O viață trăită cu laudă

Este întotdeauna ușor să strigăm de bucurie către Domnul când suntem fericiți. Nu este ușor însă când lucrurile merg rău, când suntem în cele mai grave situații posibile, când cuptorul împrejurărilor se încinge. Totuși acela este momentul când avem nevoie – poate mai mult ca niciodată – să-L lăudăm pe Dumnezeu, fiindcă lauda ne ajută să ne păstrăm credința.

De fapt, lauda la adresa lui Dumnezeu poate transforma chiar și cele mai întunecate împrejurări în care ne aflăm. Poate nu în sensul că va schimba starea de fapt, ci în sensul că ne poate schimba pe noi și pe cei din jurul nostru într-un mod care să ne ajute să facem față provocărilor.

Laudă înseamnă credință activă. Poate că nu întotdeauna va veni ca ceva natural, firesc, dar – prin exercițiu și repetare până va deveni parte din viața noastră – lauda are puterea și să convertească, și să cucerească.

De înțeles: Ce este lauda? Cum poate fi lauda o armă spirituală atât de puternică în situații dificile? Cum poate actul de a-L lăuda pe Dumnezeu să ne transforme pe noi și împrejurările?

Comentariu EGW

Luați Cuvântul lui Hristos ca pe o garanție pentru voi. Oare nu v-a invitat Domnul să veniți la El? Să nu vă permiteți niciodată să vorbiți cu descurajare şi fără speranţă. Dacă veți face așa, veți pierde mult. Privind la aparențe și lamentându-vă când vin dificultăți și sunteți apăsați de necazuri, dovediți că aveţi o credință slabă și bolnavă. Trebuie să vorbiți și să lucrați ca și când credința voastră ar fi invincibilă. Domnul este bogat în resurse, deoarece lumea este a Lui. Priviți spre cer prin credință! Priviți la Acela care are lumina, puterea și eficiența!

În credința adevărată există o voioșie, o statornicie în principii și o fermitate în atingerea scopului propus, pe care nici timpul, nici oboseala nu le pot slăbi. „Flăcăii obosesc și ostenesc, chiar tinerii se clatină, dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc” (Isaia 40:30,31). – Parabolele Domnului Hristos, pp. 146–147

Adesea, viața creștinului este plină de pericole, iar datoria i se pare greu de îndeplinit. El își imaginează o ruină iminentă în față și sclavie și moarte înapoi. Totuși vocea lui Dumnezeu spune cu claritate: Mergeți înainte! Să ne supunem poruncii, chiar dacă privirile noastre nu pot pătrunde întunericul. Obstacolele care ne împiedică să progresăm nu vor dispărea niciodată din fața unui om care stă pe loc, plin de îndoială. Cei care amână ascultarea până când toate incertitudinile vor dispărea și până când nu va mai fi niciun risc de a da greș sau de a fi biruiți nu vor  asculta niciodată. Credința privește dincolo de dificultăți și se bazează pe ceea ce nu se vede, chiar pe Cel ce este Atotputernic, prin urmare ea nu poate fi înfrântă. Credința înseamnă să ne ținem strâns de mâna Domnului Hristos în orice situație grea. – Slujitorii Evangheliei, p. 262

Domnul dorește ca noi să vorbim despre bunătatea Sa și să mărturisim despre puterea Sa. El este onorat prin exprimarea laudei și a mulțumirii noastre. Dumnezeu spune: „Cine aduce mulțumiri ca jertfă acela Mă proslăvește” (Psalmii 50:23). În timpul călătoriei prin pustie, poporul Israel Îl lăuda pe Dumnezeu prin cântări sfinte. Călătorii peregrini au transpus în cântece poruncile și făgăduințele Domnului și le-au cântat pe întregul parcurs al călătoriei lor. Iar în Canaan, când se adunau cu ocazia sărbătorilor sfinte, comemorau lucrările minunate ale lui Dumnezeu și înălțau imnuri mărețe de recunoștință la adresa Numelui Său. În felul acesta, calea Domnului trebuia să fie cunoscută pe întregul pământ și mântuirea Sa, printre toate popoarele (Psalmii 67:2).

Tot așa trebuie să se întâmple și în zilele noastre. …

Dumnezeu dorește ca … noi să-I slujim cu bucurie în fiecare zi, trăind o viață nouă. El așteaptă cu nerăbdare să vadă că inima ni se umple de recunoștință pentru că numele noastre sunt scrise în cartea vieții Mielului și pentru că putem așeza toate necazurile noastre asupra Aceluia care ne poartă de grijă. Dumnezeu ne îndeamnă să ne bucurăm de faptul că suntem moștenirea Domnului, că neprihănirea lui Hristos este haina albă a sfinților Săi și că avem speranța binecuvântată a apropiatei veniri a Mântuitorului nostru. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 298–299

Marele scriitor Fiodor Dostoievski fusese condamnat la moarte, dar în ultimul moment sentința i-a fost comutată. Așa că a petrecut ani buni în închisoare. Referindu-se la experiența închisorii, el a scris: „Crede până la sfârșit, chiar dacă toți se abat și tu rămâi singurul credincios; adu-ți darurile chiar și atunci și laudă-L pe Dumnezeu în singurătatea ta!”

În studiile din acest trimestru am văzut deja cum Pavel a îndurat o incredibilă persecuție și opoziție. Dar acum el se află într-o închisoare romană. Și nu este demoralizat. În schimb, scrie cu înflăcărare pentru a-i încuraja pe credincioșii din Filipi.

1. Citește Filipeni 4:4-7. Cum crezi că a putut scrie Pavel asemenea lucruri când se afla în închisoare? Potrivit acestui pasaj, care sunt soluțiile pentru a obține „pacea lui Dumnezeu”?

E de înțeles să ne bucurăm când totul merge bine. Dar Pavel ne îndeamnă să ne bucurăm întotdeauna. Ar putea suna ciudat. Dacă luăm în sens literal ce scrie Pavel, există două implicații cruciale pentru noi: În primul rând, dacă ar fi să ne bucurăm întotdeauna, ar însemna să ne bucurăm și când împrejurările nu par să ne dea motive de bucurie. În al doilea rând, dacă ar fi să ne bucurăm întotdeauna, ar însemna și că va trebui să învățăm să ne bucurăm și când nu avem chef să ne bucurăm.

Pavel face apel la noi să-L lăudăm pe Dumnezeu chiar dacă de multe ori poate să pară oarecum nenatural, nefiresc. Sau chiar irațional. Dar, după cum vom vedea, tocmai pentru că există momente când pare ceva irațional, noi suntem chemați să ne bucurăm. Cu alte cuvinte, lauda este un act de credință. După cum credința se bazează nu pe situațiile în care ne aflăm, ci pe adevărul despre Dumnezeu, tot la fel lauda este ceva la care noi recurgem nu pentru că ne simțim bine, ci în virtutea adevărului despre persoana lui Dumnezeu și ce ne-a promis El. Uimitor, o asemenea credință va începe să ne modeleze gândurile, simțămintele și circumstanțele.

Care este adevărul despre Dumnezeu identificat de Pavel în pasajul de astăzi – un adevăr care îl ajută să se bucure chiar și în închisoare? Întocmește o scurtă listă cu adevăruri despre Dumnezeu. Parcurge-o din nou și laudă-L pe Dumnezeu pentru fiecare punct. Cum schimbă acest exercițiu modul în care privești situațiile în care te afli?

Comentariu EGW

„Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile” (1 Tesaloniceni 5:18), pentru puterea lui Dumnezeu care vă păzește prin Isus Hristos. … Atunci când vă rugați pentru ajutor s-ar putea să nu simțiți toată bucuria și binecuvântarea pe care vă așteptați să le simțiți, dar, dacă credeți că Domnul Hristos vă va asculta rugăciunea și vă va răspunde, pacea Lui va veni peste voi. …

Dacă vă prindeți strâns de tăria Aceluia care este Ajutorul vostru puternic și nu stați la negocieri cu adversarul, nici nu vă plângeți de Dumnezeu, veți vedea cum făgăduințele Sale se împlinesc. Experiența pe care o câștigați azi în ce privește încrederea în El vă va ajuta când veți avea de înfruntat greutățile de mâine. În fiecare zi ar trebui să veniți cu încrederea unui copil tot mai aproape de Domnul Isus și de cer. Atunci când întâmpinați încercările și greutățile vieții cu o credință statornică în Dumnezeu, voi puneți la încercare iar și iar făgăduințele lui Dumnezeu și, de fiecare dată, veți învăța o nouă lecție a credinței. În felul acesta primiți putere să rezistați ispitelor și, când vor veni încercări și mai grele, veți putea să le răbdați. – Our High Calling, p. 326

„Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic – adică nu fiți neliniștiți peste măsură –, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.” Ce privilegiu îi este oferit fiecărui om să se încreadă în Isus și să Îi spună orice lucru! „Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4:4-7).

Aveți credință în Dumnezeu! Oricât de furtunoase ar fi timpurile, dacă priviți la Isus, care este Autorul și Desăvârșitorul credinței voastre, veți avea totul deplin în El. Rămâneți la vechile cărări, orice s-ar întâmpla! Să fiți bine înrădăcinați, întemeiați și zidiți în credința cea sfântă, o epistolă vie, citită și cunoscută de toți oamenii! – That I May Know Him, p. 212

[Spre sfârşitul anului 1891, … Ellen G. White a fost în Australia pentru a ajuta la întărirea lucrării începute recent acolo. … Curând după sosire, ea a fost copleşită de o boală îndelungată şi dureroasă. Următoarele pagini redau tăria ei sufletească în timpul acestei suferinţe. – Compilatorii ]

… În orele obositoare și lungi ale nopții, când somnul a fost în afara discuţiei, am dedicat mult timp rugăciunii, iar când fiecare nerv părea să ţipe de durere, când, dacă mă gândeam la mine însămi, mi se părea că ar trebui să îmi pierd minţile, pacea lui Hristos a venit în inima mea într-o asemenea măsură, încât am fost umplută de recunoştinţă şi mulţumire. Ştiu că Isus mă iubeşte, iar eu Îl iubesc pe Isus. În unele nopţi am dormit trei ore, în câteva nopţi am dormit patru ore, iar o mare parte din timp, numai două, şi totuşi, în aceste lungi nopţi australiene, în întuneric, totul pare a fi lumină în jurul meu şi mă bucur de o comuniune plăcută cu Dumnezeu. – Solii alese, cartea 2, pp. 233 –234

Imaginează-ți că lăcuiești parchetul într-o încăpere, iar la final te trezești că ai rămas blocat într-un colț și nu mai poți ieși – decât dacă pășești pe lacul proaspăt. Trebuie să stai acolo până se usucă.

Uneori credința noastră pare că ne blochează într-un colț. Ajungem într-o situație și, ca lacul proaspăt pe parchet, credința ne înțepenește ca într-o capcană. Privim la împrejurare și fie trebuie să-L respingem pe Dumnezeu, credința și tot ce am crezut până atunci, fie credința noastră ne constrânge să credem ceea ce pare imposibil.

Dumnezeu i-a adus pe israeliți într-un „colț”. După ce au peregrinat 40 de ani prin pustiu, Dumnezeu nu i-a condus la pajiști întinse și liniștite, ci la una dintre cele mai fortificate cetăți din toată regiunea. Apoi au trebuit să ocolească cetatea în tăcere timp de șase zile. În a șaptea zi, Dumnezeu le-a spus să strige tare – și acele strigăte, împreună cu sunetul trâmbițelor, dar mai ales cu intervenția divină, aveau să le aducă victoria.

2. Citește Iosua 5:13 – 6:20. Ce încearcă Dumnezeu să îi învețe pe israeliți?

Strigătele puternice nu aveau să producă vibrații care să ducă la prăbușirea zidurilor. Când le-a spus israeliților să strige, Dumnezeu le-a cerut strigătul despre care David scrie în Psalmul 66: „Înălțați lui Dumnezeu strigăte de bucurie, toți locuitorii pământului! Cântați slavă Numelui Său, măriți slava Lui prin laudele voastre!” (Psalmii 66:1,2). Acele strigăte erau laude la adresa lui Dumnezeu! După șase zile de privit la zidurile imense, ei trebuie să fi ajuns la concluzia că nu aveau nicio șansă să le doboare prin puterea lor.

3. Cum ne ajută acest gând să înțelegem mesajul din Evrei 11:30?

Când este pe punctul să facă ceva nou în viața noastră, Dumnezeu ne poate duce în fața unui Ierihon, fiindcă Își dorește să ne învețe că reușita nu stă în puterea și în strategiile noastre. Tot ce avem nevoie vine din afara noastră. Așadar, indiferent ce se află în fața noastră, chiar dacă obstacolul pare imbatabil, rolul nostru este să-L lăudăm pe Dumnezeu – sursa a tot ce avem nevoie. Aceasta este credința la nivel practic.

Comentariu EGW

Nu se auzea nicio șoaptă, doar sunetul cadențat al pașilor în mare număr și răsunetul trâmbițelor care, din când în când, rupea liniștea zorilor dimineții. Zidurile masive din piatră rezistentă păreau că sfidează asediul oamenilor. Santinelele de pe ziduri au văzut cu spaimă crescândă că, după întâiul înconjur, au urmat al doilea, al treilea, al patrulea, al cincilea și al șaselea. Care putea fi scopul acestor mișcări misterioase? Ce eveniment nemaipomenit le stătea în față? Nu au avut mult de așteptat. În timp ce se încheia cel de-al șaptelea înconjur, lunga procesiune s-a oprit. Trâmbițele, care, pentru un moment, tăcuseră, au scos deodată un sunet ca un trăsnet, care a făcut să se cutremure și pământul. Zidurile solide de piatră, cu turnurile și crenelurile lor puternice, s-au clătinat, s-au zguduit din temelii și au căzut cu trosnet la pământ, în ruine. Locuitorii Ierihonului erau paralizați de groază, iar cetele lui Israel au intrat și au luat cetatea în stăpânire.

Israeliții nu câștigaseră biruința prin propria putere; biruința fusese cu totul a Domnului; de aceea, ca prime roade ale țării, cetatea și tot ce era în ea trebuiau consacrate ca jertfă lui Dumnezeu. În mintea israeliților trebuia să se întipărească faptul că, la cucerirea Canaanului nu era necesar să lupte pentru ei înșiși, ci, ca unelte, doar să execute voia lui Dumnezeu și să nu urmărească proslăvirea și îmbogățirea lor, ci sporirea onoarei lui Iehova, Împăratul lor. – Patriarhi și profeți, p. 491

„Prin credință au căzut zidurile Ierihonului” (Evrei 11:30). … Con­tinuarea ceremoniei acesteia timp atât de îndelungat, înainte de prăbușirea zidurilor, le-a oferit israeliților prilejul de a-și dezvolta credința. Trebuia să li se imprime în minte că tăria lor nu stătea nici în înțelepciune, nici în puterea omenească, ci numai în Dumnezeul mântuirii lor. Trebuiau să se învețe să se încreadă cu totul numai în puterea Conducătorului lor divin.

Dumnezeu vrea să facă lucruri mari pentru aceia care se încred în El. Dacă poporul Lui nu are o putere mai mare este din cauză că se încrede prea mult în propria înțelepciune și nu-I dă prilej Domnului să-Și desfășoare puterea în favoarea lui. Dumnezeu îi va ajuta în orice nevoie pe copiii Săi credincioși dacă aceștia își vor pune pe deplin încrederea în El și-L vor asculta cu credincioșie. – Ibidem, p. 493

Domnul Hristos cânta adesea psalmul acesta [psalmul 66] și părți din Psalmii 68 și 72. Astfel, îi învăța pe alții în modul cel mai simplu și fără să Își atribuie Sieși învățătura. … Nu ar fi bine să cultivăm și noi recunoștința și să-I aducem Domnului mulțumiri prin cântări de laudă? Pentru că suntem creștini avem datoria să-L lăudăm pe Domnul mai mult decât o facem. Noi trebuie să aducem mai mult din strălucirea iubirii Sale în viața noastră. Când privim la Isus, pacea Sa și bucuria Sa sunt reflectate asupra noastră. Cu cât zel ar trebui să căutăm să ne prindem strâns de Dumnezeu, pentru ca fața noastră să poată reflecta razele strălucitoare ale iubirii Sale! Când sufletul nostru primește viață prin Duhul Sfânt, noi trebuie să exercităm o influență înălțătoare asupra altora care nu cunosc bucuria adusă de prezența lui Hristos. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 3, p. 1148

S-ar putea să nu fie ceva ușor și firesc pentru noi să-L lăudăm pe Domnul, nici măcar în împrejurări fericite. În acest caz, cu atât mai greu ne este să-L lăudăm în situații grele. Totuși aceasta suntem chemați să facem. Trebuie să exersăm lauda la adresa lui Dumnezeu până ce exercițiul acesta se transformă, dintr-un act realizat la un anumit moment, într-o atmosferă în care trăim. Lauda nu ar trebui să fie atât de mult o acțiune punctuală, cât un mod neîntrerupt de a trăi.

4. Citește Psalmul 145. Care sunt motivele de laudă invocate de David? În ce măsură cuvintele acestui psalm ar trebui să fie și ale tale?

 Marele predicator britanic Charles Haddon Spurgeon a scris o carte intitulată The Practice of Praise – Practica laudei. Aceasta se bazează pe versetul 7 din psalmul de astăzi. Pornind de la acest text, Spurgeon ne atrage atenția asupra a trei lucruri importante care ne pot ajuta să-L lăudăm mai mult pe Dumnezeu.

1. Să practicăm lauda la adresa lui Dumnezeu privind în jurul nostru: Dacă nu ne uităm în jur să vedem măreția lui Dumnezeu, nu vom avea niciun motiv să-L lăudăm. Ce vezi în lumea creată care să fie demn de laudă, precum frumusețea creației lui Dumnezeu? Ce vezi în lumea spirituală demn de laudă, precum creșterea credinței la un creștin de curând convertit?

2. Să practicăm lauda la adresa lui Dumnezeu amintindu-ne ce am văzut: Dacă vrem să trăim într-un climat de laudă, trebuie să ne putem aduce aminte motive de laudă. Cum putem rememora lucrurile mari despre Dumnezeu (de exemplu, prin intermediul unor noi ritualuri sau simboluri care să ne amintească de bunătatea Sa), astfel încât să nu pierdem din vedere bunătatea Lui și adevărul despre El?

3. Să practicăm lauda la adresa lui Dumnezeu rostind-o cu voce tare: Lauda nu este ceva ce are loc în mintea noastră. Ea trebuie să iasă din gura noastră, să fie auzită de cei din jur. La ce motive te poți gândi ca să-L lauzi pe Dumnezeu prin cuvinte? Care va fi efectul acestei laude și asupra cui?

Ia un pix și o foaie de hârtie și parcurge aceste trei puncte analizând ultima săptămână. Ce poți face pentru a-ți dezvolta obiceiul laudei?

Comentariu EGW

Domnul este bun și mare și vrednic de laudă. Să învățăm să-L lăudăm cu vocea și să conștientizăm faptul că în permanență suntem într-o companie excelentă – suntem chiar cu Dumnezeu și cu Fiul Său, Isus. Noi suntem priviți de lumile necăzute, de îngeri și de oameni. Înțelegerea acestui lucru ne va face să mergem înainte așa cum ne conduce Dumnezeu, cu o inimă hotărâtă și bine întărită. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 238 (17 august)

„Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! … Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale –, luna şi stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?” „Toate lucrările Tale Te vor lăuda, Doamne! Şi credincioşii Tăi Te vor binecuvânta” (Psalmii 8:1,3,4; 145:10).

… Bunătatea, înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu se văd peste tot. În munți, în stânci, în dealuri și în văi, eu văd lucrările puterii divine. Niciodată nu mă pot simți singură când văd minunatele scene ale naturii. Călătorind prin câmpii și printre munți, am simțit cel mai profund respect, admirație și o recunoștință deosebită când am văzut prăpăstiile înfiorătoare și vârfurile semețe ale munților încununate cu zăpadă.

Munții, dealurile și văile ar trebui să fie pentru noi școli în care să învățăm despre caracterul lui Dumnezeu oglindit în lucrările Sale. Lucrările lui Dumnezeu, pe care le putem vedea sub tot felul de înfățișări – în munți, în coline și văi, în copaci, în arbuști și flori, în fiecare frunză și fiecare firicel de iarbă – ar trebui să ne învețe lecții minunate despre iscusința și iubirea lui Dumnezeu și despre puterea Sa fără margini.

Cei care studiază natura nu se pot simți singuri. Ei vor savura orele liniștite de meditație, pentru că simt că sunt aduși mai aproape de Dumnezeu când descoperă puterea Sa în lucrurile pe care le-a creat. – In Heavenly Places, p. 9

Nu trebuie doar să contemplăm slava lui Hristos, ci și să vorbim despre frumusețea caracterului Său. Isaia nu s-a mulțumit doar să privească slava lui Hristos, ci a vorbit despre El. Când David a început să mediteze la iubirea uimitoare a lui Dumnezeu, în inima lui s-a aprins un foc și a început să vorbească. El nu a putut să nu descrie ce a văzut și a simțit. Oare cel care poate înțelege, prin credință, planul minunat de răscumpărare, slava singurului Fiu al lui Dumnezeu, nu trebuie să mărturisească despre aceasta? Cine poate contempla iubirea de nedescris manifestată pe crucea de pe Golgota prin moartea lui Hristos ca să nu pierim, ci să avem viața veșnică, cine poate înțelege toate acestea și să nu aibă cuvinte pentru a-și exprima admirația față de slava Mântuitorului?

„În locașul Lui, totul strigă: Slavă!” (Psalmii 29:9). Cântărețul plăcut al lui Israel L-a lăudat pe Domnul cu harpa, zicând: „Voi spune strălucirea slăvită a măreției Tale și voi cânta minunile Tale. Oamenii vor vorbi de puterea Ta cea înfricoșată și eu voi povesti măreția Ta” (Psalmii 145:5,6). – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 43–44

În cartea Faptele apostolilor, lauda a avut un efect uimitor asupra acelora care au auzit-o. Citește Faptele 16:16-34. După ce au fost dezbrăcați și bătuți crunt, Pavel și Sila au fost aruncați în închisoare. Nu a fost nimeni care să le trateze spinarea grav rănită și învinețită. Într-o mare durere fizică și cu picioarele în butuci, ei au fost lăsați în întunericul închisorii. Apoi, în auzul celorlalți deținuți, Pavel și Sila au început să se roage și să cânte.

După cutremur și după ce văzuse că nici Pavel, nici Sila, nici vreun alt deținut nu fugise, temnicerul, „tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel și ale lui Sila, i-a scos afară și le-a zis: «Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?»” (Faptele 16:29,30).

5. De ce acest episod l-a determinat pe temnicer să se concentreze pe nevoia lui de mântuire? Ce rol crezi că au jucat rugăciunile și cântările lui Pavel și Sila în rămânerea pe loc a prizonierilor și în convertirea acestui om și a întregii sale familii?

Este uimitor gândul că lauda exprimată de noi poate transforma destinul veșnic al celor din jurul nostru. Dacă Pavel și Sila ar fi rămas în întuneric nemulțumiți și plângându-se, așa cum fac de multe ori cei închiși, crezi că ar fi fost salvat cineva în noaptea aceea?

Nu știm ce s-a întâmplat cu temnicerul și cu familia lui mai târziu, dar ți-i poți imagina citind cuvintele scrise de Pavel dintr-o altă temniță, din Roma: „Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El și să și duceți, cum și faceți, aceeași luptă pe care ați văzut-o la mine și pe care auziți că o duc și acum” (Filipeni 1:29,30). Dacă au citit aceste cuvinte și au meditat la modul cum suferința lui Pavel le-a adus lor bucurie, cu siguranță că aceasta le-a inspirat o cântare nouă în inimă și un nou imbold de a rămâne credincioși, indiferent de costuri.

Cântarea ta de laudă pe cine crezi că ar putea îndemna să vină la Domnul? Depune eforturi susținute să fii mai deschis și mai entuziasmat în manifestarea laudei la adresa lui Dumnezeu. Nu știi ce efect pozitiv ar putea avea!

Comentariu EGW

Cu surprindere, temnicerul auzise rugăciunile și cântecele apostolilor întemnițați. Când fuseseră aduși acolo, el văzuse rănile lor umflate și sângerânde, și totuși chiar el poruncise să le strângă picioarele în butuci. Se așteptase să audă din partea lor gemete și blesteme, dar, în loc de acestea, a auzit cântece de bucurie și laudă. Temnicerul adormise cu aceste sunete în urechi, dar a fost trezit de cutremur și de zgâlțâirea zidurilor  închisorii. …

Asprimea cu care se purtase temnicerul față de apostoli nu trezise niciun resentiment. Pavel și Sila aveau spiritul lui Hristos, și nu spiritul răzbunării. Inimile lor, pline de iubirea Mântuitorului, nu aveau niciun colțișor pentru răutate împotriva prigonitorilor lor. …

O influență sfințitoare s-a răspândit printre cei întemnițați și mințile tuturor au fost deschise să asculte adevărurile rostite de apostoli. Ei erau convinși că Dumnezeul cărora Îi slujeau acești oameni îi scăpase din robie. – Faptele apostolilor, pp. 215–217

Apostolii nu au pus preţ pe viaţa lor, ci s-au bucurat că au fost socotiţi vrednici să sufere ocara pentru Numele lui Hristos. Pavel şi Sila au acceptat să piardă tot. Au fost biciuiţi şi aruncaţi cu brutalitate pe podeaua rece a unei temniţe, într-o poziţie teribil de dureroasă, cu picioarele ridicate şi fixate în butuci. Au ajuns atunci la urechile temnicerului plângeri şi nemulţumiri? O, nu! Din interiorul închisorii, glasurile lor străbăteau prin liniştea nopţii adânci în cântări de bucurie şi de laudă la adresa lui Dumnezeu. Aceşti ucenici erau încurajaţi şi animaţi de o dragoste profundă şi statornică pentru cauza Mântuitorului lor, pentru care sufereau.

Atunci când adevărul lui Dumnezeu ne va umple inima, ne va câştiga afecţiunea şi ne va lua în stăpânire viaţa, şi noi vom considera un motiv de bucurie să suferim de dragul adevărului. Nici zidurile închisorii şi nici eşafodul martirajului nu vor putea atunci să ne sperie sau să ne oprească din măreaţa lucrare. – Mărturii, vol. 3, pp. 406–407

Fiecare suflet este înconjurat de o influență proprie – o atmosferă care poate fi plină de putere dătătoare de viață, de curaj, de speranță și de parfumul plăcut al iubirii. … Prin atmosfera care ne înconjoară, fiecare om cu care venim în contact este afectat, indiferent dacă este sau nu conștient de acest fapt. …

… Mărturia tăcută a unei vieți credincioase, altruiste și evlavioase are o influență aproape irezistibilă. Prin faptul că manifestăm caracterul lui Hristos în viața noastră, noi cooperăm cu El în lucrarea de mântuire a oamenilor. Noi cooperăm cu Domnul Hristos doar dezvăluind caracterul Său în viața noastră. Și, cu cât sfera noastră de influență este mai mare, cu atât putem face mai mult bine. Când cei care se declară slujitori ai lui Dumnezeu vor urma exemplul lui Hristos, punând în practică principiile Legii în viața de zi cu zi, și când fiecare faptă a lor va dovedi că Îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele lor ca pe ei înșiși, atunci biserica va avea puterea de a impresiona lumea. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 339–340

Citește 2 Cronici 20:1-30. Așa cum a descoperit Iosafat, lauda este o armă puternică. După ce a primit raportul că „o mare mulțime” venea împotriva lui, Iosafat nu a trecut imediat la o acțiune militară, ci „și-a îndreptat fața să caute pe Domnul” (2 Cronici 20:3). Când poporul din Iuda a venit la Ierusalim pentru a ține un post, Iosafat a recunoscut realitatea situației, spunând: „Noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulțimi care înaintează împotriva noastră și nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați spre Tine!” (2 Cronici 20:12).

6. Când vezi „o mare mulțime” apropiindu-se, care este reacția ta instinctivă? Din reacția lui Iosafat, din 2 Cronici 20:3-12, ce poți învăța despre înfruntarea opoziției care te copleșește?

Când Duhul Domnului a venit peste el, Iahaziel a vestit: „Nu veți avea de luptat în lupta aceasta; așezați-vă, stați acolo și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul. Iuda și Ierusalim, nu vă temeți și nu vă înspăimântați; mâine ieșiți-le înainte, și Domnul va fi cu voi!” (2 Cronici 20:17). Apoi, ei s-au închinat Domnului și L-au lăudat „cu glas tare” (2 Cronici 20:19). Chiar dacă Domnul avea să lupte pentru ei, ei tot trebuiau să meargă și să înfrunte dușmanul.

Dar nu era un marș obișnuit de război. Iosafat a desemnat un cor care să cânte imnuri de laudă Domnului în timpul marșului. „În clipa când au început cântările și laudele, Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon și ai lui Moab și împotriva celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda. Și au fost bătuți” (2 Cronici 20:22). Potrivit autorului, Dumnezeu a intervenit exact în clipa când ei și-au manifestat credința în promisiunea Sa, când au început să laude „frumusețea sfințeniei” (2 Cronici 20:21, BTF).

Recitește 2 Cronici 20:1-30. Ce principii spirituale ai găsit pe care le poți aplica în umblarea ta cu Dumnezeu, mai ales în timp de încercare și tensiune?

Comentariu EGW

Cu încredere, Iosafat putea să-I spună Domnului: „Ochii noștri sunt îndreptați spre Tine.” Ani de zile, el învățase poporul să se încreadă în Acela care în veacurile trecute intervenise deseori ca să-i scape pe cei aleși ai Săi de distrugere totală, iar acum, când regatul era în primejdie, Iosafat nu stătea singur: „Tot Iuda stătea înaintea Domnului, cu pruncii, nevestele și fiii lor.” În unire, au postit și s-au rugat stăruitor Domnului să-i pună pe vrăjmașii lor în încurcătură, pentru ca Numele lui Iehova să fie proslăvit. …

Dumnezeu a fost tăria lui Iuda în această criză și El este tăria po­porului Său astăzi. Nu trebuie să ne încredem în căpetenii și nici să-i punem pe oameni în locul lui Dumnezeu. Să ne aducem aminte că ființele omenești sunt supuse căderii și greșelii și că Acela care are toată puterea este turnul nostru puternic de apărare. În orice situaţie, trebuie să știm că lupta este a Sa.

Rezervele Sale sunt nelimitate, iar imposibilitățile aparente vor face biruința cu atât mai mare. – Conflict and Courage, p. 217

Încrede-te în Domnul din toată inima ta și El nu-ți va trăda niciodată încrederea. Dacă Îi vei cere ajutor lui Dumnezeu, nu te vei ruga în zadar. Pentru a ne încuraja să avem încredere și să credem în El, Domnul vine lângă noi prin Cuvântul Său Sfânt și prin Duhul Sfânt și caută pe mii de căi să ne câștige încrederea. Dar nu este nimic care să-I facă mai mare plăcere decât să-l primească pe omul slab care vine la El rugându-L să-i dea putere. Dacă noi am avea inima și vocea gata să-L laude, și urechea Sa ar fi gata să asculte și brațul Său gata să ne salveze.

Nu s-a întâmplat niciodată ca Dumnezeu să Își ascundă fața și să nu asculte cererile copiilor Săi. Când nu a mai existat nicio altă posibilitate, El a fost un ajutor prezent în orice situație de nevoie. Dumnezeu te binecuvântează, sărman suflet lovit și rănit. Prinde-te de mâna Lui, ține-L strâns! El te va lua în grija Lui, pe tine, pe copiii tăi, poverile și necazurile tale, dacă tu Îi vei încredința Lui totul. – Letter 42, 4 iulie 1875

Dacă bunătatea plină de dragoste a lui Dumnezeu ar atrage din partea noastră mai multă recunoştinţă şi mai multă laudă, am avea mai multă putere în rugăciune. Am primi tot mai mult din dragostea lui Dumnezeu şi am avea tot mai multe motive să-L lăudăm. Voi, cei care vă plângeţi că Dumnezeu nu vă aude rugăciunile, schimbaţi-vă atitudinea şi felul de-a fi şi adăugaţi tot mai multă laudă la cererile voastre! Când veţi lua în considerare bunătatea şi îndurările Sale, veţi constata că şi El ia în considerare nevoile şi dorinţele voastre. …

Dumnezeul nostru, Creatorul cerului şi al pământului, declară: „Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăveşte.” Tot cerul se uneşte în a-L lăuda pe Dumnezeu. Să învăţăm acum cântarea îngerilor, ca să o putem cânta atunci când ne vom alătura oştirii lor strălucitoare. Să spunem împreună cu psalmistul: „Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.” „Te laudă popoarele, Dumnezeule, toate popoarele Te laudă.” – Mărturii, vol. 5, pp. 317–319

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Profeți și regi, capitolul 15; Patriarhi și profeți, capitolul 45

„Să ne educăm inima şi buzele să aducă laudă lui Dumnezeu pentru iubirea Sa inegalabilă! Să ne educăm sufletul să fie plin de speranţă şi să trăiască în lumina care vine de la crucea de pe Calvar! N-ar trebui să uităm niciodată că suntem copii ai Împăratului ceresc, fii şi fiice ale Domnului oştirilor. Este privilegiul nostru să ne bazăm liniştiţi pe Dumnezeu” (Ellen G. White, Divina vindecare, p. 253).

„În timp ce Îi aduc adorare și Îl proslăvesc, aș vrea ca voi să-L proslăviți împreună cu mine. Lăudați-L pe Domnul chiar când cădeți în întuneric! Lăudați-L chiar și în ispitire! «Bucurați-vă totdeauna în Domnul!», zice apostolul, «iarăși zic: Bucurați-vă» (Filipeni 4:4). Va aduce aceasta întristare și întuneric în familiile voastre? Categoric că nu; va aduce o rază de soare. Veți aduna astfel raze din lumina veșnică de la tronul slavei și le veți răspândi în jurul vostru. Dați-mi voie să vă îndemn să vă angajați în această lucrare, să răspândiți această lumină și viață în jurul vostru, nu numai în calea voastră, ci și în calea celor cu care colaborați. Fie ca ținta voastră să fie aceea de a-i face mai buni pe cei din jurul vostru, să-i ridicați, să-i îndreptați spre ceruri și slavă” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 2, p. 593-594).

Studiu zilnic:

Judecătorii 2

Judecătorii 3

Judecătorii 4

Judecătorii 5

Judecătorii 6

Judecătorii 7

Judecătorii 8

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 1 (de la paragraful „O pregustare a cerului”)

1. De ce Domnul nu a mai izgonit pe niciunul din neamurile lăsate de Iosua?

2. Cine avea 900 de care de fier?

3. Unde bătea grâul Ghedeon?

4. Cine avea înfățișarea ca un fiu de împărat?

5. Ce este sufletul religiei?

Studiu suplimentar Fii și fiice ale lui Dumnezeu, „Întărește-te, căci Domnul este cu tine”, p. 202 (14 iulie); Patriarhi și profeți, cap. 45, „Căderea Ierihonului”.

Privire generală

„Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin?” se lamentau captivii evrei pe malurile râurilor Babilonului, când asupritorii lor le cereau să cânte din cântările Sionului (Psalmii 137:1-4).  Într-adevăr, cum putem să cântăm și să-L lăudăm pe Dumnezeu în mijlocul suferinței și al morții? Această întrebare întruchipează unul dintre cele mai mari paradoxuri ale creștinismului. Din nou, esențial aici este să înțelegem care este sursa bucuriei și a laudei: Dumnezeu Însuși. Manifestarea acestei atitudini nu înseamnă că Dumnezeu ne forțează sau ne programează să-I cântăm laude. Dimpotrivă, dacă ar fi adevărat că Dumnezeu ne predestinează să-L lăudăm, lumea ar face exact acest lucru la unison; dar, evident, lucrurile nu stau așa.

În schimb, Dumnezeu face obiectul laudelor datorită poziției pe care o are: este Creatorul și Mântuitorul nostru, Împăratul și Tatăl nostru, Judecătorul și Prietenul nostru. El este minunat. Un principiu de bază al vieții creștine este că putem să-L lăudăm pe Dumnezeu în toiul focului încercării atunci când ducem o viață constantă – nu ocazională – de laudă. Un alt principiu este că actul de a-L lăuda pe Dumnezeu în vremuri de criză ia naștere din relația noastră cu Dumnezeu, în cadrul căreia Îl cunoaștem, Îl iubim și avem încredere în El.

1   Bucuria și lauda se nasc din relația noastră profundă și aducătoare de împlinire cu Dumnezeu, ca parte din viața noastră, ca stil de viață.

2   Bucuria și lauda în viața creștină sunt benefice nu doar pentru sănătatea noastră și pentru a trece cu bine prin cuptorul încercărilor, ci sunt folosite de Dumnezeu pentru salvarea altora.

Comentariu

Bucurie în suferință

Horace Williams, Jr., autorul premiatei opere Unleash the Power of Prayer in Your Life (Descătușează puterea rugăciunii în viața ta), identifică opt obiective pe care Dumnezeu le atinge în viața noastră atunci când ne folosește suferința spre binele nostru. Potrivit lui Williams, Dumnezeu folosește suferința pentru a „scoate la iveală păcatul din viața noastră, pentru a ne mări credința, pentru a ne zdrobi mândria, pentru a arăta care ne sunt gândurile, pentru a-Și dovedi harul, a-Și manifesta dragostea, pentru a aprofunda angajamentul nostru față de El și a ne oferi speranță, mângâiere și bucurie” (Horace Williams, Jr., The Furnace of Affliction: How God Uses Our Pain and Suffering for His Purpose, Kindle Edition, Black Lillie Press, 2020, p. 11).

Cum ne dă Dumnezeu bucurie prin suferință? Williams spune că „bucuria este mai mult decât fericire bazată pe un rezultat sau o împrejurare. Bucuria este plăcerea supranaturală produsă de planul lui Dumnezeu pentru viața noastră. Bucuria este ceva ce Dumnezeu ne oferă în mijlocul durerii, suferinței noastre. Trebuie să alegem să trăim cu bucurie. «Dar eu voi cânta puterea Ta; dis-de-dimineață voi lăuda bunătatea Ta. Căci Tu ești un turn de scăpare pentru mine, un loc de adăpost în ziua necazului meu» (Psalmii 59:16)” (Ibidem, p. 90).

Williams conchide că „faptul de a simți bucurie nu înseamnă că nu mai simt durerea. În schimb, înseamnă că Dumnezeu mă duce într-un punct în care acum am tendința să-L întreb: «Ce vrei, Doamne, ca eu să văd în această situație dureroasă?»” (Ibidem, p. 97). Ceea ce Williams vede în propria suferință și îi dă bucurie este prezența lui Dumnezeu în viața de acum și în cea veșnică, din viitor.

Comentariu

Policarp Îl laudă pe Dumnezeu pe rug

Împăratul roman Antoninus Pius (138-162 d.Hr.) a continuat politica și practica împăratului Traian de a-i persecuta pe creștini. În anul 155 d.Hr., niște cetățeni au adus un grup de creștini în fața autorităților orașului Smirna din Asia Mică, pentru a fi condamnați și pedepsiți. Când au refuzat să recunoască zeii imperiului, creștinii au fost pedepsiți cu moartea. Apoi mulțimea a cerut ca Policarp, episcopul bisericii din Smirna, să fie adus în fața autorităților. Fiind un ucenic și prieten al apostolului Ioan, bătrânul Policarp era și un foarte cunoscut și influent lider creștin în Asia și în afara ei. Când, într-un final, Policarp a fost adus în amfiteatru, proconsulul a încercat să-l convingă să se dezică de credința lui și să-L blesteme pe Hristos.

Credinciosul ucenic al lui Isus a răspuns: „Timp de 86 de ani L-am slujit și nu mi-a făcut niciun rău. Cum aș putea să-L blestem pe Împăratul meu, care m-a salvat?” Când, în cele din urmă, proconsulul l-a condamnat la ardere pe rug și soldații l-au legat de stâlp, Policarp se ruga și Îl lăuda pe Dumnezeu cu voce tare: „Doamne, Dumnezeule suveran, [...] Îți mulțumesc că m-ai considerat vrednic de acest moment ca, împreună cu martirii Tăi, să pot avea și eu parte de cupa lui Hristos. [...] Pentru aceasta [...] Te binecuvântez și Te slăvesc. Amin!” (Justo L. González, The Story of Christianity, vol. 1, The Early Church to the Dawn of the Reformation, ediție revizuită și actualizată, HarperCollins Publishers, New York, 2010, p. 54).

Policarp a fost doar unul dintre miile de creștini care, urmând exemplul personajelor biblice precum David și Pavel, L-au lăudat pe Dumnezeu în mijlocul persecuției și al încercărilor vieții. Primii creștini L-au lăudat pe Dumnezeu din mijlocul flăcărilor, de pe ruguri, din arenele pline de animale sălbatice, de pe cruce, din celulele închisorii și din camerele de tortură. Ei nu se gândeau la nedreptatea care li se făcea; nu au calculat raportul cost–beneficiu al actului lor. Ei L-au iubit pe Dumnezeu și s-au încrezut în El și nu au ezitat să-și ia un angajament radical și suprem față de Domnul lor. Nu au considerat un lucru greu să moară pentru Domnul lor, ci mai degrabă au văzut ca un privilegiu faptul de a suferi și a muri pentru Mântuitorul lor iubit. S-au încrezut fără nicio șovăială în Dumnezeu și în făgăduința Lui privitoare la înviere și au considerat moartea doar o clipă pe drumul întâlnirii lor cu Domnul în slavă.

Scriind despre experiența lui David când se confrunta cu răzvrătirea fiului său Absalom, Ellen G. White notează obiceiul lui David de a apela la cântat și de a-L slăvi pe Dumnezeu în vremuri de necaz: „Care erau sentimentele tatălui și împăratului, atât de crud nedreptățit și aflat în acest pericol teribil? Un viteaz, un războinic, un împărat al cărui cuvânt era lege, trădat de fiul său pe care-l iubise, pe care îl lăsase să-și facă poftele și în care se încrezuse în mod neînțelept, tratat rău și părăsit de supușii obligați față de el prin cele mai puternice legături de onoare și credință! În ce cuvinte și-a revărsat David trăirile sufletului? În timpul celei mai grele încercări, inima lui s-a sprijinit pe Dumnezeu și a cântat: [...] Psalmii 3:1-8” (Patriarhi și profeți, p. 741, 742).

În capitolul 2 din cartea Tragedia veacurilor, intitulat „Persecuțiile din primele secole”, Ellen G. White descrie modul în care intonarea de imnuri și înălțarea de laude la adresa lui Dumnezeu le-au dat creștinilor bucuria și pacea autentică și profundă în mijlocul celor mai aprige necazuri și persecuții: „Ca şi slujitorii lui Dumnezeu din vechime, mulţi, «ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea și au fost chinuiți» (Evrei 11:35). [...] Aceștia îşi aminteau cuvintele Domnului lor, care spunea că, atunci când vor fi persecutaţi pentru Numele lui Hristos, trebuie să se bucure şi să se veselească, pentru că răsplata lor va fi mare în ceruri; căci tot aşa au fost persecutaţi şi profeţii care au fost înainte de ei. Se bucurau că erau considerați demni să sufere pentru adevăr şi, din mijlocul trosnetului flăcărilor, înălţau cântări de biruinţă. Privind prin credinţă în sus, ei îi vedeau pe Hristos şi pe îngeri aplecându-se peste crestele zidurilor cerului, urmărindu-i cu cel mai adânc interes şi privind cu aprobare statornicia lor. Un glas de la tronul lui Dumnezeu răzbătea până la ei: «Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii» (Apocalipsa 2:10)” (p. 41).

Comentariu

Condițiile pentru a ne bucura în focul încercărilor

Actul de a-L lăuda pe Dumnezeu și a ne bucura pe timp de criză este posibil doar atunci când suntem siguri de bunătatea și dreptatea cauzei sau persoanei pentru care luptăm. În ceea ce ne privește, cauza și Persoana sunt totuna. Bucuria în mijlocul încercărilor și al persecuțiilor este posibilă atunci când ne încredem în Dumnezeu, când Îl înțelegem pe El și planurile Sale, când suntem convinși că Dumnezeu este drept și bun și că El și cauza Lui sunt demne de angajamentul nostru total și radical. Astfel, bucuria în focul creuzetelor vieții izvorăște din conștientizarea faptului că: (1) Dumnezeu este real și e bun; (2) El ne-a creat, suntem ai Lui, ne iubește, și noi Îl iubim la rândul nostru; (3) marea luptă este reală, iar atacul este al lui Satana asupra lui Dumnezeu și asupra noastră și Dumnezeu este de partea noastră, iar noi, de partea Lui; (4) Dumnezeu ne răscumpără din puterea păcatului și a lui Satana și noi și Dumnezeu, în Hristos, suntem și vom fi victorioși, iar (5) cauza lui Dumnezeu sau misiunea de a duce mântuirea lumii întregi merită toată suferința pe care trebuie să o îndurăm până la moarte, dacă este necesar.

Aplicație

1   Citește Habacuc 3:16,17 și gândește-te cum te poți bucura în suferința ta. Cum Îl poți lăuda pe Dumnezeu în vremuri de necaz?

2   Muzica este un fundal motivator în cazul unor activități umane precum munca, sportul și lupta. De exemplu, forțele militare din lume au propriul repertoriu muzical, ce le ridică moralul soldaților. Vezi ce fel de muzică îți motivează ție viața spirituală. Câtă bucurie și pace obții din viața ta de laudă și cântec la adresa lui Dumnezeu?

3   Propune-ți să înveți imnuri mai vechi și mai noi ca să le cânți din memorie și să înțelegi ceea ce cânți. Când ești într-o situație dificilă, cântă! Cum te ajută această experiență să fii victorios și/sau să te simți susținut?