De memorat: „Aici este răbdarea __, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și ____.” (Apocalipsa 14:12)
Autorul danez Søren Kierkegaard a spus o parabolă despre sfârșitul timpului. Suna cam așa:
Un foc a izbucnit în culisele unui mare teatru. Un clovn, care fusese parte din piesă, a ieșit să avertizeze audiența:
– Ieșiți de aici! Teatrul a luat foc!
Publicul a crezut că nu era decât o glumă, o parte din spectacol, și doar a aplaudat. Clovnul a repetat avertizarea:
– Ieșiți! Ieșiți!
Dar, cu cât el îi avertiza cu mai multă tărie, cu atât ei îl aplaudau mai tare. Kierkegaard credea că așa avea să se sfârșească lumea – adică în aplauzele generale ale celor care se consideră isteți și care cred că totul este doar o glumă.
După cum știm, sfârșitul lumii și evenimentele care duc la acesta nu sunt deloc o glumă. Lumea se confruntă cu cea mai serioasă criză de la potop încoace. De fapt, chiar și Petru folosește istoria potopului ca simbol al sfârșitului, avertizând că așa cum lumea din trecut a fost distrusă de ape, în zilele din urmă „cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură și pământul, cu tot ce este pe el, va arde” (2 Petru 3:10). Pentru că am fost avertizați cu privire la ce se va întâmpla, trebuie să fim de pe acum pregătiți pentru acele evenimente.
8 – 15 aprilie – Săptămâna libertății religioase 15 aprilie – Ziua libertății religioase (colectă)
După cum le-a făcut cunoscută voia Sa evreilor captivi, celor care se despărțiseră cel mai mult de obiceiurile și practicile unei lumi care zăcea în nelegiuire, tot așa Dumnezeu le va trimite lumină din cer tuturor acelora care vor aprecia un „Așa zice Domnul.” Lor le va descoperi dorința Sa. Acelora care sunt cel mai puțin legați de idei lumești, de etalare, vanitate și mândrie, care nu tânjesc după promovări, celor care stau cu fermitate ca popor deosebit al Său, plin de râvnă pentru fapte bune, El le va descoperi înțelesul Cuvântului Său. Cea dintâi manifestare a puterii lui Dumnezeu față de evreii captivi a fost atunci când El a arătat insuficiența înțelepciunii oamenilor mari ai pământului. Înaintea lui Dumnezeu, înțelepciunea omului este nebunie. …
Lucrarea pe care o avem de făcut noi acum este aceea de a ilumina lumea, nu de a duce un mesaj de pace și liniște. În mâinile noastre a fost pus un stindard pe care stă scris: „Aici este răbdarea sfinților care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.” Este un mesaj deosebit, care va produce o separare, un mesaj care nu trebuie să fie transmis cu un sunet neclar. El trebuie să-i întoarcă pe oameni de la puțurile crăpate, care nu au apă, la izvorul apelor vii. – Letter 60, 1898
Nu sunt destule relele care se întâmplă în jurul nostru ca să ne arate pericolele care ne asaltează pe cale? Oriunde am privi, vedem naufragii umane, altare familiale neglijate, familii destrămate. Există o ciudată abandonare a principiilor, o coborâre a standardului moralităţii; se înmulţesc cu repeziciune păcatele care au făcut ca judecăţile lui Dumnezeu să fie revărsate asupra pământului la potop şi cu ocazia distrugerii Sodomei prin foc. Ne apropiem de sfârşit. Dumnezeu a suportat mult timp perversitatea oamenilor, dar pedepsirea lor nu este mai puţin sigură din această cauză. Cei care declară că sunt lumina lumii să se îndepărteze de orice nelegiuire! Vedem astăzi că se manifestă împotriva adevărului acelaşi spirit care se manifesta şi în timpul lui Hristos. Din lipsă de argumente biblice, cei care dau deoparte Legea lui Dumnezeu vor fabrica minciuni ca să-i denigreze pe cei care lucrează pentru cauza lui Dumnezeu. Ei I-au făcut lucrul acesta Răscumpărătorului omenirii şi li-l vor face şi urmaşilor Lui. Afirmaţii complet nefondate vor fi prezentate drept adevăr.
Dumnezeu i-a binecuvântat pe cei care sunt poporul Său, păzitori ai poruncilor Sale, şi toată opoziţia şi minciunile care pot fi aduse împotriva lor nu vor face decât să-i întărească pe cei care stau hotărâţi în apărarea credinţei care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. Dar, dacă cei care susţin că sunt depozitarii Legii lui Dumnezeu devin călcători ai ei, grija Sa protectoare va fi retrasă şi mulţi vor cădea din cauza perversităţii şi a imoralităţii. Atunci, într-adevăr, nu vom fi în stare să stăm în faţa vrăjmaşilor noştri. Dar, dacă poporul Său rămâne separat şi deosebit de lume, ca un popor care trăieşte în neprihănire, atunci Dumnezeu va fi apărarea lui şi nicio armă îndreptată împotriva lui nu va reuşi să îl învingă. – Mărturii, vol. 5, p. 601
Scopul cărții Apocalipsa pentru generația noastră este să îi pregătească pe oameni pentru întoarcerea în curând a lui Isus și să îi convingă să I se alăture în transmiterea Evangheliei în zilele din urmă. Apocalipsa descoperă planurile lui Dumnezeu și le demască pe cele ale lui Satana. Ea ne prezintă ultimul apel al lui Dumnezeu, mesajul Lui urgent, veșnic și universal pentru întreaga omenire.
1. Citește apelul urgent al apostolului Ioan pentru zilele din urmă în Apocalipsa 14:7. (Vezi și Geneza 22:12; Psalmii 89:7; Proverbele 2:5; Eclesiastul 12:13,14 și Efeseni 5:21.) Ce instrucțiuni specifice ne sunt date?
Cuvântul folosit în Noul Testament în greacă pentru „temeți-vă”, din Apocalipsa 14:7, este phobeo. Este folosit aici cu sensul de a-ți fi frică de Dumnezeu, dar în ideea de reverență, evlavie și respect. Transmite ideea de loialitate absolută față de Dumnezeu și de supunere deplină față de voința Sa. Este o atitudine mintală care Îl are în centru pe Dumnezeu, și nu sinele. Este opusul atitudinii lui Lucifer din Isaia 14:13,14, când acesta este descris spunând în inima lui: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănopții; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.”
De fapt, este atitudinea lui Hristos, care, deși „avea chipul lui Dumnezeu […] S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2:6,8).
Esența marii lupte are în centru ascultarea de Dumnezeu. Lucifer era egocentric. Refuza să asculte de oricare altă autoritate. În loc să I se supună Celui aflat de drept pe scaunul de domnie al universului, Lucifer dorea să conducă el însuși de pe acel tron. În cuvinte simple, a ne teme de Dumnezeu înseamnă a-L pune pe primul loc în gândurile noastre. Înseamnă a renunța la egocentrism și la mândrie și a trăi o viață dedicată Lui în întregime.
Acesta este, evident, un aspect important, pentru că sunt primele cuvinte care ies din gura primului dintre cei trei îngeri.
Prin urmare, trebuie să luăm aminte.
Cum i-ai explica cuiva, într-un mod pozitiv, de ce „frica de Domnul” este un lucru bun?
Al treilea înger zboară prin mijlocul cerului, vestind poruncile lui Dumnezeu și credinţa lui Isus. Aceasta este lucrarea care trebuie făcută în aceste zile din urmă. Solia nu pierde nimic din putere pe măsură ce înaintează în zbor. Ioan vede lucrarea crescând în putere, până când pământul întreg se umple de slava lui Dumnezeu. Solia: „Temeţi-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui” să fie transmisă cu voce tare. Fiinţele omenești trebuie să ducă mai departe lucrarea Domnului cu zel și energie înteţite. În cămin, în școală și în biserică, bărbaţi, femei și tineri trebuie să se pregătească să dea lumii solia. … Avem nevoie de tinere și de tineri puternici, devotaţi și cu sacrificiu de sine, care să iasă în faţă. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 207 (19 iulie)
Astăzi, urmașii lui Hristos să se ferească de tendințele de a pierde spiritul de respect și de teamă sfântă. Scripturile îi învață pe oameni cum să se apropie de Făcătorul lor – cu umilință și cu temere, prin credință într-un Mijlocitor divin. Psalmistul declara:
„Căci Domnul este un Dumnezeu mare,
Este un Împărat mare, mai presus de toți dumnezeii. ...
Veniți să ne închinăm și să ne smerim,
să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!”
(Psalmii 95:3,6) …
Adevăratul respect pentru Dumnezeu este imprimat de simțul măreției Sale infinite și de conștiența prezenței Sale. Orice inimă trebuie să fie impresionată de acest simțământ al [prezenţei] Celui Nevăzut. Ceasul și locul rugăciunii sunt sfinte, pentru că acolo este Dumnezeu. Și, atunci când se manifestă respect în atitudine și în comportament, simțământul din care izvorăște se va adânci. „Numele Lui este sfânt și înfricoșat” (Psalmii 111:9), declară psalmistul. Atunci când Îi rostesc Numele, îngerii își acoperă fețele. Deci cu cât respect ar trebui să luăm Numele Lui pe buzele noastre, noi care suntem păcătoși și decăzuți! – Profeți și regi, p. 47–48
Umilința și respectul ar trebui să caracterizeze purtarea tuturor acelora care vin în prezența lui Dumnezeu. În Numele lui Isus, noi putem veni înaintea Sa cu încredere, dar nu trebuie să ne apropiem de El cu îndrăzneală și încumetare, ca și când El ar fi pe aceeași treaptă cu noi. Sunt unii oameni care I se adresează marelui, atotputernicului și sfântului Dumnezeu, care locuiește într-o lumină de care nu te poți apropia, ca și când i s-ar adresa cuiva care este deopotrivă cu ei sau chiar unuia mai prejos decât ei. Sunt unii oameni care se poartă în casa Lui cum nu s-ar încumeta să se poarte în camera de audiență a unui conducător pământesc. Aceștia să-și aducă aminte că se află în fața Aceluia pe care Îl adoră serafimii și în prezența căruia îngerii își acoperă fețele. Dumnezeu trebuie să fie foarte mult onorat; toți aceia care își dau într-adevăr seama de prezența Lui se vor pleca în umilință înaintea Lui și, asemenea lui Iacov când a privit descoperirea lui Dumnezeu, vor striga: „Cât de înfricoșat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!” (Geneza 28:17). – Patriarhi și profeți, p. 252
Cum ne spune Biblia că se mai manifestă temerea de Domnul?
2. Citește Deuteronomul 6:2; Psalmii 119:73,74 și Eclesiastul 12:13,14. Care este rezultatul „temerii de Domnul” așa cum este descoperit în aceste texte?
Aceste pasaje descoperă o legătură între temerea de Dumnezeu și păzirea poruncilor Lui. Teama de Dumnezeu este o atitudine de respect sfânt care ne conduce la ascultare. Apelul urgent al cerului este ca toți cei mântuiți prin har să asculte de poruncile lui Dumnezeu (Efeseni 2:8-10). Harul nu ne eliberează de ascultarea de poruncile lui Dumnezeu. Evanghelia ne eliberează de condamnarea Legii, nu de responsabilitatea de a asculta de ea.
Harul nu doar ne izbăvește de vinovăția trecutului, dar ne dă și puterea de a trăi o viață plină de evlavie și de ascultare în prezent. Apostolul Pavel declară: „Am primit harul și apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinței pe toate neamurile” (Romani 1:5).
Unii oameni au impresia greșită că mântuirea prin har neagă oarecum Legea lui Dumnezeu și reduce la minimum necesitatea ascultării. Ei cred că orice discuție despre ascultare este legalism. Declară: Nu Îl vreau decât pe Isus. Întrebarea este: „Care Isus?” Un Isus al închipuirii noastre sau Isus cel din Scriptură? Hristos Cel din Scriptură nu ne îndeamnă niciodată să nesocotim Legea Sa, care este o reflecție a caracterului Său. Hristos Cel din Scriptură nu ne îndeamnă niciodată să diminuăm importanța doctrinelor biblice care ne descoperă mai clar cine este El și care este planul Lui pentru această lume. Hristos Cel din Scriptură nu ne îndeamnă niciodată să Îi reducem învățăturile la banalități pioase care nu sunt esențiale. Hristos este întruchiparea întregului adevăr doctrinar. Isus este adevărul întrupat. El este doctrina vie.
Apelul final al cărții Apocalipsa ne cheamă să acceptăm, prin credința în Isus, plinătatea a tot ceea ce El ne oferă. Ne cheamă să ne temem de Dumnezeu, lucru exprimat prin credința în puterea Lui răscumpărătoare de a ne face capabili să trăim o viață de ascultare, evlavioasă.
Cum ne ajută cuvintele lui Isus: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeți-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă și sufletul, și trupul în gheenă” (Matei 10:28) să înțelegem ce înseamnă să te temi de Dumnezeu?
„Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” În rânduiala Sa divină, prin favoarea Sa, pe care nu o merităm, Domnul a hotărât ca faptele bune să fie răsplătite. Noi suntem primiți de Tatăl numai prin meritele lui Hristos, iar faptele bune, de milostenie și compasiune, pe care le facem noi sunt rodul credinței și devin o binecuvântare pentru noi, pentru că oamenii sunt răsplătiți potrivit cu faptele lor. Numai parfumul meritelor Domului Hristos face ca faptele noastre bune să fie plăcute înaintea lui Dumnezeu și harul Său este acela care ne face în stare să facem faptele pentru care suntem apoi răsplătiți. În și prin ele însele, faptele noastre nu au niciun merit … și nu ar fi putut să fie făcute în puterea naturii noastre păcătoase.
Domnul ne-a chemat să ne apropiem de El și Se va apropia și El de noi; apropiindu-ne de El, noi primim harul prin care să putem face acele fapte care vor primi răsplata din mâna Sa. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 5, p. 1122
O religie legalistă niciodată nu poate să conducă sufletele la Hristos, fiindcă este o religie lipsită de iubire, lipsită de Hristos. Postul și rugăciunea care vin dintr-un spirit doritor de a se îndreptăți sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Adunarea solemnă pentru rugăciune, șirul ceremoniilor religioase, umilința exterioară, sacrificiile impunătoare arată că acela care face astfel de lucruri se consideră neprihănit și având drept la cer, dar totul este o amăgire. Faptele noastre nu pot să plătească niciodată mântuirea.
Cum era în zilele lui Hristos, așa este și astăzi. Fariseii nu-și cunosc lipsa spirituală. … Îndreptățirea lui Hristos este pentru ei ca un veșmânt nepurtat, ca o fântână neatinsă. …
… Omul trebuie să fie golit de eul lui înainte de a putea fi, în înțelesul deplin al cuvântului, un credincios în Isus. Când omul a renunțat la eul său, Domnul poate face din el o făptură nouă. Vase noi pot să cuprindă vin nou. Iubirea lui Hristos îl va însufleți pe credincios cu o viață nouă. În acela care privește la Începătorul și Desăvârșitorul credinței noastre, se va manifesta caracterul lui Hristos. – Hristos, Lumina lumii, p. 280
Puterea care I-a fost dată Domnului Hristos în ceasul suferinței fizice și al angoasei mentale în Grădina Ghetsimani, le-a fost dată și le va fi dată celor care suferă pentru Numele Său. Același har care I-a fost dat lui Isus și aceeași mângâiere, mai tari decât moartea, îi vor fi date fiecărui copil credincios al lui Dumnezeu care ajunge în încurcătură și suferință, care este amenințat cu închisoarea și moartea de către agenții lui Satana. Niciun suflet care se încrede în Hristos nu a fost și nu va fi lăsat niciodată să piară. Eșafodul, rugul și toate invențiile cruzimii pot omorî trupul, dar nu pot atinge viața care este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 5, p. 1123
Într-o epocă a consumerismului, în care valorile seculare au în centru omul, Cerul face apel să ne întoarcem de la tiranie, egocentrism și robia unei prea mari importanțe de sine și să Îl punem pe Dumnezeu în centrul vieții noastre. Pentru unii, banii sunt cel mai important aspect din viața lor. Pentru alții, este plăcerea sau puterea. Pentru unii, poate fi sportul, muzica sau divertismentul. Învățătura cărții Apocalipsa este chemarea cu sunet de trâmbiță de a ne teme de Dumnezeu, de a-L respecta și a-L cinsti ca adevăratul centru al vieții.
3. Citește Matei 6:33; Coloseni 3:1,2 și Evrei 12:1,2. Cum Îl punem pe Dumnezeu în centrul vieții noastre?
Aspectul central în conflictul final al pământului este lupta pentru mintea omului. Are legătură, într-adevăr, cu loialitatea, cu autoritatea și cu supunerea față de voia lui Dumnezeu.
Bătălia finală din marea luptă se dă între bine și rău pentru controlul asupra gândurilor noastre. Apostolul Pavel ne oferă acest sfat: „Să aveți în voi gândul acesta care era și în Hristos Isus” (Filipeni 2:5). În original, sensul cuvântului tradus în limba română prin „să aveți” implică un act volitiv: „să permiteți să aveți” sau „să alegeți să aveți”. Alegerea de a avea gândul lui Hristos este aceea de a-I permite să ne modeleze gândirea umplându-ne mintea cu lucrurile veșniciei. Acțiunile noastre arată care este procesul nostru de gândire. A ne teme de Dumnezeu înseamnă a-L pune pe primul loc în viața noastră.
Gândește-te cât este de ușor, într-un anumit sens, să îți controlezi gândurile, cel puțin atunci când ești conștient că trebuie să le controlezi. Problema este adeseori că, dacă nu facem un efort conștient să ne gândim la lucrurile la care trebuie, „la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ”, mintea noastră, așa stricată și păcătoasă cum este, va înclina în mod natural spre lucrurile josnice, spre lucrurile lumești. De aceea, trebuie să alegem în mod conștient, așa cum a spus apostolul Pavel, să ne gândim la lucrurile cerești, folosind darul sfânt al voinței libere.
„Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună și orice laudă, aceea să vă însuflețească” (Filipeni 4:8). Cum învățăm să facem ce ne spune Pavel aici?
Am fost instruită că fiecare credincios trebuie să vegheze în rugăciune ca să nu dea greș în lupta vieții creștine. Fiecare om trebuie să-L caute zilnic pe Domnul cu toată inima, dimineața, la amiază și seara și să lase ca mintea să stăruie asupra Cuvântului lui Dumnezeu ca să înțeleagă cerințele Sale.
Lucrul cel mai important este să-I servim Domnului cu o totală hotărâre a inimii și să căutăm să devenim ai Domnului cu inima și mintea. Toți aceia care vin la Mântuitorul pentru sfat vor primi exact ajutorul de care au nevoie dacă vin în umilință și se prind cu încredere de făgăduința: „Cereți și vi se va da, căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide” (Matei 7:7).
Ridicați standardul, începând cu o deplină supunere și continuând în simplitatea ascultării de toate poruncile Domnului, în conformitate cu îndrumările Sale speciale. Niciunul dintre lucrurile importante specificate în Cuvântul Său nu trebuie să fie neglijat. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 128 (29 aprilie)
Trebuie să-ţi ţii gândurile în stăpânire. Nu este uşor și nu poți face acest lucru fără un efort stăruitor. Dar Dumnezeu îţi cere aceasta, este o datorie care apasă asupra oricărei fiinţe omeneşti. Eşti responsabilă înaintea lui Dumnezeu pentru gândurile tale. Dacă te laşi în voia imaginaţiei deşarte, îngăduind minţii să zăbovească asupra unor subiecte care nu sunt curate, într-o anumită măsură eşti la fel de vinovată înaintea lui Dumnezeu ca şi când aceste gânduri ar fi fost puse în practică. Singurul lucru care le împiedică să fie realizate este lipsa ocaziei. A visa zi şi noapte şi a clădi castele de nisip sunt nişte obiceiuri rele şi foarte periculoase. Odată înrădăcinate, este aproape imposibil să scapi de ele şi să-ţi îndrepţi gândurile către subiecte curate, sfinte şi nobile. Dacă vrei să-ţi ţii sub control mintea şi să-ţi împiedici gândurile pervertite să-ţi întineze sufletul, trebuie să devii un paznic credincios peste ochii, peste urechile şi peste toate simţurile tale. Doar puterea harului poate să realizeze această lucrare atât de necesară. – Mărturii, vol. 2, p. 561
„Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu!” (Psalmii 46:10)
Creștinii ar trebui să cultive obiceiul de a medita [la Dumnezeu – n.r.] și de a nutri un spirit de devoțiune. Multora parcă le pare rău după momentele petrecute în meditație, cercetarea Scripturilor și rugăciune, ca și cum timpul petrecut astfel ar fi pierdut. Aș dori ca toți să vedeți aceste lucruri în lumina în care dorește Dumnezeu să le vedeți, pentru că atunci veți acorda Împărăției cerului cea mai mare importanță. Atunci când inima voastră este în cer, toate virtuțile voastre vor fi pline de vigoare, iar îndatoririle vor fi îndeplinite cu însuflețire. Disciplinarea minții pentru a se concentra asupra lucrurilor cerești va pune viață și zel în toate strădaniile voastre. …
Când mintea este umplută astfel, cel ce crede în Hristos va fi în stare să scoată lucruri bune din vistieria inimii sale. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 109 (12 aprilie)
Un studiu asupra folosirii expresiei „a-I da slavă lui Dumnezeu” (Apocalipsa 14:7) în Vechiul Testament arată că, în mod interesant, aceasta apare destul de des (dar nu exclusiv) în contextul judecății divine (Iosua 7:19; 1 Samuel 6:5; Ieremia 13:15,16; Maleahi 2:2), așa cum apare în solia primului înger (Apocalipsa 14:7). Această idee se vede și în Apocalipsa 19:1,2: „Aleluia! Ale Domnului Dumnezeului nostru sunt mântuirea, slava, cinstea și puterea! Pentru că judecățile Lui sunt adevărate și drepte.”
4. Citește 1 Corinteni 3:16,17; 6:19,20 și 10:31. Cum înțelegem din aceste pasaje că Îl putem slăvi pe Dumnezeu?
Potrivit apostolului Pavel, trupul nostru este un sanctuar, locuința Duhului lui Dumnezeu, un templu sfințit prin prezența divină. Scripturile ne cheamă să Îl slăvim pe Dumnezeu în fiecare aspect al vieții noastre. Când Dumnezeu este în centrul vieții noastre, singura noastră dorință este să Îi dăm slavă: prin dieta noastră, prin felul în care ne îmbrăcăm, prin modul în care alegem să ne recreăm sau prin interacțiunile noastre cu alți oameni. Îi dăm slavă lui Dumnezeu când descoperim lumii caracterul Său iubitor prin angajamentul nostru de a face voia Sa. Lucrul acesta este și mai important în lumina judecății de la sfârșitul timpului.
5. Citește Romani 12:1,2. Ce apel face apostolul Pavel în legătură cu ansamblul alegerilor din viața noastră?
Cuvântul grecesc din Noul Testament pentru „trupuri” care apare în acest pasaj este somata, care s-ar traduce mai bine prin: „suma a tot ceea ce suntem – trup, minte și emoții”. Versiunea Phillips a Bibliei traduce expresia „slujbă duhovnicească” prin: „act de închinare conștientă”. Cu alte cuvinte, când îți iei angajamentul de a te „teme de Dumnezeu” și a-I „da slavă” în tot ceea ce faci, predându-I mintea, trupul și emoțiile tale, acesta este un act de închinare conștientă.
Și, tot în lumina judecății lui Dumnezeu, a lua aminte să te supui este, într-adevăr, un gând înțelept.
Gândește-te la ceea ce faci cu trupul tău. Ce poți face pentru a te asigura că Îl slăvești într-adevăr pe Dumnezeu cu el?
A-I da slavă lui Dumnezeu înseamnă a descoperi caracterul Său în noi și a-L face astfel cunoscut. Când Îl facem cunoscut pe Tatăl sau pe Fiul, noi Îl glorificăm pe Dumnezeu. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 7, p. 979
Providența l-a condus poporul lui Dumnezeu în afara obiceiurilor extravagante ale lumii, departe de îngăduirea apetitului și a pasiunii, pentru a lua poziție pe platforma tăgăduirii de sine și a cumpătării în toate lucrurile. Poporul pe care îl conduce Dumnezeu va fi deosebit. Copiii Lui nu vor fi asemenea lumii. Dacă vor urma călăuzirea lui Dumnezeu, vor împlini scopurile Sale, vor supune voința lor voinței Sale. Hristos va locui în inimă. Templul lui Dumnezeu va fi sfânt. Trupul vostru, spune apostolul, este templul Duhului Sfânt. Dumnezeu nu le cere copiilor Săi o tăgăduire de sine care să le vatăme tăria fizică. El le cere să asculte de legile naturale pentru a-și păstra sănătatea fizică. Calea naturală este drumul marcat de El, și aceasta este suficient de largă pentru orice creștin. Cu o mână generoasă, Dumnezeu ne-a pus la îndemână daruri bogate și variate pentru subzistența și bucuria noastră. Pentru ca noi să ne bucurăm însă de un apetit natural, care va păstra sănătatea și va prelungi viața, El limitează pofta. Domnul spune: Atenție! Limitați, tăgăduiți apetitul nefiresc! Dacă ne facem un apetit pervertit, violăm legile făpturii noastre și ne asumăm responsabilitatea de a fi abuzat de trupurile noastre și de a fi adus boala asupra noastră. – Dietă și hrană, p. 160
Omul este lucrarea lui Dumnezeu, capodopera Sa, creat pentru un scop înalt și sfânt și, pe fiecare parte a templului omenesc, Dumnezeu vrea să scrie legea Sa. Fiecare nerv și fiecare mușchi, fiecare înzestrare mintală și fizică trebuie păstrate curate.
Dumnezeu dorește ca trupul nostru să fie un templu pentru Spiritul Său Sfânt. Prin urmare, cât de solemnă este răspunderea care îi revine fiecărui om! Dacă ne întinăm trupul, ne facem rău nouă înșine și, mai mult, le facem rău multor altor oameni. …
… Aveți curaj și învingeți orice obicei care întinează templul sufletului! Suntem cu totul dependenți de Dumnezeu, iar credința noastră este întărită atunci când credem, chiar dacă nu înțelegem planul pe care îl are Dumnezeu cu noi sau consecințele felului Său de a Se purta cu noi. Credința ne îndreaptă privirile înainte și în sus, spre lucrurile viitoare, sprijinindu-ne de singura putere care ne poate face desăvârșiți în El. – Asemenea lui Hristos, p. 165 (31 mai)
Dumnezeu cere o jertfă vie. El ne spune că trupul nostru este templul Duhului Sfânt, sălaşul Spiritului Său, şi le cere tuturor celor care poartă chipul Său să aibă grijă de corpul lor ca să-I poată sluji Lui şi să-I aducă slavă. „Voi nu sunteţi ai voştri” spune apostolul inspirat, „căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ”; de aceea, „proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu”. Pentru a face lucrul acesta, uniţi cu fapta cunoştinţa, cu cunoştinţa, înfrânarea, cu înfrânarea, răbdarea. Este o datorie să ştim cum să ne păstrăm corpul în cea mai bună stare de sănătate şi este o datorie sfântă să trăim după lumina pe care ne-a dat-o Dumnezeu, în îndurarea Sa. – Mărturii, vol. 2, p. 70
„Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus” (Apocalipsa 14:12). Aceasta este imaginea poporului credincios lui Dumnezeu în zilele din urmă. Cu toate acestea, singurul mod în care cineva poate păzi poruncile lui Dumnezeu, atunci sau acum, este prin credința lui Isus. Observăm că textul nu spune „credința în Isus” (chiar dacă și aceasta este extrem de importantă), ci „credința lui Isus”, care este ceva mai mult. Este calitatea credinței care L-a făcut pe Hristos să biruiască cele mai puternice ispite ale lui Satana. Credința este un dar oferit fiecărui credincios. Când exercităm credința pe care Duhul Sfânt o pune în inimile noastre, acea credință crește. Biruim nu prin puterea voinței noastre, ci prin puterea lui Hristos cel viu, care lucrează în noi. Biruim nu prin cine suntem noi, ci prin cine este El. Putem învinge pentru că El a învins. Putem fi biruitori pentru că El a fost biruitor. Putem triumfa asupra ispitei pentru că El a triumfat asupra ispitei.
6. Citește Evrei 4:14-16 și 7:25. Ce înseamnă să biruim și să trăim o viață în care să ne temem de El și să Îi dăm slavă?
Isus, Fiul divin al lui Dumnezeu, a biruit vicleșugurile Diavolului. El a făcut față ispitelor având încredere în făgăduințele lui Dumnezeu, supunându-Și voia voii Tatălui și fiind dependent de puterea Tatălui. Având încredere în El, privind la El și crezând în El, și noi putem fi biruitori. Isus este totul pentru noi, iar esența celor trei solii îngerești este despre El. Mesajul cărții Apocalipsa este unul de biruință, nu de înfrângere. Vorbește despre un popor care învinge prin harul și prin puterea Lui.
Verbul „a birui” este folosit în Apocalipsa, în diferite forme, de unsprezece ori. În viziunea cu cele șapte biserici, care reprezintă biserica creștină din primul secol și până în zilele noastre, Ioan ne descoperă că au existat în fiecare generație credincioși care au biruit. La sfârșitul timpului, cei care vor birui vor moșteni toate lucrurile (Apocalipsa 21:7). Acesta nu este legalism. Este biruința prin Isus Hristos, a cărui viață de neprihănire desăvârșită, și numai ea, le oferă făgăduința vieții veșnice. Este credința în acțiune. Este harul minunat care transformă, care schimbă viața, manifestat în viața credinciosului.
Sunt lucruri în viața ta asupra cărora ți-ai dori să obții biruința? Cum putem traduce dorințele noastre în realitate? Ce poți face pentru a fi unul dintre „biruitorii” din Apocalipsa?
Singura speranță a păcătosului este să se bizuie cu totul pe Hristos. Dumnezeu ne primește numai prin Fiul Său preaiubit și faptele bune sunt doar rodul lucrării făcute de iubirea Sa, prin care ne iartă păcatele. Acestea nu sunt meritul nostru și noi nu primim nimic pentru faptele noastre bune, deci nu le putem considera ca o parte realizată de noi pentru salvarea noastră. Mântuirea este darul fără plată al lui Dumnezeu oferit celui care crede, dat numai prin meritele lui Hristos. Sufletul care este tulburat poate să găsească pace prin credința în Hristos. El nu își poate prezenta faptele sale bune ca un argument pentru salvarea sa. – Our High Calling, p. 118
Și astăzi sunt mii de oameni care au nevoie să învețe același adevăr care i-a fost dat ca învățătură lui Nicodim, prin simbolul cu șarpele înălțat. Ei se încred în ascultarea de Legea lui Dumnezeu, care să-i recomande pentru cer. Când sunt invitați să privească la Isus și să creadă că El îi mântuiește numai prin harul Său, ei exclamă: „Cum se poate face așa ceva?”
La fel ca Nicodim trebuie să fim gata să intrăm în viață ca cel mai mare păcătos. Prin Hristos, deoarece „nu este alt nume sub cer dat oamenilor, prin care să fim mântuiți” (Faptele 4:12). Prin credință primim harul lui Dumnezeu, dar credința nu este mântuitorul nostru. Ea nu ne dă niciun câștig. Ea este numai mâna prin care ne prindem de Hristos și ne însușim meritele Lui, care înseamnă vindecare de păcat. Și nici măcar nu putem să ne pocăim fără ajutorul Duhului Sfânt. Scriptura spune despre Hristos: „Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălțat cu puterea Lui și L-a făcut Domn și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor” (Faptele 5:31). Pocăința vine de la Hristos tot așa cum vine și iertarea. – Hristos, Lumina lumii, p. 175
„Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea și ceea ce câștigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră” (1 Ioan 5:4).
… Ispitele lui Satana nu au nicio putere asupra celui care privește la Hristos ca Autorul și Desăvârșitorul credinţei sale. Satana nu îl poate face să păcătuiască pe cel care acceptă prin credinţă atributele Celui care a fost ispitit în toate ca și noi, dar fără păcat. …
… Acela care se pocăiește de păcatul său și care acceptă darul vieţii Fiului lui Dumnezeu nu poate fi învins. Punând stăpânire, prin credinţă, pe natura divină, el devine copil al lui Dumnezeu. Se roagă, crede. Când este ispitit, el face apel la puterea pentru care Isus a murit ca să ne-o ofere și, astfel, copilul lui Dumnezeu învinge prin harul Său. Orice păcătos trebuie să înţeleagă acest lucru. El trebuie să se pocăiască de păcatele sale, trebuie să creadă în puterea lui Hristos și să accepte această putere, care îl poate ţine departe de păcat și îl poate mântui. …
Adevărul trebuie primit în suflet, iar acesta va produce sfinţirea caracterului. Va rafina și înălţa viaţa și te va pregăti pentru a intra în locurile pe care Hristos le-a pregătit pentru cei care Îl iubesc. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 349 (8 decembrie)
Pavel vorbește despre Isus ca Marele nostru Preot: „De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El” (Evrei 7:25). Să mântuiască în chip desăvârșit. Cuvântul grecesc pentru desăvârșit înseamnă „integral, complet, total”. Isus este cel care ne mântuiește; noi trebuie doar să ne predăm Lui revendicând biruința Sa în dreptul nostru.
„Putem rezuma forța expresiei «Temeți-vă de Dumnezeu» din Apocalipsa drept chemarea finală a lui Dumnezeu ca omenirea să Îl aleagă ca Dumnezeul ei măreț și slăvit […] care va birui asupra forțelor răului care I se opun Lui și planului Său pentru rasa umană (cf. [Apocalipsa] 14:9-11). Această teamă nu se manifestă, cel puțin nu încă (cf. [Apocalipsa] 6:14-17), prin groază și cutremur, ci printr-o supunere plină de bucurie față de Legea lui Dumnezeu și prin închinarea numai la El. Nicio altă putere nu ar trebui considerată demnă de un asemenea devotament, de o asemenea loialitate. […] Teama de Domnul este, prin urmare, o invitație divină pozitivă […] de a fi de partea lui Dumnezeu în conflictul cosmic, pentru a sta în prezența Lui maiestuoasă plini de bucurie și având părtășie eternă cu El (Apocalipsa 21:3,4; 22:3-5)” (Ángel Manuel Rodríguez, The Closing of the Cosmic Conflict: Role of the Three Angels’ Messages, p. 27 – manuscris nepublicat).
Studiu zilnic:
Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 20 (până la „Ce înseamnă a te ruga în Numele lui Isus”).
1. Nici în cine pretinde Elifaz că nu are încredere Dumnezeu?
2. Ce se va întâmpla celui care-i dă pe prieteni să fie trădați?
3. Ce spunea Iov despre pielea de pe dinți?
4. Ce fel de duhuri cârmuiește Dumnezeu?
5. Cum putem îmbrăca veșmintele preoțești ale Mântuitorului?
Pentru studiu suplimentar: Solii alese, „Hristos stă alături de sfinții Săi persecutați”, cartea 3, p. 420.
Privire generală
Soliile celor trei îngeri cuprind, colectiv, un mesaj divin al cărui scop este să pregătească lumea pentru a doua venire a lui Isus. Acest mesaj este menit să aibă un impact practic asupra vieților noastre. El descoperă planul lui Isus pentru cum să trăim în zilele din urmă. Cele trei solii îngerești înseamnă mult mai mult decât niște doctrine teoretice fără o prea mare aplicabilitate practică. Deși poartă în ele o avertizare solemnă pentru cei neconvertiți, care nu poate fi ignorată, scopul lor principal este să ne atragă mai aproape de Isus.
Studiul din această săptămână se concentrează asupra a două expresii din solia primului înger. Prima este expresia „temeți-vă de Dumnezeu”; iar a doua, „dați-I slavă”. După cum vom descoperi în studiul nostru din această săptămână, temerea de Dumnezeu se referă la respect, evlavie și uimire față de înțelepciunea Lui infinită, față de puterea Lui incredibilă și față de harul Lui minunat. Temerea de Domnul este și o stare de spirit, una de loialitate față de Dumnezeu. Într-o eră a importanței de sine exagerate, a consumerismului și a egocentrismului, primul înger ne cheamă să trăim o viață care Îl are în centru pe Dumnezeu, și nu pe noi înșine. Îi dăm slavă lui Dumnezeu prin modul în care trăim. Perspectiva aceasta influențează fiecare aspect al vieții noastre, de la ce mâncăm și ce bem, la lucrurile cu care ne hrănim mintea și la locurile în care mergem. Ea influențează, de asemenea, lucrurile pe care le citim și cele pe care le urmărim pe internet sau la televizor.
Studiul nostru va analiza aceste două expresii, pentru a descoperi impactul pe care îl au asupra vieților noastre în secolul al XXI-lea. Vom explora împreună cum înțelegerea Evangheliei lui Isus Hristos ne face capabili deopotrivă să ne temem de Dumnezeu și să Îi dăm slavă.
Comentariu
A te teme de Dumnezeu înseamnă a trăi o viață care Îl are pe Dumnezeu în centru. În loc să însemne o viață restrictivă, care ne strică bucuria și ne limitează fericirea, a-L pune pe Dumnezeu în centrul vieții reprezintă însăși baza adevăratei identități, a adevăratului scop și a adevăratei bucurii. Isus leagă în mod clar cunoașterea și împlinirea voii Sale de fericirea noastră.
În Ioan 13:17, El declară: „Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceți.” O viață limitată la sine este o viață cu adevărat săracă. A fi prizonier în închisoarea propriului comportament egoist este un mod de trai cât se poate de mizerabil. Cunoașterea lui Hristos, ascultarea de Hristos, trăirea pentru ceva mai important decât noi înșine ne aduce cele mai mari bucurii în viață. Cel care ne-a creat ne-a făcut pentru a trăi cu adevărat pentru bucuriile Împărăției Lui. Textul din Psalmii 16:11 spune astfel: „Îmi vei arăta cărarea vieții; înaintea Feței Tale sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice, în dreapta Ta.”
Comentariul biblic AZȘ face următoarea observație profundă referitor la expresia „temeți-vă de Dumnezeu”, din Apocalipsa 14:7: „Solia cu privire la temerea de Dumnezeu este potrivită mai ales în perioada reprezentantă de predicarea acestui înger, deoarece acum oamenii se închină la zeii materialismului și ai plăcerii și la multe alte invenții ale lor” (volumul 7, p. 827).
„O serie de studii […] publicate în revista Motivation and Emotion au arătat că, pe măsură ce oamenii devin mai materialiști, starea lor de bine și simțământul unui scop sunt reduse, iar dacă devin mai puțin materialiști, acestea cresc. Deși materialismul este bun pentru economie, promovând creșterea acesteia, el poate avea un impact negativ la nivel personal, conducând la anxietate și la depresie. De asemenea, consumerismul poate distruge relații, comunități și mediul înconjurător” (Kirstie Purset „How Consumerism and Materialism of Modern Society Make Us Unhappy, Lonely, and Unconfident” [https://www.learning-mind.com/consumerism-and-materialism-9 unhappy/]).
Apelul din Apocalipsa 14:7, de a ne teme de Dumnezeu, este o invitație de a ne găsi adevărata fericire în a face voia lui Dumnezeu. Apocalipsa 14:7 este un apel de a descoperi în Hristos cea mai mare încântare și cea mai profundă bucurie. Când ne predăm viața lui Isus, ascultarea izvorăște în mod natural din inima noastră. Datoria devine o desfătare și sacrificiile pentru cauza lui Hristos, o plăcere.
Ellen G. White afirmă: „Orice ascultare adevărată vine din inimă. Hristos a lucrat în felul acesta. Și dacă noi consimțim, El Se va identifica în așa măsură cu gândurile și cu țintele noastre, încât va lega inima și mintea noastră cu voința Sa, astfel că, atunci când ascultăm de El, vom împlini propriile îndemnuri. Voința, înnobilată și sfințită, își va găsi cea mai mare plăcere în slujirea Lui. Când Îl cunoaștem pe Dumnezeu așa cum avem privilegiul să-L cunoaștem, viața noastră va fi una de continuă ascultare. Prin aprecierea caracterului lui Hristos, prin comuniunea cu Dumnezeu, păcatul va ajunge pentru noi ceva odios” (Hristos, Lumina lumii, p. 668).
A-I da slavă lui Dumnezeu înseamnă a-L onora prin stilul tău de viață. A-I da slavă lui Dumnezeu implică recunoașterea faptului că suntem ambasadori ai lui Hristos. Suntem lumina lumii – sarea pământului. Cuvântul folosit pentru „slavă” în Apocalipsa 14:7 și întâlnit frecvent în Noul Testament, doxa, poate avea două sensuri diferite. Primul sens indică cinstea, faima sau recunoașterea. În acest sens, a-I da slavă lui Dumnezeu ar însemna a-I da cinstea sau recunoașterea care I se cuvine pe bună dreptate, pentru că El ne-a creat, El ne răscumpără, El ne păzește viața în fiecare zi și Se va întoarce după noi. În același timp, există un alt aspect al cuvântului doxa, care este adeseori trecut cu vederea. În unele cazuri, în Noul Testament, doxa poate însemna strălucire sau apariție glorioasă. Potrivit apostolului Pavel, slava lui Dumnezeu strălucea pe fața lui Isus Hristos (2 Corinteni 4:6). „Când această slavă a lui Dumnezeu descoperită în Hristos strălucește din Evanghelie în inima și mintea credinciosului, îl transformă în «lumină în Domnul» (Efeseni 5:8). De aceea, «noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă» (2 Corinteni 3:18)” (Comentariul biblic AZȘ, vol. 6, p. 503). Întruchiparea acestei duble semnificații – cinstirea lui Dumnezeu și apărarea reputației Lui în timp ce permitem strălucirii gloriei Sale să se vadă în viețile noastre – trebuie să fie țelul fiecărui creștin.
Această dublă semnificație ne conduce la câteva întrebări de bază: Îi putem da slavă lui Dumnezeu dacă nu reușim să avem grijă de trupul nostru? Este posibil să Îl cinstim pe Dumnezeu atunci când încălcăm de bunăvoie principiile Sale de sănătate? Ce relație există între obiceiurile noastre legate de stilul de viață și sănătatea noastră spirituală?
În 1 Corinteni 6:19,20, apostolul Pavel ne oferă un răspuns la aceste întrebări: „Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.”
Apostolul ne ajută să înțelegem mai bine ce înseamnă să Îl slăvești pe Dumnezeu: „Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31). Când ne predăm viața lui Hristos, trupul nostru devine templu al Duhului Sfânt. Cu siguranță, și un necredincios poate fi impresionat de Duhul lui Dumnezeu, convins de Duhul lui Dumnezeu și mișcat de Duhul lui Dumnezeu, dar Duhul Sfânt locuiește doar în viața creștinului devotat. Trupul acestuia devine locuința Duhului Sfânt. Această locuire este, într-adevăr, un gând minunat: a treia Persoană a Dumnezeirii locuiește în viața credincioșilor. Trupul nostru devine locuința Duhului lui Dumnezeu. Prin urmare, pângărirea trupului nostru și încălcarea de bunăvoie a legilor sănătății înseamnă necinstirea Făcătorului nostru. Suntem ai lui Hristos pentru că El ne-a creat și ne-a răscumpărat.
Mai există un motiv pentru care este esențial să Îl slăvim pe Dumnezeu prin practicile noastre în materie de sănătate. Spiritualitatea și sănătatea sunt strâns legate între ele. Duhul Sfânt comunică cu noi prin facultățile spirituale ale creierului nostru. Dacă acesta este hrănit de un sânge de slabă calitate, din cauza unor obiceiuri nesănătoase, vom fi mai puțin capabili să discernem vocea Duhului Sfânt. Înțelegerea planului de mântuire și a adevărului biblic ne va fi întunecată și compromisă. Dacă ne distrugem trupul din cauza neglijării voite a sănătății, mărturia noastră pentru lume cu siguranță nu va fi una care Îl slăvește pe Dumnezeu. Acest principiu nu se aplică numai obiceiurilor noastre în materie de sănătate, ci și lucrurilor pe care le privim la televizor și pe care le citim în reviste și în cărți, conținutului care ne consumă timpul petrecut pe internet și unei mulțimi de alte practici legate de stilul de viață.
A ne teme de Dumnezeu este o invitație la a avea o viață care Îl are în centru pe El, slăvindu-L prin tot ceea ce facem. Această invitație este chemarea ceasului judecății, o chemare care va pregăti un popor pentru venirea lui Isus. Prin harul și prin puterea Lui, Îi putem da slavă, Îi putem cinsti Numele și putem străluci ca lumini în această lume întunecată. O astfel de viață este chemarea și destinul nostru.
Aplicație
Citește și meditează: În urmă cu câțiva ani, pastorul Mark Finley ajuta o femeie în vârstă să renunțe la fumat. Studiau Biblia împreună, făceau consiliere și se rugau împreună, dar nimic nu părea să funcționeze. Pur și simplu nu avea motivația să renunțe la fumat. De fapt, îi plăcea să fumeze și voia să renunțe doar cu jumătate de inimă. Într-o zi, când pastorul Finley a vizitat-o pe bătrână, a găsit-o cu un zâmbet larg pe față, exclamând:
– Frate pastor Finley, am renunțat! Am renunțat! Nu am fumat de câteva zile.
Nerăbdător să descopere ce anume provocase această schimbare, pastorul a întrebat-o:
– Ce te-a motivat?
Ea a răspuns simplu:
– Nepoțica mea în vârstă de șapte ani.
A continuat să explice:
– Într-o seară, stăteam pe scaunul meu preferat fumând în voie și nepoțica mi s-a așezat în poală și mi-a spus: „Bunico, atunci când o să mă fac mare vreau să fumez așa ca tine.” Atât mi-a trebuit, frate pastor. Am renunțat de dragul ei.
Dacă o bunică poate renunța la fumat de dragul nepoatei ei, nu putem și noi, prin harul lui Dumnezeu și prin puterea Duhului Său, să renunțăm la orice obicei care nu este în armonie cu voia Sa, de dragul lui Hristos? Diavolul spune că este imposibil să ne învingem obiceiurile rele și tendințele păcătoase. Isus spune: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieții […] Fii credincios până la moarte și-ți voi da cununa vieții” (Apocalipsa 2:7-10). Isus ne făgăduiește puterea de a ieși biruitori în lupta cu răul.
Întreabă-i pe membrii grupei tale:
1. Cum ne cheamă întreita solie îngerească atât la ascultare, cât și la o trăire evlavioasă în acest ceas de criză din istoria pământului?
2. În ce mod ne oferă Isus, Mântuitorul și Domnul nostru, atât motivația, cât și puterea de a învinge?