David şi Goliat

Dumnezeu îl ajuta pe David să se pregătească pentru a fi următorul rege al poporului Israel. Dar nu era ușor. Uneori, David îi cânta lui Saul, alteori îi căra armele în timpul vreunei bătălii. Iar, când împăratul nu avea nevoie de ajutorul lui, David mergea acasă ca să aibă grijă de oile tatălui său. Însă toate aceste lucruri îl ajutau pe David să învețe cum să fie un rege bun.

Într-o zi, mii de soldați filisteni au venit să lupte cu israeliții. Repede, armata israelită s-a adunat ca să-l ajute pe Saul. Au mers și cei trei frați mai mari ai lui David. Dar David nu s-a dus. El a rămas acasă ca să aibă grijă de oi. După o vreme de când frații lui David plecaseră, Isai, tatăl lor, a început să se întrebe despre starea lor. Ce l-a rugat pe David să facă? 1 Samuel 17:17,18

Așa că David s-a trezit devreme în dimineața următoare și a plecat să-i caute pe frații lui. Dar era un lucru pe care Isai nu îl știa. Un înger al Domnului îi spusese lui David că Domnul dorea ca el să salveze armata israelită de filistenii nemiloși. Când David a ajuns în tabăra lui Saul, cele două armate tocmai se pregăteau de luptă. David s-a grăbit să-i găsească pe frații lui. După ce i-a găsit și au vorbit un timp, s-a întâmplat ceva ce i-a făcut pe toți soldații israeliți să fugă. Ce îi speriase atât de tare?

Armata filistenilor își așezase tabăra pe un munte, în timp ce armata israeliților era pe un alt munte din apropiere. Între cei doi munți era o vale. Când David a ajuns, cele două armate erau gata de luptă. Ce s-a întâmplat în timp ce David vorbea cu frații lui? 1 Samuel 17:23,24

De ce erau speriați toți soldații din Israel și de ce au fugit de Goliat? Pentru că Goliat era un uriaș. El era imens – mult mai înalt și mai mare decât oricare alt soldat. El purta un coif mare de metal și o armură tare și grea care îi proteja corpul. Nicio săgeată nu putea trece prin ea. Mai avea și o suliță mare și un scut imens. Goliat îi ura pe israeliți și pe Dumnezeul lor. Timp de 40 de zile, în fiecare dimineață și în fiecare seară, el ieșise din tabăra lui și strigase multe cuvinte urâte la soldații israeliți. Ce zicea el? 1 Samuel 17:8-10

Goliat spunea că, în loc să se lupte două armate, fiecare armată trebuia să aleagă un om care să lupte. Goliat avea să fie soldatul din tabăra filistenilor; dacă câștiga el, israeliții aveau să fie slujitorii filistenilor. Dacă israeliții câștigau, atunci filistenii aveau să fie slujitorii israeliților. Bineînțeles că Goliat era sigur că tabăra lui avea să învingă, pentru că el era mult mai mare și mai puternic decât oricine altcineva.

David, băiatul păstor, venise pe câmpul de luptă să-i vadă pe frații lui. În timp ce vorbea cu ei, Goliat, un uriaș filistean, a ieșit și a început să țipe la israeliți. El voia un soldat israelit care să vină și să se lupte cu el.

Când râdea de israeliți, Goliat își bătea joc de fapt de Dumnezeul lor. Când l-a văzut pe uriașul acela și a auzit ce spunea, David s-a supărat că cineva putea să vorbească în felul acela despre Dumnezeu. Ce i-a întrebat David pe israeliții care erau pe lângă el? 1 Samuel 17:26
În scurt timp, cineva i-a raportat lui Saul ceea ce spusese David, iar Saul l-a chemat pe David la el. David a mers bucuros să-l vadă pe Saul. Ce i-a spus el împăratului? 1 Samuel 17:32

Saul a fost foarte surprins și a încercat să-l oprească pe David, să nu meargă să se lupte cu Goliat. — Nu poți să te duci să te bați cu filisteanul acela, a zis el, căci tu ești un copil, și el este un războinic de pe când era tânăr.

Dar lui David tot nu-i era teamă. I-a povestit lui Saul despre modul în care Dumnezeu îl ajutase să omoare un leu și un urs când aceștia încercaseră să-i fure mieii. Apoi ce i-a mai zis? 1 Samuel 17:37 De ce a fost David atât de curajos? Se încredea el în Dumnezeu că îl va ajuta?

Saul îl asculta pe David spunând că avea să se lupte cu Goliat. Și-a dat seama că David se încredea cu adevărat în Dumnezeu. Dar tot nu voia să îl lase să meargă la luptă, pentru că era sigur că David avea să fie omorât. În cele din urmă, Saul a zis:

— Du-te și Domnul să fie cu tine! Saul a vrut să-l protejeze pe David, așa că i-a dat voie să folosească armura lui. David și-a pus coiful greu al lui Saul, platoșa de metal și a luat sabia, apoi a încercat să pășească. Dar el nu era obișnuit să poarte astfel de lucruri. Ce a decis David să facă? 1 Samuel 17:39

Saul era uimit. Chiar avea David să meargă să-l înfrunte pe Goliat fără nicio armură? Da. Dar a luat totuși câteva lucruri cu el. Ce anume? 1 Samuel 17:40 Plin de curaj, David s-a îndreptat spre Goliat, luându-și toiagul și praștia. Când l-a văzut pe tânărul David – și nu un soldat puternic dintre israeliți – venind să lupte cu el, uriașul s-a înfuriat foarte tare. El a strigat:
— Ce, sunt câine, de vii la mine cu toiege? Apoi a blestemat și a înjurat, promițând să-l facă bucăți pe David. Când Goliat a terminat de urlat, ce i-a spus David?1 Samuel 17:45-47

De ce era David atât de sigur că Dumnezeu avea să-l ajute? Pentru că îngerii Domnului îi spuseseră că el avea să salveze poporul Israel din mâinile filistenilor. Dacă Dumnezeu ne spune să facem ceva, putem fi siguri că El ne va ajuta să facem acel lucru?

David a mers plin de încredere spre Goliat, uriașul filistean. Când, plin de mânie, Goliat a strigat tot felul de blesteme, David nu s-a speriat și nu a fugit. El i-a vorbit lui Goliat clar și tare, pentru ca amândouă armatele să audă ce el zicea:
— Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliță și cu scut, dar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oștirilor, în Numele Dumnezeului oștirii lui Israel, de care ți-ai bătut joc. Astăzi, Domnul te va da în mâinile mele.

Aceasta l-a făcut pe Goliat să fie și mai furios. Și-a tras coiful de pe frunte pe spate și a mers în grabă înspre David, gata să-l ucidă. Dar David nu a fugit. Repede, el a pus o piatră netedă în praștia lui și alergat spre uriaș. Exact la momentul potrivit, David a tras cu praștia. Ce s-a întâmplat după aceea? 1 Samuel 17:49,50

Miile de soldați israeliți și filisteni priveau piatra care șuiera prin aer și care l-a lovit pe Goliat direct în frunte. Uriașul s-a clătinat și și-a întins mâna în aer, de parcă dintr-odată nu mai putea să vadă pe nimeni. Apoi s-a prăbușit la pământ. David a sărit repede pe trupul lui, i-a luat sabia uriașă și l-a omorât.

Toți soldații erau uluiți. Fuseseră siguri că David avea să fie omorât și că Goliat urma să învingă. Dar David câștigase, iar Goliat, uriașul filistean nelegiuit, era mort. Soldații israeliți au scos un strigăt mare de biruință. Iar, când au văzut că eroul lor era mort, soldații filisteni s-au îngrozit. Ei au fugit, iar israeliții i-au urmărit tot drumul până în țara lor. Acum, Saul voia să știe mai multe despre David, așa că Abner, unul dintre generalii regelui, l-a adus pe David înaintea lui Saul. Cine asculta în timp ce Saul și David vorbeau? 1 Samuel 18:1

Probabil că Ionatan și-a amintit de vremea când Dumnezeu îl ajutase pe el și pe purtătorul lui de arme să-i salveze pe israeliți de filisteni. De atunci, David și Ionatan au devenit foarte buni prieteni. Amândoi Îl iubeau pe Dumnezeu foarte mult și se încredeau în El. Ce i-a dat Ionatan lui David ca semn că își juraseră prietenie? 1 Samuel 18:4 Și lui Saul îi plăcea foarte mult de David.

Se bucura atât de mult că David îl omorâse pe Goliat încât l-a rugat să rămână și să conducă toată armata. Era o misiune foarte importantă, dar David a acceptat. După aceea, Saul i-a dat multe sarcini importante de îndeplinit și David le îndeplinea bine și cu credincioșie. Biblia spune: „David se ducea și izbutea oriunde îl trimitea Saul.” În scurt timp, toți israeliții îl iubeau. Își dădeau seama că Dumnezeu îl ajuta.

Cine l-a ajutat pe David să fie curajos când s-a luptat cu Goliat? Cine l-a ajutat să câștige? Când a învățat David să se încreadă în Domnul: când s-a întâlnit cu Goliat sau înainte?

Dacă Dumnezeu ne spune să facem ceva, putem fi siguri că ne va ajuta să realizăm acel lucru? Există vreo problemă prea mare ca Domnul să nu ne poată ajuta să o rezolvăm?

De ce au fost Ionatan și David prieteni atât de buni? Poate un om care Îl iubește pe Dumnezeu să fie bun prieten cu cineva care nu Îl iubește pe Dumnezeu? De ce da? De ce nu?

Micuţa Amy învaţă alfabetul - Seria „Micuța Amy în India” (XXV). De Amy Sherrard

Tatăl micuței Amy era plecat într-o altă călătorie. De data aceasta fusese nevoit să parcurgă multe sute de kilometri – tocmai până în Birmania (sau Myanmar, cum se numește țara acum), unde misionarii și conducătorii lor aveau o întâlnire. Mami și Tati și-au promis să-și scrie deseori în timpul cât Tati era plecat. Mai întâi, Tati a mers cu trenul, apoi s-a îmbarcat pe un vapor mare, cu care a călătorit trei zile până a ajuns la destinație.

Într-o zi, poștașul a lăsat o scrisoare care venise din America. Mami a deschis- o cu nerăbdare, dar, în timp ce o citea, și-a scos batista și a început să plângă.
— Ce s-a întâmplat, Mami? o întrebă Amy. A trecut ceva timp până ce Mami a putut să-i răspundă:
— A murit tatăl meu. N-o să-l mai revăd decât când va reveni Isus. Bineînțeles, tatăl lui Mami era bunicul micuței Amy. Ea nu și-l amintea, dar s-a gândit cât de tristă ar fi fost dacă ar fi murit tăticul ei.
— E foarte greu să fii atât de departe când se întâmplă un asemenea eveniment, îi spuse Mami. Apoi a sosit o altă scrisoare. De data aceasta era de la tatăl lui Amy. El scria că îl întrista foarte mult moartea bunicului lui Amy. Apoi a continuat să scrie: „Conducătorii vor ca noi să venim în Birmania să ne ocupăm de biserica vorbitoare de limba engleză și să contribuim la creșterea ei. Mi-aș fi dorit să fiți aici cu mine. Mă rog pentru acest lucru și cred că trebuie să facem ce ne cer conducătorii. Ce părere aveți?”

Mami i-a scris imediat. „Cred că trebuie să mergem în Birmania, dacă Dumnezeu vrea ca noi să fim acolo.” Lucrurile acestea s-au întâmplat când Amy avea vreo șase ani și abia începuse să citească. Când a ajuns acasă din Birmania, Tati a adus o planșă mare. A întins- o pe jos și Amy s-a așezat în coate și genunchi ca să se uite la ea. Avea 26 de pătrate mari. În primul se afla o albină mare și litera „A” mare, precum și „a” mic. În următorul pătrat era o banană galbenă și mare, cu literele „B” mare și „b” mic.

Fiecare pătrat conținea o literă a alfabetului până la litera „Z”, care avea desenată o zebră. Amy era în culmea fericirii. Ea știa deja numerele până la 100 și un cântecel despre alfabet.
— Fiecare literă a alfabetului este un sunet, spuse Mami. Apoi, ea a făcut litera „A” de tipar pe o foaie și a scris trei cuvinte care începeau cu A: „ac”, „animal” și „avion”. Ce distractiv era! Lui Amy îi plăcea să învețe alfabetul. Ea avea niște cărticele cu litere și le căra după ea prin casă în timp ce se ținea după mama ei, încercând să articuleze cuvinte. Nu avea copii cu care să se joace, așa că avea mult timp să exerseze.
— Să nu te transformi într-un roboțel care rostește cuvinte! îi zise Mami. Citește cu intonație, ca și când mi-ai povesti ceva!
Era un sfat bun, nu-i așa?