Isus și Ioan

Este posibil ca Isus să fi avut multe rude. Dar dintre verișorii lui Isus, doar unul, Ioan, este cunoscut ca având un rol important în lucrarea Sa. Ambii părinți evlavioși ai lui Ioan, Zaharia și Elisabeta, erau plini de Duhul Sfânt. Îngerul Gabriel i-a spus lui Zaharia că fiul lor, conceput în mod miraculos, va fi și el umplut cu Duhul Sfânt.

Luca 1:15 – Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale.

Curând după nașterea lui Ioan, când tatăl său mut a putut din nou să vorbească, oamenii au fost uimiți. Ei au urmărit îndeaproape copilăria lui Ioan. Era acest băiat Mesia? Ce va deveni el?

Luca 1:65,66 – Pe toţi vecinii i-a apucat frica şi în tot ţinutul acela muntos al Iudeii se vorbea despre toate aceste lucruri. Toţi cei ce le auzeau le păstrau în inima lor şi ziceau: „Oare ce va fi pruncul acesta?” Şi mâna Domnului era într-adevăr cu el.

Evenimentele care s-au întâmplat în jurul nașterii lui Ioan au atras atenția către venirea lui Mesia. De fapt, toată viața lui Ioan a fost în acest fel. Conform planului divin, lucrarea lui Ioan era aceea de a pregăti calea lui Isus și de a atrage atenția asupra Lui.

Ioan 1:6-8 – A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.

După ce Ioan a început să predice și să boteze, unii mesageri trimiși de liderii evrei l-au întrebat cine era. Pretindea el că este Mesia, Profetul despre care Moise spusese că va veni? Era el Ilie, care profetul Maleahi prezisese că va apărea înainte de marea zi a Domnului?

La toate aceste întrebări, Ioan a răspuns: „Nu.” „Dar cine ești, atunci?”, au întrebat ei. Ioan a replicat simplu, citând un verset din Scriptură:

Ioan 1:23 – „Eu”, a zis el, „sunt glasul celui ce strigă în pustiu: «Neteziţi calea Domnului!», cum a zis prorocul Isaia.”

Ioan înțelesese că lucrarea lui nu era să-și facă un nume, ci să pregătească un popor ca să-L accepte pe Isus ca Mesia. El s-a identificat cu cineva care a fost trimis să facă loc pentru Isus în inimile oamenilor. Se aseamănă această lucrare cu cea pe care ar trebui să o facem noi? Ar trebui ca și noi să pregătim un popor care să fie gata pentru venirea în curând a lui Hristos?

Da. Iar în această lecție, în timp ce studiem relația dintre Isus și Ioan, vom învăța câte ceva despre cum putem să facem lucrarea la care am fost chemați.

1. Gabriel a spus despre Ioan că va fi umplut cu Duhul Sfânt. Știind acest lucru, ce fel de persoană trebuia să fie el? Isaia 57:15; Isaia 66:1,2; Galateni 5:22,23; Faptele 4:31.

2. Viața lui Ioan a îndreptat atenția asupra lui Isus chiar înainte ca profetul să fie îndeajuns de matur ca să poată predica. În zilele noastre, cum ar putea viața unui copil să îndrepte atenția asupra lui Isus?

3. Despre lucrarea lui Ioan există o profeție în Isaia 40:3,4. Știi unde ai putea găsi o profeție despre lucrarea pe care noi, adventiștii, o avem de făcut? Ce zici de Apocalipsa 14:6-12 sau de Isaia 58? Unde ești tu cuprins în aceste versete?

Ioan este cunoscut de noi ca acela care îi boteza pe oameni. Poate pentru că, de obicei, îl numim „Ioan Botezătorul”. Dar în timpul lui, Ioan era faimos pentru predicarea lui directă.

În zilele noastre, mulți predicatori sunt populari pentru că au un limbaj elocvent și un mesaj plăcut. Dar Ioan era faimos pentru că spunea adevărul direct. Dumnezeu nu i-a cerut lui Ioan să-i legene pe păcătoși și să-i adoarmă prin prezentarea unui mesaj măgulitor de „pace și siguranță” în păcat. Deloc. Conform lui Isaia, sarcina lui Ioan era aceasta:

Isaia 40:3 – Pregătiţi în pustiu calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!

Isus era pe punctul de a-Și începe lucrarea publică, aceea de Mântuitor al lumii. Însă evreii nu erau gata să beneficieze de slujirea Sa. Ei se complăceau în siguranța descendenței avraamice și a unui loc în ceruri asigurat. Pentru că nu realizau că sunt păcătoși, ei nici nu simțeau vreo nevoie după un Salvator. Prin urmare, Ioan le-a vorbit foarte direct.

Luca 3:7-9 – Ioan zicea, dar, noroadelor care veneau să fie botezate de el: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă: «Avem pe Avraam ca tată!» Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom care nu face rod bun este tăiat şi aruncat în foc.”

Atunci când vom înțelege adevărata natură a păcatului, nu vom avea nicio problemă în a înțelege de ce predicarea lui Ioan era atât de pătrunzătoare. Mesajul lui era destinat să trezească poporul din falsul sentiment de siguranță. Să presupunem că ți-a luat foc casa și tu dormi înăuntru. Ai vrea să asculți o cuvântare lungă și măgulitoare sau una scurtă, directă și puternică? Ca și oamenii de astăzi, cei din timpul lui Ioan aveau nevoie de adevărul clar.

Așa era modul lui Ioan de a predica, iar predicile lui erau exact ceea ce Dumnezeu dorea.

Luca 3:10 – Noroadele îl întrebau şi ziceau: „Atunci ce trebuie să facem?”

Ioan îndemna poporul la pocăință și spunea că adevărata pocăință implică părăsirea păcatului. De exemplu, să urmărim ce le spunea vameșilor și soldaților păgâni care veneau la el:

Luca 3:12-14 – Au venit şi nişte vameşi să fie botezaţi şi i-au zis: „Învăţătorule, noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns: „Să nu cereţi nimic mai mult peste ce v-a fost poruncit să luaţi.” Nişte ostaşi îl întrebau şi ei şi ziceau: „Dar noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns: „Să nu stoarceţi nimic de la nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţumiţi cu lefurile voastre.”

Zi de zi, Ioan lucra în acest fel ca să pregătească poporul pentru venirea lui Isus. Dar nu toți apreciau chemarea lui Ioan la pocăință. Cei care nu erau dispuși să renunțe la păcat se mâniau când Ioan îi mustra. Regele Irod, care era căsătorit cu nevasta fratelui său, Irodiada, era unul dintre aceștia.

Luca 3:19,20 – Dar cârmuitorul Irod, care era mustrat de Ioan pentru Irodiada, nevasta fratelui său Filip, şi pentru toate relele pe care le făcuse, a mai adăugat la toate celelalte rele şi pe acela că a închis pe Ioan în temniţă.

De fapt, Irodiada era atât de supărată pe Ioan, încât făcuse planuri amănunțite să-l ucidă. Probabil îți amintești această istorie teribilă și în ce fel a avut ea succes. Totuși, omorârea lui Ioan nu a rezolvat problema păcatului ei și nici nu i-a adus fericirea.

Putem alege să primim mustrările din partea lui Isus. Aceasta este singura cale de a avea pace și de a fi fericiți.

4. De ce este important ca și oamenii de astăzi să audă o chemare directă la pocăință?

5. Dacă Ioan ar predica astăzi, ce păcate crezi că ar mustra în viața ta? Ce păcate ar mustra dacă i s-ar permite să predice în biserica ta locală?

A fost vreodată într-o biserică, într-o clădire publică sau într-un parc unde erau mici plăcuțe pe bănci, pe pavaj sau pe obiectele de artă? De obicei, pe aceste plăcuțe este scris: „Donat de ...”

Mulţi oameni sunt dispuși să facă un gest de generozitate dacă primesc o recunoaștere pentru acesta. Așa erau fariseii. Ei erau gata să rostească rugăciuni lungi, dacă erau în preajmă oameni care să-i observe.

Matei 6:5 – Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentru ca să fie văzuţi de oameni.

Isus nu era așa. Când a venit pe pământ, El a trăit într-un orășel, în casa unui cuplu sărac. Nu a căutat să fie faimos. Dimpotrivă, chiar dacă era Dumnezeu, El nu S-a gândit la reputație.

Filipeni 2:7 – ... a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.

Uneori, asistenții zeloși înțeleg această idee mai greu decât liderul lor. Ucenicii lui Isus doreau ca El să atragă mai mult atenția. Se mirau de ce le tot spunea oamenilor să nu răspândească vești despre minunile Lui.

Ucenicii lui Ioan Botezătorul au simțit la fel cu privire la Ioan. El Îl arăta poporului pe Isus ca fiind Mielul lui Dumnezeu. Chiar i-a încurajat pe doi dintre ucenicii săi, Andrei și Ioan, să Îl urmeze pe Isus. Drept urmare, gloatele din jurul lui Ioan se împuținau. Iar atunci când ucenicii lui Isus botezau, părea ceva nedrept pentru ucenicii lui Ioan, care deveniseră geloși pentru el. Caracterul lui Ioan nu a fost umbrit de egoism și de mândrie. El le-a explicat oamenilor rolul lui astfel:

Ioan 3:27-30 – Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer. Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: „Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui.”

Cine are mireasă este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină. Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.

„Eu să mă micşorez” a spus Ioan. El recunoștea că un om care lucrează pentru Dumnezeu trebuie să primească din ce în ce mai puțină atenție. De ce? Pentru că, astfel, Isus va primi mai multă atenție. Ioan era foarte fericit să-i determine pe alții să Îl urmeze pe Isus. El, omul, trebuia să piardă locul central, iar Isus să-l câștige. Exemplul strălucit al lui Ioan este bine descris în cuvintele:

În raportul despre cei care au fost părtași, prin dăruire de sine, la suferințele lui Hristos stau – unul în Vechiul Testament și celălalt în Noul Testament – numele lui Ionatan și cel al lui Ioan Botezătorul. – Educație, p. 156

Isus dorea ca ucenicii Săi să imite renunțarea de sine a lui Ioan. El le-a spus că nu există o persoană mai mare decât Ioan Botezătorul.

Matei 11:11 – Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el.

Și nu există ceva mai măreț sau mai nobil decât adevărata umilință. Isus trebuie să crească, iar noi, să descreștem. Să-i ajutăm pe oameni să vadă că au nevoie de Isus și să le îndreptăm atenția spre El. Apoi, să ne retragem.

6. Ce înseamnă renunțare la sine sau abnegație (folosește un dicționar)? Cum a demonstrat Ionatan renunțarea la sine? 1 Samuel 23:16-18

Cum a demonstrat Ioan Botezătorul renunțarea la sine? Cum a demonstrat Isus renunțarea la Sine?

Nu răspunde!

Se crede, în general, că acolo unde a fost făcut un rău sau unde există o problemă, vina este de atribuit aproape în totalitate, dacă nu chiar în totalitate, celui care a spus primul cuvânt sau a făcut prima faptă greșită. „Cine a dat primul?” este considerată metoda de a determina a cui este vina.

Această regulă poate fi punctul de vedere al lumii, dar nu este îndeajuns de bună pentru creștini. Răzbunarea, riposta, răspunsul violent cu „aceeași monedă” etc. sunt condamnate de Cuvântul lui Dumnezeu. Cât de adesea suntem înclinați să ne justificăm spunând: „Nu aș fi rostit acel cuvânt aspru, dar mi s-a vorbit urât și eu doar am ripostat; am fost provocat.” Dar aceasta o scuză? Nu ne face ea și mai vinovați? Să vedem.

L-am auzit pe fratele sau pe semenul nostru vorbind sau l-am văzut acționând într-un mod pe care suntem imediat gata să-l catalogăm ca fiind necreștin și contrar Cuvântului lui Dumnezeu. El, pe de altă parte, nu percepe nedreptatea pe care a făcut-o și nu știe cum au sunat cuvintele rostite de el; nu știe nici de ce duh a fost mânat. Însă noi putem vedea foarte clar realitatea. Știm că acel comportament calcă Legea lui Dumnezeu, care ar trebui să fie regulă atât pentru noi, cât și pentru el; și totuși, conștienți pe deplin că el a greșit, facem exact același lucru, justificându-ne că ne comportăm astfel pentru că el s-a comportat primul așa!

Nicio ceartă nu începe fără ca unul dintre cei implicați să rostească al doilea cuvânt mânios. Nicio adunare nu adoptă o hotărâre fără ca măcar o persoană să susțină propunerea. Dar atunci deja drumul este fără întoarcere.

Cât de adesea auzim, chiar de pe buzele creștinilor declarați, un fel de vorbire care se poate încadra la limbajul glumeț și nechibzuit condamnat de Efeseni 5:4. Când îl auzim rostit, suntem toți conștienți că este condamnat cu hotărâre de Cuvântul lui Dumnezeu; dar prietenul nostru glumește, iar noi ne bucurăm de acea glumă și râdem; și, după ce el a vorbit, spunem și noi ceva la fel de necuviincios sau de răutăcios cum a spus el. Însă apoi considerăm că doar el este de vină, pentru că a început, când, de fapt, noi am fost conștienți de la început că era greșit în timp ce el poate că nu își dădea seama.

Ce să facem în astfel de cazuri? „Nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă, mai degrabă, osândiţi-le” (Efeseni 5:11). Care ar fi rezultatul, dacă am face așa? Am ajuta la stoparea valului de cuvinte nefolositoare și ne-am feri sufletul de vină. Ce spun Scripturile cu privire la aceasta? „Nu vă împotriviţi celui ce vă face rău.” „Nu vă răzbunaţi singuri.” „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine.” „Să nu dați prilej Diavolului.” „Oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit.” Pe de altă parte, ni se spun multe și despre un „răspuns blând”, despre „un cuvânt spus la vremea potrivită” și despre cum trebuie să fie „felul vostru de trai: curat şi în temere” etc.

Atunci când vedem pe cineva că păcătuiește cu vorba, în loc să încurajăm răul, ar trebui să căutăm să îl întoarcem pe vinovat de la calea lui greșită. Nu sunt răzbunarea, răspunsul aspru și unirea cu alții la acțiuni despre care știm că sunt rele forme deosebit de grave ale călcării Legii?

Este suficient să ilustrăm un caz. Să luăm primul păcat săvârșit de rasa umană: Cine a păcătuit mai întâi? Eva. Prin cine a intrat moartea în lume și asupra cui este pusă vina principală pentru acest lucru în Biblie? Adam, fără nicio îndoială. Eva a fost înșelată în păcătuirea ei, însă Adam nu a fost înșelat. El știa că Eva a făcut ceva rău și, cu toate acestea, i s-a alăturat în călcarea poruncii lui Dumnezeu, iar apoi, biruit de firea păcătoasă, a căutat în zadar să arunce vina asupra ei pentru că a greșit prima.

Să nu repetăm aceeași eroare!

Lecție de la un profet

Nașterea lui Ioan Botezătorul a fost prezisă de profeții, iar un înger a fost trimis să-l anunțe pe Zaharia despre eveniment. Mesagerul ceresc i-a precizat tatălui să-și crească fiul cu obiceiul temperanței stricte. Unii se pot întreba de ce a dat Domnul o indicație atât de specifică, însă Dumnezeu, care a creat omul, știe că una dintre cele mai puternice ispite ale lui Satana este la nivelul apetitului.

Prin îngăduirea apetitului, puterile fizice, mintale și morale slăbesc; și pentru ca nu cumva Zaharia să urmeze obiceiurile vremii, Dumnezeu a trimis un înger din curțile cerești cu indicații precise pentru educarea acestui copil al făgăduinței. Era necesar pentru el să aibă o dietă simplă, fără stimulente, pentru a-l pregăti să îndeplinească misiunea sacră care-i fusese încredințată. Se spune despre el: „Iar pruncul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.”

Ioan nu se simțea îndeajuns de puternic pentru a rezista presiunii ispitei pe care urma să o întâlnească în societate. El se temea ca nu cumva caracterul să-i fie modelat după obiceiurile populare în mijlocul evreilor; a ales să se separe de lume și a făcut din pustie casa lui. El s-a lipsit de confortul cotidian al vieții; hrana era simplă, îmbrăcămintea era făcută din păr de cămilă și era încins cu un brâu din piele. Deși Ioan și-a petrecut copilăria și tinerețea în deșert, nu era nemulțumit de viața aspră și izolată. Departe de a se simți singur, trist sau posac, el se bucura de viața sa simplă și retrasă, iar obiceiurile lui cumpătate îi mențineau simțurile nepervertite.

Ioan nu era leneș. El era astfel izolat de lume ca să poată primi o educație sănătoasă din Cuvântul scris al lui Dumnezeu și din marea carte a naturii. Munții, cu piscurile lor mărețe, și pârâiele neîntrerupte îi țineau companie. Prin ele, el avea comuniune cu Dumnezeu. Tot ceea ce-l înconjura în casa sa din natură era o carte de instrucțiuni, un manual conținând lecții de o importanță profundă în ce privește caracterul, bunătatea și iubirea lui Dumnezeu.

Ioan avea de făcut o lucrare specială pentru Dumnezeu. Trebuia să-i conștientizeze pe oameni de păcatele și de nesăbuința lor. Pentru a fi potrivit în această importantă lucrare publică, trebuia să se califice în singurătate prin căutarea cunoștinței cerești. El trebuia să mediteze, să se roage și, prin studiu, să se familiarizeze cu profețiile și cu voia lui Dumnezeu. Departe de lumea agitată, ale cărei griji și plăceri ademenitoare i-ar fi distras mintea și i-ar fi pervertit gândurile și imaginația, el stătea ascuns cu Dumnezeu în natură. Aici nu putea fi influențat de mediul păcătos; înțelegerea nu-i putea fi orbită, nici spiritul nu putea să i se învețe cu răutatea. În liniștea deșertului, Ioan a devenit puternic în spirit. Prin obiceiurile sale de cumpătare strictă, și-a asigurat sănătate fizică, mintală și morală. Discernământul lui era clar, iar judecata, corectă.

Ioan s-a obișnuit cu privațiunile și cu viața aspră pentru a putea să stea între oameni neclintit de nicio circumstanță, ca stâncile pustiului care-l înconjurau de treizeci de ani. O mare lucrare stătea în fața lui și era necesar să-și formeze un caracter care nu va fi abătut de la dreptate și de la datorie de nicio influență din exterior. El trebuia să fie un reformator și, printr-o viață de abstinență și printr-o îmbrăcăminte simplă, să mustre extravaganța păcătoasă și obiceiurile necumpătate ale poporului. Îngăduința pentru apetit, în special în ce privește vinul, distrugea sănătatea și slăbea intelectul, astfel că oamenii nu mai priveau păcatul ca fiind ofensator înaintea lui Dumnezeu. Lucrarea lui solicita fermitate și integritate pentru că avea de înfruntat opoziție din partea acelora ale căror inimi erau dedate plăcerii și gratificării apetitului. Era necesar ca el să certe răul și să apere dreptatea. De aceea, se pregătea să înțeleagă particularitățile minții umane și să știe cum să miște inimile.

Ioan este un exemplu pentru tinerii din timpul sfârșitului, cărora le sunt încredințate adevăruri importante și solemne. Dumnezeu ar dori ca ei să fie moderați în toate lucrurile. El ar dori ca ei să vadă necesitatea stăpânirii apetitului, pentru a-și ține pasiunile sub controlul rațiunii. Acest lucru este necesar pentru ca ei să poată avea putere mintală și claritate în a discerne între bine și rău, între adevăr și eroare. Este de lucru pentru fiecare dintre ei în via Domnului și El le-ar asigura locuri potrivite ca să fie folositori. – The Youth’s Instructor, 7 ianuarie 1897

Dacă Ioan ar fi dat pe față dezamăgire sau întristare atunci când a fost înlocuit de Isus, dacă ar fi îngăduit ca simpatizanții lui să se ridice în favoarea lui când au sesizat că influența sa asupra poporului scădea și dacă, pentru un moment, și-ar fi pierdut din vedere misiunea în această oră a ispitei, rezultatul ar fi fost dezastruos, chiar atunci când se întemeia biserica creștină. Semințele disensiunii ar fi fost semănate, anarhia ar fi izbucnit și cauza lui Dumnezeu ar fi stagnat din lipsă de lucrători potriviți. - The Spirit of Prophecy, vol. 2, pp. 137, 138

1. Ce i-a cerut în mod expres îngerul lui Zaharia? De ce a fost Dumnezeu atât de specific în privința acestui lucru?

2. Cum ne afectează îngăduirea apetitului? Cât de important a fost pentru Ioan Botezătorul să beneficieze de o dietă simplă, fără stimulente?

3. În care alte privințe era viața lui Ioan simplă și echilibrată?

4. Traiul atât de simplu și de cumpătat nu i-a produs lui Ioan simțământul singurătății și al tristeții. Cum de i-a plăcut acest stil de viață și cum l-a ajutat?

5. „Ioan nu era leneș.” Descrie viața lui din pustiu.

6. Cum trebuia să se pregătească Ioan pentru lucrarea specială încredințată de Dumnezeu?

7. Cum este Ioan un exemplu pentru tinerii din aceste zile din urmă? De ce este important pentru noi să trăim simplu și cumpătat ca Ioan?

8. În ce fel ai putea trăi și tu mai simplu și mai cumpătat?

9. Ce ai învățat din ultimul paragraf despre importanța umilinței?

Ultima soluție

Când te afli în necaz, la cine apelezi mai întâi? Loi* și Nhu*, alături de mulţi alții din Asia de Sud-Est, întâi apelează la șaman. După cum veți vedea în cele ce urmează, ei au fost fericiți să afle despre adevăratul Dumnezeu.

Sunt un etnic laoțian și sunt căsătorit cu o femeie Hmong din Laos. Am aflat repede că pentru populația Hmong (care sunt animiști) întreaga viață se rezumă la îmbunarea spiritelor strămoșilor lor, care, în schimb, le oferă protecție de spiritele rele.

Într-o noapte, am fost trezit de strigătele soției mele. Era prăbușită la pământ de frisoane, cu febră și cu durere în tot corpul. „Cheamă-l pe șaman”, a spus ea cu o voce slabă. Șamanul satului a venit imediat acasă la noi și a început să-și facă incantațiile. În cele din urmă, i-a zis: „Strămoșii sunt foarte nefericiți că te-ai căsătorit cu acest bărbat. Trebuie să sacrifici o capră și să legi coarnele ei de ușă. Toată familia să stea în izolare trei zile”.

Ne-am conformat spuselor șamanului. Dar, după ce am făcut ritualul, sănătatea soției mele s-a înrăutățit. L-am chemat din nou pe șaman și el a spus că strămoșii nu sunt mulțumiți de sacrificiul adus de noi și că acum cer sacrificarea unei vaci întregi. Nu aveam de ales, așa că am făcut ce ni s-a zis, chiar dacă am fost nevoiți să împrumutăm bani de la rudele din sat pentru a-l plăti pe șaman. Fără speranță, vedeam cum sănătatea soției se înrăutățea.

Ca ultimă soluție, am decis să apelez la biserica adventistă din sat. Poate că puterea lor era superioară celei a șamanului. L-am găsit pe liderul grupului și i-am spus că soția mea era pe moarte. El mi-a răspuns calm:
– Știi la cine apelează poporul Hmong când sunt chestiuni de viață și de moarte? La Dumnezeul cerului și al pământului. Noi Îl cunoaștem pe Dumnezeu și ne închinăm doar Lui; este cel mai puternic Dumnezeu, pentru că El a creat-o pe soția ta. El o iubește și vrea să o vindece.

În ochii mei a strălucit atunci un licăr de speranță.
– Puteți veni acasă la noi și să vă rugați pentru ea la Dumnezeul acesta? am întrebat eu. Cât mă costă? El a zâmbit cu căldură:
– Da, venim bucuroși, dar nu vă costă nimic. Un grup a venit acasă la noi. În loc de incantații, ei au început să cânte imnuri și să citească dintr-o carte neagră numită Biblie. Și-au pus mâinile peste soția mea și s-au rugat pentru ea în numele lui Isus. I-au alungat pe Satana și pe îngerii răi din casa noastră. Au cântat și L-au lăudat pe Dumnezeu, despre care spuneau că are toată puterea pe pământ pentru că El a creat totul.

În mod miraculos, soția mea s-a refăcut total din boala aceea. De atunci ne-am dedicat întreaga viață adevăratului Dumnezeu. Am aflat că El a adus cel mai scump sacrificiu, pe singurul Său Fiu, pentru a ne salva. Aceasta înseamnă că nu este nevoie ca noi să aducem sacrificii de animale. Acest Dumnezeu a dovedit că este mai puternic decât spiritele. Am avut multă pace după ce am aflat că strămoșii dorm în mormintele lor și că îngerii sfinţi au mai multă putere decât îngerii răi.

Acum lucrez ca pastor laic ASAP în acest sat. Ştiu că mulţi oameni din această zonă sunt deschiși să Îl accepte pe Dumnezeu pentru că și ei doresc adevărata vindecare și eliberarea de spirite. Deși ei aleg adeseori să-L caute pe Dumnezeu doar ca ultima soluție, așa cum am făcut și eu, suntem bucuroși că încă o familie a făcut alegerea pentru Isus. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru dragostea Sa și pentru că așteaptă ca puterea și caracterul Său să le fie făcute cunoscute tuturor copiilor Săi din Laos.

Rugăciune pentru vindecarea minții, a corpului și a sufletului: Iubite Tată ceresc, atunci când mă aflu în necaz, ajută-mă să nu apelez la Tine doar ca la ultima soluție! De asemenea, arată-Ți puterea poporului Asiei de Sud-Est, astfel ca mult mai mulți să Te accepte ca unicul și singurul Dumnezeu adevărat! *Pseudonim