Petru umblă pe apă

Fusese o zi frumoasă. Fusese o zi minunată. Multe mii de oameni Îl ascultaseră pe Isus. El făcuse minunea de a transforma prânzul unui băiat, cinci pâini mici și doi pești, în suficientă mâncare încât să hrănească toți acei oameni. Matei 14:20,21.

Oamenii erau siguri că El era marele Mesia pe care Îl așteptaseră. El trebuia să fie Cel care urma să le devină împărat. Și ei doreau să Îl încoroneze chiar atunci. Gândește-te puțin! Dacă Isus era împăratul lor, El putea face toată mâncarea de care aveau ei nevoie. Nu ar mai fi avut oameni săraci și bolnavi. El îi putea elibera de romani și le putea vindeca soldații dacă se răneau. El putea face orice. În scurt timp, întreaga lume avea să fie a lor.

Tocmai de aceea nu este deloc surprinzător că ucenicii erau entuziasmați. Dintr-odată, totul părea să meargă așa cum și-au dorit ei dintotdeauna. La urma urmei, probabil că Isus avea să Își stabilească împărăția exact așa cum auziseră că va face Mesia.

Ucenicii probabil că le-au spus oamenilor că vor trebui să insiste să Îl facă împărat pe Isus, pentru că El era mult prea modest pentru a Se autoproclama împărat. Nu a trecut mult până când au început să planifice cum să facă acest lucru.

Dar știa Isus ce se întâmplă? Desigur. El știa că trebuia să le schimbe planurile numaidecât. Preoții și conducătorii erau deja furioși și făceau tot ce puteau să găsească un motiv să Îl omoare. Dacă oamenii ar fi încercat măcar să facă ce își planificaseră, ar fi ajuns la mari tulburări. Astfel, oamenilor le-ar fi fost și mai greu să înțeleagă adevărata Împărăție a lui Dumnezeu și de ce a venit Isus în lumea noastră. 

Gândeşte-te:

Încerca Satana să strice planul lui Dumnezeu de a ne salva? Cum îi putea opri Isus pe oameni să facă ce plănuiseră? El era unul singur și de partea cealaltă erau mii de oameni care voiau să Îl facă împărat. 

Isus știa că trebuia să pună capăt planurilor lor de a-L face împărat. De îndată i-a chemat pe toți ucenicii să se întâlnească. Ce le-a cerut El să facă nu le-a adus fericire. Ei credeau că Isus strica totul. Ah, cât de mult își doreau să continue cu planurile lor de a-L face împărat! Dar El le-a spus că trebuiau să plece de îndată.

La început, ucenicii L-au contrazis pe Isus. Ei au spus că nu ar trebui să Îl lase singur. Au încercat din răsputeri să Îl convingă că ei trebuiau să rămână cu El. Dar privirea de pe fața Lui și tonul vocii Lui le spuneau că El nu avea de gând să Se răzgândească. Așa că trebuiau să asculte de El. Și când Isus S-a uitat la ei duios, dar ferm, ce le-a spus să facă? Matei 14:22.

Fără să mai riposteze, ucenicii s-au întors și au mers spre barcă. Au rămas acolo o vreme, sperând că Isus li Se va arăta curând. Dar când a început să se întunece, și-au dat seama că El nu avea să vină. Foarte dezamăgiți, ei au urcat într-un final în barcă și au pornit spre Capernaum . Ioan 6:16,17.

Când Isus S-a întors spre oameni, nu a trebuit să le spună multe cuvinte. Din nou, doar modul în care le-a vorbit și i-a privit i-a făcut să se oprească subit din ceea ce plănuiau să facă. Când le-a spus să plece, în vocea Lui era atât de multă putere și modul în care El privea și acționa i-a făcut să se supună tăcut, deși nu doreau deloc acest lucru.

Gândeşte-te:

Ce fel de împărăție încă își doreau ucenicii? Dar de ce împărăție aveau nevoie toți? Noi de ce împărăție avem nevoie? Pe care o urăște Satana? Tu pe care o alegi?

Ucenicii au fost fericiți sau triști când au urcat în barcă fără Isus în acea seară, după ce El a hrănit atât de mulți oameni? De ce? Ce și-au dorit ei să facă?

Oamenii au fost fericiți sau triști când au plecat din locul cu iarbă în care își petrecuseră ziua cu Isus și serviseră o cină atât de bună? De ce? După ce ucenicii au plecat din barcă și după ce Isus a trimis toți oamenii acasă, unde a mers El? Matei 14:23.

Isus știa că nu mai putea rămâne în lumea noastră mult timp. El știa că până și ucenicii Lui speciali încă nu înțelegeau pe deplin totul despre Împărăția lui Dumnezeu. Ei încă își doreau o împărăție care să îi elibereze de romani. Și voiau funcții importante în împărăție, pentru că atunci oamenii i-ar fi onorat.

Dacă ucenicii nu au înțeles că adevăratul inamic era Satana, și nu romanii, cum puteau să îi învețe pe ceilalți despre planul lui Dumnezeu de a ne salva? Ei încă nu înțelegeau că Satana cel rău făcea tot posibilul să strice acest plan minunat. El dorea să Îl distrugă chiar și pe Isus.

Satana încerca din răsputeri să îi împiedice pe oameni să înțeleagă că Isus era Dumnezeu-Fiul, Mielul lui Dumnezeu, care a venit în lumea noastră pentru a ne salva. Doar dacă El murea pentru ei puteau oamenii să aleagă să fie în Împărăția lui Dumnezeu și să nu moară pentru totdeauna.

Când S-a rugat singur în acea noapte, Isus Se ruga pentru scumpii Lui ucenici. El știa că Satana făcea tot ce putea să îi împiedice să înțeleagă cine era El cu adevărat. Satana dorea să îi împiedice să devină ajutoare puternice pentru Isus. 

Gândeşte-te:

Tu alegi să fii un ajutor puternic pentru Isus?

Satana făcea tot posibilul să Îl distrugă pe Isus și să ruineze planul lui Dumnezeu de a ne salva. Crezi că el a vrut să îi distrugă și pe ucenicii Lui? Desigur. Și Isus știa acest lucru. De fapt, Isus știa că ucenicii Lui erau într-un mare impas chiar în acel moment.

Când, în cele din urmă, au ascultat de Isus și au pornit cu barca spre Capernaum, ucenicii au fost foarte nefericiți. Isus nu avea să devină niciodată împărat? În acea zi avuseseră o șansă ca El să facă acest lucru. Dar Isus a împiedicat totul. Ei chiar se întrebau dacă nu cumva ar fi trebuit să nu Îl asculte și să continue să ajute oamenii în planul lor de a-L face împărat.

În mintea lor au apărut multe întrebări despre Isus. De ce nu îl salvase pe Ioan Botezătorul de la moarte? De ce asta? De ce aia? Ei chiar au început să se întrebe dacă El era adevăratul Mesia. Poate vrăjmașii Lui aveau dreptate.

Imaginează-ți! După toate minunile uimitoare pe care doar Dumnezeu le putea face; după ce Isus le-a dat puterea de a face și ei minuni, când ei erau în călătoriile lor misionare; după ce I-au ascultat cuvintele minunate și au știut că tot ce a spus El era adevărat, acum ascultau de Satana și îl lăsau să le umple mintea cu gânduri îngrozitoare, greșite. Ucenicii erau atât de ocupați cu gândurile lor greșite încât nici măcar nu au observat că începuse furtuna. Dintr-odată, vântul a început să bată cu putere. Valurile îi loveau dezlănțuite. Și ei erau suflați de vânt departe de locul în care trebuiau să Îl întâlnească pe Isus. Matei 14:24. 

Gândeşte-te:

 Au mai trecut ucenicii și înainte printr-o furtună îngrozitoare? Cine a fost cu ei în acea ocazie? Unde era El de această dată? Își doreau ca El să fi fost cu ei și acum?

Ucenicii nu erau pregătiți pentru furtuna care începuse atât de subit. Pe măsură ce s-a înrăutățit tot mai mult, ei au uitat de nemulțumirile lor și au încercat din răsputeri să nu fie cuprinși de apă, ei și barca. Dar curând și-au dat seama că sub nicio formă nu se puteau salva singuri.

Crezi că acum ucenicii se rugau, în loc să fie nemulțumiți? Și-au dat ei seama chiar atunci cât de neajutorați erau fără Isus? Da. Și cât de mult aveau nevoie de El!

Crezi că Isus uitase unde erau ucenicii? Cu siguranță că nu. El urmărea tot ce se întâmplă. A observat că barca mergea în direcția greșită. A văzut că era lovită de valuri puternice și că se umplea rapid cu apă. Vedea cât de tare încercau ei să se salveze. Și știa exact momentul în care să îi ajute și să îi salveze de la înec.

Îți amintești că Isus Și-a folosit puterea de Dumnezeu doar pentru a ajuta alți oameni. Cu doar câteva ore înainte, El folosise această putere să hrănească mii de oameni. Acum, El a folosit- o din nou pentru a-i ajuta pe scumpii Lui ucenici când erau pe punctul de a se îneca în mijlocul furtunii. Ce alt lucru uimitor a mai făcut? Matei 14:25.

Dacă tu ai fi fost într-o barcă în mijlocul unei furtuni îngrozitoare și ai fi fost pe punctul de a te îneca, ce ai fi gândit dacă dintr-odată ai fi văzut o lumină strălucind asemenea unei fantome, umblând pe apă și venind spre barcă? Ai fi fost mai speriat decât oricând? Matei 14:26. 

Gândeşte-te:

Ai fost vreodată supărat și nefericit pentru că părinții au spus „Nu” când tu ai vrut neapărat să faci un lucru? Poate chiar ai hotărât să nu îți mai placă de ei. Dar când ai fost trist și rănit, pe cine ai căutat? Te-au ajutat? Te poți gândi la o astfel de situație în viața ta?

Ucenicii îngroziți strigau foarte speriați. De ce? Unde erau ei? Ce se întâmpla? Nu doar că erau în mijlocul unei furtuni puternice și pe punctul de a se scufunda, dar, dintr- odată, vedeau în fața lor o fantomă. O fantomă este unul din îngerii răi ai lui Satana. Acum erau siguri că urmau să moară. Dar ce s-a întâmplat? Matei 14:27.

Cât de ușurați au fost ucenicii! Petru întotdeauna a fost grabnic la vorbire și la acțiune. Ce a strigat el către Isus? Ce i-a răspuns Isus? Matei 14:28,29. De îndată Petru a ieșit din barcă. Și iată, privind la Isus și mergând spre El, Petru călca pe apă și mergea.

Petru a crezut că făcea ceva cu care se putea mândri. Oare ce credeau ceilalți ucenici? El a întors o privire rapidă și plină de mândrie spre ei. Dar când s-a uitat din nou spre Isus, nu L-a mai putut zări. Între ei se înălțase un val puternic și Petru a început să se scufunde. Crezi că și acum mai avea gânduri de mândrie? Ah, nu. El se scufunda. Și știa că doar Isus îl putea salva. Matei 14:30.

Numaidecât Isus a fost lângă Petru și l-a prins de braț, ridicându-l. Matei 14:31. Mai era Petru mândru acum? Nu, el a fost foarte tăcut când a intrat înapoi în barcă. Știa că niciodată nu avea să se mândrească cu faptul că a mers pe apă. Și nu a dat drumul mâinii lui Isus până nu a urcat din nou în barcă. Ce s-a întâmplat după aceea? Cum s-au simțit ucenicii? Matei 14:32,33. 

Gândeşte-te:

I-a iubit Isus pe ucenicii Săi când a permis să vină furtuna? De ce a îngăduit să fie furtună? Știa El că îi va ajuta să creadă și să depindă mai mult de El? A încetat El, chiar și pentru o clipă, să Îi pese de ei? Lui întotdeauna Îi pasă și de noi?

Stephen și scrisoarea - De Amy Sherrard

Stephen Smith, soția lui și copiii lor păzeau Sabatul zilei a șaptea și credeau că Isus urma să Se întoarcă pentru a ne lua la cer. Stephen chiar a călătorit și în alte locuri pentru a le spune oamenilor ce ne învață Biblia.

Dar, după o vreme, Stephen a auzit alți oameni vorbind despre faptul că Isus va veni în alt fel decât ne învață Biblia; și a început să îi creadă. Curând, și el a început să predice lucruri care nu erau adevărate. Stephen a început să le spună oamenilor și că nu credea că ar trebui să se încreadă în viziunile pe care Isus i le dădea lui Ellen White. Într-un final, credincioșii adventiști au trebuit să îi spună lui Stephen că el nu mai putea fi membru al bisericii lor.

Isus îl iubea pe Stephen și i-a dat o viziune lui Ellen în care i-a arătat ce s-ar întâmpla cu el dacă avea să continue să gândească și să predice lucruri greșite. Ellen a scris cu atenție lucrurile pe care i le-a spus Isus și i-a trimis scrisoarea lui Stephen. Când Stephen a primit scrisoarea, s-a uitat la adresa destinatarului. Acolo scria: dna E.G. White, Battle Creek, Michigan. Numaidecât Stephen s-a înfuriat. „Această scrisoare îmi va spune că procedez greșit. Nici măcar nu o voi citi”, și-a spus în sinea lui în timp ce îndesa scrisoarea în buzunar.

Când Stephen a ajuns acasă, el a mers la un cufăr, a ridicat capacul și apoi a pus scrisoarea chiar pe fundul cufărului. „Așa”, și-a spus el în timp ce punea capacul la loc. „S-a dus. Nu o mai văd. Nici măcar nu mă voi mai gândi la ea.” Și Stephen a uitat de ea. În schimb, el a continuat să creadă ideile greșite și să lupte tot mai mult împotriva adevărului.

Ellen a fost tristă când s-a gândit la ce lucrător pentru Isus putea să fie Stephen. Dacă nu ar fi fost atât de încăpățânat! Ea știa că el nu putea fi fericit. Și nu era.

Au trecut douăzeci și șapte de ani și Stephen îmbătrânea. Părul lui se albea, spatele începea să se cocoșeze. Era nefericit și le transmitea aceeași nefericire soției și copiilor.

Într-o zi, Stephen a luat unul din ziarele bisericii, care era chiar pe masa din salon. El a observat că unul dintre articolele din ziar era de Ellen White și a hotărât să îl citească. „Este adevărul”, și-a spus el în timp ce lăsa ziarul jos. În loc să fie furios, el a citit tot mai multe publicații și cărți. Apoi, într-o zi, și-a amintit de scrisoare. Mai era tot acolo unde o ascunsese? A găsit cheia; mâna îi tremura în timp ce descuia cufărul și a început să o caute. Era încă acolo.

Când Stephen a citit scrisoarea, au început să îi curgă lacrimile. Tot ce a spus Ellen că se va întâmpla s-a întâmplat. „Ah, dacă aș fi ascultat! Dacă nu aș fi fost atât de mândru și de încăpățânat”, și-a spus în sinea lui.

Pentru că lui Stephen îi părea rău cu adevărat, Isus l-a iertat. Dar Stephen nu a uitat niciodată cât de mult Îl rănise pe Isus. El ar fi putut alege să fie un lucrător fericit, util pentru El în toți acești ani. Mulți dintre noi avem mesaje de la Isus în cărțile scrise de Ellen White. Dar, de multe ori, aceste cărți pur și simplu stau pe raft în casa noastră și nu sunt niciodată citite. Cât de trist!