Vestea bună a judecății

Biblia este cât se poate de clară cu privire la faptul că Dumnezeu este un Dumnezeu al judecății și că, mai devreme sau mai târziu, într-un mod sau în altul, judecata – acea judecată a dreptății care lipsește atât de mult uneori – va veni și va fi aplicată de Însuși Dumnezeu, „Cel ce judecă tot pământul” (Geneza 18:25; vezi și Psalmii 58:11; 94:2; 98:9).
Înfricoșător gând, nu-i așa? Să fim nevoiți să dăm socoteală înaintea lui Dumnezeu – a acelui Dumnezeu care știe cele mai ascunse lucruri, care „va aduce orice faptă la judecată, și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău” (Eclesiastul 12:14)?

Cu toate acestea, judecata finală descoperă bunătatea și harul lui Dumnezeu și faptul că El este și drept, și îndurător în modul în care îi tratează nu numai pe cei mântuiți, ci chiar și pe cei pierduți.
În săptămâna aceasta vom explora temele mai profunde ale jude­cății în raport cu marea luptă dezlănțuită în univers și vom vedea, în mod special, ce se întâmplă când poporul credincios al lui Dumnezeu se confruntă cu inevitabila „judecată viitoare” (Faptele apostolilor 24:25). 
 

Comentariu EGW

„Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este” (1 Ioan 3:2). Moștenirea poporului lui Dumnezeu este înțeleasă prin credința în Cuvântul lui Dumnezeu. „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3).
Prin credință, copiii lui Dumnezeu dobândesc o cunoaștere a lui Hristos și cultivă nădejdea venirii Sale pentru a judeca lumea cu dreptate, până când această nădejde ajunge să fie o așteptare plină de slavă, deoarece atunci Îl vor vedea așa cum este El, vor fi făcuți asemenea Lui și vor fi pentru totdeauna cu Domnul. Atunci, sfinții care dorm în morminte vor fi chemați afară, la o nemurire plină de slavă. Când va veni ziua eliberării, veți privi înapoi și îi veți deosebi pe aceia care I-au slujit lui Dumnezeu de cei care nu I-au slujit. Venirea Domnului Hristos va fi întâmpinată cu admirație de toți cei ce cred, iar împărățiile lumii acesteia vor fi ale Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. – Credința și faptele, p. 115

„Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău” (Eclesiastul 12:14).
Domnul va veni curând pe norii cerului, cu putere și slavă mare. Oare acest eveniment, precum și pregătirea importantă pe care trebuie să o facem, nu este îndeajuns cuprins în adevărurile descoperite pentru a ne face să ne gândim în mod solemn la datoria noastră? Acest subiect trebuie să fie prezentat în mod deosebit și clar înaintea poporului. „Când va veni Fiul omului în slava Sa …, toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui” (Matei 25:31,32).

Prezintă adevărul de care are nevoie orice comunitate în vederea atingerii țintei, adică judecata cu deciziile și răsplătirile ei veșnice. Dumnezeu va da fiecăruia după faptele lui. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 296 (14 octombrie)

Judecata finală este un eveniment de cea mai mare solemnitate, înfricoșător. Tatăl I-a încredințat toată judecata Domnului Isus. El va rosti hotărârea de răsplată pentru loialitatea față de Legea lui Iehova. Dumnezeu va fi onorat și guvernarea Sa va fi dovedită fără greș și glorificată, și aceasta se va face în prezența locuitorilor lumilor necăzute. Guvernarea lui Dumnezeu va fi proslăvită pentru că se va dovedi că acuzațiile au fost false. Judecata nu se face cu privire la un individ sau un popor, ci cu privire la lumea întreagă. O, ce schimbare se va produce atunci în înțelegerea tuturor ființelor create! Atunci toți vor vedea valoarea vieții veșnice. – Letter 131, 14 octombrie 1900 (scrisoare adresată fr. A.G. Daniells) 
 

Ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, se concentrează asupra punctului culminant al conflictului veacurilor – cel dintre bine și rău. Lucifer, un înger răzvrătit, a pus la îndoială dreptatea, corectitudinea și înțelepciunea lui Dumnezeu. El a pretins că Dumnezeu era incorect și nedrept în modul în care conducea universul. Judecata finală din Apocalipsa se află chiar în centrul acestui conflict cu privire la caracterul lui Dumnezeu. 

1. Apocalipsa 14:7 spune: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui, și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!” De ce este important că, imediat după ce ne spune despre „Evanghelia veșnică”, solia primului înger vorbește despre judecata lui Dumnezeu? Ce legătură are „Evanghelia veșnică” cu judecata lui Dumnezeu?

Evanghelia și judecata, ambele parte din solia primului înger, sunt interconectate într-un mod inseparabil. Dacă nu ar fi „Evanghelia veșnică”, nu am avea speranță în judecată. De fapt, după cum o să vedem, „Evanghelia veșnică” este, într-adevăr, singura noastră speranță în judecată. Fără îndoială, parte din conținutul acelei Evanghelii este anunțarea judecății.
În timpul acestei judecăți, lumile necăzute vor vedea că Dumnezeu a făcut tot ceea ce se putea pentru a salva fiecare ființă omenească. Această judecată descoperă dreptatea și mila lui Dumnezeu. Vorbește despre harul Lui mântuitor și despre puterea Lui de a ne izbăvi.

Judecata este parte din soluția finală a lui Dumnezeu la problema păcatului. În marea luptă dintre bine și rău din univers, Dumnezeu a răspuns acuzațiilor lui Satana pe cruce, dar în judecată El descoperă că a făcut tot ce era posibil pentru a ne mântui. 

Rapoartele cerești infinite, minuțioase, exacte, detaliate vor fi deschise (vezi Daniel 7:10). Suntem atât de prețioși pentru Dumnezeu, încât întreg universul se oprește pentru a analiza alegerile făcute în lumina chemărilor Duhului Sfânt și a răscumpărării oferite fără plată de Hristos prin crucea de la Calvar.

Citește cu atenție Psalmii 51:1-4, mai ales versetul 4. Cum ne ajută aceste versete să înțelegem mai bine semnificația și scopul judecății?

Comentariu EGW

Domnul Hristos a arătat în învăţăturile Sale cât de vaste sunt principiile Legii rostite pe Sinai. El a făcut o aplicaţie practică a acelei Legi ale cărei principii rămân pentru totdeauna marele standard al neprihănirii – standardul după care vor fi judecaţi toţi în ziua cea mare, când se va aşeza scaunul de judecată şi vor fi deschise cărţile cerului. El a venit să împlinească toate condiţiile neprihănirii şi, în calitate de Conducător al omenirii, să-i arate omului că şi el poate să facă aceeaşi lucrare, îndeplinind fiecare detaliu al cerinţelor lui Dumnezeu. Prin harul Său, care este pus la dispoziţia fiecărui om, nimeni nu trebuie să piardă cerul. Desăvârşirea caracterului poate fi atinsă de fiecare om care se străduieşte să ajungă la ea. Aceasta constituie însăşi temelia noului legământ al Evangheliei. Legea lui Iehova este pomul, Evanghelia constituie florile parfumate şi roadele pe care le aduce. – Solii alese, cartea 1, p. 211-212

„Și iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un Fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile și a fost adus înaintea Lui. I s-a dat stăpânire, slavă și putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile și oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică și nu va trece nicidecum” (Daniel 7:13,14). Venirea lui Hristos descrisă aici nu este a doua Sa venire pe pământ. El vine la Cel Îmbătrânit de zile, în cer, pentru a primi stăpânirea, slava și o împărăție care-I va fi dată la încheierea lucrării Sale de Mijlocitor. Această venire, și nu a doua Sa venire pe pământ, a fost prevestită în profeție ca având loc la încheierea celor 2300 de zile, în anul 1844. Însoțit de îngeri cerești, Marele nostru Preot intră în Sfânta Sfintelor și acolo Se înfățișează înaintea lui Dumnezeu, pentru a îndeplini ultimele acte ale slujirii Sale în favoarea omului – pentru a îndeplini lucrarea judecății de cercetare și a face ispășire pentru toți aceia care au dreptul la binefacerile ei. – Tragedia veacurilor, p. 479 
Vă prezint Psalmul 51, un psalm plin de lecții prețioase. … Domnul i-a trimis regelui lui Israel, care era înălțat și onorat, un mesaj de mustrare prin profetul Său. David și-a recunoscut păcatul și și-a smerit inima, declarând că Domnul este drept în toată purtarea Sa față de el [se citează Psalmul 51:1-17].

Păcatul este păcat, fie că este comis de unul care stă pe tron, fie că este făcut de un om de rând, de cea mai modestă condiție. Vine ziua în care toți cei care au făcut păcate le vor recunoaște, chiar dacă va fi prea târziu ca să mai poată primi iertare pentru ele. Dumnezeu așteaptă un timp îndelungat ca păcătosul să se pocăiască. El dovedește o răbdare minunată. Însă, în cele din urmă, trebuie să-l cheme pe păcătos să dea socoteală înaintea Legii Sale. …

Nu este sigur pentru noi să închidem ochii și să ne împietrim conștiința ca să nu ne vedem păcatele și să nu ne dăm seama de ele. Trebuie să ținem la instrucțiunile care ne-au fost date cu privire la caracterul odios al păcatului ca să ne putem recunoaște păcatele, să le mărturisim, să le regretăm și să nu le mai facem. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 3, p. 1147 
 

Atât crucea, cât și judecata descoperă că Dumnezeu este drept și îndurător. Legea călcată cere moartea păcătosului. Dreptatea declară: „Plata păcatului este moartea.” Mila răspunde: „Darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23). Dacă Legea lui Dumnezeu ar putea fi schimbată sau abolită, nu ar mai fi fost necesar ca Isus să moară. Moartea lui Isus confirmă natura veșnică a Legii, iar Legea stă la baza judecății.

2. Citește Apocalipsa 20:12. Cum suntem judecați? Ce legătură există între faptele scrise în cartea vieții și mântuire?

Faptele noastre descoperă alegerile pe care le facem și credincioșia noastră față de Dumnezeu. Conform cu Efeseni 2:8,9, „prin har ați fost mântuiți, prin credință. […] Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”. Dar, când Hristos ne mântuiește, ne și schimbă. „Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune” (Efeseni 2:10).

Faptele noastre bune, făcute prin puterea Duhului Sfânt, nu ne mântuiesc, dar mărturisesc că avem o credință reală. Judecata finală a lui Dumnezeu înlătură orice pretext, orice ipocrizie, orice falsitate, și pătrunde până în adâncurile ființei noastre. Descriind poziția noastră în fața lui Dumnezeu la judecată, Ellen G. White oferă această perspec­tivă asupra modului în care Evanghelia și judecata merg mână în mână.
„Faptul că poporul recunoscut al lui Dumnezeu este reprezentat ca fiind înaintea Domnului în haine murdare trebuie să conducă la umilință și la o profundă cercetare a inimii din partea tuturor acelora care mărturisesc Numele Lui. Aceia care într-adevăr și-au curățit sufletele prin ascultarea de adevăr vor avea cea mai umilă părere despre ei. Cu cât văd mai de aproape caracterul nepătat al Domnului Hristos, cu atât mai puternică va fi dorința lor de a fi asemenea chipului Său și cu atât mai puțin vor vedea în ei curăție și sfințenie. Dar, în timp ce trebuie să ne dăm seama de starea păcătoșeniei noastre, trebuie să ne sprijinim pe Domnul Hristos ca fiind neprihănirea noastră, sfințenia noastră și răscumpărarea noastră. Noi nu putem răspunde acuzațiilor lui Satana aduse împotriva noastră. Numai Domnul Hristos poate face o apărare eficientă în favoarea noastră. El este în stare să-l aducă la tăcere pe acuzator cu argumente ce sunt fundamentate nu pe meritele noastre, ci pe ale Sale” (Mărturii pentru biserică, vol. 5, pp. 471, 472).

Comentariu EGW

Cei care nu înțeleg cât de rău este păcatul nu sunt în stare să aprecieze valoarea ispășirii și nevoia noastră de a fi curățați de toate păcatele. Păcătosul se compară cu el însuși și cu cei care sunt păcătoși la fel ca el. El nu privește la puritatea și sfințenia Domnului Hristos. Dar, când Legea lui Dumnezeu îi aduce în inimă convingerea, el spune împreună cu Pavel: „Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam, dar, când a venit porunca, păcatul a înviat şi eu am murit” (Romani 7:9).

Dumnezeu l-a creat pe om pentru slava Sa. El nu va îngădui, El nu poate îngădui prezența păcatului acolo unde domnește El. …
Ridicați-vă ochii, frații mei! Și-a pierdut Evanghelia puterea de a impresiona inima? Inimile nu sunt purificate, sfințite și pregătite de Duhul Sfânt pentru că puterea regeneratoare Spiritului lui Hristos a încetat să existe? Nu. Cuvântul Dumnezeului Celui Viu, sabia Duhului, încă este cu noi, dar el trebuie folosit cu zel. Să-l folosim și noi așa cum l-au folosit în trecut cei sfințiți de Dumnezeu. Prin puterea sa vie și cuceritoare el își va croi singur calea către inimi. – The Upward Look, p. 16 

Cât de teribil va fi raportul în faţa căruia va sta în ziua de pe urmă neamul omenesc, fiindcă marea majoritate a oamenilor au refuzat darul de nepreţuit, au respins cel mai bogat dar pe care Dumnezeu l-a putut revărsa asupra lumii! Prin acest dar inestimabil al lui Hristos ne vin toate binecuvântările. Viaţa, sănătatea, prietenii, raţiunea, fericirea le primim prin meritele lui Hristos. O, dacă tinerii și bătrânii și-ar da seama că toate ajung la ei în virtutea vieţii și morţii lui Hristos și dacă L-ar recunoaște pe Dumnezeu ca stăpân! – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 238 (19 august)
Caracterul pe care îl cultivăm, atitudinea pe care o avem astăzi ne hotărăsc destinul viitor. Toți trebuie să facem o alegere – fie să fim împreună cu cei fericiți și binecuvântați, în Cetatea luminii, fie să fim cu cei nelegiuiți afară din cetate. Principiile care ne guvernează acțiunile pe pământ sunt cunoscute în cer, iar faptele noastre sunt consemnate cu exactitate în cărțile de aducere-aminte. Acolo se știe dacă avem un caracter modelat după porunca lui Hristos. …

A fi iertați în felul în care iartă Hristos nu înseamnă numai să fim iertați, ci și reînnoiți în duhul minții noastre. Domnul spune: „Vă voi da o inimă nouă.” Chipul lui Hristos trebuie să fie imprimat în mintea, inima și sufletul nostru. Apostolul spune: „Noi însă avem gândul lui Hristos.” Fără procesul transformator care se poate realiza numai prin puterea divină, înclinațiile inițiale spre păcat rămân în inimă în toată puterea lor, producând noi lanțuri, impunând o sclavie care nu poate fi niciodată înfrântă prin puterea omului. – Asemenea lui Hristos, p. 303 (16 octombrie) 
 

Cărțile profetice Daniel și Apocalipsa sunt volume-pereche care ne arată desfășurarea evenimentelor în ultimele zile ale istoriei pământului. Cartea Apocalipsa anunță că ceasul judecății lui Dumnezeu a sosit. Cartea lui Daniel descoperă când a început judecata.
În Daniel 7, Dumnezeu i-a descoperit profetului istoria lumii. Nați­unile care aveau să se ridice și să cadă; puterile persecutoare oprimând poporul lui Dumnezeu. După descrierea Babilonului, Medo-Persiei, Greciei, Romei, căderii Imperiului Roman și persecuției bisericii vreme de 1.260 de ani (Daniel 7:25; vezi și Apocalipsa 12:6,14), Dumnezeu aduce în atenția lui Daniel un eveniment celest glorios care va îndrep­ta toate lucrurile. Atenția lui este atrasă de la ridicarea și căderea na­țiunilor și de la puterile persecutoare ale pământului la sala tronului universului și la judecata finală a lui Dumnezeu, unde El va îndrepta orice rău și Își va instaura Împărăția veșnică a dreptății.

Dumnezeu l-a luat pe Daniel într-o viziune profetică, departe de haosul și de conflictul de pe pământ, în slava sanctuarului ceresc și în adunarea curții supreme a universului, unde Hristos, Conductorul de drept al acestei lumi, avea să primească de la Tatăl Împărăția care I se cuvenea. 

3. Citește Daniel 7:9,10,13 și descrie ce a văzut Daniel în aceste versete. Care este rezultatul final al acestei judecăți? Vezi Daniel 7:14,26,27.
 

Soarta întregii omeniri se hotărăște în tribunalul ceresc. Binele învinge. Adevărul triumfă. Dreptatea stăpânește. Aceasta este una dintre cele mai uimitoare, cele mai minunate și cele mai spectaculoase scene din întreaga Scriptură. Iar vestea bună este că totul se încheie cu bine pentru poporul credincios al lui Dumnezeu, pentru cei îmbrăcați în neprihăni­rea lui Hristos.
Isus vine în fața Tatălui Său ceresc în prezența întregului univers. Ființele cerești sunt adunate în jurul tronului lui Dumnezeu. Întregul univers de ființe necăzute privește cu înfiorare această scenă a judecății. Conflictul purtat de-a lungul atâtor milenii se va sfârși în curând. Lupta pentru conducerea universului s-a încheiat.

Daniel a avut dreptate în privința împărățiilor care au venit și au trecut, așa cum a prezis. Prin urmare, putem să avem deplină încredere în ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu și despre o ultimă „stăpânire veșnică” – una care „nu va trece nicidecum”.
 

Comentariu EGW

Cei care I se predau lui Dumnezeu pentru a fi îndrumați și călăuziți de El vor prinde adevăratul înțeles al evenimentelor plănuite de El. 
Noi trebuie să vedem în istorie împlinirea profeției, să studiem intervenția Providenței în marile mișcări reformatoare și să înțelegem desfășurarea evenimentelor care pregătesc națiunile pentru conflictul final al marii lupte. 

Este nevoie de un studiu mai atent al Cuvântului lui Dumnezeu, în special cărțile Daniel și Apocalipsa ar trebui să fie în atenția noastră mai mult ca oricând. ... Lumina pe care Daniel a primit-o de la Dumnezeu a fost dată mai ales pentru aceste ultime zile. ...
Prezicerile neîmplinite din cartea Apocalipsa se vor împlini în curând. Aceste profeții trebuie să fie studiate acum de poporul lui Dumnezeu cu sârguință și înțelese. Ele nu ne ascund adevărul, ci ne avertizează, anunțându-ne cu privire la ceea ce va avea loc în viitor. 
Soliile solemne, care au fost date în ordinea lor, în Apocalipsa, trebuie să ocupe primul loc în mintea poporului lui Dumnezeu. – Evenimentele ultimelor zile, p. 15–16 
Un studiu atent al desfășurării planului lui Dumnezeu în istoria popoarelor și în descoperirea lucrurilor viitoare ne va ajuta să apreciem la adevărata valoare cele văzute și cele nevăzute și să învățăm care este scopul adevărat al vieții. Astfel, văzând lucrurile prezentate în lumina veșniciei, putem, asemenea lui Daniel și tovarășilor lui, să trăim ceea ce este adevărat, nobil și dăinuitor. Și învățând în viața aceasta principiile Împărăției Domnului și Mântuitorului nostru, acea Împărăție binecuvântată, care va dăinui din veșnicie în veșnicie, putem fi pregătiți ca, la venirea Sa, să intrăm împreună cu El în stăpânirea ei. – Profeți și regi, p. 548

Pentru că nu pot aprofunda toate tainele Cuvântului lui Dumnezeu, cei sceptici le leapădă; și nu toți cei care mărturisesc a crede în Evanghelie sunt scutiți de această primejdie. Apostolul spune: „Luați seama dar, fraților, ca niciunul dintre voi să nu aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu” (Evrei 3:12). Este numai bine și drept să studiem cu atenție învățăturile Sfintelor Scripturi și să cercetăm „lucrurile adânci ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2:10) în măsura în care sunt descoperite în Scripturi. În timp ce „lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru”, „lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale copiilor noștri, pe vecie” (Deuteronomul 29:29). Dar lucrarea lui Satana este aceea de a perverti puterea de înțelegere a minții. ... 
Intenția lui Dumnezeu este ca, începând chiar din această viață, adevărurile Cuvântului Său să fie mereu descoperite poporului Său. Există numai o singură cale pe care poate fi obținută această cunoștință. Noi putem ajunge la o înțelegere a Cuvântului lui Dumnezeu numai prin iluminarea Duhului Sfânt, prin care acest Cuvânt a fost dat… . Iar făgăduința Mântuitorului făcută urmașilor Săi a fost: „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul, pentru că va lua din ce este al Meu, și vă va descoperi” (Ioan 16:13,14). – Calea către Hristos, p. 108–109 
 

În Apocalipsa 4, Ioan vede o ușă deschisă în cer și primește invitația: „Suie-te aici, și-ți voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!” (Apocalipsa 4:1). Isus l-a invitat pe apostol să privească prin ușa deschisă a sanctuarului ceresc, pentru a vedea scenele veșnice ale marii lupte dintre bine și rău. Și noi putem privi prin acea ușă deschisă împreună cu Ioan și putem vedea o licărire a planului de mântuire. Suntem martori ai unor lucruri care se decid în tribunalul ceresc. Aspectele fundamen­tale ale marii lupte dintre bine și rău se desfășoară în fața ochilor noștri. 

4. Citește Apocalipsa 4:2-4. Ce asemănări poți vedea aici cu scena judecății din Daniel 7?

Aceasta este, evident, o scenă a sălii tronului. Dumnezeu Tatăl stă pe tron înconjurat de ființe cerești. Tunetele și fulgerele simbolizează judecățile lui Dumnezeu. Observăm și că, în Apocalipsa 4:4, douăzeci și patru de bătrâni sunt prezenți în jurul tronului lui Dumnezeu.

Cine sunt acești douăzeci și patru de bătrâni? În Israelul din vechime erau douăzeci și patru de grupe în preoția levitică (1 Cronici 24). Acești preoți reprezentau poporul înaintea lui Dumnezeu. În 1 Petru 2:9, apostolul declară despre credincioșii din Noul Testament că sunt „o seminție aleasă”, „o preoție împărătească”. Acești douăzeci și patru de bătrâni ar putea să îi reprezinte pe toți cei răscumpărați care se vor bucura într-o zi în jurul tronului lui Dumnezeu; sau, poate, îi reprezintă pe oamenii înviați la învierea lui Hristos, care s-au ridicat la cer împreună cu El (Matei 27:52; Efeseni 4:7,8).
Oricum ar fi, aceasta este o veste bună. Unii dintre cei răscumpărați de pe pământ se află lângă tronul lui Dumnezeu. Ei s-au confruntat cu aceleași ispite ca și noi. Prin harul lui Hristos și puterea Duhului Sfânt, au biruit. Sunt îmbrăcați în „haine albe”, simbolizând neprihănirea lui Hristos care îi acoperă și le curăță păcatele. Au pe cap o cunună din aur, care simbolizează biruința lor în lupta cu răul, și sunt parte din linia regală a celor credincioși. 

Vedem în cer un tron pe care stă Dumnezeu. În jurul tronului se află ființe cerești și, nu după multă vreme, tot cerul începe să cânte, iar corul de laude se înalță tot mai tare: „Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute!” (Apocalipsa 4:11).
 

Comentariu EGW

Contopirea milei cu judecata face ca mântuirea să poată fi deplină și completă. Atunci când privim la Mântuitorul lumii și la Legea lui Iehova, fuziunea celor două ne face să exclamăm: „Ajung mare prin bunătatea Ta” (2 Samuel 22:36). Știm că Evanghelia este un sistem perfect și complet, care descoperă caracterul neschimbător al Legii lui Dumnezeu. Harul Său ne invită să intrăm pe porți în cetatea lui Dumnezeu, iar mila S-a jertfit pentru a-i acorda fiecărui suflet credincios drepturi depline de membru al familiei regale, copil al Regelui ceresc.

Să privim prin credință la curcubeul din jurul tronului și la norul de păcate mărturisite din spatele lui. Curcubeul făgăduinței este o asigurare pentru fiecare credincios smerit și zdrobit că viața sa este una cu viața lui Hristos și că Hristos este una cu Dumnezeu. Mânia lui Dumnezeu nu va cădea asupra vreunui suflet care caută adăpost în El. Dumnezeu Însuși a declarat: „Când voi vedea sângele voi trece pe lângă tine”. „Curcubeul Meu va fi în nor și Eu Mă voi uita la el ca să-Mi aduc aminte de legământul cel veșnic” (Exodul 12:13; Geneza 9:16). – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 70 

În viaţa aceasta, va trebui să înfruntăm încercări de foc şi să facem sacrificii costisitoare, dar răsplata va fi pacea lui Hristos. Există atât de puţină tăgăduire de sine, atât de puţină suferinţă de dragul lui Hristos, încât crucea este aproape cu totul uitată! Noi trebuie să fim părtaşi cu Hristos la suferinţele Sale dacă vrem să stăm triumfători împreună cu El, pe tronul Său. Atâta timp cât alegem calea uşoară, a satisfacerii dorinţelor egoiste, şi suntem înspăimântaţi de gândul de a ne tăgădui pe noi înşine, credinţa noastră nu va deveni niciodată fermă, iar noi nu vom putea cunoaşte pacea lui Isus şi nici bucuria care vine dintr-o biruinţă conştientă. Cei mai înălţaţi din oastea celor răscumpăraţi, care stau înaintea lui Dumnezeu şi a Mielului îmbrăcaţi în haine albe, cunosc lupta biruinţei, deoarece ei au trecut prin necazul cel mare. Cei care au cedat în faţa împrejurărilor, în loc să se angajeze în luptă, nu vor şti cum să stea în picioare în ziua aceea, când orice suflet va fi cuprins de un mare chin, când, chiar dacă Noe, Iov şi Daniel ar fi în mijlocul lor, nu ar putea salva nici fiu şi nici fiică, deoarece fiecare trebuie să-şi salveze sufletul prin propria neprihănire. – Mărturii, vol. 5, p. 215 

Ascultați vocile acestea [ale celor răscumpărați] cântând osana, în timp ce flutură ramurile de palmier ale biruinței! O muzică bogată umple cerul când ei cântă cu putere aceste cuvinte: „Vrednic, vrednic este Mielul care a fost înjunghiat, care a înviat pentru veșnicie! Mântuirea este a Dumnezeului nostru care șade pe scaunul de domnie și a Mielului.” Și oștile îngerești, îngerii fără număr, serafimii glorioși și heruvimii ocrotitori preiau ecoul corului acesta triumfător și plin de bucurie: „Amin! A Dumnezeului nostru să fie lauda, slava, înțelepciunea, mulțumirile, cinstea, puterea și tăria în vecii vecilor!” (Apocalipsa 7:12). 
Oh, în ziua aceea se va descoperi că cei neprihăniți au fost cu adevărat înțelepți, iar cei păcătoși și neascultători au fost lipsiți de înțelepciune [nebuni]. – In Heavenly Places, p. 371 
 

În Apocalipsa 5:1-3 vedem din nou un tron. Este introdusă o carte scrisă pe ambele părți. Este pecetluită cu o pecete divină și nimeni din cer sau de pe pământ nu poate să o deschidă. Ființele cerești sunt cutremurate. Problema este una serioasă. Nicio ființă îngerească nu poate reprezenta omenirea în judecata finală a pământului. Ioan plân­ge pentru că nimeni nu poate deschide cartea. Apoi, unul dintre bătrâni, unul dintre cei răscumpărați de pe pământ, rostește niște cuvinte care încurajează inima lui Ioan. Isus, Mielul lui Dumnezeu, este vrednic să deschidă cartea.
Ioan vede soluția finală la problema păcatului în Apocalipsa 5:5. Aici, bătrânul profet vede singura cale prin care cineva poate să treacă de judecata finală de la tronul lui Dumnezeu: „Și unul din bătrâni mi-a zis: «Nu plânge: iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea» […] am văzut […] un Miel. Părea junghiat” (Apocalipsa 5:5,6).

5. Citește Apocalipsa 5:8-12. Cum răspunde întreg cerul la anunțul că Isus este vrednic să deschidă cartea judecății și să ne răscumpere?

Isus, Mielul lui Dumnezeu, care Și-a jertfit viața pentru mântuirea omenirii, ia cartea judecății și o deschide. Tot cerul izbucnește în laude puternice. Victoria Lui asupra ispitelor lui Satana, moartea Lui pe crucea de la Calvar, învierea Lui, lucrarea Lui de Mare-Preot asigură salvarea tuturor celor care aleg, prin credință, să răspundă harului Său. Judecata este o veste extraordinar de bună pentru poporul lui Dumnezeu. Ea vorbește despre sfârșitul stăpânirii păcatului și despre izbăvirea poporului lui Dumnezeu.
Există ceva mai încurajator de-atât? Isus ne reprezintă în judecată. Viața Lui neprihănită ne acoperă. Neprihănirea Lui lucrează în noi ca să ne înnoiască. Harul Lui ne iartă, ne transformă și ne face capabili să trăim o viață evlavioasă. 
Nu avem de ce să ne temem. Isus ne reprezintă în judecată, iar puterile răului sunt învinse. Judecata este decisă în favoarea poporului lui Dumnezeu (Daniel 7:22). Scopul judecății este de a descoperi nu cât de răi suntem noi, ci cât de bun este Dumnezeu.

Meditează din nou la marea speranță pe care o avem în judecată: Isus ca înlocuitor al nostru. De ce este aceasta singura noastră speranță?

Comentariu EGW

Mântuitorul este înfățișat înaintea lui Ioan sub simbolul Leului „din seminția lui Iuda” și al unui „Miel înjunghiat” (Apocalipsa 5:5,6). Aceste simboluri reprezintă unirea tăriei atotputernice cu iubirea jertfitoare de sine. Leul din Iuda, atât de îngrozitor pentru cei care leapădă harul Său, va fi Mielul lui Dumnezeu pentru cel ascultător și credincios. Stâlpul de foc care inspiră groază și mânie pentru călcătorul Legii lui Dumnezeu este semnul luminii, al îndurării și al eliberării pentru aceia care au păzit poruncile Sale. Brațul destul de tare ca să-l nimicească pe răzvrătit va fi puternic ca să-l scape pe cel credincios. Oricine este credincios va fi mântuit. „El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbița răsunătoare și vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” (Matei 24:31). – Faptele apostolilor, p. 598
În Hristos noi avem tot ce ne este necesar în viața aceasta și ceea ce ne va umple de bucurie în lumea care va veni. Toți banii din lume nu pot să cumpere pacea, tihna și iubirea. Aceste daruri ne sunt asigurate prin credința în Hristos. Noi nu putem să cumpărăm aceste daruri de la Dumnezeu, nu avem nimic cu care să le plătim. Noi suntem cu totul proprietatea lui Dumnezeu, pentru că mintea, sufletul și trupul nostru au fost cumpărate prin răscumpărarea plătită cu viața Fiului lui Dumnezeu. …

Domnul Isus a lăsat deoparte coroana regală, a renunțat la înalta Sa poziție de comandant și Și-a îmbrăcat divinitatea în natură omenească pentru ca, în acest fel, să poată ridica neamul omenesc. El a prețuit atât de mult posibilitățile pe care le are omenirea, încât a devenit Înlocuitorul și Garantul omului. El a pus în dreptul omului meritele Sale și astfel l-a înălțat pe scara valorilor morale care au preț înaintea lui Dumnezeu. …
Prin harul lui Dumnezeu noi putem să fim întăriți și să ne maturizăm astfel încât, chiar dacă acum avem multe imperfecțiuni, să putem deveni desăvârșiți în El. Noi ne-am vândut viața lui Satana, dar Domnul Hristos a venit să ne scoată din mâna lui, să ne răscumpere. Noi nu putem să Îi plătim nimic lui Dumnezeu. Suntem mântuiți, salvați, numai prin har, darul fără plată al lui Dumnezeu, în Isus Hristos. – That I May Know Him, p. 83 

Oare cei din poporul nostru evaluează trecutul, prezentul şi viitorul aşa cum se desfăşoară ele înaintea lumii? Ascultă ei soliile de avertizare care le sunt vestite? Este preocuparea noastră cea mai mare aceea de a trăi o viaţă curăţită şi de a reflecta asemănarea cu Modelul divin? Aceasta trebuie să fie experienţa tuturor acelora care se alătură celor ce sunt spălaţi şi albiţi în sângele Mielului. Ei trebuie să fie îmbrăcaţi în neprihănirea lui Hristos. Numele Său trebuie să fie scris pe fruntea lor. Ei trebuie să se bucure în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Domnul Hristos a săpat pe palmele Sale numele celor din poporul Său. Domnul nu Îşi va pierde interesul faţă de niciun suflet care depinde de El. – Solii alese, cartea 1, p. 56
 

Spiritul Profetic ne descoperă într-un mod impresionant starea po­porului lui Dumnezeu în zilele din urmă, în timpul judecății și al sfâr­șitului lumii. 
„Singura lor nădejde este în mila lui Dumnezeu; singurul lor refugiu va fi rugăciunea. După cum Iosua pleda înaintea Îngerului, tot astfel creștinii bisericii rămășiței, cu inimi frânte și credință statornică, vor pleda pentru iertare și eliberare prin Isus Hristos, Apărătorul lor. Ei sunt pe deplin conștienți de păcătoșenia vieții lor, văd slăbiciunea și nevrednicia lor și, în timp ce privesc la ei, sunt aproape în pragul disperării. Ispititorul stă lângă ei să-i acuze, așa cum a stat să i se împotrivească lui Iosua. El arată spre hainele lor mânjite, spre caracterele lor pline de defecte. Le prezintă slăbiciunea și nebunia lor, păcatele nerecunoștinței, neasemănarea lor cu Hristos, Răscumpărătorul lor, pe care L-au dezonorat. […] Dar în vreme ce urmașii Domnului Hristos au păcătuit, ei nu s-au lăsat cu totul sub controlul celui rău. Ei au părăsit păcatele și în umilință și pocăință au căutat pe Domnul, iar divinul Apărător pledează în favoarea lor. Acela care a fost cel mai mult influențat de către nerecunoștința lor, care cunoaște păcatele lor, dar cunoaște, de asemenea, și pocăința lor, declară: «Domnul să te mustre, Satano! Eu Mi-am dat viața pentru aceste suflete. Ele sunt săpate pe palmele mâinilor Mele.»” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 5, pp. 473, 474). 

Studiu zilnic:

Iov 22

Iov 23

Iov 24

Iov 25

Iov 26

Iov 27

Iov 28

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 20 (în continuare, până la final).

1. Pentru cine este Cel Atotputernic aur și argint? 

2. Al cui ochi pândește amurgul? 

3. Pe ce se sprijină pământul?

4. Când a văzut Dumnezeu înțelepciunea?

5. Ce garanție se află în insistența rugăciunii?

Comentariu EGW

Pentru studiu suplimentar: Comentariul Biblic AZȘ, „Integritatea neabătută este singura cale sigură”, vol. 4, p. 1171; Harul uimitor al lui Dumnezeu, „Plată sau dar?” p. 313 (1 noiembrie).