1 Și, iată, a venit un om al lui Dumnezeu din Iuda prin cuvântul DOMNULUI la Betel; și Ieroboam stătea în picioare lângă altar pentru a arde tămâie.

Stătea Ieroboam. Ocazia era importantă. Ieroboam tocmai slujea ca preot la consacrarea noului altar din Betel, străduindu-se să-l investească cu sfinţenia care ar fi câştigat pentru el omagiul şi respectul poporului. Dumnezeu nu putea să îngăduie ca îndrăzneaţa provocare a împăratului să rămână nemustrată.


2 Și el a strigat împotriva altarului prin cuvântul DOMNULUI și a spus: Altarule, altarule, astfel spune DOMNUL: Iată, un fiu se va naște casei lui David, pe nume Iosia; și pe tine, el va oferi pe preoții înălțimilor, care ard tămâie pe tine și oase de oameni vor fi arse pe tine.

Numele lui va fi Iosia. Dumnezeu n-a prezis des viitorul cu un amănunt atât de precis, încât să indice actorii specifici. Un exemplu paralel se află în referirea la Cir, împăratul persan, numindu-l pe nume, cu mulţi ani înainte de naşterea lui (Isaia 44,28; 45,1). Profeţia aceasta cu privire la Iosia a fost împlinită în mod literal (2 Regi 23,15.16).


3 Și a dat un semn în acea zi, spunând: Acesta este semnul despre care DOMNUL a vorbit: Iată, altarul va fi despicat și cenușa care este pe el va fi vărsată.

Un semn. Pentru ca Ieroboam şi poporul să poată fi pătrunşi de faptul că omul lui Dumnezeu era un profet adevărat şi că solia de avertizare avea greutate, el a făcut o profeţie uimitoare care urma să se împlinească imediat.


4 Și s-a întâmplat, când împăratul Ieroboam a auzit spusa omului lui Dumnezeu, pe care a strigat-o împotriva altarului din Betel, că și-a întins mâna de la altar, spunând: Prindeți-l. Și mâna pe care o întinsese împotriva lui, s-a uscat, astfel încât nu a putut să o tragă din nou la el.

A întins mâna. Este periculos pentru cineva, oricine ar fi, să ridice mâna împotriva unui trimis de Dumnezeu, cu o solie solemnă. Mâna întinsă a fost lovită imediat pentru a lovi cu groază atât inima împăratului, cât şi pe cea a poporului, şi pentru a le întipări din nou că aveau în faţa lor un adevărat profet al lui Dumnezeu.


5 Altarul de asemenea s-a despicat și cenușa s-a vărsat de pe altar, conform cu semnul pe care omul lui Dumnezeu îl dăduse prin cuvântul DOMNULUI.

Altarul s-a despicat. Această manifestare a prezenţei şi puterii Domnului era ceva ce nu putea fi negat. În loc să fie pătruns de solemnitatea altarului şi de sfinţenia preotului-împărat, poporul a înţeles acum că Ieroboam lucra în directă sfidare a Cerului şi aducea asupra lui însuşi, mustrarea divină.


6 Și împăratul a răspuns și a zis omului lui Dumnezeu: Roagă acum fața DOMNULUI Dumnezeului tău și roagă-te pentru mine, ca mâna mea să îmi fie refăcută. Și omul lui Dumnezeu a implorat pe DOMNUL și mâna împăratului i-a fost refăcută din nou, și mâna a devenit precum era înainte.

Roagă-te. Împăratul fusese umilit. El mai fusese adus să înţeleagă că avea de-a face cu un om al lui Dumnezeu, care, în aceste împrejurări, singur putea să-l elibereze din situaţia lui prezentă. Refacerea mâinii, în situaţia de umilire a împăratului şi a rugăciunii profetului, a avut ca scop să dea lui Ieroboam o altă ocazie de pocăinţă. El încă nu mersese prea departe, astfel încât Domnul să nu îl mai ierte. Dacă împăratul ar fi fost gata să meargă pe cale până la capăt şi dacă ar fi cerut refacerea inimii, aşa cum o ceruse pe aceea a mâinii, ar fi fost deschisă calea pentru o reîntoarcere la Dumnezeu, a naţiunii şi o mare reformă în toată ţara lui Israel.


7 Și împăratul i-a spus omului lui Dumnezeu: Vino acasă cu mine și răcorește-te și îți voi da o răsplată.

Un dar. Oferta împăratului s-a datorat nu recunoştinţei, ci politeţii. O acceptare a ospitalităţii şi a darului ar fi însemnat pentru popor că profetul a trecut cu vederea umblarea împăratului şi ar fi slujit la nimicirea solemnei impresii pe care el o făcuse. El ar mai fi dat naştere şi la o impresie nefavorabilă cu privire la caracterul şi misiunea lui.


8 Și omul lui Dumnezeu a spus împăratului: Dacă mi-ai da jumătate din casa ta, nu voi intra cu tine, nici nu voi mânca pâine nici nu voi bea apă în acest loc;

N-aş intra cu tine. Refuzul hotărât de a primi darul propus de împărat, l-a aşezat pe profet pe un teren avantajos şi a făcut o adâncă impresie atât asupra împăratului, cât şi asupra poporului.


9 Pentru că astfel mi s-a poruncit prin cuvântul DOMNULUI, spunând: Să nu mănânci pâine, nici să nu bei apă, nici să nu te întorci pe aceeași cale pe care ai venit.
10 Astfel el a mers pe altă cale și nu s-a întors pe calea pe care venise la Betel.
11 Și acolo în Betel locuia un profet bătrân; și fiii săi au venit și i-au spus toate lucrările pe care omul lui Dumnezeu le făcuse în acea zi în Betel; cuvintele pe care le spusese împăratului, pe acestea le-au spus de asemenea tatălui lor.

Un prooroc bătrân. Un prooroc, dar un prooroc fals, un om care era o unealtă a lui Satana, nu a lui Dumnezeu. Nereuşind să-şi asigure ţinta pe o cale, Satana a lucrat acum pe altă cale, hotărât să zădărnicească planul lui Dumnezeu, aducând la dezonoare pe solul Său.


12 Și tatăl lor le-a spus: Pe ce cale a mers el? Și fiii săi văzuseră pe ce cale mersese omul lui Dumnezeu, care venise din Iuda.
13 Și a spus fiilor săi: Înșeuați-mi măgarul. Astfel ei i-au înșeuat măgarul; și a călărit pe el,
14 Și a mers după omul lui Dumnezeu și l-a găsit șezând sub un stejar; și i-a spus: Ești tu omul lui Dumnezeu care a venit din Iuda? Și el a spus: Eu sunt.
15 Atunci el i-a spus: Vino acasă cu mine și mănâncă pâine.

Vino cu mine acasă. Aceasta este exact invitaţia care-i fusese făcută de împărat şi care fusese respinsă pe temeiul că era împotriva voinţei exprese a lui Dumnezeu (v. 9). Vrăjmaşul este foarte stăruitor şi se întoarce iar şi iar cu ispitele sale, modificate într-un fel sau altul, hotărât să determine căderea omului.


16 Iar el a spus: Nu pot să mă întorc cu tine, nici să intru cu tine; nici nu voi mânca pâine, nici nu voi bea apă cu tine în acest loc;
17 Pentru că mi s-a spus prin cuvântul DOMNULUI: Să nu mănânci pâine, nici să nu bei apă acolo, nici să te întorci din nou pe calea pe care ai venit.
18 El i-a spus: Eu sunt de asemenea profet precum ești și tu; și un înger mi-a vorbit prin cuvântul DOMNULUI, spunând: Adu-l înapoi cu tine la casa ta, ca să mănânce pâine și să bea apă. Dar el îl mințea.

Şi eu sunt prooroc. El era, dar nu era proorocul lui Dumnezeu. Dumnezeu niciodată nu trimite solii contradictorii, prin proorocii Săi.

Un înger mi-a vorbit. Poate că da, dar dacă i-a vorbit, acesta trebuie să fi fost un înger rău. Când Dumnezeu interzisese omului să mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului, sub pedeapsa cu moartea, şarpele a venit cu o solie contrară: Hotărât că nu veţi muri (Geneza 3,4). Cuvintele falsului profet au identificat sursa lor. Adevăratul profet ar fi trebuit să ştie că dacă el însuşi fusese într-adevăr trimis de Domnul, atunci îngerul care a vorbit prin profetul din Betel a fost un sol al Satanei.

Îl minţea. Satana este un mincinos şi înşelător şi ar trebui să fie recunoscut de către copiii lui Dumnezeu cu ajutorul vicleniilor lui amăgitoare.


19 Astfel el s-a întors cu el și a mâncat pâine în casa lui și a băut apă.

S-a întors. Un sol al lui Dumnezeu niciodată nu se poate întoarce de la misiunea lui Dumnezeu şi totuşi să fie credincios faţă de Domnul. Profetul avusese instrucţiunile lui de la Dumnezeu şi le enunţase de două ori ca motive pentru refuzul de a da ascultare unei chemări contrare (v. 8,9,16,17). Mergând împotriva directivelor exprese ale lui Domnului, el s-a aşezat pe sine pe terenul vrăjmaşului, unde Domnul nu mai putea fi cu el.


20 Și s-a întâmplat, pe când ședeau la masă, că a venit cuvântul DOMNULUI la profetul care îl adusese înapoi;

Cuvântul Domnului a vorbit. De data aceasta, Dumnezeu a vorbit prin profetul fals către cel adevărat. Omul lui Dumnezeu a fost făcut să vadă greşeala sa prin cuvintele rostite de un trimis al lui Satana. După ce omul lui Dumnezeu nu ascultase de porunca expresă a Domnului, Dumnezeu a îngăduit ca el să fie adus în casa lui, de către un om care îngăduise ca el însuşi să fie folosit ca un sol al celui rău (vezi PK 106).


21 Și el a strigat către omul lui Dumnezeu care venise din Iuda, spunând: Astfel spune DOMNUL: Pentru că nu ai făcut ce a poruncit gura DOMNULUI și nu ai păzit porunca pe care DOMNUL Dumnezeul tău ți-o poruncise,
22 Ci ai venit înapoi și ai mâncat pâine și ai băut apă în locul despre care DOMNUL ți-a spus: Să nu mănânci pâine și să nu bei apă; trupul tău mort nu va intra în mormântul părinților tăi.

Trupul tău mort. Dorinţa de a fi îngropat în mormântul familiei era deosebit de puternică la evrei. Acest privilegiu avea să fie refuzat profetului neascultător. Pomul răului a produs un seceriş timpuriu şi sigur. Profetul lui Dumnezeu, prin neascultarea sa, se aşezase pe sine pe terenul vrăjmaşului, unde el nu putea să aibă nici prezenţa, nici protecţia divină.


23 Și s-a întâmplat, după ce a mâncat pâine și după ce a băut, că a înșeuat măgarul pentru el, adică, pentru profetul pe care îl întorsese.
24 Și după ce a plecat, l-a întâlnit pe cale un leu și l-a ucis; și trupul său mort era aruncat în cale și măgarul stătea lângă el, leul de asemenea stătea lângă trupul mort.

A fost întâlnit pe drum de un leu. Profeţii adesea au întâlnit lei, dar atâta timp cât ei se află în misiunea lui Dumnezeu, ei nu trebuie să se teamă. Nici un om nu poate avea o mai mare îndrăzneală, nici un om nu poate avea motive mai puternice pentru curaj decât solul care merge înainte, în ascultare de poruncile Domnului. Lor li se aplică făgăduinţele: Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului (Matei 28:20); Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine (Isaia 43:5). Daniel a fost aruncat într-o groapă cu lei, dar asupra lui, leii n-au avut putere pentru că Domnul a fost cu el. El a explicat ceea ce s-a petrecut, pentru că a fost găsit nevinovat (Daniel 6:22). Această mărturie nu putea fi adusă de profetul din ocazia de faţă.


25 Și, iată, au trecut niște oameni și au văzut trupul mort aruncat în cale și leul stând lângă trupul mort; și au venit și au spus aceasta în cetatea unde locuia profetul cel bătrân.
26 Și când profetul care îl adusese înapoi din cale a auzit despre aceasta, a spus: Este omul lui Dumnezeu, care nu a făcut ce a poruncit cuvântul DOMNULUI; pentru aceasta DOMNUL l-a dat leului, care l-a sfâșiat și l-a ucis, conform cuvântului DOMNULUI, pe care i-l spusese.

Care n-a ascultat de porunca Domnului. Cu un ceas mai înainte, omul lui Dumnezeu a fost un om cu o misiune, în ceasul următor, un cadavru la o margine de drum. Cauza acestei morţi rapide şi lipsite de glorie a fost neascultarea faţă de Dumnezeu. Pedeapsa grabnică ce a căzut asupra lui a fost o altă mărturie pentru împărat şi poporul lui Israel, că ascultarea de poruncile Domnului este singura cale sigură. În despicarea altarului, uscarea mâinii împăratului şi moartea rapidă a profetului care a mers împotriva poruncii lui Dumnezeu, naţiunea putea să vadă neplăcerea Domnului şi planul Său de a face cu totul lămurit lui Israel că drumul neascultării este calea durerii şi a morţii.


27 Și a vorbit fiilor săi, zicând: Înșeuați-mi măgarul. Și l-au înșeuat.
28 Și a mers și a găsit trupul său mort aruncat în cale și măgarul și leul stând lângă trupul mort; leul nu mâncase trupul mort, nici nu sfâșiase măgarul.
29 Și profetul a ridicat trupul mort al omului lui Dumnezeu și l-a pus pe măgar și l-a adus înapoi; și profetul cel bătrân a intrat în cetate, pentru a-l jeli și pentru a-l îngropa.
30 Și a pus trupul său mort în propriul său mormânt; și ei l-au jelit, spunând: Vai, fratele meu!

Trupul în mormântul lui. Probabil ca un semn de remuşcare si de compasiune personală pentru victima propriei perfidii. În Palestina, adesea înmormântarea avea loc în morminte săpate în stâncă, unde familiile puteau fi îngropate împreună.

Vai, frate! Adevăratul profet a fost identificat cu cel fals, aşa cum era şi adevărata religie a lui Iehova, identificată cu noua religie idolatră a lui Ieroboam. Probabil că aceasta n-a fost decât un alt efort de a încurca mintea poporului, aşa încât ei să nu poată întrezări seriozitatea problemei în discuţie. Neascultarea profetului îşi juca rolul în mâinile păcatului.


31 Și s-a întâmplat, după ce l-a îngropat, că a vorbit fiilor săi, spunând: La moartea mea, înmormântați-mă în mormântul unde este înmormântat omul lui Dumnezeu; să îmi puneți oasele lângă oasele lui;

Lângă oasele lui. Adică, aşază trupul meu lângă al lui. În viaţă, noi am fost fraţi; vom fi fraţi şi în moarte. Oasele ambilor profeţi au fost găsite în criptă de împăratul Iosia, când a pângărit altarul din Betel, arzând pe el oseminte omeneşti din morminte, dar oasele celor doi profeţi n-au fost mişcate (2Regi 23:17,18).


32 Fiindcă spusa pe care el a strigat-o prin cuvântul DOMNULUI împotriva altarului din Betel și împotriva tuturor caselor înălțimilor care sunt în cetățile din Samaria, se va întâmpla negreșit.

Căci se va împlini. Profeţia n-a fost condiţionată. Solia de avertizare a fost dată din îndurare şi iubire, spre a salva împărăţia lui Israel de nenorocirea pe care umblarea lui rea trebuia în mod inevitabil s-o aducă.


33 După acest lucru Ieroboam nu s-a întors de la calea lui cea rea, ci a făcut din nou, din oamenii cei mai de jos, preoți ai înălțimilor; oricine voia, îl consacra și el devenea unul din preoții înălțimilor.

Nu s-a abătut. A fost dată o avertizare dar a fost lepădată. Împăratul, în ciuda profeţiei despre nenorocire, a persistat în calea lui cea rea. De aici înainte, el nu mai putea certa pe nimeni altul decât pe sine însuşi, pentru rezultatele care aveau să izvorască din căile lui rele.


34 Și acest lucru a fost păcat casei lui Ieroboam, chiar până la stârpire și nimicire de pe fața pământului.

A fost nimicită. Casa lui Ieroboam, care putea fi sigură, a pierit curând. Când Ieroboam a lepădat avertizarea divină şi a persistat în căile lui rele, el a condamnat la ruină, propria sa casă. Păcatul nu poate, nu trebuie şi nu va fi îngăduit pentru vecie (vezi Isaia 1,28; vezi şi Psalmi 34,16; 37,9).

ELLEN WHITE COMENTEAZĂ

1–34PK 101–107

1 PK 101, 401

2 PK 402

2, 3 PK 101

4 3T 278

4–6PK 102

7–9PK 105

18–26PK 106

33, 34 PK 107