Mărturisire şi părere de rău

Biblia este o minunată mașină a timpului, care ne duce înapoi cu imaginația cu mii de ani în urmă cu istoria ei precisă. Ea ne poartă de asemenea departe în viitor prin profețiile sale minunate. Dacă mergem înapoi în timp cu două mii de ani, Îl putem urma pe băiatul Isus în timp ce vizitează templul pentru prima dată de la dedicarea Lui. Pentru prima oară, El poate să-Și urmeze frații vitregi și pe tatăl Iosif în curte. Poate că Isus cară El Însuși mielul de sacrificiu, care stă ghemuit în brațele Sale. Biblia ne spune ce l-ar fi văzut Isus pe Iosif făcând în continuare.

Leviticul 3:2: „Să pună mâna pe capul dobitocului, să-l înjunghie la ușa cortului întâlnirii, și preoții, fiii lui Aaron, să stropească sângele pe altar de jur împrejur.”

Tatăl care își pune mâna pe capul mielului Îl reprezintă pe Dumnezeu-Tatăl, care L-a dat ca jertfă pe Hristos, Mielul lui Dumnezeu.

Isaia 53:6: „Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor.”

Când Iosif și-a pus mâinile asupra animalului de sacrificiu, el a mărturisit păcatele lui și ale familiei sale. Păcatele erau iertate și în mod simbolic erau transferate asupra mielului, care apoi murea pentru acele păcate. În rugăciunea domnească, Hristos a folosit o expresie foarte generală, „ne iartă greșelile noastre”; aceasta nu pentru a ne învăța să ne mărturisim păcatele într-o manieră generală, ci pentru a ne aminti să ne mărturisim în mod explicit păcatele actuale.

Leviticul 5:5: „Când cineva deci se va face vinovat de unul din aceste lucruri, trebuie să-și mărturisească păcatul.” „Adevărata mărturisire are totdeauna un caracter deosebit și recunoaște păcatul pe nume.” – Calea către Hristos, p. 38

Asta trebuiau să facă evreii în mod simbolic. Iar în această săptămână ne vom concentra asupra acelor simboluri care ne învață despre mărturisire și pocăință în ziua de astăzi.

1. Gândește-te la semnificația următorului citat: „Adevărata mărturisire are totdeauna un caracter deosebit și recunoaște păcatul pe nume.” Acum să punem în practică. Pe rândurile următoare, scrie o mărturisire adevărată pentru fiecare păcat.

Le-am vorbit nerespectuos părinților - 
Am întârziat la o întâlnire programată - 
Am vorbit ușuratic în Sabat - 
M-am certat cu fratele sau sora mea - 

Mărturisirea nu este un lucru ușor. Dar uneori este cea mai ușoară parte din procesul pocăinței. În Vechiul Testament, oamenii nu puteau rămâne nepedepsiți de furtul unui anumit lucru doar aducând un miel și mărturisind. Nu puteau scăpa doar cu returnarea articolului furat și aducerea ca jertfă a unui miel. Nu, ei trebuiau să dea înapoi mai mult decât furaseră. Animalele erau printre lucrurile cel mai ușor de furat. În unele locuri astăzi, păstorii își însemnează oile pe spate cu vopsea de culoare albastră, verde sau roz. Este o modalitate eficientă prin care ei pot cunoaște care oaie aparține cui. Nu știm cum își identificau păstorii din vechime oile, dar, dacă reușeau să prindă un hoț care deja scăpase de bunurile furate, iată ce spune Dumnezeu că trebuia să facă hoțul:

Exodul 22:1: „Dacă un om fură un bou sau o oaie și-l taie sau îl vinde, să dea cinci boi pentru boul furat și patru oi pentru oaia furată.”

Legea era una serioasă. Dacă hoțul nu avea destui bani pentru a da înapoi mai mult decât a luat, el trebuia să fie vândut ca sclav pentru a obține suficienți bani să returneze mai mult decât a furat. Dacă era prins în fapt, hoțul tot trebuia să restituie dublu. Deci, dacă încerca să fure un berbec, trebuia să-l restituie pe acela și să dea încă unul (vezi Exodul 22:3,4).

Dumnezeu nu a intenționat ca mărturisirea și pocăința să fie văzute ca modalități de a scăpa de responsabilitatea de a îndrepta lucrurile. În Israel, dacă îi aduceai un prejudiciu semenului tău, trebuia să restitui lucrurile prejudiciate și să adaugi 20% (vezi Numeri 5:7). Dacă avariai un car să zicem cu o valoare de 300 de dolari, trebuia să îi plătești proprietarului 360 de dolari. Suma despăgubea faptul de a avea un car stricat și ajuta pe perioada cât acesta era reparat. Când Biblia vorbește despre un om care este cu adevărat schimbat de Evanghelie, ea spune că el este dispus să-și îndrepte greșelile, iar acest lucru este o dovadă a schimbării lui.

Ezechiel 33:15: „Dar dacă dă înapoi zălogul, întoarce ce a răpit, urmează învățăturile care dau viața și nu săvârșește nicio nelegiuire, va trăi negreșit și nu va muri.”

Dar majoritatea păcatelor nu presupun niciun fel de restituire sau plată către partea afectată. De ce oare? Deoarece majoritatea păcatelor nu pot fi desfăcute. Când suntem nerăbdători sau rostim cuvinte nepoliticoase, trebuie să ne rugăm semenii să ne ierte. Dar păcatele săvârșite împotriva oamenilor sunt de asemenea și păcate împotriva lui Dumnezeu, deoarece oamenii Îi aparțin lui Dumnezeu. Așadar, atunci când ne rugăm, ar trebui să recunoaștem (să mărturisim) că, de fapt, pe Isus L-am tratat urât (vezi Matei 25:31-46). Când David a săvârșit cel mai mare păcat al său, iată ce a zis despre el:

Psalmii 51:4: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea Ta; așa că vei fi drept în hotărârea Ta și fără vină în judecata Ta.”

Dacă ne mărturisim păcatul înaintea lui Dumnezeu, admitem că El are dreptate să condamne păcatul nostru. Ne recunoaștem vina pentru a se putea vedea corectitudinea lui Dumnezeu în relația cu noi. Și deși acesta este un motiv suficient de bun pentru a mărturisi păcatele, vom vedea și alte motive în secțiunea următoare.

2. De ce crezi că Dumnezeu le-a cerut hoților să dea înapoi mai mult decât au furat?

3. Când și-a mărturisit teribilul păcat, în Psalmul 51, împotriva cui a zis David că a păcătuit? De ce a mărturisit el astfel?

Și ce dacă o persoană refuză să-și mărturisească păcatul? Cel care nu își mărturisește păcatele nu va găsi pacea care vine din experimentarea iertării și milei lui Dumnezeu. De aceea un evreu își pune mâna pe capul mielului și de aceea ne mărturisim păcatele înaintea lui Dumnezeu. Proverbele 28:13: „Cine își ascunde fărădelegile nu propășește, dar cine le mărturisește și se lasă de ele capătă îndurare.” Vrem iertare și milă. Dar nu doar asta ne dorim. Vrem de asemenea să ne fie curățate viețile, să avem caractere sfinte. Asta promite Dumnezeu să facă pentru aceia care caută iertarea mărturisindu-și păcatele.

1 Ioan 1:9: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.”

Sunt două tipuri de mărturisire care nu duc niciodată la iertare. Unul dintre acestea este mărturisirea păcatelor altei persoane. Geneza 3:12: „Omul a răspuns: «Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom și am mâncat.»” Geneza 3:13: „Și Domnul Dumnezeu a zis femeii: «Ce ai făcut?» Femeia a răspuns: «Șarpele m-a amăgit și am mâncat din pom.»” O altă confesiune de foarte mică valoare este cea scoasă forțat din inima unei persoane vinovate atunci când este prinsă și trebuie să înfrunte consecințele. Acest tip de mărturisire goală este foarte comună și este lipsită de valoare, deoarece nu este însoțită de regret, care implică renunțarea la păcatele noastre. Acest tip de mărturisire este cea făcută de faraon când se confrunta cu plăgile, de Balaam când a văzut îngerul cu sabia scoasă, de Acan când a văzut că furtul lui a fost descoperit și de Saul când și-a dat seama că și-ar putea pierde coroana.

Exodul 10:16: „Faraon... a zis: «Am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului vostru și împotriva voastră.»” Numeri 22:34: „Balaam a zis Îngerului Domnului: «Am păcătuit, căci nu știam că Te-ai așezat înaintea mea în drum.»” Iosua 7:20: „Acan... a zis: «Este adevărat că am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lui Israel, și iată ce am făcut.»” 1 Samuel 15:24: „Atunci, Saul a zis lui Samuel: «Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului și n-am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor și i-am ascultat glasul.»”

În mărturisirea lui Saul este un indiciu care dovedește că nu era și regret în ea. Saul a încercat să-și scuze păcatul. Vorbele lui seamănă mult cu mărturisirea lui Adam și a Evei. În loc să-și recunoască vinovăția, cum se întâmplă în cazul unei mărturisiri adevărate, o mărturisire falsă caută să scuze păcatul și să dovedească faptul că, în circumstanțele date, păcatul nu a fost deloc ceva rău. Așadar, când este momentul potrivit pentru o mărturisire? Înainte de a fi prins. După ce ești prins, s-ar putea să-ți fie greu să-ți dai seama dacă regreți cu adevărat. Iar când mărturisești, nu face niciodată efortul de a-ți scuza păcatul, explicând de ce ai făcut așa. Nu există niciodată un motiv bun pentru a păcătui.

Cui ar trebui să mărturisim? În Biserica Romano-Catolică (și în alte câteva denominațiuni), oamenii își mărturisesc păcatele unui preot. Acest lucru produce probleme mari. Preotul este corupt prin faptul că ascultă mereu despre păcatele altora și din cauza faptului că este tratat ca Dumnezeu, iar păcătoșii sunt și ei corupți pentru că standardul după care Îl privesc pe Dumnezeu este coborât. Așadar, deși ar trebui să ne mărturisim unii altora lucrurile pe care le-am făcut și cu care ne-am rănit unii pe alții și deși am putea să ne mărturisim dependențele unei persoane care ne-ar putea ajuta să le depășim, trebuie să mergem cu toate păcatele noastre direct la Dumnezeu pentru a cere și a primi iertarea. Îi putem mărturisi Lui păcatele știind că El ne iubește, că El are milă față de noi și că El nu ne va disprețui în vremurile noastre grele. Mărturisirea și pocăința sunt jertfele pe care le putem aduce noi. Știm că Dumnezeu le va accepta.

Psalmii 51:17: „Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită.”

Dumnezeu încă răspunde la rugăciuni

Tarun (numele a fost schimbat) este un lucrător din programul Gospel Outreach din partea de nord a Indiei. Tarun are o soție și o fetiță care de multe ori îl însoțesc în vizitele pe care le face oamenilor din sate. Iată o istorisire a intervenției lui Dumnezeu în viețile lor. Într-o zi, soția lui Tarun, Upada (numele a fost schimbat), s-a plâns de o durere abdominală puternică. Tarun a dus-o la cel mai apropiat spital, iar acolo s-a descoperit că avea o tumoare care trebuia îndepărtată imediat. Era nevoie de o operație de urgență pentru a salva viața lui Upada, dar costa o sumă mare de bani și cheltuielile postoperatorii erau de asemenea foarte mari.

Fiind lucrător Gospel Outreach, Tarun avea foarte puțini bani și nu își putea permite să plătească tratamente medicale foarte costisitoare. Cuplul a decis să se întoarcă acasă după ce soției i-au fost administrate niște injecții pentru calmarea durerilor. S-au hotărât să se roage și să ceară Domnului să o vindece. La început, doctorii au refuzat să o lase pe Upada să plece din spital, deoarece a nu face operația însemna cel mai probabil că ea avea să moară. După ce s-au rugat mult de ei, doctorii au externat- o pe Upada din spital, dar au insistat ca ea și Tarun să semneze un act conform căruia se externau la cerere și pe propria răspundere.

Tarun și Upada au ajuns acasă și au împărtășit vestea bolii cu familia bisericii. Membrii bisericii au hotărât să postească și să se roage ca Dumnezeu să o vindece pe Upada. Așa că, începând de vineri, întreaga biserică s-a adunat și a început un maraton al rugăciunilor, care a durat până duminică seara. Luni dimineața, Upada s-a trezit simțindu-se bine și plină de viață. Nu simțea disconfort sau durere și se simțea mai ușoară.

Două săptămâni mai târziu, Upada a mers la un control medical. Doctorul i-a făcut o ecografie și nu era nici urmă de tumoare sau de altă problemă. Doctorul a rămas mut, deoarece el îi făcuse prima ecografie și văzuse tumoarea. Upada a reușit să-i spună doctorului despre Dumnezeul ei, care poate vindeca orice boală. Au trecut câteva luni, iar Tarun și Upada erau ocupați să-i conducă pe oameni la Isus. Într-o noapte târziu, Tarun, Upada și micuța lor călătoreau spre casă pe motocicleta lor, un mijloc comun de transport. Când traversau un pod mic, motocicleta a alunecat de pe drum, iar familia a fost aruncată de pe motocicletă. Tarun a avut câteva coaste rupte, iar Upada a avut o vertebră dislocată. Dar părea că micuța lor a scăpat nevătămată.

A doua zi, când se întorceau de la spital, Upada a observat că fiica lor nu plângea. Își deschidea gura, dar nu ieșea niciun sunet. S-au alarmat și au dus-o înapoi la spital. Doctorii nu au găsit nimic fizic în neregulă cu bebelușul. Nu avea oase rupte sau vânătăi. Analizele de sânge erau normale și radiografiile la fel. Era ciudat faptul că fetița nu putea scoate niciun sunet. Doar își deschidea gura larg și își strâmba fața, ca și cum ar plânge, dar nu se auzea niciun sunet.

Doctorii credeau că, de vreme ce căzuse de la trei metri, probabil avea traume craniene interne. După un computer tomograf, fetița a fost trimisă la un centru medical mare, la aproximativ 320 de kilometri depărtare. Centrul medical era foarte costisitor, așa că Tarun și Upada s-au hotărât să meargă acasă și să se roage. Din nou au chemat toți membrii bisericii pentru a se aduna și a se ruga pentru copilă. Și din nou Dumnezeu le-a ascultat rugăciunile și fetița s-a vindecat. Tarun și Upada continuă să lucreze pentru oameni, iar rugăciunile ascultate le-au întărit credința. Tarun le spune tuturor celor pe care îi întâlnește că Isus este credincios și Își salvează poporul dacă acesta se roagă Lui cu credință.

Nu mai amâna!

Evanghelia lui Hristos avansează în fiecare agent uman care este consacrat în slujba Domnului. Duhul Sfânt ia în stăpânire pe oricine are o minte binevoitoare, nu în sensul că acea persoană Îl poate influența pe Duhul Sfânt, ci în sensul că Duhul Sfânt poate să-Și facă lucrarea minunată prin harul care este turnat prin agentul uman. Bunătatea lui Dumnezeu devine o putere lucrătoare printr-o viață consecventă, prin dragoste fierbinte pentru Isus și prin zel inspirat de sus.

Cei care sunt în legătură cu Isus vor avea parte de iubirea Sa plină de har și vor manifesta mila extraordinară a Sa pentru sufletele care cedează ispitelor puternice ale lui Satana. Ei vor face planuri, vor studia și vor da dovadă de tact, pentru a prezenta cu succes dragostea lipsită de egoism a lui Hristos, astfel încât inimile păcătoase și lipsite de remușcări să fie câștigate pentru Isus, care Și-a dat viața pentru ei. Tinerii mei prieteni, vă îndemn acum să luați o decizie fără să mai amânați, să vă hotărâți să nu mai stați sub stindardul puterii întunericului sau să rămâneți robi ai lui Satana. Voi sunteți proprietatea lui Hristos, ați fost cumpărați cu un preț. Sunteți privilegiați să aveți adevărul prețios care face apel la conștiința și la înțelegerea voastră. Lumina strălucește în raze clare peste voi.

V-au fost prezentate motivele pentru care ar trebui să deveniți fiii și fiicele lui Dumnezeu, de ce ar trebui să credeți în Hristos ca Mântuitor personal, de ce ar trebui să-L mărturisiți cât timp vocea dulce a harului pledează la inima voastră. „Cine își ascunde fărădelegile nu propășește, dar cine le mărturisește și se lasă de ele capătă îndurare. Ferice de omul care se teme necontenit, dar cel ce-și împietrește inima cade în nenorocire.” „De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri.” „Pentru că de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar și păcătos, Se va rușina și Fiul omului când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinții îngeri.” „Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.”

Nu pierdeți timpul, mărturisiți- vă păcatele lui Hristos fără întârziere! Duhul Sfânt, Mângâietorul, Duhul adevărului, este cel care mărturisește despre Hristos. Isus a spus: „Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.” Să-L întristezi pe Duhul Sfânt care te va face un martor pentru Hristos este un lucru teribil. Nu știi când Îl vei întrista pe Duhul Sfânt pentru ultima oară. Duhul Sfânt nu lucrează asupra inimii omului pentru a te constrânge să te predai lui Hristos, să te forțeze să-ți predai conștiința, ci El strălucește în cămările minții tale într-un mod în care te convinge de păcat și te îndeamnă la neprihănire. Dacă nu Îl mărturisești pe Hristos acum, va veni timpul când, copleșit de simțământul lucrurilor mărețe pe care le-ai pierdut, îți vei mărturisi păcatele. Dar de ce să nu mărturisești acum, când vocea milei te invită? – The Youth’s Instructor, 1 august 1895
 

Feriți-vă de o îndelungată amânare! Nu lăsați la o parte lucrarea de părăsire a păcatelor și de căutare a curăției de inimă prin Domnul Hristos. Aici au greșit mii și mii de oameni spre pierzarea lor veșnică... Există un teribil pericol, un pericol insuficient de bine înțeles, acela de a tot amâna ascultarea de vocea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu și a alege a trăi viața cea fără păcat, căci de fapt aceasta este în realitate cauza care produce amânarea. Păcatul, oricât de mic ar fi el considerat, nu poate fi îngăduit decât cu primejdia pierderii veșnice. Lucrul pe care nu ajungem să-l biruim ne va birui el pe noi și va lucra la pierderea noastră veșnică...

Să nu considerăm deci păcatul ca fiind un lucru neînsemnat. Orice faptă de nelegiuire, orice neglijare sau respingere a harului lui Hristos are repercusiuni asupra celui în cauză; acestea împietresc inima, pervertesc voința, întunecă înțelegerea și nu numai că te fac mai puțin dispus, dar și mai puțin capabil să te supui blândelor îndemnuri ale Duhului Sfânt al lui Dumnezeu... Chiar numai o singură trăsătură rea de caracter, o singură dorință păcătoasă cultivată perseverent vor face, în cele din urmă, fără efect puterea Evangheliei. Orice îngăduință păcătoasă adâncește aversiunea sufletului față de Dumnezeu. Păcătosul care dă pe față o indiferență totală față de adevărul divin va culege ceea ce a semănat. În toată Biblia nu găsim un avertisment mai serios adresat celor care tratează cu ușurință răul decât cuvintele înțeleptului, care spune că „cel rău este prins în înseși nelegiuirile lui” (Proverbele 5:22).

Domnul Hristos este gata să ne elibereze de păcat, dar El nu forțează niciodată voința; și dacă prin păcătuire continuă voința a ajuns cu totul robită și noi nu dorim să ne eliberăm și nu vrem să primim harul Său, ce ar putea face El mai mult? Ne-am nimicit singuri prin respingerea hotărâtă a iubirii Sale. „Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.” (2 Corinteni 6:2) „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile” (Evrei 3:7,8). – Calea către Hristos, pp. 32–34

1. În ce mod devine bunătatea lui Dumnezeu o putere lucrătoare?

2. Ce vom face dacă suntem asociați cu Isus?

3. Ce motive îți sunt prezentate pentru a deveni fiu sau fiică a lui Dumnezeu?

4. Ce se va întâmpla dacă nu Îi vom mărturisi păcatele lui Isus acum?

5. Care este pericolul care apare dacă amâni lucrarea de a lăsa în urmă păcatele?

6. Care este urmarea de a păstra chiar și o singură dorință păcătoasă?

7. Ce este Hristos gata să facă? Ce nu face El?

Nu din întâmplare: Aligatorii

Nu din întâmplare o mamă-aligator are grijă foarte mare de puii ei în primele câteva luni de viață. În primul rând, își folosește picioarele din spate pentru a construi un cuib din bețe, noroi și vegetație. Apoi depune 35-50 de ouă. Cuibul este ideal pentru incubarea micuților ei, de vreme ce căldura generată de materialele din cuib, care putrezesc, păstrează ouăle calde.

Cumva, puii din ouă știu când este timpul să spargă partea de sus a cojii de ou și să iasă afară. Dar nu o pot face singuri. Așa că puii au fost creați cu abilitatea de a scoate sunete înalte, care le alertează mama, care a vegheat asupra cuibului în cele două luni de când a depus ouăle. (Ouăle de aligator sunt în meniul ratonilor și al altor creaturi. Dar acestea nu se vor apropia cât timp mama este în zonă.) Zgomotele pe care puii le fac cât sunt încă în ouă indică faptul că această programare făcută de Creatorul lor nu este din întâmplare. Mama-aligator reacționează dând la o parte lucrurile care acoperă ouăle și ajutându-și puii să iasă la lumină.

Dar grija ei nu se oprește aici. După ce puii au eclozat, mama înțelege nevoia lor de a merge la apă, precum și nevoia lor de a fi protejați. Așadar, nu din întâmplare, mama-aligator își duce puii în gură către apă. Ea va continua să-și îngrijească puii mai bine de un an dacă aceștia aleg să rămână pe lângă ea. Dacă rămân, ei fac o alegere înțeleaptă, deoarece o mamă-aligator își apără cu ferocitate familia. Aligatorul este un prădător extraordinar. Adulții au o putere uimitoare de a zdrobi cu fălcile lor puternice și rareori sunt atacați de alte creaturi, cu excepția omului. Dar aligatorii au o contribuție semnificativă și la mediul lor de viață din mlaștini. Pe perioada secetoasă, aligatorii sapă o groapă numită „groapă aligator”. Asemenea rezervoarelor de apă de urgență, aceste gropi nu împlinesc doar nevoile aligatorilor, ci și ale altor viețuitoare.

Aligatorii au fost creați cu abilitatea de a vedea în penumbră. Nu din întâmplare au fost dotați cu reflectoare asemenea oglinzilor plasate în spatele retinei, și nu cu o suprafață celulară închisă la culoare, ca în cazul oamenilor. Ochii lor văd de două ori mai multă lumină decât noi atunci când un loc este prost luminat – o dată când lumina intră în retina lor și a doua oară când este reflectată în afară. Pisicile și multe alte creaturi au același dar, același reflector – numit tapetum lucidum. Spunem despre aceste creaturi că au ochi strălucitori, deoarece, atunci când le punem o lumină în ochi, putem vedea lumina reflectată înapoi către noi.

Apropo, ochii unei căprioare sau ai unei pisici reflectă înapoi o lumină galbenă sau verzuie atunci când sunt prinși în lumina farurilor unei mașini. Dar ochii aligatorilor reflectă o lumină roșie. Probabil că nuanța asta este cea mai eficientă pentru lumina pală de sub ape atunci când vânează. Nu suntem siguri. Dar când va reveni Creatorul, vom putea să-L întrebăm tot felul de lucruri de vreme ce El a proiectat vederea creaturilor Sale și știm că El nu face nimic din întâmplare. El este un Tată iubitor, care va răspunde în curând la orice ne nedumerește acum cu privire la creație și la viață în general. E greu să așteptăm, nu-i așa?