Înțelepciunea lui Dumnezeu pentru MÂNTUIREA OMULUI PARTEA 1

Ați încercat vreodată să curățați ceva care era foarte lipicios? Poate că vi s-a lipit niște gumă de mestecat de pantof sau, și mai rău, în păr. Dacă vi s-a întâmplat așa ceva, știți că este aproape imposibil de înlăturat.

Păcatul este un lucru teribil de lipicios. Este infinit mai rău decât guma de mestecat. Dificultatea înlăturării gumei este doar o ilustrare a dificultății înlăturării păcatului.

Atunci când un prieten ne minte, am putea spune că problema este ușor de rezolvat. Tot ce trebuie să facem este să-l iertăm. Dar iertarea noastră îl va face pe el nevinovat? Nu. Prietenul nostru a fost neascultător de legea lui Dumnezeu, iar călcarea legii l-a făcut vinovat de păcat. Nici măcar moartea păcătosului nu poate anula vina aceea.

Totuși, înțelepciunea infinită a lui Dumnezeu a conceput un plan prin care să șteargă păcatul și vina omului. Planul de mântuire este foarte simplu de înțeles. Isus a devenit om și a trăit o viață sfântă. El nu a păcătuit vreodată și, în consecință, nu a avut nicio vină. El a preluat în mod voluntar vina noastră, durerea, suferința și moartea cauzată de păcat.

Isaia 53:5 – „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El și, prin rănile Lui, suntem tămăduiți.”

Deoarece Isus a preluat pedeapsa pentru păcat, noi putem să-I mărturisim Lui păcatul nostru; El ne va ierta și va prelua vina noastră.

1 Ioan 1:9 – „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire.”

Dumnezeu ne iartă, iar noi stăm înaintea Lui fără vină și îndreptățiți – ca și cum nu am fi păcătuit niciodată.

„Oricare ar fi păcatul, dacă sufletul se pocăiește și crede, vina este spălată prin sângele lui Hristos.” – Viața lui Isus, p. 321

Jertfa lui Isus este infinit de mare. El poate salva orice păcătos de vină. Dar vina este doar una dintre problemele pe care Dumnezeu trebuie să le rezolve înainte de a ne mântui. De exemplu, noi, în mod natural, avem dorința de a păcătui – am moștenit și am cultivat tendințele păcătoase. Dacă ele nu sunt învinse, vom continua să păcătuim și vom fi vinovați din nou și din nou. De aceea, Pavel ne-a spus:

Romani 12:2 – „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre...”

Dumnezeu este absolut capabil să ne transforme, ca să devenim asemenea Lui în caracter, iar El ne va schimba dacă ne predăm complet Lui.

„Ea a avut loc pentru că n-a existat o altă cale prin care omul să poată fi mântuit, pentru că, fără acest sacrificiu [moartea lui Isus pe cruce], era imposibil pentru neamul omenesc să scape de puterea mânjitoare a păcatului și să fie readus în comuniune cu ființele sfinte: pentru că era imposibil pentru ei să devină părtași vieții spirituale; de aceea, Domnul Hristos a luat asupra Sa vinovăția neascultării și a suferit în locul păcătosului. Iubirea, suferințele și moartea Fiului lui Dumnezeu mărturisesc despre teribila grozăvie a păcatului și declară că nu există nicio altă scăpare de sub puterea lui, nicio speranță pentru o viață mai înaltă decât prin supunerea inimii noastre Domnului Hristos.” – Calea către Hristos, p. 31 (Vedeți „Întrebări pentru reflecție”, Secțiunea I.) 

1. În cuvinte proprii, pe o foaie de hârtie, faceți o schiță a planului de mântuire. Includeți cel puțin trei versete care nu au fost amintite în lecție.

2. Citiți Isaia 53. Apoi, personalizați versetele 4-6, punând numele voastre în pasaj.

3. De ce predarea noastră lui Dumnezeu este cheia salvării noastre?

Studiem planul de salvare al lui Dumnezeu și cât de minunat este el. Am rămas la o parte fascinantă a acestui plan. Isus nu numai că Se oferă să preia vina noastră, dar Se oferă totodată să ne pregătească pentru locuirea în cer prin înnoirea caracterului.

Noi beneficiem de darul mântuirii înainte de a-l accepta. Înainte ca o persoană să audă Evanghelia, deja este binecuvântată din abundență în baza prețului plătit de Domnul Isus.

Romani 5:8 – „Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.”

Dumnezeu a amânat judecățile împotriva păcatelor noastre pentru a ne da o nouă ocazie de a o lua de la început. Isus a obținut pentru noi ocazii care durează o viață întreagă pentru a ne forma caractere sfinte. Faptul că ni se permite să continuăm să trăim este un act de generozitate. Iar faptul că ni se dă șansa de a trăi o veșnicie este extraordinar. Ce dar scump a fost obținut pentru noi!

„Datorăm chiar și viața aceasta pământească morții lui Hristos. Pâinea pe care o mâncăm este cumpărată prin trupul Lui frânt. Apa pe care o bem este cumpărată prin sângele Lui vărsat. Nimeni, sfânt sau păcătos, nu mănâncă hrana zilnică fără a se hrăni cu trupul și sângele lui Hristos. Crucea de pe Calvar este gravată pe fiecare pâine. Se oglindește în fiecare izvor de apă.” – Viața lui Isus, p. 660

Păstrând în minte acest adevăr frumos, ne vom aminti mereu cât de mult a costat Evanghelia și cât de mult lucrează pentru a desăvârși caracterele noastre. Înțelegerea prețului mântuirii plătit de Creator ne va conduce la ură împotriva păcatului și la aprecierea profundă a fiecărei binecuvântări date de El, fizice sau spirituale.

Ioan 6:53,55 – „Isus le-a zis: «Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncați trupul Fiului omului și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viața în voi înșivă. (...) Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană și sângele Meu este cu adevărat o băutură.»”

Ce a vrut Isus să spună atunci când a zis că trebuie să mâncăm trupul Lui și să bem sângele Lui?

„A mânca trupul și a bea sângele lui Hristos înseamnă a-L primi ca Mântuitor personal, crezând că El ne iartă păcatele și că suntem făcuți desăvârșiți în El. Admirând iubirea Lui, stăruind asupra ei, sorbind-o, devenim părtași ai naturii Sale. Ceea ce e hrana pentru corp trebuie să fie Hristos pentru suflet. Hrana nu este de folos decât atunci când o mâncăm, când devine o parte din ființa noastră. La fel și Hristos, n-are nicio valoare pentru noi dacă nu-L recunoaștem ca Mântuitor personal. O cunoaștere a Lui din teorie nu ne este de niciun folos. Trebuie să ne hrănim cu El, să-L primim în inimă, astfel ca viața Lui să devină viața noastră. Iubirea Lui, harul Lui trebuie să fie asimilate.” – Viața lui Isus, p. 389

Într-adevăr, Îi datorăm totul lui Isus. (Vedeți „Întrebări pentru reflecție”, Secțiunea II.)

4. Potrivit pasajului din Viața lui Isus, cum poate deveni ora mesei o ocazie specială de a-I mulțumi lui Dumnezeu?

5. Cum va schimba ideea aceasta modul vostru de a vă ruga înainte de a mânca?

6. Cum a fost moartea lui Isus o binecuvântare chiar și pentru persoanele răzvrătite, care niciodată nu L-au acceptat ca Domn?

În ciuda darului foarte scump al eliberării condiționate, puțini sunt interesați de o viață nouă. Aproape toți irosesc orele, zilele și anii prețioși pe care Isus i-a cumpărat cu prețul suferinței și morții Sale. De ce? Pentru că suntem decăzuți.

Ce înseamnă că păcătoșii sunt decăzuți? Decăderea este procesul prin care ceva se degradează. Atunci când un cadavru începe să se descompună, aceasta este degradare. Când un CD plin de informații își pierde tot conținutul prin contactul cu un magnet, acest proces este tot o deteriorare.

Dumnezeu nu l-a făcut pe om decăzut. La creațiune, omul a fost desăvârșit și sfânt.

Geneza 1:26 – „Apoi Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.»”

Când un suflet creat după chipul lui Dumnezeu calcă legea lui Dumnezeu, schimbarea pe care păcatul o face în omul respectiv este stricăciune.

Psalmii 14:3 – „Dar toți s-au rătăcit, toți s-au dovedit niște netrebnici; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.”

Vom lua în considerare acest ultim aspect al degradării. Mai exact, ce anume îi face păcatul unui suflet? Ca să înțelegem lucrul acesta, trebuie ca, mai întâi, să înțelegem în ce fel ne-a făcut Dumnezeu.

Noi suntem creaturi complexe și inteligente. Dumnezeu ne-a dat și rațiune, și dorințe (pasiuni). El a proiectat ca dorințele noastre să fie controlate de un intelect care să fie supus legii Sale. Totuși, păcatul a detronat rațiunea, iar acum dorința face regulile.

Dorințele cu care Dumnezeu ne-a înzestrat servesc unui scop bun. Ele acționează ca pedala de accelerație a unui autovehicul. Ne pun în mișcare. De exemplu, dorința noastră de a avea companie ne conduce în cele din urmă să căutăm un soț sau o soție. Foamea ne determină să căutăm hrană.

Dumnezeu însă ne-a înzestrat și cu lobul frontal, care raționează și calculează pentru a discerne ce este înțelept și ce este neînțelept, bine și rău, astfel încât alegerile noastre să fie în armonie cu voința Sa. Această parte a minții funcționează ca volanul unei mașini. Nu ne poate pune în mișcare, dar poate determina direcția de mers.

Foamea (dorința) noastră spune: „Mi-e foame!” Dar lobul frontal spune: „Așteaptă până la ora mesei.” Când vine ora mesei, mâncăm o piersică zemoasă, iar foamea spune: „A fost delicios!” Însă, prin puterea corupătoare a păcatului, Satana a deturnat nava. Foamea spune: „Mi-e foame”, și, conform firii, nici nu mai interogăm lobul frontal pentru direcționare. Dorința spune: „Mănâncă orice și oricând vrei.” Și, uite așa, îi suntem sclavi foamei. De aceea Biblia spune că „pântecul” poate deveni un dumnezeu.

Filipeni 3:19 – „Sfârșitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele și slava lor este în rușinea lor și se gândesc la lucrurile de pe pământ.”

Lobul frontal este partea creierului care poate recepționa glasul Duhului Sfânt. Prin urmare, dacă ignorăm această parte a minții, facem din lucrurile pământești – apetitul, pasiunile și dorințele noastre – un zeu. Aceste dorințe sunt numite „pofte” în Biblie.

„Păcătosul care refuză să I se predea lui Dumnezeu este sub controlul unei alte puteri. Pasiunea îl controlează, judecata lui este orbită, rațiunea lui este detronată, iar dorințele nestăpânite îl târăsc când într-o parte, când în alta.” – The Review and Herald, 17 februarie 1891

Prin împlinirea poftelor, lumea este dusă mereu spre stricăciune. Dacă Dumnezeu ne va scăpa de stricăciune, o va face ajutându-ne să scăpăm de sub controlul dorințelor. Este exact ceea ce fac puterea și înțelepciunea Evangheliei.

2 Petru 1:4 – „prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.”

Cu alte cuvinte, noi putem prelua din nou comanda navei înainte de a se întâmpla un accident. (Vedeți „Întrebări pentru reflecție”, Secțiunea III.)

7. De ce Dumnezeu ne-a dat dorințe și pofte?

8. În mod concret, cum devine un „pântec” idolul cuiva? Similar, sunt multe alte dorințe care pot deveni idoli. Cum puteți afla dacă vreuna dintre dorințele voastre vă este idol? Iacov 4:17

Recunosc: sunt dependent

Timp de mai multe decade, societatea a transmis avertizări puternice împotriva pericolului dependențelor. Și a avut perfectă dreptate. Milioane de vieți au fost ruinate și scurtate de fumat, de alcool și de adicția de droguri.

Există 12 milioane de alcoolici în America, astăzi. Fumătorii își scurtează viața cu 11 minute la fiecare țigară fumată. Noi i-am avertizat și i-am ținut pe copiii noștri la distanță de aceste flageluri ale timpurilor moderne.

Cea mai recentă cercetare a ajuns la concluzia că dependența de jocuri de noroc, consumul de hrană nesănătoasă și dependența de shopping, de pornografie și de jocuri video pot fi la fel de puternice și chiar mai severe decât dependența tradițională de substanțe chimice.

A cincea ediție a Manualului de diagnosticare și statistici, folosit de psihiatri pentru a diagnostica dependențele, a identificat jocurile video, în cele din urmă, ca adicție. Dacă voi sau cineva pe care îl cunoașteți nu puteți sau nu poate să se abțină să petreacă ore jucând, știți cât de serioasă a devenit problema aceasta. În America sunt cinci milioane de utilizatori de jocuri video, care petrec astfel peste 40 de ore săptămânal. Conform Asociației Medicale Americane, există 19 milioane de dependenți de jocuri video. Este un număr mult mai mare decât cel al alcoolicilor – 12 milioane. Nu le dăm alcool copiilor, dar 83% dintre copiii americani primesc o consolă de joc. Distracția pe un ecran creează o dependență mai mare și este mai dăunătoare decât țigările sau alcoolul.

Care sunt efectele drogului numit televizor? Amintiți- vă de cele 11 minute pe care un fumător mediu le pierde din durata vieții odată cu fiecare țigară fumată. Ei bine, fiecare oră petrecută la televizor te deposedează nu de 11 minute, ci de dublul lor: 22 de minute. Probabil că numerele acestea sunt motivul pentru care Academia Pediatrilor Americani a recomandat zero minute de televizor pentru copii și pentru care guvernul Franței a mers mai departe de atât și a decretat ca fiind ilegale canalele TV gratuite pentru copiii cu vârste sub trei ani.

Ar trebui să luăm în considerare, cu seriozitate, avertizările acestea, deoarece orice lucru dăunător pentru creierul aflat în dezvoltare este vătămător și pentru un creier adult, deoarece, în realitate, creierul este mereu în dezvoltare, mereu în schimbare și mereu în adaptare. Creierul unui tânăr, în mod particular, este în cea mai importantă fază a dezvoltării sale, formând circuitele autocontrolului care prefigurează tipul de om pentru restul vieții.

Cercetătorul George Barna a condus sondaje care să descopere dacă americanii sunt dependenți de media și de divertisment. El a făcut un sondaj compus din șapte întrebări folosite de Asociația Psihiatrică Americană pentru diagnosticarea dependențelor. Ce s-a descoperit a fost absolut uimitor. S-a aflat astfel că majoritatea americanilor pot fi considerați dependenți de mijloacele media și că aceasta este cea mai serioasă și mai răspândită dependență în America de astăzi.

Alegeți dispozitivul vostru media sau de divertisment preferat. Vă întrebați dacă sunteți sau nu dependenți? Dacă sunteți angajați într-un comportament compulsiv pentru a obține satisfacție pe termen scurt, răspundeți la aceste șapte întrebări ca să vedeți dacă sunteți dependenți.
1. Ai nevoie de îngăduință? Simți nevoia de a avea mai mult pentru a obține aceleași efecte?
2. Ai simptome de sevraj dacă te oprești din utilizarea unui lucru, sau folosești vreodată alte substanțe sau activități ca să previi simptomele respective?
3. Folosești vreodată mai mult decât ai intenționat la început?
4. Ai încercat vreodată să limitezi utilizarea și ai observat că nu poți sau că, după puțin timp, revii la nivelul precedent?
5. Petreci mult timp gândindu-te la un lucru sau la folosirea lui?
6. Ai fost împiedicat vreodată de lucrul în cauză să participi la activitățile utile de care te bucurai înainte?
7. Ai continuat vreodată să utilizezi lucrul acela fără să te gândești la efectele sociale negative sau la consecințele asupra sănătății?

Un om era întins în patul lui cald și confortabil, într-o noapte geroasă de iarnă. Când s-a mai încălzit, a căzut într-un somn adânc. La miezul nopții, vecinul a dat buzna pe ușă și a strigat: „Arde casa! Ieși afară!”

Poate fi și ceva bun în auzirea unei vești rele. Recunoașterea faptului că vă răniți mintea și caracterul și că sunteți neajutorați în fața dependenței este dificilă. Însă veștile rele pot să vă salveze viața. 

O legătură binecuvântată

Rugăciunea pe care ucenicii au învățat-o de la Hristos are un înțeles mai adânc decât ne dăm seama. Cererea „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” înseamnă mai mult decât o cerere de pâine trecătoare. Nimeni nu ar putea primi pâinea trecătoare dacă nu ar fi fost Cineva care să-Și dea viața pentru lume. Cuvintele „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” se referă nu numai la pâinea trecătoare, ci și la cea spirituală, care îi aduce viața veșnică celui care o primește. Când noi credem și primim cuvântul lui Hristos, noi mâncăm carnea Lui și bem sângele Lui.

Când a fost ispitit de Satana să-Și potolească foamea prin preschimbarea pietrelor în pâini, Hristos a întâmpinat ispita cu cuvintele: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”

Într-o ocazie, Hristos le-a spus ucenicilor și mulțimii care Îl îmbulzea că ei nu Îl urmau din cauza minunilor pe care le făcea, ci fiindcă mâncaseră pâini și se săturaseră. „Lucrați nu pentru mâncarea pieritoare”, a spus El – nu fiți prea neliniștiți din cauza mâncării temporare – „ci pentru mâncarea care rămâne pentru viața veșnică și pe care v-o va da Fiul Omului; căci Tatăl, adică Însuși Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui. (...) Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer, căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer și dă lumii viața. «Doamne», I-au zis ei, «dă-ne totdeauna această pâine.»” Cel care le vorbea le dăduse părinților lor mâncarea îngerilor, pe când călătoreau prin deșert. O, dacă ar fi știut ei cine li se adresa, cât de schimbată ar fi fost atitudinea lor față de El!

„Eu sunt Pâinea Vieții”, le-a spus Hristos. „Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cine crede în Mine nu va înseta niciodată. (...) Pâinea care se pogoară din cer este de așa fel ca cineva să mănânce din ea și să nu moară. Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac, și pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii. (...) Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncați trupul Fiului omului și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viața în voi înșivă. (...) Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne în Mine, și Eu rămân în el.”

Când un om crede în Hristos ca Salvator personal, el mănâncă pâinea cea de toate zilele, care a fost cumpărată pentru el cu un preț infinit. După cum consumarea hranei întărește trupul fizic, la fel, prin consumarea trupului Fiului lui Dumnezeu, natura spirituală este întărită. Cuvântul lui Dumnezeu este viață pentru toți cei care îl împărtășesc. Cel care are parte de trupul și de sângele lui Hristos este părtaș al naturii divine. El este o ramură a Viței celei vii. Așa cum, în natură, ramura primește seva prin intermediul butucului, și credinciosul își primește viața de la Hristos. Un flux vital, dătător de viață, trece de la Mântuitorul spre el.

Omul a căzut în neascultare, rupându-și viața de cea a lui Dumnezeu. Hristos S-a aplecat spre umanitate pentru ca, prin El, omul să aibă viața veșnică. Sub înfățișare umană, Hristos a ținut piept intențiilor dușmanului. Dar Satana s-a interpus între omul păcătos și sursa vie a puterii, astfel că este imposibil pentru om, în puterea proprie, să-și însușească componenta operantă a naturii divine. Fără conexiunea cu Divinul, omul va perverti fiecare binecuvântare primită și va folosi fiecare dar al harului ca pe o armă împotriva generosului Dătător. Numai dacă ființele umane Îl primesc pe Hristos, Dumnezeu le va binecuvânta. Numai astfel pot fi ele ridicate și puse pe un teren avantajos.

Hristos este la cârma umanității ca Substitut și Garant, pentru a-L reprezenta pe Dumnezeu înaintea omului și, prin puterea Sa, să creeze un râu de viață spirituală care să curgă spre lume. Soarele Neprihănirii dorește să strălucească în încăperile minții, curățind și ridicând sufletul, astfel ca El să poată locui acolo și să controleze afecțiunile și emoțiile, aducând întreaga ființă în conformitate cu voia Sa. 

Când ființa umană primește hrana spirituală zilnică de la Dumnezeu, o legătură binecuvântată se formează între inteligențele de pe pământ și cele din cer. Credinciosul este susținut de viața lui Hristos. El primește continuu binecuvântări din mâna lui Dumnezeu și tot continuu le dă mai departe. „Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos. (...) El ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său, în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus.”

Prin primirea lui Hristos suntem făcuți părtași ai naturii Lui. Noi trăim în El și suntem îmbogățiți din plin cu binecuvântare. Aceasta înseamnă o viață ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, o viață curățată, înălțată, devotată celor mai mari și mai nobile scopuri. Aceasta este, într-adevăr, viața veșnică. Dumnezeu Însuși tronează în inima oamenilor din poporul Său, care sunt reprezentanții Săi. Acest dar le este oferit tuturor. Evreii doreau să îl facă să devină o binecuvântare națională, păstrându-l doar pentru ei, însă Salvatorul a proclamat adevărul că Pâinea Vieții nu este limitată la un anumit loc sau timp, națiune sau popor, ci le este accesibilă tuturor. – The Youth’s Instructor, 13 iulie 1899

1. Scrieți în cuvintele voastre care este însemnătatea enunțului următor: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă‑ne-o nouă astăzi.

2. Unii oameni Îl urmează pe Isus doar pentru că au primit gratuit hrană. În ce fel s-ar schimba atitudinea lor dacă ar înțelege ideea de la întrebarea nr. 1?

3. Ce înseamnă că Isus este Pâinea Vieții? Ce asemănări există între hrana fizică și cea spirituală?

4. Ce lecții importante putem primi de la vie?

5. Ce se va întâmpla cu cel care nu are o legătură vitală cu Dumnezeu? Numiți câteva personaje din Biblie care au experimentat lucrul acesta.

6. Ce se întâmplă când primim hrană spirituală zilnică de la Dumnezeu?

Dumnezeu este de partea noastră (I) - de Barnabas Hope*, misionar AFM în Turcia

Dintre toate cărțile din lume, în mod cert Biblia este cea mai importantă. Dintre toate cărțile Bibliei, Romani este, fără îndoială, una dintre cele mai bune. Iar din cartea Romani, capitolul opt, în opinia mea, este apogeul.

În capitolul acesta, o frază strălucește ca un giuvaier: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” De ce iubesc atât de mult versetul acesta? Deoarece îmi dă asigurarea că, oricare ar fi nevoia mea, puterea triumfătoare a lui Dumnezeu este gata să mă ajute.

Avusesem o săptămână teribilă, plină de probleme. Familia noastră tocmai se mutase într-un oraș neevanghelizat al Turciei, pentru o misiune specială de trei luni. Unii prieteni ne ajutaseră la aranjarea casei, dar lucrurile nu au mers cum am plănuit. Locuința în care ne mutaserăm era în dezordine și erau necesare câteva zile pentru a face curățenie. Gândacii își făcuseră apariția în toată bucătăria, exasperând-o pe soția mea. În timpul celor trei zile dedicate curățeniei, electricitatea nu a fost disponibilă în clădire. Când problema a fost remediată în cele din urmă, am constatat că, după ce bazinul toaletei era golit, se reumplea cu apă caldă. „Instalația clădirii este așa dintr-o greșeală”, ne-a spus proprietarul. „Nu mai putem face nimic.”

Pe lângă irosirea banilor cu apa caldă, au mai apărut câteva probleme importante, incluzând un vecin care se uita la televizor la ora 4 dimineața, cu volumul ridicat. Iar în baie se auzeau sfârâind firele de curent electric. Dar probabil că îngrijorarea cea mai mare ne-o provocau petele negre de mucegai, care se întindeau rapid pe pereții dormitorului, în ciuda eforturilor noastre de a le înlătura.

Când l-am sunat pe proprietar pentru o altă problemă electrică, a adăugat în treacăt: „Dacă factura electrică vi se pare exagerată, poate fi din cauză că administratorul clădirii umflă cifrele. Este necinstit. Poate mă ajutați să-l demascăm...” Am închis telefonul și mi-am spus: „Trebuie să-mi scot familia din locul acesta!” Dar cum? Și unde ne-am fi putut muta? Aveam nevoie de un apartament mobilat, pentru trei luni, fără contract. De asemenea, era bine să fi închiriat ceva direct de la un proprietar, deoarece agențiile imobiliare cereau plata pentru încă o lună în avans. De unde să încep căutările? Puteam găsi ceva pe termen scurt? L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute. Vorba unui vers din imnul „Cetate tare-i Dumnezeu”, al lui Martin Luther: „Dar pentru noi luptă Isus...”

În ziua următoare, după orele de școală, i-am scos pe băieți în oraș, cu mașina, și le-am spus să se uite cu atenție după un apartament care să se afle într-un loc plăcut. În acest oraș uriaș nu există case, ci numai apartamente. Apartamentele de închiriat au semne mari, galbene, atârnate la balcon, fiecare având notat și numărul de telefon. Am sunat pentru cinci apartamente, dar niciunul nu era mobilat.

Apoi am găsit un cartier care mi-a plăcut mult deoarece se afla în apropierea unei arii întinse de dune și pini – un loc grozav de plimbare pentru băieți. Am fost dezamăgiți de faptul că acolo nu exista nicio pancartă pe care să scrie: „De închiriat”. Am găsit însă anunțul „De vânzare”.

Sunasem să întreb de sute de apartamente de când mă aflam în Turcia – apartamente pentru studenți misionari, pentru biserica noastră, pentru un birou al editurii noastre și pentru familii. Dar niciodată nu sunasem pentru închirierea unei case care era de vânzare. Am format numărul și, în turcește, i-am explicat grăbit proprietarului că suntem o familie străină care va locui în oraș o perioadă scurtă și că avem nevoie de un apartament mobilat. Nu cumva era interesat să ne închirieze proprietatea? (Va urma.) * Pseudonim