Amăgirile finale ale lui Satana

Text de memorat

De memorat: „Sfințește-i prin ___: Cuvântul Tău este adevărul.” (Ioan 17:17

Era una dintre acele dimineți superbe de septembrie, în Chicago. În timp ce soarele răsărea asupra Lacului Michigan și oamenii erau blocați în trafic, în drum spre muncă, pe Autostrăzile Kennedy și Eisenhower, iar copiii porneau pe drumul spre școală, a început să circule o poveste înfiorătoare care a semănat frica în inimile locuitorilor orașului Chicago. Oamenii se îmbolnăveau îngrozitor și unii chiar mureau la câteva ore după ce luau pastile de Tylenol. În urma testelor, s-a dovedit că fiecare capsulă conținea cianură de potasiu, o otravă mortală. O persoană bolnavă mintal modificase compoziția medicamentelor. Nici până astăzi nu s-a aflat cine a făcut lucrul acesta.
După cum am văzut, Apocalipsa ne avertizează că „locuitorii pământului” vor bea o poțiune mortală, numită „vinul Babilonului”. Acestea sunt doctrinele și învățăturile false care, la sfârșit, vor duce la moarte. Totuși, lumea nu este lăsată fără antidotul, protecția, împotriva acestei otrăvi spirituale: cele trei solii îngerești.
În studiul din această săptămână vom continua să analizăm nu numai amăgirile Babilonului, ci și planul lui Isus de a ne salva din ele și din moartea pe care, altfel, ar aduce-o asupra noastră.

3 iunie – Ziua Licuricilor
 

Încleştarea strânsă a marii lupte este chiar înaintea noastră, când, cu „tot felul de minciuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii”, Satana va acţiona pentru a prezenta în mod greşit caracterul lui Dumnezeu, astfel încât „să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi”. Dacă a fost vreodată un popor care să aibă nevoie mai mult de o creştere continuă a luminii din cer, atunci acesta este poporul pe care, în acest timp plin de pericole, Dumnezeu l-a chemat să fie depozitarul Legii Sale sfinte şi să apere caracterul Său înaintea lumii. Cei cărora le-a fost acordată o încredere atât de sfântă trebuie să crească în spiritualitate şi să fie înnobilaţi şi însufleţiţi de adevărurile pe care spun că le cred. – Mărturii, vol. 5, p. 746
 
Domnul Isus spune: „Cuvântul Tău este adevărul”. De aceea noi trebuie să ne familiarizăm cu Cuvântul lui Dumnezeu, să îl studiem și să îl aplicăm în viața noastră. Noi Îl tăgăduim pe Isus ca fiind Acela care ia păcatele lumii dacă, după ce am primit adevărul, nu îi descoperim lumii efectele sfințitoare ale adevărului asupra caracterului nostru. Dacă nu suntem oameni mai buni, cu inimi mai binevoitoare, mai miloși, mai bine-crescuți, mai delicați și mai plini de iubire, dacă nu manifestăm față de alții iubirea care L-a determinat pe Domnul Isus să vină în această lume în misiunea Sa de har, nu suntem înaintea lumii martori ai puterii lui Isus Hristos. …

Domnul Hristos este modelul nostru, dar, dacă nu privim la El, dacă nu contemplăm caracterul Său, nu vom reflecta acest caracter în mod practic în viața noastră. Lui Dumnezeu nu-I place modul nostru de a ne purta cu alții – insensibil, aspru și lipsit de înțelegere. Toate aceste manifestări de egoism trebuie să fie îndepărtate din caracterul nostru; noi trebuie să luăm jugul lui Hristos. Atunci vom fi potriviți să stăm împreună cu îngerii cerului. … Așa cum Domnul vieții și al slavei a venit în lumea noastră ca reprezentant al Tatălui, tot așa trebuie să mergem și noi în lume ca reprezentanți ai lui Isus. – That I May Know Him, p. 306 
Alergați cu răbdare în alergarea creștină și ridicați-vă mai presus de orice ispită care ar veni peste voi, oricât de dureroasă, de chinuitoare ar fi ea. Împotriviți-vă Diavolului și el va fugi de la voi. Apropiați-vă de Dumnezeu și, dacă vreți să faceți primul pas spre în sus, veți găsi mâna Lui întinsă ca să vă ajute. Depinde de fiecare dintre voi, în mod personal, dacă umblați în lumina Soarelui Neprihănirii sau în întunericul rătăcirii. Adevărul lui Dumnezeu poate fi o binecuvântare pentru voi doar dacă îngăduiți ca influența lui să vă curățească și să vă înnobileze sufletul. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 79 (13 martie)
 

În contextul zilelor din urmă, Isus a rostit o avertizare plină de putere: „Căci se vor scula hristoși mincinoși și proroci mincinoși. Ei vor face semne și minuni ca să înșele, dacă ar fi cu putință, și pe cei aleși” (Marcu 13:22). Cine sunt „cei aleși”? Mai târziu, El spune: „El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbița răsunătoare și vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” (Matei 24:31). Un pic înfricoșător, nu-i așa, când amăgirea zilelor din urmă va fi atât de mare încât până și cei aleși vor fi în pericol să fie înșelați?
 

1. Citește Apocalipsa 12:9. Pe cine înșală Satana? Cum înțelegem aceste cuvinte?

Evident, în zilele din urmă Dumnezeu va avea niște oameni credin­cioși, așa cum a avut de-a lungul secolelor. Totuși, exprimarea de aici arată cât de larg răspândită este amăgirea lui Satana.

2. Ce avertizare puternică avem în Proverbele 14:12?

Oamenilor li se spune adeseori să își urmeze conștiința pentru a hotărî singuri ce este corect și ce este greșit, ce este bine și ce este rău, și să trăiască în consecință. Dar Scriptura spune că suntem toți păcătoși, toți stricați (Ieremia 17:9, Romani 3:9-18), așa că încrederea în propriile sentimente este o modalitate aproape garantată ca, mai devreme sau mai târziu, să înțelegem greșit sau chiar să greșim. Mult rău a fost făcut de-a lungul vremii de către oameni care au fost convinși de dreptatea cauzei lor – oameni care au urmat calea care li s-a părut bună.
În schimb, noi trebuie să ne cufundăm în Cuvântul lui Dumnezeu și, din Cuvântul Lui, atunci când ne predăm Duhului Sfânt, să deosebim adevărul de rătăcire și binele, de rău. Lăsați în voia rațiunii noastre sau chiar a sentimentelor noastre, putem cădea foarte ușor pradă amăgirilor lui Satana.
 

Gândește-te la exemple de oameni care au acționat pe baza a ceea ce au crezut ei că este corect sau chiar a ceea ce au crezut că este voia lui Dumnezeu, dar au făcut lucruri rele. Ce putem învăța din aceste evenimente tragice?

Comentariu EGW

Odată ce impulsul şi emoţia obţin supremaţia asupra judecăţii calme, se va manifesta o grabă mult prea mare, chiar şi în călătoria pe calea cea dreaptă. Acela care merge prea repede va întâlni nu doar unul, ci multe feluri de pericole. Poate că nu va trece mult până când se va îndepărta de calea cea dreaptă şi va intra pe o cale greşită. 

Simţămintelor nu trebuie să li se îngăduie să aibă stăpânire asupra raţiunii nici măcar o singură dată. Există pericolul de a face excese în ceea ce este permis, iar ceea ce nu este permis va conduce cu siguranţă pe căi greşite. Dacă nu are loc o lucrare atentă, stăruitoare, inteligentă, solidă ca o stâncă, în promovarea fiecărei idei, a fiecărui principiu şi în fiecare cuvântare, sufletele vor fi distruse. …
… Mulţi presupun că o emoţie sau o stare de extaz este dovada prezenţei Duhului Sfânt. Există pericolul ca părerile corecte să nu fie înţelese, iar cuvintele lui Hristos: „Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Matei 28:20) să îşi piardă semnificaţia. Spuneţi poporului nostru: Nu fiţi nerăbdători să aduceţi ceva ce nu este descoperit în Cuvânt. Rămâneţi aproape de Hristos. – Solii alese, cartea 2, p. 17–18 
Domnul Isus Şi-a ridicat vocea, avertizând: „Păziţi-vă de proroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor” (Matei 7:15,16). „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «N-ascultaţi cuvintele prorocilor care vă pro­rocesc! Ei vă leagănă în închipuiri zadarnice, spun vedenii ieşite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului»” (Ieremia 23:16). „Dacă vă va zice cineva atunci: «Iată, Hristosul este aici» sau: «Iată-L acolo», să nu-l credeţi. Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Păziţi-vă! Iată că vi le-am spus toate dinainte” (Marcu 13:21-23). – Solii alese, cartea 3, p. 341 

Dumnezeu nu le-a dat oamenilor libertatea să se abată de la cererile Sale. Domnul îi spusese lui Israel: „Să nu faceți ... fiecare ... ce-i place”, ci „păzește și ascultă toate aceste lucruri pe care ți le poruncesc” (Deuteronomul 12:8,28). Când ne hotărâm la un anumit fel de purtare, nu trebuie să ne întrebăm dacă ne aduce necaz, ci dacă este în acord cu voința lui Dumnezeu. „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte” (Proverbele 14:12). …
Nu se poate da o dovadă mai lămurită cu privire la puterea înșelătoare a lui Satana, decât faptul că mulți care se lasă călăuziți de el în felul acesta se înșală singuri, crezând că sunt în slujba lui Dumnezeu. Când s-au răzvrătit împotriva autorității lui Moise, Core, Datan și Abiram au crezut că se împotrivesc numai unui conducător omenesc, unui om ca ei, și astfel au ajuns să creadă că, de fapt, Îi fac un serviciu lui Dumnezeu. … Același duh este și în inima acelora care și-au propus să-și urmeze propria voință, contrar voinței lui Dumnezeu. – Patriarhi și profeți, p. 634–635 
 

3. Ce aluzii la spiritism găsești în Apocalipsa 16:13,14 și Apocalipsa 18:2,23?

Expresii precum „locaș al dracilor” sau „duhuri de draci” ori „vrăjitorie” indică activitate demonică. Nu este de mirare că am fost avertizați că una dintre cele două mari rătăciri ale zilelor din urmă va fi nemu­­ri­rea sufletului (vezi Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 588).
Desigur, lucrul acesta este ușor de văzut astăzi. Chiar și în lumea creștină, ideea nemuririi sufletului este aproape o doctrină creștină principală. Mulți creștini cred că la moarte cei mântuiți se înalță în rai, iar cei pierduți coboară în iad. Cât de des, de exemplu, după moartea marelui evanghelist Billy Graham, am auzit: „Billy Graham este acum în siguranță în rai și în brațele iubitoare ale lui Isus” sau ceva asemănător? Acest tip de gândire este promovat tot timpul de la amvoane, în sălile de clasă și, mai ales, la înmormântări.

4. Citește Eclesiastul 9:5; Iov 19:25-27; 1 Tesaloniceni 4:16-17 și Apocalipsa 14:13. Ce învățături clare a oferit Dumnezeu poporului Său cu privire la viața de după moarte? În ce stă speranța noastră?

Unul dintre stâlpii de susținere ai amăgirii babiloniene este o falsă în­țelegere asupra morții, care, având în centru ideea nemuririi sufletului, pregătește calea pentru influența amăgitoare a spiritismului. Dacă tu crezi că cei morți, într-un fel sau în altul, trăiesc și pot chiar să comunice cu noi, atunci cum poți să fii protejat de mulțimea rătăcirilor lui Satana? Dacă cineva despre care crezi că este mama sau copilul tău decedat ori o altă persoană dragă ți s-ar arăta brusc și ar începe să îți vorbească într-un fel cunoscut, cât de ușor ar fi să fii păcălit de simțu­rile tale? Lucrul acesta s-a întâmplat în trecut, se întâmplă în prezent și, cu siguranță, pe măsură ce ne apropiem de zilele din urmă, se va întâmpla din nou. Singura noastră protecție este să rămânem adânc în­ră­dăcinați în ceea ce Biblia ne învață și să ne agățăm de adevărul biblic despre moarte – că este ca un somn, până la a doua venire a lui Isus.

Ce exemple de spiritism modern există în zilele noastre, în cultura românească? De ce ascultarea strictă de Cuvântul lui Dumnezeu este singura noastră scăpare?

Comentariu EGW

Satana le-a spus îngerilor lui să facă un efort deosebit pentru a răspândi minciuna spusă pentru prima dată Evei, în Eden: „Hotărât că nu veţi muri.” Iar când rătăcirea a fost primită de popor şi acesta a fost condus să creadă că omul este nemuritor, Satana l-a făcut să creadă mai departe că păcătosul avea să trăiască în nenorocire. Atunci a fost pregătită calea pentru ca Satana să lucreze prin reprezentanţii lui şi să-L reprezinte pe Dumnezeu înaintea oamenilor ca fiind un tiran răzbunător, care îi aruncă în iad pe toţi cei de care nu este mulţumit şi îi face să simtă veşnic mânia Sa, şi, în timp ce aceştia suferă un chin de nespus şi se zvârcolesc de durere în flăcările veşnice, El este reprezentat ca uitându-Se la ei cu satisfacţie. Satana ştia că, dacă această rătăcire avea să fie primită, Dumnezeu ar fi fost urât de mulţi, în loc să fie iubit, adorat, şi mulţi alții ar fi crezut că ameninţările din Cuvântul lui Dumnezeu nu se vor împlini în mod literal, căci ar fi împotriva caracterului Său plin de bunăvoinţă şi iubire să arunce în tortură veşnică făpturile pe care le-a creat. – Scrieri timpurii, p. 218 

În mare parte, tristele consecinţe ale spiritismului vor fi puse asupra clericilor acestui veac; pentru că ei au călcat în picioare adevărul şi au preferat, în locul lui, legende şi născociri. Predica pe care Satana i-a ţinut-o Evei, cu privire la nemurirea sufletului – „Hotărât că nu veţi muri” – … este temelia spiritismului. Cuvântul lui Dumnezeu nu învaţă nicăieri că sufletul omului este nemuritor. Nemurirea este un atribut care Îi aparţine doar lui Dumnezeu. 1 Timotei 6:16: „… singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină, de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin.”

Dacă este corect înţeles şi aplicat, Cuvântul lui Dumnezeu este un scut sigur împotriva spiritismului. … Această doctrină atât de larg răspândită [învăţătura despre un iad care arde veşnic] i-a îndreptat pe mulţi oameni spre universalism, necredinţă şi ateism. Cuvântul lui Dumnezeu este clar. Este un lanţ continuu şi armonios al adevărului şi se va dovedi a fi o ancoră pentru cei care vor să-l accepte, chiar dacă, pentru aceasta, vor trebui să sacrifice legendele şi născocirile pe care înainte le îndrăgeau. El îi va salva de teribilele înşelăciuni ale acestor timpuri pline de pericole. – Mărturii, vol. 1, p. 344
Învățătura despre nemurirea naturală a sufletului a pregătit calea pentru spiritismul modern. … Aici se află un mijloc considerat sfânt, prin care Satana lucrează pentru realizarea scopurilor lui. Îngerii căzuți, care împlinesc poruncile lui Satana, apar sub forma unor soli veniți din lumea spiritelor. În timp ce pretind a-i pune pe cei vii în legătură cu cei morți, Satana își exercită influența fascinantă asupra minții lor. 
Mulți caută să explice manifestările spiritiste atribuindu-le întru totul fraudei și dexterității mediilor spiritiste. Deși este adevărat că rezultatele înșelăciunii au fost înfățișate adesea ca fiind niște manifestări adevărate, au existat și manifestări evidente ale unei puteri supranaturale. Ciocăniturile misterioase cu care a început spiritismul modern nu au fost rezultatul înșelăciunii sau al șireteniei omenești, ci au fost lucrarea directă a îngerilor răi, care au inițiat în felul acesta una dintre amăgirile cele mai pline de succes în nimicirea sufletelor. Mulți vor fi prinși în capcană prin credința că spiritismul este doar o impostură omenească, dar, când vor fi puși față în față cu manifestări pe care nu vor putea să le considere altfel decât supranaturale, vor fi amăgiți și determinați să le accepte ca fiind marea putere a lui Dumnezeu. – Istoria mântuirii, p. 393–394 
 

Închinarea la soare era larg răspândită în Egipt, în Asiria, în Persia și, cu siguranță, în Babilon. În cartea sa The Worship of Nature, James G. Frazer face următoarea observație: „În Babilonia antică, soarele era venerat din vremuri străvechi” (volumul 1, p. 529). Poate părea surprinzător, dar uneori închinarea babiloniană la soare a influențat în­chinarea poporului lui Dumnezeu, în Vechiul Testament.

5. Ce au scris profeții despre influența venerării soarelui în Israel și în Iuda? (Ezechiel 8:16 și 2 Împărați 23:5,11; vezi și Romani 1:25)

Profetul Ezechiel, contemporan cu Daniel, vorbește despre unii oameni din poporul lui Dumnezeu care se închinau soarelui, cu fața spre răsărit și cu spatele spre Templul lui Dumnezeu. În loc să I se închine Celui care a creat soarele, ei se închinau soarelui.
În Apocalipsa 17, Ioan descrie o perioadă când principiile Babilonului, inclusiv închinarea la soare, aveau să intre în biserica creștină, într-o epocă a compromisului. Convertirea întâmplătoare a lui Constantin, în prima parte a secolului al IV-lea, a fost un motiv de mare bucurie în Imperiul Roman. Constantin avea o afinitate puternică pentru închinarea la soare. Edward Gibbon, renumitul istoric, scrie: „Soarele era sărbătorit pretutindeni drept călăuzitorul și protectorul invincibil al lui Constantin” (The History of the Decline and Fall of Roman Empire, Londra: J.O.Robinson & Co, 1830, p. 12). În anul 321 d.Hr., Constantin a dat și prima „lege duminicală”. Acest edict susținea: „În venerabila zi a soarelui, magistrații și oamenii care locuiesc în orașe să se odihnească și toate atelierele să fie închise” (Edictul lui Constantin, 321 d.Hr.). Această lege nu îi forța pe toți supușii lui Constantin să păzească duminica, dar întărea păzirea acesteia în mintea populației romane. 

În secolele următoare, împărații și papii au continuat, prin decrete de stat și prin concilii bisericești, să instituie duminica drept singura zi de închinare, așa cum este și astăzi, pentru majoritatea creștinilor. Ce exemplu grăitor al unui adevăr relevant: Chiar dacă majoritatea crede într-un anumit lucru și îl practică, nu înseamnă neapărat că lucrul acela este bun.

Privește în jur la cât de răspândită este închinarea de duminică în bisericile creștine. Ce învățăm despre cât de adânc pătrund înșelăciunile lui Satana? La fel ca în cazul teoriilor amăgitoare despre cei morți, care este singura ta ancoră sigură?
 

Comentariu EGW

În anul al șaselea al domniei lui Zedechia, Domnul i-a descoperit lui Ezechiel, în vedenie, unele dintre urâciunile care se practicau în Ierusalim, înăuntrul Casei Domnului și chiar în curtea interioară. …
Aceia care ar fi trebuit să fie conducători spirituali în popor, „bătrânii casei lui Israel”, în număr de șaptezeci, au fost văzuți aducând tămâie înaintea reprezentărilor idolatre care fuseseră introduse în încăperile tainice din locurile sfinte ale curții templului. …

Dar mai erau „și alte urâciuni mari” pe care avea să le vadă prorocul. La intrarea din curtea exterioară spre cea dinăuntru, i-au fost arătate nişte „femei care plângeau pe Tamuz” şi „în curtea dinăuntru a Casei Domnului … la ușa Templului Domnului, între pridvor și altar, erau aproape două­zeci și cinci de oameni cu dosul întors spre Templul Domnului și cu fața spre răsărit și se închinau înaintea soarelui, spre răsărit” (Ezechiel 8:13-16). – Profeți și regi, p. 448–449 

Pe vremea când încă era păgân, Constantin a dat un decret prin care impunea respectarea generală a duminicii în calitate de sărbătoare publică în întregul Imperiu Roman. După convertire, el a rămas un susținător hotărât al duminicii și și-a impus din nou decretul păgân în interesul noii lui credințe. Totuși, cinstea arătată față de ziua aceasta nu era suficientă pentru a-i împiedica pe creștini să respecte Sabatul adevărat ca fiind ziua sfântă a Domnului. Era necesar încă un pas. Sabatul fals trebuia să fie înălțat pe o poziție de egalitate cu cel adevărat. La câțiva ani după emiterea decretului lui Constantin, episcopul de la Roma i-a conferit duminicii titlul de Ziua Domnului. În felul acesta, oamenii au fost determinați, treptat, să considere că duminica avea o anumită măsură de sfințenie. Sabatul original era însă încă respectat. – Istoria mântuirii, p. 329 
Arhiamăgitorul … era hotărât să aducă lumea creștină sub stindardul lui și să își exercite puterea prin locțiitorul său, mândrul pontif care pretindea că este reprezentantul lui Hristos. El și-a atins scopul prin păgânii pe jumătate convertiți, prin prelații ambițioși și prin oamenii iubitori de lume din biserică. Din când în când, au fost întrunite mari concilii bisericești, la care s-au adunat demnitarii bisericii din toată lumea. În aproape fiecare conciliu, importanța Sabatului pe care îl instituise Dumnezeu a fost micșorată puțin câte puțin, în timp ce importanța duminicii a fost tot mai înălțată. Astfel că, în cele din urmă, sărbătoarea păgână a ajuns să fie cinstită ca fiind o instituție divină, în timp ce Sabatul Bibliei a fost declarat o rămășiță a iudaismului, iar aceia care îl respectau au fost declarați blestemați. …
Acum, protestanții susțin că evenimentul învierii lui Hristos a făcut ca duminica să fie Sabatul creștin. Totuși dovada Scripturii lipsește. Nici Domnul Hristos, nici apostolii nu i-au acordat acestei zile o astfel de cinstire. Respectarea duminicii în calitate de sărbătoare creștină își are originea în „taina fărădelegii”, care își începuse lucrarea încă din zilele lui Pavel. – Istoria mântuirii, p. 229–230 
 

Mesajul celui de-al doilea înger din Apocalipsa 14 este: „A căzut, a că­zut Babilonul.” În Apocalipsa 17, femeia identificată ca Babilonul spiri­tual, îmbrăcată în purpură și stacojiu, stă pe o fiară de culoare stacojie, trece potirul cu vin din mâna ei în mâinile celorlalți și îmbată lumea cu rătăcirile ei. Biserica și statul se unesc. Erezia primează. Demonii fac minuni pentru a-i înșela pe oameni. Lumea intră în conflictul final. 
În același timp, poporul lui Dumnezeu este denigrat, ridiculizat, oprimat și persecutat, dar, în Hristos și prin puterea Duhului Sfânt, credincioșii rămân statornici în devotamentul lor. Toate puterile iadu­­lui și toate forțele răului nu pot să le distrugă loialitatea față de Hris­tos. Sunt în siguranță în El. El este „adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi” (Psalmii 46:1).
Dumnezeu Își cheamă poporul de la sfârșitul timpului înapoi la credincioșia față de Cuvântul Lui. Isus S-a rugat: „Sfințește-i prin adevărul Tău” (Ioan 17:17). Nu opiniile sau tradițiile omenești, ci adevărul Cuvântului lui Dumnezeu este Steaua Polară care să ne călăuzească în această oră critică a istoriei pământului. 
Iată o declarație remarcabilă a doctorului Edward T. Hiscox, autorul cărții Standard Manual for Baptist Churches. În 1893, el s-a adresat unui grup de sute de pastori baptiști și i-a șocat explicându-le cum a intrat duminica în biserica creștină:
„Ce păcat că [duminica] vine însemnată cu semnul păgânismului și creștinată cu numele zeului soare, apoi adoptată și sfințită de apostazia papală și lăsată ca moștenire sfântă protestantismului” (Edward Hiscox, la o conferință înaintea pastorilor din New York, 13 noiembrie 1893).

6. Citește Ezechiel 20:1-20. Care este esența mesajului profetic și cum se potrivește Sabatul în această chemare la credincioșie?

Ezechiel 20 este un apel stăruitor ca Israel să se întoarcă de la practicile păgâne și să se închine Creatorului, în locul dumnezeilor lui falși – în acest caz, „idolii Egiptului”. În întreita solie îngerească, Dumnezeu face un apel asemănător de a ne închina Creatorului pentru că „a căzut Babilonul”. Și, după cum știm, Sabatul și păzirea acestuia cu credincioșie vor juca un rol important în evenimentele ultimelor zile.

Ce lecții extragem din ceea ce este scris în Ezechiel 20:1-20? (Vezi și 1 Corinteni 10:11.)

Comentariu EGW

Timpul în care ne aflăm este un timp în care beneficiem de un privilegiu solemn și avem o răspundere sfântă. Dacă slujitorii lui Dumnezeu își îndeplinesc cu credincioșie răspunderea care le-a fost încredințată, când Domnul va spune: „Dă-ți socoteală de isprăvnicia ta”, răsplata lor va fi mare. Truda serioasă, munca neegoistă și efortul răbdător și perseverent vor fi răsplătite din abundență. Domnul Isus va spune: „Nu vă mai numesc robi, … ci v-am numit prieteni” (Ioan 15:15). Aprobarea Domnului nu este acordată datorită măreției lucrării realizate, ci datorită credincioșiei manifestate în tot ce s-a făcut. Nu rezultatele pe care le realizăm sunt importante în ochii lui Dumnezeu, ci motivele pentru care acționăm. Dumnezeu prețuiește mai presus de toate bunătatea și credincioșia. – Slujitorii Evangheliei, p. 267 
Ambasadorului credincios al lui Hristos nu-i este rușine de stindardul adevărului. El nu încetează să proclame adevărul, oricât de nepopular ar fi acesta. El duce vestea bună a mântuirii pretutindeni, la vreme potrivită și la vreme nepotrivită. Misionarii lui Dumnezeu sunt chemați să se confrunte cu pericole, să îndure lipsuri și să sufere batjocuri de dragul adevărului, însă, chiar înconjurați de pericole, greutăți și batjocură, ei trebuie să țină steagul sus. 

Îngerul al treilea nu își proclamă mesajul în șoaptă sau cu șovăire. El strigă cu voce tare în timp ce trece rapid prin mijlocul cerului. Aceasta ne arată că lucrarea slujitorilor lui Dumnezeu va fi îndeplinită cu seriozitate și rapiditate. Ei trebuie să fie martori neînfricați ai adevărului. Ei merg în lume și proclamă mesajul final al îndurării fără să le fie rușine, cu capul sus, răspândind razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii, cu bucuria că mântuirea lor se apropie. – Asemenea lui Hristos, p. 347 (29 noiembrie) 
Fiecare om din lumea lui Dumnezeu se află sub legile guvernării Sale. Dumnezeu a plasat Sabatul la mijlocul Decalogului și l-a făcut criteriul ascultării. Prin el putem învăța despre puterea Sa așa cum este arătată în lucrările și în Cuvântul Său. …

Creștinii cu numele care ignoră ziua sfântă de odihnă a lui Dumnezeu pentru un sabat fals pretind că sunt sfinți. Însă Dumnezeu spune că sfințirea care vine de la El este revărsată asupra acelora care Îl onorează prin ascultare de poruncile Sale. Sfințirea pe care o pretind cei care continuă în fărădelege este o sfințire falsă. În felul acesta, lumea religioasă este înșelată de dușmanul lui Dumnezeu și al omului.
Oamenii au căutat să inventeze multe lucruri. Ei au luat o zi obișnuită, pe care Dumnezeu nu a sfințit-o, și au înveșmântat-o în prerogative sacre. Au declarat-o zi sfântă, dar aceasta nu îi dă nicio urmă de sfințenie. Ei Îl dezonorează pe Dumnezeu când acceptă astfel de instituiri omenești și prezintă lumii ca Sabat creștin o zi care nu se întemeiază pe autoritatea unui „Așa zice Domnul”. – Maranatha, p. 238 (18 august) 
 

Femeia îmbrăcată în purpură și stacojiu, care stă pe o fiară de culoare stacojie, și-a dat potirul cu vin din mână în mână, iar lumea s-a îmbătat de doctrinele false ale Babilonului. Vorbind despre „vinul Babilonului”, Ellen G. White face următorul comentariu clar: „Ce este vinul acela? Doctrinele ei false. A dat lumii Sabatul cel fals, în locul Sabatului poruncii a patra, și a repetat minciuna pe care Satana i-a spus-o Evei în Eden – nemurirea naturală a sufletului” (Ellen G. White, Review and Herald, 6 decembrie 1892). Aceste învățături eronate au în­șelat milioane de oameni. Drept rezultat, Dumnezeu adresează poporului Său, înrădăcinat încă în rătăcire, un ultim apel, în zilele din urmă.

7. Citește Apocalipsa 18:4,5. Care este apelul lui Dumnezeu pentru mulțimile care se află încă în organizațiile religioase apostate?

După cum am văzut deja (dar merită repetat), mulți oameni din po­porul lui Dumnezeu încă fac parte din organizații religioase care au compromis învățăturile biblice. Ei nu înțeleg adevărurile Scripturii. Ape­lul iubitor al lui Dumnezeu este unul direct: „Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei!” (Apocalipsa 18:4).

8. Compară 1 Ioan 3:4 cu Romani 14:23. Cum definește Biblia păcatul? Cum se armonizează între ele aceste pasaje biblice?

Păcatul este nesocotirea Legii lui Dumnezeu. Cineva poate asculta de Lege numai prin credința în puterea lui Hristos cel înviat. Noi suntem ființe umane slabe, firave, nesigure și păcătoase. Prin credință, atunci când Îl acceptăm pe Hristos, harul Lui plătește pentru păcatele noastre și ne întărește prezentul. El ne dă „harul și apostolia” pentru ascultare (Romani 1:5). Apelul Cerului pentru poporul Lui din bisericile care nu respectă Legea lui Dumnezeu este să iasă din ele prin credință. Apelul Lui pentru adventiștii din bisericile care păzesc Sabatul este să lepede toate încercările omenești egocentrice de a fi ascultători și să trăiască o viață duhovnicească prin credința în harul lui Hristos. Și, așa cum credincioșia lui Israel față de Lege (Deuteronomul 4:6) avea să fie un martor pentru lume, și credincioșia noastră față de ea poate să fie un martor care să-i călăuzească pe oameni afară din Babilon.
 

Comentariu EGW

Când Şi-a început lucrarea publică, Domnul Isus a curăţit templul de profanarea nelegiuită. Aproape ultimul act al slujirii Sale a fost acela de a curăţa templul din nou. Tot astfel, în ultima lucrare de avertizare a lumii, bisericilor le vor fi adresate două apeluri distincte: solia îngerului al doilea şi vocea din cer care va striga: „Ieşi din mijlocul ei, poporul Meu. ... Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei” (Apocalipsa 18:4,5). 

Aşa cum i-a chemat pe copiii lui Israel să iasă din Egipt pentru a putea să respecte Sabatul Său, tot astfel Dumnezeu îi cheamă pe cei din poporul Său să iasă din Babilon pentru a nu se închina fiarei, nici chipului ei. Omul fărădelegii, despre care se spune că va schimba vremile şi Legea, s-a înălţat pe sine mai presus de Dumnezeu, prezentându-i lumii un sabat fals, iar lumea creştină a acceptat acest copil al papalităţii, l-a crescut şi l-a susţinut, sfidându-L în felul acesta pe Dumnezeu, prin înlăturarea memorialului Său şi prin stabilirea unui sabat rival. – Solii alese, cartea 3, p. 406 
Cei care L-au primit pe Hristos trebuie să arate în cămin ce a făcut harul Lui pentru ei. „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (în engl.: le-a dat puterea să devină fii ai lui Dumnezeu). Adevăratul credincios al lui Hristos este pe deplin conștient de puterea influenței sale în cămin. Aceasta poate fi favorabilă pentru desăvârșirea caracterelor tu­turor membrilor familiei.

Un cămin creștin ordonat este un argument puternic în favoarea religiei creștine, un argument pe care cei necredincioși nu îl pot nega. Toți pot vedea că există o influență care lucrează în cămin și îi afectează pe copii și că Dumnezeul lui Avraam este cu ei. Dacă familiile celor care pretind a fi creștini ar avea în vedere adevăratul model cu privire la religie, ei ar exercita o puternică influență spre bine. Ar deveni atunci cu adevărat „lumina lumii”. – Căminul adventist, p. 36 
Cel care devine părtaș naturii divine va trăi în armonie cu marele standard al neprihănirii lui Dumnezeu, care este Legea Sa sfântă. Aceasta este regula după care evaluează Dumnezeu faptele oamenilor. Acesta va fi testul caracterului la judecată. …
Satana a pretins că este imposibil ca omul să respecte poruncile lui Dumnezeu și este adevărat că, prin puterea noastră, nu suntem capabili să le respectăm. Dar Domnul Hristos a venit în chip omenesc și, prin ascultarea Sa desăvârșită, a dovedit că, unită cu natura divină, natura umană poate respecta fiecare poruncă a lui Dumnezeu. 
„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12). Această putere nu se află în om. Ea este puterea lui Dumnezeu. Când Îl primește pe Domnul Hristos, omul primește și puterea de a trăi viața lui Hristos. – Parabolele Domnului Hristos, p. 314 

„«Babilonul cel mare» este numele prin care Inspirația face referire la întreita uniune religioasă alcătuită din papalitate, protestantismul apostat și spiritism. […] 
Termenul «Babilon» face referire la organizații și la liderii lor, nu neapărat la membrii acestora. Aceștia din urmă sunt numiți «ape mari» (Apocalipsa 17:1,15)” (Comentariul biblic AZȘ, vol. 7, pp. 851, 852). 
„Satana îi va atrage pe oameni sub influența amăgirilor lui prin cele două mari erezii: nemurirea sufletului și sfințenia duminicii. În timp ce prima creează condițiile propice spiritismului, a doua creează o legătură de simpatie cu Roma” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 588). 
Spiritele morților jucau un rol important în religia babiloniană. Babilonienii aveau o credință puternică în doctrina nemuririi sufletului. Credeau că la moarte sufletul intra în lumea spiritelor. Conceptul ne­muririi sufletului este străin de învățăturile Scripturii. „Credința că sufletul își continuă existența după dezintegrarea trupului nu este […] exprimată clar nicăieri în Sfânta Scriptură. […] Credința în nemurirea sufletului a ajuns la evrei prin legăturile cu gândirea greacă, în special prin filozofia lui Platon, principalul ei reprezentant, care a fost condus la aceasta prin misterele orfice și eleusiene, în care perspectiva babiloniană și cea egipteană se amestecau într-un mod ciudat” (Kaufmann Kohler, The Jewish Encyclopedia, „Immortality of the Soul”, 1906).

Studiu zilnic:

Psalmii 15

Psalmii 16

Psalmii 17

Psalmii 18

Psalmii 19

Psalmii 20

Psalmii 21

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 22 (în continuare, până la „Rugăciunea pentru vindecare miraculoasă…”).

1. Ce anume era toată plăcerea lui David? 

2. De a cui cale se ferea David?

3. Cine-i dă înțelepciune celui neștiutor? 

4. Pe ce ne bizuim noi? 

5. Ce trebuie să li se explice celor care se roagă pentru restabilirea sănătății?
 

Comentariu EGW

Pentru studiu suplimentar: Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, „Conflictul ajunge mai puternic”, p. 407; Solii alese, cartea 2, paragrafele adresate celor îndoliați, din capitolul „Dimineața învierii, plină de slavă”, p. 270. 
 

Privire generală
Apocalipsa 14:8 anunță căderea Babilonului spiritual. Cum am văzut săptămâna trecută, Babilonul a fost asupritorul poporului lui Dum­nezeu în Vechiul Testament. De aceea, Babilonul este un simbol potrivit pentru cetatea rătăcirii, centrul apostaziei și dușmanul adevărului. Săptămâna trecută am studiat și contrastul dintre femeia în alb, adevărata biserică a lui Isus, și femeia desfrânată, Babilonul. Am observat că sistemul religios fals denumit Babilon își preia autoritatea de la liderii religioși omenești, și nu din Cuvântul lui Dumnezeu. Babilonul își ia puterea de la stat, nu de la Hristos. În conformitate cu obiceiurile multor religii false, Babilonul folosește idolii ca reprezentări ale divinității. 
Vom studia cele două rătăciri principale ale Babilonului: conceptul nemuririi sufletului și închinarea la soare. De-a lungul secolelor, religiile păgâne au crezut că sufletul este nemuritor. Această credință exista în Egipt, Asiria, Babilon, Medo-Persia, Grecia și Roma. Ideea nemuririi sufletului a intrat în biserica creștină încă din primele secole, împreună cu închinarea la idolii păgâni care erau prezentați sub o aparență creștină și venerați ca sfinți. A doua rătăcire, închinarea la soare, a intrat în biserica creștină tot relativ devreme, când liderii creștini au încercat să îi mulțumească pe păgâni și să-i facă să accepte mai ușor creștinismul. Pretinsa sfințenie a duminicii și nemurirea sufletului sunt două dintre cele mai mari amăgiri ale lui Satana din zilele din urmă.

Comentariu
Când apostolul Ioan a scris cartea Apocalipsa, cetatea antică a Babi­lo­nului fusese de mult distrusă. Ioan a scris Apocalipsa spre sfârșitul primului secol. Babilonul fusese cucerit de mezi și de perși în 539 d.Hr., cu mai mult de 600 de ani în urmă. Profetul Isaia a prezis soarta Babi­lonului: „El nu va mai fi locuit, nu va mai fi niciodată popor în el. Arabul nu-și va mai întinde cortul acolo și păstorii nu-și vor mai țărcui turmele acolo” (Isaia 13:20). De-a lungul secolelor, această profeție s-a dovedit adevărată. Alexandru cel Mare al Greciei a adus 10.000 de oameni în Babilon ca să îndepărteze ruinele și să reconstruiască cetatea. A murit în Babilon înainte să poată duce la îndeplinire proiectul. În urma morții lui, misiunea a fost abandonată. Cetatea zace în ruine de peste 2.500 de ani. 
Prin urmare, Babilonul simbolic din Apocalipsa nu este, cu siguranță, cetatea antică a Babilonului. Comentariul biblic AZȘ descoperă clar identitatea spirituală a acestuia: „Babilonul, atât cel real, cât și cel mistic, a fost dintotdeauna recunoscut ca dușmanul tradițional al adevăratului Dumnezeu și al poporului Său. Așa cum este folosit în Apocalipsa, numele simbolizează toate organizațiile religioase apostate și pe cei care le conduc, din Antichitate până la sfârșitul timpului. […] Această profeție a căderii Babilonului își găsește împlinirea în îndepărtarea, în general, a protestantismului de curăția și de simplitatea Evangheliei” (vol. 7, p. 830). 
Această afirmație ne conduce la câteva întrebări importante: Care erau principalele trăsături ale Babilonului din Vechiul Testament? Au fost unele dintre practicile lui adoptate de către Biserica Catolică în primele secole după înălțarea lui Hristos? 
Am observat deja în lecția de săptămâna trecută că idolii au fost aduși în biserică și introduși în închinarea creștină. În această săptămână, după cum am spus în introducere, ne vom concentra pe alte două rătăciri care au corupt Biserica Catolică în Evul Mediu: nemurirea sufletului și sfințenia duminicii. Ellen G. White face această declarație remarcabilă, legând între ele aceste două rătăciri gemene: „Satana îi va atrage pe oameni sub influența amăgirilor lui prin cele două mari erezii: nemurirea sufletului și sfințenia duminicii. În timp ce prima creează condițiile propice spiritismului, a doua creează o legătură de simpatie cu Roma. Protestanții din Statele Unite vor fi primii care vor întinde brațul peste prăpastie ca să prindă mâna spiritismului. De asemenea, ei vor trece peste abis pentru a da mâna cu puterea Romei și, sub in­­flu­ența acestei triple alianțe, această țară va merge pe urmele Romei, căl­când în picioare libertatea de conștiință” (Tragedia veacurilor, p. 588). 

Spiritismul
În întreaga carte Apocalipsa, spiritismul este una dintre ultimele amăgiri ale lui Satana pentru a uni lumea și a o conduce la ultimul conflict al istoriei între poporul lui Dumnezeu și forțele răului. Apocalipsa 16:14 declară: „Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite și care se duc la împărații pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic.” Apocalipsa 19:20 adaugă că aceia care au primit semnul fiarei au fost înșelați de aceste minuni sau semne înșelătoare și nemaipomenite, iar Apocalipsa 13 confirmă că Diavolul „amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în fața fiarei” (Apocalipsa 13:14). Conform cu Apocalipsa 18:2, Babilonul „a ajuns un locaș al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat”. Sub masca spiritismului, Satana va lucra cu „puteri mincinoase” și cu „toate amăgirile” (2 Tesaloniceni 2:9,10). Una dintre amăgirile lui finale va fi personificarea celor morți de către îngerii lui răi și denaturarea adevărului biblic, inclusiv a Sabatului. 
Ellen G. White ne oferă acest tablou cutremurător a ceea ce va veni asupra celor care au acceptat minciuna nemuririi sufletului: „Doctrina despre starea conștientă a omului în moarte și, în special, credința că spiritele morților se întorc să le slujească celor vii au pregătit calea pentru spiritismul modern. Dacă morții sunt primiți în prezența lui Dumnezeu și a îngerilor sfinți și sunt privilegiați cu mult mai multe cunoștințe decât aveau înainte de a muri, de ce să nu se întoarcă pe pământ pentru a-i ilumina și îndruma pe cei vii? […] Satana are puterea de a aduce înaintea oamenilor chipurile prietenilor lor decedați. Falsul este unul perfect. Înfățișarea familiară, cuvintele, tonul – toate sunt reproduse cu o preci­zie uimitoare. Mulți sunt încurajați la gândul că cei dragi sunt în ceruri și, fără să suspecteze vreun pericol, își pleacă urechea la «duhuri înșelă­toare și [la] învățăturile dracilor»” (Tragedia veacurilor, pp. 551, 552).
Dacă ne mândrim cu cunoașterea adevărului biblic și credem că nu suntem în pericol în fața unor amăgiri atât de clare, am face bine să ne gândim din nou. Spiritismul modern se extinde dincolo de personificarea celor dragi ai noștri de către îngerii cei căzuți. (Adventiștii care cred în Biblie nu vor fi, în cea mai mare parte, înșelați de Beelzebul care apare la capătul patului lor, noaptea, cu chipul unei persoane dragi și de încredere care se ridică din mormânt cu o „lumină nouă” asupra Sabatului.) Spiritismul, în forma lui modernă, își găsește exprimarea într-un atac mai subtil, dar distrugător, asupra adevărului biblic. 
Unul dintre principiile sale, care datează încă din vremea Grădinii Edenului, este minciuna fatală a șarpelui că oamenii vor fi ca Dumnezeu atunci când vor călca Legea Lui. Vedem acest principiu periculos reambalat de postmodernism și promovat prin apelul seducător: „Fă ce simți”, o respingere și un atac la adresa Legii lui Dumnezeu în sine. Acest sofism seducător subordonează caracterul imuabil al Legii lui Dumnezeu și suveranitatea ei capriciilor autorității omenești și toane­­lor culturii. Supusă autorității omenești, Legea lui Dumnezeu este lăsată fără nicio putere și fără caracterul ei obligatoriu pentru omenire. Re­zultatul devastator este că autoritatea și Cuvântul lui Dumnezeu sunt submi­nate și nesocotite, în mare parte, în culturile noastre moderne. 
Concluzia? Lui Satana nu îi pasă cum ne înșală cu puterile mincinoase ale spiritismului: fie printr-un atac ostentativ al unei „lumini noi” venite din partea unor rude „decedate”, fie printr-un asalt mai subtil asupra inspirației și autorității Cuvântului lui Dumnezeu – pentru el este totuna. Prin urmare, trebuie să ne îmbrăcăm cu toată armura lui Dumnezeu (Efeseni 6:10-18), rugându-ne pentru înțelepciune, ca să ne putem da seama chiar și de cele mai subtile amăgiri ale dușmanului nostru neobosit.

Atac asupra adevărului biblic
Iar acest aspect ne conduce direct la a doua mare rătăcire pe care Satana o va folosi pentru a înșela poporul lui Dumnezeu în zilele din urmă: învățătura falsă că Sabatul nu mai este valabil întrucât Legea lui Dumnezeu nu mai este obligatorie. Această ultimă rătăcire își găsește rădăcinile în Antichitate. Închinarea la soare se practica în culturile antice. Zeul babilonian suprem era Bel-Marduk. Era descris ca stând pe un tron din aur, într-un templu din aur, la o masă din aur. Era zeul-soare al dreptății, luminii, adevărului și autorității regale. Ency­clopedia Britannica are un articol pătrunzător în care descrie influența zeului soare asupra civilizațiilor din vechime. Potrivit editorilor enciclopediei, oamenii din Antichitate credeau că „soarele este dătătorul luminii și al vieții pentru întregul univers; cu ochiul său atotvăzător, care nu se închide niciodată, el este cele care garantează cu strășnicie dreptatea; ținând cont de conexiunea aproape universală dintre lumină și iluminare sau culturalizare, soarele este o sursă de înțelepciune. […] Aceste calități – suveranitatea, puterea binefăcătoare, dreptatea și înțe­lepciunea – sunt esențiale pentru orice grup religios de elită și, în acest context, descoperim o ideologie solară foarte dezvoltată. Regii conduceau prin puterea soarelui și pretindeau că sunt descendenți ai acestuia. Zeitățile solare, zeii care întruchipează soarele, sunt suverani și atotvăzători. Soarele este adeseori un prim atribut al zeului suprem sau chiar este iden­tificat cu acesta” („Sun Worship: Religion”, Encyclopedia Britannica).
Babilonienii, alături de celelalte popoare păgâne, îl venerau cu evla­vie pe regele soare Bel-Marduk. Sistemul religios al Babilonului de la sfârșitul timpului nesocotește Legea lui Dumnezeu cum a făcut-o și omologul său antic. În primele secole, Biserica Romană a făcut un compro­mis pentru a veni în întâmpinarea culturilor păgâne din jurul ei. Pentru a se separa de evrei și a-i evangheliza pe păgâni, liderii bisericii și ai sta­tului s-au unit să cinstească duminica, mai întâi ca o zi cetățenească de odihnă și apoi ca ziua oficială de închinare. De-a lungul secolelor Evului Mediu, sub auspiciile Babilonului, această biserică-stat, această alianță politico-religioasă, a înlocuit Cuvântul lui Dumnezeu cu tradițiile omenești. Închinarea la idoli a înlocuit închinarea directă la Isus. Adevărul biblic despre starea celor morți a fost înlocuit cu rătăcirea despre nemurirea sufletului. Sabatul a fost schimbat de la ziua a șaptea, sâmbăta, la ziua întâi, duminica. Părea că rătăcirea și falsitatea aveau să învingă. Dar ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, a profetizat că Dum­nezeu are să ridice o rămășiță a zilelor din urmă, care, mântuită prin har și prin puterea lui Hristos cel înviat, va trăi în ascultare evlavioasă și va proclama lumii mesajul Lui pentru zilele din urmă.

Aplicație
Meditează: Studiul din această săptămână a căutat să ne conducă să ne gândim serios la propria experiență spirituală. Dacă Diavolul va fo­losi spiritismul pentru a înșela milioane de oameni pentru că aceștia tânjesc după semne și minuni mai mult decât după adevărul Cuvân­tului lui Dumnezeu, este posibil ca și noi să putem fi înșelați, dacă experiența noastră spirituală se bazează pe sentimente și pe emoții? Vrem semne și minuni mai mult decât adevărul Cuvântului lui Dumnezeu? Iată câteva întrebări la care să mediteze membrii grupei tale în această săptămână, în timpul studiului și după încheierea acestuia:
1. Ce rol joacă emoțiile în experiența ta religioasă? Dacă emoțiile noastre ne îndeamnă pe o cale, iar Cuvântul lui Dumnezeu pe o alta, ce facem atunci? Sunt sentimentele vreodată o călăuză de încredere? Explică. Dacă te-ai confrunta cu apariția unei persoane dragi decedate, ce ai face? Mai important, care este singura ta apărare împotriva amăgirilor spiritismului din cultura în care trăiești?
2. Schimbarea Sabatului reflectă îndepărtarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Amăgirile lui Satana sunt adeseori subtile. El este un strateg viclean. Este posibil să ne aflăm pe terenul periculos al compromisului în viața noastră? Dacă da, care ar putea fi acel compromis? Mai mult, care ți se par cele mai mari provocări cu care se confruntă biserica din zilele noastre în ceea ce privește compromisul?
3. Discutați următoarea declarație: „Satana va face minuni pentru a înșela; el va afirma supremația puterii lui. Biserica poate părea pe cale să cadă, dar nu va cădea. Va rămâne în picioare, în timp ce păcătoșii din Sion vor fi cernuți – neghina va fi separată de grâul prețios. Aceasta este o încercare grea, dar care trebuie să aibă loc. Doar cei care au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor se vor găsi printre credincioșii adevărați și loiali” (Comentariile Ellen G. White, Comen­tariul biblic AZȘ, vol. 7, p. 911). Ce elemente îți atrag atenția în acest pasaj?