Speranța, în Noul Testament

Deși au scris în greacă, toți scriitorii Noului Testament (cu excepția lui Luca) au fost evrei și, firește, au abordat natura umană din perspectiva iudaică holistică, nu din perspectiva păgână, greacă. Astfel, pentru Hristos și apostoli, speranța creștină nu era o speranță nouă, ci mai degrabă manifestarea speranței din vechime, pe care patriarhii și profeții o nutriseră deja. De exemplu, Hristos a menționat că Avraam a văzut mai dinainte ziua Lui și s-a bucurat (Ioan 8:56). Iuda a afirmat că Enoh a prorocit despre cea de-a doua venire (Iuda 14 și 15). Și cartea Evrei afirmă că eroii credinței așteptau o răsplată cerească pe care nu o vor primi până nu o vom primi și noi pe a noastră (Evrei 11:39,40). Această afirmație ar fi fost lipsită de sens dacă sufletul lor ar fi fost deja în ceruri cu Domnul. Atunci când accentuează că doar aceia care sunt în Hristos au viața veșnică (1 Ioan 5:11,12), Ioan respinge teoria nemuririi naturale a sufletului.

De înțeles:

Nu există viață veșnică fără o relație mântuitoare cu Hristos. Speranța exprimată în Noul Testament este deci o speranță axată pe Isus. Ea este singura speranță că existența actuală, cea supusă morții, va deveni într-o zi nemuritoare.

19 noiembrie: Dar pentru Speranța TV România (colectă)

Comentariu EGW

„Mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viața veșnică și această viață este în Fiul Său” (1 Ioan 5:11). ...
El [creștinul] poate să moară, dar viața lui Hristos este în el și, la învierea celor drepți el se va ridica la o viață nouă. 
„În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1:4). Aici nu este menţionată viaţa în trup, ci nemurirea, viaţa care este în exclusivitate proprietatea lui Dumnezeu. Cuvântul care era cu Dumnezeu şi care era Dumnezeu are viaţa aceasta. Fiecare om primeşte o viaţă fizică. Aceasta nu este veşnică, deoarece Dumnezeu, Dătătorul vieţii, o ia înapoi. Omul nu are stăpânire asupra propriei vieţi. Dar viaţa lui Hristos era neîmprumutată. Nimeni nu putea să ia viaţa aceasta de la El. „Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi” (Ioan 10:18) a spus El. În El era viaţa originală, neîmprumutată, nederivată. Viaţa aceasta nu se află în om în mod inerent. El o poate avea numai prin Hristos. 
… Noi primim nemurirea de la Dumnezeu primind viața lui Hristos, pentru că în El locuiește toată plinătatea Dumnezeirii. Această viața este unirea și conlucrarea tainică a divinității cu omenescul. – Mara­natha, p. 302
Revenirea Domnului a fost în toate veacurile nădejdea urmașilor Săi adevărați. Făgăduința Mântuitorului la despărțirea de pe Muntele Măs­linilor, că va reveni, a luminat viitorul ucenicilor Săi, umplându-le inimile de o bucurie și o nădejde pe care suferința nu le putea stinge și nici încercările nu puteau să le umbrească. În mijlocul suferinței și persecuți­ei, „arătarea marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos” a fost „fericita nădejde”. Când creștinii tesaloniceni erau copleșiți de întristare la înmormântarea celor dragi, care nădăjduiseră să trăiască pentru a fi martorii revenirii Domnului, Pavel, învățătorul lor, le îndrepta atenția către învierea care urma să se producă la revenirea Mântuitorului. Atunci, „întâi vor învia cei morți în Hristos, apoi noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți împreună cu ei în nori ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh și astfel”, spunea el, „vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâ­iați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte” (1 Tesaloniceni 4:16-18). – Tra­ge­dia veacurilor, p. 302
Acestea sunt lucrurile pe care niciodată nu trebuie să le uităm. Iubirea lui Hristos, cu puterea ei constrângătoare, trebuie să fie păstrată vie în amintirea noastră. 
Hristos a instituit acest serviciu divin pentru ca el să ne poată vorbi despre iubirea lui Dumnezeu care a fost manifestată în favoarea noastră. Nu poate fi nicio unire între sufletele noastre și Dumnezeu decât prin Hristos. Iubirea și unirea dintre frați trebuie să fie cimentate și făcute veșnice prin iubirea lui Isus. Și n-a trebuit nimic altceva decât moartea lui Hristos pentru a face ca iubirea Lui să aibă efect asupra noastră. Numai prin faptul că El a murit putem noi să privim cu bucurie la a doua Lui venire. Jertfa Lui este centrul nădejdii noastre. De ea trebuie să ne prindem credința. – Hristos, Lumina lumii, p. 660
 

Istoricul antic grec Herodot (sec. V î.Hr.) a scris despre un trib care, la nașterea unui copil, iniția o perioadă de doliu ca anticipare a suferinței pe care copilul avea să o îndure dacă ar fi trăit până la vârsta adultă. Oricât de ciudat ni s-ar părea, acest ritual are o logică. Viața poate fi destul de dură, da, chiar dacă ne încredem în Dumnezeu și în speranța veșniciei. Imaginează-ți însă cât de greu trebuie să le fie acelora care nu au nicio speranță dincolo de scurta și prea adesea tumultuoasa existență de aici. Mulți scriitori seculari s-au exprimat în legătură cu lipsa de sens a existenței umane, deoarece nu doar că murim cu toții, dar și trăim cu conștientizarea că vom muri într-o zi. Și această conștientizare este ceea ce face ca viața, care de multe ori este grea și plină de durere în sine, să pară lipsită de orice valoare. Un gânditor s-a referit la oameni ca la nimic altceva decât „o bucată de carne care se strică pe niște oase care se descompun”. Destul de macabru spus, dar, din nou, greu de contrazis logic. Desigur, spre deosebire de toate acestea, avem promisiunea biblică a vieții veșnice în Isus. Și aceasta este cheia: avem această speranță în Isus și în ceea ce moartea și învierea Lui ne oferă. Altfel, ce speranță am avea?

1. Ce spune Pavel în 1 Corinteni 15:12-19 despre legătura strânsă dintre învierea lui Isus și speranța învierii noastre?

Pavel este clar: învierea noastră este inseparabil legată de învierea lui Isus. Dacă nu vom învia înseamnă că Hristos n-a înviat și, dacă Hristos n-a înviat, atunci... Atunci ce? „Credința voastră este zadarnică, voi sunteți încă în păcatele voastre.” Cu alte cuvinte, când vom muri, așa vom rămâne, și încă pentru totdeauna. Deci totul ar fi lipsit de sens. Cuvintele lui Pavel din 1 Corinteni 15:32 pot fi înțelese în mai multe feluri, dar în niciun caz el nu spune că, „dacă nu înviază morții”, „să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri”.

Dacă existența noastră actuală s-ar rezuma la o protoplasmă pe bază de carbon și nu am avea la dispoziție decât cei „șaptezeci de ani” (Psalmii 90:10), am fi într-o mare încurcătură. Nu e de mirare că Ellen G. White a spus: „Cerul merită totul pentru noi și, dacă pierdem cerul, pierdem totul” (Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 349).

Gândește-te cât de valoroase sunt speranța și credința noastră. De ce trebuie să facem tot ce putem, prin harul lui Dumnezeu, ca să le păstrăm?

Comentariu EGW

El (Esau) îi reprezintă pe aceia care disprețuiesc valoarea mântuirii realizate de Hristos pentru ei și sunt gata să-și sacrifice moștenirea cerească pentru lucrurile pieritoare de pe pământ. Mulți trăiesc pentru prezent, fără să se gândească sau să se îngrijească de viitor. Asemenea lui Esau ei strigă: „Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri” (1 Corinteni 15:32). Ei sunt stăpâniți de pornirile lor firești și, în loc să practice tăgăduirea de sine, ei trec cu vederea cele mai de preț lucruri. … Cât de mulți, chiar dintre cei ce mărturisesc a fi creștini, se agață de pofte ce sunt dăunătoare sănătății și care tocesc sensibilitățile sufletului! Când li se arată datoria de a se curăți de toate întinăciunile cărnii și ale spiritului, desăvârșind sfințenia în temere de Dumnezeu, ei se simt ofensați. Ei … ajung la concluzia că, deoarece calea spre viața veșnică este atât de îngustă, nicidecum nu vor merge pe ea. – Patriarhi și profeți, p. 181
Acela care se pocăiește de păcatul său și care acceptă darul vieţii Fiului lui Dumnezeu nu poate fi învins. Punând stăpânire, prin credinţă, pe natura divină, el devine copil al lui Dumnezeu. Se roagă, crede. Când este ispitit, el face apel la puterea pentru care Isus a murit ca să ne-o ofere și, astfel, copilul lui Dumnezeu învinge prin harul Său. Orice păcătos trebuie să înţeleagă acest lucru. El trebuie să se pocăiască de păcatele sale, trebuie să creadă în puterea lui Hristos și să accepte această putere care îl poate ţine departe de păcat și îl poate mântui. 
Cerul este cel mai valoros lucru pentru noi și, dacă îl pierdem, pierdem totul. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 34 (8 decembrie) 
În curțile de sus, Hristos mijlocește pentru biserica Sa, pentru aceia pentru care El a plătit cu sângele Său prețul răscumpărării. Secolele, vremurile nu pot niciodată scădea nimic din puterea jertfei Lui de ispășire. Nici viața și nici moartea, nici înălțimea și nici adâncimea nu pot să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus; nu fiindcă noi Îl ținem pe El așa de tare, ci fiindcă El ne ține pe noi așa de strâns. Dacă mântuirea noastră ar depinde de strădaniile noastre nu am putea fi mântuiți, dar ea depinde de Acela care Se află în spatele tuturor făgăduințelor. Prinderea noastră de El poate să fie slabă, dar iubirea Lui este aceea a unui frate mai mare; atâta timp cât menținem legătura cu El, nimeni nu ne poate smulge din mâna Sa. 
… O, cât de privilegiați suntem că putem să venim la Isus exact așa cum suntem și să ne lăsăm cu totul în grija iubirii Lui! Nu avem altă speranță, decât în Isus. Numai El poate să ne apuce cu mâna Sa și să ne scoată din adâncul descurajării și disperării și să ne pună picioarele pe Stâncă. Deși sufletul omului poate să se prindă de Isus cu simțământul disperat al marii sale nevoi de El, Isus va prinde sufletul răscumpărat prin sângele Său cu o putere mai mare decât cea cu care se prinde acesta de El. – That I May Know Him, p. 80
 

2. Citește Ioan 14:1-3. Au trecut aproape două mii de ani de când Isus a promis că Se întoarce. Cum îi putem ajuta pe alții să vadă că, în ciuda timpului îndelungat scurs, această promisiune este relevantă și pentru generația noastră?

De patru ori a afirmat Isus în cartea Apocalipsa: „Eu vin curând!” (Apocalipsa 3:11; 22:7,12,20). Această așteptare a venirii Sale curând a impulsionat misiunea bisericii apostolice și a umplut de speranță viața a nenumărați creștini de-a lungul secolelor. Dar generație după generație au murit, și evenimentul promis nu a avut încă loc. Așa că mulți se întreabă: Cât să mai predicăm că „Isus vine curând”? Au creat aceste cuvinte o așteptare nerealistă? (Vezi 2 Petru 3:4.)

Mulți creștini s-au plâns de „întârzierea” prelungită (vezi Matei 25:5). Dar de unde știm noi că este într-adevăr o mare întârziere? Care ar fi fost timpul exact ca Hristos să Se întoarcă? Ar fi fost acum 50, 150 sau 500 de ani? Ceea ce contează cu adevărat este promisiunea biblică, și anume că „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință” (2 Petru 3:9).

În ciuda secolelor care au trecut de când Isus S-a înălțat la cer, promisiunea venirii Sale rămâne relevantă, chiar și astăzi. De ce? Pentru că nu avem altceva decât scurta noastră viață (Psalmii 90:10), urmată de o odihnă inconștientă în mormânt (Eclesiastul 9:5,10) și apoi de învierea finală, fără nicio posibilitate ulterioară de a ne schimba soarta (Evrei 9:27). În ce-i privește pe cei morți (după cum s-a afirmat în studiul 3), cea de-a doua venire a lui Isus va avea loc la o clipă distanță de momentul în care au murit, fiindcă toți cei morți dorm și nu mai știu nimic. Pentru tine, personal (la fel ca pentru toți copiii lui Dumnezeu din fiecare epocă), întoarcerea lui Isus nu este decât la o clipă distanță după ce vei muri. Înseamnă că este foarte curând, nu-i așa?

Fiecare zi care trece ne aduce mai aproape de glorioasa arătare a Domnului Isus Hristos pe norii cerului. Deși nu știm când va veni, putem fi siguri că va veni, și aceasta este ceea ce contează cu adevărat.

Un pastor a afirmat într-o predică faptul că pentru el nu conta când avea să revină Isus. Tot ce conta pentru el era că Isus Se întoarce. Cum ți se pare raționamentul acesta și cum te-ar putea ajuta în cazul în care ai fi descurajat că Isus nu S-a întors încă?

Comentariu EGW

Pericolul în care ne aflăm ne este prezentat de Hristos Însuşi. El ştia pericolele cu care urma să ne confruntăm în aceste zile din urmă şi dorea să ne pregătim pentru ele. „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului.” Ei mâncau şi beau, semănau şi construiau, se căsătoreau şi dădeau în căsătorie şi nu au ştiut nimic până în ziua când Noe a intrat în corabie şi a venit potopul şi i-a luat pe toţi. Ziua lui Dumnezeu îi va găsi pe oameni absorbiţi în acelaşi fel în afacerile şi în plăcerile acestei lumi. …

Credinţa în apropiata venire a Fiului omului pe norii cerului nu-l va face pe adevăratul creştin să devină neglijent şi nepăsător faţă de preocupările obişnuite ale vieţii. Cei care aşteaptă cu dor arătarea iminentă a lui Hristos nu vor fi leneşi, ci harnici în activităţile vieţii. Lucrarea lor nu va fi făcută în mod neglijent şi necinstit, ci cu credincioşie, cu promptitudine şi în mod temeinic. – Mărturii, vol. 4, p. 309

Motivul pentru care Mirele întârzie este faptul că El este îndelung răbdător față de noi, dorind ca nimeni să nu piară, ci toți să vină la pocăință. O, prețioasa îndelungă răbdare a milostivului nostru Mântuitor! O, dacă fiecare dintre scumpii noștri tineri ar aprecia valoarea sufletului care a fost cumpărat cu un preț infinit pe Calvar! O, dacă fiecare ar aprecia cum se cuvine capacitățile care i-au fost date de Dumnezeu! …

Trăim într-o perioadă prea solemnă a istoriei lumii pentru a fi nepăsători și neglijenți. … Trebuie să vă rugați, să credeți și să ascultați. În tăria voastră nu puteți face nimic, dar prin harul lui Isus Hristos puteți să vă folosiți puterile în așa fel, încât să aduceți cel mai mare bine sufletului vostru și cea mai mare binecuvântare sufletelor altora. Prindeți-vă bine de Isus, și veți face cu sârguință lucrările lui Hristos și, în final, veți primi răsplata veșnică! – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 118 (21 aprilie)

Petru a păstrat vie în inima sa nădejdea revenirii lui Hristos și el a asigurat biserica de sigura împlinire a făgăduinței Mântuitorului: „După ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine” (Ioan 14:3). Pentru cei încercați și credincioși, venirea ar putea să pară că întârzie, dar apostolul îi asigură: „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii … Ziua Domnului însă va veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură și pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” – Faptele apostolilor, p. 536

Cu ocazia unei minuni, Isus a hrănit cinci mii de oameni doar dintr-o cantitate mică de pâine și pește (Ioan 6:1-14). Înțelegând că mulțimea intenționa atunci să-L proclame împărat (Ioan 6:15), Isus a trecut cu ucenicii de partea cealaltă a Mării Galileei. Dar în ziua următoare mulțimea L-a urmat acolo, unde El a ținut impresionanta Lui predică despre Pâinea vieții, cu un accent deosebit asupra darului vieții veșnice (Ioan 6:22-59).

3. Citește Ioan 6:26-51. Cum a legat Isus darul vieții veșnice de învierea finală a celor drepți?

În predica Sa, Isus a evidențiat trei concepte de bază cu privire la viața veșnică. (1) S-a identificat pe Sine ca „Pâinea [...] care se coboară din cer și dă lumii viața” (Ioan 6:33,58). Declarând „Eu sunt [gr., egō eimi] Pâinea vieții” (Ioan 6:35,48.), Isus S-a prezentat ca Marele „Eu sunt” din Vechiul Testament (Exodul 3:14). (2) Isus a explicat că în El putem avea garanția vieții veșnice: „Cine vine la Mine” și „cine crede în Mine” va avea această binecuvântare (Ioan 6:35). Apoi (3) Isus a corelat darul nemuririi cu învierea finală, asigurându-Și publicul de trei ori: „și Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6:40,44,54).

Isus a mai făcut și această promisiune minunată: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viața veșnică” (Ioan 6:47). Așadar, darul vieții veșnice este deja o realitate prezentă. Dar aceasta nu înseamnă că acela care crede nu va muri niciodată, deoarece însăși expresia „îl voi învia” (Ioan 6:40) presupune o revenire la viață după ce cineva a murit. Tabloul este clar. Fără Hristos, nu avem viața veșnică. Dar, și după ce L-am acceptat pe Isus și avem asigurarea vieții veșnice, deocamdată rămânem muritori și prin urmare supuși morții firești. La a doua Sa venire, Isus ne va da pe loc darul nemuririi, care era deja al nostru. Darul este asigurat nu datorită unei presupuse nemuriri naturale a sufletului, ci datorită neprihănirii lui Isus care ajunge la noi prin credința în El.

Meditează la cuvintele lui Isus, și anume că, dacă crezi în El, ai chiar acum viața veșnică! Cum te ajută această minunată promisiune să înfrunți realitatea dureroasă – chiar dacă temporară – a condiției noastre actuale de muritori?

Comentariu EGW

Mulţi presupun că, dacă Îl vor urma pe Domnul Hristos, vor fi obligaţi să fie posomorâţi şi nefericiţi, pentru că li se cere să îşi refuze plăcerile şi nebuniile în care se complace lumea. Creştinul adevărat va fi plin de voioşie şi pace, pentru că trăieşte ca şi când L-ar vedea pe Acela care este nevăzut, iar aceia care caută să-L vadă pe Hristos în adevăratul Său caracter au în ei elementele vieţii veşnice, deoarece sunt părtaşi naturii divine după ce au fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. Domnul Isus a zis: „Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l învii în ziua de apoi. Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6:39,40). – Solii alese, cartea 1, p. 136
Cei care Îi permit lui Dumnezeu să lucreze în ei vor crește până la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos Isus. Fiecare putere a corpului și a minții va fi folosită pentru a-I sluji Domnului. … El are minunate binecuvântări de dat acelora care Îl vor primi. El este tare în putere și minunat la sfat. Prin lucrarea Duhului Sfânt, El caută să imprime chipul Său asupra caracterelor noastre. Dacă ne vom hrăni cu El, vom deveni făpturi noi în Hristos Isus. În viața celui care este născut din Duhul se vor vedea virtuțile unui adevărat caracter creștin, excelența care este descoperită în caracterul lui Hristos. Omul, cu firea sa omenească, va deveni părtaș firii dumnezeiești. Puterea lui Hristos va lucra pentru a sfinți fiecare parte a ființei, răspândind viață, energie și sănătate în întreaga ființă și dezvoltând eficiența spirituală. – That I May Know Him, p. 106 
 

Tesalonicenii erau convinși că viața veșnică avea să le fie oferită exclusiv acelora care rămâneau în viață până la a doua venire. „Cu multă grijă păziseră viețile prietenilor lor, ca nu cumva aceștia să moară și astfel să piardă binecuvântarea pe care așteptau să o primească la venirea Domnului lor” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 258).

4. Citește 1 Tesaloniceni 4:13-18. Cum a corectat Pavel înțelegerea lor greșită?

A existat de-a lungul istoriei tendința de a citi mai mult decât afirmă de fapt textul biblic: „va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El” (1 Tesaloniceni 4:14). Mulți dintre cei care acceptă teoria nemuririi naturale a sufletului sugerează că Isus, la a doua Sa venire, va aduce cu Sine din cer sufletele celor neprihăniți care au murit și care ar fi deja în cer cu Dumnezeu. Acele suflete ar fi astfel reunite cu respectivele lor trupuri înviate. Dar o asemenea interpretare nu este în armonie cu învățăturile generale ale lui Pavel pe această temă.

Citește cuvintele unui teolog neadventist referitoare la sensul real al acestui verset: „Motivul pentru care creștinii tesaloniceni pot avea speranță atunci când îi plâng pe membrii bisericii lor care au murit este că Dumnezeu «îi va aduce», adică îi va învia pe acești creștini decedați și va face ca ei să fie prezenți la revenirea lui Isus, astfel încât ei să fie «cu El». Implicația este că acești creștini care au murit nu vor fi într-un oarecare dezavantaj la parusia, sau a doua venire a lui Hristos, ci vor fi «cu El» în așa fel încât se vor bucura în mod egal cu credincioșii aflați în viață de slava aferentă întoarcerii Sale” (Jeffrey A. D. Weima, 1-2 Thessalonians, Baker Academic, 2014, p. 319).

Dacă sufletele celor neprihăniți care au murit ar fi deja cu Domnul în cer, Pavel nu ar mai fi menționat nimic despre învierea finală ca speranță creștină; el ar fi putut să menționeze doar că cei drepți erau deja cu Domnul. Dar, în schimb, el spune că „cei ce au adormit în El” (1 Tesaloniceni 4:14) vor fi înviați la sfârșitul timpului.

Speranța în învierea din zilele finale le-a adus mângâiere tesalonicenilor îndurerați. Aceeași speranță ne poate ajuta și pe noi să înfruntăm cu încredere momentele dureroase când gheara rece a morții îi răpește pe cei dragi de lângă noi.

Comentariu EGW

Când a fost gata să-Și părăsească ucenicii, Isus nu le-a spus că ei aveau să vină curând la El. „Mă duc să vă pregătesc un loc”, a spus El. „Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine” (Ioan 14:2,3). Iar Pavel ne spune mai departe că „Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer și întâi vor învia cei morți în Hristos, apoi noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nor ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul”. Și adaugă: „Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte” (1 Tesaloniceni 4:16-18). … Pavel îndreaptă atenția fraților lui către venirea viitoare a Domnului, când cătușele mormântului vor fi sfărâmate și „cei morți în Hristos” vor fi înviați pentru viață veșnică. – Tragedia veacurilor, p. 548

Pentru cel credincios, Hristos este învierea și viața. În Mântuitorul nostru, viața care fusese pierdută prin păcat este restaurată, pentru că El are viața în Sine Însuși ca să o dea oricui vrea. El este învestit cu dreptul de a da nemurirea. Viața pe care Și-a dat-o în corp omenesc Și-a luat-o înapoi și o dăruiește oamenilor.

Când Hristos revine pentru a-i strânge la Sine pe toți cei care I-au fost credincioși, ultima trâmbiță va suna și întreg pământul va auzi, de la piscurile celor mai semeți munți până la cele mai adânci străfunduri ale minelor adânci. Cei drepți care au murit vor auzi sunetul ultimei trâmbițe și vor ieși din mormintele lor. …

… Toți [cei drepți care au murit] vor învia în prospețimea și vigoarea unei tinereți veșnice. … Trupul muritor, supus putrezirii, lipsit de grație, cândva întinat de păcat devine perfect, frumos și nemuritor. … Readuși la pomul vieții, în Edenul pentru atâta vreme pierdut, cei răscumpărați vor „crește” până la statura deplină a omului în slava sa de la început. …

Ce drepți care sunt în viață sunt schimbați „într-o clipă, într-o clipeală de ochi” (1 Corinteni 15:52). La glasul lui Dumnezeu, ei au fost glorificați, iar acum sunt făcuți nemuritori și, împreună cu sfinții înviați, sunt ridicați ca să Îl întâmpine pe Domnul în văzduh. … Copilașii sunt purtați de îngeri și duși în brațele mamelor lor. Prieteni care au fost despărțiți prin moarte sunt reuniți ca să nu se mai despartă niciodată și, cu cântece de veselie, urcă împreună către cetatea lui Dumnezeu. Toți morții cei scumpi, de la neprihănitul Abel până la ultimul dintre sfinți care a murit, se vor trezi la o viață glorioasă, nemuritoare. – The Faith I Live By, p. 183

5. Citește 1 Corinteni 15:51-55. Ce „taină” explică Pavel?

Unii predicatori populari sugerează că „taina” (1 Corinteni 15:51) reprezintă „răpirea secretă” a bisericii, care trebuie să se întâmple cu șapte ani înainte de a doua venire în slavă a lui Hristos. În timpul acestei răpiri secrete, creștinii credincioși ar fi duși la cer instantaneu, lin și discret, în timp ce toți ceilalți ar rămâne aici întrebându-se ce li s-a întâmplat primilor. De exemplu, unii s-ar trezi într-o mașină fără șofer pentru că șoferul ar fi fost răpit la cer și din el nu ar mai fi rămas decât îmbrăcămintea. Seria bestseller în 16 volume Left Behind (Lăsat în urmă), transformată în patru filme, a promovat această învățătură falsă, la care au fost expuși milioane de oameni.

Desigur, niciun pasaj biblic nu susține o asemenea distincție artificială între răpire și a doua venire. „Taina” la care se referă Pavel este pur și simplu transformarea celor drepți care sunt în viață pentru a se uni cu cei drepți înviați la a doua venire a lui Isus. Aceasta este „răpirea”. Nu există nicio „răpire secretă”, fiindcă a doua venire va fi văzută de toți oamenii (Apocalipsa 1:7), și atât învierea celor morți, cât și transformarea celor vii vor avea loc la sunetul trâmbiței când va reveni Isus (1 Corinteni 15:51,52). A doua venire a lui Isus va constitui cea mai uimitoare întâlnire din toate timpurile. Cei neprihăniți care sunt în viață sunt schimbați „într-o clipă, într-o clipeală din ochi” (1 Corinteni 15:52). La sunetul glasului lui Dumnezeu, ei sunt glorificați; acum ei sunt făcuți nemuritori și, împreună cu sfinții înviați, sunt luați să se întâlnească cu Domnul lor în aer. Îngerii „vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” (Matei 24:31).

„Copilaşii sunt duşi de îngeri în braţele mamelor lor. Prieteni, mult timp despărţiţi prin moarte, sunt uniţi pentru a nu se mai despărţi niciodată şi, în cântări de bucurie, se înalţă împreună spre cetatea lui Dumnezeu” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 645).

Aceasta este o făgăduință uimitoare, atât de diferită de tot ce am cunoscut, încât este greu să o cuprindem cu mintea. Gândește-te la vastitatea universului și la incredibila complexitate a vieții de aici. Ce ne învață toate acestea despre puterea Lui de a-i transforma pe cei vii și a-i învia pe cei morți la a doua venire a lui Isus?

Comentariu EGW

Dătătorul vieţii vine pentru a rupe lanţurile mormântului. El urmează să-i scoată afară pe cei închişi în morminte şi să proclame: „Eu sunt Învierea şi Viaţa.” Acolo stă oştirea celor înviaţi. Ultimul gând a fost cu privire la moarte şi durerile ei. Ultimele gânduri pe care le-au avut au fost cu privire la mormânt, dar acum ei proclamă: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (1 Corinteni 15:55). Durerile morţii au fost ultimele lucruri pe care le-au simţit. ...
Când se vor trezi, orice durere va fi dispărut. „Unde îţi este biruinţa, moarte?” Iată că ei stau aici, primesc atingerea finală a nemuririi şi se înalţă pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh. Porţile cetăţii lui Dumnezeu se deschid, iar popoarele care au păzit adevărul intră în ea. – Solii alese, cartea 3, pp. 430–431
Când Domnul Hristos va veni iarăși pe pământ, nu ca un arestat înconjurat de drojdia societății, oamenii Îl vor vedea ca Împărat al cerului. Domnul Hristos va veni în slava Sa, în slava Tatălui Său și în slava sfinților îngeri. De zece mii de ori zece mii și mii de mii de îngeri, fiii minunați și biruitori ai lui Dumnezeu, de un farmec și o slavă inegalabile, Îl vor însoți în drumul Său. Apoi El va sta pe tronul slavei Sale și vor fi aduse înaintea Sa toate națiunile pământului. Atunci orice ochi Îl va vedea, chiar și cei care L-au străpuns. În locul unei coroane de spini, El va purta o coroană de slavă – coroană în coroană. În locul acelei vechi haine regale de purpură, El va fi îmbrăcat cu haine de cel mai imaculat alb, „de o albeață pe care niciun înălbitor de pe pământ n-o poate da” (Marcu 9:3). Pe haina și pe coapsa Lui va fi scris un nume: „Împăratul împăraților și Domnul domnilor” (Apocalipsa 19:16). – Hristos, Lumina lumii, p. 739 
Hristos vine pe nori cu mare slavă. Va fi însoțit de o mulțime de îngeri strălucitori. El va veni să-i trezească pe cei morți și să-i glorifice pe sfinții cei vii din mărire în mărire. El va veni să-i onoreze pe aceia care L-au iubit și au păzit poruncile Sale și îi va lua la Sine. El nu i-a uitat nici pe ei, nici făgăduințele Lui. Legăturile de familie se vor reface. Când privim în urmă la morții noștri, ne putem gândi la dimineața în care trâmbița lui Dumnezeu va suna, când „morții vor învia nesupuși putrezirii, și noi vom fi schimbați” (1 Corinteni 15:52). Încă puțin, și Îl vom vedea pe Împărat în frumusețea Lui. Încă puțin, și El va șterge orice lacrimă din ochii noștri. Încă puțin, și El ne va înfățișa „fără prihană și plini de bucurie înaintea slavei Sale” (Iuda 24). De aceea, când a dat semnele venirii Sale, El a zis: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie”. – Hristos, Lumina lumii, p. 632 
 

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Faptele apostolilor, capitolele 25 și 30

„Romanii”, scria Stephen Cave, „erau foarte familiarizați cu credința creștinilor că într-o zi vor ieși în trup din mormânt, așa că au făcut tot ce au putut ca să-și bată joc de acele speranțe și să le frângă. În consemnarea unei persecuții din Galia anului 177 d.Hr. se afirmă că martirii au fost mai întâi executați, apoi cadavrele le-au fost lăsate să putrezească neîngropate timp de șase zile înainte de a fi arse, iar cenușa lor a fost aruncată în fluviul Ron. «Acum să vedem dacă vor mai învia», este consemnat că ar fi declarat romanii” (Immortality: The Quest to Live Forever and How It Drives Civilization, Crown Publishers, 2012, p. 104, 105). Acest exemplu de scepticism, oricât de dramatic, este irelevant. Puterea care L-a înviat pe Isus poate să facă același lucru și pentru noi, indiferent de starea corpului nostru. În definitiv, dacă aceeași putere a creat și susține întregul cosmos, cu siguranță îi poate transforma pe cei vii și învia pe cei morți.

Studiu zilnic:

1 Împărați 6

1 Împărați 7

1 Împărați 8

1 Împărați 9

1 Împărați 10

1 Împărați 11

1 Împărați 12

 Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul9 (de la par. „Rugăciunea se prinde de puterea infinită”)

1. Care era numărul minim al heruvimilor de la intrarea și din interiorul Locului Preasfânt?

2. Ce dimensiune aveau pietrele de temelie de la casa lui Solomon?

3. Ce obiect din Locul Preasfânt se vedea din Locul Sfânt?

4. Ce a observat împărăteasa din Seba în casa lui Solomon?

5. Pe cine nu poate birui vrăjmașul?

Comentariu EGW

Astăzi cu Dumnezeu, „Hristos, Pâinea vieții” (13 aprilie); Faptele apostolilor, capitolul 30, „Chemarea la o treaptă mai înaltă”, ultima parte.

Privire generală

Nici pasajele din Noul Testament care vorbesc despre înviere, fie scrise de Pavel, fie de alți autori sau rostite de Isus Însuși, nu spun nimic despre suflete sau duhuri nemuritoare care ar fi deja în cer. Speranța din Noul Testament stă în înviere și în a doua venire a lui Hristos. Pa­sajele menționate în acest studiu în legătură cu starea morților sunt următoarele:

• Evrei 11:39,40 – Eroii credinței nu își primesc răsplata cerească până când nu o primim și noi pe a noastră.

• 1 Ioan 5:11,12 – Doar cei ce acceptă să trăiască în Hristos primesc viața veșnică. Prin urmare, implicațiile sunt clare: nu suntem în­zes­trați cu „suflete” nemuritoare, deoarece doar cei care Îl aleg pe Isus vor primi viața veșnică.

• 1 Corinteni 15:12-19 – Speranța noastră în ce privește viața veșnică și învierea derivă din învierea lui Isus. Dacă nu vom învia atunci înseamnă că Isus nu a înviat. Dacă acest lucru ar fi adevărat, atunci toți am muri și am rămâne așa pentru totdeauna.

• Ioan 14:1-3 – Isus a promis că ne va pregăti un loc și că va veni să ne ia. Această promisiune ar fi de prisos dacă noi am fi deja în cer.

• Ioan 6:35-54 – Isus spune de patru ori că îi va învia pe oameni în ziua de apoi. Dacă vor fi înviați, atunci oamenii trebuie să fi murit mai întâi, ceea ce exclude posibilitatea ca ei să trăiască pe undeva ca suflete/duhuri.

• 1 Tesaloniceni 4:13-18 – Dumnezeu îi va învia pe credincioșii care au murit și lor li se vor alătura cei vii la acel moment. Învierea finală nu ar avea sens dacă sufletele ar fi deja în cer.

• 1 Corinteni 15:51-55 – „Taina” este transformarea celor neprihăniți care sunt vii la a doua venire. Învierea morților și transformarea drepților vii au loc în același timp.

Comentariu

Să analizăm mai îndeaproape capitolul 15 din 1 Corinteni, deoarece două dintre pasajele studiate în această săptămână sunt din acest capitol, plin de detalii despre învierea lui Isus, învierea noastră și modul în care vom fi schimbați și vom primi trupuri nemuritoare la a doua Sa venire (1 Corinteni 15:35-44). În orice caz, vom dobândi nemurirea doar datorită puterii susținătoare a lui Dumnezeu. „Absența morții nu înseamnă că viața omului va fi independentă de Dumnezeu, singurul care are nemurirea neîmprumutată, inerentă (1 Timotei 6:16). Ființele umane glorificate vor continua să depindă de Creatorul lor pentru rămânerea lor în viață” (Roy E. Gane, „Atonement Forever in God’s New Heaven and New Earth”, în Salvation: Contours of Adventist Soteriology, Andrews University Press, 2018, p. 254).

Râul vieții și pomul vieții, menționate în Apocalipsa 22, demonstrează că oamenii vor fi întotdeauna dependenți de unica Sursă a vieții, de Dumnezeu. Tot El va fi și lumina lor (Apocalipsa 22:5), deși aceasta nu înseamnă să soarele și luna nu vor mai fi. Faptul că oamenii vor mânca din pom și vor bea apă din râu este o dovadă că vor fi înviați cu o formă trupească, fizică, și nu vor fi niște duhuri fără corp. Oamenii vor fi înviați „ca să trăiască pentru totdeauna în trup, nu cu trupul (gr., soma) actual firesc/nespiritual (gr., psuchikos), care se degradează și moare, ci cu trupul (soma) care este nemuritor fiindcă este spiritual (pneumatikos; 1 Corinteni 15:44; vezi contextul în v. 42-43, 45-54). Trupul este schimbat (v. 52), dar persoana nu devine un duh fără corp” (Ibidem).

1 Corinteni 15

În 1 Corinteni 15, Pavel abordează convingerea falsă că nu există o înviere viitoare a trupului. Această erezie derivă din credința elenistică gnostică într-un suflet nemuritor, pe care unii sau mai mulți credincioși corinteni ar fi îmbrățișat-o. Pavel argumentează că o negare a învierii în trup a credincioșilor este o negare a învierii în trup a lui Isus. Dacă oamenii nu vor fi înviați în trup, atunci evident nici Isus nu a înviat (1 Corinteni 15:12-19). Și, dacă așa ar sta lucrurile, atunci ar trebui să fim cei mai de compătimit dintre toți oamenii, fiindcă noi credem o minciună și drept urmare niciunul dintre noi nu va fi iertat de păcatele lui. Deci aceia dintre noi care sunt în viață și aceia care au murit nu au nicio speranță de viață veșnică.

În schimb, despre Isus se spune că este „cel dintâi rod” al celor care au adormit (murit). „Și după cum toți mor în Adam, tot așa, toți vor învia în Hristos, dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod, apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos” (1 Corinteni 15:22,23). Metafora derivă din agricultură, de la primul cules. După cum primele roade care se coc arată că va urma curând întreaga recoltă, și Hristos a fost primul, urmat de recoltă, care va consta din toți aceia care „sunt ai lui Hristos”.

Termenul grecesc pentru „cel dintâi rod” este aparche și înseamnă, în primul și în primul rând, „primele roade/roade timpurii”, apoi „un dar proporțional” din câștiguri (ofrandă sau dar de mulțumire), după care, în al treilea rând, ar putea însemna „un dar”. Israeliții aduceau la templu „primele roade”, primul snop din seceriș, iar preotul îl legăna înaintea Domnului. Toate aceste acte aveau loc pe data de 16 a lunii nisan și constituiau un fel de memento al garanției unui seceriș deplin.

Un aspect fascinant este că Isus a înviat pe 16 nisan. Deci El a servit drept garanție, primul snop, rodul timpuriu, din recolta bogată a tuturor credincioșilor care vor învia și ei într-o zi. Dar este important de observat că secerișul are loc doar atunci când „El vine” iarăși. Așadar, nu există nicio recoltă care să fie deja în mod fizic în cer, cu excepția celor despre care ni se spune că au fost înviați sau luați direct la cer, precum Enoh, Ilie și Moise și cei care au ieșit din morminte la învierea lui Isus (Matei 27:52). „Viața nouă” a lui Isus (Romani 6:4) arată spre noua viață și înviere a tuturor credincioșilor.

Deși a spus că „toți vor învia”, Pavel nu sugerează sub nicio formă că toți vor primi viața veșnică. Pavel nu credea în mântuirea universală (Romani 2:5-12; Efeseni 5:6; 2 Tesaloniceni 1:6-10) și explică faptul că oamenii care vor învia la a doua venire sunt cei „în Hristos”. Pavel folosește expresia „în Hristos” în epistolele sale pentru a se referi la o relație și o unitate strânsă între credincios și Hristos. Pavel evidențiază că învierea lui Isus a realizat mai mult decât revenirea Lui Însuși la viață. Învierea lui Isus pune viața veșnică la dispoziția tuturor care au avut credință în El.

„În urmă, va veni sfârșitul” (1 Corinteni 15:24). Sfârșitul este caracterizat de o distrugere „a oricărei domnii, oricărei stăpâniri și oricărei puteri” (v. 24), cu referire la domeniile și puterile lui Satana. Pavel folosește termenii „stăpânire” și „putere” cu referire la stăpânirea umană și puterile demonice (Romani 13:1-3; Efeseni 1:21; 6:12). La a doua venire, judecata divină se va pronunța în dreptul lui Satana, inclusiv al celor care aleg să urmeze calea răului și a distrugerii. Pavel adaugă: „Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea” (1 Corinteni 15:26). Această acțiune de exterminare nu va avea loc decât după mia de ani (Apocalipsa 20:1-10), când cei nelegiuiți vor fi readuși la viață și li se va dovedi că Dumnezeu este drept în ce privește nimicirea răului. Apoi, ei vor pieri în focul veșnic. Acest foc este veșnic întrucât urmările vor dura veșnic. Din această moarte nu există nicio cale de întoarcere.

După ce explică faptul că, de fapt, trupul este cel care va fi înviat la înviere și folosește metafora seminței semănate, care va deveni o plantă vie chiar dacă este îngropată în pământ, Pavel merge mai departe afirmând că trupul înviat va fi unul nou (1 Corinteni 15:35-41). Sămânța nu arată ca planta care va deveni, totuși ea se transformă într-o plantă. În același fel și noi vom primi trupuri noi.

În acest punct, Pavel evidențiază patru diferențe ce pot fi anticipate cu ocazia învierii morților drepți. Mai întâi, corpul pământesc este degradabil – supus bolii și morții –, dar va fi făcut nedegradabil, nepieritor. În al doilea rând, de la rușine vom trece la un corp glorificat – rușine, fiindcă suntem păcătoși, dar corpul înviat nu va avea limitările păcatului, va fi perfect. În al treilea rând, corpul nostru este slab, fiindcă păcatul afectează totul, inclusiv capacitatea noastră de a rezista păcatului; în schimb, corpul nostru va fi înviat având putere în el. În final, corpul natural pământesc va fi transformat într-un corp spiritual.

În versetele care urmează, Pavel explică diferența dintre un corp natural/firesc și unul spiritual/duhovnicesc. În primul rând, nu trebuie să deducem că apostolul vrea să spună că doar trupul firesc/natural este un trup real, și nu și cel duhovnicesc/spiritual, doar pentru că trupul duhovnicesc va fi eliberat de blestemul păcatului. Noi moștenim trupul firesc de la Adam de după cădere (cu limitări precum boală, foame, durere, epuizare și moarte), pe când trupul duhovnicesc îl dobândim prin Isus. „«Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu.» Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viață” (1 Corinteni 15:45). Lui Adam i s-a dat viață, dar Hristos dă viață. Isus nu a primit doar viață în mod pasiv, ci oferă viață veșnică oricui crede în El. Corpul care le va fi dat credincioșilor este unul spiritual, duhovnicesc, un trup ceresc, ceea ce înseamnă că este înzestrat cu natura spirituală a lui Hristos, și nu cu natura umană păcătoasă.

După această explicație, Pavel îi conduce pe cititori printr-o exegeză a „tainei” – învățătura că „toți vom fi schimbați” (1 Corinteni 15:51). La a doua venire, cei care vor fi transformați și duși printre nori cu Isus vor face parte din două categorii de oameni de pe pământ: cei care au murit și cei care vor fi încă în viață. „Schimbarea” va presupune o înviere în trup a celor morți în Hristos și o transformare a corpului celor drepți care vor fi în viață. Oamenii din ambele categorii vor fi transformați din ființe muritoare în ființe nemuritoare „într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiță” (1 Corinteni 15:52).

Moartea își va pierde înțepătura și biruința (1 Corinteni 15:55). Pă­catul cauzează moartea. Este o otravă mortală. Dar, datorită morții lui Isus pe cruce și a învierii Sale, El a câștigat victoria asupra păcatului și a morții. Avem promisiunea certă a unei vieți veșnice, a unor trupuri cerești transformate și a unui sfârșit pentru păcat și moarte, toate acestea datorită faptului că a înviat Isus.

Aplicație

1. Ce speranță găsești în mod special în dreptul tău în 1 Corinteni 15? Ce versete îți vorbesc personal și de ce?

2. Isus a fost rodul timpuriu al secerișului care ne garantează realitatea că va urma un seceriș al credincioșilor care vor fi înviați. La a doua venire, credincioșii vor fi înviați și luați la cer. Ce anume abia aștepți la a doua venire a lui Isus? Să-L vezi pe El? Să-i vezi pe cei dragi? Să afli ce s-a petrecut în spatele cortinei? Alte lucruri? Împărtășește-ți speranțele și dorurile în cadrul grupei.

3. La a doua venire, noi vom fi schimbați. Corpul nostru degradabil și muritor va fi transformat într-un corp nedegradabil și nemuritor. Are vreo importanță pentru viitor dezvoltarea caracterului nostru acum? Explică. Cum te ajută să iei decizi mai bune în viață chiar acum faptul că știi că într-o zi vom fi înviați?