Ceasul judecății Lui

În urmă cu câțiva ani, revista National Geographic a scris despre un incendiu de pădure în Parcul Național Yellowstone din Statele Unite. După ce acesta s-a stins, pădurarii au traversat muntele pentru a evalua pagubele. Un pădurar a găsit o pasăre care fusese efectiv transformată în cenușă la baza unui copac. Oarecum dezgustat de priveliștea sinistră, a mișcat pasărea cu un băț.
Când a lovit-o, trei puișori au ieșit de sub aripile mamei lor moarte. Mama iubitoare, pe deplin conștientă de dezastrul iminent, își adunase odraslele la baza copacului și le protejase cu aripile ei. Ar fi putut zbura undeva unde să fie în siguranță, dar refuzase să își părăsească puișorii. Ce imagine a credinciosului care este în siguranță în Hristos!
Flăcările judecății lui Dumnezeu s-au năpustit și s-au stins asupra Lui, la Calvar, și toți cei care sunt în Hristos sunt în siguranță pentru totdeauna sub aripile Lui. La cruce, Hristos a fost judecat ca un păcătos condamnat, pentru ca noi să putem fi judecați ca niște cetățeni neprihăniți ai Împărăției cerești. El a fost judecat ca un criminal pentru ca noi să fim eliberați de focurile nimicitoare ale pieirii veșnice, atât în sens figurat cât și în sens literal.

6 mai – Sabatul companionului 
 

Comentariu EGW

Noi formăm o parte din marea țesătură a omenirii și o influență reciprocă se exercită asupra noastră, nu numai în biserică, ci familia din cer și cea de pe pământ devin una pentru ca Hristos să poată deveni o putere în lume. Toate nestematele adevărului date patriarhilor și profeților, acumulate de la o epocă la alta și de la o generație la alta trebuie adunate ca o moștenire de preț. 
… Poporul lui Dumnezeu de astăzi are toate privilegiile și ocaziile generațiilor trecute și o lumină mai mare, care să-l facă mai puternic în lucrarea lui Dumnezeu decât au fost cei din generațiile anterioare. Aceste avantaje înseamnă o răspundere mai mare. Eforturile noastre trebuie să fie proporționale cu comorile cerești care ne-au fost încredințate pentru a le deschide calea și altora către ele.
Domnul este la ușă. Inteligențele cerești unite cu cei sfințiți de pe pământ trebuie să proclame a treia solie îngerească și să vestească avertizarea: Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. „Încă puțină, foarte puțină vreme, și Cel ce vine va veni și nu va zăbovi” (Evrei 10:37). Trebuie să fie pregătit un popor care să stea în picioare în ziua Domnului, care să rămână în picioare după ce va fi biruit totul. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 170 (10 iunie)

„Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Romani 13:12).
Venirea Domnului este foarte aproape. Nu avem decât foarte puțin timp în care să ne pregătim. Dacă sunt neglijate ocaziile favorabile, urmarea va fi o pierdere veșnică. Avem nevoie de o legătură strânsă cu Domnul. Nu suntem în siguranță nici măcar o clipă dacă nu suntem conduși și stăpâniți de Duhul lui Dumnezeu. …
Viața este scurtă. Lucrurile acestei lumi se duc odată ce sunt folosite. Să fim înțelepți și să construim pentru eternitate. Nu ne putem permite să risipim momentele prețioase sau să ne angajăm în activități care nu vor aduce rod pentru eternitate. Să ne petrecem timpul adunând cunoștință din Scriptură, înfrumusețând și sfințindu-ne viața, aducând binecuvântare și înnobilând viața și caracterul altora. Această lucrare va primi aprobarea lui Dumnezeu, iar noi vom primi binecuvântarea cerească: „Bine, rob bun și credincios.” – Our High Calling, p. 187
Tăria atotputernică a Duhului Sfânt este apărarea oricărui suflet zdrobit. Hristos nu va permite ca vreun om care, în pocăință și credință, I-a cerut protecție să treacă sub puterea vrăjmașului. Este adevărat că Satana este o ființă puternică, însă mulțumim lui Dumnezeu că avem un Mântuitor tare, care l-a aruncat pe cel rău din ceruri. Satana este mulțumit când preamărim puterea lui. De ce să nu vorbim despre Isus? De ce să nu preamărim puterea și iubirea Sa? – Divina vindecare, p. 94
 

După cum am văzut deja, trebuie să aibă loc o judecată înainte de venirea lui Hristos. Îngerul anunță cu voce tare că „a venit ceasul judecății Lui” (Apocalipsa 14:7). Cartea lui Daniel ne spune când începe această judecată.

1. Citește Daniel 8:14. Ce cronologie specifică ne oferă Daniel în ceea ce privește curățirea sanctuarului?

Fiecare evreu înțelegea clar semnificația curățirii sanctuarului pământesc. Aceasta avea loc în Ziua Ispășirii, care era ziua judecății. Deși Daniel înțelegea conceptul curățirii sanctuarului și al judecății, era confuz cu privire la cele 2.300 de zile.

2. Citește Daniel 8:27 și Daniel 9:21,22. Care a fost răspunsul lui Daniel la viziunea cu cele 2.300 de zile și cum i-a răspuns Dumnezeu?

La sfârșitul capitolului 8 din Daniel, Daniel leșină și exclamă: „Eram uimit de vedenia aceasta, și nimeni nu știa” (Daniel 8:27). Este vorba despre viziunea celor 2.300 de zile (restul viziunii fusese deja explicat; vezi Daniel 8:19-22). Capitolul următor, Daniel 9, vorbește despre îngerul Gabriel, care vine să îi explice lui Daniel profeția celor 2.300 de zile. „Daniele, am venit acum să-ți luminez mintea” (Daniel 9:22).
Gabriel îl uimește pe Daniel când îi descoperă un răspuns la rugăciunea lui mult mai exhaustiv decât ar fi visat el vreodată. Îngerul Gabriel l-a luat pe Daniel într-o călătorie în timp și i-a arătat adevărul despre Mesia care avea să vină, oferindu-i datele exacte ale începutului lucrării Lui și ale morții Lui dureroase, evenimente legate direct de curățirea Templului, din Daniel 8. Cu alte cuvinte, moartea lui Hristos și judecata sunt inseparabile.

De ce este important că moartea lui Isus, așa cum este descoperită în Daniel 9:24-27, este direct legată de judecata din Daniel 8:14? Ce adevăr măreț ne este arătat prin această legătură?

Comentariu EGW

Satana i-a făcut pe mulți să creadă că părțile profetice ale cărților lui Daniel și Ioan, descoperitorul, nu pot fi înțelese. Dar făgăduința este clară – o binecuvântare deosebită va însoți studierea acestor prorocii. „Cei înțelepți vor înțelege” (Daniel 12:10) s-a spus despre vedeniile lui Daniel care urmau să fie desigilate în zilele de pe urmă, iar despre descoperirea dată de Hristos slujitorului Său Ioan, pentru călăuzirea poporului lui Dumnezeu prin toate veacurile, făgăduința este: „Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii și păzesc lucrurile scrise în ea!” (Apocalipsa 1:3). – Profeți și regi, p. 547

După ce i s-a poruncit lui Daniel: „Ia aminte dar la cuvântul acesta și înțelege vedenia”, primele cuvinte ale îngerului au fost: „Șaptezeci de săptămâni sunt hotărâte asupra poporului tău și cetății tale celei sfinte”. Cuvântul tradus aici prin „hotărât” înseamnă literal „tăiat”, șaptezeci de săptămâni, reprezentând patru sute nouăzeci de ani, sunt declarați de înger a fi tăiați, ca aparținând îndeosebi iudeilor. Însă din ce au fost tăiați? Cele două mii trei sute de zile erau singura perioadă de timp menționată în capitolul 8, deci aceasta trebuie să fie perioada din care au fost tăiate cele șaptezeci de săptămâni; ele sunt deci o parte din cele două mii trei sute de zile, iar aceste două perioade trebuie să înceapă în același timp. Cele șaptezeci de săptămâni, conform declarației îngerului, trebuiau să înceapă la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului. Și dacă se putea găsi data acestei porunci, atunci putea fi precizat punctul de plecare pentru marea perioadă de două mii trei sute de zile. – Tragedia veacurilor, p. 326 

Prin acest serviciu anual, poporul era învățat cu privire la importantele adevăruri ale ispășirii. În jertfele pentru păcat aduse în timpul anului fusese primit sângele victimei în locul păcătosului, dar sângele acesta nu făcuse o ispășire deplină pentru păcat. El nu făcuse decât să procure mijloacele prin care păcatul era transferat asupra sanctuarului. … În Ziua Ispășirii, marele-preot … mergea în Locul Preasfânt cu sângele jertfei și stropea din el spre capacul ispășirii, care era deasupra tablelor Legii. În felul acesta, cerințele Legii, care cerea viața păcătosului, erau satisfăcute. Apoi, în calitatea sa de mijlocitor, marele-preot lua păcatele asupra sa și, ieșind din sanctuar, ducea cu sine povara vinovăției poporului Israel. La ușa tabernaculului, își punea mâinile pe capul țapului de trimis și mărturisea asupra lui „toate fărădelegile copiilor lui Israel și toate călcările lor de lege, cu care au păcătuit ei”, punându-le „pe capul țapului”. Iar când țapul care purta păcatele acestea era trimis în pustie, se socotea că, odată cu el, și aceste păcate au fost îndepărtate pentru totdeauna de la popor. Aceasta a fost slujba săvârșită drept „chipul și umbra lucrurilor cerești” (Evrei 8:5). – Patriarhi și profeți, p. 355
 

3. Citește Daniel 8:17,19,26. Cărei perioade declară îngerul că se aplică viziunea celor 2.300 de zile din Daniel 8 și de ce este atât de important să o înțelegem?

Unii afirmă că cele 2.300 de zile sunt zile literale. Ei mai cred și că acest corn mic din Daniel 8 îl reprezintă pe liderul armatei seleucizilor, Antioh Epifanul (216 î.Hr.–164 î.Hr.), care a atacat Ierusalimul și a pângărit templul evreiesc, chiar dacă cele 2.300 de zile nu se încadrează perfect în această perioadă. Însă această interpretare este contrară indicațiilor clare ale îngerului că viziunea se aplică „vremii sfârșitului”. Cu siguranță, Antioh nu a trăit în vremea sfârșitului.

În Daniel 8, Gabriel începe să explice profeția celor 2.300 de seri și dimineți. Identifică berbecul cu Medo-Persia și țapul, cu Grecia (Daniel 8:20,21). Deși nu este numit, la fel ca puterile dinaintea lui, cornul cel mic este, în mod evident, Roma (Daniel 8:9,23,24). Îngerul descrie apoi un fel de fază religio-politică a Romei, în care aceasta avea să arunce „adevărul la pământ” (Daniel 8:10-12,25) și să intre în conflict cu lucrarea lui Isus din ceruri (Daniel 8:10-12). Curățirea sanctuarului din Daniel 8:14, punctul culminant al capitolului, este răspunsul lui Dumnezeu la provocarea puterilor pământești și religioase care au încercat să uzurpe autoritatea lui Dumnezeu. Este parte din soluția divină a lui Dumnezeu la problema păcatului. 

Gabriel este gata să explice detaliile din cronologia profetică a lui Dumnezeu. La sfârșitul capitolului 8, putem vedea clar că Daniel nu a înțeles partea despre viziunea celor 2.300 de zile (Daniel 8:27). Partea de dinainte, despre berbec, țap și cornul cel mic, fusese explicată în totalitate, inclusiv prin numirea directă a primelor două puteri (Daniel 8:20,21). Însă curățirea sanctuarului nu fusese explicată. 
Îngerul Gabriel, care a apărut în Daniel 8, apare acum în Daniel 9 și îi spune: „Când ai început tu să te rogi, a ieșit cuvântul, și eu vin să ți-l vestesc; căci tu ești preaiubit și scump. Ia aminte dar la cuvântul acesta și înțelege vedenia!” (Daniel 9:23). Ce vedenie? După cum o să vedem mâine, viziunea celor 2.300 de zile, singura parte din viziunea anterioară, din Daniel 8, care nu îi fusese încă explicată lui Daniel.

Gabriel l-a numit pe Daniel „preaiubit și scump”. Ce ne spune lucrul acesta despre legătura profundă dintre cer și pământ?

Comentariu EGW

Însă Dumnezeu îi poruncise solului Său: „Gabriele, tâlcuiește-i vedenia aceasta!” Această însărcinare trebuia îndeplinită. În ascultare de ea, îngerul s-a întors la Daniel și i-a zis: „Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea. … Ia aminte dar la cuvântul acesta şi înţelege vedenia!” (Daniel 8:16; 9:22,23,25-27). În vedenia din capitolul 8 era un punct important care fusese lăsat neexplicat referitor la timp – perioada de două mii trei sute de zile –, de aceea îngerul, rezumând explicația, a zăbovit mai ales asupra acestui punct. …
Îngerul fusese trimis la Daniel cu scopul precis de a-i explica punctul pe care nu-l înțelesese în viziunea din capitolul 8, declarația cu privire la timp – „până vor trece două mii trei sute de zile, apoi Sfântul Locaș va fi curățit”. – Tragedia veacurilor, p. 325–326 

După cum păcatele oamenilor din vechime erau transferate simbolic asupra sanctuarului pământesc, prin sângele jertfei pentru păcat, tot așa păcatele noastre sunt transferate în fapt asupra Sanctuarului ceresc, prin sângele lui Hristos. Și, după cum curățirea tipică a sanctuarului pământesc era îndeplinită prin îndepărtarea păcatelor care îl întinaseră, tot așa curățirea reală a celui ceresc trebuia să fie îndeplinită prin îndepărtarea, sau ștergerea păcatelor care sunt înregistrate acolo. Faptul acesta făcea necesară o examinare a cărților cerești pentru a stabili cine este îndreptățit, prin pocăința de păcat și prin credința în Domnul Hristos să beneficieze de ispășirea asigurată de El. Ca urmare, curățirea Sanctuarului implică o judecată de cercetare. Lucrarea aceasta trebuie să fie îndeplinită înainte ca Domnul Hristos să vină pentru a-i salva pe cei din poporul Său, deoarece, atunci când vine, răsplata Sa este cu El ca să dea fiecărui om după faptele lui (Apocalipsa 22,12). 

Astfel, aceia care au urmat lumina progresivă a cuvântului profetic au înțeles că în 1844, la încheierea celor două mii trei sute de zile profetice, în loc de a veni pe pământ, Domnul Hristos a intrat în Sfânta Sfintelor din Sanctuarul ceresc, în prezența lui Dumnezeu, pentru a îndeplini lucrarea finală a ispășirii, care pregătea venirea Sa. – Istoria mântuirii, p. 378 
Trebuie să lucrăm cât este încă ziuă, căci, la venirea nopţii întunecate a necazului şi suferinţei, va fi prea târziu să lucrăm pentru Dumnezeu. Isus Se află în templul Său sfânt şi va accepta acum jertfele noastre, rugăciunile şi mărturisirile greşelilor şi păcatelor noastre şi va ierta toate fărădelegile lui Israel, pentru a putea fi şterse înainte ca El să iasă din Sanctuar. Când Isus părăseşte Sanctuarul, cei care sunt sfinţi şi fără prihană se vor sfinţi şi vor trăi şi mai departe în neprihănire, căci toate păcatele lor vor fi şterse atunci şi ei vor fi pecetluiţi cu sigiliul viului Dumnezeu. Dar cei care sunt nedrepţi şi întinaţi vor fi nedrepţi şi se vor întina şi mai departe, căci atunci nu va mai fi un Mare-Preot în Sanctuar, care să prezinte jertfele, mărturisirile şi rugăciunile lor înaintea scaunului de domnie al Tatălui. De aceea, tot ce trebuie făcut pentru a salva sufletele de apropiata furtună a mâniei trebuie să fie înfăptuit înainte ca Isus să părăsească Sfânta Sfintelor din Sanctuarul ceresc. – Scrieri timpurii/Experiențe și viziuni, p. 48
 

4. Citește Daniel 9:23. Ce instrucțiuni specifice îi oferă îngerul lui Daniel? De ce este lucrul acesta important în înțelegerea semnificației curățirii sanctuarului, din Daniel 8:14?

Îngerul i-a spus clar lui Daniel: „Ia aminte dar la cuvântul acesta și înțelege vedenia” (Daniel 9:23). Ce cuvânt și ce vedenie? Pentru că în Daniel 9 nu apare nicio vedenie, îngerul Gabriel trebuie să fi vorbit despre acea parte din viziunea din Daniel 8 pe care profetul nu o înțe­lesese – viziunea celor 2.300 de zile (Daniel 8:27).

5. Gabriel continuă în Daniel 9:24-27. Despre ce evenimente din viața și din lucrarea lui Isus vorbește aici?

Prima parte a acestei profeții are legătură cu poporul lui Dumnezeu, cu evreii. „Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău” – poporul evreu (Daniel 9:24). În profeția biblică, o zi profetică este echivalentă cu un an literal (Ezechiel 4:6; Numeri 14:34). În Daniel și în Apocalipsa, atunci când apar imagini simbolice, de obicei avem și un timp profetic simbolic. Unul dintre modurile în care putem fi siguri că aici se aplică principiul profetic de o zi pentru un an este faptul că, atunci când îl folosim în profeția lui Daniel, fiecare eveniment de pe axa timpului se potrivește perfect (vezi lecția de mâine). Dacă aplicăm acest principiu, șaptezeci de săptămâni sunt alcătuite din 490 de zile. Pentru că o zi profetică este echivalentul unui an literal, 490 de zile sunt 490 de ani literali.
Gabriel îi spune lui Daniel că 490 de ani sunt „tăiați” (sensul literal al cuvântului evreiesc chathak, tradus de D. Cornilescu prin „hotărât”). Tăiați din ce? Ar putea fi numai din singura profeție legată de timp amintită aici, cele 2.300 de zile din Daniel 8:14. Acești 490 de ani, o profeție temporală, sunt direct legați de profeția temporală din Daniel 8:14, singura parte din viziune rămasă neexplicată în Daniel 8 și singura profeție legată de timp din Daniel 8. Astfel, putem vedea că, prin această profeție, Gabriel vine în ajutorul lui Daniel pentru ca acesta să înțelea­gă capitolul anterior: cele 2.300 de zile. 

 

Comentariu EGW

Cerul s-a plecat să asculte cererea stăruitoare a prorocului [Daniel]. Chiar înainte de a-și încheia rugăciunea pentru iertare și restatornicire, puternicul Gabriel i s-a arătat din nou și i-a atras atenția la vedenia pe care o avusese înainte de căderea Babilonului și de moartea lui Belșațar. Și atunci, îngerul i-a descris în amănunt perioada celor șaptezeci de săptămâni care aveau să înceapă de la „darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului” (vers. 25). 

Rugăciunea lui Daniel fusese înălțată „în anul întâi al domniei lui Darius” (vers. 1), monarhul persan al cărui general, Cirus, luase de la Babilon sceptrul conducerii universale. Domnia lui Darius a fost onorată de Dumnezeu. La el a fost trimis îngerul Gabriel, aşa cum a spus: „ca să-l ajut şi să-l sprijin” (Daniel 11:1). După moartea lui Darius, care a survenit cam la doi ani după căderea Babilonului, a urmat la tron Cirus, iar începutul domniei lui a marcat împlinirea celor șaptezeci de ani de când prima grupă de evrei fusese luată de Nebucadneţar din ţara lor şi dusă la Babilon. – Profeți și regi, p. 556 
La încheierea „vremii” – a celor șaizeci și nouă de săptămâni din Daniel capitolul 9, care urmau să se întindă până la „Unsul”, Mesia – Hristos primise ungerea Duhului, după ce fusese botezat de Ioan în Iordan. Iar „Împărăția lui Dumnezeu”, despre care ei spuseseră că este la uși, fusese întemeiată prin moartea lui Hristos. Această împărăție nu era așa cum fuseseră ei învățați să creadă, o împărăție pământească. Nu era nici împărăția aceea veșnică, nemuritoare, care va fi întemeiată atunci când „domnia, stăpânirea și puterea tuturor împărățiilor de sub cerul întreg, vor fi date poporului sfinților Celui Preaînalt”, acea împărăție veșnică în care „toate puterile Îl vor sluji și-L vor asculta” (Daniel 7:27). – Tragedia veacurilor, p. 347 

În zilele noastre, la fel ca în timpul lui Hristos, se dă o interpretare greşită Scripturilor. Dacă iudeii ar fi cercetat Scripturile cu seriozitate şi rugăciune, efortul lor ar fi fost răsplătit printr-o cunoaştere corectă a timpului, şi nu doar a timpului, ci şi a modalităţii în care urma să vină Hristos. Ei nu i-ar fi atribuit primei veniri a lui Hristos slava celei de a doua veniri. Ei au avut mărturia lui Daniel, mărturia lui Isaia şi a celorlalţi profeţi şi au avut învăţăturile lui Moise, iar Însuşi Hristos a fost în mijlocul lor, şi totuşi ei încă mai cercetau Scripturile ca să găsească dovezi cu privire la venirea Sa. …
Mulţi fac la fel în timpul nostru, în 1897, pentru că nu au avut o experienţă cu privire la adevărurile cruciale cuprinse în soliile primului, celui de al doilea şi al treilea înger. Unii cercetează Scripturile pentru a găsi dovezi că vestirea acestor solii se află încă în viitor. Ei adună laolaltă adevărurile acestor solii, dar nu reuşesc să le aşeze în locul corespunzător în istoria profetică. … Ei nu cunosc semnele venirii lui Hristos şi nici semnele sfârşitului lumii. – Evanghelizare, p. 612–613 
 

Gabriel a început explicarea profeției de 490 de ani cu un eveniment extrem de important pentru Daniel și pentru evrei – porunca de reconstruire a Ierusalimului. Deși au fost date diferite decrete cu privire la Ierusalim, în Ezra 7, descoperim că decretul dat în 457 î.Hr. le-a permis evreilor nu numai să se întoarcă în țara lor natală, ci și să se organizeze ca o comunitate religioasă (vezi Ezra 7:13,27). 
Este important să notăm că decretul lui Artaxerxes a fost dat în toamna anului 457 î.Hr. De la acest decret, din 457 î.Hr., și până la Mesia, potrivit lui Daniel aveau să treacă 69 de săptămâni, sau 483 de ani (69 x 7). Dacă începem cu anul 457 î.Hr. și ne deplasăm în timp după cronologia istorică, ajungem la anul 27 d.Hr.
Cuvântul Mesia înseamnă „Cel Uns”. În 27 d.Hr, Isus Hristos, Mesia, a fost botezat (vezi Matei 3:13-17). Daniel a prezis cu sute de ani înainte anul exact al botezului lui Hristos, vremea când Isus avea să Își înceapă cei trei ani și jumătate de lucrare. 

6. Citește Romani 5:6-9 și Daniel 9:26. Ce adevăruri ne sunt descoperite aici?

„După aceste șaizeci și două de săptămâni Unsul va fi stârpit, și nu va avea nimic” (în KJV, „dar nu pentru Sine”) (Daniel 9:26). Unsul avea să fie „stârpit” sau crucificat. Versetul adaugă „dar nu pentru Sine”. Cu alte cuvinte, moartea lui Hristos pe crucea Calvarului a fost pentru noi, nu pentru El, de aceea Pavel a putut scrie: „Dar Dumnezeu Își arată dra­gostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8).

În Daniel 9:27 citim că, în mijlocul ultimei săptămâni, al ultimilor șapte ani, Hristos avea să facă „să înceteze jertfa și darul de mâncare”. În mijlocul acestei ultime săptămâni, în anul 31 d.Hr., Hristos a confirmat legământul veșnic prin sângele Său, murind pe cruce, iar sistemul jert­felor și-a pierdut întreaga semnificație profetică. 
Aceste profeții descoperă că Hristos, Mesia, avea să fie crucificat și să pună capăt, astfel, semnificației profetice a sistemului jertfelor în primăvara anului 31 d.Hr. Aceste preziceri s-au împlinit în detaliu. Exact în ziua de Paște, când preotul jertfea mielul de Paște, Hristos, adevă­-ratul Miel, a fost sacrificat pentru noi.

Având în minte cele scrise mai sus, citește Marcu 15:38 și Matei 3:15,16. Cum ne ajută aceste versete să înțelegem profeția din Daniel 9:24-27?

Comentariu EGW

Timpul primei veniri și al unora dintre evenimentele principale legate de lucrarea Mântuitorului i-a fost făcut cunoscut lui Daniel de îngerul Gabriel: „Șaptezeci de săptămâni”, a zis îngerul, „au fost hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispășirea păcatelor, până la ispășirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veșnice, până la pecetluirea vedeniei și a prorociei și până la ungerea Sfântului sfinților” (Daniel 9:24). … Cele șaptezeci de săptămâni, sau patru sute nouăzeci de zile, reprezintă patru sute nouăzeci de ani. Este dat și punctul de plecare pentru această perioadă: „Să știi dar și să înțelegi că, de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece șapte săptămâni; apoi... șaizeci și două de săptămâni” (Daniel 9:25), șaizeci și nouă de săptămâni sau patru sute optzeci și trei de ani. Porunca pentru refacerea și clădirea Ierusalimului … a intrat în vigoare în toamna anului 457 î.Hr. (vezi Ezra 6:14). De la această dată, patru sute optzeci și trei de ani se întind până în toamna anului 27 d.Hr. Conform profeției, această perioadă urma să ajungă până la Mesia, Cel Uns. În anul 27 d.Hr., Isus a primit la botez ungerea cu Duhul Sfânt și, la scurt timp după aceea, Și-a început slujirea. Apoi a fost vestită solia: „S-a împlinit vremea!” (Marcu 1:15). – Profeți și regi, p. 698 

Timp de șapte ani după ce Mântuitorul Și-a început lucrarea, Evan­ghelia avea să le fie predicată îndeosebi iudeilor, timp de trei ani și jumătate de Hristos Însuși și, după aceea, de apostoli. „La jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mâncare” (Daniel 9:27). În primăvara anului 31 d.Hr., adevărata jertfă, Hristos Însuși, a fost adusă pe Calvar. Atunci, perdeaua templului s-a sfâșiat în două, arătând că însemnătatea și caracterul sacru al serviciului jertfelor trecuseră. Venise timpul ca jertfa și darul pământesc să înceteze. 

O săptămână – șapte ani – s-a încheiat în anul 34 d.Hr. Atunci, prin uciderea lui Ștefan cu pietre, iudeii au pecetluit respingerea Evangheliei. – Profeți și regi, p. 699 
Dincolo de crucea de pe Golgota, cu suferința și ocara ei, Isus a privit la ziua finală, ziua cea mare, când prințul puterii văzduhului va fi distrus odată cu pământul, care a fost mutilat atâta vreme prin revolta lui. …
De aici înainte, urmașii lui Hristos trebuiau să privească la Satana ca la un vrăjmaș înfrânt. Pe cruce, Isus urma să câștige biruința pentru ei; El dorea ca ei să primească biruința aceasta ca fiind a lor. „Iată”, a zis El, „că v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului, și nimic nu vă poate vătăma.” …
… Mântuitorul este alături de cei ispitiți și încercați. Cu El nu poate fi insucces, pierdere, imposibilitate sau înfrângere; noi putem totul prin Acela care ne întărește. – Hristos, Lumina lumii, p. 490 
 

Primii 490 de ani din profeția de 2.300 de ani erau destinați în mod special poporului evreu din vechime și venirii lui Mesia. Ultima parte a celor 2.300 de ani are de-a face cu poporul lui Dumnezeu, atât evrei, cât și neamuri, incluzând curățirea sanctuarului ceresc și, în cele din urmă, a doua venire a lui Hristos. 
Primii 490 de ani se aplică primei veniri a lui Mesia și s-au încheiat în anul 34 d.Hr. Dacă scădem 490 de ani din cei 2.300, rămânem cu 1.810 ani. Acești 1.810 ani se aplică poporului lui Dumnezeu. Dacă începem cu anul 34 d.Hr. și adăugăm 1.810 ani, ajungem la anul 1844 d.Hr.
În lumina curățirii sau restabilirii adevărului cu privire la sanctuar și la judecata cerească de la sfârșitul timpului, Dumnezeu face un apel final către întreaga omenire, în Apocalipsa 14:6,7, ca aceasta să răspundă iubirii Sale, să accepte harul Său și să trăiască în ascultare și în evlavie. 

7. Citește Leviticul 16:16. Care era motivul curățirii sanctuarului și ce ne învață lucrul acesta despre Evanghelie?

Din cauza păcatelor și a nelegiuirilor poporului, sanctuarul trebuia curățit, lucru care se făcea numai prin sângele animalelor. Același lucru se întâmplă și în cazul nostru. Avem nevoie de un Mântuitor, a cărui viață este simbolizată de animalele jertfite în Ziua Ispășirii ca singur mod de a trece de judecată. 

8. Citește Leviticul 23:26-29. Ce a poruncit Dumnezeu poporului Său să facă în acea zi a judecății și ce ar trebui să însemne lucrul acesta pentru noi astăzi?

Israeliții trebuiau să își smerească sufletele. Această expresie indică faptul că trebuiau să fie umili și să își cerceteze inimile, să își mărturisească păcatele, să se pocăiască și să Îi ceară lui Dumnezeu să îi curețe, la fel cum marele-preot curăța sanctuarul pământesc.

Capitolele profetice Daniel 7–9 și Apocalipsa 14 se concentrează în mod special pe apelurile urgente de a ne pregăti pentru ceasul judecății. Începând cu anul 1844, trăim în ceasul judecății, iar prima solie îngerească din Apocalipsa proclamă: „A venit ceasul judecății Lui” (Apocalipsa 14:7). Cum putem atunci să ne smerim sufletele astăzi?
 

Comentariu EGW

La încheierea celor două mii trei sute de zile, în anul 1844, pe pământ nu mai exista de multe secole niciun sanctuar; de aceea, Sanctuarul din cer trebuie să fie acela despre care se vorbește în declarația: „Până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți, apoi Sfântul Locaș va fi curățit”. Dar cum poate Sanctuarul ceresc să aibă nevoie de curățire? Întorcându-se iarăși la Scripturi, cercetătorii profeției au aflat că această curățire nu însemna îndepărtarea impurităților fizice, deoarece trebuia făcută cu sânge și, prin urmare, trebuia să fie o curățire de păcat. Apostolul spune: „Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curățite în felul acesta [cu sângele animalelor], trebuia ca înseși lucrurile cerești să fie curățite cu jertfe mai bune decât acestea [chiar sângele scump al lui Hristos]” (Evrei 9:23).
Pentru a obține o cunoaștere mai profundă a curățirii despre care vorbește profeția, a fost necesară înțelegerea serviciului din Sanctua­rul ceresc. Acest lucru putea fi învățat numai din slujba Sanctuarului pământesc, deoarece Pavel declară că slujirea preoților de aici reprezenta „chipul și umbra lucrurilor cerești” (Evrei 8:5). – Istoria mântuirii, p. 377–378 

Poziția noastră este acum la fel ca a israeliților în Ziua Ispășirii. Când marele-preot intra în Locul Preasfânt, reprezentând de fapt locul unde mijlocește acum Marele nostru Preot, și stropea sângele ispășitor spre tronul harului, afară nu se aducea nicio jertfă de ispășire. Când marele-preot mijlocea înaintea lui Dumnezeu, fiecare inimă trebuia să se plece în umilință, cerând iertarea păcatelor.
La moartea lui Hristos, tipul a întâlnit antitipul (simbolul s-a întâlnit cu Cel simbolizat), Mielul junghiat pentru păcatele lumii. Marele nostru Preot a adus singura jertfă care are valoare pentru mântuirea noastră. Când S-a oferit pe Sine Însuși pe cruce, a fost făcută o ispășire desăvârșită pentru păcatele poporului. Acum noi stăm în curtea din afară, așteptând și privind înainte spre împlinirea acestei fericite speranțe, arătarea marelui nostru Domn și Mântuitor Isus Hristos. … Rugăciunile și mărturisirile de păcate trebuie adresate numai Lui, Aceluia care a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor. El îi va mântui în mod desăvârșit pe toți aceia care vin la El prin credință. – Lift Him Up, p. 319 

Toţi aceia care își vor avea numele scrise în cartea vieţii trebuie ca acum, în cele câteva zile ale încercării lor care au mai rămas, să-și smerească sufletele înaintea lui Dumnezeu, părându-le rău de păcatele săvârșite. Trebuie să aibă loc o profundă și credincioasă cercetare a inimii. Spiritul ușuratic, nutrit de atât de mulţi dintre cei ce mărturisesc a fi creștini, trebuie părăsit. Îi așteaptă un război teribil pe toţi aceia care vor să supună tendinţele rele care se luptă pentru supremaţie. Lucrarea de pregătire este o lucrare personală. Noi nu suntem mântuiţi în grup. Curăţia și credincioșia unuia nu vor compensa lipsa acestor calităţi la altul. Fiecare trebuie pus la probă și găsit fără pată, zbârcitură sau altceva de felul acesta. 
Solemne sunt scenele legate de încheierea lucrării de ispășire. Foarte importante sunt mizele aici. Acum judecata are loc în Sanctuarul de sus. În prezenţa de temut a lui Dumnezeu, viaţa noastră trebuie să vină la judecată. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 355 (14 decembrie)
 

Iată o modalitate ușoară de a înțelege profeția celor 70 de săptămâni din Daniel 9:24-27: Prima dată, 70 de săptămâni (Daniel 9:24). Apoi, cele 7 săptămâni + 62 de săptămâni, adică 69 de săptămâni (Daniel 9:25) din cele 70. Mai avem ultima săptămână, cea de-a șaptezecea (Daniel 9:27). Și, în cele din urmă, acea ultimă săptămână este împărțită – „la jumătatea săptămânii” (Daniel 9:27) – în două secțiuni de câte trei ani și jumătate. 
Șaptezeci de săptămâni, care sunt alcătuite din șaizeci și nouă de săptămâni și încă o săptămână. Iar acea ultimă săptămână este împărțită în două. Trebuie numai să introducem data, 457 î.Hr., și, prin simplă matematică, ajungem la anul 1844.
De asemenea, vorbind despre cei 2.300 de ani, Daniel 8 nu mențio­nează niciodată începutul acestora. „Până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți; apoi Sfântul Locaș va fi curățit” (Daniel 8:14).
Până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți – de când începem să numărăm? De ce nu de când Daniel a primit viziunea, „anul al treilea al domniei împăratului Belșațar” (Daniel 8:1)?
Viziunea din Daniel 8 nu include Babilonul. Începe cu evenimente de după acesta până la „vremea sfârșitului”. De ce să începi datarea unui eveniment, curățirea sanctuarului, care apare în viziune, pornind de la un eveniment, Babilonul, care nu apare? Începutul datei pentru punctul culminant al viziunii ar trebui să se găsească în viziune, dar nu ne este dat în Daniel 8, ci în Daniel 9. 

Studiu zilnic:

Iov 29

Iov 30

Iov 31

Iov 32

Iov 33

Iov 34

Iov 35

 Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 21 (până la „Îngerii lui Dumnezeu sunt gata să ne ajute…”).

1. În ce loc și când era Iov ca un împărat în mijlocul oștirii? 

2. Cine era frate cu șacalii? 

3. Care ar fi fost o fărădelege vrednică de a fi pedepsită de judecători? 

4. Cine și despre cine spunea că bea batjocura ca apa? 

5. Unde poate fi găsit un loc retras pentru rugăciune?

Comentariu EGW

Pentru studiu suplimentar: Solii alese, „Pretenția de neprihănire”, cartea 3, p. 353. 
 

Privire generală
Matematica este o știință exactă. În profețiile din Daniel și din Apoca­lipsa legate de judecată, Duhul Sfânt le-a descoperit profeților dovezi matematice clare că putem avea încredere în Cuvântul lui Dumnezeu. În studiul din această săptămână vom analiza câteva dintre aceste dovezi.
Daniel 9 este unul dintre cele mai remarcabile capitole din întreaga Biblie. Aici ne sunt descoperite clar momentul botezului lui Isus, moartea Lui pe cruce și proclamarea Evangheliei către neamuri. Aceste profeții nu ne sunt date doar în termeni vagi sau în linii generale. Când au fost confruntați cu acuratețea acestor profeții, mulți sceptici, după ce le-au înțeles semnificația, au devenit urmași sinceri ai lui Hristos. 
Daniel 9 este un răspuns la viziunea lui Daniel din 8:27: „Eram uimit de vedenia aceasta, și nimeni nu știa.” Viziunea din Daniel 8 este viziunea înfrângerii Medo-Persiei de către Grecia, descrisă drept ciocnirea dintre berbec și țap. Un mic corn (Roma papală) se ridică apoi și domină peisajul politic și religios. Această putere, a cornului celui mic, distorsionează în cele din urmă adevărul despre Isus și, conform cu Daniel 8:12, aruncă „adevărul la pământ”. Apoi, Daniel îl aude pe înger întrebând: „Până când […]” (Daniel 8:13) – adică până când avea să triumfe rătăcirea? Cât de mult avea să stăpânească Diavolul? Când avea să fie restaurat adevărul la locul său de drept în poporul lui Dumnezeu? Când avea să stăpânească neprihănirea și să se încheie nelegiuirea? Răs­punsul se găsește în Daniel 8:14: „Până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți; apoi Sfântul Locaș va fi curățit!”

Comentariu
Cuvântul ebraic pentru „curățit” din Daniel 8:14 este nisdaq. Tra­ducătorii au atribuit acestui cuvânt mai multe semnificații, printre care: „restaurat”, „îndreptat”, „purificat”, „curățat”, „îndreptățit” și „răzbunat”. Cuvântul ebraic nisdaq include, cel mai probabil, toate semnificațiile enumerate aici. 
O traducere liberă a pasajului din Daniel 8:13,14 ar suna cam așa: „Când va fi repus sanctuarul în locul său de drept, când va fi curățat și purificat de păcat, când va fi răzbunat numele lui Dumnezeu, când va fi înălțat adevărul Lui și când vor fi toate lucrurile îndreptate?” Îngerul răspunde: „Până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți; apoi Sfântul Locaș va fi curățit!” (Daniel 8:14). Răspunsul complet la această întrebare nu se găsește în Daniel 8. La sfârșitul capitolului, profetul leșină (Daniel 8:27), în timp ce îngerul îi explică viziunea. În consecință, anii trec. Apoi, în Daniel 9, profetul se roagă pentru înțelegere și îngerul se întoarce să-i explice partea neexplicată din viziune (Daniel 9:20). În Daniel 9:24, îngerul declară: „Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău”.
Cele șaptezeci de săptămâni din Daniel 9 sunt „hotărâte” din profeția mai lungă, de 2.300 de zile, din Daniel 8:14. Cuvântul ebraic pentru „hotărâte” apare numai aici în Vechiul Testament evreiesc. Poate fi tradus literal ca „tăiate”. Rabinii foloseau acest cuvânt pentru a descrie ceva desprins dintr-o perioadă mai lungă. Viitorul poporului evreiesc, al templului și al Ierusalimului sunt și ele prezentate în această profeție. Cele șaptezeci de săptămâni de aici trebuiau să fie o perioadă de har, pentru a împăca pe deplin Israelul cu Dumnezeu. În timpul acestei perioade, Mesia avea să vină ca să aducă neprihănirea veșnică (Daniel 9:24). 
Se poate ridica întrebarea: Ce dovezi avem în text că cele șaptezeci de săptămâni nu sunt săptămâni literale sau 490 de zile literale? Expresia ebraică pentru „săptămâni” folosită aici este, de asemenea, folosită ca un grup de zile sau poate fi tradusă ca șaptezeci de câte șapte. Pentru că evenimentele profetizate se desfășoară pe o perioadă mult mai lungă decât 490 de zile literale și, de fapt, se întind pe durata unor secole – această perioadă trebuie înțeleasă în contextul principiului zi/an (Ezechiel 4:6; Numeri 14:34), adică o zi profetică este echivalentul unui an literal.
Gerhard Pfandl, de la Institutul de Cercetare Biblică Adventist de Ziua a Șaptea, face acest comentariu valoros asupra versetului din Numeri 14:34: „Dumnezeu a folosit în mod intenționat principiul de o zi pentru un an ca un instrument de învățare: «După cum în patruzeci de zile ați iscodit țara, tot așa, patruzeci de ani veți purta pedeapsa fărădelegilor voastre, adică un an de fiecare zi, și veți ști atunci ce înseamnă să-Mi trag Eu mâna de la voi» (Numeri 14:34). Și, într-o parabolă pusă în scenă «pe viu», profetului Ezechiel i s-a spus să stea 390 de zile întins pe partea lui stângă și patruzeci de zile, pe partea dreaptă: «Îți pun câte o zi pentru fiecare an» (Ezechiel 4:6). Totuși, Numeri 14 și Ezechiel 4 nu sunt texte apocaliptice. Prin urmare Dumnezeu spune clar – o zi înseamnă un an. În textele apocaliptice, lucrul acesta nu este niciodată menționat, ci este un principiu subînțeles” (Journal of the Adventist Theological Society, 23/1 [2012], p. 9). Acest principiu se aplică pro­fețiilor temporale din Daniel și din Apocalipsa. Când aplici principiul că o zi profetică este echivalentul unui an literal, profeția este descifrată. Evenimentele prezise în cronologia profetică se aranjează de la sine.
Cele șaptezeci de săptămâni din Daniel 9:24,25 se calculează ca fiind 490 de zile profetice sau 490 de ani literali. Această perioadă de 70 de săptămâni începe cu decretul de restaurare și de reconstruire a Ieru­sa­­limului. Când Babilonul a fost învins de mezi și de perși, în cele din urmă noii conducători au dat trei decrete separate, permițându-le evreilor să se întoarcă din robia babiloniană în Ierusalim. Primele două decrete, date de Cirus (Ezra 1:1-4) și, respectiv, de Darius (Ezra 6:1-12), nu au inclus pe deplin toate elementele următoare: reconstruirea Ie­ru­salimului, restaurarea templului și legitimitatea Israelului ca sistem judiciar. Ultimul dintre cele trei decrete, dat de Artaxerxes în anul 457 d.Hr.,
nu numai că a permis întoarcerea poporului Israel în țara lui natală, ci le-a oferit evreilor și proviziile necesare pentru a face lucrul acesta și a recunoscut orașul Ierusalim ca centrul lor civil, judiciar și religios.
Avându-și începutul în anul 457 î.Hr., profeția ne poartă de-a lungul secolelor vreme de 69 de săptămâni profetice, sau 483 de ani, până în anul 27 d.Hr. Potrivit profeției, această perioadă profetică avea să se încheie cu venirea Prințului Mesia. „Mesia” înseamnă „Unsul”. În 27 d.Hr. (al cincisprezecelea an al lui Tiberius Cezar), Isus Hristos, Mesia, a fost botezat, sau uns, pentru lucrarea Sa (Luca 3:1-3,15,16,21,22), exact cum a fost profetizat.

Mesia urma să fie stârpit în mijlocul săptămânii
Daniel a prezis cu sute de ani înainte data exactă a începerii lucrării publice a lui Isus Hristos – momentul botezului Său. Explicația dată de Gabriel lui Daniel continuă. După cum descoperă clar studiul din această săptămână, Mesia avea să fie „stârpit”, sau crucificat, în mijlocul ultimei săptămâni din profeția de șaptezeci de săptămâni. Isus a fost crucificat în anul 31 d.Hr., așa cum a prezis profeția din Daniel. 
Conform explicației date de Gabriel lui Daniel, legământul lui Dum­nezeu făcut în mod specific cu evreii ca popor avea să înceteze la sfârșitul celor șaptezeci de săptămâni profetice, în anul 34 d.Hr. Legământul era acum oferit tuturor – întâi evreilor, apoi neamurilor (vezi Romani 1:16; 2:6,10) care L-au acceptat pe Isus ca Mântuitor.
Între timp, serviciile din sanctuar erau parabole care ilustrau jertfa lui Isus și planul de mântuire. La moartea Lui, jertfele din sanctuar și-au pierdut relevanța. Și-au împlinit scopul. Acum, păcătoșii nu mai trebuie să jertfească un miel în templu; ei pot veni direct la Isus și pot accepta sângele Lui pentru a le acoperi păcatele. Isus este Mielul lui Dumnezeu, înjunghiat pentru noi, exact la timp, cum a prezis profeția biblică.
Partea rămasă din cei 2.300 de ani
După cum ne amintim, cele 70 de săptămâni sunt numai primii 490 de ani din cei 2.300 de ani din profeția lui Daniel. Această parte se referă la poporul evreu. Partea rămasă din cei 2.300 de ani se întinde până la vremea sfârșitului. Evenimentele legate de prima parte a profeției se adeveresc cu o acuratețe incredibilă. O asemenea acuratețe ne asigură că evenimentele părții rămase din profeție vor fi și ele îndeplinite, exact cum a fost prezis. 
Întreaga profeție începe cu decretul pentru „zidirea din nou a Ieru­salimului”, în 457 î.Hr. (Daniel 9:25). Dacă începi în 457 î.Hr. și înaintezi 2.300 de ani în cronologia istorică (inclusiv trecerea de la anul 1 î.Hr. la anul 1 d.Hr., care nu include anul 0), ajungi la anul 1844. Această dată marchează curățirea sanctuarului în ceruri și lucrarea de judecată, ambele simbolizate de Ziua Ispășirii. 

Aplicație
Îndeamnă-i pe membrii grupei să mediteze la această întrebare: De ce este important că trăim în ziua judecății, timpul de curățire a sanctuarului, simbolizată în vechime de Ziua Ispășirii?
Invită-i pe membrii grupei să mediteze la următoarele trei adevăruri din studiul din această săptămână:
Primul: Putem avea încredere în Biblie. Ea este precisă din punct de vedere matematic. Este exactă în toate detaliile. Descoperă date precise din cronologia istorică profană, convingându-i chiar și pe sceptici de veridicitatea ei. Astfel, profeția ne întărește încrederea în credibilitatea Cuvântului lui Dumnezeu. 
Al doilea: Solia ceasului judecății este un apel la inimile noastre de a căuta un angajament mai profund față de Hristos ca Domn al vieților noastre. În acest timp al sfârșitului, cei care fac parte din po­porul lui Dumnezeu își vor cerceta inimile și Îi vor cere lui Dumnezeu să le ierte păcatele și să îi curețe de orice atitudine sau practică din viața lor care nu este în armonie cu voia Lui. Poporul Lui Îl va implora pe Dumnezeu să îi acopere cu haina neprihănirii lui Hristos (Isaia 61:10). 
Al treilea: Urgența ceasului este o chemare adresată poporului lui Dumnezeu de a da mărturie, cu o nouă ardoare, față de rudele, prietenii, vecinii și colegii lor de muncă. Chemarea ceasului judecății este apelul final al cerului pentru o lume bolnavă de păcat – o solie care va pregăti inimile oamenilor pentru venirea lui Isus. 
Încheie studiul cu aceste întrebări practice, cerându-le membrilor grupei tale să mediteze individual la răspunsuri, în săptămâna următoare:
1. Mi-am predat complet viața lui Hristos, în acest timp critic al istoriei pământului? Dacă nu, ce mă ține departe de El?
2. Știu sigur că mântuirea mea este asigurată în Hristos? De ce da sau de ce nu? De ce trebuie să mă încred numai în neprihănirea Lui? Ce în­seam­nă să fac lucrul acesta? Este speranța mea ancorată complet în El? Dacă nu, ce pot să fac pentru a fi pe deplin ancorat în El?