În sfârșit, liberi!

În sfârșit, copiii lui Israel erau liberi. Nu mai erau sclavi. Se îndreptau spre Canaan. Și erau mii și mii – probabil două milioane, și animalele lor.

Citește Exodul 12:33. Egiptenii abia așteptau să scape de ei. Din cauză că fuseseră sclavi, israeliții nu au fost niciodată plătiți pentru munca lor. Moise le-a spus ca, înainte să părăsească Egiptul, să le ceară egiptenilor aur, argint și îmbrăcăminte. Exodul 12:35,36. Și astfel, israeliții nu au plecat la drum cu mâinile goale. Un număr destul de mare de egipteni au ales să părăsească Egiptul și să li se alăture. Unii dintre ei au învățat să I se închine lui Dumnezeu. Cei mai mulți voiau să scape de plăgi sau să ia parte la ceea ce credeau că va fi o călătorie interesantă. Moise îi numea „o mulțime pestriță”, care deseori a iscat probleme pe parcursul călătoriei.

Îți imaginezi că urmașii lui Israel erau o mulțime dezordonată de adulți, copii și animale atunci când au plecat din Egipt? Ei bine, nu. Amintește-ți că Moise fusese conducătorul armatei egiptene și știa cum să organizeze oamenii. Atunci când au plecat din Egipt, fiecare știa exact unde îi este locul. Citește ultima parte din Exodul 13:18. Era uimitor. 

Gândeşte-te:

Cu mulți ani înainte, Dumnezeu îi spusese lui Avraam că urmașii lui vor avea de suferit într-o țară străină, dar că se vor întoarce bogați înapoi în Canaan. Era adevărat? Dumnezeu mai spusese și că vor deveni un popor mare. Începuseră să se împlinească aceste cuvinte?

În sfârșit, israeliții se întorceau în Canaan. Ce vedeau drept călăuză când priveau înainte? Exodul 13:21,22. Dumnezeu călătorea alături de ei într-un nor minunat. În timpul zilei, norul îi adăpostea de soarele arzător. Noaptea, norul se schimba într-un minunat stâlp de foc strălucitor, care le dădea lumină și căldură. Cât de uimitor! Dumnezeu era cu ei.

Canaanul nu era foarte departe de locul în care trăiseră israeliții în Egipt. Dar, dacă ar fi ținut drumul drept până acolo, ar fi trebuit să traverseze chiar prin mijlocul țării filistenilor. Filistenii erau dușmani ai lui Dumnezeu, și israeliților li s-ar fi făcut frică de ei. Mai aveau încă multe de învățat despre încrederea în Dumnezeu. Iar El nu voia ca poporul să fie nevoit să o ia la goană de frica dușmanilor. Citește Exodul 13:17,18. Când norul i-a condus spre Marea Roșie, poporul a început să se agite. De ce îi conducea Moise pe un drum greșit? Nu reușiseră să înțeleagă că Dumnezeu, nu Moise, îi conducea. Curând, Marea Roșie a apărut la orizont. La sud de ei, se afla un munte. Ce s-ar fi întâmplat dacă faraonul s-ar fi răzgândit din nou și ar fi hotărât să îi urmărească? Erau într-o capcană.

Gândeşte-te:

Văzuseră deja israeliții că Dumnezeul cel adevărat era infinit mai puternic decât zeii cărora li se închinau egiptenii? Cine crezi că îi ispitea să le fie frică?

După ce copiii lui Israel au plecat din Egipt, plăgile au încetat. Dar faraonul, consilierii și preoții lui Îl urau pe Dumnezeu la fel ca până atunci. Au început chiar să își dorească să nu îi fi lăsat pe israeliți să plece.

Preoții și conducătorii s-au întâlnit cu faraonul și au discutat situația. Și-au spus că plăgile nu fuseseră de la Dumnezeu și că tot zeii lor erau mai puternici decât Dumnezeul lui Israel. Se temeau de ce vor crede alte popoare când vor afla ce se întâmplase. Așa că au decis să meargă după ei și să îi aducă înapoi, odată cu aurul și argintul care erau tot ale lor.

Faraonul știa că israeliții nu aveau soldați care să îi apere în luptă. Era sigur că va fi ușor pentru puternica lui armată să îi prindă și să îi aducă înapoi în Egipt. El însuși avea să conducă armata de soldați și care de luptă, preoți și zei egipteni. A poruncit să se prezinte la ordin 600 de care de luptă și o mulțime de soldați și au pornit la drum în frunte cu el. Exodul 14:5-7.

Putea armata faraonului să călătorească mai rapid decât israeliții? Le-a fost ușor să dea de urma atâtor oameni și animale? Dumnezeu Însuși îi condusese pe copiii lui Israel până la locul unde au așezat tabăra. Moise știa deja ce avea faraonul de gând să facă după ce au părăsit Egiptul, pentru că Dumnezeu îi spusese. Îi spusese chiar și ce deznodământ urma să aibă planul faraonului.

Gândeşte-te:

Satana nu renunță niciodată să încerce să împiedice planul lui Dumnezeu. Te bucuri că Dumnezeu este mai puternic decât Satana?

Tabăra copiilor lui Israel se afla între un munte și Marea Roșie, care se întindea chiar înaintea lor. Chiar dacă norul minunat era cu ei, tot le era frică. Dacă faraonul voia să îi urmărească? Dintr-odată, s-au auzit un strigăt: „Priviți!” În scurt timp, vestea a străbătut tabăra. „Vin egiptenii!” Se vedea clar în depărtare armata egipteană galopând spre ei. Armurile strălucitoare sclipeau în lumina soarelui.

Panica s-a instalat instantaneu. Unii s-au rugat lui Dumnezeu. Dar cei mai mulți au început imediat să îl acuze pe Moise. Citește Exodul 14:11,12. Ce le-a răspuns Moise? Exodul 14:13,14.

Două minuni s-au întâmplat pe loc. Care a fost prima? Citește versetele 19,20. Egiptenii nu îi mai puteau vedea pe israeliți. Dar partea cealaltă a norului i-a luminat pe israeliți toată noaptea. Care a fost celălalt lucru pe care l-a făcut Dumnezeu? Exodul 14:21,22.

Nemaipomenit! A bătut un vânt puternic. Marea s-a separat. Pereți înalți de apă mărgineau acum drumul larg apărut în mijlocul lor. Fundul mării era uscat. Oamenii s-au grăbit să ajungă pe celălalt mal al Mării Roșii. Din nou, Dumnezeu a dovedit că pentru El nimic nu este imposibil. Psalmii 77:19,20. 

Gândeşte-te:

Dovedise Dumnezeu de atâtea și atâtea ori că pentru El nimic nu este imposibil? Cât de repede a uitat poporul minunile Lui!

Faraonul nu era îngrijorat. Știa că israeliții erau prinși într-o capcană, având marea înainte, armata lui în urma lor și muntele într-o parte.

Dimineața devreme, norul s-a ridicat și faraonul a putut să vadă că israeliții dispăruseră. Chiar prin mijlocul mării era un drum larg și uscat, mărginit de pereți înalți de apă. Faraonul s-a înfuriat. „După ei!”, a ordonat. Exodul 14:23. Nesăbuitul și ticălosul de faraon se încăpățâna să nu renunțe. Ce s-a întâmplat mai departe? Exodul 14:24,25.

Cine se panica acum? Roțile carelor s-au înțepenit și s-au rupt. Caii speriați trăgeau înapoi. Totul mergea pe dos. Norul s-a transformat într-un stâlp de foc. Și a început să tune și să fulgere. Psalmii 77:17,18. Nimeni din armata faraonului nu se mai gândea să îi prindă pe sclavi. Se luptau cu disperare să se întoarcă. Dar era prea târziu. Ce i-a spus Dumnezeu lui Moise să facă? Exodul 14:26-30. Și au dispărut. Nelegiuiții care îi fugăriseră, armata faraonului, dispăruse. Satana și îngerii lui răi au făcut tot ce au putut pentru a-i împiedica pe copiii lui Israel să plece din Egipt. Dar au pierdut lupta. 

Gândeşte-te:

Meditează la tot necazul și suferința provocate de hotărârile luate din încăpățânare de către faraon. Țara lui a fost afectată de zece plăgi cumplite. Le poți enumera? Cât este de adevărat că Satana este un stăpân plin de cruzime!

Israel era în siguranță pe celălalt mal al Mării Roșii. Nelegiuiții care îi fugăriseră, armata faraonului, au sfârșit prin a se îneca. Copiii lui Israel erau fericiți și foarte recunoscători! Înainte de a continua călătoria, s-au oprit din orice activitate și au avut o sărbătoare de manifestare a recunoștinței față de Dumnezeu.

Moise știa să scrie poezii și cântece frumoase. A învățat poporul un cântec deosebit despre cum au fost eliberați de către Dumnezeu din sclavie și de sub domnia necredinciosului faraon. Citește cel puțin prima parte a acestui cântec, din Exodul 15:1-5.

Israeliții locuiseră mult timp în Egipt. Deveniseră atât de obișnuiți să vadă lucruri rele, încât începuseră să creadă că, poate, până la urmă, nu erau chiar așa de rele. Și fără ca măcar să își dea seama, au început să facă și ei multe dintre aceste lucruri rele. Mulți dintre ei credeau în Dumnezeul cel adevărat, dar se închinau și idolilor egipteni.

Planul lui Dumnezeu era ca ei să devină un popor special și fericit, un exemplu pentru alții. Să Îl iubească și să aibă încredere în El. Să respecte Legea Sa, pentru a-i putea binecuvânta. În acest fel, curând, și alte popoare vor vrea să afle despre Dumnezeul cel adevărat. 

Gândeşte-te:

Suntem în siguranță atunci când ne uităm la lucruri care știm că sunt rele? De ce nu? Suntem în siguranță atunci când cei mai buni prieteni ai noștri sunt oameni care nu Îl cunosc și nu Îl iubesc pe Dumnezeu și nu ascultă de El?

Studiu suplimentar

Exodul 12:34-42,50,51; Exodul 13:17–15:21; Patriarhi și profeți, pp. 281–290; Istoria mântuirii, pp. 119–125.

Rugăciunea din copac - Adaptat de Amy Sherrard

Bunicule, mai spune-ne o poveste! l-au rugat copiii. Iată povestea spusă de bunicul: Când aveam opt ani, mama mea a murit și, la scurt timp după aceea, am rămas fără casă. Dar fermierul Brown și soția lui, niște oameni buni, m-au luat la ei și au avut grijă de mine.

Într-o dimineață, la micul dejun, fermierul Brown mi-a spus: – Joe, noi azi mergem la târg. Cât timp suntem plecați, te rog să te duci tu la pădure, acolo unde am văzut că șoimii și-au făcut cuiburi. Urcă-te în copaci și strică-le cuiburile. Șoimii sunt periculoși, ne fură puii.

Fermierul și doamna Brown s-au urcat în camioneta lor mare și au pornit la drum, iar eu am plecat la pădure. M-am urcat în copaci și am distrus câteva cuiburi de șoimi. M-am urcat într-un copac foarte bătrân și mult mai mare decât ceilalți. Aproape de vârf, din el se rupsese o creangă mare. M-am uitat prin scorbura rămasă unde s-a desprins ramura. Eram sigur că acolo se afla un cuib de șoim. M-am aplecat înăuntru ca să lovesc cuibul. Și se pare că sub el nu mai era nimic, doar o gaură mare. Cuibul a cedat, iar eu am căzut înăuntrul trunchiului scorburos.

M-am speriat foarte tare. Eram închis într-un trunchi de copac. M-am străduit din răsputeri, dar nicio șansă să mă pot cățăra pe suprafața netedă dinăuntru. Mă gândeam că o să mor închis acolo. De unde să știe cineva că eu eram înăuntrul copacului? Am început să mă rog: „Isus, Te rog să mă salvezi!” Atunci am observat o crăpătură mică într-o parte a copacului, acolo unde cineva începuse să îl taie ca să îl doboare. Prin crăpătura aceea puteam vedea o potecă veche pe care abia dacă o mai folosea cineva.

Vă puteți închipui ce fericit am fost când am observat niște cai trăgând la o căruță pe acel drum neumblat. Când s-au apropiat, am început să strig cât de tare am putut. Omul din căruță s-a uitat de jur împrejur. Nu își putea da seama de unde venea vocea. Bineînțeles că am continuat să strig și, într-un final, omul s-a dat jos din căruță și a pornit în direcția în care mă aflam.

– Ce cauți? m-a întrebat. I-am spus ce s-a întâmplat.
– Te rog să faci o gaură ca să pot ieși afară.
– Nu am cum să te scot; acolo ai să rămâi, m-a tachinat el. Dar și-a adus toporul și a făcut o gaură cât să mă pot strecura afară. Cât am fost de recunoscător!
– Nu înțeleg de ce caii au apucat-o pe poteca asta veche, a spus omul. De ani de zile nu am mai luat-o pe aici.
– Eu știu de ce, i-am răspuns. M-am rugat ca Isus să trimită pe cineva să mă scoată din copac, și El te-a trimis pe tine.