1 Ascultă, Israele! Astăzi vei trece[[xr:1]] Iordanul ca să mergi și să iei în stăpânire neamuri mai mari și mai puternice decât tine[[xr:2]], cetăți mari și întărite până la cer[[xr:3]],

Astăzi. Timpul fixat pentru luarea în stăpânire a Canaanului era aproape. Israel trebuia să se pregătească să treacă în viitorul apropiat. Înainte de trecerea cu adevărat a Iordanului mai urmau să aibă loc moartea lui Moise şi o jelire pentru el.


2 un popor mare și înalt la statură, anume fiii anachimilor[[xr:1]], pe care îi cunoști și despre care ai auzit zicându-se: «Cine va putea sta împotriva fiilor lui Anac?»

Popor. Vezi Numeri 13,28.32.

Anac. Literal, cei cu gâtul lung. Ei par să fi fost descendenţii lui Arba, întemeietorul Hebronului (Iosua 14,15; 15,13). Ei erau răspândiţi în regiunile muntoase ale Iudeii (vezi Numeri 13,22; 28,33).

Copiii lui Anac. După cucerirea izraelită n-a mai rămas în Iudea nici un Anachim, dar o mică rămăşiţa a supravieţuit în Filistia (Iosua 11,22; 2 Samuel 21,16; 1 Cronici 20,4). Se crede că Goliat a fost un descendent al lui Anac (Numeri 13,33; Iosua 11,22; 1 Samuel 17,4).


3 Să știi astăzi că Însuși DOMNUL, Dumnezeul tău, va trece[[xr:1]] înaintea ta ca un foc mistuitor[[xr:2]]; El îi va[[xr:3]] nimici, îi va smeri înaintea ta, iar tu îi vei izgoni[[xr:4]], îi vei da pieirii grabnic, cum ți-a spus DOMNUL.

El îi va nimici. Pronumele El este emfatic; El care merge înaintea ta, El îi va nimici, şi El va smeri. Cucerirea Canaanului avea să fie adusă la îndeplinire prin puterea LUI – şi tu (Israel) îi vei izgoni. Slava avea să fie a Lui, nu a lor (vezi Iosua 3,1-11; 11,21-23).


4 Când DOMNUL, Dumnezeul tău, îi va alunga dinaintea ta, să nu[[xr:1]] zici în inima ta astfel: «Datorită dreptății mele m-a adus DOMNUL în țara aceasta și mi-a dat-o în stăpânire», căci din pricina răutății[[xr:2]] lor izgonește DOMNUL neamurile acelea dinaintea ta.

Bunătatea mea. Purtarea lor rea de când au părăsit Egiptul dovedea clar că nu li s-a dat ţara Canaanului pentru că au meritat-o (v.7-27).

Răutăţii. Când Avraam se afla în Canaan nelegiuirea amoriţilor nu şi-a ajuns încă vârful (Geneza 15,16). În timpul celor 215 ani al lor din Canaan, Avraam şi urmaşii lui au depus o mărturie credincioasă pentru Dumnezeul cel adevărat, aşa că locuitorii ţării să poată avea ocazia să-şi îndrepte căile. Numai când naţiunile din Canaan păcătuiseră iremediabil până ce a trecut ziua lor de har, Dumnezeu i-a deposedat de ţara lor (vezi Levitic 18,24-28; 1 Regi 14,23.24; 21,26).


5 Nu datorită[[xr:1]] dreptății tale, nici curăției inimii tale te duci tu să iei în stăpânire țara lor, ci din pricina răutății lor izgonește DOMNUL, Dumnezeul tău, aceste neamuri dinaintea ta. DOMNUL vrea să statornicească astfel jurământul[[xr:2]] făcut părinților tăi, Avraam, Isaac și Iacov.

Le izgoneşte. La început, Dumnezeu repartizase Canaanul amoriţilor şi altor triburi pe care izraeliţii le-au găsit acolo (Deutronom 32,8; Fapte 17,26), dar ei au pierdut dreptul lor asupra lui din cauza căii lor rele. Dacă Israel ar fi imitat căile acestor naţiuni ei ar fi fost izgoniţi la fel. Aceasta s-a şi întâmplat până la urmă (vezi Exod 34,24; Deutronom 4,38; 11,23; Iosua 23,5.9).


6 Înțelege deci că nu datorită dreptății tale îți dă DOMNUL, Dumnezeul tău, țara aceasta bună ca s-o iei în stăpânire, căci tu ești un popor încăpățânat[[xr:1]]!

Încăpăţânat. Cuvântul tradus cu încăpăţânat provine dintr-o rădăcină semnificând a fi tare, a fi greu şi astfel, figurat, a fi încăpăţânat. Un gât ţeapăn este un gât care a fost înţepenit (2 Regi 17:14; Neemia 9:16, 17, 29; Proverbe 29:1). Acelaşi cuvânt este folosit în dreptul lui Faraon, descriind împietrirea inimii lui (Exod :3). Dumnezeu cere poporului Său să nu-şi împietrească inima (Psalmi 95:8). Totuşi aceasta s-a întâmplat adesea (Exod 32:9; 33:3, 5; 34:9; vezi comentariul la Exod 4:21). /IND


7 Adu-ți aminte și nu uita cum L-ai întărâtat pe DOMNUL, Dumnezeul tău, în pustiu! Din ziua[[xr:1]] când ați ieșit din țara Egiptului și până la sosirea în locul acesta, ați fost răzvrătiți împotriva DOMNULUI.

Răzvrătiţi. La cea mai mică provocare închipuită ei se răsculau împotriva lui Dumnezeu în aşa măsură încât Moise i-a numit răzvrătiţi (Numeri 20,10).


8 La Horeb[[xr:1]], L-ați întărâtat pe DOMNUL la mânie, iar DOMNUL S-a mâniat pe voi ca să vă nimicească.

La Horeb. Răzvrătirea de la muntele Sinai a fost cea mai condamnabilă având în vedere dovezile impresionante pe care le dăduse Dumnezeu cu puţin timp în urmă (Exod 32,7.8). Ei s-au răzvrătit chiar în prezenţa Lui.


9 Când m-am[[xr:1]] suit pe munte ca să iau tablele de piatră, tablele legământului pe care l-a încheiat DOMNUL cu voi, am rămas[[xr:2]] acolo patruzeci de zile și patruzeci de nopți; în tot acest timp, pâine n-am mâncat și apă n-am băut.

M-am suit. Vezi Exod 24,18; 34,28.

Fără să mănânc pâine şi fără să beau apă. Exod nu aminteşte postul în legătură cu primele 40 de zile şi nopţi ale lui Moise pe Sinai, ci îl aminteşte în legătură cu a doua urcare (Exod 34,28). Adesea postul însoţeşte perioade consacrate meditaţiei asupra subiectelor sacre, pentru că el tinde să clarifice vedenia spirituală.


10 DOMNUL mi-a dat cele două table de piatră[[xr:1]], scrise cu degetul lui Dumnezeu; pe ele erau toate cuvintele pe care vi le spusese DOMNUL pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării[[xr:2]].

Table de piatră. Vezi şi Exod 31,18; 32,15.16. Ziua când poporul era adunat. O referire la ocazia însemnată când Israel a fost adunat să audă pe Dumnezeu proclamând sfânta Sa Lege (cap. 10,4; 18,16).


11 La sfârșitul celor patruzeci de zile și patruzeci de nopți, DOMNUL mi-a dat cele două table de piatră, tablele legământului.
12 DOMNUL mi-a zis atunci: «Scoală-te[[xr:1]] și coboară degrabă de aici, căci poporul tău, pe care l-ai scos din Egipt, s-a stricat! S-au abătut[[xr:2]] curând de la calea pe care le-am arătat-o[[fn:a]], făcându-și un chip turnat.»
13 DOMNUL mi-a zis: «Am văzut[[xr:1]] poporul acesta: iată, este un popor încăpățânat[[xr:2]]!
14 Lasă-Mă[[xr:1]] să-i nimicesc și să le șterg numele[[xr:2]] de sub cer; pe tine, în schimb, te voi face un neam mai puternic și mai numeros decât ei[[xr:3]].»

Să-i nimicesc. Îndepărtarea intenţionată a lui Israel de voia descoperită a lui Dumnezeu i-a lăsat fără scuză înaintea Lui, şi ei nu mai meritau îndurarea Lui. Păcatul deliberat, premeditat, poate să aducă pe neaşteptate încheierea zilei de probă. Trebuie să aibă loc un început nou, o reformă adevărată spre a abate ceasul judecăţii (vezi Exod 32,10).


15 M-am întors[[xr:1]] și am coborât de pe munte, care era cuprins de foc[[xr:2]], cu cele două table ale legământului în mâinile mele.
16 M-am uitat[[xr:1]] și, iată, păcătuiserăți împotriva DOMNULUI, Dumnezeului vostru: vă făcuserăți un vițel turnat, vă depărtaserăți curând de la calea pe care v-o poruncise DOMNUL.

Viţel turnat. Vezi Exod 32,19. Vă depărtaserăţi. Numai cu câteva săptămâni mai înainte poporului i se poruncise să nu-şi facă chipuri cioplite (Exod 20,4) şi făgăduise să asculte (Exod 24,3).


17 Am apucat atunci cele două table, le-am aruncat din mâinile mele și le-am sfărâmat sub ochii voștri.

Le-am sfărâmat. Sfărâmarea tablelor de piatră simbolizează sfărâmarea şi ruperea legământului (Exod 32,19). Dumnezeu a rupt legăturile cu Israel, şi legământul care fusese ratificat cu o lună mai înainte, a devenit nul şi neavenit. Numai datorită mijlocirii lui Moise Israel a fost primit din nou în favoarea divină şi aceasta pe bază condiţionată şi doveditoare (Exod 32,10-14, 32-34).


18 M-am aruncat[[xr:1]] cu fața la pământ înaintea DOMNULUI, ca mai înainte, patruzeci de zile și patruzeci de nopți, fără să mănânc pâine și fără să beau apă, din pricina tuturor păcatelor pe care le săvârșiserăți, făcând ce este rău înaintea DOMNULUI, ca să-L mâniați.

M-am aruncat cu faţa la pământ. Pentru mijlocire în favoarea poporului. În ţările orientale chiar şi astăzi prosternarea este o atitudine de supunere completă. Ca mai înainte. Adică, ca în timpul primelor 40 de zile şi nopţi. Aceasta a fost dimineaţa după ce sfărâmase viţelul de aur (Exod 32,30-32). Păcatelor care le săvârşiserăţi. De trei ori înainte de aceasta, existaseră neascultări majore din partea lui Israel - la Mara (Exod 15,23), în pustia Sin (Exod 16,2.3) şi la Masa (Exod 17,2-7).


19 Mă[[xr:1]] îngrozisem din pricina mâniei și urgiei cu care Se aprinsese DOMNUL împotriva voastră, până acolo încât voia să vă nimicească, dar DOMNUL[[xr:2]] m-a ascultat și de data aceasta.
20 Și pe Aaron se mâniase DOMNUL și voia să-l piardă, dar eu m-am rugat atunci și pentru el.

Aaron. Aaron a considerat pe Moise ca prea sever cu poporul şi a crezut că este mai bine să fie mai conciliant şi să vină în întâmpinarea în parte a dorinţelor lui. Dar un astfel de compromis cu păcatul a fost dezastruos. Nu este de mirare că Dumnezeu a fost gata să-l nimicească; vina lui a fost mai mare decât cea a poporului. De ce n-a făcut Dumnezeu aşa nu este spus. Faptul că i-a îngăduit să trăiască şi să ajungă mare preot mărturiseşte despre îndurarea şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu.


21 Am luat vițelul, păcatul pe care-l făcuserăți[[xr:1]], și l-am ars în foc; l-am sfărâmat, l-am făcut mici fărâme, iar pulberea am aruncat-o în valea care cobora din munte.

Păcatul vostru. Sau, lucrul păcătos (RVS), ideea evidentă (Isaia 31,7). L-am ars. Aşa cum este raportat în Exod 32,20. Viţelul fusese probabil scos din foc (v.24) şi de aceea era numai potrivit încredinţat flăcărilor încă o dată. Pârâul. Adică pârâul care curgea din stânca Horeb, pe care o lovise Moise cu toiagul său (Exod 17,6) şi care alcătuia aprovizionarea lor cu apă.


22 Apoi, la[[xr:1]] Tabera, la Masa[[xr:2]] și la Chibrot-Hataava[[xr:3]], iarăși L-ați mâniat pe DOMNUL.

Tabeera. Vezi Numeri 11,1-3.

Masa. Vezi Exod 17,2-7.

Chibrot-Hataava. Vezi Numeri 11,4-34.


23 Când[[xr:1]] v-a trimis DOMNUL de la Cadeș-Barnea, zicând: «Suiți-vă și luați în stăpânire țara pe care v-o dau!», voi v-ați răzvrătit împotriva poruncii DOMNULUI, Dumnezeului vostru, nu L-ați crezut[[xr:2]] și n-ați ascultat glasul Lui.

Cades-Barnea. Vezi Numeri 13 si 14.


24 Răzvrătiți[[xr:1]] ați fost față de DOMNUL din ziua în care v-am cunoscut.

Adu-ţi aminte de robii Tăi. Un apel la legământul făgăduinţelor ca un motiv de a nu lepăda încă pe Israel, în ciuda stricăciunii lui (Exod 32,13).


25 M-am aruncat cu fața la pământ[[xr:1]] înaintea DOMNULUI: patruzeci de zile și patruzeci de nopți am stat cu fața la pământ, pentru că DOMNUL spusese că vrea să vă piardă.
26 M-am rugat[[xr:1]] DOMNULUI și am zis: «Stăpâne DOAMNE, nu nimici poporul Tău, moștenirea Ta, pe care l-ai răscumpărat în măreția Ta și l-ai scos din Egipt cu mână tare!
27 Adu-Ți aminte de robii Tăi: de Avraam, de Isaac și de Iacov! Nu lua aminte la îndărătnicia acestui popor, la răutatea lui și la păcatul lui,
28 ca nu cumva țara din care ne-ai scos să zică: ‘Pentru că[[xr:1]] nu avea putere să-i ducă în țara pe care le-o făgăduise și pentru că-i ura, DOMNUL i-a scos ca să-i omoare în pustiu.’

N-avea putere. Vezi comentariul pentru Exod 32,12.

Comentariile lui Ellen G. White

1 PP 487

7-29 3T 319

10 PP 314

18 PP 329; 3T 319

20 PP 323

21 PP 313, 320

24 3T 319


29 Dar ei[[xr:1]] sunt poporul Tău și moștenirea Ta; Tu i-ai scos din Egipt prin puterea Ta cea mare și cu brațul Tău cel întins.»