„Acești foarte neînsemnați frați ai Mei”

Biblia vorbește deseori despre străini, orfani și văduve. Această categorie de persoane poate fi cea la care a făcut referire Isus prin cuvintele: „acești foarte neînsemnați frați ai Mei” (Matei 25:40). Cum îi putem identifica pe acești oameni astăzi? „Străinii” din vremurile biblice erau oameni care au trebuit să își părăsească țara, poate din cauza războaielor sau a foametei. Echivalentul în zilele noastre ar putea fi milioanele de refugiați care au ajuns săraci din cauza unor circumstanțe pe care nu ei le-au ales. „Orfanii” sunt copiii care și-au pierdut tatăl în război, într-un accident sau în urma unei boli. Această categorie i-ar putea include și pe cei al căror tată este în închisoare sau care lipsește dintr-un motiv sau altul. Ce câmp larg de slujire ni se prezintă aici! „Văduvele” sunt femeile care și-au pierdut soții din aceleași motive ca „orfanii”. Multe dintre aceste femei sunt întreținătoarele unei familii monoparentale, au grijă singure de copiii lor, și orice ajutor din partea bisericii le-ar fi de folos.

Fiind administratori ai bunurilor lui Dumnezeu, a-i ajuta pe săraci nu este doar o opțiune. Să-i ajutăm pe săraci înseamnă să urmăm exemplul lui Isus și să ascultăm de poruncile Lui.

11 – 18 februarie: Săptămâna Căminului Creștin

Comentariu EGW

Metodele de a-i ajuta pe cei nevoiaşi trebuie să fie analizate cu grijă şi cu rugăciune. Trebuie să căutăm înţelepciune la Dumnezeu, deoarece El ştie mai bine decât muritorii limitaţi cum trebuie să fie îngrijite făpturile create de El. …

Ar trebui să-i ajutăm pe aceia care, având de întreţinut familii numeroase, au de luptat continuu cu neputinţa şi cu sărăcia. De multe ori, o mamă văduvă, cu copiii orfani de tată, lucrează peste puterile ei ca să-şi ţină copiii cu ea şi să le asigure hrana şi îmbrăcămintea. Multe astfel de mame au murit de epuizare. Orice văduvă merită mângâierea unor cuvinte de speranţă, de încurajare, şi sunt foarte multe care ar trebui să primească un ajutor substanţial. 
Oameni ai lui Dumnezeu, bărbaţi şi femei, persoane cu discernământ şi cu înţelepciune, trebuie să fie desemnaţi să se îngrijească de cei săraci şi nevoiaşi, mai întâi de cei din comunitatea credincioşilor. Aceştia trebuie să dea un raport bisericii şi să sfătuiască ce ar trebui făcut. – Mărturii, vol. 6, p. 277-278 
Maiestatea cerului Își identifică interesele cu acelea ale omenirii suferinde. Prietenii și tovarășii noștri au nevoie de o bunătate sinceră și de o compasiune delicată. Este imposibil să creștem în Hristos, Capul nostru cel viu, dacă nu punem în practică lecțiile de compasiune și iubire pe care El ni le-a dat. Este imposibil să reflectăm chipul lui Hristos dacă această iubire, care este de origine cerească, nu este în suflet. Niciunul dintre cei care nu reflectă acest atribut nu va intra pe porțile cetății lui Dumnezeu. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 148 (21 mai)

O religie care nu prețuiește ființele omenești cărora Domnul Hristos le-a acordat o valoare atât de mare, încât S-a jertfit pentru ele, o religie care ne face să fim indiferenți față de nevoile și suferințele oamenilor sau să neglijăm drepturile lor este o religie falsă. Dacă ignorăm cererile celor sărmani, suferinzi și plini de păcate, ne dovedim a fi niște trădători ai lui Hristos. Creștinismul are atât de puțină putere în lume, tocmai pentru că oamenii își atribuie Numele lui Hristos, în timp ce viața lor constituie o negare a caracterului Său. Din acest motiv, Numele Domnului este dezonorat.
Despre biserica apostolică din acele zile luminoase, când slava lui Hristos cel înviat strălucea peste credincioși, este scris că niciunul nu spunea că „averile sunt ale lui”. „Nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă.” „Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Și un mare har era peste toți.” „Toți împreună erau nelipsiți de la templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă și luau hrana cu bucurie și curăție din inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu și erau plăcuți înaintea întregului norod. Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți” (Faptele 4:32,34,33; Faptele 2:46,47). 
Chiar dacă cercetezi cerul și pământul, nu vei găsi un adevăr care să se descopere cu mai multă putere ca adevărul manifestat în faptele de bunătate față de cei care au nevoie de simpatia și de ajutorul nostru. Acesta este adevărul, așa cum este el în Isus. Când cei care mărturisesc Numele lui Hristos vor aplica principiile regulii de aur, lucrarea Evangheliei va fi însoțită de o putere la fel de mare ca în timpul apostolilor. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 136-137 
 

La începutul lucrării Sale publice, Isus a călătorit în Nazaret, o regiune din Galileea. Acesta era orașul Lui natal și oamenii de acolo deja auziseră despre lucrarea și minunile Sale. După cum era obiceiul, Isus a participat la serviciile de închinare în Sabat din sinagogă. Chiar dacă nu Isus era rabinul care oficia slujba, slujitorul I-a înmânat sulul lui Isaia și I-a cerut să citească din Scriptură. Isus a citit Isaia 61:1,2.

1. Citește Luca 4:16-19 și compară pasajul cu Isaia 61:1,2 (vezi și Luca 7:19-23). De ce crezi că a ales Isus acest pasaj? De ce aceste versete din Scriptură ar fi considerate mesianice? Ce au dezvăluit ele despre lucrarea lui Mesia?

Pentru că liderii religioși păreau să fi trecut cu vederea profețiile care vorbeau despre un Mesia care avea să sufere și interpretaseră greșit profețiile care vorbeau despre slava celei de a doua veniri (ceea ce ar trebui să ne amintească nouă de importanța înțelegerii corecte a profețiilor), majoritatea oamenilor aveau falsa idee că misiunea lui Mesia era să elibereze Israelul de cuceritorii și opresorii săi, romanii. Gândul că declarația de misiune a lui Mesia se găsea în Isaia 61:1,2 trebuie să fi fost un adevărat șoc.

Săracii erau în cele mai multe cazuri disprețuiți de către autoritățile lipsite de scrupule, precum vameșii, de către oamenii întreprinzători și cu stare și chiar de către propriii vecini. Se credea că sărăcia era blestemul lui Dumnezeu și că săracii erau săraci din vina lor. Din pricina acestei concepții, puțini erau aceia cărora le păsa de săraci și de starea lor nefericită.

Dar dragostea lui Isus pentru sărmani a fost una dintre cele mai mari dovezi ale caracterului Său mesianic, după cum vedem din modul în care a răspuns Isus la întrebarea lui Ioan Botezătorul dacă El este Mesia (vezi Matei 11:1-6). „Ca și ucenicii Mântuitorului, Ioan Botezătorul nu înțelegea natura Împărăției lui Hristos. El se aștepta ca Isus să ia tronul lui David, dar, pentru că timpul trecea și Mântuitorul nu ridica nicio pretenție la autoritatea regală, Ioan a început să fie nedumerit și neliniștit” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 215).

Citește Iacov 1:27. Cunoști mai multe asociații de caritate și organizații ale bisericii care slujesc săracilor? Cum te-ai putea implica?

Comentariu EGW

Puțini și-au dat seama de însemnătatea cuvintelor rostite de Hristos atunci când, în sinagoga din Nazaret, El S-a anunțat ca fiind Cel Uns. El Și-a făcut cunoscută misiunea Sa, aceea de a mângâia, de a binecuvânta și de a-i mântui pe cei întristați și păcătoși; și, apoi, văzând că mândria și necredința stăpâneau inimile ascultătorilor Săi, El le-a reamintit că, în trecut, Dumnezeu Se îndepărtase de copiii lui Israel, de poporul Său ales, din cauza necredinței și a răzvrătirii lor și Se descoperise celor din țările păgâne care nu au respins lumina cerului. Văduva din Sarepta și Naaman sirianul trăiseră potrivit întregii lumini pe care o avuseseră, de aceea ei au fost socotiți neprihăniți mai degrabă decât poporul ales al lui Dumnezeu, care se abătuse de la El și sacrificase principiile pentru o viață ușoară și onoare lumească.

Hristos le-a spus iudeilor din Nazaret un adevăr înspăimântător când a declarat că, datorită apostaziei lui Israel, acolo nu era loc sigur pentru Solul credincios al lui Dumnezeu. Ei nu aveau să-L prețuiască și nici să aprecieze lucrarea Lui. În timp ce pretindeau că au o mare râvnă pentru onoarea lui Dumnezeu și binele lui Israel, conducătorii lui Israel erau vrăjmași față de amândouă. Prin învățătură și exemplu, ei duceau poporul mai departe și tot mai departe de ascultarea de Dumnezeu, conducându-l acolo unde El nu putea să-i fie apărare în ziua strâmtorării. – Faptele apostolilor, p. 416-417 
În Hristos, nu este nici iudeu, nici grec, nici rob, nici slobod. Toți au fost apropiați prin sângele Său prețios (Galateni 3:28; Efeseni 2:13). 
Oricare ar fi deosebirile în ce privește credința religioasă, strigătul de ajutor al omenirii suferinde trebuie să fie auzit și trebuie să primească răspuns. Acolo unde există resentimente amare din cauza deosebirilor religioase, poate fi făcut mult bine printr-o lucrare personală. Slujirea iubitoare va sfărâma barierele prejudecății și va câștiga suflete pentru Dumnezeu.

Noi ar trebui să venim în întâmpinarea necazurilor, dificultăților și grijilor altora. Trebuie să luăm parte la bucuriile și la grijile tuturor, atât ale celor de sus, cât și ale celor de jos, atât ale celor bogați, cât și ale celor săraci. „Fără plată ați primit”, spune Domnul Hristos, „fără plată să dați” (Matei 10:8). Pretutindeni în jurul nostru sunt oameni săraci, care trec prin încercări și au nevoie de simpatie și ajutor. Sunt văduve, care au nevoie de înțelegere și sprijin. Sunt orfani, pe care urmașii Domnului au fost îndemnați să-i primească la ei ca pe o moștenire din partea lui Dumnezeu. Prea adesea, aceștia sunt trecuți cu vederea și neglijați. Poate că sunt îmbrăcați în zdrențe, lipsiți de educație și par respingători din toate punctele de vedere, totuși ei sunt proprietatea lui Dumnezeu. Ei au fost cumpărați cu un preț și sunt la fel de scumpi în ochii Săi ca și noi. Ei sunt membri ai marii familii a lui Dumnezeu, iar creștinii, ca administratori ai Săi, sunt răspunzători pentru ei. „Sufletele lor”, spune El, „le voi cere din mâna voastră.” – Parabolele Domnului Hristos, p. 386 

Religia curată şi neîntinată înaintea Tatălui este aceasta: „Să-i cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.” Faptele bune reprezintă roadele pe care ne cere Domnul Hristos să le aducem: cuvinte amabile, fapte de binefacere, de grijă şi de afecţiune faţă de cei săraci, lipsiţi şi nefericiţi. Atunci când inima manifestă simpatie faţă inimile împovărate de descurajare şi de durere, când mâna se întinde pentru a oferi celor în nevoie, când cei goi sunt îmbrăcaţi, când străinului i se oferă un scaun în casa ta şi un loc în inima ta, îngerii vin foarte aproape şi în cer vibrează o coardă care răspunde armonios. Fiecare faptă de dreptate, de milă şi de bunăvoinţă produce o melodie în cer. De pe tronul Său, Tatăl priveşte către cei care fac aceste fapte de milă şi îi consideră printre comorile Sale de mare preţ. … Atunci când îi ajuţi pe săraci, când manifeşti simpatie faţă de cei îndureraţi şi asupriţi, când îi eşti prieten orfanului, te afli într-o relaţie mai apropiată cu Isus. – Mărturii, vol. 2, p. 25 
 

În scrierile lor, autorii Bibliei au inclus multe dispoziții ale lui Dumnezeu cu privire la săraci, străini, văduve și orfani. Avem consemnări ale acestor prevederi legale încă de la muntele Sinai. „Timp de șase ani, să semeni pământul și să-i strângi rodul. Dar în al șaptelea, să-i dai răgaz și să-l lași să se odihnească; din rodul lui să mănânce săracii poporului tău […]. Tot așa să faci cu via și măslinii tăi” (Exodul 23:10,11).

2. Citește Leviticul 23:22 și Deuteronomul 15:11. Oricât de diferit ar fi acel context de viața noastră, ce principii ar trebui să extragem din aceste versete?

Prin „frate” aici se face referire la israeliți sau frați de credință. Ne gândim de asemenea la ei ca la „săracii vrednici” sau „acești foarte neînsemnați frați ai Mei”. Psalmii ne oferă indicii despre cum ar trebui să îi tratăm pe cei în nevoie. „Faceți dreptate celui slab și orfanului, dați dreptate nenorocitului și săracului, scăpați pe cel nevoiaș și lipsit, izbăviți-i din mâna celor răi!” (Psalmii 82:3,4). Acest pasaj indică ideea să ne implicăm în alte moduri decât doar să le asigurăm hrana.

Apoi există promisiuni pentru cei care îi ajută pe nevoiași. „Cine dă săracului nu duce lipsă, dar cine închide ochii este încărcat cu blesteme” (Proverbele 28:27). „Un împărat care judecă pe săraci după adevăr își va avea scaunul de domnie întărit pe vecie” (Proverbele 29:14). „Ferice de cel ce îngrijește de cel sărac, căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăvește” (Psalmii 41:1). Așadar aceasta a fost dintotdeauna o preocupare în Israelul din vechime, chiar dacă uneori a fost pierdută din vedere.

În schimb, chiar și în vremurile mai moderne, în special în Anglia, sub impactul a ceea ce era cunoscut sub numele de „darwinism social”, mulți credeau nu numai că nu exista niciun imperativ moral de a-i ajuta pe sărmani, ci că, de fapt, era chiar greșit a fi ajutați. Adepții darwinismului social credeau că ar fi în detrimentul societății să îi ajute pe săraci, bolnavi sau nevoiași, pentru că, dacă aceștia se înmulțeau, nu făceau decât să slăbească structura socială a națiunii ca întreg. Oricât de dură ar fi fost, această gândire era rezultatul logic al credinței în evoluționism și al narațiunii false pe care acesta o proclamă.

Ce impact ar trebui să aibă Evanghelia – ideea că Hristos a murit pentru toți – asupra modului în care să îi tratăm pe toți oamenii, indiferent cine ar fi ei (deținuți, persoane asistate social, cu nevoi speciale sau cu anumite dependențe etc.)?

Comentariu EGW

Deși Dumnezeu făgăduise să-l binecuvânteze foarte mult pe poporul Său, nu era totuși în planul Lui ca sărăcia să fie ceva cu totul necunoscut printre copiii lui Israel. El le-a arătat că nu vor înceta să fie săraci în țară. Totdeauna vor fi în poporul Său persoane care vor avea nevoie de compătimire, bunătate și bunăvoință. …
Legea lui Dumnezeu le dădea săracilor dreptul la o parte din produsele pământului. Dacă cineva era flămând, avea dreptul să intre în ogorul, livada sau via aproapelui său și să ia din cereale sau din fructe pentru a-și potoli foamea. Pe temeiul acestor rânduieli, când au trecut în Sabat printre lanurile de grâu, ucenicii Domnului au smuls spice și au mâncat.

Tot ce se putea aduna în urma recoltării holdelor, livezilor și viilor era al săracilor. „Când îți vei secera ogorul și vei uita un snop pe câmp”, le-a spus Moise, „să nu te întorci să-l iei. ... Când îți vei culege via, să nu culegi a doua oară ciorchinii care rămân în urma ta; ei să fie ale străinului, ai orfanului și ai văduvei. Adu-ți aminte că ai fost rob în țara Egiptului” (Deuteronomul 24:19; Leviticul 19:9,10). – Patriarhi și profeți, p. 530-531 
Noi ar trebui să învățăm cum să copiem Modelul, pentru ca spiritul care era în Hristos să poată locui și în noi. Salvatorul lumii nu era găsit printre oamenii înălțați și onorați de lume. El nu Și-a petrecut timpul printre aceia care căutau o viață ușoară și plăceri. El mergea din loc în loc făcând bine. Lucrarea Sa era aceea de a-i ajuta pe cei care aveau nevoie de ajutor, de a-i salva pe cei pierduți și gata să piară, de a-i ridica pe cei căzuți la pământ, de a sfărâma jugul opresiunii care îi apăsa pe cei care erau robi, de a-i vindeca pe suferinzi și de a le spune cuvinte de simpatie și mângâiere celor întristați și cu inima zdrobită. Nouă ni se cere să facem la fel. Să ne ridicăm și să lucrăm, căutând să aducem binecuvântare celor aflați în nevoie și mângâiere celor întristați. Cu cât ne împărtășim mai mult de spiritul lui Hristos, cu atât vom vedea mai bine ce putem să facem pentru semenii noștri. Atunci vom fi umpluți cu iubire pentru sufletele care pier și vom fi plini de bucurie când călcăm pe urmele Maiestății cerului. – Our High Calling, p. 180 

Viața multora este o luptă dureroasă; ei își cunosc defectele și lipsurile și se simt decăzuți și necredincioși; ei cred că nu au niciun motiv de mulțumire. Pentru mulți dintre acești oameni singuri, părăsiți și frământați, un cuvânt amabil, o privire care exprimă simpatie și înțelegere, o expresie de apreciere ar fi ca un pahar cu apă rece pentru un om însetat. Un cuvânt de simpatie, un gest de bunătate ar ușura povara care apasă greu pe umerii obosiți. Fiecare cuvânt sau faptă de bunătate, în care nu este egoism, constituie o expresie a iubirii lui Hristos față de omenirea pierdută. 
… În sufletul celui milos se așterne o pace plăcută. Viața de slujire a celui care uită de sine pentru binele altora este însoțită de un simțământ de satisfacție binecuvântată. Duhul Sfânt, care locuiește în suflet și Se manifestă în viață, va sensibiliza inimile aspre și va trezi simpatie, duioșie și amabilitate. Noi culegem ce am semănat. „Ferice de cel ce îngrijește de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăvește, Domnul îl păzește și-l ține în viață! El este fericit pe pământ și nu-l lași la bunul plac al vrăjmașilor lui. Domnul îl sprijină când este pe patul de suferință: îi ușurezi durerile în toate bolile lui” (Psalmii 41:1-3). – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 23 
 

Nu știm prea multe despre el, decât că era tânăr, conducător, bogat și era interesat de lucrurile spirituale. Era atât de energic încât a venit la Isus alergând (Marcu 10:17). Era nerăbdător să afle despre viața veșnică. Această relatare este consemnată în toate cele trei evanghelii sinoptice: Matei 19:16-22, Marcu 10:17-22 și Luca 18:18-23.

3. Citește Matei 19:16-22. Ce a vrut Isus să spună prin cuvintele: „Dacă vrei să fii desăvârșit […] du-te de vinde ce ai, dă la săraci și vei avea o comoară în cer! Apoi vino și urmează-Mă” (Matei 19:21)?

Celor mai mulți dintre noi, Isus nu ne cere să vindem tot ce avem și să dăm banii săracilor. Dar banii trebuie să fi fost dumnezeul acestui tânăr și, deși răspunsul lui Isus pare destul de dur, El știa că aceasta era singura speranță de salvare a tânărului. Biblia spune că el a plecat foarte supărat, pentru că își venera banii. I s-au oferit viața veșnică și un loc în cercul de apropiați ai lui Isus („Vino și urmează-Mă!” sunt aceleași cuvinte pe care Isus le-a folosit la chemarea adresată celor 12 ucenici). Dar nu mai auzim niciodată despre acest tânăr. A dat viața veșnică la schimb pentru bunurile lui pământești.

Ce schimb îngrozitor, nu-i așa? Ce exemplu trist de nepunere în practică a „satisfacției întârziate” (vezi studiul de săptămâna trecută)! A face aceeași alegere ca acest tânăr nu este altceva decât o înșelare, pentru că, indiferent ce ne pot oferi bogățiile materiale acum, mai devreme sau mai târziu cu toții murim și ne confruntăm cu perspectiva veșniciei. În același timp, foarte mulți oameni bogați descoperă că bogăția nu le oferă pacea și fericirea la care speraseră; într-adevăr, de multe ori, pare să se fi întâmplat chiar opusul. S-au scris foarte multe biografii despre cât de nefericiți au fost mulți oameni bogați. De fapt, din toată istoria
înregistrată, una dintre cele mai bune descrieri a lipsei de satisfacție de pe urma bogăției se găsește în cartea Eclesiastul. Din multele lecții care pot fi extrase de aici, una este foarte clară: banii nu pot cumpăra pacea și fericirea.

„Oricine va vrea să-și scape viața, o va pierde, dar oricine își va pierde viața din pricina Mea și din pricina Evangheliei, o va mântui. Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?” (Marcu 8:35-37). Dorești să te rogi chiar acum pentru mântuirea unei familii bogate?

Comentariu EGW

Nu știți că, atunci când tânărul a venit la Domnul Hristos și L-a întrebat ce trebuie să facă pentru a avea viața, Hristos i-a spus să păzească poruncile? El a zis: „Toate aceste porunci le-am păzit.” Atunci, Domnul a dorit să conducă învățătura în punctul în care trebuia. „Ce-mi mai lipsește? Sunt desăvârșit” (Matei 19:20). El nu înțelegea că exista un lucru care îi lipsea și nu înțelegea nici de ce nu va avea viața veșnică. „Le-am păzit”, a spus el. Prin urmare, Domnul Hristos atinge locul dureros din inima lui. El îi spune: „Vino după Mine și vei avea viața.” Ce a făcut tânărul? A plecat foarte întristat, pentru că avea bogății mari. – Credința și faptele, p. 70

Bogatul care a avut atât de multe privilegii ar fi trebuit să-și dezvolte darurile așa încât faptele lui să ajungă dincolo de lumea aceasta, ducând cu ele beneficiile spirituale obținute. Scopul mântuirii nu este doar acela de a șterge păcatul, ci și de a-i readuce omului darurile spirituale pierdute din cauza puterii degradatoare a păcatului. Banii nu pot fi duși în viața viitoare. Acolo nu sunt necesari, dar faptele bune făcute prin câștigarea de suflete pentru Domnul Hristos sunt purtate în curțile cerești. Cei care irosesc în mod egoist darurile Domnului, folosindu-le pentru ei înșiși, în timp ce îi lasă pe semenii lor fără ajutor și nu fac nimic pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu în lume, Îl dezonorează pe Creatorul lor. În cărțile cerului, în dreptul numelui lor este scris că L-au jefuit pe Dumnezeu. 
Bogatul a avut tot ce se poate obține cu bani, dar i-au lipsit acele bogății care ar fi putut păstra curat raportul vieții lui înaintea lui Dumnezeu. El a trăit ca și când tot ce avea era proprietatea lui. El a neglijat chemarea lui Dumnezeu și cererile săracilor care sufereau. Dar, în cele din urmă, a venit o chemare pe care nu a putut să o ignore. Printr-o putere pe care nu o putea pune la îndoială și căreia nu i se putea opune, i s-a poruncit să renunțe la toate bunurile asupra cărora încetase să mai fie administrator. Cel care a fost cândva bogat a ajuns într-o sărăcie disperată. Haina neprihănirii Domnului Hristos, țesută în războiul cerului, nu l-a putut acoperi. Cel care a purtat cândva purpura cea mai scumpă, pânza cea mai fină, a ajuns gol. Timpul lui de probă s-a încheiat. El nu a adus nimic în această lume și nu putea lua nimic din ea. – Parabolele Domnului Hristos, p. 267 

Mulți așa-numiți creștini ar face orice sacrificiu pentru a acumula bogății și, cu cât au mai mult succes în atingerea țintei dorite, cu atât mai puțin le pasă de adevărul prețios și de înaintarea lui pe pământ. Ei își pierd dragostea pentru Dumnezeu și se comportă de parcă și-ar fi pierdut mințile. Cu cât prosperă mai mult în bogățiile materiale, cu atât investesc mai puțin în cauza lui Dumnezeu.
Faptele celor care au o iubire nesănătoasă față de bunurile materiale arată clar că este imposibil să slujești la doi stăpâni, lui Dumnezeu și lui Mamona. Ei îi arată lumii că banii sunt dumnezeul lor. Le elogiază puterea și, prin toate intențiile și scopurile lor, îi slujesc lumii. Iubirea de bani devine o putere călăuzitoare și, de dragul banilor, ei calcă Legea lui Dumnezeu. – Sfaturi pentru administrarea creștină a vieții, p. 213-214 
 

Zacheu era un evreu bogat care își câștiga existența lucrând ca vameș pentru romani. Deoarece el și ceilalți vameși impuneau taxe mai mari decât cele prevăzute, Zacheu era urât de compatrioți și numit „păcătos”. El locuia în Ierihon, care se afla pe o rută comercială importantă. Întâlnirea dintre Zacheu și Isus nu a fost o coincidență. Zacheu părea să se fi pocăit și voia să facă niște schimbări în viață. Auzise despre Isus și voia să Îl vadă. Vestea că grupul cu care călătorea Isus avea să ajungă la Ierihon în ziua aceea trebuie să se fi răspândit. Isus trebuia să treacă prin Ierihon venind dinspre Galileea, în ultimul Lui drum spre Ierusalim. Primele cuvinte ale lui Isus către Zacheu au dovedit că, încă dinainte de a intra în cetate, Isus știa totul despre el.

4. Citește Luca 19:1-10. Ce diferențe găsești între experiența lui Zacheu cu Isus și cea a tânărului bogat?

Zacheu și tânărul bogat aveau câteva lucruri în comun. Ambii erau bogați, ambii voiau să Îl întâlnească pe Isus și ambii voiau viața veșnică. Dar asemănările se opresc aici. Observăm că, atunci când Zacheu a spus că avea să dea săracilor „jumătate din avuția” lui (Luca 19:8), Isus a acceptat acest gest ca expresie a unei adevărate experiențe de convertire. Nu i-a spus: „Îmi pare rău, dar, ca și în cazul tânărului bogat, vreau totul sau nimic. Jumătate nu-i destul!” De ce? Cel mai probabil pentru că, deși Zacheu ținea la bogăția lui, aceasta nu era un dumnezeu pentru el, cum era pentru tânărul bogat. De fapt, chiar dacă nu știm ce anume i-a spus Isus, Zacheu este cel care vorbește primul despre dăruirea de bani săracilor. În schimb, Isus a fost cel care i-a spus în mod expres tânărului
bogat să renunțe la tot, deoarece, în caz contrar, bogăția l-ar fi distrus. Deși, ca orice altă persoană bogată, trebuia să fie atent la pericolele bogăției, Zacheu părea să o țină sub control mai bine decât tânărul bogat.

„După ce tânărul bogat se depărtase de Isus, ucenicii rămăseseră uimiți de cuvintele Învățătorului lor: «Cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu!» Ei își ziseseră apoi unii altora: «Cine poate atunci să fie mântuit?» Acum aveau o demonstrație a adevărului din cuvintele lui Hristos: «Lucrul acesta este cu neputință la oameni, dar nu la Dumnezeu» (Marcu 10:24,26,27; Luca 18:27). Ei au văzut cum, prin harul lui Dumnezeu, un bogat poate să intre în Împărăție” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 555).

Comentariu EGW

Zacheu a fost copleșit și a rămas mut de uimire, văzând iubirea și bunăvoința lui Hristos, care Se plecase spre el, cel atât de nevrednic. Dar acum iubirea și credincioșia față de Învățătorul său de curând găsit îi deschid gura. El dorea să își mărturisească public pocăința.
În fața mulțimii, „Zacheu a stat înaintea Domnului și I-a zis: «Iată, Doamne, jumătate din avuția mea o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.» …”
Când tânărul bogat se îndepărtase de Isus, ucenicii rămăseseră uimiți de cuvintele Învățătorului lor: „Cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu!” Ei ziseseră unii către alții: „Cine poate atunci să fie mântuit?” Acum aveau o demonstrație a adevărului din cuvintele lui Hristos: „Ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu.” (Marcu 10:24,26; Luca 18:27). Ei au văzut cum, prin harul lui Dumnezeu, un bogat poate să intre în Împărăție. – Hristos, Lumina lumii, p. 554-555 

Condu-i pe oameni să privească la Isus ca fiind singura lor speranţă şi singurul lor ajutor. Lasă-I loc Domnului să lucreze asupra minţii, să-i vorbească sufletului şi să impresioneze înţelegerea. Nu este esenţial pentru tine să cunoşti şi să le dai altora răspunsuri la toate întrebările cu privire la schimbarea inimii sau la poziţia la care trebuie şi pot să ajungă pentru a nu mai păcătui niciodată. Tu nu ai de făcut o astfel de lucrare.
Nu toţi oamenii sunt la fel. Nu toate convertirile sunt la fel. Domnul Isus impresionează inima, iar cel păcătos este născut din nou pentru o viaţă nouă. Adesea, sufletele au fost atrase la Hristos fără să aibă loc o convingere puternică, o sfâşiere a sufletului şi fără să existe teroarea remuşcărilor. Ele au privit la Mântuitorul cel înălţat şi au trăit. Oamenii aceştia au înţeles nevoia sufletului, au înţeles că Mântuitorul este totul şi au înțeles cerinţele Sale, au auzit vocea Lui spunând: „Vino după Mine”, s-au ridicat şi L-au urmat. Această convertire a fost adevărată, iar viaţa religioasă a fost tot atât de hotărâtă, ca şi viaţa acelora care au suferit toată agonia unui proces dureros. – Solii alese, cartea 1, p. 177-178 

Temelia speranței noastre în Hristos este faptul că noi recunoaștem că suntem păcătoși și avem nevoie de refacere și răscumpărare. Noi avem curajul de a-I cere să fie Salvatorul nostru pentru că suntem păcătoși. Atunci să fim atenți și să nu cumva să vorbim cu cel care greșește într-un mod care ar vrea să le spună celorlalți că noi nu avem nevoie de răscumpărare. Să nu-i acuzăm, să nu îi condamnăm sau să îi distrugem pe alții ca și cum noi nu am avea nicio greșeală. Hristos îndreaptă, vindecă, reface. Dumnezeu este iubire. El nu îi dă lui Satana ocazii de a triumfa, făcând să iasă la iveală ce este mai rău sau arătându-le dușmanilor noștri slăbiciunile pe care le avem.
Hristos a venit să aducă mântuirea la îndemâna tuturor. Cel mai greșit și cel mai păcătos nu erau trecuți cu vederea, El a lucrat în mod special pentru aceia care aveau nevoie cel mai mult de salvarea pe care El a venit să o aducă. – In Heavenly Places, p. 291 
 

5. Citește Iov 1:8. Cum este Iov descris de către Însuși Dumnezeu?

Nu e puțin lucru să fii descris de Dumnezeu ca „fără prihană” și „curat la suflet” (Iov 1:8), atât de neprihănit și de curat încât nimeni de pe pământ să nu te poată egala la vremea aceea. Să reținem că acestea sunt chiar spusele lui Dumnezeu despre Iov!

Chiar și după ce Iov s-a confruntat cu dezastru după dezastru, Dumnezeu a repetat ce a spus despre el, că nu mai e nimeni pe pământ ca el, că se ține tare și altele. Apoi Dumnezeu a adăugat un element: Iov a continuat să fie la fel „deși M-ai stârnit împotriva lui ca să-l distrug fără motiv” (Iov 2:3, NTR).

Deși ni se oferă o imagine puternică a neprihănirii și curăției lui Iov prin modul în care a refuzat să se lase de Dumnezeu în ciuda a tot ce i s-a întâmplat și în ciuda batjocurii soției sale – „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu și mori!” (Iov 2:9) –, cartea prezintă și un alt aspect al vieții lui Iov, înainte ca drama să înceapă.

6. Citește Iov 29:11-16. Ce anume din descrierea aceasta ne ajută să înțelegem mai bine secretul caracterului lui Iov?

Citește Isaia 58:6-8. Cum putem aplica aceste cuvinte din vechime la situația noastră de astăzi?

Comentariu EGW

În orice biserică ar trebui să fie stabilit un fond pentru săraci. Fiecare membru să-I aducă lui Dumnezeu un dar de mulţumire o dată pe săptămână sau o dată pe lună, după cum i se pare cel mai convenabil. Acest dar va exprima recunoştinţa noastră pentru darul sănătăţii, al hranei şi al îmbrăcămintei. În măsura în care Dumnezeu ne-a binecuvântat cu aceste avantaje, să dăm şi noi pentru cei săraci, suferinzi şi nefericiţi. Aş atrage atenţia fraţilor noştri în special asupra acestui aspect. Nu-i uitaţi pe cei săraci! Renunţaţi la o parte din luxul vostru şi, da, chiar la confort, şi ajutaţi-i pe cei care nu pot obţine decât cea mai săracă hrană şi îmbrăcăminte insuficientă. Făcând acest lucru pentru ei, îl faceţi pentru Isus în persoana sfinţilor Săi. El Se identifică cu omenirea suferindă. Nu aşteptaţi până când toate nevoile voastre imaginare sunt satisfăcute. Nu vă încredeţi în propriile simţăminte, dând doar atunci când simţiţi voi că ar trebui să daţi şi reţinând totul pentru voi atunci când nu simţiţi nevoia de a da. Daţi cu regularitate zece, douăzeci sau cincizeci de cenţi pe săptămână, după cum v-ar plăcea să vedeţi notat în registrul ceresc, în ziua judecăţii lui Dumnezeu.

Vă mulţumim pentru intenţiile voastre bune, dar cei săraci nu pot fi ajutaţi şi alinaţi doar cu intenţii bune. Ei au nevoie de dovezi palpabile ale bunătăţii voastre, materializate în mâncare şi în îmbrăcăminte. Dumnezeu nu vrea să spună că vreunul dintre urmaşii Săi ar trebui să-şi cerşească pâinea. El v-a dat vouă din abundenţă ca să le puteţi asigura şi lor acel necesar pe care ei nu sunt capabili să-l obţină nici prin hărnicie şi nici prin economie. Nu aşteptaţi ca ei să vă atragă atenţia asupra lipsurilor lor. Faceţi ca Iov. El cerceta ce nu cunoştea. Mergeţi să cercetaţi şi aflaţi de ce este nevoie şi cum puteţi ajuta cel mai bine. – Mărturii, vol. 5, p. 150-151

Profitaţi de orice ocazie care vă este oferită pentru a face bine. Mâinile leneşe vor secera o recoltă săracă. Pentru ce altceva trăiesc persoanele vârstnice, dacă nu pentru a avea grijă de tineri şi pentru a-i ajuta pe cei neajutoraţi? Dumnezeu ni i-a încredinţat nouă, care suntem mai în vârstă şi avem experienţă, şi ne va cere să dăm socoteală dacă ne neglijăm datoria în această privinţă. …
Doar foarte puţini înţeleg cu adevărat ce înseamnă cuvântul creştin. El înseamnă să fim asemenea lui Hristos, să le facem bine altora, să ne dezbrăcăm de tot egoismul, iar viaţa noastră să fie caracterizată de fapte de bunăvoinţă dezinteresată. …
… Citeşte versetul următor şi observă bogata răsplată promisă celor care vor face acest lucru. „Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi vindecarea ta va încolţi repede.” Aici este o făgăduinţă deosebit de preţioasă pentru toţi cei care se interesează de cazurile celor ce au nevoie de ajutor. Cum poate Dumnezeu să vină şi să le aducă binecuvântare şi prosperitate celor care nu au grijă de nimeni altcineva decât de ei înşişi şi care nu folosesc ceea ce El le-a încredinţat pentru a-I slăvi Numele pe pământ? – Mărturii, vol. 2, p. 330-331 
 

„«Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toți sfinții îngeri, va ședea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărți pe unii de alții» (Matei 25:31,32). În felul acesta Hristos, aflat pe Muntele Măslinilor, le-a zugrăvit ucenicilor scena din ziua cea mare a judecății. Iar hotărârea ce se va lua atunci va depinde de un singur lucru. Când popoarele vor fi adunate înaintea Lui, vor fi acolo numai două categorii și viitorul lor veșnic va fi determinat de ceea ce au făcut sau au neglijat să facă pentru El, în persoana celor săraci și suferinzi” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 637).

„Când deschizi ușa pentru cei nevoiași și suferinzi ai lui Hristos, primești îngeri nevăzuți. Primești astfel tovărășia ființelor cerești. Ele aduc o atmosferă sfântă de bucurie și pace. Vin cu laude pe buze, al căror ecou se aude în ceruri. Fiecare faptă de milă constituie acolo o muzică. De pe tronul Său, Tatăl îi numără pe lucrătorii neegoiști printre comorile Sale cele mai valoroase” (Ibidem, p. 639).

Studiu zilnic: 
2 Cronici 21
2 Cronici 22
2 Cronici 23
2 Cronici 24
2 Cronici 25
2 Cronici 26
2 Cronici 27

 Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 15 (până la „Rugăciunea Îl înviora pe Isus”)

1. Cine și de ce a fost îngropat la un loc cu împărații, deși era preot?

2. Cine nu a avut inima în totul dată Domnului?

3. Câți preoți s-au împotrivit împăratului Ozia, ca să nu ardă tămâie?

4. Cum a ajuns Iotam puternic?

5. Ce rol avea curentul ceresc primit de Hristos în rugăciune?

Comentariu EGW

Studiu suplimentar: Fii și fiice ale lui Dumnezeu, „În iubire pentru alții”, p. 147 (20 mai).