Toate lucrurile noi

Scriptura ne oferă următorul motiv de speranță: „Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea” (2 Petru 3:13). Unora, totuși, promisiunea unui „cer nou și [a unui] pământ nou” (Apocalipsa 21:1) li se pare o fantezie, o poveste spusă de cei de la putere pentru a controla masele, folosindu-se de speranța unei vieți după moarte. Adică ceva de genul: Deși îți este greu în prezent, într-o zi îți vei primi răsplata în cer. Deși unii au folosit în felul acesta speranța prezentată de Biblie, abuzul lor nu a schimbat adevărul făgăduințelor pe care le avem cu privire la cerul nou și la pământul cel nou.

În zilele finale, denigratorii vor lua în râs fericita noastră nădejde (2 Petru 3:3-7). Dar batjocura lor, așa cum a fost prezis, ar putea fi văzută ca o dovadă în plus că ceea ce spune Biblia este adevărat.

De înțeles:

Glorioasa făgăduință despre un cer nou și un pământ nou, inclusiv despre templul ceresc, prezența lui Dumnezeu, sfârșitul morții și al lacrimilor – și, în final, triumful suprem al iubirii lui Dumnezeu.

Comentariu EGW

Planul lui Hristos este singurul plan sigur. El declară: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi” (Apocalipsa 21:5). „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă” (2 Corinteni 5:17). Mântuitorul nu încurajează pe nimeni să creadă că El va accepta o religie cârpăcită, din bucățele amestecate. O astfel de religie nu are nicio valoare înaintea Lui. S-ar putea ca, la început, să pară că este acolo puțin egoism, dar și ceva din Hristos, însă, în curând se va vedea că acea religie nu are nimic a face cu Hristos. Părțile alcătuite din egoism cresc și acoperă totul. … Numai o religie după modelul divin va putea rezista. Numai făcând eforturi pentru a ajunge să trăim o viață ca a lui Hristos putem să ne pregătim să trăim cu El de-a lungul veacurilor veșnice. – Our High Calling, p. 342
Prin dorința de înălțare de sine a intrat păcatul în lume și primii noștri părinți au pierdut stăpânirea asupra acestui pământ frumos, împărăția lor. Prin tăgăduire de sine răscumpără Hristos ce era pierdut. El spune că noi trebuie să biruim așa cum a biruit El (Apocalipsa 3:12). Prin umilință și predare de sine, putem deveni moștenitori împreună cu El atunci când „cei blânzi vor moșteni pământul” (Psalmii 37:11).
Pământul făgăduit celor blânzi nu va fi ca acesta, întunecat de umbra morții și a blestemului. „Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea” (2 Petru 3:13). …
Nu mai sunt nici dezamăgiri, nici întristare, nici păcat, nimeni care să zică: „Sunt bolnav”; nu mai sunt nici cortegii de înmormântare, nici plâns, nici moarte, nici despărțiri, nici inimi zdrobite, ci Isus este acolo și acolo va fi pacea. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 17
Înainte de distrugerea lumii vechi prin potop, au existat oameni talentați care aveau cunoștințe și mari abilități. Dar au ajuns corupți în imaginația lor, pentru că au lăsat la o parte planurile și sfaturile lui Dumnezeu. Ei erau înțelepți să facă lucruri pe care Dumnezeu nu spusese niciodată să le facă, ei erau pricepuți în a face răul. Domnul a văzut că exemplul lor avea să fie dăunător pentru cei care urmau să se nască și a luat în mâna Lui rezolvarea acestei probleme. Timp de o sută douăzeci de ani, El le-a trimis avertizări prin slujitorul Său Noe. Dar ei au folosit acest timp de probă, acordat cu atâta bunăvoință, pentru a-l ridiculiza pe Noe. Ei l-au parodiat și l-au criticat. Au râs de el pentru că trata cu o atât de mare seriozitate și avea simțăminte atât de intense în legătură cu pedepsele despre care spunea că vor fi cu siguranță trimise de Dumnezeu. Ei vorbeau despre știință și despre legile care controlau natura. Ei au făcut o mascaradă din cuvintele lui Noe, numindu-l nebun și fanatic. Răbdarea lui Dumnezeu a ajuns la capăt. El i-a spus lui Noe: „Sfârșitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul.” – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, p. 1090 
 

Pentru unii adepți ai filozofiei grecești, este ceva rău ca o entitate să fie de natură fizică. Din acest motiv este de neconceput pentru ei un cer real cu persoane reale, în viitor. Conform acestei gândiri, ca să fie cer și să fie bun, cerul trebuie să fie de natură pur spirituală, eliberat de imperfecțiunile care se găsesc în lumea fizică de aici. Dacă ceva este material, susțin ei, nu poate fi spiritual și, dacă ceva este spiritual, nu poate fi material. În schimb, Biblia vorbește despre cer în termeni concreți, dar fără limitările impuse de prezența păcatului.

1. Citește Isaia 65:17-25; 66:22,23; 2 Petru 3:13 și Apocalipsa 21:1-5. Care este mesajul de bază din aceste pasaje?

Cartea Isaia oferă niște indicii interesante despre cum ar fi fost pământul dacă poporul Israel ca națiune ar fi rămas credincios legământului cu Dumnezeu (Isaia 65:17-25; 66:22-23; compară cu Deut. 28). Mediul înconjurător în ansamblul lui, cu diferitele sale manifestări ale vieții, avea să se îndrepte tot mai mult spre planul inițial al lui Dumnezeu, și anume spre realitatea de dinaintea apariției păcatului. Dar planul nu s-a concretizat conform așteptărilor. Apoi a fost conceput un alt plan, de data aceasta cu biserica, alcătuită din evrei și neevrei din toate popoarele (Matei 28:18-20; 1 Petru 2:9). Prin urmare, profețiile lui Isaia trebuie reinterpretate din perspectiva bisericii (2 Petru 3:13; Apoc. 21:1-5).

„În Biblie, moştenirea celor mântuiţi este numită «patrie» (Evrei 11:14-16). Acolo, Păstorul ceresc Îşi conduce turma la izvoarele apelor vieţii. Pomul vieţii îşi dă roadele în fiecare lună, iar frunzele lui servesc la vindecarea oamenilor. Acolo sunt izvoare care curg continuu, limpezi ca cristalul [...]. Câmpii întinse sunt mărginite de dealuri frumoase, iar munţii lui Dumnezeu îşi înalţă piscurile grandioase. Pe acele câmpii paşnice și lângă acele izvoare vii, copiii lui Dumnezeu, care au fost atât de mult timp străini şi călători, vor fi acasă” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 675).

Mulți scriitori seculari, care nu au speranța biblică a veșniciei, au deplâns lipsa de sens a existenței umane. Deși se înșală cu privire la viitor, de ce este greu să le contrazici punctul de vedere despre zădărnicia vieții fără speranța vieții veșnice? Prezintă-ți răspunsul în cadrul grupei de la Școala de Sabat.

Comentariu EGW

Teama de a nu face ca moștenirea sfinților să pară prea materială i-a făcut pe mulți să spiritualizeze excesiv tocmai adevărurile care ne conduc să privim noul pământ ca pe căminul nostru. Hristos i-a asigurat pe ucenicii Lui că S-a dus să pregătească locașuri pentru ei. Cei care primesc învățăturile Cuvântului lui Dumnezeu nu vor fi necunoscători cu privire la locuința cerească. Și totuși, apostolul Pavel declară: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9). Limba omenească nu este în stare să descrie răsplata drepților. Aceasta va fi cunoscută numai de cei care o vor primi. Nicio minte mărginită nu poate cuprinde slava Paradisului lui Dumnezeu. – Istoria mântuirii, p. 430
Viața de pe pământ este începutul vieții din cer; educația primită pe pământ este o inițiere în principiile cerului, lucrarea vieții acesteia este un antrenament pentru lucrarea vieții viitoare. Ceea ce suntem acum, în caracter și în slujire sfântă, este o umbră sigură a ceea ce vom fi. … 
În viața noastră de aici, așa pământească și îngrădită de păcat, cea mai mare bucurie și cea mai înaltă educație le primim în slujire. Iar în starea noastră viitoare, nestingherită de limitele firii omenești păcătoase, tot în slujire vom găsi cea mai mare bucurie și cea mai înaltă educație, dând mărturie și descoperind din nou, pe măsură ce mărturisim, „bogățiile slavei tainei acesteia”, adică „Hristos în voi, nădejdea slavei” (Coloseni 1:27). – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 362 (20 decembrie)
Înainte de a Se înălța la cer, Domnul Hristos le-a dat ucenicilor Săi o însărcinare, spunându-le că ei urmau să fie executorii testamentari prin care El lăsa lumii comorile vieții veșnice. „Voi ați fost martorii vieții Mele de sacrificiu în favoarea lumii”, le-a spus El. „Ați văzut strădaniile Mele pentru Israel. Și, deși poporul Meu n-a vrut să vină la Mine ca să poată avea viață, deși preoții și conducătorii au făcut cu Mine ce le-a plăcut, deși M-au lepădat, ei vor mai avea încă o ocazie de a-L primi pe Fiul lui Dumnezeu. Voi ați văzut că pe toți aceia care vin la Mine, mărturisindu-și păcatele, Eu îi primesc bucuros. Pe cel care vine la Mine, cu niciun chip nu-l voi da afară. Vouă, ucenicilor Mei, vă încredințez această solie a îndurării. Ea trebuie să fie dusă atât la iudei, cât și la neamuri – mai întâi la Israel și apoi tuturor neamurilor, limbilor și popoarelor. Toți cei care cred trebuie să fie strânși într-o singură biserică.”
Însărcinarea Evangheliei este marele act de constituire a misiunii pentru Împărăția lui Hristos. Ucenicii urmau să lucreze cu sârguință pentru suflete, adresând invitația harului. Nu trebuiau să aștepte ca oamenii să vină la ei, ci ei trebuiau să meargă la oameni cu solia lor. – Faptele apostolilor, pp. 27-28
 

Unii oameni vorbesc despre cer ca despre sanctuarul lui Dumnezeu. Dar cartea Apocalipsa face referire la un anumit templu din cer, în care se află tronul lui Dumnezeu și marea de sticlă (Apocalipsa 4:2-6; 7:9-15; 15:5-8). Acolo, marea gloată a sfinților din orice neam, din orice seminție și de orice limbă se vor închina lui Dumnezeu pentru totdeauna (Apocalipsa 7:9-17).

2. Compară Apocalipsa 7:9-15 cu Apocalipsa 21:3,22. Cum putem armoniza descrierea marii gloate a celor răscumpărați care Îi slujesc lui Dumnezeu „zi și noapte în Templul Lui” (Apocalipsa 7:15) cu afirmația lui Ioan că „n-[a] văzut niciun Templu” în Noul Ierusalim (Apocalipsa 21:22)?

Templul ceresc a fost întotdeauna locul unde oștile cerești I s-au închinat lui Dumnezeu. Dar, odată cu apariția păcatului, sanctuarul a devenit și locul de unde îi este oferită lumii salvarea. „Când problema păcatului va fi rezolvată, sanctuarul ceresc își va recăpăta funcția de la început. În Apocalipsa 21:22, Ioan ne informează că nu a mai văzut niciun templu în cetate fiindcă Domnul Dumnezeul cel atotputernic și Mielul sunt templul ei. Dar înseamnă aceasta că nu mai există o casă a Domnului în care creaturile Lui să poată veni și avea o părtășie specială cu El? În niciun caz!” (Richard M. Davidson, „The Sanctuary: To Behold the Beauty of the Lord”, în Arthur Stele, ed., The Word: Searching, Living, Teaching, vol. 1, 2015, p. 31).

Cartea Apocalipsa acordă o atenție deosebită Aceluia căruia I se oferă închinarea și acelora care I se închină. Această închinare cerească este centrată pe Dumnezeu și pe Miel (Apoc. 5:13; 7:10). Ca întotdeauna, și așa cum ar trebui să fie, Hristos este centrul închinării. Închinătorii sunt cei care „și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului” (Apoc. 7:14). Ei sunt martori vii ai răscumpărării și ai puterii transformatoare a lui Dumnezeu. Ei cântă cântece de laudă la adresa lui Dumnezeu pentru cine este El și pentru ce a făcut pentru ei.

Citește Apocalipsa 21:3. Acest verset reflectă alte pasaje (Ieremia 32:38; Ezechiel 37:27; Zaharia 8:8; Evrei 8:10). Ce înseamnă acum pentru noi, care suntem încă pe pământ, că Dumnezeu va fi Dumnezeul nostru și noi vom fi poporul Lui?

Comentariu EGW

Cu Domnul Isus în fruntea noastră, am coborât cu toții din cetate pe acest pământ, pe un munte mare și impunător… .

… Muntele Sionului se afla chiar în fața noastră, iar pe munte se afla un templu măreț și împrejurul lui erau alți șapte munți pe care creșteau trandafiri și crini. I-am văzut pe cei mici urcând sau, dacă voiau, zburând în vârful munților, unde culegeau flori care nu aveau să se ofilească niciodată. În jurul templului erau tot felul de pomi care înfrumusețau locul – merișor, pin, brad, mirt, rodiu și smochinul aplecat sub greutatea smochinelor coapte; acestea făceau ca locul să fie neasemuit în splendoare. Și, pe când eram pe punctul de a intra în templu, Isus Și-a ridicat glasul cel plăcut și a spus: „Doar cei 144 000 vor intra în acest loc”, și noi toți am strigat „Aleluia!”

Acest templu era susținut de șapte coloane, toate din aur transparent, împodobite cu nestematele cele mai minunate. Nu pot descrie lucrurile mărețe pe care le-am văzut acolo. O, dacă aș putea vorbi limba Canaanului, atunci aș putea spune un pic din slava lumii aceleia mai bune! – Mărturii, vol. 1, pp.67–69

Cei ce intră în cetatea lui Dumnezeu vor avea coroane de aur pe cap. Va fi o scenă plină de bucurie pe care niciunul dintre noi nu își poate permite să o piardă. Noi vom depune coroanele la picioarele lui Isus și, din nou și din nou, vom aduce glorie și laudă Numelui Său. Îngerii se vor uni în cântări de triumf. Atingându-și harpele, vor umple tot cerul cu o muzică în acorduri bogate și cântări pentru Miel. – In Heavenly Places, p. 216

… Vine ziua când se va da bătălia și se va câștiga victoria. Voia lui Dumnezeu urmează să fie împlinită pe pământ, așa cum este împlinită în cer. Națiunile celor mântuiți nu vor ști altă lege decât Legea cerului. Toți vor fi o familie fericită, unită, înveșmântată în haina laudei și a recunoștinței – haina neprihănirii lui Hristos. Toată natura, în frumu­sețea ei de neegalat, Îi va aduce lui Dumnezeu un prinos de laudă și ado­rare. Lumea va fi scăldată în lumina cerului. Lumina lunii va fi asemenea celei a soarelui, iar lumina soarelui va fi de șapte ori mai mare decât este acum. Anii se vor scurge în bucurie. La această priveliște, stelele dimineții vor cânta împreună, iar fiii lui Dumnezeu vor scoate strigăte de bucurie, în timp ce Dumnezeu și Hristos Se vor uni spunând: „Nu va mai fi păcat și nici moarte nu va mai fi!” – Divina vindecare, p. 504

Biblia spune că Dumnezeu „locuiește într-o lumină de care nu poți să te apropii” (1 Timotei 6:16) și că „nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu” (Ioan 1:18; 1 Ioan 4:12). Să însemne oare că sfinții din cer nu Îl vor vedea niciodată pe Dumnezeu Tatăl? Nicidecum. Este destul de clar că expresia „a nu-L vedea pe Dumnezeu” se referă la ființele umane de după cădere, fiindcă Scriptura precizează de multe ori că sfinții Îl vor vedea de fapt în ceruri.

3. Ce aflăm din Matei 5:8; 1 Ioan 3:2,3 și Apocalipsa 22:3,4 despre privilegiul suprem de a-L vedea pe Dumnezeu?

Ioan afirmă că „nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu” (Ioan 1:18; 1 Ioan 4:12), dar declară și că „Îl vom vedea așa cum este” (1 Ioan 3:2,3) și că vom „vedea fața Lui” (Apocalipsa 22:3,4). Poate fi discutabil dacă aceste pasaje se referă la Dumnezeu Tatăl sau la Domnul Hristos. Dar toate dubiile se risipesc în lumina afirmației lui Isus: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” (Matei 5:8). Ce privilegiu vor avea cei răscumpărați să se închine lui Dumnezeu în templul Lui!
Dar privilegiul suprem al tuturor va fi acela că Îi vor vedea fața. „Poporul lui Dumnezeu are privilegiul să comunice deschis cu Tatăl şi cu Fiul. «Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos» (1 Corinteni 13:12). Noi vedem chipul lui Dumnezeu reflectat ca într-o oglindă în natură şi în modul în care procedează cu oamenii, dar atunci Îl vom vedea faţă în faţă, fără să fim separaţi de un văl întunecos. Vom sta în prezența Sa şi vom privi slava feţei Sale” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 676, 677).

Este de notat în unele versete din secțiunea de astăzi legătura dintre curăție și faptul de a-L vedea pe Dumnezeu. Cei „cu inima curată” vor vedea pe Dumnezeu; cel care Îl va vedea pe Dumnezeu „se curățește, după cum El este curat” (1 Ioan 3:3). Aceste versete transmit că Dumnezeu trebuie să facă o intervenție în noi care să ne pregătească pentru cer. Deși, în final, dreptul nostru la cer a fost asigurat prin moartea lui Isus, noi vom trece printr-un proces de curățare aici și acum care ne va ajuta să ne pregătim pentru casa noastră cea veșnică. Și un aspect esențial al procesului de curățare este ascultarea de Cuvântul Său.

Citește 1 Petru 1:22. Cum ne transmite acest text legătura dintre ascultare și curățare? Cum anume ne curăță ascultarea? Cum spune Petru, mai precis, că se va manifesta ascultarea noastră?

Comentariu EGW

Venind să locuiască aici, cu noi, Isus avea să-L descopere pe Dumnezeu atât oamenilor, cât și îngerilor. El era Cuvântul lui Dumnezeu, gândul lui Dumnezeu făcut să se audă. În rugăciunea pentru ucenicii Săi, El spunea: „Le-am făcut cunoscut Numele Tău” – „plin de îndurare și milostiv, îndelung răbdător, plin de bunătate și adevăr” – „ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu în ei.” Dar descoperirea aceasta n-a fost dată numai copiilor Săi de pe pământ. Mica noastră lume este cartea de studiu a universului. Scopul minunat al harului lui Dumnezeu, taina iubirii răscumpărătoare, constituie subiectul pe care îngerii doresc să-l adâncească și care va fi studiul lor de-a lungul veacurilor nesfârșite. Atât cei răscumpărați, cât și ființele necăzute vor descoperi în crucea lui Hristos știința și cântecul lor. Se va vedea că slava care strălucește pe fața lui Isus este slava iubirii care se jertfește pe sine. În lumina de la Calvar se va vedea că legea iubirii care renunță la sine este legea vieții pentru pământ și pentru cer; că iubirea care „nu caută folosul său” își are izvorul în inima lui Dumnezeu și că în Cel blând și smerit se manifestă caracterul Aceluia care locuiește în lumina de care niciun om nu se poate apropia. – Hristos, Lumina lumii, p. 19 
„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8). Da, ca și Moise, ei vor putea suporta vederea Celui ce este nevăzut.
... Elevi, vegheați, rugați-vă și faceți eforturi stăruitoare în direcția cea bună, și astfel veți fi umpluți cu Duhul lui Hristos. „Îmbrăcați-vă în Domnul Isus Hristos și nu purtați grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziți poftele” (Romani 13:14). Fiți hotărâți să faceți din școală un succes! … Dacă urmați învățătura dată în Cuvântul lui Dumnezeu, puteți avansa în direcția dezvoltării capacității morale și intelectuale, care-i va face chiar pe îngeri să se bucure, iar Dumnezeu Se va bucura de voi prin cântare. Sub această disciplină, vă veți asigura o perfectă dezvoltare a capacităților. … Ancorați-vă zilnic în Hristos și, în scurta perioadă de probă aici, pe pământ, păstrați-vă demnitatea în puterea lui Dumnezeu, ca împreună-lucrători cu cei mai înalți agenți ai cerului. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 103 
Dumnezeu purifică inima foarte mult așa cum aerisim noi o cameră. … Noi deschidem ușa și ferestrele și lăsăm aerul curat al cerului să pătrundă înăuntru. Domnul spune: „Cine lucrează după adevăr vine la lumină” (Ioan 3:21). Ferestrele impulsurilor și ale simțămintelor trebuie să fie larg deschise către cer și praful egoismului și al firii pământești trebuie îndepărtat cu totul. Harul lui Dumnezeu trebuie să curețe cămăruțele minții, imaginația trebuie să aibă subiecte cerești pe care să le contemple și fiecare element al naturii trebuie să fie curățat și revitalizat prin Duhul lui Dumnezeu. – Manuscript 8c, 26 iulie 1891 
 

Teoria despre un suflet nemuritor care suferă veșnic în văpăile iadului este în contradicție cu învățătura Bibliei. Citește ce spune Biblia în Apocalipsa 21:4. Dacă ideea despre un iad arzând ar fi adevărată, atunci „moartea a doua” nu ar eradica păcatul și păcătoșii din univers, ci doar i-ar izola într-un iad veșnic de durere și țipete. Mai mult, în acest caz, universul nu ar fi niciodată pe deplin restaurat la perfecțiunea lui de la început. Dar, slavă Domnului, Biblia prezintă un tablou cu totul diferit!

4. Citește Isaia 25:8; Apocalipsa 7:17 și 21:4. Ce mângâiere și speranță ne oferă aceste pasaje în mijlocul încercărilor și suferințelor din lume?

Viața poate fi foarte grea, nedreaptă și dură. Unii oameni, foarte dragi nouă, sunt smulși brutal de lângă noi de gheara rece a morții. Sau alții intră subtil în viața noastră, ne fură sentimentele și apoi se îndepărtează ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Ce groaznic să fim trădați de cineva pe care l-am iubit și în care am avut încredere! Există momente când, cu inima frântă, ajungem să ne întrebăm dacă viața chiar merită trăită. Totuși, indiferent de durerile noastre, Dumnezeu este întotdeauna doritor să ne șteargă de pe obraji cât mai multe lacrimi posibil. Dar unele dintre cele mai grele lacrimi vor continua să ne umple ochii până în acea zi glorioasă când moartea, durerea și țipetele vor înceta să mai existe (Apocalipsa 21:1-5).

Putem avea încredere că la judecata finală Dumnezeu va trata fiecare om în parte cu dreptate și dragoste. Toți cei dragi ai noștri care au murit în Hristos se vor ridica din morți ca să fie cu noi de-a lungul veșniciei. Cei nedemni de viața veșnică vor înceta în cele din urmă să mai existe, fără să fie nevoiți să trăiască într-un cer „neplăcut” sau într-un iad care arde veșnic. Mângâierea noastră cea mai mare vine din modul corect în care Dumnezeu îi tratează pe toți. Citește în 1 Corinteni 15:54,55 ce vor spune cei răscumpărați, iar în Isaia 65:17 cum va fi în cerul și pe pământul recreat de Dumnezeu. Nu, cerul nu va fi un loc al amneziei, ci un loc în care trecutul nu va submina bucuria eternă.

Cine nu a simțit ravagiile nedrepte ale existenței umane de pe pământ? Mai ales în acele momente grele, cum putem învăța să ne încredem și, pe cât posibil, să ne bucurăm de bunătatea și dragostea lui Dumnezeu?

Comentariu EGW

După izgonirea sa din Eden, viața lui Adam pe pământ a fost plină de durere. Fiecare frunză care se veștejea, fiecare animal care era adus ca jertfă, orice vătămare a înfățișării plăcute a naturii, fiecare pată asupra curăției omului, toate făceau ca amintirea păcatului său să-i fie proaspătă în minte. Grozavă era agonia remușcării când privea nelegiuirea abundând și, ca un răspuns la avertizările lui, întâmpina acuzații aduse lui, ca fiind cauza păcatului. … În mod credincios, s-a pocăit pe deplin de păcatul său, s-a încrezut în meritele Mântuitorului făgăduit și a murit în nădejdea învierii. Fiul lui Dumnezeu a răscumpărat greșeala și căderea omului; iar acum, prin lucrarea de ispășire, Adam este repus în stăpânirea pe care a avut-o la început.
Încântat, plin de bucurie, el vede pomii care odinioară erau desfătarea lui – chiar pomii aceia ale căror roade le adunase el însuși în zilele nevinovăției și bucuriei lui. … Mintea lui prinde realitatea scenei; înțelege că acesta este în adevăr Edenul refăcut, mai plăcut acum decât atunci când a fost alungat din el. Mântuitorul îl conduce la pomul vieții, rupe fructul slăvit și-i dă să mănânce. Adam privește în jur și vede o mulțime din familia lui răscumpărată, stând în paradisul lui Dumnezeu. Atunci își așază coroana strălucitoare la picioarele lui Isus și, căzând pe pieptul Lui, Îl îmbrățișează pe Răscumpărătorul. …
La această întâlnire sunt martori îngerii care au plâns la căderea lui Adam și s-au bucurat atunci când Isus, după înviere, S-a înălțat la cer, deschizând mormântul pentru toți aceia care vor crede în Numele Său. Acum văd lucrarea de mântuire împlinită și își unesc glasurile în cântări de laudă. – Căminul adventist, pp. 540–541
Apoi am văzut cum un număr foarte mare de îngeri au adus din cetate cununi glorioase – o cunună pentru fiecare sfânt, cu numele său scris pe ea. Pe măsură ce Isus cerea coroanele, îngerii I le aduceau și, chiar cu mâna Sa dreaptă, Isus cel minunat le punea pe capul sfinților. … Apoi, Isus S-a uitat la sfinții Săi răscumpărați – fețele le străluceau de slavă – și, în timp ce Își fixase asupra lor ochii plini de iubire, a spus cu glasul Său adânc, melodios: „Privesc rodul muncii sufletului Meu și sunt mulțumit. Vă veți putea bucura de această slavă bogată pentru veșnicie. Întristările voastre au luat sfârșit. Nu va mai exista moarte, nici suferință, nici plâns și nici durere.” Am văzut mulțimea celor răscumpărați plecându-se, aruncându-și coroanele la picioarele lui Isus și apoi, când mâna Lui plăcută le-a făcut semn să se ridice, atingându-și harpele de aur și umplând tot cerul cu muzica lor bogată și cântările închinate Mielului. – Scrieri timpurii, p. 288
 

5. Citește Apocalipsa 22:3-5. Cum putem fi siguri că vom fi printre cei care vor avea numele lui Dumnezeu scris pe frunte? Putem avea această siguranță sau nu?

După răzvrătirea lui Lucifer și căderea lui Adam și a Evei, Dumnezeu i-ar fi putut distruge pe cei doi păcătoși. Dar, ca o expresie a iubirii necondiționate pentru ființele create de El, Dumnezeu, în mila Sa, a instituit un plan pentru a-i salva pe cei care acceptă ceea ce El oferă. Este vorba de „planul de mântuire”, care, deși există de dinainte de crearea pământului (Efeseni 1:3,4; 2 Timotei 1:9; Tit 1:2; Apocalipsa 13:8), a fost prezentat omenirii pentru prima dată în Eden, imediat după cădere. Ulterior a fost transmis prin simbolurile și tipologia serviciului de la sanctuarul evreiesc (Exodul 25), după care a fost exprimat plenar prin viața, moartea și învierea lui Isus (vezi Romani 5).

În centrul planului de mântuire se află făgăduința vieții veșnice, bazată pe meritele lui Isus, pentru toți cei care acceptă, prin credință, marea realizare de la cruce. Și înainte de cruce, și după cruce, mântuirea a fost mereu prin credință, și niciodată prin fapte, indiferent cât de mult sunt faptele o expresie a mântuirii noastre.

5. Pavel a scris despre Avraam, care a trăit cu mult înainte de venirea lui Hristos, ca despre un exemplu de mântuire prin credință. Citește Romani 4:2,3. Cum ne ajută acest versete să înțelegem ce este mântuirea prin credință?

Așadar, putem avea siguranța mântuirii dacă L-am acceptat pe Isus, dacă ne-am predat Lui, dacă am cerut împlinirea promisiunilor Lui, inclusiv a celor despre o nouă viață acum în El, precum și dacă ne bazăm în totalitate pe meritele Sale și pe nimic altceva. Avraam a crezut, și aceasta i s-a considerat neprihănire; la fel stau lucrurile și în dreptul nostru. Iată deci ce înseamnă a avea numele Lui scris pe fruntea noastră! Dacă Îl avem scris pe frunte în prezent și nu Îi întoarcem spatele, ne va fi scris pe frunte și atunci, în cerul cel nou și pe pământul cel nou.

Comentariu EGW

Pentru a intra în cer, omul trebuie să-I îngăduie lui Hristos, nădejdea slavei, să locuiască în el și astfel să ia cerul cu sine. Numai Domnul Isus poate modela și schimba caracterul. Căci lipsa răbdării, a bunătății, a îngăduinței, a altruismului și a iubirii izbucnesc involuntar atunci când nu suntem atenți, iar cuvintele necreștinești și un caracter care nu este asemenea celui al lui Hristos duce adesea la ruina sufletului. „Nu se bucură de nelegiuire.” … Apostolul vrea să spună că acolo unde este cultivată dragostea autentică pentru sufletele care sunt atât de prețioase, acest lucru va fi manifestat față de aceia care au cel mai mult nevoie de răbdarea care suferă totul și este plină de bunătate, răbdare care nu este gata să facă dintr-o greșeală mică o ofensă de neiertat, profitând astfel de greșelile altora. – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 279 
Timpul nostru este extrem de scurt și dorim ca orice acțiune pe care o facem să folosească pentru întărirea și înaintarea cauzei lui Dumnezeu. … Fie ca strigătul tău către Dumnezeu să fie acesta: „Schimbă, Doamne, interiorul sufletului meu!” Insistă la Dumnezeu pentru puterea transformatoare a harului Său. Ține-te tare de Mântuitorul tău, cum s-a ținut Iacov, până când Dumnezeu nu numai că îți va arăta cum ești tu însuți, ci ți Se va descoperi pe Sine, iar tu vei putea vedea în Isus o tărie și un sprijin, o strălucire și o putere pe care nu le-ai simțit și nu le-ai înțeles niciodată mai înainte. … Dacă credința ta se prinde strâns de făgăduințe, vei reuși. Aceasta este biruința asupra lumii prin credința noastră. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 334 (21 noiembrie)
Orice laudă cu meritele personale este nepotrivită. „Așa vorbește Domnul: «Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu», zice Domnul” (Ieremia 9:23,24).
Răsplata nu este dată pe temeiul faptelor, pentru ca niciun om să nu se îngâmfe, ci este oferită în totalitate prin har. „Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoșul nostru Avraam? Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? «Avraam a crezut pe Dumnezeu și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.» Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socotește nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el îi este socotită ca neprihănire” (Romani 4:1-5). Prin urmare, nu există nicio posibilitate ca vreun om să se înalțe mai presus de altul sau să fie invidios. Nimeni nu e mai privilegiat decât ceilalți și nici nu poate pretinde că are dreptul la răsplată. – Parabolele Domnului Hristos, p. 401.
 

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Tragedia veacurilor, capitolul 42

„Crucea lui Hristos va constitui obiectul de studiu şi subiectul imnurilor celor mântuiţi în toată veşnicia. În Hristos cel glorios, ei Îl vor vedea pe Hristos cel răstignit. Nu vor uita niciodată că El, a cărui putere a creat şi a susţinut lumile nenumărate din spaţiul infinit, iubitul Fiu al lui Dumnezeu, Maiestatea cerului, El, pe care heruvimii şi serafimii strălucitori se bucurau să-L adore, S-a umilit pentru a ridica omenirea căzută. De asemenea, nu vor uita că Isus a suferit vina şi ruşinea pentru păcat şi că a trebuit să suporte gândul că Tatăl Său Şi-a întors faţa de la El, până când suferinţele unei lumi pierdute I-au sfâşiat inima şi I-au zdrobit viaţa pe crucea de pe Calvar” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 651). „Marea luptă s-a sfârşit. Păcatul şi păcătoşii nu mai există. Universul întreg este curat. O singură vibraţie de armonie şi bucurie pulsează prin vasta creaţie. De la Acela care a creat toate lucrurile se revarsă viaţa, lumina şi fericirea prin toate domeniile spaţiului infinit. De la atomul cel mai mic până la lumile cele mai mari, toate lucrurile, însufleţite şi neînsufleţite, în frumuseţea lor neumbrită şi cu bucurie desăvârşită, declară că Dumnezeu este iubire” (Ibidem, p. 678).

Studiu zilnic:

1 Cronici 1

1 Cronici 2

1 Cronici 3

1 Cronici 4

1 Cronici 5

1 Cronici 6

1 Cronici 7

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 13 (până la MOISE)

1. Câți copii a avut Isai, tatăl lui David?

2. Cine a primit drept de întâi născut, dar n-a fost scris ca întâi născut?

3. Cum se numea nepotul profetului Samuel și ce slujbă îndeplinea la templu?

4. Din ce cauză au murit unii din copiii lui Efraim?

5. Cum se obțin cele mai mari biruințe ale bisericii și ale creștinului?

Privire generală
Ultimul nostru studiu abordează speranța supremă a creștinului și dorul lui după momentul când Dumnezeu va face ceruri noi și un pământ nou la venirea Sa. Vechea ordine a lumii noastre păcătoase va ajunge la final. Trecutul nostru păcătos nu ne va mai tulbura și toate neajunsurile, păcatele și greșelile noastre vor fi înlăturate. Toate suferințele, dezamăgirile și rănile ne vor fi vindecate.
După cei o mie de ani, Dumnezeu ne va șterge lacrimile și marea luptă se va sfârși. Dumnezeu va re-crea totul. În acest peisaj vor domni dragostea, fericirea, pacea și bucuria. Dumnezeu va realiza ceruri noi și un pământ nou cu o nouă calitate a vieții. Nu va mai fi nevoie de spitale, de închisori și de cimitire, fiindcă nu vor mai fi prezente durerea, boala, suferința, violența, crima, exploatarea sau moartea (Apocalipsa 21:4,5). Noul Ierusalim va fi „cortul lui Dumnezeu cu oamenii. El va locui cu ei și ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu Însuși va fi cu ei” (Apocalipsa 21:3). Viața pe noul pământ va fi extraordinară și va aduce cea mai mare împlinire. Ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit despre aceasta depășește tot ce poate pătrunde imaginația noastră, fiindcă „scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea fața Lui și Numele Lui va fi pe frunțile lor. Acolo nu va mai fi noapte. Și nu vor mai avea trebuință nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Și vor împărăți în vecii vecilor” (Apocalipsa 22:3-5).

Comentariu
Descrierea din Isaia 65:17-25
Prorocul Isaia este un profet al speranței. Mai mult decât oricare alt profet, Isaia face trimitere la Mesia care avea să vină și la întemeierea Împărăției lui Dumnezeu. Isaia este numit pe bună dreptate profetul evanghelist. În capitolul 65, versetele 17 la 25, el vorbește despre cerurile noi și despre pământul cel nou. Cum descrie Isaia viața pe noul pământ? El prezintă 12 caracteristici:
1.    Noul pământ este creația unică a lui Dumnezeu (Isaia 65:17). Dum­nezeu intervine și creează în virtutea calității Sale de Creator.
2.    Trecutul păcătos nu îi va mai împovăra pe slujitorii lui Dumnezeu (Isaia 65:17). 
3.    Ierusalimul va fi un loc al bucuriei, al fericirii (Isaia 65:18). 
4.    Nu vor mai fi plânsete și țipete în Ierusalim (Isaia 65:19).
5.    Nu vor mai exista mortalitate infantilă sau pierderi de sarcină (Isaia 65:20.23).
6.    Longevitatea celor credincioși este garantată (Isaia 65:20,22), dar înainte să înceapă viața pe noul pământ, păcătoșii vor muri înainte de vreme (Isaia 65:20).
7.    Va predomina munca creatoare (Isaia 65:21-23): se vor construi case și se vor planta vii.
8.    Pacea și prosperitatea vor fi asigurate (Isaia 65:22). Nu vor mai fi amenințări cu războaie sau distrugere. 
9.    Oamenii se vor bucura de viață în prezența lui Dumnezeu și a binecuvântărilor Sale (Isaia 65:23).
10.    Rugăciunile vor primi imediat răspuns de la Dumnezeu (Isaia 65:24).
11.    Se vor crea noi condiții de viață în natură (Isaia 65:25).
12.    Locuitorii se vor bucura de inversarea blestemelor legământului, devenite binecuvântări îmbelșugate, așa cum ne arată teologia acestui pasaj, în comparație cu binecuvântările și blestemele din cartea Deuteronomul (Deuteronomul 27 – 28; compară cu Leviticul 26).
Merită observat că Isaia declară în repetate rânduri că Dumnezeu creează cerurile și pământul și cuplează aceste două cuvinte-cheie, chiar dacă uneori o face destul de liber (vezi Isaia 1:2; 13:13; 24:18,21; 37:16; 40:12,22,26-28; 42:5; 44:23,24; 45:8,12,18; 48:13; 49:13/; 51:6,13,16; 55:9). Cerul și pământul sunt deseori menționate în contextul puterii lui Dumnezeu de a-Și salva poporul. Din aceste ocurențe rezultă clar că Isaia folosește un limbaj figurat atunci când vorbește despre Dumnezeu care creează ceruri noi și un pământ nou; limbajul figurat indică restaurarea. Dumnezeu afirmase anterior în Isaia că este Creatorul și că va face ceruri noi și un pământ nou: „Eu pun cuvintele Mele în gura ta și te acopăr cu umbra mâinii Mele, ca să întind ceruri noi și să întemeiez un pământ nou și să zic Sionului: «Tu ești poporul Meu»” (Isaia 51:16). Doar de două ori este menționat în Biblia ebraică faptul că Domnul face „ceruri noi și un pământ nou”, iar ambele situații sunt în Isaia (Isaia 65:17 și 66:22). Cealaltă referință se găsește în Noul Testament, în cartea Apocalipsa (Apocalipsa 21:1).
Întrebarea crucială este dacă descrierea de mai sus din Isaia 65:17-25 este o prezentare a pământului nou și a cerurilor noi escatologice – de la sfârșitul timpului. Reiese clar faptul că pasajele din Isaia 65 și 66 nu descriu tabloul escatologic așa cum este descris în Apocalipsa 21 și 22, fiindcă sunt incluse moartea, păcatul, blestemul, căsătoria și nașterea. Atunci, la ce situație sau eveniment face referire pasajul din Isaia 65:17-25?
Pasajul acesta prezintă noile condiții care urmau să fie în Israel dacă poporul lui Dumnezeu avea să trăiască după Cuvântul lui Dumnezeu. Modelul în miniatură al Împărăției lui Dumnezeu prezentat de El avea să se regăsească în Israel. Ulterior, cunoașterea despre adevăratul Dum­nezeu avea să crească, precum și posibilitatea ca Mesia să fie acceptat. Ierusalimul ar fi devenit o mega cetate-capitală. Națiunile aveau să dea năvală în templul lui Dumnezeu ca să afle despre adevăratul Domn viu pentru a-I sluji și a I se închina (vezi, de exemplu, Isaia 2:2-4; 56:3-8; Mica 4:1-3). „Ceruri noi și un pământ nou” reprezintă o expresie hiperbolică ce denotă, în contextul ei, noile condiții de viață de pe pământ și indică restaurarea lui Iuda după întoarcerea din robia babiloniană. Această expresie descrie condițiile ideale ale poporului lui Dumnezeu în noua lui țară din acea vreme. Capitolul 65 din Isaia este o imagine anticipată, o pregustare sau o machetă a cerurilor noi și a pământului nou, care constituie, firește, matricea, originalul. Dar ce anume din acest capitol se poate aplica la descrierea noului pământ de la sfârșitul timpului? Este nevoie de folosirea a trei principii pentru a descoperi aplicarea lor corectă.

Trei principii-cheie de interpretare
Principiul 1: Ceea ce nu este negat se menține
Isaia 65:17-25 furnizează descrieri ale noului pământ pe care scriitorii biblici de mai târziu fie (a) le vor confirma, susține și repeta, fie (b) nu le vor nega validitatea, transferând în dreptul noului pământ escatologic valabilitatea și aplicabilitatea acestora. Simplu spus: Tot ce nu se neagă va fi valabil pe noul pământ, fiindcă este automat transferat, iar valabilitatea acelor aspecte persistă. Următoarele aspecte frumoase ale vieții se mențin: bucuria, fericirea, siguranța, pacea, prosperitatea și activitățile de creație. Vor exista noi relații în lumea animală. În plus, nu vor mai fi plânset, durere, mâhnire și suferință. Trecutul nu va fi o povară. Noul pământ va fi plin de binecuvântările îmbelșugate ale lui Dumnezeu. Niciun scriitor inspirat de mai târziu nu se exprimă împotriva acestor caracteristici esențiale ale vieții și nici nu le neagă. Dimpotrivă, aceste valori sunt reiterate. 

Principiul 2: Ceea ce este negat nu se menține
Nu se aplică la noul pământ aspectele cu care scriitorii biblici de mai târziu nu sunt de acord sau pe care le neagă din descrierea lui Isaia (65:17-25). Cu alte cuvinte, aspectele vieții care sunt în contradicție cu cele exprimate în alte locuri din Sfintele Scripturi nu vor fi incluse. Așadar, ce nu va fi acolo? 
1. Moartea
Isaia are în vedere moartea (după o viață binecuvântată și prosperă), dar Ioan o elimină explicit: „El [Dumnezeu] va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:4).
2. Păcatul, păcătoșii și blestemul
Isaia menționează „blestemul” și „păcătoșii”, dar Ioan proclamă expli­cit că nimic păcătos nu va exista pe noul pământ (Apocalipsa 21:8,27; 22:3).
3. Căsătoria și nașterea 
Isaia subliniază că pe „noul pământ” nu vor mai fi pierderi de sarcină sau moarte infantilă, ceea ce presupune că vor exista acolo căsătorii reușite, cu o abundență de copii ca o expresie a binecuvântării lui Dumnezeu. Totuși, când a fost întrebat cu privire la înviere și la viața de apoi, Isus a răspuns că mariajul și nașterea copiilor nu vor mai face parte din viața veșnică (Matei 22:29-32; vezi și Ellen G. White, Manuscrisul 28, 1904, și Solii alese, vol. 1, p. 172, 173). Ceea ce Dumnezeu pregătește pentru copiii Lui va fi mult mai bun și va aduce mult mai multe împliniri decât ceea ce putem experimenta astăzi în cadrul celei mai frumoase, armonioase și reușite căsnicii. Dumnezeu le va da celor răscumpărați ceva mult mai bun și mai satisfăcător.

Principiul 3: Vor fi incluse noi lucruri
Pe noul pământ escatologic vor fi lucruri noi, surprinzătoare, care nu au fost menționate în Isaia 65:17-25 sau în Geneza 2. Cel puțin trei realități extraordinare vor fi absolut noi:
1. Noul Ierusalim coboară din cer (Apocalipsa 21:2,3);
2. Tronul lui Dumnezeu, cu apa vie, va fi în cetate (Apocalipsa 22:1,3);
3. Dumnezeu Însuși, prezența Sa fizică, vizibilă și constantă, va locui cu poporul Său (Apocalipsa 22:4,5).
Observația cu care se încheie Isaia 66:22-24 înglobează perioada escatologică, când toți slujitorii Domnului vor fi în Noul Ierusalim, trăind în noile condiții descrise drept cerurile cele noi și pământul cel nou (Isaia 66:23). Urmarea finală va fi că slujitorii Domnului sunt în Noul Ierusalim, dar cei de afară se află sub judecata divină de condamnare și distrugere totală (Isaia 66:24). Acest tablou cosmic este ultima imagine din Isaia, în care viața cea nouă nu mai este tulburată de influențele celor răi, astfel încât pacea și armonia nu vor mai fi niciodată perturbate de păcat. Această realitate va fi urmarea unor acțiuni intense de evanghelizare printre popoare (Isaia 66:19-21).
Ceea ce a anticipat comunitatea religioasă a Vechiului Testament a fost minunat. A fost o privire înainte spre întemeierea Împărăției veșnice a lui Dumnezeu, a cerurilor noi și a pământului celui nou. Pa­saje precum Isaia 65:17-25, dar și Daniel 2, Daniel 7 – 9, Isaia 24 – 27, Ezechiel 38 – 39, Ezechiel 40 – 48, Ioel 3, Mica 4 și Zaharia 14 oferă im­portante secvențe din această speranță a Vechiului Testament. Se spe­rau, așteptau, anticipau lucruri extraordinare: Mesia și întemeierea Împărăției lui Dumnezeu.
Îndrăgitul autor și predicator Frederic Farrar a fost prieten apropiat și capelan onorific al reginei Victoria în anii 1870. „Într-o zi, capelanul [...] a ținut o predică despre a doua venire a lui Hristos. În timp ce vorbea despre gloriosul eveniment, a observat că regina avea lacrimi în ochi. După slujbă, s-a apropiat de ea și a întrebat-o:
— Maiestatea Voastră, de ce ați lăcrimat în timp ce vorbeam azi? 
— O, pentru că sper ca El să vină în timpul vieții mele!
— Dar de ce doriți să revină în timpul vieții dumneavoastră? 
— O, domnule, ca să-mi pot așeza coroana la picioarele Lui!” (H. M. S. Richards, în The Signs of the Times, 1 decembrie 1931, p. 10).

 Aplicație
1. În ce fel speranța cu privire la noul pământ ne transformă valorile și obiectivele actuale?
2. În ce privințe își întemeiază Ioan cartea Apocalipsa pe perspectiva lui Isaia asupra noului pământ (Isaia 65)? Ce schimbări aduce Ioan?
3. Este această speranță escatologică de folos doar pentru oamenii des­curajați și pentru cei care mor? Discută în cadrul grupei, susținându-ți răspunsul cu argumente.