de preceptele Sale, nu prin decretul Lui arbitrar, ci pentru că această conlucrare cu principiile veşnice tinde în mod firesc să prelungească viaţa. Ba mai mult, ocuparea ţării făgăduinţei era condiţionată de continua lor credincioşie. Dreptul lor la Canaan se întemeia exclusiv pe prevederile legământului. Dacă aveau să calce cerinţele lui, aveau să piardă dreptul asupra acelei ţări.

Comentariile lui Ellen G. White

1-33 PP 305-309; TM 135

12 PK 182