Parte din familia lui Dumnezeu

Una dintre trăsăturile uimitoare ale relației noastre cu Dumnezeu, în calitate de creștini, este că El are încredere în noi să Îi administrăm bunurile și să Îi gestionăm activitățile de pe pământ. Încă de la începutul istoriei omenirii, Dumnezeu i-a delegat explicit pe Adam și pe Eva să aibă grijă personal de creația Sa fără pată (vezi Geneza 2:7-9,15). De la alegerea numelor animalelor la îngrijirea grădinii și la umplerea pământului cu copii, Dumnezeu a făcut cunoscut faptul că trebuie să lucrăm aici, în numele Lui.

El ne binecuvântează și cu resurse, dar noi suntem cei desemnați să le gestioneze, prin acțiuni precum: să încasăm sume de bani, să facem transferuri online, să concepem bugete și să aducem zecimile și darurile la biserică în diminețile de Sabat. Dumnezeu ne încurajează să folosim resursele pe care El ni le-a oferit, astfel: pentru propriile noastre nevoi, pentru nevoile altora și pentru înaintarea lucrării Lui. Oricât de incredibil ar părea, noi suntem cei cărora Dumnezeu le-a încredințat misiunea de a crește copiii Săi, de a construi clădirile Sale și de a educa generațiile următoare. În săptămâna care urmează vom explora privilegiile și responsabilitățile care însoțesc apartenența noastră la familia lui Dumnezeu.

7 ianuarie: Sabatul Bibliei
 

Comentariu EGW

În această lume învățați cum să vă purtați în familia lui Hristos, în ceruri. Nu pierdeți vremea pentru a cunoaște mai bine principiile pe care trebuie să le urmeze copiii lui Dumnezeu. Noi suntem aici ca să copiem caracterul lui Hristos, să ne obișnuim cu delicatețea Lui, cu smerenia Lui. Acestea ne vor face să ajungem ca, în dreptul nostru, raportul să fie: „Voi aveți totul deplin în El” (Coloseni 2:10; în engl.: În El, voi sunteți desăvârșiți, întregi). Prin răbdare, bunătate, stăpânire de sine, noi trebuie să arătăm că nu suntem din lumea aceasta, ci zi după zi învățăm lecțiile care ne vor califica să intrăm în școala aceea mai înaltă. – The Upward Look, p. 248 
„Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu” (1 Ioan 3:1). Iar Domnul Hristos spune: „Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i-am trimis și Eu pe ei în lume” (Ioan 17:18), pentru a împlini „ce lipsește suferințelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este biserica” (Coloseni 1:24). Fiecare suflet pe care l-a salvat Domnul Hristos este chemat să lucreze în Numele Său pentru salvarea celor pierduți. Această lucrare fusese neglijată în poporul Israel. Dar oare nu este ea neglijată și astăzi de aceia care pretind a fi urmașii lui Hristos? – Parabolele Domnului Hristos, p. 191
Privilegiile noastre sunt cu mult mai mari decât au fost privilegiile poporului lui Dumnezeu din vechime. Noi nu avem doar lumina care i-a fost încredințată poporului Israel, ci și dovada înaltă cu privire la mântuirea cea mare care ne-a fost adusă prin Domnul Hristos. Ceea ce pentru iudei a fost reprezentat prin tipuri și simboluri, pentru noi este realitate. Iudeii au avut istoria Vechiului Testament, noi o avem atât pe cea a Vechiului, cât și pe cea a Noului Testament. Noi avem asigurarea cu privire la un Mântuitor care a venit, a fost răstignit, a înviat și, ieșind din mormântul împrumutat de Iosif, a proclamat: „Eu sunt Învierea și Viața.” Prin faptul că Îl cunoaștem pe Domnul Hristos și dragostea Sa, Împărăția lui Dumnezeu este chiar în mijlocul nostru. Domnul Hristos ne este descoperit în predici și în cântări. Ospățul spiritual este așezat în fața noastră cu mare îmbelșugare. Haina de nuntă, pentru care s-a plătit un preț infinit, îi este oferită în dar fiecărui suflet. … Ce ar fi putut face Dumnezeu pentru noi și nu a făcut, pentru a ne oferi marea cină, ospățul ceresc? – Parabolele Domnului Hristos, p. 317 
Tatăl vostru ceresc are anumite cerințe de la voi, căci El vă dă darurile harului Său fără să ceară ceva sau fără ca voi să aveți vreun merit și, mai mult decât atât, El a dat pentru voi tot cerul într-un singur dar, acela al Fiului Său preaiubit. Pentru acest dar infinit, El vă cere să-L ascultați. Fiindcă a plătit un preț pentru voi, însuși sângele prețios al Fiului lui Dumnezeu, El vă cere să folosiți în mod potrivit privilegiile de care vă bucurați. Capacitățile voastre intelectuale și morale sunt daruri, sunt talanți pe care vi i-a încredințat Dumnezeu ca să-i puneți la schimbător în mod înțelept și nu aveți voie să-i îngropați, nefolosindu-i corespunzător, sau să îngăduiți să se micșoreze sau să se denatureze prin inactivitate. Va trebui să vă hotărâți dacă vă veți achita cu credincioșie de responsabilitățile grele pe care le aveți și dacă eforturile voastre vor fi sau nu bine călăuzite, făcând tot ce puteți mai bine. – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 85
 

1. „Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, din care își trage numele orice familie, în ceruri și pe pământ” (Efeseni 3:14,15). Ce imagini îți inspiră acest text și ce speranță găsești în el?

La începutul lucrării Sale, Isus declară: „Iată dar cum trebuie să vă rugați: «Tatăl nostru care ești în ceruri! Sfințească-se Numele Tău»” (Matei 6:9). Mai târziu, repetă aceeași rugăciune în privat ucenicilor Săi (Luca 11:2). Isus ne-a spus să Îl numim pe Tatăl Lui: „Tatăl nostru [din] ceruri”. Când Isus S-a întâlnit cu Maria după învierea Lui, aceasta a vrut să Îl îmbrățișeze. „«Nu mă ține», i-a zis Isus, «căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la frații Mei și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru»” (Ioan 20:17).

Pentru că noi și Isus avem același Tată, Isus este fratele nostru și toți suntem frați și surori în Domnul. Isus a devenit membru al familiei pământești, astfel încât noi să putem deveni membri ai familiei cerești. „Familia din cer și familia de pe pământ sunt una” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 832).

2. Citește Exodul 3:10; 5:1 și Galateni 3:26,29. Ce îți spun aceste versete despre modul în care Dumnezeu Se raportează la noi? De ce acest lucru ar trebui să fie foarte încurajator?

Spre deosebire de perspectiva asupra creației conform căreia nu suntem decât niște produse ale unor legi naturale reci și nepăsătoare, Scriptura susține nu numai că Dumnezeu există, dar că ne și iubește, iar maniera în care Se raportează la noi este sugerată de imaginea familiei, folosită deseori în Scriptură pentru a descrie această relație. Fie că Isus numește poporul Israel „poporul Meu” sau pe noi „fii ai lui Dumnezeu”, fie că Îl numește pe Dumnezeu „Tatăl nostru”, ideea este aceeași: Dumnezeu ne iubește așa cum membrii unei familii ar trebui să se iubească unii pe alții. Ce veste bună într-o lume care poate fi foarte ostilă!

Imaginează-ți o lume în care toți oamenii ar fi tratați ca făcând parte din aceeași familie. Cum putem învăța să ne raportăm mai bine la toți ceilalți ca frați și surori ale noastre?

Comentariu EGW

Dumnezeu îi cere poporului Său să facă o schimbare. Unirea cu Hristos și unul cu altul este unica noastră siguranță în aceste zile din urmă. Să nu facem posibil ca Satana să poată spune: „Iată, oamenii aceștia care stau sub stindardul lui Hristos se urăsc unul pe altul. Nu avem a ne teme de ei atâta timp cât ei își consumă mai multă putere luptând unul cu altul decât în lupta cu puterile mele.” După coborârea Duhului Sfânt, ucenicii au pornit să vestească un Mântuitor înviat, având o singură dorință – salvarea de suflete. Ei se bucurau în armonia părtășiei cu sfinții. Erau atenți unul cu altul, preocupați, gata să renunțe la ei înșiși, dornici să facă orice sacrificiu de dragul adevărului. În relațiile lor zilnice, dovedeau iubirea pe care Domnul Hristos le spusese să o aibă unul față de altul. Prin cuvinte și fapte în care nu exista nicio urmă de egoism, ei se străduiau să aprindă această iubire și în inimile celorlalți. – The Upward Look, p. 358 
„Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus. … Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus” (Galateni 3:26,28). 

Secretul pentru a fi una se găsește în egalitatea dintre cei ce cred în Hristos. Cauza tuturor divizărilor, discordiilor și deosebirilor este despărțirea de Hristos. Hristos este centrul către care ar trebui să fie atrași toți, deoarece, cu cât suntem mai aproape de centru, cu atât vom fi mai aproape și unul de altul în simțăminte, în simpatie și în iubire, crescând tot mai asemenea caracterului și chipului lui Isus. La Dumnezeu nu există ierarhii între oameni. – That I May Know Him, p. 99 
Simpatia față de oameni ar trebui să fie cultivată în inima fiecăruia. Ea este un atribut al lui Dumnezeu și nu trebuie să fie neglijată niciodată. „Voi toți sineți frați” (Matei 23:8). Dumnezeu le-a încredințat oamenilor răspunderea de a arăta simpatie față de semenii lor, de a-i ajuta pe cei în nevoie, pe cei răniți, pe cei asupriți. Mulți sunt demoralizați din cauza felului lor de a acționa, dar cine, din familia omenească, poate să înțeleagă așa cum înțelege Dumnezeu cauza nenorocirii lor? 

În lumea noastră de astăzi există multe inimi rănite și întristate, care au nevoie de alinare. Domnul are mijloace pentru înviorarea acestor nemângâiați. Fiecare dintre noi poate să își pună talanții la schimbător, îndepărtând norii și lăsând să pătrundă în aceste inimi lumina soarelui speranței și a credinței în Acela care „atât de mult a iubit … lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:16). – Astăzi cu Dumnezeu, p. 183 (23 iunie)
Cel care i-a dat-o pe Eva ca ajutor lui Adam a făcut prima Sa minune la o nuntă. Hristos Și-a început lucrarea publică în sala unde se sărbătorea și unde prietenii și rudele se veseleau împreună. În felul acesta, El a aprobat căsătoria, recunoscând-o ca instituție pe care El Însuși o stabilise. El a hotărât ca bărbații și femeile să fie uniți prin căsătorie sfântă, pentru a forma familii ai căror membri, încununați cu cinste, să fie recunoscuți ca membri ai familiei de sus.

Hristos a onorat relația de căsătorie, făcând-o și un simbol al unirii dintre El și cei răscumpărați ai Săi. El Însuși este Mirele; mireasa este biserica, despre care, ca aleasă a Sa, El spune: „Ești frumoasă de tot, iubito, și n-ai niciun cusur” (Cântarea cântărilor 4:7). – Divina vindecare, p. 356
 

3. Citește Psalmii 50:10-12; 24:1; 1 Cronici 29:13,14 și Hagai 2:8. Care este mesajul acestor texte? Ce ar trebui să însemne acest adevăr pentru noi? Cum te raportezi la tot ce deții?

Începând cu capitolul 17, cartea 1 Cronici relatează dorința regelui David de a construi o casă pentru Dumnezeu. El a împărtășit această dorință profetului Natan, care a răspuns: „Fă tot ce-ți spune inima, căci Dumnezeu este cu tine” (1 Cronici 17:2). Dar în noaptea aceea cuvântul lui Dumnezeu a venit la Natan și l-a instruit să îi spună regelui că, întrucât era un om de război, nu putea construi casa lui Dumnezeu. În schimb, fiul lui avea să facă această lucrare. David a întrebat dacă putea măcar să conceapă planurile și să pregătească materialele de construcție. După ce dorința i-a fost acceptată, David și-a petrecut restul vieții adunând cantități imense de piatră cioplită, cedru, fier, aur, argint și aramă – „fără măsură”. După ce au fost pregătite toate materialele și duse la locul de construcție, David i-a adunat pe toți conducătorii poporului Israel pentru o ceremonie de laudă și mulțumire.

Care era adevărata sursă a tuturor materialelor de construcție pentru strângerea cărora el și poporul investiseră timp și bani? Vezi rugăciunea publică a lui David din 1 Cronici 29:13,14. În esență, David a spus: „Nu ne putem asuma meritele pentru aceste materiale deosebite, pentru că nu facem decât să Îți înapoiem ceea ce este al Tău.” Acesta este un aspect important pentru noi toți, bogați sau săraci (dar mai ales pentru bogați). Pentru că Dumnezeu a făcut totul la început (vezi Geneza 1:1; Ioan 1:3; Psalmii 33:6,9), El este Proprietarul de drept a tot ce există, inclusiv a tot ceea ce deținem noi – indiferent cu câtă greutate, hărnicie sau cinste am muncit pentru tot. Dacă nu ar fi existat Dumnezeu și harul Lui, nu am avea nimic, nu am fi nimic; de fapt, nici nu am exista. Prin urmare, trebuie să trăim întotdeauna conștienți că, în definitiv, Dumnezeu deține tot ceea ce există și, prin lauda și mulțumirea noastră pentru bunătatea Lui față de noi, ne vom asigura că nu pierdem din vedere acest adevăr important.

„Căci ce sunt eu și ce este poporul meu, ca să putem să-Ți aducem daruri de bunăvoie?” (1 Cronici 29:14). Ce principii frumoase sunt exprimate în aceste cuvinte? Cum reflectă ele care ar trebui să fie atitudinea noastră față de Dumnezeu și față de ceea ce deținem?

Comentariu EGW

Dumnezeu ne vorbește în natură. Când privim la frumusețea și bogăția lumii naturale, auzim glasul lui Dumnezeu. Vedem gloria Sa în lucrurile minunate făcute de mâinile Sale. Noi stăm și privim lucrările Sale fără să existe vreun văl între noi și ele. 
Dumnezeu ne-a dat toate aceste lucruri pentru ca, privind la lucrările mâinilor Sale să învățăm despre El. Dumnezeu ne-a dat aceste lucruri prețioase ca o expresie a iubirii Sale. Domnul iubește frumosul și, pentru a ne face plăcere și ca să ne simțim mulțumiți, el a răspândit în fața noastră frumusețile naturii, așa cum un părinte pământesc caută să pună lucruri frumoase înaintea copiilor săi pe care îi iubește. Lui Dumnezeu Îi place întotdeauna să ne vadă fericiți. Așa plin de păcat și de imperfecțiuni cum este acest pământ, Dumnezeu a răspândit pe el cu mare dărnicie lucruri frumoase și folositoare. Florile atât de frumos colorate ne vorbesc despre delicatețea și iubirea Lui. Ele au un limbaj al lor, amintindu-ne de Cel care ni le-a dat. – The Upward Look, p. 327 

Dacă oamenii ar vrea să-și deschidă mintea ca să înțeleagă relația dintre natură și Dumnezeul naturii, ar putea auzi și primi o recunoaștere corectă a puterii Creatorului. Fără viața de la Dumnezeu, natura ar muri. Lucrările pe care le-a făcut El depind de El. El a pus proprietăți dătătoare de viață în toate lucrurile pe care le produce natura. Noi trebuie să privim pomii plini de fructe ca pe niște daruri de la Dumnezeu, ca și cum El ar pune fructele în mâinile noastre. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, p. 1081

Chiar de la începutul domniei lui, unul dintre planurile cele mai îndrăgite ale lui David fusese înălțarea unui templu pentru Domnul. Cu toate că nu-și îngăduise să-și realizeze planul, nu dovedise mai puțină râvnă și stăruință în favoarea lui. Adunase din belșug materiale prețioase – aur, argint, pietre de onix și pietre de felurite culori, marmură și lemn din cel mai scump. …
… David își simțise nevrednicia când adunase materialele pentru Casa lui Dumnezeu, iar dovezile de credincioșie arătate prin grabnicul răspuns al fruntașilor împărăției sale, când ei I-au consacrat Domnului cu inimă voioasă comorile lor și s-au predat în slujba Lui, l-au umplut de bucurie. Dar Dumnezeu era Cel care îi dăduse poporului Său această bunăvoință. El trebuia să fie proslăvit, nu omul. El le dăduse oamenilor bogățiile pământului, iar Duhul Sfânt îi făcuse binevoitori de a dărui comorile lor pentru templu. Toate erau ale Domnului; dacă iubirea Lui nu ar fi mișcat inimile oamenilor, zadarnice ar fi fost toate străduințele împăratului și templul nu s-ar fi putut zidi niciodată.

Tot ce primește omul din bogăția lui Dumnezeu este și mai departe al lui Dumnezeu. Tot ce a dăruit Dumnezeu prin lucruri frumoase și prețioase care sunt pe pământ le sunt date oamenilor pentru a-i pune la încercare, pentru a sonda adâncimea iubirii lor pentru El și a aprecierii lor față de îndurările Lui. Indiferent că sunt comori ale bogăției sau ale intelectului, ele trebuie să fie depuse ca un dar de bunăvoie la picioarele lui Isus, Dătătorul, spunând la fel ca David: „Totul vine de la Tine și din mâna Ta primim ce-Ți aducem.” – Patriarhi și profeți, p. 750-753
 

Cel mai mare dar al lui Dumnezeu pentru copiii Săi este Isus Hristos, care ne aduce pacea iertării, harul zilnic pentru creștere spirituală și speranța vieții veșnice. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:16). „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12).

Mântuirea, așadar, este darul de bază. Fără acest dar, ce altceva am putea primi de la Dumnezeu care pe termen lung să conteze cu adevărat? Indiferent ce-am putea deține pe acest pământ, într-o zi vom muri și duși vom fi, la fel ca aceia care și-au adus aminte vreodată de noi, iar lucrurile bune pe care l-am făcut vreodată vor fi și ele uitate. Prin urmare, în primul rând, trebuie să păstrăm întotdeauna în atenția noastră darul Evangheliei, care este Hristos și El răstignit (1 Corinteni 2:2). Totuși, pe lângă mântuire, Dumnezeu oferă și altceva. Pe cei cărora se îngrijorau cu privire la hrană și haine, Isus i-a încurajat: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33).

4 Citește Psalmii 23:1; 37:25 și Filipeni 4:19. Ce îți spun aceste versete despre modul în care Dumnezeu Se îngrijește de nevoile noastre zilnice?

De asemenea, când a vorbit cu ucenicii Săi despre plecarea Lui, Isus le-a promis în dar Duhul Sfânt ca Mângâietor. „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele. Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; și anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște, dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi și va fi în voi” (Ioan 14:15-17). „Mângâietorul […] are să vă călăuzească în tot adevărul” (Ioan 16:13). Apoi, Duhul Sfânt Însuși oferă daruri spirituale uimitoare copiilor lui Dumnezeu (vezi 1 Corinteni 12:4-11).

Pe scurt, Dumnezeul în care „avem viața, mișcarea și ființa” (Faptele 17:28), Dumnezeul care „dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile” (Faptele 17:25), ne oferă existența, promisiunea salvării, binecuvântări materiale și daruri spirituale pentru ca noi să fim o binecuvântare pentru alții. De reținut că, indiferent ce bunuri materiale deținem, indiferent de talentele cu care am fost binecuvântați, noi suntem îndatorați Celui care ni le-a oferit, fapt oglindit în modul de folosire a respectivelor daruri.

Comentariu EGW

În Scriptură Domnul Hristos este reprezentat ca fiind un dar. El este un dar, însă numai pentru aceia care I se consacră lui Dumnezeu cu tot sufletul, trupul și cugetul lor, fără nicio rezervă. Noi trebuie să ne dăruim lui Hristos dorind să trăim o viață de ascultare de toate cerințele Sale. Tot ce suntem, toate talentele și toate capacitățile pe care le avem Îi aparțin Domnului și trebuie consacrate în slujba Sa. Când ne dăruim cu totul lui Hristos, El ni Se dăruiește nouă cu toate comorile cerului. Astfel, obținem mărgăritarul de mare preț. – Parabolele Domnului Hristos, p. 116 
Oh, noi nu înțelegem valoarea ispășirii! Dacă am înțelege-o, am vorbi mai mult despre ea. Darul lui Dumnezeu oferit în Fiul Său preaiubit a fost expresia unei iubiri de nepătruns. A fost tot ce a putut să facă Dumnezeu pentru a păstra onoarea Legii Sale și a-l salva totuși pe păcătos. De ce nu studiază omul subiectul acesta al răscumpărării? Este cel mai important și mai măreț subiect care poate fi cercetat de o minte omenească. Dacă oamenii ar contempla iubirea lui Hristos arătată la cruce, credința lor ar fi întărită pentru a-și însuși meritele sângelui Său vărsat pentru noi, iar ei ar fi curățiți de păcat și salvați. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 5, p. 1132 

Isus nu a căutat să-i atragă pe oameni la Sine, satisfăcând dorința care vizează belșugul. Pentru acea mare mulțime de oameni obosiți și înfometați în urma unei zile lungi și pline de emoții, hrana cea simplă a constituit o asigurare atât a puterii Sale, cât și a delicatei Sale purtări de grijă față de ei, în nevoile obișnuite ale vieții. Mântuitorul nu le-a făgăduit urmașilor Săi o viață de abundență; soarta lor poate sta sub semnul sărăciei, însă cuvântul Său stă chezășie că nevoia lor va fi satisfăcută și El a promis ceva mai bun decât binele pământesc – mângâierea constantă a prezenței Sale. – Divina vindecare, p. 47 
„Dumnezeul meu să îngrijească (în engl.: va îngriji) de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos” (Filipeni 4:19).

Toate binecuvântările sunt revărsate asupra acelora care au o legătură vitală cu Isus Hristos. Domnul Isus îi cheamă la Sine nu pentru a-i înviora prin harul și prezența Sa pentru câteva ore și apoi să îi trimită departe de lumina Sa, să meargă despărțiți de El în tristețe și amărăciune. Nu, nu. El ne spune că noi trebuie să rămânem în El și El în noi. Să ne încredem în El continuu și să nu ne îndoim de iubirea Sa. El cunoaște toate slăbiciunile noastre și știe de ce avem nevoie. El ne va da har îndeajuns pentru toată ziua. … Fiecare lucrător care urmează exemplul lui Hristos va fi pregătit să primească și să folosească puterea pe care Dumnezeu i-a promis-o bisericii Sale pentru coacerea recoltei și secerișul pământului. În fiecare dimineață, când vestitorii Evangheliei îngenunchează înaintea Lui și își reînnoiesc consacrarea față de El, Domnul le va asigura prezența Spiritului Său, cu puterea Sa înviorătoare și sfințitoare. Când pornesc la lucrul lor zilnic, ei au asigurarea că intervențiile nevăzute ale Duhului Sfânt îi fac în stare să fie „împreună-lucrători cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3:9). – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 117 (19 aprilie) 
 

Toți ne bucurăm de binecuvântările sau darurile trecătoare și spirituale pe care ni le oferă Dumnezeu. Cât este de încurajator să știm că facem parte din familie!

5 Citește Deuteronomul 6:5 și Matei 22:37. Ce înseamnă lucrul acesta și cum îl putem aduce la îndeplinire? 

Cum L-ai putea iubi pe Dumnezeu cu „toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău” (Matei 22:37)? Este interesant că Biblia ne oferă și răspunsul, care nici măcar nu este cel la care majoritatea oamenilor s-ar gândi.

6. Citește Deuteronomul 10:12,13 și 1 Ioan 5:3. Din punct de vedere biblic, care este atitudinea adecvată din partea mea în relația de iubire cu Tatăl din ceruri?

Păzirea poruncilor Lui? Ascultarea de porunci? Pentru mulți creștini, din nefericire, ideea de ascultare de Lege (mai ales de a patra poruncă) înseamnă legalism și pretind că suntem chemați pur și simplu să Îl iubim pe Dumnezeu și să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. Dumnezeu este însă clar: da, ne arătăm dragostea față de El și față de aproapele nostru prin ascultarea de poruncile Lui.

„Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui” (1 Ioan 5:3). Suntem obișnuiți să ne gândim că Îl iubim pe Dumnezeu și, prin urmare, păzim poruncile Lui. Ceea ce este bine. Dar expresia din text se poate interpreta și ca „dragostea lui Dumnezeu”, adică noi descoperim și experimentăm iubirea lui Dumnezeu când păzim poruncile Lui.

În Matei 7:21-27, Isus a spus că aceia care aud și împlinesc cuvintele lui Dumnezeu sunt asemănați cu un om înțelept care și-a construit casa pe stâncă. Cei care aud, dar nu se supun, sunt asemănați cu un om nechibzuit care și-a construit casa pe nisip, cu rezultate dezastruoase. Ambii au auzit cuvântul; unul a ascultat, celălalt, nu. Rezultatele au făcut diferența dintre viață și moarte.

Gândește-te la legătura dintre Dumnezeul iubirii și ascultarea de Legea Sa. De ce ne-am exprima astfel iubirea față de El? Ce aspect din păzirea poruncilor Lui este o manifestare a iubirii? (Indiciu: analizează rezultatele neascultării de Legea Lui.

Comentariu EGW

Noi trebuie să-L iubim pe Dumnezeu nu numai cu toată inima, cu mintea și cu sufletul nostru, ci și cu toată puterea noastră. Aceasta implică folosirea deplină și raţională a puterilor fizice. 
Domnul Hristos a fost conștiincios atât în domeniul lucrurilor trecătoare, cât și în domeniul lucrurilor spirituale și, în toate activitățile Sale, a manifestat o hotărâre fermă de a împlini voia Tatălui Său. Sub conducerea Domnului Hristos, lucrurile din cer și cele de pe pământ sunt într-o legătură directă, mai strânsă decât înțeleg mulți oameni. …
Dumnezeu dorește ca toți lucrătorii Săi să-L considere Dătătorul tuturor posesiunilor lor. Toate invențiile și inovațiile bune își au sursa în Acela al cărui plan este minunat și a cărui înțelepciune este mare. Atingerea iscusită a mâinii medicului, puterea lui asupra nervilor și mușchilor, cunoștințele lui cu privire la organismul delicat al omului constituie înțelepciunea puterii divine, care trebuie folosită pentru a veni în ajutorul celor suferinzi. Îndemânarea cu care tâmplarul folosește ciocanul și puterea cu care fierarul face să răsune nicovala vin de la Dumnezeu. El i-a înzestrat pe oameni cu talente și așteaptă de la ei să-L caute pentru a primi sfat. Indiferent ce facem și indiferent de domeniul în care ne desfășurăm activitatea, Dumnezeu dorește să ne conducă mintea în așa fel, încât să putem realiza o lucrare desăvârșită. – Parabolele Domnului Hristos, p. 348-349

Ioan declară: „Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile Lui nu sunt grele” (1 Ioan 5:3). Prin nașterea din nou, inima este adusă în armonie cu Dumnezeu și este pusă în acord cu Legea Sa. Când această schimbare categorică a avut loc în cel păcătos, el a trecut din moarte la viață, de la păcat la sfințenie; de la călcarea Legii și răzvrătire, la ascultare și la credincioșie. Viața veche, de înstrăinare de Dumnezeu, a luat sfârșit și a început viața nouă, de împăcare, de credință și iubire. Atunci, „dreptatea Legii” va fi „împlinită în noi, care nu mai umblăm după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile duhului” (Romani 8:4). Iar limbajul sufletului va fi: „Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea” (Psalmii 119:97). – Tragedia veacurilor, p. 468 
Acela care încearcă să devină sfânt prin faptele lui de păzire a Legii, încearcă ceva imposibil. Tot ce poate face omul fără Dumnezeu este mânjit de egoism și păcat. Numai harul Domnului Hristos, prin credință, ne poate face sfinți. …

… Ascultarea nu este numai o simplă supunere formală, ci o slujire din iubire. Legea lui Dumnezeu este însăși expresia naturii Sale. Ea este întruparea marelui principiu al iubirii și deci este temelia guvernării Sale în cer și pe pământ. Dacă inima noastră este reînnoită după chipul lui Dumnezeu, dacă iubirea divină este implantată în suflet, atunci nu va fi oare Legea lui Dumnezeu împlinită în viața noastră? Când principiul iubirii este sădit în inimă, când păcătosul este reînnoit după chipul Celui care l-a creat, atunci este împlinită făgăduința noului legământ: „Voi pune Legile Mele în inimile lor și le voi scrie în mintea lor” (Evrei 10:16). Și dacă Legea este scrisă în inimă, atunci nu va modela ea oare viața? Ascultarea – slujirea și supunerea loială din iubire – acesta este adevăratul semn al faptului că suntem ucenicii Săi. – Calea către Hristos, p. 59-60 
 

7 Citește Matei 6:19-21. Ce adevăruri esențiale rostește Isus aici?

Cine nu a citit istorii despre oameni care au adunat bogății imense, numai ca să ajungă să le piardă cumva într-un final? Lumea noastră este un loc extrem de instabil: războaie, crime, violență, dezastre naturale, orice se poate întâmpla într-o clipă și ne poate răpi toate lucrurile pentru care am muncit și pe care chiar le-am câștigat cinstit. Și tot într-o clipă vine și moartea, și toate aceste lucruri devin oricum nefolositoare. Bineînțeles, Scriptura nu zice nicăieri că este greșit să fim bogați sau să adunăm averi; în schimb, în aceste versete, Isus ne avertizează să avem perspectiva corectă. Ce înseamnă, de fapt, să strângem comori în cer? Înseamnă să Îl punem pe Dumnezeu și cauza Lui pe primul loc în viața noastră, nu câștigurile materiale. Printre altele, înseamnă să folosim ceea ce avem pentru lucrarea lui Dumnezeu, pentru înaintarea împărăției Lui, pentru a-i sluji pe alții și a fi o binecuvântare pentru ei.

De exemplu, când l-a chemat pe Avraam, Dumnezeu plănuia să îl folosească pe el și familia lui pentru a fi o binecuvântare pentru toate familiile de pe pământ. Dumnezeu i-a spus lui Avraam, cel „numit «prietenul lui Dumnezeu»” (Iacov 2:23): „Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 12:2,3). „Așa că cei ce se bizuiesc pe credință sunt binecuvântați împreună cu Avraam cel credincios” (Galateni 3:9). Aceeași provocare adresată Lui ne este adresată și nouă.

„Banii au o mare valoare deoarece cu ei putem să facem mult bine. În mâinile copiilor lui Dumnezeu, ei sunt hrană pentru cei flămânzi, apă pentru cei însetați și haine pentru cei goi. Ei sunt un mijloc de apărare pentru cei apăsați și un ajutor pentru cei bolnavi. Dar banii au o valoare mai mare decât nisipul doar dacă sunt folosiți pentru a procura cele necesare vieții, pentru binecuvântarea altora și pentru înaintarea cauzei lui Hristos” (Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 351).

Citește Matei 6:21. Unde spune inima ta că îți este comoara?

Comentariu EGW

Adevăratele bucurii și mângâieri ale creștinului trebuie să fie și chiar sunt în cer. Sufletele pline de dor ale acelora care au gustat din puterile lumii ce va veni și s-au desfătat cu bucurii cerești nu vor fi satisfăcute de lucruri care aparțin acestui pământ. Asemenea oameni vor găsi destule de făcut în momentele lor de răgaz. Sufletele lor vor fi atrase de Dumnezeu. Unde este comoara, acolo va fi și inima, într-o dulce comuniune cu Dumnezeul pe care-L iubesc și căruia I se închină. Desfătarea lor va fi acea de a-și contempla comoara – cetatea cea sfântă, pământul cel nou, căminul lor veșnic. Și, în timp ce meditează la aceste lucruri care sunt pline de măreție, curate și sfinte, cerul va fi adus mai aproape și ei vor simți puterea Duhului Sfânt, iar aceasta va avea tendința de a-i dezobișnui tot mai mult de lume și de a face ca mângâierea și cea mai mare bucurie să fie în lucrurile cerului, căminul lor scump. Puterea de atracție către Dumnezeu și cer va fi atunci atât de mare, încât nimic nu le mai poate distrage atenția de la marele obiectiv de a-și asigura mântuirea, de a-L onora pe Dumnezeu și de a-I da slavă. – Scrieri timpurii, p. 112 

Dacă ochiul este sincer, dacă este îndreptat spre cer, lumina cerului va umple sufletul și lucrurile de pe pământ vor apărea nesemnificative și neatractive. Scopurile inimii vor fi schimbate și va fi urmat sfatul lui Isus. Comoara voastră trebuie să fie în cer. Atunci, gândurile voastre vor fi îndreptate spre marea răsplătire a veșniciei. Toate planurile voastre vor fi făcute având în vedere viitorul, viața veșnică. Inima voastră va fi atrasă spre locul unde se află comoara voastră. Nu vă veți mai căuta interesele pământești, ci, în toate ocupațiile și preocupările voastre, întrebarea tainică va fi: „Doamne, ce vrei să fac?” (Faptele 9:6). Religia Bibliei va fi întrețesută în viața voastră de zi cu zi. – That I May Know Him, p. 222 

Luați seama la aceste cuvinte ale Marelui Învățător care a vorbit așa cum nu a mai vorbit niciun om. El pune înaintea voastră calea de urmat dacă vreți să vă serviți cel mai bine interesele în viața aceasta și vă arată și cum să adunați o comoară veșnică. „Nu vă strângeţi comori pe pământ.” Este un mare pericol să pierzi totul în alergarea după un câștig lumesc, pentru că, în această febră a căutării de câștig pentru lumea aceasta, sunt uitate interese mai înalte. …
Această lucrare de transferare a posesiunilor în lumea de sus merită concentrarea tuturor energiilor voastre. Este de cea mai mare importanță și implică interesele voastre veșnice. Ceea ce investiți în cauza lui Dumnezeu nu este pierdut. Tot ce este dat pentru salvarea sufletelor și gloria lui Dumnezeu este investit în cea mai de succes întreprindere din viața de acum și cea viitoare. Talanții voștri de aur și argint, dacă sunt puși la schimbător, își cresc valoarea continuu și aceasta va fi înregistrată în dreptul vostru în Împărăția cerurilor. Voi trebuie să fiți vase în care este pusă comoara veșnică ce a crescut în mâinile schimbătorilor. Când dați pentru lucrarea Domnului, voi depuneți pentru propria comoară din cer. Tot ce strângeți acolo sus nu poate fi atins de dezastre sau pierderi și crește, devenind o comoară care va dura veșnic. – That I May Know Him, p. 223 
 

„Inima lui Dumnezeu tânjește după copiii Săi de pe pământ cu o iubire mai tare ca moartea. Dându-L pe Fiul Său, El a turnat tot cerul într-un singur dar pentru noi. Viața, moartea și lucrarea de mijlocire a Mântuitorului, acțiunea îngerilor în favoarea noastră, insistențele Duhului Sfânt, intervențiile Tatălui mai presus de toți și de toate, interesul neîntrerupt al ființelor cerești – toate acestea sunt puse în slujba răscumpărării oamenilor” (Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 21).

„Dacă ai renunțat la sine și te-ai predat lui Hristos, ești un membru al familiei lui Dumnezeu și tot ce este în casa Tatălui este pentru tine. Toate comorile lui Dumnezeu îți sunt deschise, atât lumea aceasta, cât și lumea viitoare. Lucrarea îngerilor, Spiritul Sfânt oferit în dar, eforturile slujitorilor Săi – toate sunt pentru tine. Lumea, cu tot ce este în ea, este a ta, în măsura în care acest lucru este spre binele tău” (Ellen G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 110).
 

Studiu zilnic:
1 Cronici 8 
1 Cronici 9
1 Cronici 10
1 Cronici 11
1 Cronici 12
1 Cronici 13
1 Cronici 14

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 13 (MOISE și ANA)

1. Unde era scris tot Israelul?

2. Cu a cui sabie a fost ucis regele Saul?

3. Cine era „om de preț și vestit”?

4. Ce le spunea David celor care ar fi venit la el ca să îl înșele în folosul dușmanilor?

5. Pentru Moise ce era mai scump decât onoarea personală?

Studiu suplimentar: Astăzi cu Dumnezeu, „Sfințenia inimii”, p. 146 (17 mai).