Rugăciune și tămâie

Unul dintre scopurile esențiale ale sanctuarului era să învețe despre rugăciune – comuniunea reală cu Dumnezeu. El a promis că Se va întâlni cu copiii Săi la sanctuar, pentru a comunica acolo cu ei.

Exod 25:22 – Acolo Mă voi întâlni cu tine; şi de la înălţimea capacului ispăşirii, dintre cei doi heruvimi aşezaţi pe chivotul mărturiei, îţi voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel.

Binecuvântarea comuniunii cu Dumnezeu nu a fost limitată la israeliți, pentru că Dumnezeu zisese:

Isaia 56:7 – Îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt şi-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.

Unul dintre obiectele din sanctuar, altarul tămâierii, ne învață într-un mod special lecția rugăciunii. Altarul tămâierii era mic – 0,20 m2 sau mai puțin și aproape un metru înălțime. Însă era putere în altarul acesta din aur, reprezentată de coarnele de pe cele două laturi. Așezarea lui în sanctuar era importantă, învățând că rugăciunea ne aduce aproape de Dumnezeu.

Exod 30:6 – Să aşezi altarul în faţa perdelei dinăuntru, care este înaintea chivotului mărturiei, în faţa capacului ispăşirii, care este deasupra mărturiei, şi unde Mă voi întâlni cu tine.

De două ori pe zi, preotul venea în Locul Sfânt pentru a îngriji sfeșnicul și a pune tămâie pe jar. Astfel, focul inițial venit din cer la dedicarea sanctuarului nu s-a stins niciodată (Vezi Exodul 30:7,8).

Când ardea tămâie, preotul era adus în prezența lui Dumnezeu mult mai direct decât în oricare alt act al serviciului zilnic. Cum perdeaua dinăuntru a sanctuarului nu ajungea până la tavanul clădirii, slava lui Dumnezeu care se manifesta deasupra chivotului era în mod parțial vizibilă și din prima încăpere. Când preotul aducea tămâie înaintea Domnului, privea spre chivot; și când norul de tămâie se ridica, slava divină cobora asupra chivotului și umplea locul prea sfânt. Adesea ea umplea atât de mult ambele încăperi, încât preotul era nevoit să se retragă la ușa tabernaculului. – Patriarhi și profeți, p. 353

Cât de solemnă și de interesantă era această parte a închinării zilnice!

Când preoții intrau în Locul Sfânt dimineața și seara, la timpul când se aducea tămâia pe altar, jertfa zilnică era gata să fie adusă pe altarul din curtea de afară. Acesta era un timp de mare însemnătate pentru închinătorii care se adunau la tabernacul. Înainte de a intra în prezența lui Dumnezeu prin slujirea preotului, ei trebuia să-și ia timp să-și cerceteze în mod stăruitor inima și să-și mărturisească păcatele. Ei se uneau în rugăciune tăcută, cu fețele îndreptate spre sfântul locaș. În felul acesta, cererile lor se înălțau odată cu norul de tămâie, în timp ce credința se prindea puternic de meritele Mântuitorului făgăduit, preînchipuit prin jertfa de ispășire. – Patriarhi și profeți, p. 353

După ce israeliții au intrat în Canaan și și-au stabilit locuințele departe de sanctuar, în fiecare dimineață și seară cei mai devotați dintre ei încă își adunau familiile pentru rugăciune și îngenuncheau cu fața îndreptată spre sanctuar. Chiar și atunci când evreii erau captivi în țări îndepărtate, cei evlavioși, ca Daniel, se rugau cu fața spre templu, în timpul jertfei de dimineață și de seară.

În practica aceasta, creștinii au un exemplu pentru rugăciunea de dimineața și de seară. În timp ce condamnă o simplă înșiruire de ceremonii lipsite de spiritul închinării, Dumnezeu privește cu multă plăcere asupra acelora care-L iubesc și care se pleacă dimineața și seara în rugăciune pentru a căuta iertare pentru păcatele făptuite și pentru a-I prezenta cererile lor pentru binecuvântările trebuincioase. – Patriarhi și profeți, p. 353

Dar tu? Ai pus deoparte un timp special pentru rugăciune în fiecare dimineață și în fiecare seară?

1. Ce valoare acorda Daniel timpului său personal de rugăciune din fiecare zi? Daniel 6

2. De ce este important și pentru noi să avem o dedicare personală zilnică?

3. Cum poți încuraja închinarea regulată a familiei acasă la tine?

Tămâia folosită în sanctuar era făcută după o rețetă secretă dată de Dumnezeu Însuși și era păstrată cu sfințenie. Conform surselor istorice ebraice, familia levitică a lui Abișua avea sarcina de a păstra atât formula, cât și modalitatea de a fabrica acea tămâie. În zilele lui Solomon tămâia era făcută și păstrată într-o cameră specială în templu.

Exodul 30:34,35 – Domnul a zis lui Moise: „Ia mirodenii, stactie, onice mirositoare, galban şi tămâie curată, în aceeaşi măsură. Cu ele să faci tămâie: o amestecătură mirositoare, alcătuită după meşteşugul făcătorului de mir; să fie sărată, curată şi sfântă”.

Biblia face o listă cu patru ingrediente esențiale plus sarea. Literatura rabinică indică încă alte șapte ingrediente secrete minore care erau adăugate acestei formule. La sfârșit se adăuga ambră, care la arderea tămâii producea un fum alb.

Cu greu ne putem imagina scenele închinării de la sanctuar, strălucirea aurie care se reflecta în timpul arderii tămâii și norul fumului alb care se ridica, împreună cu aroma incomparabilă care chema închinătorii să vină mai aproape de sanctuar.

Ce imagine a lui Hristos se crea din această tămâie! Tămâia reprezenta umanitatea. Nu avea o valoare sau o frumusețe intrinsecă până nu ajungea pe foc. Nu era aprinsă cu orice foc, deoarece trebuia să ardă pentru Domnul. Rugăciunile credincioșilor erau reprezentate de mireasma fumului tămâii.

Isus a povestit o parabolă despre doi închinători – un fariseu și un vameș. Viața fariseului era una „fără foc”. El era ca majoritatea oamenilor: tămâie neaprinsă. Nu se ridică niciun fum spre cer de la o tămâie stinsă. Vameșul, pe de altă parte, era ca tămâia aprinsă, pentru că Duhul Sfânt aprinsese în inima lui un foc al dragostei pentru Hristos, care era însoțit, ca întotdeauna, de un simțământ al nevoii, al dependenței. Tămâia sanctuarului este o reprezentare potrivită pentru rugăciunile unor astfel de inimi smerite.

Ar trebui să ne oprim un moment pentru a lua în considerare unul dintre ingredientele importante ale tămâii: galbanul. Spre deosebire de celelalte trei ingrediente, galbanul este urât mirositor. Aspectul acesta era interesant pentru evreii care doreau să înțeleagă semnificația serviciului de la sanctuar. Rabinii făceau ceea ce azi am putea numi „testul mirosului”. Ei au văzut că, dacă galbanul nu era pus în formulă, aroma tămâii era foarte frumoasă. Totuși, numai când galbanul era adăugat, se putea spune că mirosul era ceresc. Combinația nu doar masca mirosul neplăcut al galbanului, ci chiar îl transforma. Dumnezeu Își învăța astfel poporul o lecție importantă, pe care acesta să o țină minte mereu:

Când există dorința de a asculta de Dumnezeu, când sunt depuse eforturi în acest scop, Isus acceptă această dispoziție și acest efort din toată inima și acoperă defectele cu meritele Sale divine. – The Signs of the Times, 16 iunie 1890

Când Isus combină rugăciunile noastre imperfecte cu neprihănirea Lui, rugăciunile noastre sunt transformate. Tatăl le acceptă prin meritele vieții perfecte a lui Isus.

Efeseni 5:2 – Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros – lui Dumnezeu.

4. Ce reprezenta tămâia în sanctuar?

5. Ce ne arată galbanul despre modul în care viața perfectă a lui Hristos transformă viața și rugăciunile noastre imperfecte?

Sanctuarul ne învață multe adevăruri importante despre rugăciune. Înțelegem că prima noastră cerere la Dumnezeu ar trebui să fie pentru iertare și pentru curățire de păcat. Fie preot sau om de rând, cea dintâi lucrare atunci când veneau la sanctuar era aceea de a transfera vina proprie asupra animalului de sacrificiu.

Cea dintâi cerere era pentru iertare. David spunea:

Psalmii 66:18 – Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul. Dar David nu își termină gândul aici. El continuă:
Psalmii 66:19,20 – Dar Dumnezeu m-a ascultat, a luat aminte la glasul rugăciunii mele. Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu mi-a lepădat rugăciunea şi nu mi-a îndepărtat bunătatea Lui!

Mai este o lecție în ce privește rugăciunea care este foarte importată pentru societatea și pentru cultura Occidentului. Această societate nu respectă autoritatea – și nici chiar pe Dumnezeu. Unele biserici se laudă că pastorii se îmbracă neglijent și neprofesional la amvon – ca și cum acesta ar fi un lucru bun. Însă sanctuarul ne reamintește că apropierea de Dumnezeu trebuie să fie cu reverență, cu umilință, cu respect și multă grijă.

Habacuc 2:20 – Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!

Tămâia ne învață că Dumnezeu a făcut posibil ca noi să ne rugăm și, în virtutea meritelor lui Isus, să fim auziți. Deși venim în umilință, putem avea îndrăzneală.

Evrei 4:15,16 – Căci n-avem un Mare-Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.

Nu putem să nu amintim un ultim lucru importat despre tămâie. Tămâia se consuma. Focul sfânt nu a consumat rugul aprins, însă consuma tămâia. Tămâia era sărată, iar sarea era adăugată la fiecare jertfă. Mai mult decât atât, preotul din Locul Sfânt oferea tămâia în același timp în care preotul din curte jertfea un animal. În înțelesul limbajului sanctuarului, tămâia arzând reprezenta sacrificiul viu, care este mistuit, al unei vieți sfințite.

Romani 12:1,2 – Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.

În lecția tămâii este cuprinsă și învățătura stăpânirii de sine și a temperanței.

În vederea pregătirii unui popor pentru a doua venire a Domnului, o mare lucrare trebuie înfăptuită prin promovarea principiilor de sănătate. Oamenii trebuie învățați care sunt nevoile organismului din punct de vedere fizic și care este valoarea unei viețuiri sănătoase așa cum învață Scriptura, pentru ca trupul pe care Dumnezeu l-a creat să-I poată fi prezentat ca o jertfă vie, potrivită pentru a-L sluji. – Sfaturi pentru sănătate, p. 206

6. De ce prima noastră cerere adresată lui Dumnezeu ar trebui să fie pentru iertare și pentru curățire de păcat?

7. Noi suntem prea întinați și plini de defecte ca să vorbim cu Dumnezeu față către față. Cum a rezolvat Dumnezeu această problemă astfel ca noi să putem comunica totuși cu El?

8. Care sunt unele căi prin care putem arăta respect față de autoritatea lui Dumnezeu?

9. Care este legătura dintre ascultarea de principiile sănătății, tămâie și a fi o jertfă plăcută?

Majoritatea

Într-o zi, în timp ce conversam cu un domn despre a doua venire a lui Hristos, el mi-a spus: „Poate că așa e, dar nu este conform părerii majorității. Prefer să fiu de partea majorității.” Acesta este doar un exemplu. Opinia altora este preferată celei care provine din învățătura Bibliei.

Oamenii par să-și închipuie că majoritatea nu poate greși. Totuși, acest lucru este opusul adevărului. De când a căzut omul, cei care au apărat adevărul au fost în minoritate. Adevărul mereu a fost și va fi nepopular. Noe a predicat timp de o sută douăzeci de ani arătând că Dumnezeu va distruge pământul printr- un potop, dar nu există nicio mențiune în Biblie că în tot acest timp s-ar fi convertit măcar unul singur, în afară de cei din casa lui.

Fără îndoială că antediluvienii îl considerau un alarmist care nu era demn de atenția lor. Cum poate un singur om să știe mai mult decât toată omenirea la un loc? Nu vedeau niciun indiciu cu privire la posibilitatea unui potop. Dar el a venit? Sigur, necredința lor nu l-a oprit să vină. A venit și i-a luat pe toți.

Dar ce s-a întâmplat cu ciudatul Noe? El era la adăpost sigur în arca închisă de mâna lui Dumnezeu. Atunci când „s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare”, fără nicio îndoială că mulţi ar fi intrat în corabie; însă în zadar! Era prea târziu. Când Dumnezeu le-a trimis avertizarea prin servul Său, ei l-au luat în râs. Nu puteau să accepte un mesaj atât de nepopular.

Se va repeta această istorie întunecată? Desigur! „Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului” (Matei 24:37). Inspirația ne-a dat semne prin care să știm cât este de aproape ziua mâniei lui Dumnezeu. Aceste semne sunt poziționate în cele mai vizibile locuri din univers: în soare, lună și stele, pe pământ și pe mare (vezi Luca 21:25). Cu toate acestea, Salvatorul nostru ne avertizează că ele nu vor fi populare. El arată înapoi la zilele lui Noe și spune că va fi exact ca atunci.

Fiecare reformă care a avut loc în lume s-a confruntat cu o mare opoziție; să ne așteptăm ca solia îngerului al treilea să fie o excepție? Oamenii vor arăta spre turlele mărețe din toată lumea și vor spune: „Această doctrină nu este adevărată. Domnul nu vine. Priviți bisericile de peste tot. Ele nu susțin asta. Cum pot câțiva adventiști să știe mai bine decât toți?” Numai câțiva, precum cei din Bereea, vor cerceta „Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa” (Faptele 17:11).

Ioan, pe singuratica insulă Patmos, a văzut timpul nostru în viziune și pe „biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi ai numărului numelui ei” (Apocalipsa 15:2).

Cititorule, vei face și tu parte dintre acești biruitori? Dacă da, trebuie să te grăbești. Mesajul care îi cheamă afară din mulțime acum face înconjurul pământului. Astăzi sunt persoane din orice națiune care se bucură de adevăr și Îl așteaptă pe Salvatorul să vină în curând pe norii cerului. Acest adevăr este nepopular acum, însă totul se va sfârși în curând cu o strălucire de glorie; și așa cum corabia a navigat pe apele potopului, tot așa cei care au ascultat cu credincioșie învățăturile Lui vor ajunge în siguranță la cer, pentru a avea pace o veșnicie. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să fim interesați de ceea ce pregătește cerul pentru noi.

Doamne, învață-ne să ne rugăm!

Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: «Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui»”. Isus le-a răspuns cu cuvintele din Rugăciunea Domnească.

„Când vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi; şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte- ne de cel rău.” Hristos nu ne-a dat această rugăciune ca să o repetăm în mod formal. Este doar o ilustrare a ceea ce trebuie să fie o rugăciune: simplă, sinceră și inteligibilă. „Tatăl nostru care eşti în ceruri!” Cuvântul „nostru” exprimă sensul părtășiei frățești; „Tată” exprimă încrederea copilărească pe care trebuie s-o avem în El.

În timpurile străvechi, afecțiunea și duioșia erau de obicei asociate cu „tatăl”, așa cum astăzi se referă mai mult la „mamă”. Afecțiunea și puterea erau împletite; cel mai mare și mai puternic îi slujea celui mai slab. Când spunem: „Tatăl nostru”, noi ne închinăm lui Dumnezeu în adevăr. Iar când spunem: „care eşti în ceruri!”, ne închinăm Lui în spirit. Această cerere îl conduce pe cel care se roagă departe de pământ și de ființele umane, la Cel care nu greșește în judecata Lui, Cel plin de compasiune și de milă, pur și sfânt.

„Sfințească-se Numele Tău”. Astfel ne exprimăm reverența față de Divinitate. Toate rugăciunile autentice vor recunoaște prezența lui Dumnezeu, al cărui ochi este deschis către toate creaturile Sale. Prima lucrare a celui care se roagă este să-L onoreze pe Dumnezeu arătându-I reverență.

„Vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.” În cer, voia lui Dumnezeu este îndeplinită în mod perfect. Dragostea pentru Dumnezeu face ca slujirea să fie făcută cu bucurie. Pe pământ este răzvrătire, este dezbinare. Cei neascultători și rebeli nu pot rosti Rugăciunea Domnească. Voința lor nu a fost niciodată supusă unei discipline, iar până când nu vor fi adus voința lor în conformitate cu cea a lui Dumnezeu, ei nu vor putea să se roage inteligent ca voia Sa să se facă pe pământ precum în ceruri. Aceasta ar trebui să fie rugăciunea oricărui adevărat urmaș al lui Hristos, ca Dumnezeu să supună voinței Sale tot ce este în lumea aceasta. Și necesitățile noastre vremelnice trebuie să fie subiectul cererilor noastre. Să apelăm la Dumnezeu chiar și pentru pâinea pe care o mâncăm. „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi”, a spus Hristos. Dar nu-I cerem lui Dumnezeu hrană pentru ca apoi să stăm în lenevie fără să facem nimic. Pentru a ne împlini nevoile, Tatăl Ceresc dă de lucru mâinilor noastre, să cooperăm cu El pentru a primi răspuns la rugăciune.

„Și ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.” Nu putem repeta rugăciunea aceasta din inimă și să îndrăznim să fim neiertători; pentru că noi apelăm la Domnul să ne ierte greșelile făcute împotriva Lui în măsura în care noi le iertăm pe ale celor care ne-au greșit nouă. Doar puțini oameni realizează adevărata dimensiune a acestei rugăciuni. Dacă cei care nu iartă ar înțelege profunzimea semnificației ei, nu ar îndrăzni să rostească această rugăciune în care cer ca Domnul să se poarte cu ei după cum și ei se poartă cu semenii lor muritori.

Tăria caracterului constă în două elemente – puterea voinței și puterea stăpânirii de sine. Mulți tineri confundă pornirile puternice ale pasiunii cu tăria de caracter, dar, în realitate, cel stăpânit de propriile pasiuni este un om slab. Măreția și noblețea autentică se măsoară prin forța cu care omul își stăpânește sentimentele, nu prin forța cu care sentimentele îl stăpânesc pe el. Omul cel mai puternic este cel care își iartă vrăjmașii, stăpânindu-și pasiunea oricât de sensibil ar fi la abuzurile suferite. Asemenea oameni sunt niște adevărați eroi.

„Și nu ne duce în ispită.” Dumnezeu îi permite uneori lui Satana să-i ispitească pe copiii Săi ca să-i pună la probă. Dacă se încred în puterile lor, vor fi răpuși de încercare; dar dacă își dau seama că sunt incapabili să se descurce singuri și se vor încrede pe deplin în Dumnezeu, El le va oferi o cale de scăpare. Există momente în care este necesar ca oamenii să fie expuși pericolelor și să se afle în mijlocul influențelor corupătoare, însă dependența lor de Dumnezeu îi va conduce să-și păstreze în fiecare ceas inima înălțată în rugăciune, pentru a primi puterea de a rezista și harul de a învinge. Experiența acumulată din aceste lupte va fortifica sufletul pentru a trece nevătămat prin încercări și mai mari.

Hristos L-a rugat pe Tatăl în favoarea urmașilor Săi: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău.” Păcatul și depravarea abundă peste tot; zilnic, oră de oră, rugăciunea ar trebui să izvorască din inimile care realizează pericolele din jurul lor: „Izbăveşte-ne de cel rău.” Creștinul care înalță această rugăciune, înțelegându-și propria slăbiciune, face ca ispita inamicului să fie fără putere. Hristos a spus că omul „trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase”. Oricărui copil al lui Dumnezeu cuvintele inspirației îi spun: „Continuă în rugăciune și veghează în același timp cu mulțumire”. „Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi înţelepţi, dar, şi vegheaţi în vederea rugăciunii.” – The Youth’s Instructor, 7 decembrie 1899

1. Reflectează cu atenție la ideile referitoare la expresia „Tatăl nostru”. Ce însemnătate are pentru tine acum această expresie?

2. Ce vor recunoaște în primul rând rugăciunile autentice? Care este prima lucrare pe care o face persoana care se roagă?

3. „Doar puțini oameni realizează adevărata dimensiune a acestei rugăciuni.” Dar tu? Gândește-te cu atenție: Îi poți cere cu adevărat lui Dumnezeu să te ierte în aceeași măsură în care le ierți tu altora? În ce privințe ar trebui să dezvolți un spirit mai iertător?

4. Cum se măsoară măreția și noblețea autentică?

5. Vrei să fii o persoană puternică, un adevărat erou? Descrie cum ar fi o asemenea persoană. 

6. Când suntem ispitiți ce se va întâmpla dacă ne bazăm pe propria tărie? ce se va întâmpla dacă ne bazăm întru totul pe Dumnezeu?

7. Ai vrea ca ispitele lui Satana să fie fără putere?  Cum le poți face astfel?

De neuitat

După ce a crescut în Asia de Sud-Est și după ce s-a întors an după an să lucreze pentru cei mai săraci dintre săraci, rugăciunea Juliei O’Carey era: „Doamne, fă ca inima mea să se frângă pentru aceleași lucruri pentru care se frângea și a lui Isus”. Când vei citi povestirea de mai jos, vei vedea cum Dumnezeu i-a răspuns la această rugăciune.

Plângeam în timp ce mergeam prin cele mai sărace mahalale ale capitalei Cambodgiei, Phnom Penh, ca să-i vizitez pe copiii care urmau la școlile Feed & Read ale asociației ASAP. Oriunde pășeam, un nor de muște se ridica de pe mizeria lipicioasă care acoperea pământul și roia în jurul copiilor care mă urmau. Prinse în capcana sărăciei, familiile care locuiau aici alegeau să rămână în aceste condiții pentru motivul că găseau mici joburi în apropiere, pe străzile orașului. Erau de ajutor și copiii, petrecând ore în soarele arzător, scotocind prin gunoiul din apropierea orașului, în căutarea bucăților mici de metal sau a altor lucruri care puteau fi reciclate și pe care se putea obține ceva pentru a cumpăra puțin orez.

Chiar dacă reușeau să meargă la școala de stat la câțiva kilometri distanță, era puțin probabil ca părinții să-și poată permite uniformele sau rechizitele școlare. Fără apă curentă sau facilitați sanitare, fără asistență medicală de bază și cu o nutriție deficitară, rata de supraviețuire a copiilor este foarte scăzută. Boala și suferința sunt la fel de abundente ca straturile de murdărie de pe corpul acestor copii. Nimeni nu ar trebui să trăiască în acest fel! Îngerii plâng când îi văd pe copiii lui Dumnezeu desculți pe străzile primejdioase.

Școlile Feed & Read ale asociației ASAP aduc o schimbare; una câte una, salvează vieți prețioase. În loc să-şi mai petreacă tot timpul la groapa de gunoi sau să fie vânduți ca sclavi pentru muncă sau prostituție, copiii stau în jurul unui profesor creștin iubitor. Cu interes pe fețele lor, sunt ocupați cu cititul, cu scrisul și cu lecțiile de matematică. Însă, mai mult decât atât, învață despre dragostea lui Isus. Ca parte a programului, copiii primesc în fiecare zi o masă hrănitoare caldă formată din orez, zarzavaturi, tofu și chiar un fruct proaspăt.

Este un program simplu, totuși Dumnezeu îl folosește ca să salveze viețile lor tinere și să rupă ciclul sărăciei. Să o luăm ca exemplu pe Seng, ai cărei mamă și tată au murit de SIDA când ea avea șase ani. Ea și frații ei trăiau în mahala cu mătușa lor, care o muncea pe fată ca pe o sclavă. Într-o zi, pe când Seng era ocupată să gătească orezul pentru familie, și-a luat ochii de la verișoara ei pe care trebuia s-o îngrijească. Plânsetul a umplut mica lor colibă sărăcăcioasă pentru că fetița s-a tăiat cu o bucată de ciob găsită pe podeaua murdară. Mătușa ei, care fierbea de mânie, a dat-o afară din casă pe Seng. „Să nu mai vii înapoi niciodată!” a strigat ea la Seng, în timp ce aceasta își împacheta uniforma și câteva lucrușoare.

Rătăcind pe străzi noaptea, pe obrajii lui Seng curgeau lacrimi de supărare amestecate cu regret. Frica și singurătatea îi înghețau inima. Apoi, cuvintele frumoase din Biblie, pe care le învățase odată de la profesorul ei, i-au umplut mintea: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” „Tată ceresc”, a început ea să se roage cu ezitare, „Te rog, adu-mi mângâiere! Arată-mi încotro să merg!” Imediat după ce s-a rugat, a cuprins-o un simțământ de căldură și de siguranță. I-a răsărit în minte chipul unei membre iubitoare a bisericii care locuia cu câteva colibe mai încolo. Și-a șters cu curaj lacrimile și și-a spus: „Voi merge și voi întreba dacă mă lasă să stau la ea.” Seng a stat cu această femeie două săptămâni, până ce mătușa ei a găsit-o și a chemat-o acasă ca să-i dea ajutor la lucru. Deși viața este încă grea pentru Seng, ea are o speranță în Isus pe care nu o avea înainte de a merge la școala Feed & Read a asociației ASAP.

Rugăciune pentru cei în nevoie: Tată ceresc iubitor, Te rog, protejează-i și ai grijă de copiii din Asia de Sud-Est și din întreaga lume! Dă-mi mai multă dragoste pentru copiii defavorizați, incluzând nou-născuții în credință pe care mi-i așezi în cale astăzi!