O cale sigură

Miezul nopții acelui prim Paște a venit, în sfârșit, peste Egipt. Dintr-odată, îngerul nimicitor a străfulgerat țara, lăsând cel puțin o persoană moartă în fiecare casă egipteană. Imaginează-ți strigătele de durere care umpleau văzduhul! Ce poruncă le-a dat apoi faraonul lui Moise și lui Aaron? Citește Exodul:12:29-32.

Israeliții nu fuseseră plătiți pentru munca lor de sclavi, așa că Dumnezeu le-a zis să ceară cât mai multe lucruri de valoare. Egiptenii erau deja îngroziți, dorind ca israeliții să plece înainte ca alt dezastru să apară. Așa că le-au dat tot ce au vrut (Psalmii 105:37,38). Cu tot acel aur, argint și haine noi, precum și cu alte obiecte de valoare, foștii robi erau acum încărcați cu bogății. Părăseau Egiptul ca un popor bogat! De asemenea, s-au ținut de promisiune, luând cu ei un alt lucru prețios. Care a fost acela? Exodul 13:19

Erau aproximativ șase sute de mii de bărbați israeliți gata să părăsească Egiptul în acea noapte, dar probabil că numărul îi includea doar pe bărbații de peste 20 de ani, care puteau fizic să lupte în război (Numeri 1:2,3). Adaugă șase sute de mii de femei și cel puțin șase sute de mii de copii, plus un grup numeros numit „o mulțime de oameni de tot soiul”; deci în total ar fi mai mult de două milioane de oameni. Și în afară de oameni, era și un număr mare de vite care călătoreau și ele în turme.

În acea mulțime de oameni de tot felul erau incluși și egipteni care credeau în singurul Dumnezeu adevărat, cei care se căsătoriseră cu israeliți și cei care își doreau să fie la adăpost de alte dezastre. Unii dintre ei urmau mulțimea în căutare de aventură. Chiar dacă această mulțime amestecată a campat separat de israeliți, a cauzat multe probleme. Israeliții erau gata de plecare. Ei erau organizați în grupuri, fiecare grup având câte un conducător. Au părăsit Gosenul înainte de răsăritul soarelui în acea dimineață de primăvară.

Se întâmplaseră atât de multe în ultimele câteva săptămâni! Dumnezeu lucrase cu atâta putere pentru a-i elibera din robie! Acum puteau vedea că promisiunile Domnului sunt adevărate.

Aplicație: Povestește cuiva despre un moment în care Dumnezeu te-a ajutat.

Israeliții au plecat din Gosen având drept călăuză un nor înalt și frumos. După răsărit, când li s-a făcut foarte cald, acel nor s-a răspândit ca o umbrelă imensă peste ei și ei mergeau sub umbra lui. Pe timp de noapte, era ca un foc care dădea lumină. Cine era în acel nor? Exodul 13:21,22; Psalmii 105:39

Dumnezeu nu-i conducea pe drumul cel mai scurt spre Canaan, pentru că acel drum i-ar fi dus prin țara filistenilor. Filistenii știau că israeliții erau sclavi și probabil s-ar fi luptat cu ei, gândindu-se că fugeau de stăpânii lor. Israeliții nu erau pregătiți încă de război și s-ar fi îngrozit. Dumnezeu i-a spus lui Moise să ducă oamenii pe un drum stâncos, pe malul Mării Roșii și să-și întindă corturile acolo. I-a spus că faraonul îi va urmări, plănuind să-i prindă și să-i ducă înapoi ca să fie robii lui, din nou. Dar Dumnezeu a mai spus că El îi va elibera printr-un miracol pe care nici ei și nici celelalte popoare nu-l vor uita niciodată. Așa că israeliții s-au întors din direcția în care mergeau și au urmat norul și pe Moise, pe drumul stâncos.

Aceasta era cea de-a treia noapte după plecarea din Gosen. Acum părea că nu au cale de scăpare, dacă egiptenii se hotărau să-i urmărească. În față era Marea Roșie, iar munți stâncoși și abrupți blocau calea pe care trebuiau să meargă.

Între timp, ce se întâmpla în Egipt? În timp ce faraonul și înțelepții se gândeau la noaptea aceea groaznică, în care au murit atât de mulți, au decis că poate până la urmă nu Dumnezeul lui Israel a fost cauza. Trebuia să fi fost altceva care să fi cauzat toate acele decese. Acum ei erau siguri că au fost nesăbuiți să lase toți robii să plece. Ce se vor face fără ei? Ce vor crede alte popoare când vor afla ce se întâmplase? Exodul 14:5

Aplicație: Îi părea rău sau s-a căit cu adevărat faraonul? Cum îți dai seama când îți pare cu adevărat rău? 2 Corinteni 7:10

Faraonul și sfătuitorii lui au fost furioși când s-au gândit la ce au făcut, după care s-au decis că trebuie să alerge după robi și să-i aducă înapoi. Așa că armata egipteană s-a pregătit repede și, în scurt timp, a pornit la drum. Nu era greu de urmărit o mulțime de mai mult de două milioane de persoane cu toate turmele lor de animale. Când drumul a cotit spre Marea Roșie, liderii armatei egiptene au știut că marea sau munții abrupți îi vor opri pe israeliți și nu pot scăpa.

Israeliții erau și ei conștienți de același lucru și, când cineva din tabără s-a uitat în spate și a văzut armura egiptenilor reflectând lumina soarelui, țipete de groază au străbătut tabăra ca un fulger. Majoritatea au uitat imediat că Dumnezeu îi conducea și s-au întors împotriva Moise, ca și cum problemele lor erau din vina lui. „De ce ne-a condus norul pe partea greșită a muntelui? Acum suntem blocați!” „Era mai bine să fim robii egiptenilor decât să murim aici în acest pustiu!”

Moise era trist întrucât plângerile continuau fără contenire. Nu păreau că își mai amintesc toate acele minuni incredibile pe care le făcuse Dumnezeu pentru ei în Egipt. El a încercat, cu răbdare, să le liniștească temerile. Exodul 14:13,14 Moise se ruga. Știa că Dumnezeu avea un plan și, mai mult ca sigur, El i-a spus lui Moise exact ce să facă. Dintr-odată israeliții au văzut norul minunat mutându-se în spatele lor și toată lumea a privit cum acesta s-a așezat maiestuos între ei și armata egipteană. Ce se întâmpla? Exodul 14:19,20

Egiptenii fuseseră siguri că nu-i poate opri nimic. Dar acum, dintr-odată, nu se puteau mișca pentru că nu puteau vedea în față. Totul era întunecat, era imposibil să meargă mai departe. Dar pe partea israeliților era lumină ca în timpul zilei. Dumnezeu urma să facă o minune care avea să înlăture orice îndoială legată de puterea Sa și de abilitatea Sa de a se îngriji de poporul Lui.

Aplicație: Pot oamenii lui Dumnezeu astăzi să se încreadă în El când ascultă de cuvântul Lui?

Partea dinspre egipteni a norului care îi separa de israeliți era încă întunecată. Pe partea israeliților lumina era ca în timpul zilei. Apoi, Moise a ridicat toiagul deasupra mării și a suflat un vând puternic dinspre răsărit și a despărțit apa, formând doi pereți înalți, câte unul pe fiecare parte a drumului larg și uscat care traversa marea. Israeliții au intrat repede pe acel drum, împreună cu animalele lor și s-au grăbit spre malul opus.

Între timp, norul s-a ridicat, iar armata egiptenilor s-a pregătit să-i urmărească din nou pe sclavii lor. I-au auzit plecând, iar acum, pe întuneric, s-au grăbit în direcția de unde se auzeau zgomotele. Desigur că nu i-au găsit pe israeliți în locul în care fusese așezată tabăra, așa că au continuat pe drumul uscat și larg. Exodul 14:23

Dintr-odată s-a auzit un tunet puternic și fulgere imense străbăteau cerul, declanșând o furtună care s-a năpustit asupra lor. Carele au rămas blocate în nisip, îngerii Domnului au scos roțile carelor lor și toată armata s-a panicat. „Mergeți înapoi! Dumnezeu luptă pentru israeliți!” au strigat ei. Dar era prea târziu. Moise și-a întins toiagul spre mare și pereții de apă s-au prăbușit peste armata faraonului, înecându-i pe toți. Duhul Sfânt l-a inspirat pe Moise să-i conducă pe israeliți într-o cântare de victorie și mulțumire. Cât de frumos trebuie să fi sunat acel cântec, răsunând peste apele Mării Roșii! Citește în Exodul 15:1-18

Copiii lui Dumnezeu vor cânta un cântec de victorie ca acesta după ce Isus va veni și îi va salva de vrăjmașii lor. Îi va lua la cer, unde vor cânta într-un loc care va arăta ca o mare de sticlă amestecată cu foc.Va fi cu mult diferită de Marea Roșie, unde israeliții au cântat cântecul lor de victorie. Dar cântecul nu va fi cu mult diferit. Acesta este numit Cântarea lui Moise și a Mielului. Apocalipsa 15:2-4

Aplicație: Cine este singurul care ne poate da victoria împotriva dușmanilor voștri? 1 Corinteni 15:57

Moise cunoștea țara prin care norul îi condusese pe israeliți. A călătorit pe acel drum când a fugit de faraon cu patruzeci de ani în urmă și pe același drum se întorsese recent în Egipt. Chiar dacă nu era distractiv mersul prin sălbăticie toată ziua, israeliții erau încântați de ceea ce se întâmplase la Marea Roșie. Acum erau cu adevărat liberi. Dar bucuria lor s-a transformat în îngrijorare când, după trei zile, au consumat toată apa pe care o avuseseră la ei.

Moise, tensionat, a văzut cum norul se îndrepta spre un loc numit Mara, unde se aflau câteva izvoare, dar știa că apa din acele izvoare avea un gust atât de rău că nimeni nu putea s-o bea. Când Moise a auzit oamenii strigând „Apă! Apă! Este apă în față!” el știa care vor fi următoarele lor cuvinte și avea dreptate. „Este amară,” au spus ei în timp ce o scuipau. Ce au făcut ei apoi? Exodul 15:23,24

Dumnezeu i-a arătat lui Moise un pom din care să taie un lemn pe care să-l arunce în apă. Apoi s-a întâmplat o altă minune. Apa avea gust bun și cât de recunoscători au fost oamenii! Pe când se aflau la Mara, Dumnezeu le-a făcut o promisiune minunată. Egiptenii sufereau de aceleași boli pe care oamenii le fac astăzi când mănâncă prea mult zahăr, prea gras, carne și alimente nesănătoase. Dar Dumnezeu le-a promis israeliților că nu vor face niciuna dintre acele boli dacă ascultă de legile Lui. Mulți oameni învață acum că și respectarea regulilor sănătății ne protejează de boli. Citește făgăduința din Exodul 15:26.

Dumnezeu i-a condus pe israeliți la altă oază cu 12 izvoare de apă bună și 70 de palmieri. Așa că au campat acolo mai multe zile înainte să înceapă să traverseze un alt deșert către muntele Sinai. Dar acum, rezervele lor de mâncare erau pe sfârșite și erau mulți oameni și multe animale de hrănit. Ce aveau să facă acum? Exodul 16:2,3

Aplicație: Ce crezi că va face Dumnezeu dacă vei asculta întotdeauna de regulile Lui de sănătate?

Israeliții încă nu erau înfometați, dar erau îngrijorați. Aveau toate motivele să creadă că Domnul conducea mișcările norului care îi ghida. Le oferea o umbră răcoroasă care îi proteja de soarele arzând al deșertului și lumina mereu, toată noaptea, astfel că nu aveau de ce să le fie frică.

Totuși, au început să se plângă din nou. Vorbeau la fel ca la Marea Roșie când erau siguri că egiptenii urmau să-i prindă. Din nou au dat vina pe Moise de parcă toate problemele erau din vina lui. Cât de prostesc să gândească și să spună așa ceva! Oare uitaseră toți acei ani groaznici de muncă silnică și cât de mult îi urau? Uitaseră de cele zece plăgi oribile, care le arătaseră că Dumnezeul israeliților este atotputernic?

Cu doar câteva săptămâni înainte fuseseră uimiți și fericiți când Dumnezeu le-a croit un drum larg, uscat, prin mare și i-a salvat de egiptenii cei cruzi. Cum au putut ei să uite acest lucru? Popoarele din jurul lor nu uitaseră! Ce părere ai despre neîncrederea israeliților și de felul în care se plângeau aceștia? Nu le promisese Dumnezeu că nu vor avea nici măcar boli dacă ascultă de legile Lui? Atunci de ce se temeau că vor muri de foame? De ce să merite să flămânzească?

Dar Dumnezeu nu este ca noi. Și nici noi nu ar trebui să fim așa cum suntem. Dumnezeu vrea să fim ca El. El îi iubea pe acei israeliți; ei erau poporul Lui. Își dorea ca ei să se încreadă în El, chiar și când nu puteau vedea nicio altă cale prin care două milioane de oameni să poată găsi suficientă mâncare acolo, în deșert.

Aplicație: De ce conține Biblia aceste istorisiri în care israeliții se plângeau? Crezi că Dumnezeu știa că și noi ne-am putea plânge câteodată? Aceste relatări au fost păstrate pentru a ne învăța să ne încredem în Dumnezeu, în loc să ne plângem, când nu putem vedea nicio scăpare din problemele noastre. Citește 1 Corinteni 10:11