Înțelepciunea lui Dumnezeu pentru MÂNTUIREA OMULUI PARTEA 2

În lecția anterioară am studiat despre cum dorește Dumnezeu să funcționeze creierul nostru. El a creat mintea noastră ca să ne dea motivație, direcție și plăcere. Prin păcat, Satana a deturnat „direcția”, dintre cele trei amintite, iar consecința a fost că oamenii au devenit motivați de plăcere, făcând orice își doresc.

În câteva pasaje, Biblia descrie soluția acestei probleme. În fiecare loc ni se arată marea bunătate și înțelepciunea lui Dumnezeu. De ce este nevoie de toată înțelepciunea și de puterea infinită a lui Dumnezeu pentru a rezolva problema aceasta? Deoarece a conduce o persoană căutătoare de plăceri spre abandonarea unei astfel de vieți nu este ușor. Iar după ce omul a fost convins să încerce o viață mai bună, lucrurile se complică și mai mult. El descoperă că nu poate face faptele bune pe care ar dori să le facă.

Pavel descrie problema aceasta foarte bine. El vorbește despre oamenii care doresc să facă binele, dar nu reușesc să-l facă. De exemplu, un tânăr de șaptesprezece ani, care dorește să fie răbdător cu fratele lui mai mic, ar putea folosi cuvintele din Romani 7.

Romani 7:18-20 – „Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Și dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine.”

Cum a rezolvat Dumnezeu problema aceasta? Ce plan a întocmit Cel Atotputernic pentru a ne salva din lipsa de interes spiritual și din multe alte slăbiciuni?

O parte a răspunsului este că Dumnezeu i-a dat fiecăruia o conștiință. Chiar și celor mai răi oameni, dacă nu au mers prea departe cu deteriorarea propriei conștiințe, aceasta le amintește că păcatul este păcat, iar cruzimea și hoția sunt lucruri rele. Avem în noi o componentă căreia îi place legea lui Dumnezeu. Ni se spune lucrul acesta într-un verset din Romani 7.

Romani 7:22 – „Fiindcă după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu.”

Într-o carte foarte tare a lui John Bunyan, The Holy War (Războiul sfânt), această parte a minții noastre este reprezentată de un om numit Conștiință, judecătorul orașului. Deși Diabolus (Diavolul) câștigă dreptul de proprietate asupra orașului Sufletuman, nu este în stare să-l condamne la moarte pe Conștiință, nici să-l facă să tacă. Bunyan a ilustrat un aspect important. În timp ce un om vânează plăcerile și trăiește doar clipa prezentă, în timp ce caracterul lui se înrăutățește din zi în zi, în interiorul lui există o voce discretă, care îi sugerează o viață mai bună. Atunci când ignorăm vocea aceea, noi „stingem” Duhul. Lucrul acesta este foarte periculos, iar Dumnezeu ne avertizează să nu facem așa ceva.

1 Tesaloniceni 5:19 – „Nu stingeți Duhul.”

Când cei răi trăiesc doar pentru ei înșiși, ei nu au pace, deoarece continuă să audă vocea aceea.

Isaia 57:21 – „«Cei răi n-au pace», zice Dumnezeul meu.”

Disconfortul resimțit de cei răi când li se reamintește de căile lor rele nu este totuși suficient pentru a-i salva. Mai sunt și alte elemente esențiale. Dumnezeu echilibrează motivațiile interioare, izvorâte din obișnuință și din pofte, cu o motivație exterioară puternică: dragostea. Dragostea lui Dumnezeu, arătată la cruce, este o superarmă, cea mai mare piesă de artilerie folosită de El în războiul pentru răscumpărarea omului din lanțurile păcatului. Această dragoste din exterior produce dragoste în interior. Iar dragostea schimbă inima omului care știe bine că nu o merită.

1 Ioan 4:19 – „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.” (Vedeți „Întrebări pentru reflecție”, Secțiunea I.)

1. Citiți Romani 7:18-20. Faceți o listă cu câteva ocazii în care ați avut parte de această experiență frustrantă.

2. Cum poate o persoană să „stingă Duhul”? Pentru un studiu mai aprofundat, citiți Viața lui Isus, paginile 716–722.

3. Citiți din Viața lui Isus, de la pagina 645, paragraful care începe cu cuvintele: „Înainte de Paște...”. De ce dragostea a fost cea mai bună și mai plină de putere opțiune pe care Isus a avut-o la dispoziție pentru a schimba inima lui Iuda?

4. Citiți Faptele apostolilor, paginile 539–567. Descrieți schimbările petrecute în caracterul lui Ioan atunci când s-a supus iubirii eficiente și transformatoare a lui Hristos.

Când o persoană vede cât de mult este iubită de Dumnezeu, o dorință nouă și profundă se conturează în mintea ei. Ea tânjește după o viață mai bună și renunță la rău. Dorința aceasta, dacă se transformă în acțiune, devine pocăință. Cu alte cuvinte, când Dumnezeu este binevoitor cu noi, păcătoșii, iar noi vedem bunătatea Lui, suntem determinați să părăsim păcatul. Bunătatea plină de milă a lui Dumnezeu ne conduce la convertire.

Tit 3:3-5 – „Căci și noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciți, robiți de tot felul de pofte și de plăceri, trăind în răutate și în pizmă, vrednici să fim urâți și urându-ne unii pe alții. Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt.”

Romani 2:4 – „Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?”

În prima secțiune am prezentat cum se raportează Dumnezeu la cele două aspecte ale problemei pentru a ne salva. Primul aspect vizează lipsa dorinței de a fi salvați.

Am dori mai degrabă să ne distrăm. Al doilea aspect este că suntem prea slabi pentru a duce o viață neprihănită. Dragostea lui Dumnezeu a creat o soluție pentru cele două dificultăți. În primul rând, când vedem dragostea Sa, când avem această „viziune”, apare și dorința de a lăsa păcatul în urmă. Dorim pocăința. Dar ce putem spune despre a doua problemă, cea din Romani 7:18-20, referitoare la omul care vrea să trăiască o viață de creștin și care încearcă să se convertească, dar care descoperă în scurt timp că nu poate, oricât de tare ar încerca?

Cât de recunoscători ar trebui să fim, deoarece și problema aceasta a fost rezolvată de Dumnezeu! Isus L-a trimis pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu în lumea noastră ca El să întărească acea porțiune a minții noastre, care dorește să facă binele. Atunci, omul nostru „lăuntric”, care are o atât de slabă influență asupra noastră când suntem răi, este transformat de puterea lui Dumnezeu.

Efeseni 3:14,16 – „... Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos... și-L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru.”

Atunci când Duhul dă vigoare acelei părți din noi care urmărește binele, suntem eliberați de tiparul falimentar al dorinței de a elimina păcatul prin puterea proprie.

Romani 8:2 – „În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții.”

Acesta este cel mai minunat lucru! Noi suntem atât de slabi, încât nu vom reuși să facem lucrurile bune pe care dorim să le facem. Dar Dumnezeu ne dă putere să învingem ispita. Istoria vindecării paraliticului de la Betesda de către Isus este un exemplu strălucit despre acest adevăr (Vedeți Ioan 5:1-15.)

„Prin aceeași credință [ca aceea a paraliticului], putem primi și noi vindecare spirituală. Prin păcat, am fost despărțiți de viața lui Dumnezeu. Sufletele noastre sunt paralizate. Prin noi înșine, nu suntem în stare să trăim o viață sfântă, cum nici omul neputincios nu era în stare să meargă. Mulți își dau seama de starea lor de slăbiciune și doresc acea viață spirituală care să-i aducă în armonie cu Dumnezeu; în zadar ei se luptă să o câștige. În disperare, ei strigă: «O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?» (Romani 7:24).

Acești oameni descurajați, prinși în luptă, să privească în sus. Mântuitorul Se apleacă asupra acelora pe care i-a răscumpărat prin sângele Său, zicând cu nespusă duioșie și milă: «Vrei să te faci sănătos?» El îți spune să te ridici în sănătate și pace. Nu aștepta să simți că ești sănătos. Crede cuvântul Lui și el se va împlini. Pune voința ta de partea voinței lui Hristos. Slujește-L și, lucrând după cuvântul Lui, vei primi putere. Oricare ar fi obiceiul rău și patima cea rea, care, din cauza îndelungatei practicări, a robit sufletul și trupul, Hristos e în stare și dorește să te elibereze. El va da viață sufletului «mort în greșeli» (Efeseni 2:1). El îl va elibera pe robul prins în slăbiciune de nenorocire și de lanțurile păcatului.” – Viața lui Isus, p. 203 (Vedeți „Întrebări pentru reflecție”, Secțiunea II.)

5. Bunătatea lui Dumnezeu ne conduce la pocăință. Dar Dumnezeu este mereu bun, iar oamenii, în general, nu se pocăiesc. Ce idei despre mărturisire poți aduna din expresia „s-a arătat”, folosită în Tit 3:3-5?

Când Dumnezeu ne-a găsit în slăbiciunea și în frământarea noastră, El a făcut cel mai minunat lucru. El știa că păcatul ne descurajează, așa că ne-a insuflat curaj să încercăm o viață de neprihănire. Cum a făcut aceasta? Isus a devenit om, preluând o natură slăbită de rezultatele păcatului, și a trăit o viață sfântă – în ascultare totală de legea lui Dumnezeu. (Vedeți Evrei 2:14-18.)

Romani 8:3 – „Căci – lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe Însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului.”

Observați că legea nu ne poate da niciodată curajul pe care ni-l inspiră Isus. Din cauza slăbiciunii noastre, atunci când legea zice: „Să nu poftești”, ea nu ne poate determina să nu poftim. Însă Isus, ca om cu Duhul lui Dumnezeu în El, a avut succes chiar în privința aceasta. Isus a fost ispitit la fel ca noi, în toate privințele; totuși a trăit o viață neprihănită, dovedind că nu există scuză pentru a continua viața în păcat. Ascultarea Sa ne inspiră să credem în puterea lui Dumnezeu de a ne elibera din păcat. Duhul Sfânt poate trăi în noi, dându-ne putere să facem ceea ce comandă legea. Astfel, viața lui Isus, mai mult decât legea, condamnă păcatul în firea pământească. Pavel pune ideile acestea împreună într-un frumos paragraf.

Romani 8:2-4 – „În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții. Căci – lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe Însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului.”

Pavel arată cât de important este pentru mântuirea noastră să avem un Mântuitor care a fost ispitit la fel ca noi și care ne înțelege slăbiciunile. Atunci când avem certitudinea că Salvatorul nostru știe cum ne simțim în firea umană slabă, putem îndrăzni să credem că Dumnezeu ne va da ajutorul dorit la nevoie. Suntem încurajați să îndrăznim să cerem ajutorul acesta.

Evrei 4:14-16 – „Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie.”

Înțelepciunea și puterea minunată a lui Dumnezeu găsesc moduri de a învinge descurajarea, lipsa de interes, slăbiciunea și vinovăția noastră. Nu este nimic mai minunat decât aceasta.

6. Citiți Romani 7:18–8:14. Oare suntem nevoiți să experimentăm în mod repetat căderea în lupta noastră cu păcatul? Cum putem obține victoria asupra păcatului?

7. Cum poate Dumnezeu să rezolve problema descurajării noastre spirituale? Evrei 2:14-18 Cum sunteți încurajați de lucrul acesta?

O societate cu creierul distrus

De ce pare că societatea noastră este lipsită de control? Frică, stres, poftă, îngrijorare, îmbuibare, anxietate, furie, agresiune, iritabilitate, nesiguranță – lucrurile acestea par să ne domine viața. Și ne trezim că ne este greu să ne folosim corect rațiunea, judecata sănătoasă și autocontrolul. Găsim că este dificil să-i punem pe alții mai presus de noi înșine și să umblăm cu Hristos, maturi din punct de vedere spiritual și moral.

Toate acestea pot fi explicate prin studierea a două arii ale creierului: lobul frontal și sistemul limbic. Toate capacitățile bune (rațiunea, conștiința, autocontrolul, empatia, altruismul, spiritualitatea, moralitatea) sunt funcțiile creierului frontal. Toate emoțiile și impulsurile care par să arate cele mai bune însușiri ale noastre au loc în sistemul limbic al creierului nostru.

Mai simplu spus, modul de a obține victoria în viața noastră spirituală este să dezvoltăm un lob frontal puternic, în stare să calmeze și să strunească sistemul limbic. Există multe căi prin care să îmbunătățim lobul frontal: somn suficient, exercițiu fizic, dietă bună și alegerea celor mai sănătoase șabloane de gândire, ca să numim doar câteva. Dar cel mai mare ucigaș al lobului frontal este ceva cu totul diferit, care, în același timp, pune la lucru sistemul limbic. Care este acesta? Divertismentul media.

Indiferent dacă este vorba despre divertisment televizat, jocuri video sau genuri muzicale la modă, aceste instrumente ale media închid în mod literal funcția lobului frontal și pun la treabă circuitele sistemului limbic. Nu ne surprinde faptul că aria creierului pe care o folosim se fortifică, pe când cea nefolosită se vlăguiește și devine slabă.

Cercetările recente au demonstrat în mod clar că jocurile video pline de violență, folosite chiar și numai timp de zece ore pe săptămână, vor avea ca rezultat slăbirea funcției creierului prefrontal. Dacă lobul frontal este afectat după numai o săptămână, imaginați-vă ce înseamnă pentru această parte importantă a creierului folosirea jocului oră după oră, lună după lună, an după an. Nu este o exagerare dacă spunem că societatea noastră este pur și simplu o societate cu creierul distrus.

Într-un alt studiu s-a observat o corelație interesantă între Statele Unite și Canada, căci ambele au avut parte de o dublare a ratei criminalității în aceeași perioadă, cu câteva decade în urmă. Unica explicație pe care cercetările au găsit-o a fost că televiziunea a apărut în ambele societăți cam în același timp. Oare să fie chiar așa? Ar fi putut televiziunea de la jumătatea secolului trecut să dubleze rata criminalității? Imposibil, ar fi putut gândi cercetătorii. Însă nu s-a găsit corelarea cu alți factori.

Așa că cercetătorii au anticipat că și Africa de Sud, unde televiziunea a apărut mai târziu, va experimenta o creștere a ratei criminalității, la fel ca Statele Unite și Canada. Previziunea s-a dovedit adevărată: frecvența infracțiunilor s-a dublat după introducerea televiziunii în Africa de Sud. Concluzia de netăgăduit a fost că televiziunea a fost cauza violenței crescute în toate cele trei societăți.

Lucrul acesta a fost greu de crezut atunci, dar explică foarte simplu cum stau lucrurile, având în vedere ceea ce știm astăzi despre creier. Vedem o societate de indivizi care stau în fața televizorului, folosindu-și circuitele sistemului limbic și închizând circuitele lobului frontal. Acest antrenament al creierului reduce în mod inevitabil autocontrolul și crește comportamentul impulsiv și agresiv, ducând la creșterea violenței.

Dar există și niște vești bune. Cercetările recente arată că, dacă petreceți 12 minute pe zi contemplând dragostea lui Dumnezeu, veți experimenta o creștere și o întărire în lobul vostru frontal a circuitelor altruismului/empatiei. Mântuirea, așa cum este definită în Romani 12:2, este procesul de transformare și reînnoire a minții, realizat de către Dumnezeu. Din păcate, în general, noi, oamenii, ne degradăm mintea în loc să o reînnoim. Pentru a simplifica: cu cât consumăm mai mult divertisment media, cu atât ne deteriorăm caracterele.

Dacă doriți victoria asupra fricii, stresului, poftei, îngrijorării, anxietății, agresivității, iritabilității, îmbuibării, nesiguranței sau asupra altor emoții și impulsuri și dacă doriți mai mult autocontrol, spiritualitate, moralitate, putere de raționament, altruism și empatie, atunci știința spune că primul lucru de făcut este să oprim mijloacele de divertisment media și, în schimb, să Îl contemplăm pe Dumnezeul dragostei în fiecare zi

Darul nemăsurat al cerului

Lauda pe care Hristos i-a adresat-o Mariei, după condamnarea rostită de ucenici, a fost de o mare valoare pentru ea. Hristos a apreciat darul, ca o expresie a dragostei Mariei, iar inima ei s-a umplut de pace și de fericire.

Ucenicii nu își însușiseră lecția dată de Scripturi în legătură cu credința care lucrează prin dragoste și care purifică sufletul; purtarea Mariei era lecția de care ei aveau nevoie și anume că exprimarea unei aprecieri fățișe pentru Domnul lor ar fi pe deplin acceptată de El.

El a făcut totul pentru ei. Ei nu realizau că, în curând, vor fi lipsiți de prezența Lui și că nu-I vor mai putea arăta vreun semn al aprecierii și dragostei lor. Această dragoste a lui Hristos, separat de curțile cerului, trăind viața umanității, nu a fost niciodată înțeleasă de ucenici așa cum ar fi trebuit. El a fost întristat adesea pentru că ei nu I-au dat ceea ce El ar fi trebuit să primească de la ei. El știa că dacă ei ar fi fost sub influența îngerilor cerești care erau cu El, ei ar fi fost de asemenea influențați cu zel și devoțiune adevărată și cu o consacrare deplină în ascultare de călăuzirea și voința lui Dumnezeu. Ei ar fi considerat că niciun dar nu este suficient de valoros pentru a demonstra afecțiunea spirituală a inimilor lor. Această cunoaștere ulterioară i-a ajutat să realizeze cât de multe lucruri ar fi putut face pentru Isus în timp ce El se afla cu ei și se puteau bucura de sfaturile Sale, expresii ale dragostei și recunoștinței purtate în inimile lor.

Aceeași lipsă este evidentă în lumea noastră, astăzi. Doar puțini sunt cei care apreciază tot ceea ce Hristos face pentru ei. Dacă ar face-o, dragostea cea mare și frumoasă a Mariei ar fi exprimată – ungerea ar fi de bunăvoie acordată și nu ar fi considerată o risipă. Isus a apreciat darul Mariei ca pe o mărturie a dragostei ei pentru Maestrul care a lucrat mereu în favoarea altora, făcând bine celui sărac și spunând cuvinte de mângâiere celui oprimat. Aceia care au surprins exemplul dragostei care există în inima fiecăruia care face parte din familia celor răscumpărați vor intra în bucuria Domnului lor. Spiritul păcii și al bucuriei veșnice va umple inimile acelora care apreciază Darul ceresc. Hristos, Răscumpărătorul lumii, umple inimile cu dragoste. Prin credință, ei sunt făcuți una cu Hristos, și inimile lor sunt atrase către El. Ei trăiesc în Hristos, și Hristos trăiește în ei. Nimic nu este prea scump pentru a-l dărui Lui. Niciun act de renunțare de sine, de sacrificiu de sine nu este prea mare pentru a fi făcut față de El.

Cuvintele spuse cu atâta indignare: „Ce rost are risipa aceasta?” i-au adus în minte lui Hristos, în mod viu, sacrificiul cel mai mare care urma să fie făcut vreodată – care nu poate fi depășit de nimic altceva – darul de Sine, săvârșit pentru ispășirea păcatelor unei lumi pierdute. Întreaga Sa viață a fost una de renunțare de Sine și de sacrificiu de Sine. Descriindu-Și misiunea Sa în Galileea, El a spus: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea și orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați și să vestesc anul de îndurare al Domnului.” Domnul a arătat o așa de mare generozitate familiei Sale umane, încât nu se putea spune că ar fi putut face ceva mai mult. Această dragoste nu suferă comparație. Ea nu se dă înapoi de la nimic. Dându-ne pe unicul Său Fiu, nu ne va da împreună cu El toate lucrurile?

Dacă ar fi să judecăm din punct de vedere omenesc, un astfel de sacrificiu a fost nesăbuit; și atunci se pune întrebarea: „De ce Domnul demonstrează atâta risipă, o asemenea extravaganță printr-o mulțime de daruri?” Sigur, ființele cerești privesc cu uimire la familia umană care se agață de zdrențele propriei neprihăniri și refuză să fie îmbrăcată cu haina neprihănirii lui Hristos – refuzând să fie ridicată și îmbogățită cu dragostea fără de margini exprimată de Hristos. La fel de bine s-ar putea întreba: „De ce atâta risipă?”

Presupusa extravaganță a Mariei este o ilustrare a metodei lui Dumnezeu în planul mântuirii; harul și natura, legate între ele, manifestă plinătatea înnobilatoare a sursei din care izvorăsc. Pentru rațiunea umană, întregul plan al mântuirii este o risipă de har. Lepădarea de sine și sacrificiul din toată inima le putem vedea pretutindeni. Dar ele sunt date ca să împlinească restaurarea chipului moral al lui Dumnezeu în om.

Ispășirea pentru lumea pierdută trebuia să fie deplină, din belșug și completă. Jertfa lui Hristos a fost peste măsură de abundentă și a fost de ajuns pentru orice suflet pe care Dumnezeu l-a creat. Nu putea fi limitată și nici măsurată, astfel ca să fie dovedită suficientă pentru cei care au acceptat marele dar. Nu toți oamenii vor fi mântuiți; totuși, chiar dacă nu ajunge la toți cei pentru care a fost întocmit, planul mântuirii nu este o risipă. El trebuia să fie îndeajuns și din abundență.

Prin spargerea vasului de alabastru, când toată camera a fost umplută cu parfumul lui, avem reprezentarea sacrificiului lui Hristos, care urma să umple întreaga lume cu parfumul dragostei infinite. Această acțiune a Mariei nu este niciodată în pericol să-și piardă parfumul. Această acțiune pe care ucenicii au numit-o „risipă” s-a repetat de atunci de mii de ori în inimile bănuitoare ale altora și des-crie istoria dragostei nemărginite a lui Dumnezeu pentru neamul căzut. – The Youth’s Instructor, 19 iulie 1900

1. Care a fost lecția de care ucenicii aveau nevoie?

2. Cum putem arăta mai mult aprecierea noastră pentru Isus (Matei 25:40)? Gândiți-vă la câteva lucruri specifice și îndepliniți-le în cursul acestei săptămâni.

3. „Nimic nu este prea scump pentru a-l dărui” lui Isus. Care sunt unele dintre lucrurile pe care, adeseori, oamenii le consideră prea scumpe pentru a I le dărui? Pentru voi există ceva prea scump pentru a-I dărui lui Isus?

4. Ce a gândit Isus atunci când ucenicii au spus: „Ce rost are risipa aceasta?”

5. Cât de generos este Dumnezeu cu familia Sa umană?

6. Din punct de vedere omenesc, cum am considera sacrificiul lui Isus?

7. De ce Dumnezeu exercită atât de multă lepădare de Sine și sacrificiu de Sine în planul mântuirii?

8. În ce mod darul Mariei ilustrează jertfa lui Hristos?

Dumnezeu este de partea noastră (II) - de Barnabas Hope*, misionar AFM în Turcia

Când am sunat pentru apartamentul de vânzare, am sperat că proprietarul poate să mi-l închirieze pentru trei luni. Proprietarul a spus că apartamentul este mobilat și nu este în folosință.

— Nu m-am gândit să-l închiriez cuiva deoarece am niște rude care vor veni peste trei luni și îl vor folosi.

Trei luni? O, dar este chiar perioada pentru care noi avem nevoie! I-am spus că am dori să vedem apartamentul, iar el a fost de acord. M-am grăbit să merg acasă, să-mi informez soția. O oră mai târziu eram pe drum să-l întâlnim pe proprietarul turc și pe soția lui, originară din Norvegia. Apartamentul era spațios, curat și bine mobilat. Proprietarul m-a întrebat cu ce mă ocup. De obicei nu dau un răspuns direct la genul acesta de întrebare, nu până când nu cunosc puțin persoana. Dar, de data aceasta, am spus: — Sunt predicator. El a fost mirat și, după ce a cugetat puțin, m-a surprins:

— Fratele soției mele este ceea ce se cheamă pastor... Ați auzit vreodată de așa ceva? Apoi a adăugat rostind rar:
— El este ad-ven-tist. Ați auzit de ei?

De opt ani, de când eram aici, nu mai întâlnisem un musulman turc care să știe măcar cine sunt adventiștii. Am zâmbit larg și i-am povestit despre noi. Imediat am devenit prieteni. Am râs împreună, ca și cum lumea devenise brusc foarte mică. Soția lui, care fusese departe de biserică mulți ani, ne-a spus că sora ei adventistă o vizita chiar atunci, venită din Norvegia, așa că am mers imediat s-o vizităm în casa lor. Cu câțiva ani înainte, predicasem la o întâlnire în corturi în Norvegia. Curând, am constatat că aveam prieteni comuni și că, acum, cercul cunoașterii era complet. Am aflat că sora respectivă se recuperase după un cancer și am făcut o rugăciune specială pentru ea în sufrageria lor, în timp ne țineam cu toții de mâini. A fost un moment emoționant.

Pe când plecam, proprietarul apartamentului ne-a spus:
— Știți, pusesem semnul „De vânzare” cu cincisprezece minute înainte să sunați.

Cincisprezece minute! Dumnezeu este cu noi! Atent la detalii ca un făuritor de hărți și devotat ca o mamă, Dumnezeu caută binele nostru cu perseverență. Ce Dumnezeu minunat servim! El aranjează lucrurile cu atâta grijă. Romani 8:31 ne așază în senină siguranță: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” Romani 8:32 explică până unde se întinde dorința lui Dumnezeu de a ne ajuta: „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?”

Ce bucurie să mă găsesc încadrat de grija omnipotentă. Nu e o lucrare a șansei, ci a unei griji iubitoare. Dumnezeu ne-a pus în legătură cu familia aceasta pentru binele nostru sau pentru al lor? A permis El dificultățile din prima săptămână ca pe ceva pregătitor, ca apoi să-I aducem mai multă glorie la revelarea providenței Sale? Să ne fi pus în primul apartament, cel oribil, pentru vreun scop necunoscut? Căile Lui sunt dincolo de priceperea noastră. Totuși știm că: „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.” (Romani 8:29)

Atunci când Dumnezeu plănuiește, El plănuiește astfel ca să-l înlăture pe vrăjmașul nostru. Când greutățile vieții par prea greu de dus, priviți la Dumnezeu care stă pe tronul Său. El stă acolo pentru noi! Când pare că toate tunurile iadului îți spulberă zilele, meditează la aceasta: Dumnezeu este de partea ta. Poate că ești chiar la 15 minute distanță de momentul în care vei realiza că te aflai în mijlocul unui miracol, care a fost prezent tot timpul acolo. (Sfârșit) * Pseudonim