Învierile de dinainte de cruce

1. Ce dovezi găsești în Iuda 9 și Luca 9:28-36 referitoare la învierea fizică a lui Moise?

Unii părinți bisericești greci din Alexandria au susținut că, atunci când Moise a murit, au existat doi Moise: unul viu, în duh, și un altul mort, în trup; un Moise care s-a înălțat la cer cu îngerii și un Moise care a fost îngropat în pământ. (Vezi Origen, Omilii la cartea Iosua, 2.1; Clement din Alexandria, Stromata 6:15.) Această distincție între înălțarea sufletului la cer și îngroparea trupului ar putea avea sens pentru cei care cred în conceptul grecesc de suflet nemuritor, dar ideea aceasta nu se găsește în Biblie. Iuda 9 confirmă învățătura biblică despre învierea trupului lui Moise, fiindcă lupta a fost „pentru trupul lui Moise”, nu pentru vreun așa-zis suflet care a supraviețuit.

În Deuteronomul 34:5-7 ni se spune că Moise a murit la 120 de ani și că Domnul l-a îngropat într-un loc ascuns dintr-o vale din țara Moab. Dar Moise nu a rămas multă vreme în mormânt. „Domnul Isus Însuși, împreună cu îngerii care îl îngropaseră, a coborât din cer ca să-l cheme afară pe sfântul care dormea. […] Pentru prima dată, Domnul Hristos era pe punctul de a-i da viață unui mort. […] Învierea a devenit o certitudine pentru totdeauna. Satana a fost deposedat de prada lui, drepții morți aveau să trăiască din nou” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 478, 479).

O dovadă clară a învierii lui Moise se găsește în episodul schimbării la față. Acolo, Moise apare împreună cu prorocul Ilie, care fusese luat la cer fără să vadă moartea (2 Împărați 2:1-11). Moise și Ilie chiar au dialogat cu Isus (vezi Luca 9:28-36). Citește în mod special Luca 9:30,31. Apariția lui Moise, o dovadă a victoriei viitoare a lui Isus asupra păcatului și a morții, este descrisă aici în termeni incontestabili. Moise și Ilie au fost aceia care I s-au arătat lui Isus, nu spiritele sau duhurile lor (la urma urmei, Ilie nici nu murise).

Lui Moise nu i s-a permis să intre în Canaanul pământesc (Deuteronomul 34:1-4), dar a fost dus în Canaanul ceresc. Ce ne învață acest lucru despre modul în care Dumnezeu „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20)?

Comentariu EGW

[Pentru Moise] Capătul acelor ani de muncă și grijă împovărătoare a fost un mormânt în pustie. Dar Acela care „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20) a răspuns la rugăciunea slujitorului Său așa cum știe El să facă. Moise a trecut sub puterea morții, dar nu avea să rămână în mormânt. Hristos Însuși l-a chemat la viață. Satana, ispititorul, pretinsese corpul lui Moise din pricina păcatului său; dar Hristos, Mântuitorul, l-a scos din mormânt (Iuda 9).

Pe Muntele Schimbării la Față, Moise era ca o mărturie pentru biruința lui Hristos asupra păcatului și a morții. El îi reprezenta pe aceia care vor ieși din mormânt la învierea drepților. Ilie, care fusese luat la cer fără să fi văzut moartea, îi reprezenta pe aceia care vor fi în viață pe pământ la a doua venire a lui Hristos și care vor fi „schimbați într-o clipă, într-o clipeală de ochi, la cea din urmă trâmbiță”, „când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire, și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire” (1 Corinteni 15:51-53). – Hristos, Lumina lumii, p. 421 

Tatăl L-a glorificat pe Hristos cu lumina cerului și i-a ales pe Moise și pe Ilie să fie solii trimiși să stea de vorbă cu El despre agonia care urma să vină asupra Lui, pentru că ei trăiseră pe pământ ca oameni, experimentaseră suferința și neliniștea omenească și puteau să înțeleagă încercarea lui Isus din timpul vieții Sale pe pământ. Ca profet al lui Israel, Ilie Îl reprezentase pe Hristos și, la un anumit nivel, lucrarea lui fusese asemănătoare cu lucrarea Mântuitorului. Iar Moise, în calitate de conducător al lui Israel, stătuse înaintea poporului ca Hristos, comunicase cu El și urmase instrucțiunile Sale, de aceea aceștia doi, dintre mulțimile de ființe strânse în jurul tronului lui Dumnezeu erau cei mai potriviți pentru a face această lucrare pentru Fiul lui Dumnezeu. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 5, p. 1096

Scopul pentru care a venit Hristos în lume nu a fost altul decât acela de a face cunoscută slava lui Dumnezeu, pentru ca omul să fie înnobilat prin puterea ei restauratoare. Lui I-au fost date toată puterea și tot harul. Inima Sa era un izvor de apă vie, o fântână ale cărei ape nu seacă, întotdeauna gata să reverse șuvoaie îmbelșugate asupra celor din jurul Său. El Și-a petrecut întreaga viață făcând bine tuturor în modul cel mai dezinteresat și pur. Planurile Sale erau pline de iubire și simpatie. Se bucura că putea să facă pentru cei ce-L urmau mai mult decât puteau ei cere sau gândi. Rugăciunea Sa constantă pentru ei era ca ei să fie sfințiți prin adevăr și Se ruga plin de încredere, știind că înainte de întemeierea lumii fusese luată o hotărâre plină de putere. El știa că vestea cea bună a Evangheliei Împărăției avea să fie predicată în toată lumea, că adevărul, înarmat cu atotputernicia Duhului Sfânt, avea să biruiască în lupta cu răul și că stindardul însângerat va flutura într-o zi biruitor deasupra urmașilor Săi. – That I May Know Him, p. 37 

2. Ce asemănări și deosebiri observi între următoarele două învieri?
1 Împărați 17:8-24
2 Împărați 4:18-37

În Evrei 11 citim că, prin credință, „femeile și-au primit înapoi pe morții lor înviați” (v. 35). Este și cazul următoarelor două învieri: prima (1 Împărați 17:8-24) a avut loc în timpul marii apostazii a lui Israel, sub influența regelui Ahab și a soției lui păgâne, Izabela. Pe când o secetă grea devasta țara, Dumnezeu i-a poruncit lui Ilie să meargă la Sarepta, o cetate în afara hotarelor poporului Israel. Acolo, el a întâlnit o biată văduvă feniciană care se pregătea să gătească ultima masă sărăcăcioasă pentru ea și fiul ei și apoi se așteptau să moară. Dar viețile lor au fost cruțate prin minunea înmulțirii făinii și uleiului, care nu s-au terminat până când nu a încetat seceta. Mai târziu, fiul ei s-a îmbolnăvit și a murit. Cu disperare, mama a insistat pe lângă Ilie, care a strigat către Domnul. Citește 1 Împărați 17:22.

A doua înviere (2 Împărați 4:18-37) a avut loc în Sunem, un mic sat la sud de muntele Ghilboa. Elisei ajutase o biată văduvă să-și plătească datoria prin minunea umplerii multor vase cu ulei (2 Împărați 4:1-7). Mai târziu în Sunem, el a cunoscut o femeie căsătorită și cu poziție socială, dar care nu avea copii. Profetul i-a spus că va avea un fiu și așa a fost. Copilul a crescut și era sănătos, dar într-o zi s-a îmbolnăvit și a murit. Sunamita s-a dus la muntele Carmel și i-a cerut lui Elisei să vină cu ea să-l vadă pe fiul ei. Elisei s-a rugat Domnului cu perseverență și, în cele din urmă, copilul a revenit la viață.

Aceste femei au fost în împrejurări diferite de viață, dar au avut aceeași credință salvatoare. Văduva feniciană l-a găzduit pe profetul Ilie într-o perioadă extrem de grea, când el nu era în siguranță nicăieri în Israel. Sunamita și soțul ei au construit o cameră specială unde profetul Elisei putea să stea când trecea prin părțile lor. Când cei doi fii au murit, mamele lor credincioase au apelat la acești profeți ai lui Dumnezeu și au avut bucuria de a-și vedea iarăși copiii în viață.

Acestea sunt istorii extraordinare, dar pe lângă ele câte alte istorii nespuse nu au avut parte de nimic miraculos! Ce ne învață această tristă realitate despre importanța credinței noastre în învierea promisă la sfârșitul timpului?

Comentariu EGW

În acest cămin lovit de sărăcie, foametea apăsa greu și puțina hrană era pe terminate. Venirea lui Ilie chiar în ziua în care văduva se temea că trebuie să renunțe la lupta pentru susținerea vieții a supus unei probe cât se poate de aspre credința ei în puterea Dumnezeului celui viu de a îngriji de nevoile ei. Dar chiar în acest impas teribil, ea a dat mărturie despre credința ei, împlinind cererea străinului care o rugase să împartă cu el ultima ei bucățică de pâine. …

Văduva din Sarepta și-a împărțit bucățica de hrană cu Ilie și, ca urmare, viața ei și cea a fiului ei au fost ocrotite. Și tuturor acelora care, în timp de încercare și de lipsă, manifestă împreună-simțire și îi ajută pe cei în nevoie, Dumnezeu le făgăduiește binecuvântări mari. – Conflict and Courage, p. 206

Dar mama n-a fost mulțumită până când Elisei n-a venit personal cu ea. „Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi”, a zis ea. „Și el s-a sculat și a mers după ea…”

Când au ajuns acasă, Elisei a intrat în camera unde se afla întins copilul mort, „a închis ușa după ei amândoi și s-a rugat Domnului. S-a suit și s-a culcat pe copil; și-a pus gura pe gura lui, ochii pe ochii lui, mâinile pe mâinile lui și s-a întins peste el. Și trupul copilului s-a încălzit. Elisei s-a coborât, a mers încoace și încolo prin casă, apoi s-a suit iarăși și s-a întins peste copil. Și copilul a strănutat de șapte ori și a deschis ochii.” …

În felul acesta a fost răsplătită credința acestei femei. Domnul Hristos, marele Dătător al vieții, i-a redat fiul. În același fel vor fi răsplătiți cei credincioși ai Săi când, la venirea Sa, moartea își va pierde boldul, iar mormântul va fi lipsit de biruința pe care o pretinsese. Atunci, El le va reda slujitorilor Săi copiii care le-au fost luați prin moarte. „Așa vorbește Domnul: «Un țipăt s-a auzit în Rama, plângeri și lacrimi amare: Rahela își plânge copiii și nu vrea să se mângâie pentru copiii ei, căci nu mai sunt!» Așa vorbește Domnul: «Oprește-ți plânsul, oprește-ți lacrimile din ochi, căci truda îți va fi răsplătită ... ei se vor întoarce iarăși din țara vrăjmașului. Este nădejde pentru urmașii tăi, zice Domnul; copiii tăi se vor întoarce în ținutul lor»” (Ieremia 31:15-17). – Profeți și regi, pp. 238–239

Biblia spune că Isus „umbla din loc în loc, făcea bine și vindeca pe toți cei ce erau apăsați de diavolul, căci Dumnezeu era cu El” (Faptele 10:38). Evangheliile sunt pline de relatări despre Isus slujind multor suflete nevoiașe și rănite, motiv pentru care mai târziu mulți evrei au ajuns să creadă că Isus era Mesia cel promis.

„Erau sate întregi în care nu se mai auzea niciun geamăt de durere, pentru că Domnul Hristos trecuse pe acolo şi vindecase toate suferinţele locuitorilor. Lucrarea Lui a dovedit că El avea o misiune divină. Fiecarefaptă a vieţii Sale dezvăluia dragostea, mila şi compasiunea; inima Lui se  deschidea cu empatie pentru fiii oamenilor. El a preluat natura umanăca să poată veni în contact cu lipsurile şi nevoile omului. Cei mai săraci şi  cei mai umili oameni nu se temeau să se apropie de El. Chiar şi copiii mici se simţeau atraşi de Isus” (Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 11).

3. Citește Luca 7:11-17. Ce diferențe importante există între această înviere și cele analizate ieri?

În timpul misiunii Lui în Galileea, Isus a vindecat bolnavi și a scos demoni. Odată, El și cei care Îl însoțeau se apropiau de poarta cetății Nain, când o procesiune funerară tocmai ieșea din cetate. În sicriul deschis (Luca 7:14) se afla singurul fiu al văduvei care plângea, fiind de nemângâiat. Plin de milă pentru mama îndurerată, Isus i-a zis: „Nu plânge!” Apoi S-a îndreptat spre fiul mort și i-a poruncit: „Tinerelule, scoală-te, îți spun!” Băiatul a revenit la viață, iar Isus „l-a dat înapoi maicii lui” (Luca 7:13-15). Prezența lui Isus a schimbat total întreaga scenă și mulți dintre martorii la acea minune și-au dat seama nu doar că ceva uimitor se întâmplase, ci și că Cineva special (ei L-au numit „un mare proroc”) Se afla printre ei.

Atât văduva feniciană (1 Împărați 17:8-24), cât și sunamita (2 Împărați 4:18-37) ceruseră ajutor – de la Ilie și, respectiv, de la Elisei. Dar văduva din Nain a fost ajutată fără ca măcar să fi cerut ajutor. Aceasta înseamnă\ că Dumnezeu ne poartă de grijă chiar și atunci când suntem neputincioși sau ne simțim nedemni să-I cerem ajutorul. Isus a văzut problema și a rezolvat-o – ceva foarte obișnuit la Isus de-a lungul întregii Sale slujiri.

Adevărata religie presupune grijă față de orfanii și văduvele din jurul nostru (Iacov 1:27). Deși, evident, nu vom putea face genul de minuni făcute de Isus, ce putem face ca să le slujim celor ce suferă în jurul nostru?

Comentariu EGW

Răscumpărătorul tău îndurător te urmărește cu dragostea și mila Sa, gata să-ți asculte rugăciunile și să-ți dea ajutorul de care ai nevoie. El cunoaște poverile din inima fiecărei mame și este prietenul ei cel mai bun în orice situație care necesită intervenție urgentă. Brațele sale veșnice o susțin pe mama credincioasă, temătoare de Dumnezeu. Când a fost pe pământ, a avut o mamă care s-a luptat cu sărăcia, cu multe griji și necazuri și El simte cu fiecare mamă creștină în grijile și necazurile ei. Acel Mântuitor care a făcut o călătorie lungă pentru a alina inima îndurerată a femeii a cărei fiică era posedată de duhul cel rău va auzi rugăciunile mamei și îi va binecuvânta copiii.

Acela care i l-a redat văduvei pe singurul ei fiu, chiar în timp ce acesta era condus spre locul de înmormântare, simte astăzi cu durerea mamelor în suferință. Acela care, plin de milă, a vărsat lacrimi la mormântul lui Lazăr și l-a redat Martei și Mariei pe fratele lor cel mort și îngropat, care a iertat-o pe Maria Magdalena, care Și-a adus aminte de mama Sa când era atârnat pe cruce, în agonie, care S-a înfățișat femeilor care plângeau și le-a făcut mesagerii Săi în răspândirea primelor vești bune despre un Mântuitor înviat, este cel mai bun prieten al femeii de astăzi și este gata să o ajute în toate situațiile vieții. – Căminul adventist, p. 204

Acela care a stat lângă mama întristată de la poarta satului Nain veghează lângă fiecare ființă care plânge în fața unui sicriu. El este pătruns de milă văzând întristarea noastră. Inima Lui, care a iubit și a avut milă, este o inimă de o duioșie neschimbată. Cuvântul Lui, care l-a chemat pe mort la viață, nu este acum mai slab în putere ca atunci când i-a vorbit tânărului din Nain. El zice: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ” (Matei 28:18). Puterea aceasta n-a scăzut odată cu trecerea anilor, nici nu s-a epuizat din cauza activității neîncetate a harului Său abundent. Pentru toți aceia care cred, El este încă un Mântuitor viu. – Hristos, Lumina lumii, p. 319

… Când a murit nobilul nostru Henry [Decesul lui Henry N. White a avut loc la Topsham, Maine, în 8 decembrie 1863.], la vârsta de șaisprezece ani – când cântărețul nostru drag a fost dus spre mormânt și noi știam că nu vom mai auzi cântecul lui de dimineață – casa noastră a devenit un loc pustiu. Atât părinții, cât și cei doi fii rămași au suferit mult de pe urma acestei lovituri atât de adânci și dureroase. Dar Dumnezeu ne-a mângâiat în singurătatea noastră și am mers înainte cu credință și curaj, în lucrarea pe care El ne-a încredințat-o, în speranța strălucitoare că îi vom întâlni pe copiii noștri în lumea aceea în care boala și moartea nu vor veni niciodată. – Schițe din viața mea, p. 165

Noi trebuie să venim în întâmpinarea necazurilor, dificultăților și grijilor altora. Trebuie să luăm parte la bucuriile și la grijile tuturor, atât ale celor de sus, cât și ale celor de jos, atât ale celor bogați, cât și ale celor săraci. „Fără plată ați primit”, spune Domnul Hristos, „fără plată să dați” (Matei 10:8). Pretutindeni în jurul nostru sunt oameni săraci care trec prin încercări și au nevoie de simpatie și ajutor. Sunt văduve care au nevoie de înțelegere și sprijin. Sunt orfani pe care urmașii Domnului au fost îndemnați să-i primească la ei ca pe o moștenire din partea lui Dumnezeu. Prea adesea aceștia sunt trecuți cu vederea și neglijați. Poate că sunt îmbrăcați în zdrențe, lipsiți de educație și par respingători din toate punctele de vedere, totuși ei sunt proprietatea lui Dumnezeu. Ei au fost cumpărați cu un preț și sunt la fel de scumpi în ochii Săi ca și noi. Ei sunt membri ai marii familii a lui Dumnezeu, iar creștinii, ca administratori ai Săi, sunt răspunzători pentru ei. – Parabolele Domnului Hristos, p. 386

Învierile anterioare morții și învierii lui Isus nu s-au limitat la vreun grup etnic sau la vreo clasă socială. Moise a fost poate cel mai mare lider al poporului lui Dumnezeu care a existat vreodată (Deuteronomul 34:10-12). În schimb, biata văduvă feniciană nu era nici măcar parte a poporului Israel (1 Împărați 17:9). Femeia din Sunem era bogată și importantă în comunitatea ei (2 Împărați 4:8), nefiind nici ea evreică, în opinia unor comentatori ai Bibliei. Văduva din Nain avea un singur fiu, pe care probabil se baza (Luca 7:12). Spre deosebire de aceste cazuri, Iair era conducător de sinagogă, probabil în Capernaum (Marcu 5:22). Indiferent de apartenența lor culturală sau de statutul lor social, toți aceștia au fost binecuvântați de puterea dătătoare de viață a lui Dumnezeu.

4. Citește Marcu 5:21-24,35-43. Ce înțelegem despre moarte din cuvintele lui Isus: „Copila n-a murit, ci doarme” (Marcu 5:39)?

Fiica de 12 ani a lui Iair zăcea grav bolnavă, așa că tatăl ei s-a dus la Isus și L-a implorat să vină acasă la ei și să-Și pună mâinile vindecătoare peste ea. Dar, înainte ca Isus să ajungă acasă la fata bolnavă, cineva a adus o veste tristă. Citește-o în Marcu 5:35, iar în versetul 36 citește ce i-a spus Isus tatălui îndurerat. Într-adevăr, tatăl nu mai putea face altceva decât să se încreadă total în intervenția lui Dumnezeu.

Odată ajunși acasă, Isus le-a spus ceva celor adunați acolo. Citește în Marcu 5:39. Ei și-au bătut joc de El pentru că (1) știau că fetița era moartă și (2) nu prinseseră sensul cuvintelor Lui: „Metafora mângâietoare prin care «a dormi» înseamnă «moarte» pare să fi fost modul preferat al lui Isus de a numi această experiență ([Matei 9:24; Luca 8:53]; vezi Ioan 11:11-15). Moartea este un somn, dar este un somn adânc din care doar Marele Dătător al vieții poate trezi pe cineva, fiindcă doar El deține cheile mormântului (vezi Apocalipsa 1:18; cf. Ioan 3:16; Romani 6:23)” (Comentariul biblic adventist, vol. 5, p. 609).

Citește în Marcu 5:42 reacția celor prezenți după învierea acestei copile. Nu e de mirare că au reacționat așa. Deocamdată, moartea este ceva final, absolut, aparent ireversibil. A vedea așa ceva cu propriii ochi trebuie să fi fost o experiență șocantă, care poate schimba oricui viața.

Cuvintele lui Isus: „Nu te teme, crede numai” (Marcu 5:36) sunt încărcate de sens și pentru noi. Cum poți ajuta pe cineva care a pierdut recent o persoană dragă să continue să creadă, chiar și în situații înfricoșătoare și dureroase?

Comentariu EGW

În timp ce se aflau încă pe drum, un om și-a făcut loc prin mulțime, aducându-i lui Iair vestea că fiica lui a murit și că nu mai avea rost să-L supere pe Învățătorul. Cuvântul a ajuns la urechea lui Isus. „Nu te teme”, a zis El, „crede numai, și va fi tămăduită.”
Iair s-a apropiat mai mult de Mântuitorul și împreună s-au grăbit spre casa fruntașului. Bocitorii plătiți și cântăreții din fluier sosiseră deja și umpleau văzduhul cu strigătele lor. Prezența mulțimii și frământarea ei au mișcat inima lui Isus. El a încercat să-i liniștească pe oameni, zicând: „Pentru ce faceți atâta zarvă și pentru ce plângeți? Copila n-a murit, ci doarme.” Ei s-au supărat auzind cuvintele Străinului. O văzuseră pe copilă în brațele morții și au început să-și bată joc de El. …
Isus S-a apropiat de pat și, luând mâna copilei în mâna Sa, a rostit încet, în limbajul folosit în casa ei, cuvintele: „Fetițo, scoală-te îți zic!”
Deodată un fior a străbătut corpul care zăcea inert. Pulsul vieții a bătut iarăși. Buzele s-au deschis zâmbind. Ochii s-au deschis mari, ca după somn, și fetița a privit cu uimire la grupul de lângă ea. S-a ridicat, și părinții au îmbrățișat-o și au plâns de bucurie. – Hristos, Lumina lumii, pp. 342–343 
Este privilegiul creştinilor să ştie că Hristos este cu adevărat în ei. „Ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră.” Toate lucrurile sunt posibile pentru cel care crede şi orice lucru dorim, atunci când ne rugăm, dacă vom crede că îl vom primi, îl vom avea. Această credinţă va străpunge şi norul cel mai întunecat şi va aduce raze de lumină şi de speranţă sufletului descurajat şi deznădăjduit. Absenţa acestei credinţe şi a încrederii aduce cu sine confuzie, temeri chinuitoare şi presupuneri rele. Dumnezeu va face lucruri mari pentru poporul Său, atunci când acesta se va încrede pe deplin în El. „Evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig.” Religia curată şi neîntinată va fi ilustrată în viaţă. Hristos Se va dovedi o sursă de putere care nu se epuizează niciodată, un ajutor mereu prezent în vreme de necaz. – Mărturii, vol. 2, p. 139 
Glasul (lui Dumnezeu) s-a auzit: „Te iubesc cu o iubire veșnică” (Ieremia 31:3). „Mă voi îndura de tine cu o dragoste veșnică” (Isaia 54:8). Cât de uimitoare este această iubire, ca Dumnezeu să binevoiască să îndepărteze orice motiv de îndoială sau semn de întrebare ridicate de temerile și slăbiciunea oamenilor și să prindă mâna tremurândă care se ridică spre El în credință, ca să ne ajute să ne încredem în El prin nenumărate asigurări și încredințări. … Ce ar mai fi putut să facă Domnul pentru a ne întări credința în promisiunile Sale? – That I May Know Him, p. 262

5. Citește Ioan 11:1-44. În ce sens a fost Isus „proslăvit” (Ioan 11:4) prin moartea și învierea lui Lazăr?

Și aici, Isus folosește metafora somnului când vorbește despre moarte. „Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să-l trezesc din somn” (Ioan 11:11). Deși unii au crezut că El vorbea despre somnul propriu-zis (Ioan 11:11-13), Isus a exprimat clar ce a vrut să spună: „Lazăr a murit” (Ioan 11:12-14). De fapt, când Isus a ajuns în Betania, Lazăr era mort de patru zile; cadavrul lui deja intrase în putrefacție (Ioan 11:17,39). Când corpul începe să se descompună în așa măsură încât să miroasă urât, nu mai este niciun dubiu: acea persoană este moartă.

În acest context, când Isus i-a spus: „Fratele tău va învia” (Ioan 11:23), Marta și-a reafirmat credința în învierea finală. Dar Isus a declarat: „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11:25,26), apoi a adăugat: „Dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu” (Ioan 11:40). Marta a crezut și a văzut gloria lui Dumnezeu în învierea fratelui ei.

Biblia spune că Dumnezeu a creat lumea prin cuvântul Său (Psalmii 33:6) și, la cuvântul Său, viața poate fi recreată, ca în cazul lui Lazăr. După o scurtă rugăciune, Isus a poruncit: „Lazăre, vino afară!” (Ioan 11:43). Pe loc, acei oameni au asistat la puterea dătătoare de viață a lui Dumnezeu, aceeași putere care, prin cuvântul rostit, a adus lumea noastră la existență și aceeași putere care, la sfârșitul timpului, va readuce la viață morții. Înviindu-l pe Lazăr, Isus a dovedit că avea putere să învingă moartea. Pentru ființe ca noi, care suntem inevitabil muritori, ce altă manifestare mai mare a slavei lui Dumnezeu ar mai putea fi?

Citește Ioan 11:25,26. Într-un verset, Isus vorbește despre cei credincioși care mor, iar în următorul, despre credincioșii care nu mor niciodată. Ce ne transmite Isus? De ce convingerea că moartea este un somn inconștient este atât de importantă pentru a înțelege corect cuvintele lui Isus? Și de ce cuvintele Lui ne oferă nouă, ființe sortite mormântului, atâta speranță?

Comentariu EGW

Domnul Hristos nu-i avea numai pe cei din Betania pe care-i iubea, la care să Se gândească, de care să Se ocupe; El trebuia să Se ocupe şi de instruirea ucenicilor Săi. Ei aveau să fie reprezentanţii Săi în lume, aşa că binecuvântarea Tatălui trebuia să-i cuprindă pe toţi. Pentru ei, El a îngăduit ca Lazăr să moară. Dacă l-ar fi făcut bine, dacă l-ar fi vindecat de boala lui, minunea care este dovada cea mai puternică a caracterului Său divin nu ar fi fost înfăptuită.

Domnul Hristos nu-i avea numai pe cei din Betania pe care-i iubea, la care să Se gândească, de care să Se ocupe; El trebuia să Se ocupe şi de instruirea ucenicilor Săi. Ei aveau să fie reprezentanţii Săi în lume, aşa că binecuvântarea Tatălui trebuia să-i cuprindă pe toţi. Pentru ei, El a îngăduit ca Lazăr să moară. Dacă l-ar fi făcut bine, dacă l-ar fi vindecat de boala lui, minunea care este dovada cea mai puternică a caracterului Său divin nu ar fi fost înfăptuită.

Dacă Domnul Hristos ar fi fost în camera în care Lazăr zăcea bolnav, el n-ar fi murit, căci Satana n-ar fi avut putere asupra lui. În prezenţa Dătătorului vieţii, moartea nu şi-ar fi îndreptat săgeata asupra lui Lazăr. ... El a îngăduit ca Lazăr să treacă sub stăpânirea morţii şi surorile îndurerate l-au văzut pe fratele lor pus în mormânt. Domnul Hristos a ştiut că, atunci când aveau să privească faţa fratelui lor mort, credinţa în Răscumpărătorul lor avea să fie în mod foarte sever încercată. Astfel că El a trebuit să taie, să cureţe crengile, pentru ca vița să aducă mai multă roadă. El ştia că, datorită luptei prin care ele treceau acum, credinţa lor avea să strălucească cu o mai mare putere. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 92 (26 martie)

„Dați piatra la o parte”, a zis Hristos. Crezând că dorește numai să vadă mortul, Marta s-a opus, spunând că trupul fusese înmormântat de patru zile și intrase deja în descompunere. Declarația aceasta, dată înainte de învierea lui Lazăr, nu le mai îngăduia vrăjmașilor lui Hristos să spună că totul nu fusese decât o înșelăciune. Mai înainte, fariseii își spuseseră feluritele lor păreri cu privire la atât de minunata descoperire a puterii lui Dumnezeu. Când o readusese la viață pe fiica lui Iair, Hristos spusese: „Copila n-a murit, ci doarme” (Marcu 5:39). Întrucât ea fusese bolnavă numai un scurt timp și fusese înviată imediat după moarte, fariseii declaraseră că fata nu fusese moartă, pentru că Hristos Însuși spusese că ea numai doarme. Ei încercaseră să arate că Hristos nu putea să vindece boala și ce se spunea despre minunile Lui era numai o poveste. Dar, în cazul acesta, nimeni nu putea să susțină că Lazăr nu era mort. – Hristos, Lumina lumii, p. 534

Deoarece era una cu Tatăl, egal cu El, Hristos a putut să facă ispășire pentru păcat și să-l salveze pe om – nu în păcat, ci din păcat. …

Iată cuvintele pe care li le va spune Dumnezeu celor credincioși, așa cum zice Isus: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” Atunci, din mulțimea celor răscumpărați se va înălța un cânt triumfal: „Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte?” O, dacă mintea noastră ar putea înțelege măreția acestui subiect și minunata importanță a ocaziei!

„Oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată.” „Dacă păzește cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.” Este posibil ca aleșii lui Dumnezeu să cadă la postul datoriei, dar pentru ei este numai un somn, o odihnă până când Isus îi va trezi pentru a avea parte împreună cu El de o greutate veșnică de slavă. – The Upward Look, p. 272

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Patriarhi și profeți, capitolul 43; Profeți și regi, capitolele 10 și 19; Hristos, Lumina lumii/ Viața lui Iisus, capitolele 32, 36 și 58

„În Hristos este viaţa originară, neîmprumutată, nederivată. «Cine are pe Fiul are viaţa» (1 Ioan 5:12). Dumnezeirea lui Hristos este o asigurare pentru cel credincios că va avea viaţa veşnică. «Cine crede în Mine», a zis Isus, «chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?» (Ioan 11:25,26). Hristos privea aici la a doua Sa venire. Atunci, morții neprihăniți vor învia în corpuri nesupuse degradării, iar neprihăniții vii vor fi duşi la cer fără să vadă moartea. Minunea pe care Hristos era gata să o realizeze prin învierea lui Lazăr urma să reprezinte învierea tuturor celor neprihăniţi. Prin cuvântul şi faptele Sale, El Se declara Autor al învierii. El, care curând urma să moară pe cruce, stătea cu cheile morţii, biruitor asupra mormântului, şi Își afirma dreptul şi puterea de a da viaţa veşnică” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 530).

Studiu zilnic:

2 Samuel 9

2 Samuel 10

2 Samuel 11

2 Samuel 12

2 Samuel 13

2 Samuel 14

2 Samuel 15

 Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 8 (până la par. „Rugați-vă fără încetare”)

1. Cine mânca întotdeauna la masa împăratului?

2. Cine și cui a făcut un apel pentru a fi „plin de bărbăție”?

3. Ce fel de haină purtau fetele împăratului care erau fecioare?

4. Ce deal a suit David, în ce fel și ce a făcut când a ajuns în vârful lui?

5. Ce să facem când nu primim un răspuns imediat la rugăciune?

Comentariu EGW

Hristos, Lumina lumii, capitolul 58, „Lazăre, vino afară”.