Slujind în oraşe

Lumea se schimbă într-un mod minunat, dar și neplăcut. De exemplu, deși populația globului s-a înmulțit de patru ori de când s-au născut străbunicii tăi, globul pământesc nu a devenit mai mare.

Aceasta te-ar putea face să crezi că mai există doar câteva zone nepopulate în afara orașelor, însă populația a crescut în principal la orașe. Așadar, dacă vrem să ajungem la toți oamenii de pe planetă, ar trebui să ne concentrăm pe orașe. Biblia ne descoperă istoria apariției orașelor.

Planul originar al lui Dumnezeu pentru om era locuirea în mijlocul naturii. Idealul lui Dumnezeu pentru oameni nu era aglomerația urbană. Cain, ucigașul, în răzvrătirea lui împotriva lui Dumnezeu, a construit primul oraș (Vezi Geneza 4:17). Descendenții lui Cain au ales văile, în timp ce copiii lui Dumnezeu s-a retras să locuiască în izolarea frumuseților naturale ale munților. Odată cu trecerea timpului, tinerii au început s-o ia pe urmele pașilor lui Cain. Ei au părăsit căminul din munți și s-au căsătorit cu femeile din orașe. (Vezi Iuda 11; Patriarhi și profeți, p. 81).

După potop, acei urmași ai lui Noe care, asemenea lui Cain, s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și au vrut să-L uite au abandonat singurătatea munților din zona Ararat și s-au stabilit în cetatea Babel, în câmpia Șinear, contrar poruncii lui Dumnezeu.

Geneza 11:4 – Haidem! să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului!

Observați asemănările dintre orașele de atunci și cele de acum.

Cei care s-au îndepărtat de El și-au zidit orașe mari și, înghesuindu-se în acestea, s-au fălit cu splendoarea, luxul și viciul care fac ca orașele din zilele noastre să fie mândria lumii, dar și blestemul ei. Însă oamenii care au ținut cu putere la principiile de viețuire date de Dumnezeu au locuit la câmpie și la munte. – Educație, p. 33

Fericirea nu poate niciodată să fie găsită ignorând instrucțiunile lui Dumnezeu; și, încă de la început, orașele au fost pline de cruzime, de violență și de crimă; de bogăție extremă sau de sărăcie extremă; de necumpătare, de corupția morală și de boală. Orașele au izgonit pacea și liniștea. Deci, de ce anticii au ales orașul în locul vieții la țară?

În primul rând, se părea că este mult mai ușor și mai rapid să aduni bogății în oraș. De aceea Lot a ales cetatea Sodomei.
În al doilea rând, activitățile artificiale continue din orașe păreau mult mai interesante decât pacea și liniștea relaxantă de la țară.
În al treilea rând, societatea orașului nu condamna plăcerile păcătoase, ci le furniza și le făcea atractive.
În al patrulea rând, orașele erau concentrate pe procurarea confortului, a comodității și a facilităților vieții, dând o falsă impresie că viața în ele va fi lipsită de trudă și de dificultăți.

Dumnezeu spusese că prin sudoarea frunții ne vom mânca pâinea; El ne-a anunțat de apariția spinilor și a mărăcinilor, care sunt necesari pentru binele nostru. Însă orașele promiteau hrană fără sudoare și înlăturarea spinilor și a mărăcinilor din viață. Acum, dacă am înțeles ceva din istoria orașelor, putem lua în discuție de ce au nevoie oamenii din orașe și cum îi putem sluji mai bine. De ce au ei nevoie?

În primul rând și cel mai mult ei au nevoie de pace. Viața din orașe nu lasă loc pentru odihnă reală, pentru că este ca valurile continue ale mării. Există un zbucium constant, o activitate continuă și distracție fără oprire. Ei mai au nevoie de sănătate. Stresul, îngăduința de sine, păcatul și poluarea orașelor au slăbit capacitatea oamenilor de a se bucura de viață. Le jefuiesc energia și sănătatea.

Apoi, mai au nevoie de libertate – să fie eliberați de sclavia adicțiilor și a modei, de frica de opinia societății și de singurătate. Mulți au nevoie să fie eliberați de abuz și din capcana sărăciei crunte care pare fără de speranță. Și, desigur, oamenii din orașe au nevoie de iertare. Păcatul și orașele – aceste două cuvinte merg împreună.

Cum îi putem sluji pe acești oameni nefericiți? Vom analiza acest lucru în următoarele două secțiuni.

1. De ce au construit oamenii orașul și turnul Babel?

2. De ce nu s-a umplut pământul de ferme de familie? De ce au apărut orașele?

O idee populară astăzi este aceea că modul cel mai bun de a-i ajuta pe oamenii din orașe este să trăiești acolo cu ei. Dar sprijină Biblia această idee? Să privim câteva exemple biblice.

Isus, supremul nostru exemplu, nu a avut o casă în oraș. Da, El petrecea multe dintre orele zilei în orașe. Dar o mare parte din timpul personal El o petrecea în casele, în grădinile și pe câmpiile din afara orașelor. Atunci când lucra în oraș, pleca seara și dormea în vecinătatea lui; apoi, dimineața, Se întorcea să-Și continue lucrarea. (Vezi Matei 21:18; Ioan 18:1). El a crescut afară din oraș, într-un „cămin izolat din munții Galileei” – Divina vindecare, p. 365.

Multe dintre predicile Sale au fost ținute în zona rurală, unde putea să extragă învățături din natură și unde ascultătorii puteau fi îndrumați ușor spre Dumnezeu. Mii de oameni veneau – iar mulți dintre ei erau din orașe – ca să-L asculte pe minunatul Învățător. Și multe dintre minunile Sale de vindecare au fost făcute tot acolo.

A urma exemplul lui Isus va fi mereu un mod sigur și eficient de a ajunge la inima celor din orașe. Dacă practicăm metoda folosită de El, vom avea succes.
În Vechiul Testament găsim o comparație excelentă între două căi de a sluji în orașe: Avraam a folosit așa-numita metodă a „vizitei”, iar Lot, pe cea a „stabilirii”.

În ascultare de porunca lui Dumnezeu, Avraam a părăsit orașul Ur și s-a mutat în Canaan, unde a trăit la țară. Dar Dumnezeu a aranjat lucrurile astfel ca Avraam să poată ajuta orașul Sodoma în caz de pericol. Astfel, întregul oraș al Sodomei a ajuns să-l aprecieze pe Avraam și să-i cunoască religia (Vezi Geneza 14). Nu știm câți oameni au părăsit Sodoma pentru a se alătura taberei lui Avraam. Dar dacă au existat astfel de oameni, ei au înțeles că viața lor depindea de părăsirea acelui oraș plin de răutate. Știm că metoda de evanghelizare a lui Avraam era foarte eficientă.

Familia sa numeroasă consta în mai bine de o mie de suflete, mulți dintre ei fiind capete de familie și, nu puțini, noi convertiți din rândul celor păgâni. – Educație, p. 187

Ca și Avraam, Lot era un om neprihănit. El detesta păcatul Sodomei.

2 Petru 2:7, 8 – Și dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi; (căci neprihănitul acesta, care locuia în mijlocul lor, îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite).

Lot a viețuit în acel oraș nelegiuit timp de mulţi ani. El a avut destule ocazii de a-i ajuta pe sodomiți. Dar câți oameni a salvat Lot atunci când a părăsit orașul? Nici măcar unul. Copiii lui au fost influențați de prietenii lor din Sodoma și, prin ezitarea de a părăsi orașul, el și-a pierdut și soția.

Când Lot a intrat în Sodoma, a intenționat în mod categoric să se păstreze departe de nelegiuire și să poruncească familiei sale după el. Dar el a dat în totul greș. – Patriarhi și profeți, p. 168

Deci, în timp ce este nevoie să răspundem chemării lui Dumnezeu de a lucra în orașe, trebuie să luăm aminte la avertizarea dată în Cuvântul Său:

Totuși Lot ar fi putut să-și ferească familia de multe rele, dacă nu s-ar fi stabilit în orașul acela nelegiuit și imoral. Lot și familia lui ar fi putut să facă în Sodoma toată lucrarea pe care au făcut-o chiar dacă ar fi locuit într-un loc aflat la o oarecare depărtare de cetate. – Evanghelizare, p. 78

Dumnezeu dorește să evanghelizăm orașele, dar nu după acest model, care duce la pierderea familiei. Să-i cerem Domnului înțelepciune să știm cum să lucrăm înțelept și eficient pentru orașe.

3. Ce circumstanțe i-au permis lui Avraam să-și demonstreze prietenia față de poporul din Sodoma? S-a întâmplat ceva într-un oraș din zona în care locuiești care le-a dat oamenilor care locuiesc la țară ocazia să ajute cu ceva?

4. Pune în contrast metodele de evanghelizare a orașelor folosite de Avraam cu cele folosite de Lot, cât și rezultatele pe care le-a obținut fiecare.

Asemenea cetății Sodoma, orașele de dinainte de potop erau pline de răutate. Enoh a avut un plan de evanghelizare a acestor orașe și metoda lui de a ajunge la antediluvieni a fost mai eficientă decât metoda lui Lot de a ajuta cetățenii din Sodoma.

„Enoh a umblat cu Dumnezeu și totuși nu a locuit în mijlocul niciunui oraș întinat de tot felul de violențe și de nelegiuire, așa cum a locuit Lot în Sodoma. ... El și familia lui s-au așezat acolo unde atmosfera era cât mai pură posibil. Apoi, mergea din când în când la locuitorii lumii cu mesajul dat de Dumnezeu. ... După ce-și proclama mesajul, el mereu îi lua cu el în locul lui de refugiu pe cei care primiseră mesajul de avertizare. – Maranatha, p.184

Oamenii care locuiesc în orașe au nevoie de literatură creștină. Deși trimiterea prin poștă de materiale spirituale are importanța ei, lucrarea personală este mereu mult mai eficientă; este nevoie de colportori – cei care vând cărți creștine din ușă în ușă. Mii de oameni din orașe vor afla adevărurile soliilor celor trei îngeri din paginile literaturii distribuite prin colportaj în acele orașe.

Este nevoie de colportori care să pătrundă în orașele noastre mari cu aceste cărți. ... În timp ce vor merge din casă în casă, vor găsi suflete care sunt flămânde după pâinea vieții, cărora le vor putea rosti un cuvânt la vreme potrivită. ... Poate spui: „Nu sunt pastor. Eu nu pot predica oamenilor”. Da, s-ar putea să nu fii în stare să predici; dar ... poți fi mâna de ajutor a lui Dumnezeu. ... Tineri și tinere, Domnul vă cheamă să vă înrolați în lucrarea Sa. – Evanghelizarea prin literatură, p. 23

Orașele mai au nevoie și de misionari medicali. Metropolele sunt locuri cu oameni obosiți și bolnavi. Mulţi dintre aceștia sunt gata să asculte pe cineva care poate să-i ajute să-și recâștige sănătatea. Prin misionarii medicali din orașe, mulţi vor fi eliberați din robia necumpătării și, cu mintea curățată prin adoptarea de obiceiuri sănătoase, vor fi capabili să aprecieze și să înțeleagă adevărurile pentru acest timp.

Orașele au nevoie de biserici unde credincioșii să vină la închinare. Orașele au nevoie de școli elementare adventiste care să-i educe pe copii. Dumnezeu a intenționat ca aceste instituții să fie lumini în aceste locuri întunecoase.

Mult mai mult poate fi făcut pentru a-i salva și educa pe copiii acelora care în prezent nu pot ieși din orașe. Aceasta este o chestiune vrednică de cele mai mari eforturi. Trebuie întemeiate școli elementare în cadrul bisericilor, pentru copiii din orașe, iar în legătură cu aceste școli trebuie luate măsuri pentru predarea studiilor mai înalte, acolo unde aceasta se cere. – Îndrumarea copilului, p. 306

Lucrarea medicală misionară, distribuirea de literatură, bisericile și școlile pregătesc calea pentru campaniile evanghelistice finale din orașe.

Orașele sunt câmpuri misionare vaste și ele au nevoie de proiecte mari pentru a fi ajutate. Probabil că cel mai bun serviciu pe care poți să-l faci acum pentru orașe este să te pregătești să fii colportor, misionar medical, evanghelist, pastor sau profesor de școală elementară. Apoi, când ești pregătit, sacrifică săptămâni sau chiar luni uneori pentru a salva oamenii care mor.

5. Deși Enoh a lucrat adesea în orașe, el, în mod înțelept, a ales să trăiască în afara lor. Urmându-i exemplul, ce pericole fizice și spirituale poate evita o familie de astăzi?

Melancolia

Ce este melancolia? O boală sau doar o stare de nemulțumire intensificată? Este ceva cu care poți să lupți și să învingi sau este o maladie de neînvins, care ne răpește confortul și ne umple mintea de presimțiri sumbre și nesănătoase?

Există unele lucruri importante despre tulburarea numită „melancolie”. În majoritatea cazurilor, este o boală comună pentru categoria de populație bogată și fără griji, pentru cei care de obicei nu sunt copleșiți de necazuri și care nu experimentează decât puțin din îngrijorarea pentru procurarea pâinii zilnice sau din bucuria de a o avea. Apoi, ea afectează cu o mare frecvență și violență persoanele care nu au nicio credință religioasă specifică și nici înclinații religioase de o anumită nuanță. Nu vrem să dăm de înțeles că oamenii credincioși sau persoanele împovărate de griji și de privațiuni nu ar fi adesea demoralizate și deprimate atunci când se confruntă cu circumstanțe adverse sau poate cu suferințe fizice; ci ceea ce vrem să spunem este că această stare mintală de „melancolie” se referă în principal la aceia care nu ar avea motive să fie afectați de tristețe sau de descurajare. Cât de adesea această expresie este auzită de la persoane care au un trai ușor, fără să aibă cu adevărat încercări în viață, și care par să fie prea favorizați de soartă ca să aibă motive de deprimare: „Oh, mă simt deprimat! Sper ca până mâine să-mi treacă.”

Creștinul nu are motive să dispere. Celui căruia Dumnezeu i-a oferit atât de mult ar trebui să-i fie rușine să afișeze o expresie sumbră. Dacă te simți deprimat și dorești să afli farmecul plin de putere care va alunga umbrele din jurul tău, mergi și fă un serviciu pentru cineva sau pentru Învățătorul tău; amintește- ți că cel mai bun remediu pentru nemulțumire sau pentru depresie este să faci ceva pentru cineva care este cu adevărat în necaz. O astfel de faptă te va readuce acasă cu o inimă plină de mulțumire pentru mila lui Dumnezeu, care te-a scutit de necazuri sau de o suferință reală.

Prea adesea, mult prea adesea, melancolia înseamnă lipsa de apreciere pentru bunătatea lui Dumnezeu, abuzarea de legile sănătății sau cultivarea voită a mâhnirii fără rost. Crezi în Dumnezeu! Păzește-ți sănătatea, gândește-te mai mult la alții decât la tine și cântă imnuri de laudă. Depresia vine frecvent din cauza abuzului în muncă sau, dimpotrivă, atunci când nu ai nimic de făcut, așa că puțină recreere nu va strica și nu va aduce niciun rău.
– Ce te frământă? a întrebat o cunoștință atunci când a întâlnit un prieten bogat și bine hrănit, a cărui față trăda o minte și un corp chinuite.
– Of, sunt deprimat. Nu am un motiv special, dar am o tristețe pe care nu o pot depăși.
 

Există un remediu bun pentru astfel de situații, dar numai dacă aceia care sunt afectați de o suferință imaginară l-ar și cunoaște – o cură infailibilă pentru fiecare persoană tristă care, fără să aibă motive de a fi mohorâtă, totuși își imaginează că o apasă probleme descurajatoare. Data viitoare când te vei simți deprimat, vizitează pe cineva care nu poate să facă nici măcar un pas și care te asigură cu zâmbetul pe față că, dacă i s-ar acorda puterea de a merge din nou, această lume i s-ar părea chiar fără nicio dificultate; sau mergi să vezi un sărman om cu dizabilități, care declară că, dacă ar avea puterea de a munci ca să-și câștige pâinea pentru familia lui, nimic altceva nu i-ar mai trebui pe lume.

Amintește-ți că nu o duci niciodată atât de rău încât să nu găsești pe altcineva care să fie într-o situație mai grea decât a ta! Privește la binecuvântările tale și gândește-te la îndurările primite și tristețea va fi alungată! Păstrează-ți conștiința curată și digestia sănătoasă, nu-ți pierde niciodată încrederea în Dumnezeu și toate celelalte vor decurge de la sine. 

Mergi și predică Evanghelia

Trimiterea adresată de Domnul poporului Său este: „Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură”. Ca străjeri credincioși, noi suntem datori să transmitem mesajul de avertizare pentru pericolul care va veni curând. Nu trebuie să existe sustragere de la datorie sau considerente egoiste.

Ca soldați ai lui Hristos, noi trebuie să fim consacrați datoriei și să strângem rândurile. Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie încins cu armura cerească, astfel încât să lucreze cu toate capacitățile date lui de El, pentru a pregăti un popor care să stea drept în ziua lui Dumnezeu.
 

Proclamarea Evangheliei înseamnă mai mult decât predicare, iar lucrarea nu se limitează la cea a pastorilor. Mii stau inactivi când ar trebui să lucreze pe diferite căi pentru salvarea sufletelor. Aceia care ar trebui să le ducă altora adevărul petrec prea mult timp lucrând pentru propriul beneficiu. Câmpurile sunt lăsate fără lucrători, în timp ce bisericile au prea multe de făcut pentru propriul interes. Aceasta a făcut ca membrii bisericilor să fie slabi. Ei ştiu adevărul, însă nu duc nicio grijă pentru semenii lor care pier. Mulți ar putea face o bună lucrare ducând lumina în satele și orașele din jurul lor. Această lucrare ar face biserica puternică. Aceia care nu pot pleca în câmpurile lucrării ar trebui să-și amintească să ceară influența Duhului Sfânt ca să știe cum să facă lucrarea mai în apropiere.

Renunțarea de sine, sacrificiul de sine și autocontrolul în mijlocul dificultăților sunt necesare la fiecare pas. Nu trebuie să ne așteptăm să găsim o cărare ușoară și convenabilă. Hristos ne-a dat un exemplu la acest capitol. El nu a ales locurile cele mai ușoare, așa cum au făcut mulți dintre cei ce se pretind a fi urmașii Săi. Atunci când îi educa pe ucenici, El nu-i selecta ca audiență pe cei care deja cunoșteau calea, adevărul și viața. Rareori îi aduna doar pe ucenici ca să primească de la El cuvintele vieții veșnice. Vocea Sa trebuia să ajungă la mulțimile de oameni care trăiau în ignoranță și rătăcire. El a mers la răspântiile drumurilor, unde putea să arunce semințele adevărului și unde lecțiile date ajungeau la oameni luminând înțelegerea lor întunecată. El era Adevărul și stătea în picioare cu brâul încins, cu picioarele prăfuite, cu mâinile mereu întinse pentru a binecuvânta. El avertiza, ruga și încuraja, căutând să-i ridice și să-i salveze pe cei care credeau în El.

Avem privilegiul să lucrăm pentru Dumnezeu cu toate capacitățile noastre. Este datoria noastră să ajutăm financiar acolo unde putem, deși, probabil, nu putem dărui prea mult. Trebuie să ajungem la mase. Evanghelia este pentru orice făptură. Apelul trebuie dus la cei săraci, dar și la cei bogați – la cei care au tot ce le trebuie, din plin, și care nu cunosc lipsa. Această lucrare trebuie făcută apropiindu-ne de inima iubirii infinite.

Razele neprihănirii lui Hristos imprimă chipul Său în sufletul nostru. Dragostea Lui era exprimată fără părtinire și fără ipocrizie. Era acea dragoste sănătoasă și dăinuitoare care „acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul”. Nimeni nu poate stinge această dragoste divină. Credința și dragostea înmănuncheate aduc toate binecuvântările cerești. Dacă cineva le are, va manifesta în viața zilnică răbdare, amabilitate, afecțiune și încredere deplină în Dumnezeu. Vom arăta blândețea și smerenia lui Hristos în purtarea crucii și a jugului și în ridicarea poverilor.

Atunci nu vei mai face lucrul cu jumătate de inimă, scoțând mereu în evidență trăsăturile descurajatoare, propria slăbiciune și nesiguranța în atingerea succesului. Acesta este motivul pentru care atât de mulți au căzut. Este privilegiul tău ca, după orele petrecute în rugăciune către Dumnezeu, să pornești și să deschizi căi care păreau închise. Maiestatea cerului petrecea mult din timpul Său în meditație la malul mării; cu mult înainte de ivirea zorilor, înainte ca grijile zilei să vină, glasul Său era auzit pe munți și în crânguri, înălțându-se în rugăciune fierbinte către Tatăl din ceruri.

O întrebare va răsări în minte, fără îndoială: „Este cineva capabil de aceste lucruri?” În puterea proprie nu le poți face. Nu poți merge să te angajezi în aceste lucruri decât dacă, desigur, oră de oră, preiei hrană din Vița cea vie. Cuvintele lui Hristos în această privință sunt clare și ușor de înțeles. El spune: „Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi să aduceți rod, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic”. - The Youth’s Instructor, 17 iunie, 1897

Ne aflăm aproape de încheierea istoriei acestui pământ; curând vom sta înaintea marelui tron alb. Ocaziile pentru lucrare se vor sfârși curând. De aceea, lucrați cât este ziuă! Cu ajutorul lui Dumnezeu, fiecare credincios adevărat va vedea unde este de lucru. Când omul va coopera cu voința lui Dumnezeu, va avea toată puterea, iar lucrătorul își va crea ocazii. Vegheați asupra sufletelor celor cu care veniți în contact. Căutați ocazii de a rosti la timp cuvântul. Nu așteptați să fiți prezentați cuiva sau să îi cunoașteți foarte bine pe oameni înainte de a căuta să salvați sufletele care pier în jurul vostru. Dacă veți pleca la lucru cu o dorință fierbinte, căile se vor deschide înaintea voastră pentru îndeplinirea lucrării.

Lăsați-vă pe brațul divin pentru înțelepciune, putere și abilitate în lucrarea pe care v-a dat-o Dumnezeu. Această înțelepciune o veți primi cu siguranță, pentru că Dumnezeu a promis: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată”. O cunoaștere temeinică în câmpul vostru de lucru va putea fi câștigată doar prin efort înțelept, pasionat și credincios, atunci când căutați ajutor de la Hristos, sursa strălucită a toată puterea și eficiența. Niciun lucrător nu poate fi plin de succes decât dacă, precum Daniel, pledează la Dumnezeu pentru har și pentru înțelepciune. - The Youth’s Instructor, 24 iunie 1897

1. Ce include predicarea Evangheliei?

2. Ce a făcut ca membrii bisericii să fie slabi? Ce ar trebui să facă ei pentru ca biserica să fie puternică?

3. Unde și cum a ales Isus să lucreze? Pe ce căi ar trebui ca exemplul Său să influențeze modul nostru de lucru?

4. De ce mulți au dat greș? Care este în schimb privilegiul nostru?

5. Care este singura cale prin care putem realiza aceste lucruri mărețe?

6. Care va fi rezultatul atunci când omul va coopera cu voința lui Dumnezeu?

O triplă salvare

Te-a salvat Dumnezeu din strânsoarea lui Satana? Acest lucru s-a întâmplat cu familia Rim. Râul Tonle Sap din Cambodgia freamătă de activitate zi și noapte. Case plutitoare mici și rustice merg în sus și în jos pe cursul râului. Copiii sar de pe o barcă pe alta, jucând un joc periculos, de-a prinselea.

O comunitate musulmană pescărească este locul unde trăiesc domnul și doamna Rim Tit și cei șase copii ai lor. Ei mănâncă, dorm și locuiesc pe apă. Când plantatorul de biserici Neth Lonh a vizitat satul, el a văzut cum copiii domnului Rim erau îmbrăcați în zdrențe și nu mergeau la școală. Nu putea să nu observe că mica lor barcă era aproape gata să se destrame. Dar el știa că cea mai mare nevoie a lor era Isus.

Deci Lonh a decis să revină adesea în satul plutitor Cham ca să cumpere pește de la domnul Rim. Deși Lonh nu era musulman, el a descoperit că acești oameni aveau multe convingeri comune cu el. De exemplu, și el, și domnul Rim credeau că Dumnezeu a creat lumea. Amândoi înțelegeau că porcul este vătămător pentru organism. Pas după pas, lecție după lecție, Duhul Sfânt l-a ajutat pe Neth Lonh să expună pe îndelete adevărul Cuvântului lui Dumnezeu lui Rim și familiei sale.

Curând, un mic grup îl aștepta în fiecare seară să vină și să-i învețe. Ei studiau pe malul râului sau era invitat pe una dintre bărcile lor. Lonh ne explică: „Ambarcațiunile sunt legate strâns și eu stau la capătul celei din mijloc, vorbind și citind din Biblie, în timp ce bărcile se leagănă”. Unele dintre istorisirile care le plăceau cel mai mult erau cele cu Isus și cu ucenicii, care petreceau mult timp în bărci sau în preajma bărcilor așa cum făceau și ei. După câteva luni de studiu, domnul Rim împreună cu alte șaisprezece persoane au fost salvați din mâna celui rău și ei L-au primit cu bucurie pe Hristos Isus ca Mântuitor al lor, prin botez.

Apoi a venit timpul testării credinței lor. Era sezonul musonic – ceea ce însemna ploaie zilnică, râu învolburat și inundații frecvente. Într-o noapte deosebit de furtunoasă, în timp ce domnul Rim pescuia, a început să intre apa în vechea și șubreda sa casă-barcă. El a căutat cu disperare ceva cu care să astupe orificiul, dar în zadar. Întreaga familie s-a adunat și a strigat la Dumnezeu să-i salveze. Pe când barca începuse să se scufunde, un val a lovit doi dintre copilași aruncându-i în râul spumegând. „Doamne, salvează-mi copii!”, a strigat Rim în timp ce privea cu disperare peste ape, în căutarea cuiva să-l ajute.

La o oarecare distanță, el a zărit niște bărci care încercau să ajungă la el, dar nu reușeau, din cauza curentului puternic. Chiar în momentul în care i se năruia orice speranță, bărcuța lor de lemn, care era aproape complet acoperită de apă, a început să plutească în mod miraculos. El a luat-o în direcția în care cei doi micuți fuseseră aruncați în apă, sperând să-i poată găsi. Le-a simțit mânuțele sub apă și i-a scos afară pe puntea bărcii.

O putere nevăzută le-a condus barca în siguranță înapoi spre mal. Întreaga familie a domnului Rim L-a lăudat pe Dumnezeu pentru tripla salvare – salvarea din strânsoarea lui Satana, salvarea de la moarte sigură a scumpilor lui copii și salvarea casei lui plutitoare din cimitirul apelor. Ceilalți de pe celelalte bărci, care au fost martorii salvării, erau uimiți de ceea ce văzuseră și i-au dat domnului Rim ocazia să le împărtășească adevărul despre Dumnezeul care are putere să salveze oricând, oriunde, și mereu.

Rugăciune pentru eliberare: Tată bun din ceruri, te rog, eliberează-ne, pe mine și pe frații și surorile mele cambodgieni, din capcanele lui Satana! Îți mulțumesc că ești refugiul, puterea și ajutorul în timpuri de nevoie.