De partea adevărului

Orașul modern Izmir, de pe coasta Turciei de azi, a fost cândva cetatea biblică Smirna, menționată în cartea Apocalipsa. Această cetate antică, de aproximativ 100.000 de locuitori, a înflorit la sfârșitul secolului I și în secolul al II-lea, fiind prosperă și extrem de loială Romei. O dată pe an cetățenilor ei li se cerea să ardă tămâie pentru zeii romani. Evident, în secolul al II-lea, Smirna avea și o comunitate prosperă de creștini. Policarp, unul dintre primii lideri ai bisericii, a fost ars pe rug în piața publică din oraș pentru refuzul de a-L trăda pe Dumnezeu. Când i s-a cerut pentru ultima oară să se lepede de Hristos, bătrânul a răspuns: „I-am slujit vreme de 86 de ani și nu mi-a făcut niciun rău. Cum aș putea să Îl vorbesc de rău pe Regele care m-a salvat?”

De-a lungul secolelor, bărbați și femei au fost dispuși mai degrabă să treacă prin martiraj decât să renunțe la credința lor în Hristos. Sacrificiul lor ne reaprinde curajul. Istoria devotamentului lor înnoiește devotamentul nostru. În această săptămână vom vedea câteva principii biblice care i-au motivat pe valdenzi și pe reformatorii de după ei, precum Hus și Ieronim, să rămână credincioși Domnului indiferent de circumstanțe – chiar și în fața amenințării cu moartea.

De citit ca bază a studiului: Ellen G. White, Tragedia veacurilor, cap. 4–6.
 

Comentariu EGW

Șarpele de aramă a fost înălțat în pustie pentru ca aceia care priveau cu credință să poată fi vindecați. În același mod, Dumnezeu le trimite oamenilor un mesaj de refacere și vindecare, chemându-i să-și întoarcă privirea de la oameni și de la lucrurile pământești și să-și pună încrederea în Dumnezeu. El i-a dat poporului Său adevărul cu putere, prin Duhul Sfânt. El a deschis Cuvântul înaintea celor care căutau adevărul și se rugau pentru el. Dar, când acești soli au dat poporului adevărul pe care l-au primit, cei la care l-au dus au fost la fel de necredincioși ca israeliții de odinioară. Mulți critică adevărul care le este adus prin soli umili. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 1, p. 1116

Ucenicii încă mai așteptau ca Hristos să guverneze ca un domnitor vremelnic. Deși Își ascunsese atâta vreme intențiile, ei credeau că El nu va rămâne totdeauna în sărăcie și în umbră; se apropia timpul când El trebuia să-Și întemeieze Împărăția. Că ura preoților și rabinilor nu va fi niciodată biruită, că Hristos va fi lepădat de propria națiune, condamnat ca înșelător și răstignit ca răufăcător – gândurile acestea nu încăpuseră niciodată în mintea ucenicilor. Dar ceasul puterii întunericului se apropia și Isus trebuia să le dezvăluie ucenicilor lupta ce trebuia să vină. El era trist atunci când le vestea mai dinainte încercarea. 

… Venise timpul să fie dat la o parte vălul care acoperea viitorul. „De atunci încolo, Isus a început să le spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoții cei mai de seamă și de cărturari, să fie omorât și a treia zi să învie.” – Hristos, Lumina lumii, p. 415 

În comparație cu milioanele lumii, poporul lui Dumnezeu va fi, așa cum a fost totdeauna, o turmă mică; dar, dacă cei credincioși stau pentru adevăr, așa cum a fost el descoperit în Cuvântul Său, Dumnezeu va fi scăparea lor. Ei stau sub cuprinzătorul scut al Celui Atotputernic. Dumnezeu este totdeauna o majoritate. Când sunetul ultimei trâmbițe va pătrunde temnița celui mort și cel neprihănit va ieși afară în triumf, exclamând: „Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte?” (1 Corinteni 15:55), stând apoi împreună cu Dumnezeu, cu Hristos, cu îngerii și cu cei loiali și credincioși din toate veacurile, copiii lui Dumnezeu vor fi o majoritate zdrobitoare.

Adevărații ucenici ai lui Hristos Îl urmează prin lupte aspre, îndurând lepădare de sine și trecând prin experiența unei dezamăgiri amare, dar aceasta îi învață vinovăția și blestemul păcatului și ei ajung să-l privească cu scârbă. Părtași ai suferințelor lui Hristos, ei sunt rânduiți să fie părtași ai slavei Sale. – Faptele apostolilor, p. 590 
 

2. Citește Iuda 3,4 . Ce avertizare găsim aici și cum s-a aplicat bisericii creștine de mai târziu?

Cartea lui Iuda a fost scrisă cândva înainte de anul 65 d.H. pentru creștinii „iubiți în Dumnezeu Tatăl și păstrați pentru Isus Hristos” (Iuda 1). Acești credincioși au fost îndemnați să lupte „pentru credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna. Căci s-au strecurat printre voi unii [...] oameni neevlavioși care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru” (Iuda 3,4). Această mustrare a căpătat și mai mult sens pentru credincioșii din Evul Mediu după ce practicile păgâne au inundat biserica și tradițiile omenești au compromis Cuvântul lui Dumnezeu. Vreme de secole, oameni precum valdenzii au fost apărători ai adevărurilor Scripturii. Ei credeau că Domnul Hristos era singurul lor mijlocitor și Biblia, singura lor sursă de autoritate. „În fiecare generaţie au existat martori pentru Dumnezeu, [...] care au considerat Biblia singura regulă de viaţă şi care au sfinţit adevăratul Sabat” (Tragedia veacurilor, p. 61).

3. Citește Apocalipsa 2:10. Ce le promite Dumnezeu celor care sunt credincioși în ciuda amenințării, chiar și cu moartea?

Aceste cuvinte i-au fost adresate bisericii din Smirna. Unul dintre zeii protectori ai cetății era Dionis, zeul petrecerii și al fertilității, printre altele. Când preoții lui Dionis 
mureau, în cadrul procesiunii funerare li se așeza o cunună pe cap. Ioan face aluzie la această cunună pământească în contrast cu cununa vieții, pusă pe capul celor care triumfă asupra forțelor răului. Cununa vieții le este acordată celor care au trecut prin încercări, dificultăți, suferințe și chiar prin moarte – de dragul lui Hristos. Această coroană a vieții îi motivează întotdeauna pe credincioși în circumstanțe dificile. I-a inspirat și pe valdenzi în timpul suferințelor și persecuțiilor. Știau că aveau să Îl vadă pe Isus într-o zi și să fie cu El pentru totdeauna. Cununa vieții este și pentru noi: chiar dacă trecem acum prin încercări, ne așteaptă această coroană, dacă avem privirea ațintită asupra lui Isus.

Ce te încurajează când treci prin perioade dificile? Ce te înspăimântă? Care sunt făgăduințele a căror împlinire o poți cere în acele perioade?

Comentariu EGW

Toți aceia care, în acele zile rele, vor fi gata să Îi servească fără teamă lui Dumnezeu așa cum le dictează conștiința vor avea nevoie de curaj, statornicie și o cunoaștere efectivă a lui Dumnezeu și a Cuvântului Său, căci cei care sunt credincioși lui Dumnezeu vor fi prigoniți, intențiile lor, răstălmăcite, strădaniile lor cele mai bune vor fi interpretate greșit, iar numele lor, lepădate ca fiind rele. Satana va lucra cu toată puterea lui amăgitoare pentru a influența inima și a întuneca priceperea, pentru a face ca răul să apară bine și binele rău. Cu cât va fi mai puternică și mai curată credința copiilor lui Dumnezeu și mai stăruitoare hotărârea lor de a-L asculta, cu atât mai înverșunat se va strădui Satana să stârnească împotriva lor ura acelora care, în timp ce pretind a fi neprihăniți, calcă în picioare Legea lui Dumnezeu. Se va cere cea mai temeinică încredere și hotărârea cea mai eroică, pentru a putea ține cu tărie credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna. – Faptele apostolilor, p. 431

Satana va veni cu povestiri plăcute pentru a satisface mintea tuturor celor care nu iubesc adevărul. Cu mare mânie, el îi va acuza pe păzitorii poruncilor. Satana revendică lumea, dar există o mică grupare care se împotrivește planurilor lui și luptă cu seriozitate pentru credința dată sfinților o dată pentru totdeauna. Satana se hotărăște să distrugă această grupă care păzește poruncile. Dar Dumnezeu este turnul lor de scăpare. El va ridica pentru ei un steag împotriva inamicului. El va fi pentru ei „ca un adăpost împotriva vântului” și „ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete” (Isaia 32:2). El le va zice: „Du-te, poporul meu, intră în odaia ta și încuie ușa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia. Căci iată, Domnul iese din locuința Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului și pământul va da pe față și nu va mai acoperi uciderile” (Isaia 26:20,21). – That I May Know Him, p. 355 

Nimeni să nu se amăgească singur cu gândul că este un om de succes dacă nu-şi păstrează integritatea conştiinţei, dedicându-se pe deplin adevărului şi lui Dumnezeu. Noi ar trebui să înaintăm continuu, să nu ne pierdem niciodată curajul sau speranţa în lucrarea cea bună, oricare ar fi încercările pe care le întâlnim pe cale, oricât de adânc ar fi întunericul moral care ne înconjoară. Răbdarea, credinţa şi dragostea pentru datorie sunt lecţiile pe care trebuie să le învăţăm. Să ne supunem eul şi să privim la Isus constituie o lucrare zilnică. Domnul nu va părăsi niciodată sufletul care se încrede în El şi caută ajutorul Lui. Cununa vieţii este aşezată doar pe fruntea biruitorului. Atâta timp cât durează viaţa, fiecare are de făcut o lucrare serioasă şi solemnă pentru Dumnezeu. Pe măsură ce puterea lui Satana creşte şi şiretlicurile lui se înmulţesc, cei care se află la conducerea turmei lui Dumnezeu trebuie să dea dovadă de iscusinţă, de pricepere şi de o bună strategie. Noi nu avem de făcut doar o lucrare pentru propriul suflet, ci fiecare dintre noi are datoria de a-i ajuta şi pe alţii să câştige viaţa veşnică. – Mărturii, vol. 5, p. 70
 

4. Citește Faptele 5:28-32; Efeseni 6:10-12 și Apocalipsa 3:11. Ce principiu de bază găsești în aceste texte?

Una dintre trăsăturile specifice valdenzilor și reformatorilor a fost loialitatea absolută față de Dumnezeu, supunerea față de autoritatea Scripturii și devotamentul față de supremația lui Hristos, nu a papalității. Mintea lor era îmbibată de istoriile de credință și curaj din Noul Testament. Împreună cu Petru și cu ceilalți apostoli, valdenzii spuneau: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” (Faptele 5:29). Ei au dat curs îndemnului lui Pavel: „Întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10). În loc să se supună tradițiilor bisericii, acești oameni neclintiți în credință au avut curajul să stea de partea adevărurilor Cuvântului lui Dumnezeu.

Valdenzii s-au numărat printre primele grupuri care au avut Biblia în propria limbă. Jean Leger, un copist valdenz de Biblii, descrie activitatea valdenzilor. Ei copiau în secret Biblia în comunitățile lor de munte din nordul Italiei și sudul Franței. Tinerii erau instruiți de părinți de la o vârstă fragedă să memoreze părți mari din Scriptură. Echipe de copiști colaborau pentru a transcrie Biblia. Mulți dintre acești tineri valdenzi călătoreau în întreaga Europă ca negustori care împărtășeau pe ascuns adevărurile Scripturii. Unii s-au înscris la universități, iar la momente potrivite prezentau părți din Scriptură colegilor lor. Călăuziți de Duhul Sfânt, când simțeau receptivitate din partea vreunui căutător sincer, îi dăruiau acestuia porțiuni din prețioasele lor pasaje din Scriptură. Mulți au plătit cu viața devotamentul lor. Deși nu au înțeles clar fiecare învățătură biblică, valdenzii au păstrat vreme de secole adevărul Cuvântului lui Dumnezeu și l-au împărtășit altora.

„Cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei” (Proverbele 4:18). Solomon compară calea pe care Dumnezeu Își conduce copiii cu un soare din ce în ce mai luminos. Dacă Dumnezeu ar acționa un întrerupător cosmic și soarele ar lumina instantaneu în toată strălucirea lui, ne-ar orbi. După ce lumea a fost învăluită în întuneric vreme de secole, Dumnezeu a ridicat bărbați și femei dedicați Cuvântului Său care au continuat să caute mai mult.
 

Cum putem noi, reflectând lumina Domnului Hristos, să strălucim în co­munitățile noastre? Facem lucrul acesta?
 

Comentariu EGW

Am văzut că, de fiecare dată, este de datoria noastră să ascultăm de legile ţării în care trăim, dacă acestea nu intră în conflict cu Legea mai înaltă, pe care Dumnezeu a rostit-o cu glas tare de pe Sinai şi pe care a gravat-o apoi în piatră, cu propriul Său deget: „Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu.” Cel care are Legea lui Dumnezeu scrisă în inimă va asculta mai degrabă de Dumnezeu, decât de oameni şi va prefera să nu le dea ascultare oamenilor, decât să se abată cât de puţin de la porunca lui Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu, care este învăţat prin inspiraţia adevărului şi condus printr-o conştiinţă luminată să trăiască după orice cuvânt al lui Dumnezeu, va lua Legea Sa, scrisă în inimă, ca singura autoritate pe care o poate recunoaşte şi de care poate consimţi să asculte. Înţelepciunea şi autoritatea Legii divine sunt supreme. – Mărturii, vol. 1, p. 361

Nu lăsa credința să ți se clatine. Luptă lupta cea bună a credinței și nădăjduiește în viața cea veșnică. Lupta va fi aspră, dar luptă cu orice preț, deoarece, în Hristos Isus, făgăduințele lui Dumnezeu sunt Da și Amin. Așază-ți mâna în mâna lui Hristos! Chiar dacă sunt dificultăți de întâmpinat, îngerii care excelează în putere vor conlucra cu poporul lui Dumnezeu. Privește spre Sion și pornește pe drumul care duce către sfânta cetate! Fiecare biruitor este așteptat acolo, pentru a primi o coroană a slavei și o haină făcută în războaiele de țesut ale cerului. Chiar dacă Satana ți-ar întuneca drumul de la un capăt la altul și chiar dacă ar încerca să ascundă dinaintea ochilor tăi scara tainică ce unește pământul cu tronul lui Dumnezeu, scara pe care coboară și urcă îngerii care sunt duhuri slujitoare ale celor ce vor fi moștenitorii mântuirii, croiește-ți drumul spre cer și, pas cu pas, înaintează până la tronul Celui Infinit! – Minte, caracter și personalitate, vol. 2, p. 462 

Domnul Hristos nu-i îndeamnă pe urmașii Săi să se străduiască să strălucească. El spune: „Lăsați lumina voastră să lumineze.” Dacă ați primit harul lui Dumnezeu, lumina se află în voi. Îndepărtați orice piedică și slava Domnului va fi descoperită. Lumina voastră va străluci până departe, pătrunzând întunericul și alungându-l. Nu puteți opri această lumină să strălucească în sfera voastră de influență. 

Descoperirea slavei Domnului Hristos în trupul omenesc va aduce cerul atât de aproape de oameni, încât frumusețea care împodobește templul lăuntric se va vedea în fiecare suflet în care locuiește Mântuitorul. Oamenii vor fi cuceriți de slava Domnului Hristos care locuiește înăuntrul vostru. Iar valurile de mulțumire și laudă care se vor revărsa din nenumăratele suflete câștigate în felul acesta pentru Dumnezeu se vor îndrepta în cântece de slavă spre marele Dătător. 

„Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine și slava Domnului răsare peste tine” (Isaia 60:1). Această solie le este adresată celor care ies în întâmpinarea Mirelui. Domnul Hristos vine cu putere și mare slavă. El vine cu slava Sa și cu slava Tatălui. El vine însoțit de toți sfinții îngeri. – Parabolele Domnului Hristos, p. 420
 

5. Citește Psalmii 19:7-11; Psalmii 119:140,162 și Ieremia 15:16. Care a fost atitudinea lui David și a lui Ieremia față de Cuvântul lui Dumnezeu și ce a reprezentat piatra de temelie a 
Reformei?

Cuvântul Domnului a fost „bucuria și veselia” inimii reformatorilor. Ei s-au bucurat să facă voia lui Dumnezeu. Au iubit legea Lui. Unul dintre adevărurile de bază ale Reformei a fost bucuria adusă de studiul Scripturii. Cercetarea Bibliei nu era o sarcină grea. Nu era o cerință rigidă, ci o încântare. În timp ce studiau, reformatorii erau transformați de puterea Duhului Sfânt. „Caracterul lui Wycliffe este o mărturie despre puterea transformatoare şi educativă a Sfintelor Scripturi. Biblia l-a făcut ceea ce era. Efortul de a înţelege marile adevăruri ale revelaţiei dă prospeţime şi vigoare tuturor capacităţilor intelectuale, dezvoltă mintea, ascute înţelegerea şi maturizează judecata. Studiul Bibliei va înnobila orice gând, sentiment şi aspiraţie cum niciun alt studiu nu o poate face. El ne dă un scop stabil, răbdare, curaj şi tărie, rafinează caracterul şi sfinţeşte sufletul. Un studiu al Scripturilor întreprins în mod serios şi cu respectul cuvenit ar aduce mintea cercetătorului în legătură directă cu Mintea Infinită şi ar da lumii oameni cu un intelect mai puternic şi mai activ şi cu principii mai nobile decât a produs vreodată cea mai aleasă educaţie pe care o poate oferi filozofia omenească” (Tragedia veacurilor, p. 94).

6. Citește 2 Timotei 2:1-3. Ce sfat i-a dat Pavel lui Timotei cu privire la îm­părtășirea Cuvântului lui Dumnezeu?

Adevărul Cuvântului lui Dumnezeu și bucuria mântuirii prin Hristos umpleau inima reformatorilor în așa măsură încât trebuiau să le împărtășească. John Wycliffe a tradus Cuvântul Domnului în limba engleză, din două motive: Hristos cel viu îl schimbase prin intermediul Cuvântului și iubirea Domnului Hristos îl motiva să împărtășească altora ce aflase. Întrucât a murit înainte ca Roma să ajungă la el, papalitatea a dezgropat rămășițele lui Wycliffe, le-a ars și i-a aruncat cenușa într-un râu. Dar, la fel cum cenușa a fost purtată de apă, Cuvântul lui Dumnezeu, apa vieții, s-a răspândit ca rezultat al lucrării lui. Astfel a fost folosit de Dumnezeu „Luceafărul Reformei”.

Comentariu EGW

În secolul al XIV-lea, în Anglia a răsărit „Luceafărul Reformei”. John Wycliffe a fost un vestitor al reformei nu numai pentru Anglia, ci și pentru toată creștinătatea. …
… În Scripturi, el [Wycliffe] a găsit ce căutase mai înainte în zadar. Aici, el a văzut descoperirea planului de mântuire și pe Domnul Hristos, prezentat ca fiind singurul apărător al omului. El a înțeles că Roma renunțase la căile biblice în favoarea unor tradiții omenești. Wycliffe s-a dedicat în slujba lui Hristos și s-a hotărât să propovăduiască adevărurile pe care le descoperise. 
Marea lucrare a vieții lui a fost traducerea Scripturilor în limba engleză. Aceasta a fost prima traducere completă care fusese realizată vreodată. Pentru că arta tipăritului încă nu era cunoscută, traducerea lui putea să fie copiată și multiplicată numai printr-o muncă istovitoare, totuși lucrarea aceasta a fost făcută, iar poporul englez a primit Biblia în propria limbă. Ca urmare, lumina Cuvântului lui Dumnezeu a început să își răspândească razele strălucitoare în mijlocul întunericului. Mâna divină pregătea calea pentru Marea Reformă. – Istoria mântuirii, p. 336

Valoarea agentului uman este estimată în funcție de capacitatea inimii de a-L cunoaște și a-L înțelege pe Dumnezeu. „Tu dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus. Și ce ai auzit de la mine în fața multor martori încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe și pe alții. Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaș al lui Hristos” (2 Timotei 2:1-3). Cel mai mare bine cu putință se obține prin cunoașterea lui Dumnezeu. „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3). 

Această cunoaștere constituie izvorul tainic de unde vine toată pu­terea. Prin exercitarea credinței, noi suntem capabili să primim și să punem în practică Cuvântul lui Dumnezeu. – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 341

„Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne, Dumnezeul oştirilor!” (Ieremia 15:16). 
… Cuvântul lui Dumnezeu a fost deschis înaintea mea în cea mai frumoasă și mai impresionantă lumină. A fost întoarsă pagină după pagină și am citit invitațiile pline de har și rugămințile stăruitoare de a căuta slava lui Dumnezeu și voia lui Dumnezeu și toate celelalte lucruri aveau să fie date pe deasupra. … Caută mai întâi să-L cunoști pe Dumnezeu înainte de orice altceva! Cercetează Scripturile! Hrănește-te cu cuvintele lui Hristos, care sunt duh și viață, iar cunoștințele tale se vor lărgi și se vor extinde. Studiază Biblia! Nu studia filosofia conținută în multe cărți, ci studiază filosofia Cuvântului Dumnezeului celui viu. Altă literatură este de mică importanță în comparație cu aceasta. Nu îți umple mintea cu atât de multe lucruri fără valoare și nesatisfăcătoare. În Cuvântul lui Dumnezeu, este întins înaintea ta cel mai bogat ospăț. Este masa Domnului, abundentă, unde poți să mănânci și să te saturi. – That I May Know Him, p. 201

7. Citește Evrei 2:14,15. Cum au simțit credincioșii din Evul Mediu realitatea marii lupte în viața lor?
 

Ce i-a încurajat pe credincioșii valdenzi în timpul persecuțiilor aprige cu care se confruntau? Ce le-a dat lui Hus și lui Ieronim, lui Tyndale, lui Latimer și alor martiri medievali curajul să înfrunte flăcările și sabia? Credința în promisiunile divine, cum ar fi cea a Domnului Isus: „Pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi” (Ioan 14:19). Ei au considerat că puterea Lui este suficientă pentru a trece prin marile încercări ale vieții. Ba chiar s-au bucurat că pot fi părtași la suferințele lui Hristos. Și credincioșia lor a fost o mărturie dârză în fața lumii. Ei priveau dincolo de prezent și știau că, prin învierea lui Hristos, moartea era un dușman învins. Asupra acestor oameni curajoși moartea nu mai avea nicio putere. Ei s-au ținut strâns de făgăduințele Cuvântului lui Dumnezeu și au ieșit biruitori. 

8. Citește Ioan 5:24; Ioan 11:25,26 și 1 Ioan 5:11-13. Ce asigurări îți oferă aceste făgăduințe? Cum ne ajută în încercările vieții?

Ian Hus nu avea să se clatine în fața întemnițării, a nedreptății și nici măcar a morții. A stat în închisoare luni întregi. Mediul rece și umed i-a cauzat o febră care aproape că i-a curmat viața. Dar „harul lui Dumnezeu l-a susţinut [...]; pacea cerului i-a umplut sufletul. «Scriu această scrisoare», îi spunea el unui prieten, «din închisoare, cu mâna încătuşată, aşteptându-mi mâine sentinţa de moarte. [...] Când, cu ajutorul lui Isus Hristos, ne vom întâlni iarăşi în pacea dulce a vieţii viitoare, vei afla cât de îndurător S-a arătat Dumnezeu faţă de mine, cum m-a susţinut pe deplin în mijlocul ispitelor şi al încercărilor» (Bonnechose, vol. 2, p. 67). În întunericul închisorii, el a prevăzut triumful credinţei adevărate” (Tragedia veacurilor, p. 107, 108). 
Sfatul lui Pavel are pentru noi o și mai mare relevanță: „Să ținem fără șovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduința” (Evrei 10:23). La fel cum făgăduințele lui Dumnezeu I-au susținut poporul în vremurile apuse, tot așa ne susțin și pe noi azi.
 

Ce înseamnă să pierzi totul pentru Hristos? La urma urmei, ce pierzi de fapt? (Vezi Marcu 8:36.) Ce lecții învățăm de la valdenzi și reformatori care ne pot susține în conflictul final de pe pământ?

Comentariu EGW

În ce a constat puterea acelora care au suferit în trecut prigoana pentru Hristos? În unirea cu Dumnezeu, unirea cu Duhul Sfânt, unirea cu Hristos. Ocara și prigoana i-au despărțit pe mulți de prietenii pământești, dar niciodată de iubirea lui Hristos. Niciodată sufletul încercat de furtună nu este mai iubit de Mântuitorul decât atunci când suferă ocara pentru adevăr. „Eu îl voi iubi”, spunea Hristos, „și Mă voi arăta lui” (Ioan 14:21). 

Când, din cauza adevărului, credinciosul stă înaintea tribunalului pământesc, Hristos stă alături de el. Când este închis între zidurile temniței, Hristos i Se arată și îi mângâie inima cu iubirea Sa. Când el suferă moartea pentru Hristos, Mântuitorul îi spune: Ei pot ucide trupul, dar nu pot vătăma sufletul. „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare” (Ioan 16:33; Isaia 41:10). – Faptele apostolilor, p. 85
Întreaga Biblie este o descoperire a lui Hristos. 

Scripturile trebuie primite ca fiind cuvântul lui Dumnezeu pentru noi, nu doar scris, ci și vorbit. Când cei în necaz I-au cerut Domnului Hristos ajutorul, El nu a dat un răspuns doar pentru cei de atunci, ci pentru toți aceia care, de-a lungul veacurilor, aveau să aibă aceleași nevoi și aceeași credință. Când El i-a spus paraliticului: „Îndrăznește, fiule, păcatele îți sunt iertate” (Matei 9:2) și femeii din Capernaum: „Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit. Du-te în pace” (Luca 8:48), de fapt, El le-a vorbit și altor nefericiți împovărați de păcat, care aveau să caute ajutor la El. 

Așa este cu toate promisiunile din Cuvântul lui Dumnezeu. Prin ele, El ni Se adresează în mod individual, vorbindu-ne atât de direct, ca și cum I-am putea auzi vocea. Chiar prin aceste promisiuni, Hristos ne transmite harul și puterea Sa. Ele sunt frunze din pomul vieții, „pentru vindecarea neamurilor” (Apocalipsa 22:2). Primite și asimilate, ele trebuie să fie tărie de caracter, inspirație și sprijin în viață. Nimic altceva nu poate avea o asemenea putere de vindecare. Nimic, în afară de acestea, nu poate da curajul și credința care umplu întreaga făptură cu energie vitală. – Divina vindecare, p. 122

Înțeleg că trebuie să lupt în fiecare zi lupta bună a credinței. Trebuie să-mi exercit toată credința și să nu mă bazez pe sentimente; trebuie să mă comport ca și cum aș ști că Domnul m-a auzit și îmi va răspunde și mă va binecuvânta. Credința nu este o stare de exaltare, un sentiment înaripat de fericire, ci ea înseamnă pur și simplu să-L crezi pe Dumnezeu pe cuvânt – să crezi că El Își va împlini promisiunile pentru că a spus că va face acest lucru.

Speră în Dumnezeu, încrede-te în El și odihnește-te în făgăduințele Lui, indiferent dacă te simți fericit sau nu! O emoție bună nu este o dovadă că ești un copil al lui Dumnezeu, dar nici sentimentele de tulburare și de nedumerire nu sunt o dovadă că nu ești un copil al lui Dumnezeu. Vino la Scripturi și crede-L cu maturitate pe Dumnezeu pe cuvânt! Îndeplinește condițiile și crede că El te va primi ca pe copilul Său. Nu fii necredincios, ci credincios! – Our High Calling, p. 119
 

„Dumnezeu a îngăduit ca o mare lumină să strălucească asupra minţii acestor bărbaţi aleşi, descoperindu-le multe dintre erorile Romei, dar ei n-au primit toată lumina care trebuia dată lumii. Prin intermediul lor, Dumnezeu scotea poporul din întunericul romano-catolicismului, dar mai existau obstacole mari şi multe cu care oamenii urmau să se confrunte. El i-a condus înainte pas cu pas, pe măsură ce puteau suporta lumina, căci nu erau pregătiţi să o primească dintr-odată pe toată. Dacă le-ar fi fost prezentată, i-ar fi făcut să se îndepărteze de ea, având acelaşi efect pe care îl are strălucirea soarelui de amiază asupra celor care au stat îndelung în întuneric. De aceea El le-a descoperit-o conducătorilor puţin câte puţin, în măsura în care putea fi acceptată de oameni. [...] 

Într-o altă scrisoare, [...] Hus [...] a adăugat aceste sfaturi mişcătoare: «Fie ca slava lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor, nu deţinerea de bunuri şi averi să-ţi ocupe mintea! Nu-ți împodobi casa mai mult decât sufletul şi, mai presus de orice, acordă toată atenţia clădirii spirituale! Fii evlavios şi smerit cu cei săraci şi nu-ţi da averea pe petreceri!” (Tragedia veacurilor, p. 103, 105, 106). 

Studiu zilnic:
Ezechiel 20
Ezechiel 21
Ezechiel 22
Ezechiel 23
Ezechiel 24
Ezechiel 25
Ezechiel 26
Ellen G. White, Divina vindecare,capi­to­lul „Traficul de alcool și prohibiția”.

1. Cum profetiza Ezechiel că aveau să fie loviturile sabiei?

2. Cine erau Ohola și Oholiba?

3. Ce i-a răpit Domnul lui Ezechiel, ce-i era lui mai scump în ochi?

4. Cine era împăratul tuturor împăraților adus împotriva Tirului?

5. Ce fac practic bisericile care acceptă membri care fac comerț cu băuturi alcoolice?

Comentariu EGW

Studiu suplimentar
Slujitorii Evangheliei, „Un timp de încredere și privilegii”, p. 267; Hristos, Lumina lumii, din cap. „Criza din Galileea”, pp. 385, 386.