Consacrat lui Dumnezeu

Text de memorat

„Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată și fără prihană.” Proverbele 20:11

Dacă am fi putut merge la cortul întâlnirii de la Silo, la una dintre sărbătorile anuale, l-am fi văzut pe marele-preot Eli șezând la intrare. Urmărea cu privirea o femeie despre care credea că băuse băuturi alcoolice. Însă când a certat-o, și-a dat seama că se înșelase.

Pe femeie o chema Ana și își plângea inima îndurerată înaintea Domnului, cerându-I să-i dea un fiu. Soțul ei, Elcana, mai avea o nevastă. Familia participa la una din sărbătorile anuale, așa cum făceau în fiecare an. Însă, la fel cum se întâmpla în fiecare an, inima Anei era îndurerată, deoarece Penina, a doua nevastă a lui Elcana, o făcea să se simtă mizerabil.

De fapt, Ana era nevasta iubită de Elcana. Dar pentru că ea nu putea avea copii, Elcana o luase și pe Penina de nevastă, în loc să-și pună încrederea în Dumnezeu că o să-i dea un fiu, dacă asta era voia Lui. Penina îi născuse copiii pe care îi voise, dar știa că Elcana tot o iubea mai mult pe Ana. Acest lucru o făcea atât de geloasă, încât încerca din răsputeri s-o facă pe Ana să fie tristă și să se simtă inferioară din cauză că nu avea copii.

La sărbătoarea anuală, Elcana îi dădea Anei de două ori mai multă mâncare decât dădea oricui altcuiva din familia lui. Dar pentru că ea se simțea atât de întristată încât nici măcar nu putea mânca, Elcana făcea tot ce știa mai bine ca să o mângâie. La această sărbătoare deosebită, Ana își plângea inima îndurerată înaintea lui Dumnezeu. Ce promisiune specială I-a făcut ea Lui? 1 Samuel 1:10,11 Eli s-a gândit că femeia era beată. Cum a binecuvântat-o el când și-a dat seama de greșeala lui? 1 Samuel 1:17

În timp ce se întorceau acasă, Ana era bucuroasă, fiind sigură că Dumnezeu îi va răspunde la rugăciune, ceea ce a și făcut, iar Ana a născut fiul prețios pe care și-l dorise atât de mult. Ea i-a pus numele Samuel, care înseamnă „Dumnezeu a ascultat”.

Aplicație: Către cine s-a îndreptat Ana pentru a căuta ajutor? Și noi putem cere oricând ajutorul lui Dumnezeu.

În anii următori, în timp ce restul familiei participa la sărbătorile anuale, Ana rămânea acasă pentru a se îngriji de Samuel și pentru a-l învăța cum să fie un slujitor al Domnului. Probabil că Ana știa că fiii lui Eli aveau o reputație foarte proastă din cauza lucrurilor rele pe care le făceau la cortul întâlnirii. Închinătorii sinceri trebuiau să-și aducă jertfele, să se închine cu reverență lui Dumnezeu și să primească binecuvântările Lui.

Numai că nici cortul întâlnirii și nici jertfele nu erau respectate și onorate după instrucțiunile Domnului. Când oamenii veneau să se închine, fiii lui Eli făceau lucruri foarte rele, așa cum făceau și păgânii în templele lor. Mulți copii ai lui Israel nu mai voiau să vină să se închine și să-și aducă animalele de jertfă la cortul întâlnirii. Ei știau care erau regulile specifice date de Dumnezeu cu privire la ceea ce trebuia să se facă cu sângele, carnea și grăsimea sacrificiilor lor, însă fiii lui Eli necinsteau aceste reguli. Ei chiar îi amenințau pe închinătorii care le reaminteau preoților că nu respectau regulile (1 Samuel 2:12-16).

Din cauză că fiii lui Eli nu fuseseră învățați să se supună, aceștia au făcut să se piardă respectul pentru tatăl lor și pentru serviciile sacre din cort. Pe măsură ce timpul trecea, israeliții s-au plâns tot mai mult în legătură cu numeroasele căi greșite practicate de fiii lui Eli. Însă atunci când Eli încerca să le spună cu blândețe că ar trebui să se schimbe, aceștia nu-i băgau în seamă vorbele, iar lucrurile se înrăutățeau tot mai mult. El ar fi trebuit să-i facă să se supună sau să nu le mai permită să fie preoți. Nu e de mirare că, în timp ce-l ajuta pe Samuel să învețe ce era drept și ce era greșit, Ana se ruga stăruitor. Încă de la naștere, ea l-a învățat cu grijă să se supună și să-și aducă aminte că Îi aparținea lui Dumnezeu.

Samuel avea undeva între 3 și 5 ani când Ana l-a înțărcat. Deși era doar un copil, ea știa că era timpul să-și îndeplinească promisiunea, așa că i-a făcut o mantie mică albă, cum purtau preoții, și luând un dar pentru jertfă, l-a dus la Silo împreună cu Elcana. 1 Samuel 1:24,25

Aplicație: Cât de important este să învățăm să fim puri, nobili și sinceri! Asemenea lui Samuel, ar trebui să învățăm să-L onorăm pe Dumnezeu și să fim o binecuvântare pentru alții.

Chiar dacă prețiosul ei Samuel era foarte tânăr, Ana și-a ținut promisiunea de a-l închina lui Dumnezeu. Ea și Elcana l-au dus să servească în cortul din Silo, la aproximativ 20 de kilometri distanță de casa lor.

Poate că Eli nu și-ar fi amintit ce s-a întâmplat când a întâlnit-o prima dată pe Ana, dar ea își amintea de el. În timp ce-l privea pe micul Samuel, văzând cât de frumos fusese educat, Eli și-a dat seama ce femeie evlavioasă era Ana. 1 Samuel 1:26-28 Ce diferență era între Ana și Eli! Probabil că lui îi era rușine când se gândea cât de răi ajunseseră fiii lui din cauză că îi lăsase să facă tot ce au vrut. Dedicarea Anei și marele sacrificiu pe care îl făcea pentru Dumnezeu îl uimeau și îl umileau. Eli a îngenuncheat și s-a rugat cu smerenie lui Dumnezeu.

Dumnezeu a inspirat-o pe Ana să înalțe o frumoasă rugăciune de laudă și mulțumire. Apoi, după un bun-rămas plin de iubire, ea și Elcana s-au întors acasă, lăsându-l pe Samuel cu Eli. Ana făcuse tot ce știuse ca să-l ajute să fie un ajutor special al lui Dumnezeu, ceea ce s-a și întâmplat. Acasă, Ana se ruga în fiecare zi ca Dumnezeu să-i protejeze copilul și să-l ajute să fie curat la suflet și nobil. Dumnezeu a răspuns rugăciunilor ei constante.

Eli îl iubea pe Samuel ca pe fiul lui. Propriii fii nu-l respectau, deoarece el nu le ceruse să se supună. Nu e de mirare că ascultarea supusă și rapidă a lui Samuel, precum și respectul lui iubitor erau o alinare pentru el! Samuel nu a ales să fie ca fiii lui Eli sau să copieze lucrurile pe care le făceau aceștia. El știa că Eli era trist din cauză că băieții lui nu se supuneau lui Dumnezeu, iar acest lucru îl întrista. Dar Eli se bucura să vadă că Samuel, pe măsură ce creștea, făcea alegeri corecte.

Aplicație: Dacă părinții ne permit să fim neascultători, ne formăm obiceiul de a face alegeri greșite, asemenea băieților lui Eli. După aceea, în mod natural, vom sta de partea Satanei în război. Ce gând îngrozitor! Mulțumește-I Domnului și mulțumește-le părinților tăi dacă ești învățat să înțelegi și să asculți de poruncile lui Dumnezeu. Cooperează cu părinții tăi și alege să fii tot timpul ascultător și să urmezi căile Domnului, la fel ca Samuel.

Dumnezeu a binecuvântat-o pe Ana cu mai mulți copii, după ce l-a născut pe Samuel. El aștepta cu nerăbdare vizita lor anuală, când putea să-și vadă frații și surorile și să se joace cu ei. În fiecare an când veneau și cât timp Samuel era în creștere, Ana îi aducea o mantie mai mare.

Ana îl învățase pe Samuel să fie de ajutor, iar Eli i-a găsit numeroase slujbe pe care le putea face. Unele nu erau amuzante, dar pentru că Samuel le făcea de bunăvoie, pe măsură ce creștea, Eli îi încredința tot mai multe responsabilități. Eli știa că Samuel era special și în timp ce băiatul se dezvolta, l-a învățat să facă lucruri pe care preoții le făceau doar după ce ajungeau la vârsta de 25 de ani. Ce spune Biblia despre el? 1 Samuel 2:26 Băieții lui Eli nu renunțau la căile lor rele. Lăsându-i să fie preoți în continuare, el îi onora pe ei mai mult decât pe Dumnezeu. În cele din urmă, a sosit un profet care l-a avertizat că atât el, cât și fiii lui vor muri în aceeași zi.

Însă acest lucru nu s-a întâmplat imediat. Eli era bătrân și și-a pierdut vederea, iar Dumnezeu le-a dat un ultim avertisment lui și fiilor săi. Păcatele lor erau atât de rele, încât Dumnezeu nici nu putea să le vorbească. Și chiar dacă Samuel era încă un copil, Dumnezeu a ales să trimită mesajul Său de avertizare prin el.

Samuel nu mai auzise vocea Domnului. Când a fost strigat, nu și-a dat seama că Dumnezeu îi vorbea. Ce a făcut el imediat? 1 Samuel 3:2-5 Mai apoi, Samuel a auzit iar aceeași voce. Din nou, s-a grăbit să meargă la patul lui Eli. Ce i-a spus Eli? 1 Samuel 3:6 Când vocea i s-a adresat a treia oară, Eli a fost sigur că era Dumnezeu. Ce i-a spus lui Samuel să zică? 1 Samuel 3:8,9 Probabil că Samuel a stat treaz după aceea. Îl uimea gândul că Marele Creator îl căuta. Apoi, a auzit vocea din nou. Ce a spus Samuel? 1 Samuel 3:10

Aplicație: De ce i-a vorbit Dumnezeu lui Samuel, în loc să li se adreseze lui Eli sau fiilor lui? Ce alegeri a făcut Samuel? Tu faci alegeri bune?

Dumnezeu îi trimitea ultimul mesaj de avertizare lui Eli, spunându-i ce urma să se întâmple din cauză că nu își învățase fiii să se supună. Când Dumnezeu i-a vorbit a patra oară lui Samuel, probabil că vocea băiatului a tremurat puțin în timp ce răspundea. Ce i-a spus Dumnezeu? 1 Samuel 3:11-15 Când a sosit dimineața, Samuel și-a făcut treburile în Casa Domnului, ca de obicei, însă era trist. Ceea ce îi spusese Dumnezeu că se va întâmpla cu familia lui Eli era atât de îngrozitor, încât ar fi șocat pe oricine. Nu-i de mirare că lui Samuel îi era frică să-i spună lui Eli!

Când l-a chemat Eli, Samuel i-a zis ce spusese Domnul. Care a fost răspunsul lui Eli? 1 Samuel 3:18 Eli știa că tot ce spusese Dumnezeu era adevărat. Știa că el și fiii lui meritau consecințele teribile ale neascultării și ale lipsei de respect. În loc să-L învinuiască pe Dumnezeu sau pe altcineva, Eli și-a acceptat cu umilință responsabilitatea pentru păcatele lui. Și-a lăsat copiii să facă totul cum voiau ei, gândindu-se că se vor schimba când vor crește mari. Însă, de obicei, acest lucru nu se întâmplă. Proverbele 22:6

Nu a durat mult până când tot poporul Israel a aflat despre Samuel, cel prin care Însuși Dumnezeu transmitea mesaje. Eli era mare-preot și judecător și a mărturisit că a păcătuit prin faptul că nu și-a pedepsit fiii nelegiuiți. Ba chiar a spus întregului popor Israel despre avertismentele pe care le primise. Anii au trecut și ar fi putut măcar să-și îndepărteze băieții din funcția lor de preoți, dar el nu a făcut nici asta. Din cauza influenței rele a familiei lui, mulți israeliți au devenit lumești și neascultători, iar alte popoare au ajuns mai îndrăznețe în relele săvârșite și în idolatria practicată. Acum, ziua pedepsirii lui Eli și a fiilor lui se apropia.

Aplicație: De ce este atât de important să faci alegerile corecte acum, când încă ești tânăr? Crezi că îți va fi mai ușor să te schimbi când vei fi mare? Ce fel de influență are viața ta asupra altora?

Fără să-L întrebe pe Dumnezeu dacă trebuie să meargă sau nu la război împotriva filistenilor, israeliții i-au provocat la luptă. În curând, cele două armate erau gata să meargă la război una împotriva celeilalte. Ce s-a întâmplat și ce au hotărât israeliții să facă? 1 Samuel 4:2,3 Decizia lor a fost una prostească. Cum au putut crede oare că îi putea ajuta chivotul în luptă, când de fapt încălcau porunca Domnului, care era scrisă pe piatră și se afla chiar în interiorul chivotului?

Solii s-au grăbit să ajungă la Silo, care se afla la aproximativ 30 de kilometri distanță. Fără să ceară permisiunea lui Dumnezeu, Hofni și Fineas, fiii nerăbdători ai lui Eli, au dus chivotul în tabăra israelită. Ce a făcut armata israelită când a sosit chivotul? 1 Samuel 4:5 Filistenii credeau despre chivot că este chiar dumnezeul căruia i se închina Israel, așa că atunci când au aflat de ce se auzeau strigăte de bucurie în rândul soldaților, s-au îngrozit. Ei își aminteau de minunile pe care le făcuse Dumnezeu pentru poporul Lui în trecut. Cum ar fi putut să învingă o asemenea putere? 1 Samuel 4:6-8

Conducătorii filistenilor și-au întărit soldații să lupte cu mult curaj, iar aceștia s-au conformat. Până la sfârșitul acelei zile, filistenii i-au ucis pe cei doi fii ai lui Eli și 30.000 de soldați israeliți. Dar, cel mai îngrozitor lucru dintre toate, era că puseseră mâna pe chivotul valoros în care se găseau poruncile lui Dumnezeu, scrise cu propria Lui mână. Acest lucru era de neconceput. Aflat la Silo, Eli stătea pe marginea drumului, așteptând cu nerăbdare vești de pe câmpul de luptă. Era îngrijorat în privința chivotului purtat de fiii săi în bătălie. Citește ce s-a întâmplat când au sosit veștile teribile. 1 Samuel 4:12-18

Soția lui Fineas urma să aibă un copil, însă când a auzit veștile îngrozitoare de pe câmpul de luptă, a intrat imediat în durerile facerii și a născut un băiețel. I-a pus numele I-Cabod, care înseamnă „S-a dus slava din Israel!”. Apoi, șocată și plină de deznădejde, a murit. Ultimele ei cuvinte au fost: „S-a dus slava din Israel, căci chivotul lui Dumnezeu este luat.”

Aplicație: Cât de mult voia Dumnezeu să ajute poporul Israel, dar nu putea să o facă atâta vreme cât ei nu aveau să se pocăiască. Proverbele 28:9