Războiul din spatele tuturor războaielor

Cum poate un Dumnezeu al iubirii să permită atât de mult rău? De ce li se întâmplă lucruri rele oamenilor buni? În studiul din această săptămână vom analiza debutul conflictului milenar dintre bine și rău. 
Dumnezeu este un Dumnezeu al iubirii incredibile. Iubirea este însăși natura sa (1 Ioan 4:7,8). Toate acțiunile Sale izvorăsc din iubire (Ieremia 31:3). Iubirea nu poate fi niciodată impusă sau reglementată prin lege. A refuza cuiva puterea de a alege înseamnă a-i distruge capacitatea de a iubi, iar a-i distruge capacitatea de a iubi înseamnă a eradica posibilitatea de a fi cu adevărat fericit. De aceea, Dumnezeu ne câștigă loialitatea prin iubire. El gestionează marea luptă dintre bine și rău într-un așa mod încât păcatul să nu mai apară niciodată în univers. Scopul Lui este să demonstreze înaintea întregului univers că El a acționat dintotdeauna în interesul ființelor create de El. Privind lumea prin prisma iubirii lui Dumnezeu, în lumina marii lupte dintre bine și rău, fiecare dintre noi primește asigurarea că binele va învinge răul, pentru totdeauna.

De citit ca bază a studiului: Ellen G. White, Tragedia veacurilor , cap. 29, 30.

6 aprilie: Sabatul Colportorului și al Misiunii prin Literatură
 

Comentariu EGW

După căderea primilor noștri părinți, Hristos a declarat că, pentru a-l scăpa pe om de pedeapsa păcatului, El trebuia să vină în lume ca să-l biruiască pe Satana pe terenul lui de luptă. Conflictul care începuse în cer avea să fie continuat pe pământ. 

În acest conflict aveau să fie implicate multe lucruri. Erau puse în joc mari interese. Locuitorii universului trebuiau să primească răspuns la întrebările acestea: „Este Legea lui Dumnezeu imperfectă și este nevoie să fie aduse amendamente sau este de neschimbat? Este nevoie să fie făcute schimbări în guvernarea lui Dumnezeu sau ea este veșnică și de neschimbat?” …
Duritatea luptei prin care a trecut Hristos era proporțională cu amploarea implicațiilor succesului sau eșecului Său. … Satana a căutat să Îl doboare pe Hristos, ca să își poată păstra stăpânirea asupra acestei lumi. … Tatăl, Fiul și Lucifer și-au descoperit fiecare caracterul în modul în care s-au raportat unul la celălalt. Dumnezeu a oferit dovezi evidente ale dreptății și ale iubirii Sale. – The Signs of the Times, August 27, 1902

Ochii Domnului ne privesc neîncetat. Norii care se interpun între suflet și Soarele Neprihănirii sunt îngăduiți de Dumnezeu pentru ca noi să fim întăriți în credință și să ne prindem mai strâns de făgăduințele Sale, de speranța sigură care strălucește neumbrită de negura niciunei furtuni. Credința trebuie să crească prin lupte și suferință. Noi trebuie să învățăm, fiecare pentru sine, să suferim și să rămânem tari, nu să ne cufundăm în slăbiciune. … 

Dacă trecem prin încercări și necazuri, aceasta nu înseamnă că Domnul Isus nu ne iubește și nu ne binecuvântează. Mielul lui Dumnezeu cel plin de compasiune Își identifică interesele cu cele ale credincioșilor Săi care suferă. El îi păzește în fiecare clipă. El cunoaște fiecare durere; El cunoaște fiecare ispită a lui Satana, fiecare îndoială care chinuie sufletul. El apără cazul celui ispitit, celui rătăcit și lipsit de credință. El Se străduiește să-i înalțe și să-i aducă lângă Sine. Este lucrarea lui aceea de a-i sfinți pe credincioșii Săi, de a-i curăți, de a-i înnobila și purifica și de a le umple inimile cu pace. În felul acesta, El îi face să fie potriviți pentru slavă, cinste și viață veșnică, pentru o moștenire mai bogată și mai durabilă decât a oricărui prinț pământesc. – Our High Calling, p. 327

Necazuri foarte mari stau să se abată asupra lumii și puterile lui Satana agită intens puterile acestei lumi pentru a aduce suferință, de­zastru și ruină. Lucrarea lui Satana este aceea de a aduce asupra oamenilor toate nenorocirile posibile. Pământul este scena acțiunilor sale, dar el este ținut sub control. El nu poate merge mai departe decât îi permite Domnul. …
Isus trăiește ca să mijlocească pentru noi. În timp ce întunericul și negura acoperă lumea, viața noastră este în siguranță numai dacă este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Ce Mântuitor prețios avem! Numai în El este pusă toată speranța noastră pentru viața veșnică. … Credința trebuie să străpungă norii cei mai întunecați. – That I May Know Him, p. 284
 

1. Citește Apocalipsa 12:7-9. Cum a răspuns Dumnezeu atunci când Lucifer s-a răzvrătit? Ce găsești aici despre libertatea din cer și despre originea răului?

Aceste versete descriu un conflict cosmic între bine și rău. Satana și îngerii lui s-au luptat cu Hristos și în final au fost alungați din cer. Pare extrem de ciudat să izbucnească un război într-un loc perfect, cum a fost cerul. De ce totuși s-a întâmplat așa ceva? Un Dumnezeu iubitor să fi creat oare un înger demonic, care a inițiat acest război? Să fi existat vreun defect fatal la acest înger care să-l fi făcut să se revolte? Biblia explică originea răului dând la o parte cortina în acest conflict dintre bine și rău.

2. Compară Ezechiel 28:12-15 cu Isaia 14:12-14. Ce gânduri avea acea ființă angelică numită Lucifer care l-au făcut să se răzvrătească?

Dumnezeu nu a creat un diavol. El a creat o ființă de o strălucire orbitoare, numită Lucifer. Această ființă angelică a fost creată perfectă. Această perfecțiune includea libertatea de a alege – un principiu fundamental al guvernării lui Dumnezeu, care funcționează prin iubire, nu prin forță. Păcatul a luat naștere în Lucifer chiar în cer. Nu există nicio explicație logică pentru faptul că acest înger desăvârșit a lăsat mândria și gelozia să prindă rădăcini în inima lui și să crească până la revolta împotriva Creatorului său. Lucifer, o ființă creată, voia închinarea care Îi aparținea numai Creatorului. A încercat să uzurpe tronul lui Dumnezeu prin punerea la îndoială a autorității Sale. Răzvrătirea lui Lucifer a dus în cer la un război deschis. Deși a avut îndelungă răbdare cu Lucifer, Dumnezeu nu îi putea permite să strice cerul cu răzvrătirea lui. „Consiliile cereşti au insistat pe lângă Lucifer să se răzgândească. Fiul lui Dumnezeu i-a prezentat măreţia, bunătatea şi dreptatea Creatorului, precum şi natura sfântă şi neschimbătoare a legii Sale. Dumnezeu Însuşi stabilise ordinea din ceruri, de aceea, încălcând-o, Lucifer Îl dezonora pe Creatorul său şi îşi atrăgea ruina. Dar avertizarea, dată cu infinită dragoste şi milă, n-a făcut decât să-i stârnească împotrivirea” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 494, 495).

Ce lecții poți extrage despre caracterul lui Dumnezeu din modul în care tratează El problema răului?

Comentariu EGW

Când era în cer, înainte de a se răzvrăti, Lucifer a fost un înger onorat și înălțat, al doilea ca poziție de cinste după Fiul cel iubit al lui Dumnezeu. Înfățișarea lui, asemenea înfățișării celorlalți îngeri, era prietenoasă și exprima fericire. Fruntea lui era înaltă și lată, indicând existența unui intelect puternic. Trupul lui era desăvârșit, iar purtarea lui era nobilă și maiestuoasă. Chipul lui radia de o lumină deosebită și strălucea mai puternic și mai frumos decât al celorlalți îngeri, totuși Hristos, Fiul cel iubit al lui Dumnezeu, Se afla mai presus de toată oștirea îngerească. …
Lucifer a fost invidios și gelos pe Isus Hristos. Deși inima lui era plină de invidie și ură, totuși, când îngerii s-au aplecat înaintea lui Isus pentru a-I recunoaște supremația, înalta autoritate și domnia Sa de drept, el s-a aplecat împreună cu ei, dar inima lui era plină de invidie și ură. … El fusese foarte onorat, dar faptul acesta nu l-a făcut să aibă simțăminte de recunoștință și laudă față de Creatorul său. El a aspirat să ajungă la poziția înaltă pe care o deținea Însuși Dumnezeu. …

… Marele Dumnezeu ar fi putut să-l arunce imediat din cer pe acest arhiamăgitor, dar nu acesta era scopul Său. El dorea să le dea îngerilor răzvrătiți o posibilitate egală de a-și măsura puterea cu Fiul Său și îngerii Lui credincioși. În lupta aceasta, fiecare înger urma să aleagă de partea cui vrea să se afle, iar faptul acesta trebuia să fie vizibil. Dacă ar fi îngăduit ca vreunul dintre cei care s-au unit cu Satana în răzvrătirea lui să continue să stea în cer, siguranța cerului ar fi fost pusă în pericol. Ei învățaseră lecția unei răzvrătiri reale împotriva Legii de neschimbat a lui Dumnezeu, iar acesta era un fapt ireparabil. Dacă Dumnezeu Și-ar fi exercitat puterea pentru a-l pedepsi pe acest cap al răzvrătirii, îngerii neloiali nu s-ar fi manifestat în mod deschis. De aceea, Dumnezeu a ales o altă cale, pentru că voia să-Și arate cu claritate dreptatea și judecata înaintea întregii oștiri îngerești. – Istoria mântuirii, pp. 13, 14, 17 

Învățătura acestei parabole [parabola neghinei] ilustrează modul în care îi tratează Dumnezeu atât pe oameni, cât și pe îngeri. Satana este un înșelător. Când a păcătuit în cer, nici chiar îngerii loiali lui Dumnezeu nu au înțeles pe deplin caracterul lui. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu nu l-a nimicit imediat. Dacă Satana ar fi fost nimicit imediat, îngerii sfinți nu ar fi înțeles dreptatea și iubirea lui Dumnezeu. Îndoiala cu privire la bunătatea lui Dumnezeu ar fi fost ca o sămânţă rea, care ar fi adus roadele amare ale păcatului și ale nenorocirii. Prin urmare, autorul răului a fost cruțat și lăsat să-și manifeste caracterul pe deplin. De-a lungul veacurilor, Dumnezeu a suportat durerea de a vedea lucrările răului. Decât să îngăduie ca vreuna dintre ființele create de El să fie înșelată de declarațiile mincinoase ale celui nelegiuit, mai degrabă a oferit darul nemăsurat al Jertfei de pe Golgota, deoarece neghina nu poate fi smulsă fără să existe pericolul de a smulge și grâul prețios odată cu ea. Oare nu ar trebui să fim noi la fel de răbdători cu semenii noștri cum este Domnul cerului și al pământului cu Satana? – Parabolele Domnului Hristos, p. 72
 

Nu există nicio explicație logică pentru revolta lui Lucifer. Mândria lui a dus la răzvrătire deschisă. L-a acuzat pe Dumnezeu că este nedrept și necinstit. I-a infectat pe îngeri cu îndoielile și acuzațiile lui. 
 

3. Citește Apocalipsa 12:4. Ce capacități de a înșela deține Satana? Câți îngeri au crezut minciunile lui despre Dumnezeu?

Când în cer a izbucnit războiul, îngerii au fost nevoiți să decidă pe cine să urmeze: pe Isus sau pe Lucifer. Cum a fost acest război din cer? A fost un război fizic? Un conflict de idei? Sau ambele? Nu cunoaștem detaliile, dar conflictul a fost suficient de fizic încât Satana și îngerii lui să fie în final „arunca[ți] pe pământ” și „locul lor nu li s-a mai găsit în cer” (Apocalipsa 12:8,9). Această luptă include, în mod evident, un oarecare caracter fizic. Un lucru este sigur: toți îngerii au fost nevoiți să decidă dacă sunt de partea lui Hristos sau împotriva Lui. Îngerii loiali au decis să asculte de poruncile pline de iubire ale lui Hristos, în timp ce o treime din îngeri au ascultat de Lucifer, L-au nesocotit pe Dumnezeu și au pierdut cerul. Și noi, în acest moment critic al istoriei pământului, suntem chemați să decidem dacă suntem pentru sau împotriva lui Hristos. Și noi trebuie să declarăm dacă suntem de partea lui Hristos sau a lui Satana.

4. Citește Geneza 2:15-17; Exodul 32:26; Iosua 24:15; 1 Împărați 18:20,21 și Apocalipsa 22:17. Ce principiu fundamental din marea luptă ne învață aceste versete?

Când a creat oamenii, Dumnezeu a sădit adânc în creierul nostru capacitatea de a gândi, de a judeca rațional și de a alege. Esența umanității noastre este capacitatea de a face alegeri morale. Nu suntem simpli roboți. Am fost creați după chipul lui Dumnezeu, diferiți de creația animală, având capacitatea de a face alegeri morale și de a trăi după principii spirituale veșnice. Din momentul răzvrătirii lui Lucifer în cer, Dumnezeu Și-a chemat poporul să răspundă la iubirea Sa și să asculte de poruncile Lui, prin alegerea de a-I sluji Lui. 

Ce lecții din conflictul din cer pot fi transpuse în lupta noastră personală cu răul? Întrucât Satana a putut să înșele acele ființe neprihănite și sfinte, ce înțelegem despre încercările lui malefice de a ne înșela și pe noi?
 

Comentariu EGW

El a fost o ființă de o minunată putere și slavă, care s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu. … Lucifer fusese un heruvim ocrotitor. El stătuse în lumina prezenței lui Dumnezeu. Dintre toate ființele create, fusese pe treapta cea mai înaltă, având un rol proeminent în a descoperi universului planurile lui Dumnezeu. După ce a păcătuit, puterea sa de a înșela a fost cu atât mai amăgitoare și descoperirea caracterului său cu atât mai dificilă datorită poziției înalte pe care o avusese la Tatăl. – Hristos, Lumina lumii, p. 758

Când au fost așezați în frumoasa grădină a Edenului, primii noștri părinți au fost testați cu privire al loialitatea lor față de Dumnezeu. Erau liberi să aleagă să-I slujească lui Dumnezeu sau, prin neascultare, să se alieze cu dușmanul lui Dumnezeu și al omului. Dacă nu ascultau de poruncile lui Dumnezeu, ci de glasul lui Satana, atunci când le-a vorbit prin șarpe, își pierdeau dreptul nu numai asupra Edenului, ci chiar dreptul la viață. …

Cu cât interes a urmărit întregul univers conflictul care avea să decidă poziția lui Adam și a Evei! Cu câtă atenție au ascultat îngerii cuvintele lui Satana, cel prin care a început să existe păcatul, atunci când căuta să facă Legea lui Dumnezeu ineficientă în mintea oamenilor prin raționamentele lui înșelătoare! Cu câtă neliniște au așteptat să vadă dacă perechea sfântă va fi înșelată de ispititor și va ceda șiretlicurilor lui! … 

Adam și Eva s-au convins pe ei înșiși că un lucru atât de mic, cum era faptul de a mânca din fructul interzis, nu ar putea să aibă consecințe atât de teribile cum declarase Dumnezeu. Dar acest lucru mic era păcat, călcarea Legii sfinte și de neschimbat a lui Dumnezeu, și astfel a fost deschis zăgazul pentru un potop de vaiuri nespuse și de moarte care s-a revărsat asupra lumii noastre. Să nu considerăm păcatul ceva neînsemnat! – That I May Know Him, p. 14

Trăim în timpul sfârșitului și Satana lucrează acum cu puterea lui meșteșugită pentru ca, prin ispite subtile, să poată să-i biruiască pe cei care cred în Isus. Dar noi putem să fim „păziți prin puterea lui Dumnezeu”; de aceea, când suntem ispitiți, să-I dăm slavă lui Dumnezeu care poate și va păzi sufletul credincios, așa ca să nu fie biruit de vrăjmașul cel viclean. 
Iscusitul înșelător a fost descoperit ca acuzator (pârâșul fraților), ca mincinos, ca prigonitor și ucigaș; dar orice i-ar putea determina el pe alții să spună cu privire la voi, Domnul poate să-i spună așa cum i-a spus lui Petru: „Înapoia mea, Satano!” El îi poate porunci: „Să nu te interpui între Mine și acest suflet! Tu nu poți să stai între Mine și sufletul pentru care Eu am murit ca să-l răscumpăr.” Este partea voastră aceea de a-l goni pe Satana cu ispitele lui și a-L invita pe Isus. Apropiați-vă strâns de Isus. Puneți mâna voastră în mâna Lui și El vă va ține mâna cu putere și nu va îl va lăsa niciodată să cadă pe acela care își păstrează credința în El. – The Upward Look, p. 42
 

Când a creat pământul, Dumnezeu l-a creat desăvârșit: „S-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune” (Geneza 1:31). Nu exista nicăieri vreo urmă de păcat sau de rău. Și le-a dat lui Adam și Evei aceeași libertate de alegere pe care i-o dăduse lui Lucifer. Nu voia roboți pe pământ cum nu voise roboți nici în cer. De fapt, a făcut tot posibilul să transmită clar această libertate. A pus un pom în grădină și l-a numit Pomul Cunoașterii Binelui și Răului. A ținut neapărat să le spună oamenilor despre pom, pentru că voia să Se asigure că știau că au de ales. Satana a venit la pom și, în timp ce Eva hoinărea pe acolo, i-a spus: „Hotărât că nu veți muri, dar Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” (Geneza 3:4,5) – cu alte cuvinte, „dacă mâncați din acest pom, veți intra într-o nouă sferă a existenței. Veți trăi o plăcere enormă, un fior pe care nu l-ați mai experimentat înainte. Eva, Dumnezeu îți ascunde ceva. Poftim, ia fructul interzis și mănâncă-l!”
Când Eva și ulterior Adam au luat acea decizie, au deschis o ușă pe care Dumnezeu a vrut să o țină închisă pentru totdeauna. Era ușa spre păcat, suferință, tristețe, boală și moarte.

5. Compară Geneza 3:1-3 cu Romani 3:23 și Romani 5:12. Ce au în comun aceste texte? Descrie rezultatele majore ale păcatului care afectează întreaga omenire.

În esență, păcatul este răzvrătire față de Dumnezeu. Ne separă de El. De vreme ce Dumnezeu este sursa vieții, separarea de El duce la îngrijorare, anxietate, durere și în final la dispariție. Suferința din lumea noastră este, în definitiv, rezultatul traiului pe o planetă distrusă de păcat. Aceasta, cu siguranță, nu înseamnă că, de fiecare dată când suferim, am păcătuit. Înseamnă că fiecare dintre noi este afectat de viața dusă pe o planetă contaminată de păcat.

6. Citește Geneza 3:15; Leviticul 5:5,6 și Ioan 1:29. După ce Adam și Eva au păcătuit, ce le-a promis Dumnezeu în grădină, pentru a le reda speranța? Ce fel de ceremonie a inițiat El în Eden care avea să facă trimitere, peste secole, la rezolvarea problemei păcatului?
 

Comentariu EGW

Deși au fost creați nevinovați și sfinți, primii noștri părinți nu au fost plasați în afara posibilității de a greși. Dumnezeu ar fi putut să-i creeze fără puterea de a călca cerințele Lui, dar, în cazul acela, nu ar fi putut avea loc o dezvoltare a caracterului; slujirea nu ar fi fost de bunăvoie, ci forțată. De aceea le-a dat capacitatea de a alege – posibilitatea de a renunța la supunere sau de a și-o manifesta. Înainte ca ei să poată primi pe deplin binecuvântările pe care El intenționa să li le ofere, iubirea și loialitatea lor trebuiau să fie puse la probă.
În Grădina Edenului se afla „pomul cunoștinței binelui și răului. ... Domnul Dumnezeu i-a dat omului porunca aceasta: «Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci»” (Geneza 2:9-17). Voia lui Dumnezeu a fost ca Adam și Eva să nu cunoască răul. Cunoașterea răului – a păcatului și a urmărilor sale, a trudei zdrobitoare, a grijilor insuportabile, a deza­măgirilor și suferinței, a durerii și morții – a fost reținută din iubire. – Educație, p. 23

Cu toate păcatele lumii apăsând asupra Sa, El avea să calce pe terenul unde Adam se poticnise. El urma să fie supus unui test infinit mai greu decât acela pe care Adam nu reuşise să-l treacă. El avea să biruiască în favoarea omului, să îl înfrângă pe ispititor şi, prin ascultarea Sa, prin curăţia caracterului Său şi prin integritatea Sa neclintită, neprihănirea Sa să fie pusă în dreptul omului pentru ca, în Numele Său, omul să-l poată birui el însuşi pe inamic. … 

Întrucât consecinţa păcatului făcut de om era moartea, planul de mântuire presupunea o jertfă de sânge. Animalele pentru jertfe urmau să Îl prefigureze pe Hristos. În victima jertfită, omul trebuia să vadă împlinirea cuvintelor spuse de Dumnezeu: „Vei muri negreşit.” Iar sângele ce curgea din victimă trebuia să însemne ispăşire. Nu exista nicio virtute deosebită în sângele animalelor, dar acel sânge trebuia să arate înainte, către Răscumpărătorul care urma să vină şi să moară pentru păcatele oamenilor. În felul acesta, Hristos avea să înalţe justeţea şi imuabilitatea Legii Tatălui Său. – Confruntarea cu ispita, pp. 18, 22

Satana apare adesea ca un înger de lumină, îmbrăcat în veșmântul Cerului; el își ia un aer prietenesc, arătând o mare sfințenie a caracterului și o înaltă considerație pentru victimele lui, pentru sufletele pe care intenționează să le amăgească și să le nimicească. Pericolele se aștern pe cărarea pe care invită sufletele să meargă, dar el reușește să le ascundă și nu înfățișează decât atracțiile. Marele Comandant al mântuirii noastre a biruit în locul nostru, pentru ca, prin El, să biruim, dacă vrem, pentru noi înșine. Dar Hristos nu salvează pe nimeni împotriva alegerii lui, nu silește pe nimeni la ascultare. El a adus infinita jertfă pentru ca oamenii să poată birui în Numele Său și neprihănirea Sa să le fie atribuită. – Mărturii, vol. 3, p. 456
 

Adam și Eva au păcătuit, iar Dumnezeu le-a spus că trebuiau să plece din grădina ce le era casă. De atunci înainte, truda și suferința aveau să fie partea lor. Urmau să sufere și în final să moară fără speranță oare? În acest punct Dumnezeu le-a făcut promisiunea din Geneza 3:15 – „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa  ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” E posibil ca la acel moment ei să nu fi înțeles exact ce însemna lucrul acesta, dar știau că puteau spera din nou. Într-un fel, prin „Sămânța femeii” avea să vină răscumpărarea lor. „Sămânța femeii” este, desigur, Isus Hristos (Galateni 3:16). Pe cruce, Satana i-a rănit călcâiul. Dar victoria lui Isus este garanția că într-o zi capul șarpelui va fi zdrobit, iar ușa spre suferin­ță și moarte, care a fost deschisă de Adam și Eva, va fi cândva închisă.

7. Citește Evrei 2:9; Galateni 3:13 și 2 Corinteni 5:21. Ce ne spun aceste versete despre imensitatea sacrificiului lui Isus pe cruce?

Te întrebi vreodată dacă Dumnezeu te iubește cu adevărat? Privește la cruce, la coroana de spini, la piroanele din mâinile și din picioarele Lui! Cu fiecare picătură de sânge vărsată de Isus pe Calvar, Dumnezeu spune: Te iubesc. Nu vreau să fiu în cer fără tine. Da, ai păcătuit. Te-ai vândut vrăjmașului. Da, nu meriți singur viața veșnică. Dar Eu am plătit răscumpărarea ca să te aduc înapoi. Când te uiți la cruce nu trebuie să te mai întrebi niciodată dacă ești iubit. Biblia vorbește despre un Isus care a venit în această lume, a trecut prin suferință, dezamăgire și durere la fel ca orice om. Biblia prezintă un Hristos care a înfruntat aceleași ispite cu noi, un Hristos care a biruit puterile iadului atât în viața, cât și prin moartea Sa pe cruce. Toate acestea – pentru fiecare dintre noi, personal. Gândește-te bine! Isus, Creatorul cosmosului (vezi Ioan 1:3), nu doar că a venit în această lume căzută, dar a suferit în ea așa cum nimeni nu va suferi niciodată (Isaia 53:1-5). Și a făcut lucrul acesta pentru că ne-a iubit, pe fiecare dintre noi. Ce motiv puternic de a spera!

Cum a răspuns Hristos la cruce acuzațiilor lui Satana? În lumina marii lupte dintre bine și rău, ce a realizat moartea Sa?
 

Comentariu EGW

Cât de clare și de adevărate erau profețiile lui Isaia despre suferințele și moartea lui Hristos! ...
Chiar și felul în care avea să moară fusese arătat mai dinainte. După cum șarpele de aramă fusese înălțat în pustie, tot la fel avea să fie înălțat Răscumpărătorul ce avea să vină, „pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3:16). … 

Dar Cel care avea să sufere moartea din mâna oamenilor răi avea să se ridice ca biruitor asupra păcatului și a mormântului. Sub inspirația Celui Atotputernic, dulcele cântăreț al lui Israel mărturisea despre strălucirea dimineții învierii. „Trupul Mi se odihnește în liniște”, vestește el plin de bucurie, „căci nu vei lăsa sufletul Meu în Locuința morților, nu vei îngădui ca Preaiubitul Tău să vadă putrezirea” (Psalmii 16:9,10). 

Pavel a arătat cât de strâns legase Dumnezeu serviciul jertfelor de profețiile cu privire la Cel care avea să fie adus „ca un miel pe care-l duci la măcelărie”. Mesia avea să-Și dea viața „ca jertfă pentru păcat”. Privind prin veacuri înainte, la scenele lucrării de ispășire săvârșite de Mântuitorul, profetul Isaia mărturisea că Mielul lui Dumnezeu: „S-a dat pe Sine Însuși la moarte și a fost pus în numărul celor fărădelege, … a purtat păcatele multora și S-a rugat pentru cei vinovați” (Isaia 53:7,10,12). – Faptele apostolilor, pp. 225–227

Unicul Fiu al lui Dumnezeu a consimțit să părăsească slava cerului și să vină în lumea noastră ca să locuiască împreună cu un popor nerecunoscător, care a respins îndurările Lui pline de bunăvoință. El a consimțit să trăiască o viață de sărăcie și să îndure suferința și ispitirea, devenind Om al durerii și obișnuit cu suferința. Și Cuvântul declară: „Era așa de disprețuit, că îți întorceai fața de la El” (Isaia 53:3). Chiar dintre ucenicii Lui, Petru s-a lepădat de El și Iuda L-a trădat. Poporul pe care venise să-l binecuvânteze nu L-a primit. L-au batjocorit și I-au pricinuit o suferință nespusă. I-au pus pe frunte o coroană de spini care au străpuns sfintele Lui tâmple. L-au bătut cu biciul și apoi L-au pironit pe cruce. Cu toate acestea, niciun cuvânt de plângere nu a ieșit de pe buzele Lui. 

Hristos a suportat toate aceste suferințe pentru a avea dreptul să dea viață veșnică tuturor celor care vor crede în El. O, când mă gândesc la toate acestea, simt că nicio plângere nu ar trebui să iasă niciodată de pe buzele mele! – Astăzi cu Dumnezeu, p. 216 (26 iulie)

La răstignirea lui Hristos, cei care fuseseră vindecați în felul acesta nu s-au unit cu gloata turbată, când striga: „Răstignește-L! Răstignește-L!” Îl iubeau pe Isus, pentru că simțiseră iubirea Lui cea mare și puterea Lui era minunată. Ei știau că El este Mântuitorul lor, deoarece le dăduse sănătate la trup și la suflet. Aceștia au ascultat predica apostolilor și Cuvântul lui Dumnezeu, care le-a pătruns în inimă, le-a dat pricepere. Ei s-au făcut purtători ai harului lui Dumnezeu și unelte ale mântuirii Sale. – Hristos, Lumina lumii, p. 163 
 

Ceea ce a făcut Isus pentru noi pe cruce Îi dă posibilitatea și să mijlocească pentru noi în cer. Domnul nostru înviat este Marele nostru Preot, care ne asigură tot ce ne este necesar ca să fim mântuiți și să trăim în împărăția lui Dumnezeu pentru totdeauna.

8. Citește Evrei 4:15,16 și Evrei 7:25. Ce siguranță ne oferă aceste versete într-o lume plină de ispite, suferințe, boli și moarte?

„În toate lucrurile [Isus] a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere” – adică să ne apropiem curajoși – „de scaunul harului ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie” (Evrei 4:15,16). În cuvinte simple, Isus ne prezintă înaintea universului îmbrăcați în neprihănirea Sa, mântuiți prin moartea Sa și răscumpărați prin sângele Său. Tot ceea ce ar fi trebuit să fim noi, a fost El. Prin Hristos, nu există condamnare pentru păcatele trecutului nostru. Prin Hristos, vinovăția noastră este ștearsă și prin intervenția Lui eficientă păcatul își pierde controlul asupra vieții noastre. Lanțurile care ne leagă sunt rupte și suntem eliberați.

9. Citește Ioan 17:24-26. Care este dorința arzătoare a lui Hristos în marea luptă dintre bine și rău?

„După ce măreața jertfă a fost adusă, Hristos S-a înălţat la cer, refuzând adorarea îngerilor până când nu va fi prezentat cererea: «Vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu» (Ioan 17:24). Apoi, de la tronul Tatălui, cu nespusă iubire şi putere, a venit răspunsul: «Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!» (Evrei 1:6). Isus nu avea nicio pată. Umilindu-Se până la capăt şi aducând o jertfă deplină, I s-a dat un nume care este mai presus de orice alt nume” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 501, 502). Mai mult decât orice altceva, Isus dorește ca noi să fim cu El în cer. Dorința inimii Sale, motivul morții și mijlocirii Sale este să ne salveze. Ai o nevoie specială în viața ta? Spune-I-o lui Isus! Acolo unde este tristețe, El aduce alinare. Acolo unde este teamă, El aduce pace. Acolo unde este vinovăție, El aduce iertare. Acolo unde este slăbiciune, El aduce putere.

De ce crezi că S-a jertfit Hristos pentru noi? Ce ne face atât de valoroși pentru El?
 

Comentariu EGW

El, care a luat firea umană asupra Sa, știe ce înseamnă compasiunea față de suferințele omenirii. Hristos nu numai că știe, cunoaște fiecare suflet, nevoile personale și încercările acelui suflet, dar știe și toate împrejurările care îi frământă și nedumeresc spiritul. Mâna Sa este întinsă cu o gingășie plină de milă către fiecare copil suferind al Său. Cei care suferă cel mai mult primesc cea mai adâncă compasiune și milă din partea Sa. El este mișcat de înțelegerea neputințelor noastre și dorește ca noi să lăsăm nedumeririle și necazurile noastre la picioarele Sale și să le părăsim acolo. …

Când ispitele te asaltează, când grijile, nedumeririle și întunericul par să-ți învăluie sufletul, privește către locul din care ai văzut ultima dată venind lumina. Odihnește-te în iubirea lui Hristos și sub grija Sa protectoare. Când păcatul se luptă în inimă pentru supremație, când vina îți apasă sufletul și îți împovărează conștiința, când necredința îți întunecă mintea, amintește-ți că harul lui Hristos este de ajuns pentru a birui păcatul și a risipi întunericul. Intrând în comuniune cu Mântuitorul, intrăm pe teritoriul păcii. – Divina vindecare, pp. 249– 250
În lucrarea de mijlocire a Domnului Hristos, iubirea lui Dumnezeu s-a descoperit în desăvârșirea ei înaintea oamenilor și a îngerilor. El mijlocește pentru tine. El este Marele-Preot care mijlocește în favoarea ta și tu trebuie să vii să-ți prezinți cazul înaintea Tatălui prin Isus Hristos. În felul acesta tu ai acces direct la Dumnezeu și, deși ai păcătuit, cazul tău nu este fără speranță. „Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos cel neprihănit” (1 Ioan 2:1). … 

Lucrarea Domnului Hristos în sanctuarul de sus, în care Își prezintă sângele Său în fiecare moment înaintea tronului harului, mijlocind pentru noi, ar trebui să facă o impresie profundă asupra inimii și să ne facă să înțelegem valoarea fiecărui moment. Isus trăiește pururi ca să mijlocească pentru noi, însă un moment pierdut cu nepăsare nu poate să fie niciodată adus înapoi. – The Faith I Live By, p. 205

Hristos L-a reprezentat pe Tatăl înaintea lumii și îi reprezintă înaintea lui Dumnezeu pe cei aleși ai Săi, în care El a refăcut chipul moral al lui Dumnezeu. Ei sunt moștenirea Sa. El spune: „Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl.” „… Nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” Niciun preot, niciun om al bisericii nu poate să i-L descopere pe Tatăl vreunui fiu sau vreunei fiice de-ai lui Adam. 

Oamenii pot avea un singur Mijlocitor (Avocat), care poate să ierte păcatele. Să nu fie inimile noastre pline de recunoștință față de Acela care L-a dat pe Isus să fie jertfa de ispășire pentru păcatele noastre? Meditați profund la iubirea pe care a manifestat-o Tatăl în favoarea noastră, pe care a arătat-o față de noi. Nu suntem în stare să măsurăm iubirea aceasta. Nu există măsură pentru ea. Nu putem decât să privim la Calvar, la Mielul înjunghiat de la întemeierea lumii. Este un sacrificiu infinit. Putem noi să înțelegem și să cuprindem, să măsurăm infinitul? – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 7, p. 914
 

„Expulzându-l pe Satana din ceruri, Dumnezeu Şi-a demonstrat dreptatea şi a protejat onoarea tronului Său. Dar, când omul păcătuise prin cedarea în faţa înşelăciunilor acestui spirit apostat, Dumnezeu Şi-a dovedit iubirea dându-L pe singurul Său Fiu să moară pentru omenirea decăzută. Caracterul lui Dumnezeu s-a văzut în lucrarea de răscumpărare. Argumentul puternic al crucii demonstrează universului întreg că drumul păcatului pe care l-a ales Lucifer nu putea fi pus în niciun fel pe seama guvernării lui Dumnezeu. […] În timp ce declară că Legea este de neschimbat, crucea de pe Calvar face cunoscut universului că plata păcatului este moartea. În strigătul muribund al Mântuitorului, «S-a isprăvit!», a răsunat clopotul de moarte al lui Satana. Marea luptă care durase atât de mult timp s-a decis în acel moment, iar eradicarea finală a păcatului a devenit o certitudine. Fiul lui Dumnezeu a trecut prin porţile mormântului pentru ca, «prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul» (Evrei 2:14)” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 503).

Întrebările suplimentare de la studiul de vineri sunt un ajutor și o încurajare pentru a studia zilnic Biblia. Recomandăm folosirea acestora la începutul sau la sfârșitul lecției din Sabat în biserici, cu răspunsuri rapide. În acest trimestru, întrebările din cartea Divina vindecare sunt formulate după ediția tipărită.

Studiu zilnic:
Plângerile lui Ieremia 4
Plângerile lui Ieremia 5
Ezechiel 1
Ezechiel 2
Ezechiel 3
Ezechiel 4
Ezechiel 5     

Ellen G. White, Divina vindecare, capitolul „Carnea ca aliment”.

1. Ce este mai mare decât păcatul Sodomei? 

2. Unde au trecut moștenirea și casele noastre?

3. Cum era cartea din mâna întinsă spre profet și ce scria în ea?

4. De ce Își va întoarce Dumnezeu ochii de la popor, iar ochiul Lui va fi fără milă?

5. De ce carnea de pește constituie o cauză a îmbolnăvirii celor ce o consumă?
 

Comentariu EGW

Studiu suplimentar
Scrieri timpurii, „Iubirea lui Dumnezeu pentru poporul Său”, pp. 39, 40.