Iosif, la conducerea Egiptului

Text de memorat

Text de memorat: „Faraon a zis lui Iosif: «Uite, ____ țara Egiptului»” (Geneza 41:41).

Iosif este acum conducătorul Egiptului și frații lui i se închină fără să știe cine este el (Geneza 42). Frații lui se vor smeri atunci când Iosif îi forțează să revină cu Beniamin (Geneza 43). Iar când se tem că siguranța lui Beniamin este amenințată (Geneza 44), vor cere îndurare de la acest om puternic pe care îl văd „ca Faraon”. La sfârșit, când Iosif își dezvăluie identitatea, ei înțeleg că Dumnezeu a schimbat în bine tot ce s-a întâmplat, în ciuda a ceea ce făcuseră ei.

Este interesant că întreaga serie de evenimente care vor urma și care ar fi trebuit să fie despre succesul lui Iosif vorbesc mai mult despre pocăința fraților lui Iosif. Drumurile înainte și înapoi între Iosif și tatăl lor și obstacolele pe care le întâlnesc îi ajută să-și amintească de faptele lor rele față de fratele lor și față de tatăl lor și își conștientizează păcatul comis față de Dumnezeu. Frații lui Iosif trăiesc toată această experiență ca pe o judecată divină. Totuși, finalul emoționant, care îi face pe toți să izbucnească în lacrimi și bucurie, conține și un mesaj de iertare pentru ei, în ciuda actelor lor nejustificate de răutate.

18 iunie – Ziua Refugiaţilor

Comentariu EGW

Partea pe care a avut-o Iosif în legătură cu scenele din închisoarea întunecată a fost ceea ce l-a ridicat în final la prosperitate și mare onoare. Dumnezeu planificase ca el să obțină o experiență prin ispite, adversitate și trudă, ca să îl pregătească să ocupe o poziție înaltă. Iosif și-a păstrat religia peste tot și acesta a fost secretul credincioșiei sale neclintite.

Acela care Îl primește pe Hristos printr-o credință vie, are o legătură vie cu Dumnezeu și este un vas de cinste. El duce cu sine atmosfera cerului, harul lui Dumnezeu, o comoară pe care lumea nu o poate cumpăra. Acela care are o relație vie cu Dumnezeu poate ajunge într-o stare modestă, însă valoarea sa morală este la fel de mare ca valoarea lui Iosif și Daniel, care au fost recunoscuți de niște împărați păgâni ca oameni care aveau Duhul lui Dumnezeu. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, pp. 1097–1098

[Frații lui Iosif] îl vânduseră ca sclav și acum se temeau că Dumnezeu îi va pedepsi și pe ei făcându-i să ajungă sclavi. – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 156

[Frații lui Iosif] și-au mărturisit sincer păcatul, răul pe care i-l făcuseră lui Iosif, l-au rugat stăruitor să îi ierte și s-au bucurat mult când au văzul că el trăiește, pentru că avuseseră remușcări și mintea lor fusese chinuită mereu din cauza cruzimii cu care se purtaseră cu el. Acum, aflând că nu erau vinovați de sângele lui, mintea lor a fost eliberată. – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 167

Dovezile unei adevărate lucrări a harului în inimă nu trebuie să se găsească în simţăminte, ci în viaţă. „După roadele lor”, a spus Hristos, „îi veţi cunoaşte.” …

Lucrarea harului asupra inimii nu este instantanee. Ea se realizează printr-o veghere zilnică şi continuă, crezând făgăduinţele lui Dumnezeu. Cel pocăit şi credincios, care cultivă credinţa şi doreşte stăruitor înnoirea harului lui Hristos, nu va fi lăsat de Dumnezeu să plece cu mâinile goale. Dumnezeu îi va da har. Îngerii slujitori îl vor ajuta pe măsură ce el perseverează în eforturile lui de a progresa. – Evanghelizare, p. 287

Însă, atunci când inima se supune influenței Duhului Sfânt, conștiința va fi trezită, iar păcătosul va ajunge să înțeleagă ceva din profunzimea și sfințenia Legii lui Dumnezeu care este temelia guvernării Sale în ceruri și pe pământ. „Lumina aceasta este adevărata Lumină care luminează pe orice om, venind în lume”, care luminează cămările tainice ale sufletului, iar lucrurile ascunse ale întunericului sunt aduse la lumină (Ioan 1:9). Simțământul vinovăției pune stăpânire pe minte și inimă. Păcătosul înțelege acum dreptatea lui Dumnezeu și îi este groază să apară, în vinovăția și întinarea lui, înaintea Celui care cercetează inimile. El vede iubirea lui Dumnezeu, frumusețea sfințeniei și bucuria curăției; el dorește atunci din inimă să fie curățit și readus în legătură cu Cerul. – Calea către Hristos, p. 24

Din punctul de vedere al lui Iosif, visele faraonului au arătat „ce are să facă Dumnezeu” (Geneza 41:28) în țară. Cu toate acestea, Iosif nu face apel la faraon să creadă în Dumnezeul lui. În schimb, răspunsul lui imediat este trecerea la acțiune. Iosif propune un plan economic. Este interesant că faraonul reține doar partea economică din discursul lui Iosif, părând mai interesat de lecția de economie decât de semnificația spirituală a visului și de rolul lui Dumnezeu ca sursă a visului.

1. Care este locul lui Dumnezeu în succesul lui Iosif?
Geneza 41:37-57

Faraonul îl alege pe Iosif la conducerea operațiunilor nu atât de mult pentru că îi interpretase corect visele și prezisese problema care avea să se abată asupra țării, ci pentru că venise cu o soluție la acea problemă și „cuvintele acestea au plăcut lui Faraon” (Geneza 41:37) – atitudine împărtășită și de demnitarii acestuia. Alegerea făcută de faraon pare mai mult pragmatică decât religioasă. Totuși, faraonul recunoaște că Iosif are în el „Duhul lui Dumnezeu” (Geneza 41:38), că este „atât de priceput și atât de înțelept” (Geneza 41:39) – expresie care se referă la înțelepciunea pe care o dă Dumnezeu (vezi Geneza 41:33; compară cu 1 Împărați 3:12).

Toate detaliile consemnate în textul biblic sunt în concordanță cu situația istorică a Egiptului de atunci. Din punct de vedere politic, faptul că faraonul îl numește pe Iosif prim-ministru, sau vizir, nu era un lucru neobișnuit în Egiptul antic, unde au fost atestate cazuri de demnitari străini. Următorii șapte ani sunt ani de abundență în așa măsură, încât producția de grâu devine „fără măsură” (Geneza 41:49), un semn al providenței. Comparația cu nisipul, „ca nisipul mării” (Geneza 41:49), arată că aceasta este binecuvântarea lui Dumnezeu (Geneza 22:17). Iosif vede reflectată acea binecuvântare în propria rodnicie, o coincidență care demonstrează prezența aceluiași Dumnezeu în spatele celor două situații. Iosif are doi copii, ale căror nume vorbesc despre experiența sa de a vedea providența lui Dumnezeu, care a
transformat amintirea durerii în bucurie (Manase) și întristarea de dinainte în rodnicie (Efraim). Ce exemplu grăitor despre modul în care Dumnezeu a transformat răul în ceva foarte bun!

În contextul crizei pandemice actuale, cum pot vedea cei din jur cât de real este Dumnezeu din felul nostru de a trăi? Ce idei de planuri economice găsești în cuvintele lui Iosif?

Iosif a străbătut toată țara Egiptului, poruncind să se construiască depozite imense și folosindu-și mintea limpede și excelenta judecată ca să ajute în pregătirile de a păstra și asigura hrana care avea să fie necesară în lungii ani de foamete. În cele din urmă, cei șapte ani de belșug din Egipt s-au sfârșit. „Şi au început să vină cei şapte ani de foamete, aşa cum vestise Iosif. În toată ţările era foamete, dar în toată ţara Egiptului era pâine. Când a flămânzit, în sfârşit, toată ţara Egiptului, poporul a strigat la Faraon să-i dea pâine. Faraon a spus tuturor egiptenilor: „Duceţi-vă la Iosif şi faceţi ce vă va spune el.” Foametea bântuia în toată ţara. Iosif a deschis toate locurile cu provizii şi a vândut grâu egiptenilor. Foametea creştea din ce în ce mai mult în ţara Egiptului.” – Spiritual Gifts, vol. 3, pp. 152–153

Iosif a fost credincios față de Dumnezeu și credincioșia sa a fost o mărturie continuă în favoarea adevăratei credințe. Tocmai pentru a stinge această lumină, Satana a lucrat prin gelozia fraților lui Iosif, făcându-i să-l vândă ca sclav într-o țară păgână. Dar Dumnezeu a condus astfel evenimentele, încât cunoașterea de Dumnezeu să fie împărtășită poporului din Egipt. Atât în casa lui Potifar, cât și în temniță, Iosif a primit o educație și o instruire care, în temere de Dumnezeu, l-au pregătit pentru înalta sa poziție de prim-ministru al țării. Din palatul lui faraon, influența sa s-a făcut simțită în toată țara și cunoașterea lui Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni. În Egipt, izraeliții au ajuns prosperi, s-au îmbogățit și de aceea, atunci când au fost credincioși față de Dumnezeu, au exercitat o foarte mare influență. – Patriarhi și profeți, p. 332

Prin Iosif, Dumnezeu li S-a descoperit egiptenilor și tuturor națiunilor legate de această puternică împărăție. De ce a ales oare Dumnezeu să-l înalțe atât de mult pe Iosif în mijlocul egiptenilor? El ar fi putut să folosească o altă cale pentru aducerea la îndeplinire a planurilor Sale față de fiii lui Iacov, dar a dorit să facă din Iosif o lumină și l-a așezat în palatul împăratului, pentru ca lumina cerului să poată ajunge la cei de departe și la cei de aproape. Prin înțelepciunea și dreptatea sa, prin curăția și mărinimia dovedite în viața sa zilnică, prin devotamentul lui față de interesele poporului – și era un popor idolatru – Iosif a fost un reprezentant al lui Hristos. În binefăcătorul, către care tot Egiptul se întorcea cu recunoștință și laude, acel popor păgân trebuia să vadă iubirea Creatorului și Răs­cumpărătorului lui. Și în Moise, de asemenea, Dumnezeu a așezat o lumină lângă tronul celei mai mari împărății a pământului, pentru ca toți aceia care ar fi voit să-L poată cunoaște pe viul și adevăratul Dumnezeu. Și toată această lumină le-a fost dată egiptenilor mai înainte ca mâna lui Dumnezeu să se întindă asupra lor cu judecățile Sale. – Ibidem, pp. 368–369

2. Citește Geneza 42. Ce s-a întâmplat aici? Cum zugrăvește acest pasaj providența lui Dumnezeu, în ciuda răutății umane?

Foametea îl constrânge pe Iacov să-și trimită fiii în Egipt să cumpere grâu. El este cel care are această inițiativă (Geneza 42:1). Nefericitul bătrân, o victimă a împrejurărilor mai presus de puterea lui de a le controla, pune în mișcare o serie de evenimente care îi vor înlesni reîntâlnirea cu fiul pe care îl jelise atâta vreme. Caracterul providențial al acestei întâlniri este evidențiat de două aspecte fundamentale. În primul rând, întâlnirea este văzută ca o împlinire a viselor lui Iosif. Evenimentul – prezis în visele profetice ale lui Iosif: „snopii voștri [...] s-au aruncat cu fața la pământ înaintea lui [snopului meu]” (Geneza 37:7) – are loc acum. Iosif este identificat drept „mai-mare în țară” (Geneza 42:6) și „domnul țării” (Geneza 42:30). Poziția de putere a lui Iosif contrastează cu cea a fraților lui, aflați în nevoie, care „s-au aruncat cu fața la pământ înaintea lui” (Geneza 42:6) – ei sunt tot aceiași 10 frați care au râs de Iosif cu visele lui și s-au îndoit de împlinirea lor (Geneza 37:8).

În al doilea rând, această întâlnire providențială este descrisă ca un răspuns. Corespondențele de la nivelul limbajului și al temelor subliniază ideea de răsplătire corectă. Expresia „ei au zis atunci unul către altul” (Geneza 42:21) a fost utilizată și când au început să comploteze împotriva lui Iosif (Geneza 37:19). Șederea fraților în închisoare (Geneza 42:17) evocă șederea lui Iosif în închisoare (Geneza 40:3,4). De fapt, frații lui Iosif fac legătura dintre ce li se întâmplă lor și ce i-au făcut ei fratelui lor cu aproape 20 de ani în urmă. „Ei au zis atunci unul către altul: «Da, am fost vinovați față de fratele nostru, căci am văzut neliniștea sufletului lui când ne ruga, și nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta»” (Geneza 42:21). Cuvintele lui Ruben: „Acum iată că ni se cere socoteală pentru sângele lui” (Geneza 42:22), regăsite în avertizarea lui din trecut: „Să nu vărsați sânge” (Geneza 37:22), întăresc legătura dintre situația cu care se confruntau și ceea ce făcuseră în trecut.

Cu siguranță, mulți dintre noi am făcut lucruri de care ne pare rău. În măsura în care este posibil, cum putem repara ce am făcut? De asemenea, de ce este atât de important să acceptăm promisiunile lui Dumnezeu de iertare prin Isus (vezi Romani 5:7-11)?

Comentariu EGW

Fiii lui Iacov au venit cu mulțimea care se îmbulzea să cumpere grâu de la Iosif și „s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui”. Iosif i-a recunoscut pe frații lui, dar s-a făcut că nu îi cunoaște și le-a vorbit aspru. „Și le-a zis: «De unde veniţi?» Ei au răspuns: «Venim din ţara Canaan, ca să cumpărăm merinde.» Iosif a cunoscut pe fraţii săi, dar ei nu l-au cunoscut. Iosif şi-a adus aminte de visele pe care le visase cu privire la ei şi le-a zis: «Voi sunteţi iscoade, aţi venit numai ca să cercetaţi locurile slabe ale ţării.»”

Ei l-au asigurat pe Iosif că veniseră în Egipt numai cu scopul de a cumpăra grâu. Iosif i-a acuzat din nou că erau spioni. El voia să afle dacă aveau același spirit arogant pe care îl aveau când era el cu ei și era nerăbdător să afle vești despre tatăl său și despre Beniamin. …

Cele trei zile cât au stat în închisoare au fost zile de mare amărăciune pentru fiii lui Iacov. Ei s-au gândit la purtarea lor rea din trecut, în special la cruzimea arătată față de Iosif. Știau că dacă s-ar fi dovedit că erau spioni, toți ar fi fost omorâți sau făcuți sclavi. Și se îndoiau că eforturile făcute de oricare dintre ei ca să-l convingă pe tatăl lor să îl lase pe Beniamin să meargă cu ei, după cruda moarte de care el credea că avusese parte Iosif, nu aveau șanse de reușită. Iosif se gândea că tatăl său și familiile fraților lui ar fi putut suferi de foame și s-a convins că fraților le părea rău cu adevărat pentru felul crud în care se purtaseră cu el și că în nici un caz nu l-ar fi tratat pe Beniamin cum îl trataseră pe el. – Spiritual Gifts, vol. 3, pp. 154–156

Fiind îndreptățit prin Hristos, primitorul adevărului se simte constrâns să se predea cu totul lui Dumnezeu și este admis în școala lui Hristos, ca să poată învăța de la Acela care este blând și smerit cu inima. O cunoaștere a iubirii lui Dumnezeu este revărsată de sus în inima lui. El exclamă: O, ce iubire! Câtă milă! Prinzându-se prin credință de făgăduințele bogate, el devine părtaș naturii divine. Pentru că inima lui este golită de eu, în ea curge șuvoiul de apă vie și slava lui Dumnezeu strălucește de la el către cei din jur. Privind continuu la Isus, ceea ce este omenesc este absorbit de ce este divin. Credinciosul este transformat și făcut să se asemene cu Hristos. … Caracterul omului este transformat în caracter ceresc.

Hristos privește la credincioșii Săi în curăția și desăvârșirea lor ca fiind răsplata pentru toate suferințele Sale, pentru umilirea și dragostea Sa și vede în ei o sporire a slavei Sale – Hristos, marele centru de la care pornesc raze de glorie. – Our High Calling, p. 203

Iacov nu putea încuviința cu ușurință plecarea lui Beniamin, singurul fiu de la Rahela care rămăsese cu el. Îi era teamă că îl va pierde, așa cum deja îl pierduse pe Iosif (Geneza 43:6-8). Doar atunci când alimentele s-au terminat (Geneza 43:2) și când Iuda a făgăduit că va garanta întoarcerea lui Beniamin (Geneza 43:9) a consimțit Iacov, în sfârșit, ca ei să meargă a doua oară în Egipt și i-a dat voie lui Beniamin să plece cu frații lui.

3. Citește Geneza 43. Ce efect a avut prezența lui Beniamin în cursul evenimentelor?

Prezența lui Beniamin a dominat evenimentele. Când toți frații stau înaintea lui Iosif, Beniamin este singura persoană pe care Iosif o vede (Geneza 43:16). Beniamin este singurul pe care îl numește „fratele” (Geneza 43:29). În timp ce lui Beniamin i se spune pe nume, ceilalți frați nu sunt identificați după nume, ci la ei se face referire doar ca la „oamenii aceștia” (Geneza 43:16). Iosif îi spune lui Beniamin „fiule” ca o expresie caldă a unei afecțiuni speciale (Geneza 43:29; compară cu Geneza 22:8). Binecuvântarea lui Iosif face trimitere la „milă” (Geneza 43:29), ca o reminiscență a milei pe care el a implorat-o, dar care nu a venit (Geneza 42:21). Iosif îi întoarce lui Beniamin mila pe care el nu a primit-o de la ceilalți frați.

În timp ce frații lui Iosif se tem că vor fi trimiși la închisoare din cauza banilor care le-au fost înapoiați, Iosif pregătește un ospăț pentru ei datorită prezenței lui Beniamin. Este ca și cum Beniamin are un efect salvator asupra întregii situații. Când toți frații sunt așezați în ordinea vârstei și respectând regulile de etichetă, Beniamin, cel mai mic, este cel care primește de cinci ori mai mult decât toți ceilalți (Geneza 43:33,34). Totuși, acest favoritism nu îi deranjează, așa cum s-a întâmplat cu mulți ani înainte, când Iosif era favoritul tatălui, ceea ce a dus la faptele lor îngrozitoare atât față de fratele lor după tată, cât și față de tatăl lor (Geneza 37:3,4). „Prin acest semn de favoare manifestat față de Beniamin, Iosif spera să își dea seama dacă fratele mai mic era cumva privit cu invidia și ura care fuseseră manifestate față de el. Închipuindu-și încă faptul că Iosif nu le înțelegea limba, frații vorbeau între ei fără sfială; astfel, el a avut o bună ocazie să le cunoască adevăratele sentimente. Totuși voia să-i pună și mai mult la probă și, înainte de plecarea lor, a poruncit ca paharul lui de argint să fie ascuns în sacul celui mai tânăr” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, pp. 228, 229).

Comentariu EGW

Când fiii [săi] se pregăteau să plece în nesigura lor călătorie, bătrânul tată s-a ridicat și, stând în mijlocul lor, și-a ridicat mâinile spre cer și L-a rugat fierbinte pe Domnul să meargă cu ei și a rostit o minunată binecuvântare asupra lor. „Dumnezeul Cel Atotputernic să vă facă să căpătaţi trecere înaintea omului aceluia şi să lase să se întoarcă împreună cu voi pe celălalt frate al vostru şi pe Beniamin! Iar eu, dacă trebuie să fiu lipsit de copiii mei, lipsit să fiu!”

„Au luat darul, au luat cu ei argint îndoit, precum şi pe Beniamin, s-au sculat, s-au pogorât în Egipt şi s-au înfăţişat înaintea lui Iosif.” Și, când l-a văzut pe Beniamin, Iosif a putut cu greu să-și stăpânească sentimentele de iubire față de fratele său. A dat poruncile necesare ca să se pregătească tot ce trebuia pentru ca frații lui să mănânce la amiază cu el. Când au fost duși în casa lui Iosif, frații s-au temut că erau de fapt chemați să dea socoteală de argintul găsit în sacii lor. S-au gândit că fusese pus acolo în mod intenționat, ca să li se găsească un motiv de a fi acuzați și făcuți sclavi, iar acum erau duși în casa acestui conducător ca să fie adus la îndeplinire planul acesta cu ei. – Spiritual Gifts, vol. 3, pp. 159–160

Biblia are puține cuvinte de spus pentru a-i lăuda pe oameni. Puțin spațiu se ia pentru a povesti chiar virtuțile celor mai buni oameni care au trăit vreodată. Tăcerea aceasta nu este fără un scop anume și nu este lipsită de învățătură. Toate însușirile bune pe care le au oamenii sunt darul lui Dumnezeu; faptele lor bune sunt săvârșite prin harul lui Dumnezeu, prin Domnul Hristos. Întrucât Îi datorează totul lui Dumnezeu, slava pentru tot ce sunt sau fac Îi aparține Lui; ei sunt instrumente în mâna Lui. Mai mult decât atât – așa după cum ne învață toate lecțiile din Biblie – este primejdios să-i lăudăm sau să-i înălțăm pe oameni, căci, dacă cineva ajunge să creadă că nu mai depinde în totul de Dumnezeu, ci, dimpotrivă, se încrede în propria putere, cu siguranță va cădea. Omul se luptă cu vrăjmași mai puternici decât el. „Căci noi nu avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:12). Este cu neputință ca noi, prin propria putere, să ducem lupta; și tot ce abate mintea de la Dumnezeu, tot ce duce la înălțare de sine sau încredere în sine pregătește în mod sigur calea pentru înfrângere. Cuvântul Scripturii imprimă în inima oamenilor lipsă de încredere în puterea omenească și încurajează încrederea în puterea divină. – Patriarhi și profeți, p. 717

Acum, că te-ai predat lui Hristos, nu te da înapoi, nu te îndepărta de El, ci spune zi de zi: „Eu sunt al lui Hristos; m-am consacrat pe mine însumi Lui!” Roagă-L să-ți dea Spiritul Său și să te susțină prin harul Său! Așa cum predându-te lui Dumnezeu și crezând în El ai devenit copilul Lui, în același mod urmează să trăiești în El. Apostolul spune: „Astfel dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El” (Coloseni 2:6). – Calea către Hristos, p. 52

4. Citește Geneza 44. De ce a ordonat Iosif să se pună cupa lui de argint în sacul lui Beniamin, nu în sacul unui alt frate?

Acest episod este paralel cu cel precedent. Ca și înainte, Iosif dă instrucțiuni precise și încă o dată el pune să le umple sacii fraților săi cu hrană. De data aceasta totuși, Iosif adaugă ordinul ciudat de a se pune prețiosul lui pahar în sacul lui Beniamin.

Prin urmare, evenimentele iau o turnură diferită. În timp ce în călătoria precedentă frații s-au întors în Canaan ca să-l ia pe Beniamin cu ei, acum ei trebuie să se întoarcă în Egipt ca să stea față-n față cu Iosif. În timp ce înainte toți frații au găsit același lucru în sacii lor, acum Beniamin este cel care are cupa lui Iosif. Dintr-odată, Beniamin, care, ca oaspete de onoare, a avut acces la paharul lui Iosif, acum este suspectat și acuzat că a furat prețiosul obiect. El va merge în închisoare. Faptul că Iosif folosea un pahar pentru ghicit nu însemna că el credea în puterea paharului. „El nu pretinsese niciodată că are putere să ghicească, dar voia să-i facă să creadă că el putea citi tainele vieții lor” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 229).

Pentru Iosif, cupa de magie era doar un pretext prin care să evoce sfera supranaturală și astfel să trezească în inima fraților lui un simțământ de vinovăție față de Dumnezeu. Așa interpretează Iuda mesajul implicit al lui Iosif, pentru că el face referire la nelegiuirea pe care Dumnezeu a găsit-o în ei (Geneza 44:16). De asemenea, furtul acelui prețios pahar avea să justifice aplicarea unei pedepse severe și astfel să demaște gândurile celorlalți frați. Intensitatea trăirilor și a reacției fraților este semnificativă. Sunt uniți în aceeași durere, teamă pentru Beniamin, care va fi pierdut ca Iosif și tot ca Iosif va deveni un sclav în Egipt, deși, tot ca Iosif, era nevinovat. Din acest motiv, Iuda propune ca el însuși să fie luat ca sclav „în locul” băiatului (Geneza 44:33), întocmai cum berbecul fusese sacrificat „în locul” nevinovatului Isaac (compară cu Geneza 22:13). Iuda se prezintă pe sine ca jertfă, ca înlocuitor, tocmai ca să poată face față mâhnirii tatălui său (Geneza 44:34).

Ce principiu al dragostei se găsește în procesul de substituire, exemplificat în răspunsul lui Iuda? Cum explică acest principiu teologia biblică a mântuirii (vezi Romani 5:8)?

Comentariu EGW

Iuda se pusese chezaș pentru siguranța lui Beniamin. „Iuda şi fraţii lui au ajuns la casa lui Iosif pe când era el încă acolo şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui. Iosif le-a zis: «Ce faptă aţi făcut? Nu ştiţi că un om ca mine are putere să ghicească?»” Iosif urmărea să scoată de la ei o recunoaștere a păcatului lor, prin faptul că adevăratele lor sentimente ar fi putut să fie descoperite. El nu pretinsese niciodată că are putere să ghicească, dar voia să-i facă să creadă că el putea citi tainele vieții lor. „Iuda a răspuns: «Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptățim? Dumnezeu a dat pe față nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi ai domnului nostru, noi și acela la care s-a găsit paharul.»” Iuda le-a spus fraților lui că Dumnezeu a descoperit nelegiuirea făcută de ei când îl vânduseră pe fratele lor să fie dus rob în Egipt și acum îi răsplătea pentru păcatul lor, îngăduind să devină și ei sclavi. – Spiritual Gifts, vol. 3, pp. 163–164

Când a apărut păcatul exista un Salvator. Hristos a știut că avea să sufere, totuși S-a făcut Înlocuitorul omului, Când Adam a păcătuit, Fiul lui Dumnezeu S-a prezentat ca asigurare pentru omenire. …

… „Te-am săpat pe palmele Mele.” Palmele Sale poartă semnele rănilor pe care le-a primit. Dacă noi suntem răniți sau loviți, dacă întâmpinăm dificultăți mari, greu de gestionat, să ne aducem aminte cât de mult a suferit Hristos pentru noi! …

Satana a declarat că oamenii nu pot să trăiască fără să păcătuiască.

Isus a pășit pe terenul unde Adam s-a împiedicat și a căzut și, printr-o viață fără păcat, a plasat omenirea pe un teren avantajos pentru ca oricine să poată să stea înaintea Tatălui, primit în Cel Preaiubit. – In Heavenly Places, p. 13

Aceia care lucrează pentru cauza adevărului să nu prezinte neprihănirea lui Hristos ca pe o lumină nouă, ci ca pe o lumină preţioasă care a fost pierdută din vedere de oameni pentru o vreme. Trebuie să-L primim pe Domnul Hristos ca Mântuitor personal, iar El ne atribuie neprihănirea lui Dumnezeu în Hristos. Să repetăm şi să evidenţiem adevărul pe care l-a descris Ioan: „Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4:10).

În dragostea lui Dumnezeu a fost descoperit filonul cel mai uimitor al adevărului preţios, iar comorile harului lui Hristos sunt deschise înaintea bisericii şi înaintea lumii... Ce minunată şi de nepătruns este dragostea care L-a determinat pe Domnul Hristos să moară pentru noi pe vremea când încă eram păcătoşi! Ce pierdere este pentru sufletul care înţelege cerinţele serioase ale Legii şi totuşi nu înţelege harul lui Hristos care face mult mai mult! – Solii alese, cartea 1, pp. 155–156

5. Citește Geneza 45. Ce lecții de iubire, de credință și de speranță se pot extrage din această întâmplare?

Exact în momentul în care Iuda a vorbit despre „mâhnirea” care avea să se abată asupra lui avi, „tatălui meu” (Geneza 44:34), Iosif „a strigat” (Geneza 45:1) și „s-a făcut cunoscut” fraților săi. Această expresie, folosită deseori cu referire la descoperirea de Sine pe care o face Dumnezeu (Exodul 6:3; Ezechiel 20:9), sugerează că și Dumnezeu Se descoperise pe Sine în acest cadru. Cu alte cuvinte, Domnul dovedise că providența Sa stăpânește, în ciuda slăbiciunilor omenești. Fraților lui Iosif nu le venea să creadă ce auzeau și vedeau. Așa că Iosif este constrâns să repete: „Eu sunt fratele vostru Iosif” (Geneza 45:4) și doar a doua oară, când au auzit exact cuvintele: „pe care l-ați vândut ca să fie dus în Egipt” (Geneza 45:4), au crezut.

Apoi, Iosif afirmă: „M-a trimis Dumnezeu” (Geneza 45:5). Faptul că face referire la Dumnezeu are un dublu scop: nu doar îi asigură pe frații lui că nu are simțăminte negative față de ei, ci este și o mărturisire profundă de credință și o expresie a speranței, fiindcă ceea ce au făcut ei a fost necesar pentru „marea izbăvire” și ca să le rămână „sămânța vie” (Geneza 45:7).

Iosif îi îndeamnă apoi pe frații lui să meargă la tatăl lor ca să-l pregătească pentru venirea în Egipt. Pe lângă îndemnul său, Iosif mai specifică și unde vor locui, și anume în Gosen, un ținut vestit pentru pășunile bogate, „ce este mai bun în țara Egiptului” (Geneza 45:18,20). De asemenea, el se îngrijește și de transport: le sunt puse la dispoziție căruțe, care îl vor convinge în final pe Iacov că fiii lui nu îl mințeau cu privire la experiența pe care tocmai o avuseseră (Geneza 45:27). Iacov ia această demonstrație vizibilă ca pe o dovadă palpabilă că Iosif este viu și îi este suficient lui Iacov ca să revină la viață (compară cu Geneza 37:35; 44:29).

Totul e bine acum. Cei 12 fii ai lui Iacov sunt în viață. Iacov este numit acum „Israel” (Geneza 45:28), iar providența lui Dumnezeu se manifestase într-un mod uimitor.

Da, Iosif s-a purtat cu multă bunătate față de frații lui. I-a permis și poziția în care era. Dar noi, cum învățăm noi să manifestăm bunătate față de cei ale căror fapte rele față de noi nu sunt transformate în bine, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Iosif?

Comentariu EGW

Iosif era mulțumit. Îi pusese la încercare pe frații săi și văzuse în ei roadele unei adevărate pocăințe pentru păcatele lor, iar acum era atât de mișcat, încât nu a mai putut să-și stăpânească emoțiile și a cerut să fie lăsat singur cu frații săi. Apoi a dat drumul sentimentelor pe se străduise atât de mult să le ascundă și a început să plângă tare. …

Frații săi nu au putut să-i răspundă, fiindcă rămăseseră încremeniți. Nu puteau să creadă că marele cârmuitor al Egiptului era fratele lor, Iosif, pe care ei îl invidiaseră și voiseră să-l ucidă, dar se mulțumiseră să îl vândă ca rob! Tot comportamentul lor rău față de el a trecut pe dinaintea lor și, în special, visele lui pe care ei le disprețuiseră și se străduiseră să le împiedice să se împlinească. …

Văzându-le tulburarea, Iosif le-a spus cu duioșie: „Apropiați-vă de mine, vă rog”, și, când s-au apropiat de el, a continuat: „Eu sunt fratele vostru, Iosif, pe care l-ați vândut ca să fie dus în Egipt.” Cu noblețe, el s-a gândit cum să facă acel moment mai ușor de depășit pentru frații săi. Nu voia să le sporească stânjeneala exprimându-și dezaprobarea. Simțea că ei suferiseră destul pentru cruzimea cu care s-au purtat față de el și dorea să îi mângâie. El le-a spus: „Acum, nu vă întristați și nu fiți mâhniți că m-ați vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. ... Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut ca un tată al lui Faraon, stăpân peste toată casa lui şi cârmuitorul întregii ţări a Egiptului.” – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 165

Studiați istoria lui Iosif și a lui Daniel! Domnul nu a împiedicat uneltirile oamenilor care căutau să le facă rău, dar a făcut ca toate acestea să lucreze pentru binele slujitorilor Săi, care, în încercări și lupte, și-au păstrat credința și loialitatea.

Câtă vreme suntem în lume, ne vom confrunta cu influențe potrivnice. Vor exista provocări, pentru a ne testa puterea de a ne stăpâni, dar credința se dezvoltă prin întâmpinarea acestora într-un spirit liniștit. Dacă Hristos este în noi, vom fi amabili, buni și îndelung răbdători, optimiști când avem parte de necazuri și stări de iritare. Zi de zi și an de an vom birui eul și vom crește până la un eroism nobil. Aceasta este însărcinarea pe care am primit-o, dar ea nu poate fi îndeplinită fără ajutorul lui Isus, fără o hotărâre fermă, un țel nestrămutat, o veghere neîncetată și rugăciune continuă. Fiecare dintre noi are de dus o luptă. Nici măcar Dumnezeu nu poate aduce noblețe caracterelor noastre și nu poate face ca viețile să ne fie folositoare, dacă nu devenim împreună lucrători cu El. Cei care refuză lupta pierd tăria și bucuria victoriei. – Divina vindecare, p. 487

Atașamentul nostru față de Hristos crește în măsura părtășiei cu El în suferință. Fiecare acțiune de sacrificiu de sine pentru binele altora întărește spiritul de binefacere în inima dătătorului, legându-l tot mai strâns de Răscumpărătorul lumii... .

Dacă vei lucra aşa cum a stabilit Domnul Hristos că trebuie să lucreze ucenicii Săi, câştigând suflete pentru El, vei simţi nevoia unei experienţe spirituale mai profunde şi a unei cunoaşteri mai înalte a lucrurilor dumnezeieşti, vei înseta şi vei flămânzi după neprihănire. Vei stărui în rugăciune înaintea lui Dumnezeu şi credinţa ta va fi întărită, iar sufletul tău va bea şi mai mult din izvorul mântuirii. Când vei întâmpina împotrivire şi încercări, acestea te vor face să te apropii mai mult de Biblie şi să te rogi mai mult. Astfel vei creşte în harul şi în cunoştinţa Domnului Hristos şi vei obţine o experienţă bogată. – Calea către Hristos, pp. 79–80

Citește capitolele 20, „Iosif în Egipt”, și 21, „Iosif și frații săi”, din cartea Patriarhi și profeți, de Ellen G. White.

„Cele trei zile petrecute în temniță au fost zile de adâncă amărăciune pentru fiii lui Iacov. Ei au meditat la purtarea lor greșită din trecut, în special la cruzimea de care au dat dovadă față de Iosif. Știau că, dacă aveau să fie condamnați ca spioni și dacă nu aduceau nicio dovadă care să-i elibereze de această învinuire, aveau să moară cu toții sau să devină sclavi. Se îndoiau că eforturile oricăruia dintre ei de convingere a tatălui lor l-ar fi determinat pe acesta să consimtă ca Beniamin să vină cu ei, după moartea năprasnică de care avusese parte Iosif, cum credea el. Ei îl vânduseră pe Iosif ca sclav și acum se temeau că Dumnezeu plănuia să îi pedepsească, făcându-i să ajungă sclavi. Iosif a luat în considerare faptul că tatăl lui și familiile fraților săi puteau suferi din lipsă de hrană și a fost convins că frații lui regretau felul nemilos în care îl trataseră și că în niciun caz nu aveau să-l trateze pe Beniamin așa cum îl trataseră pe el” (Ellen G. White, Spiritual Gifts, book 3, pp. 155, 156).

„Iosif era mulțumit. Îi pusese la încercare pe frații lui și văzuse la ei roadele unei adevărate pocăințe” (Ibidem, p. 165).

Studiu la rând
Numeri 26

Numeri 27

Numeri 28

Numeri 29

Numeri 30

Numeri 31

Numeri 32

Evanghelizare, subcapitolul „Soția evanghelistului”

1. Prin ce metodă s-a făcut împărțirea țării?

2. Ce s-a rugat Moise Domnului, „Dumnezeul duhurilor oricărui trup”?

3. În ce condiții juruința unei femei căsătorite rămânea în picioare?

4. Ce au păstrat oamenii din oaste „fiecare pentru sine”?

5. Care este condiția ca soția pastorului să poată fi un mare ajutor pentru soțul ei?

Text-cheie: Geneza 41:41
Pasaje în studiu: Geneza 41:37–45:28;
Romani 5:7-11

I. Privire generală
Introducere: Iosif nu doar că îi explică faraonului semnificația viselor avute de acesta, care privesc aspecte politice și economice din viitorul Egiptului, ci îi și oferă soluția. Iosif nu se mulțumește doar cu descoperirea planurilor lui Dumnezeu și nici nu este pasiv, așteptând ca Dumnezeu să facă o altă minune. Iosif îi sugerează faraonului să numească „un om priceput și înțelept” (Geneza 41:33) care să gestioneze procesul complex de pregătire pentru perioada de foamete. Aceleași cuvinte sunt folosite pentru a descrie înțelepciunea pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Solomon (1 Împărați 3:12) ca să-l ajute să conducă țara (1 Împărați 3:9). Numai îndrumarea divină putea contribui la soluționarea crizei iminente. Pe lângă această lecție spirituală, Iosif prezintă și un curs de economie și oferă detalii despre metoda și strategia de care este nevoie pentru a ajuta Egiptul să supraviețuiască pe timp de foamete. Faraonul înțelege deci că Iosif nu este doar un visător, ci și un bărbat înzestrat cu o înțelepciune practică, un om care știe ce să facă, precum și un om de acțiune care poate implementa strategia corectă ca să salveze țara.

Așadar, faraonul decide să-l numească pe Iosif responsabil peste toată țara Egiptului și îi dă puterea de care are nevoie în acest scop. După toate încercările pe care a trebuit să le îndure Iosif, această poveste de succes în viață ar trebui să inspire admirație față de eroul Iosif. Totuși, accentul narațiunii biblice nu cade pe Iosif. Finalul fericit nu vizează succesul, ci pocăința, iertarea și prezența nevăzută a lui Dumnezeu pe parcursul istoriei.

II. Comentariu
Iosif, vizirul Egiptului
Faptul că înțelepciunea excepțională a lui Iosif joacă un rol în decizia faraonului de a-l numi vizir este în armonie cu practica egipteană de numire a vizirilor, de preferat dintre înțelepți (vezi, de exemplu, cazul lui Ptahhotep și Kagemni, care au fost viziri și cărora le sunt atribuite lucrări ale literaturii sapiențiale). Teritoriul avut în subordine – „peste toată țara Egiptului” (Geneza 41:41) – sugerează că Iosif a fost desemnat într-adevăr vizir.

Exemple de viziri străini și chiar evrei sunt atestate de-a lungul istoriei Egiptului. Responsabilitățile vizirului erau considerabile; el era funcționarul însărcinat cu justiția legală și era managerul țării. Faptul că Iosif este pus peste toată țara confirmă că aparține Regatului de Mijloc sau celei de-A Doua Perioade Intermediare, când un astfel de funcționar de stat putea fi ales pe baza înțelepciunii lui (Geneza 41:39). Spre deosebire de alte perioade, în timpul celei de-A Doua Perioade Intermediare, sub conducerea hicsoșilor, vizirii erau cei mai puternici și ofereau cea mai mare stabilitate în ciuda domniilor scurte.

Descrierea învestiturii lui Iosif oficiate de faraon se potrivește cu contextul egiptean. „Inelul” (Geneza 41:42), care în textul ebraic este numit tabba`t, se referă la pecetea sau la sigiliul egiptean, djeba`ot, un termen care derivă din cuvântul djeba`, care înseamnă „deget” și care face trimitere la poziționarea inelului pe deget. Acest inel cu pecete îi oferea deplină autoritate lui Iosif să semneze toate documentele oficiale în numele împăratului. Termenul ebraic șes, care denotă „haine de in subțire” (Geneza 41:42), este un termen egiptean care se referă la îmbrăcămintea de in, materialul de bază pentru confecționarea
hainelor în Egiptul Antic. Lanțul de la gâtul lui Iosif (Geneza 41:42) face referire la colierul de care atârna simbolul lui Maat, simbolul echității, care caracteriza funcția de vizir – un termen din limba turcă (provenit din arabă) care înseamnă prim-ministrul statului. Plasarea în „cel de-al doilea car”, „după” faraon (Geneza 41:43, NTR, BTF), este atestată în Egipt drept aparținându-i vizirului, care era numit „al doilea după împărat”. Ceremonia de învestire a vizirului, care presupunea mersul într-un car, înaintea căruia mergeau oameni care strigau pentru a atrage atenția asupra trecerii lui (Geneza 41:43), reprezintă de asemenea
o practică egipteană. Cuvântul ′abrek (tradus de obicei cu „a se pleca în genunchi”), folosit în textul nostru, nu este un termen ebraic, ci egiptean. În egipteană, `abrek înseamnă: „Atenție!”, „Faceți loc!”. De asemenea, faraonul îi dă lui Iosif un nume onorific pentru a marca distincția specială aferentă noii sale funcții. Numele egiptean pe care îl primește Iosif, Țafnat-Paeneah (Geneza 41:45), corespunde cu următoarea transliterație egipteană: djf n t′ pw ′nkh, care înseamnă: „hrană pentru țară, aceasta înseamnă viață”.

Această prezentare nu doar că rezonează cu situația de atunci, ci se și potrivește cu contextul istoric al Egiptului Antic din vremea aceea, deoarece folosirea elementului dif (hrană) este atestată în numele înalților demnitari din dinastiile a XIII-a și a XIV-a, care precedă îndeaproape domnia hicsoșilor. Faraonul îi mai dă lui Iosif și o soție egipteană, fiica „preotul[ui] lui On”, una dintre personalitățile cele mai prestigioase din Egipt (Geneza 41:45). Iosif este de-acum acceptat în toate straturile societății egiptene și poate vizita toate locurile din Egipt (Geneza 41:45,46).

Iosif își întâlnește frații
După 20 de ani, Iosif își întâlnește din nou frații. Avea 17 ani când i-a văzut ultima dată și 30 de ani când a devenit vizirul Egiptului. Iar acum, șapte ani mai târziu, la debutul foametei, este în vârstă de 37 de ani. Acesta este momentul când se împlinesc visele lui despre tatăl și frații lui care i se închină (Geneza 37:7-10). Împlinirea viselor lui Iosif are loc în trei faze, deoarece frații lui vin în Egipt și îl întâlnesc pe Iosif de trei ori. Prima întrevedere are loc doar cu zece dintre frați (Geneza 42), aceia care au pus la îndoială visele lui și care l-au urât din cauza acelor vise (Geneza 37:8,19). Ei se pleacă acum înaintea lui Iosif pentru prima dată (Geneza 42:6). Cea de-a doua întâlnire se desfășoară în prezența a zece dintre frați plus cel mai tânăr frate al lui Iosif, Beniamin (Geneza 43–45); toți se închină înaintea lui Iosif de două ori (Geneza 43:26,28). A treia întâlnire are loc cu Iacov, care vine pentru prima dată în Egipt (Geneza 46–47). Iosif își dezvăluie identitatea S-au scurs 22 de ani de când tânărul Iosif, de 17 ani, și-a povestit pentru prima dată visele în fața fraților și tatălui său și până când bărbatul Iosif, de 39 de ani, se face cunoscut fraților săi. Expresia „s-a făcut cunoscut” conține o aluzie voalată la Dumnezeu. Singura dată când mai apare această formă verbală în Vechiul Testament este cu referire la descoperirea pe care i-o face Dumnezeu despre Sine lui Moise (Numeri 12:6). Utilizarea acestei forme sugerează că, făcându- se cunoscut fraților săi, Iosif avea să devină mijlocul prin care Dumnezeu li Se va descoperi.

Iosif trebuie să fi observat groaza acestora când le-a dezvăluit că este fratele lor, pentru că a repetat: „Eu sunt [...] Iosif!” (Geneza 45:3,4). Frații erau îngrijorați. E posibil ca ei să fi avut chiar și dubii cu privire la pretenția lui Iosif, deoarece el nu le-a oferit nicio informație în plus, în afară de cele oferite deja de ei. Totul pare suspect, în special ținând cont de experiențele recente pe care le-au avut cu acest om. Sunt neliniștiți. Din acest motiv, Iosif afirmă a doua oară: „Eu sunt fratele vostru Iosif”, dar de data aceasta este mai exact și adaugă un detaliu pe care nimeni nu-l știe, cu excepția lor: „pe care l-ați vândut ca să fie dus în Egipt” (Geneza 45:4). Apoi el adaugă faptul că Dumnezeu a fost Cel care l-a „trimis”. Dumnezeu l-a trimis înaintea fraților lui cu un scop precis: „ca să vă scap viața” (Geneza 45:5). Iosif sugerează că a fost necesar ca ei să-l vândă pentru a le asigura supraviețuirea. Astfel, frații au crezut că ei l-au vândut pe fratele lor, când, de fapt, Dumnezeu a fost Cel care a condus lucrurile.

Expresia „un tată al lui Faraon” (Geneza 45:8) reflectă titlul egiptean itf-ntr, care înseamnă ad litteram „tată al lui Dumnezeu” și care se referă la faraon ca la un dumnezeu. Iosif nu folosește expresia așa cum era în limba egipteană de teamă să nu sune a blasfemie pentru frații lui. Acesta era un titlu preoțesc, care era purtat de înalții demnitari, inclusiv de viziri, precum Ptahhotep, vizir în Isesi (2675 î.Hr.). Celălalt titlu al lui Iosif, „cârmuitorul întregii țări a Egiptului” (Geneza 45:8), se referă la stăpânirea sa peste întregul teritoriu, cu cele două ținuturi (Egiptul Superior și Inferior) și reflectă un alt titlu egiptean, nb t3 wy, „domn peste cele două ținuturi”, care era un titlul oficial permanent purtat de locțiitorul, delegatul faraonului. De reținut că forma duală a termenului ebraic mitsrayim pentru „Egipt” reflectă cele două împărțiri teritoriale ale Egiptului. Insistența lui Iosif asupra statutului pe care îl are el în Egipt este intenționată: el își accentuează poziția extraordinară, amintindu-le astfel fraților săi de visul lui, care îl zugrăvise drept conducător căruia toți (inclusiv tatăl lui) se vor închina (Geneza 37:9). Făcând aluzie la vis, Iosif se folosește de împlinirea acestuia ca un argument implicit în favoarea providenței lui Dumnezeu.

III. Aplicație
Iosif, vizirul Egiptului: Faceți o comparație între Iosif și Daniel ca oameni de stat. În ce fel acești doi bărbați servesc drept model pentru oamenii evlavioși care sunt implicați în politică? Ce calități are Iosif, spre deosebire de politicienii moderni? De ce ar fi dificil pentru un adventist de ziua a șaptea să fie primministru în ziua de azi? Ce motivații a avut Iosif să devină lider? Ce lecții de management am putea învăța din metoda lui Iosif? Discutați în grupă aspectele practice ale acestor lecții, aplicate la viața de familie, la locul de muncă și în biserică.

Iosif își întâlnește frații: De ce – și în ce fel – împlinirea profețiilor vă afectează alegerile morale? Discutați despre relația dintre comportamentul de zi cu zi și conștientizarea faptului că trăim în vremea sfârșitului. De ce speranța în Împărăția lui Dumnezeu ne inspiră comportamentul față de cei din jur? Discutați în cadrul grupei scena întâlnirii dintre Iosif și frații lui. Imaginați-vă ce fel de simțăminte trebuie să-l fi încercat pe Iosif. Care au fost simțămintele lui când i-a văzut pe frații și pe tatăl lui închinându-i-se? Cum ar trebui să vă raportați la dușmani când vedeți că au eșuat, în timp ce personal ați avut succes?

Iosif își dezvăluie identitatea: Ce lecții despre împăcare putem învăța din atitudinea lui Iosif? Cum ar fi putut să reacționeze Iosif dacă lucrurile nu ar fi mers atât de bine pentru el?