Administrarea resurselor și misiunea

Contextul capitolelor 8 și 9 din 2 Corinteni este faptul că Pavel îi îndeamnă pe membrii din Corint să ducă la bun sfârșit o strângere de fonduri pentru bisericile sărace din Iudeea. Pare că deja se angajaseră să facă acest lucru (2 Corinteni 8:10,11; 2 Corinteni 9:5; vezi și 1 Corinteni 16:1-4), dar problemele de relaționare dintre ei și Pavel complicaseră lucrurile. După ce a tratat respectivele probleme (2 Corinteni 1 – 7), Pavel trece acum la finalizarea acestei sarcini (2 Corinteni 8 – 9).
Inițial, Pavel folosește exemplul macedonenilor (2 Corinteni 8:1-7), a căror sărăcie extremă nu i-a împiedicat să ajungă „la un belșug de dărnicie” (8:2). Da, sărăcia și generozitatea pot merge mână în mână. Totuși această admirabilă generozitate a macedonenilor nu este decât o reflectare a generozității Domnului Isus, care S-a dat pe Sine pentru noi (2 Corinteni 8:8-15).

1. Ce ne spune 2 Corinteni 8:9 despre exemplul Domnului Isus?

Afirmația lui Pavel din 2 Corinteni 8:9 este unul dintre cele mai uimitoare, categorice și profunde pasaje din întreaga Biblie. Pavel redă istoria misiunii Domnului Isus folosind un număr incredibil de mic de cuvinte. Este foarte multă teologie aici. Este istoria răscumpărării într-un singur verset.

Și mai impresionant este faptul că această istorie este redată folosind limbajul financiar. Da, Isus era bogat. Bogăția Sa presupune existența Lui anterioară în cer (Ioan 17:5). A decis să devină sărac, renunțând la gloria cerească și venind în această lume a necazurilor. S-a făcut efectiv sărac (Luca 9:58). Deși era egal cu Dumnezeu, „S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor” (Filipeni 2:7). „La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Filipeni 2:8).

Domnul Isus Și-a dat propria viață ca noi să putem trăi pentru totdeauna cu El. Jertfa Lui a avut un scop: salvarea noastră. Gestionarea resurselor și misiunea merg împreună. Capitolele 8 și 9 din 2 Corinteni vorbesc despre o colectă anume, dar aceste capitole pornesc de la exemplul Domnului Isus. În această săptămână vom vedea principiile teologice ale dăruirii, care are la bază jertfirea de Sine a lui Hristos.

Meditează la nașterea, viața, moartea și învierea Domnului Isus! Care ar trebui să fie reacția ta când conștientizezi tot ce s-a făcut pentru tine, ca să poți avea o speranță dincolo de existența aceasta nefericită?

Comentariu EGW

Cei care, la sfârșit, vor fi primiți în cer ca membri ai familiei regale trebuie să se dedice aici, trup, suflet și duh, în slujba Celui care a plătit prețul răscumpărării lor. Tot ce avem și suntem aparține Domnului. „Voi nu sunteți ai voștri”, declară apostolul. „Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6:19,20). ...

Te-ai consacrat pe deplin Domnului? Te poate folosi El ca pe un vas de cinste? Îți îndeplinești cu credincioșie partea ta în cauza Lui? Dumnezeu i-a dat fiecărui om o lucrare de făcut. El așteaptă ca fiecare credincios să coopereze cu El în lucrarea de mântuire a sufletelor. Când cauza Lui suferă din lipsă de mijloace materiale, cum poate cineva să ceară o plată pentru serviciile sale și să refuze să-și ia crucea în fiecare zi de dragul lui Hristos și să se lepede de sine?

Împlinirea făgăduinței că vom fi împreună-moștenitori cu Hristos se bazează pe dispoziția noastre de a renunța la noi înșine. Când Hristos va lua în stăpânire Împărăția Sa, cei care L-au urmat pe acest pământ în lepădare de sine și sacrificiu vor primi răsplata vieții veșnice.

Chemarea lui Hristos la sacrificiu și predare fără rezerve înseamnă răstignirea eului. Pentru a asculta de această chemare, trebuie să avem o credință neclintită în El ca Exemplu perfect și să fim conștienți de faptul că noi suntem reprezentanții Săi înaintea lumii. Cei care lucrează pentru Hristos trebuie să lucreze așa cum a lucrat El. Ei trebuie să trăiască viața Lui. Chemarea Lui la o predare fără rezerve trebuie să fie privită ca fiind cel mai important lucru în viață. Ei nu trebuie să permită ca vreo relație sau vreun interes pământesc să-i împiedice să-I rămână cu totul credincioși și să-I slujească numai Lui. Cu sârguință și neobosit, ei trebuie să lucreze cu Dumnezeu pentru a salva sufletele care pier prin puterea ispititorului.

Cei care sunt astfel legați de Hristos învață continuu de la El, trecând prin etapele succesive de progres în experiența creștină. Asupra lor pot veni greutăți și nedumeriri, dar aceasta se întâmplă doar pentru ca ei să înțeleagă mai bine voia și calea lui Hristos. Ei se roagă și cred, iar prin exercitare, credința lor crește.
Deoarece, în natura Sa umană a trăit și a lucrat pe acest pământ, Hristos a spus: „Luați jugul Meu asupra voastră.” El a purtat constant jugul supunerii, înfruntând dificultățile pe care trebuie să le întâmpine omul, suportând încercările pe care acestea trebuie să le îndure. Vrăjmașul ne va ataca permanent, așa cum L-a atacat pe Hristos, aducând asupra noastră ispite puternice. Dar, pentru fiecare, există o cale de scăpare. – The Upward Look, p. 235

2. Care este mesajul central din 2 Corinteni 8:1,5 și 2 Corinteni 9:7,9,13,15?

Cuvintele cu trimitere la dăruire sunt dese în 2 Corinteni 8 și 9: „harul pe care l-a dat Dumnezeu” (2 Corinteni 8:1); „s-au dat mai întâi pe ei înșiși” (2 Corinteni 8:5); „fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui [...], căci «pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu»” (2 Corinteni 9:7); „a dat săracilor” (2 Corinteni 9:9); „îi va face să slăvească pe Dumnezeu [...] pentru dărnicia ajutorului vostru” (2 Corinteni 9:13); „mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!” (2 Corinteni 9:15). Aceste două capitole din 2 Corinteni încep și se încheie cu termeni asociați dăruirii (2 Corinteni 8:1 și 2 Corinteni 9:15). Ele prezintă cel puțin 4 patru motive principale pentru a contribui la colectele bănești de la biserică.

Din recunoștință pentru harul lui Dumnezeu (2 Corinteni 8:1; 2 Corinteni 9:14,15) – Pasajul 2 Corinteni 8 și 2 Corinteni 9 începe cu o referire la „harul pe care l-a dat Dumnezeu” (2 Corinteni 8:1). Puțin mai departe, Pavel spune: „Cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos” (2 Corinteni 8:9). Harul lui Dumnezeu și al lui Hristos este prezentat aici ca motivul principal al obiceiului de a contribui financiar la colecte. Dumnezeu a făcut enorm de mult pentru noi prin faptul că L-a dat pe Domnul Hristos. Prin darurile noastre bănești, recunoaștem harul lui Dumnezeu în viața noastră. Ca și ideea de dăruire, termenul „har” (gr. charis) apare des în acest pasaj. Prin urmare și cuvântul charis apare la început și la sfârșit (2 Corinteni 8:1; 2 Corinteni 9:14,15). Pavel folosește acest termen cu diverse sensuri pentru a sublinia că harul lui Hristos în viața noastră se transformă în har manifestat față de alții și în mulțumire.

Din dorința de a urma exemplul Domnului Isus (2 Corinteni 8:9) – Domnul nostru Isus Hristos a fost bogat și a devenit sărac (să ne amintim că acestea sunt simboluri pentru preexistența Sa veșnică și pentru venirea Sa în această lume). Există un singur mod în care s-a putut întâmpla acest lucru: El a dăruit totul. Și noi, prin contribuții bănești, le oferim altora mijloacele prin care pot ajunge să-L cunoască pe Hristos.

Din dorința de a împărți cu alții binecuvântările divine (2 Corinteni 9:10,11) – Dăruim altora numai pentru că noi am primit de la Dumnezeu mai întâi. El ne îmbogățește ca să putem fi generoși.
Din iubire sinceră (2 Corinteni 8:8,24) – Dăruirea este testul iubirii sincere și autentice. Este cea mai importantă dovadă că dragostea locuiește în inima unei persoane.

Cât de generos ești? În lumina jertfei de pe Golgota, cât dăruiești în com­parație cu cât ai putea dărui?

Comentariu EGW

Viața Domnului Hristos a avut o influență nemărginită, care se întindea tot mai departe și Îl lega de Dumnezeu și de întreaga familie omenească. Prin Domnul Hristos, Dumnezeu a înzestrat omul cu o influență care îl face să-i fie imposibil să trăiască pentru sine. Fiecare dintre noi este în legătură cu semenii lui ca o parte a unui mare întreg care Îi aparține lui Dumnezeu și toți avem obligații reciproce. Niciun om nu poate trăi independent de semenii lui, deoarece bunăstarea fiecăruia îi afectează pe ceilalți. Planul lui Dumnezeu este ca fiecare să se simtă important pentru bunăstarea altora și să caute să contribuie la fericirea lor. …

Prin atmosfera care ne înconjoară, este afectat fiecare om cu care venim în contact, indiferent dacă este sau nu conștient de acest fapt. … 

Cuvintele și faptele noastre, îmbrăcămintea și comportamentul, chiar și expresia feței noastre au o anumită influență. … Dacă, prin exemplul nostru, îi ajutăm pe alții în dezvoltarea principiilor bune, noi le dăm puterea de a face binele. La rândul lor, ei vor exercita aceeași influență asupra altora, iar aceștia, mai departe, asupra altora. Astfel, prin influența noastră, de care nu ne dăm seama, pot fi binecuvântați mii de oameni. …

Caracterul este o putere. Mărturia tăcută a unei vieți credincioase, altruiste și evlavioase are o influență aproape irezistibilă. Prin faptul că manifestăm caracterul lui Hristos în viața noastră, noi cooperăm cu El în lucrarea de mântuire a oamenilor. Noi conlucrăm cu Domnul Hristos doar dezvăluind caracterul Său în viața noastră. Și, cu cât sfera noastră de influență este mai mare, cu atât putem face mai mult bine. Când cei care se declară slujitori ai lui Dumnezeu vor urma exemplul lui Hristos, punând în practică principiile Legii în viața de zi cu zi, și când fiecare faptă a lor va dovedi că Îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele lor ca pe ei înșiși, atunci biserica va avea puterea de a impresiona lumea.

Dar nu ar trebui să uităm niciodată că influența spre rău este la fel de puternică. A-ți pierde propriul suflet este ceva teribil, dar a provoca pierderea sufletelor altora este cu mult mai teribil. … Numai harul lui Dumnezeu ne face capabili să folosim corect talantul influenței. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 231

Religia lui Isus Hristos lucrează o reformă în viață și în caracter. Adevăratul creștin caută constant harul care îi schimbă trăsăturile neplăcute ale caracterului său firesc. În loc să rostească cuvinte tăioase, dictatoriale, el va spune cuvintele de încurajare pe care le-ar rosti Hristos dacă ar fi în locul lui. El arată bunăvoință față de toți, nu numai față de puținii care l-ar putea lăuda și care apreciază foarte mult înțelepciunea lui. Din viața adevăratului creștin radiază puritatea și sfințenia descoperite în viața lui Hristos.

Creștinii trebuie să fie purtători de lumină în lume, luminând în întunericul păcatului și al nelegiuirii. În împărăția acestei lumi, ei trebuie să înfrunte continuu domniile și puterile care îl au pe Satana drept conducător. Urmând exemplul lui Hristos de purtare a crucii și de lepădare de sine, cei care Îl primesc pe Hristos devin copii ai lui Dumnezeu. „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12). Ei sunt învingători în lupta vieții, pentru că s-au îmbrăcat cu omul cel nou, „care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut” (Coloseni 3:10). – The Upward Look, p. 75

3. Ce ne spune 2 Corinteni 9:7 despre actul dăruirii?

Decizia lui Dumnezeu de a salva lumea a fost luată înainte ca lumea să cadă în păcat. Venirea lui Hristos și moartea Lui pentru noi făceau parte dintr-un plan străvechi (Apocalipsa 13:8). Dumnezeu nu a fost luat prin surprindere. El făcuse planuri să Se dăruiască prin Isus Hristos. În 2 Corinteni 8 și 9, planificarea este un principiu teologic esențial în legătură cu actul dăruirii. Acest lucru poate fi văzut în cel puțin 2 moduri:

Mai întâi, planificarea implică o decizie prealabilă. Pavel spune: „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui” (2 Corinteni 9:7). Cuvântul grecesc tradus prin „a hotărât” este verbul proaireō, cuvânt compus din particula pro, care înseamnă „înainte” sau „în avans”, și aireō, care înseamnă în acest context „a decide”. Deci proaireō indică o decizie luată dinainte. De asemenea, prin faptul că își începe sfatul cu „fiecare”, Pavel arată că suma oferită nu va fi aceeași pentru toți. El voia să spună că, oricât ar decide cineva să dea, să dea în urma unei cântăriri atente. Oamenii ar trebui să dăruiască suma pe care o consideră adecvată pentru ei.

În al doilea rând, planificarea implică principiul proporționa­lității. Pavel spune că macedonenii „au dat [...] după puterea lor” (2 Corinteni 8:3). Apoi aplică acest principiu al proporționalității și în dreptul corintenilor. Încurajându-i să ducă la bun sfârșit sarcina la care se angajaseră deja, îi îndeamnă să finalizeze proiectul folosind resursele pe care le au (2 Corinteni 8:11). El încheie această idee spunând că darul financiar este oferit „avându-se în vedere ce are cineva, nu ce n-are” (2 Corinteni 8:12). Biblia definește proporționalitatea zecimii, 10 la sută, dar nu face la fel în cazul darurilor pentru colectă. În această privință, „fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui” (2 Corinteni 9:7) prin aplicarea principiului proporționalității. Cu alte cuvinte, fiecare decide ce proporție din câștigurile sale va oferi ca dar. Fiecare trebuie să dăruiască în raport cu ceea ce are. Acest lucru nu se poate face fără planificare.

Cât de conștiincios ești în privința zecimilor și a darurilor financiare, indiferent cât de bogat sau de sărac ești? Ce scuze folosești ca să dăruiești mai puțini bani atunci când știi că poți dărui mai mulți?

Comentariu EGW

Cei care Îl primesc pe Hristos prin credință vor fi priviți de Cer ca niște perle prețioase pentru care negustorul a plătit un preț infinit, iar oamenii care Îl găsesc pe Hristos își vor da seama că au găsit o comoară cerească. Vor fi nerăbdători să vândă tot ce au pentru a cumpăra terenul care conține această comoară. Pe măsură ce contemplă dragostea lui Dumnezeu, pe măsură ce planul de mântuire li se deschide înaintea ochilor, pe măsură ce taina iubirii lui Hristos devine mai clară, pe măsură ce văd sacrificiul pe care El l-a făcut pentru ei, nu vor mai considera nimic prea scump ca să renunțe la acel lucru pentru Hristos. Cu cât se concentrează mai mult asupra minunatei iubiri a lui Dumnezeu, cu atât mai clară devine imensitatea ei, iar strălucirea slavei lui Dumnezeu devine prea glorioasă pentru vederea omului muritor.

Domnul Dumnezeul cerurilor a adunat toate bogățiile universului și le-a pus jos pentru a cumpăra mărgăritarul de preț, omenirea pierdută. Tatăl a dat toate resursele divine în mâinile lui Hristos pentru ca cele mai bogate binecuvântări ale cerului să poată fi revărsate asupra unei omeniri decăzute. Dumnezeu nu putea arăta o dragoste mai mare decât aceea pe care ne-a descoperit-o dându-L pe singurul Său Fiu acestei lumi. Acest dar i-a fost dat omului pentru a-l convinge că Dumnezeu nu a lăsat nimic nefăcut din ceea ce putea face, că nu există nimic reținut, ci tot cerul a fost revărsat într-un singur dar enorm. Fericirea prezentă și veșnică a omului constă în primirea iubirii lui Dumnezeu și în păzirea poruncilor Lui.

Hristos este Mântuitorul nostru. El este Cuvântul care S-a făcut trup și a locuit printre noi. El este izvorul în care putem fi spălați și curățiți de orice păcat. El este jertfa cea scumpă care a fost adusă pentru împăcarea omului cu Dumnezeu. Universul ceresc, lumile necăzute, lumea căzută și confederația răului nu pot spune că Dumnezeu ar fi putut să facă mai mult pentru mântuirea omului decât a făcut. Niciodată darul Său nu va putea fi întrecut, niciodată nu va putea să fie desfășurată o iubire mai mare și mai profundă. Calvarul reprezintă încoronarea lucrării Sale. … Domnul dorește ca urmașii Săi să-L iubească și ei când văd și înțeleg iubirea Sa de Tată. – Our High Calling, p. 13

De fiecare dată când a împlinit cu bucurie și din toată inima planul divin referitor la binefacerea sistematică și la aducerea de daruri și jertfe, poporul lui Dumnezeu din orice perioadă a istoriei lumii a înțeles făgăduința neschimbătoare, potrivit căreia prosperitatea va însoți truda în aceeași măsură în care au fost respectate cerințele lui Dumnezeu. Când credincioșii au recunoscut cerințele lui Dumnezeu și s-au conformat, cinstindu-L cu averile lor, grânarele le-au fost mereu pline. – Sfaturi pentru administrarea creștină a vieții, p. 347

4. Din ce motiv crezi că macedonenii dăruiau cu atâta generozitate, conform 2 Corinteni 8:1-5?

Atitudinea pozitivă a macedonenilor se observă în mai multe pri­vințe:
(1) Au dăruit cu bucurie peste măsură (2 Corinteni 8:2). Pavel spune că „bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor” (2 Corinteni 8:2). Ulterior el menționează că „pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu” (9:7). Cuvântul grecesc tradus prin „cu bucurie” apare doar aici în Noul Testament. Un termen din aceeași familie apare în Romani 12:8 – „Cine face milostenie s-o facă cu bucurie.” Termeni din această familie de cuvinte apar uneori în literatura extrabiblică cu sensul de veselie și fericire. În 2 Corinteni 9:7, a dărui „cu bucurie” înseamnă a dărui fără reținere.

(2) Au dăruit cu generozitate (2 Corinteni 8:2). Înainte să men­ționeze generozitatea macedonenilor, Pavel a vorbește despre „sărăcia lor lucie”. Cuvântul „dărnicie” (gr. haplotētos) apare de încă două ori în 2 Corinteni 8 și 9. „Veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţumiri lui Dumnezeu” (2 Corinteni 9:11, subl. ad.), ceea ce înseamnă că primim pentru ca apoi să putem dărui. După două versete, Pavel menționează „dărnicia ajutorului vostru” (9:13, subl. ad.). În acest pasaj, generozitatea manifestată prin contribuțiile financiare este un mod de a mărturisi Evanghelia lui Hristos.

(3) Au dăruit „de bunăvoie” (2 Corinteni 8:3). Au dăruit voluntar. Acest lucru devine și mai remarcabil dat fiind că nu au dăruit din surplus, ci resursele lor erau extrem de limitate. Pavel folosește aceeași idee pentru a descrie disponibilitatea lui Tit de a-i vizita pe corinteni. A mers la Corint de bunăvoie (2 Corinteni 8:17).

(4) Au contribuit, având sentimentul că dăruirea este un privilegiu (2 Corinteni 8:4). Această atitudine se observă în cererea macedonenilor de a participa la colectă. „Şi ne-au rugat cu mari stăruinţe pentru harul şi părtăşia la această strângere de ajutoare pentru sfinţi” (2 Corinteni 8:4).

(5) Au participat la colectă ca act de consacrare deplină (2 Corinteni 8:5). Pavel spune: „S-au dat mai întâi pe ei înșiși Domnului și apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu” (2 Corinteni 8:5). Dacă te dăruiești Domnului ajungi să te dăruiești și semenilor. Macedonenii și-au extins misiunea dincolo de ajutorul financiar. Cu alte cuvinte, dăruirea și generozitatea nu se limitează la bani.

Comentariu EGW

Cuvintele psalmistului: „Mai mult preţuieşte pentru mine legea gurii Tale, decât o mie de lucruri de aur şi de argint” declară un lucru care este adevărat dintr-un punct de vedere care nu are de-a face cu religia. Ele afirmă un adevăr absolut și încă unul care este recunoscut în lumea afacerilor. Chiar și în această eră a pasiunii după bani, când competiția este acerbă și metodele atât de lipsite de scrupule, este încă larg acceptat că, pentru un tânăr care își începe viața, integritatea de caracter, sârguința, cumpătarea, puritatea și calitatea de a fi econom constituie un capital mai bun decât orice sumă de bani, fără nimic altceva. …

Ceea ce stă la temelia integrității în afaceri și a adevăratului succes este recunoașterea faptului că Dumnezeu este proprietar. Creatorul tuturor lucrurilor este adevăratul stăpân. Noi suntem administratorii Săi. Tot ce avem reprezintă un bun pe care ni l-a încredințat pentru a fi folosit conform îndrumărilor Lui.
Aceasta este o obligație a fiecărei ființe omenești. Ea are de-a face cu întreaga sferă a activității umane. Fie că recunoaștem, fie că nu recunoaștem, suntem totuși administratorii Lui, pentru că Dumnezeu ne-a dăruit talente și facilități și ne-a plasat în lume pentru a face o lucrare hotărâtă de El.
Fiecărui om i s-a încredințat „datoria lui” (Marcu 13:34), lucrarea pentru care îl fac capabil calitățile lui, lucrarea care va avea ca rezultat cel mai mare bine al lui și al semenilor săi și va aduce cea mai mare onoare lui Dumnezeu.

Astfel, activitatea sau chemarea noastră este o parte a marelui plan al lui Dumnezeu și, atâta vreme cât se desfășoară după voia Sa, El Însuși răspunde de rezultate. Fiind „împreună-lucrători cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3:9), partea noastră este să acceptăm cu credincioșie îndrumările Sale. În acest fel, nu mai există loc pentru griji pline de neliniște. Se cere hărnicie, loialitate, atenție, economie și discreție. Fiecare calitate trebuie exercitată la capacitatea ei maximă. Dar noi vom depinde nu de rezultatul încununat de succes al eforturilor noastre, ci de făgăduința lui Dumnezeu. Cuvântul care l-a hrănit pe Israel în pustie și l-a susținut pe Ilie în timpul foametei are aceeași putere și astăzi. „Nu vă îngrijorați dar zicând: «Ce vom mânca?» Sau: «Ce vom bea?»” (Matei 6:31). …

Acela care le dă oamenilor puterea de a strânge avere a legat o obligație de acest dar. El pretinde o anumită parte din tot ceea ce dobândim. Zecimea este a Domnului. … „Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile” (Maleahi 3:10), aceasta este porunca lui Dumnezeu. Nu se face niciun apel la recunoștința sau generozitatea noastră. Aceasta nu este decât o chestiune de cinste. Zecimea este a Domnului, iar El ne îndeamnă să Îi dăm înapoi ce este al Său.
„Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredințat lui” (1 Corinteni 4:2). Dacă cinstea este un principiu esențial al vieții de afaceri, nu ar trebui oare să ne recu­noaștem obligația față de Dumnezeu – obligația care stă la baza tuturor celorlalte? – Lift Him Up, p. 304

Am văzut că Pavel îi încurajează pe membrii bisericii din Corint să se implice într-o colectă pentru bisericile sărace din Iudeea. Unul dintre scopurile lui este să aprindă un sentiment de unitate. Își dorește ca ei să contribuie și să fie parte din misiune, arătând că bisericile dintre neamuri fac parte din aceeași familie a lui Dumnezeu cu credincioșii evrei din Ierusalim. Cu alte cuvinte, acești oameni, care odinioară le erau adversari, sunt acum într-adevăr împreună cu ei, membri în rămășița noului legământul al lui Dumnezeu. Pavel dorește să vadă întreaga familie creștină, evrei și neevrei, unită într-un mod puternic, care să poată fi o mărturie pentru biserica din generațiile ce vor veni.

Tit și alți doi frați apreciați erau responsabili cu fondurile. Dumnezeu a pus această grijă pentru biserică în inima lui Tit (2 Corinteni 8:16), iar prin intermediul bisericilor, Dumnezeu i-a ales și pe ceilalți doi frați (8:18-23). Ei sunt numiți „trimișii Bisericilor și fala lui Hristos” (2 Corinteni 8:23). Nu contează dacă expresia „fala lui Hristos” se referă la acești doi frați cre­dincioși sau la biserici în sine. Aducerea de daruri este în cele din urmă un semn de loialitate față de Domnul Hristos, Capul bisericii (Efeseni 4:15).

2 Corinteni 8 și 2 Corinteni 9  indică faptul că darurile aduse la biserică trebuie să fie încredințate unor oameni rânduiți de Dumnezeu prin biserică. Expresiile „toate Bisericile” (2 Corinteni 8:18), „ales de Biserici” (2 Corinteni 8:19) și „trimișii Bisericilor” (2 Corinteni 8:23) sugerează întocmai acest lucru. Astfel, următorul îndemn nu este surprinzător: „Dați-le înaintea Bisericilor dovadă de dragostea voastră!” (2 Corinteni 8:24).

Aducerea darurilor la biserică – instrumentul rânduit de Dumnezeu pe pământ – favorizează unitatea și în același timp este rezultatul unei atitudini de unitate (2 Corinteni 8:13,14). Banii pot fi un mare factor unificator. Pe de altă parte, dacă privirile oamenilor nu sunt îndreptate exclusiv spre slava lui Dumnezeu, banii pot crea și dezbinare.

5. Cum exprimă Romani 15:26,27 dorința lui Pavel după unitate?

În cele din urmă, Pavel prezintă colecta ca pe un act de slujire sau de lucrare, ca pe un act de har, ca pe o binecuvântare, ca pe un act de închinare și, de asemenea, ca pe o părtășie. O colectă să însemne toate aceste lucruri? Gândește-te la asta!

Cum contribuie darurile noastre pentru bisericile și misiunile din străinătate, adesea aflate în locuri foarte îndepărtate, la unitatea bisericii noastre mondiale?

Comentariu EGW

Oriunde există viață există și spor, și creștere; în Împărăția lui Dumnezeu este un continuu schimb – primești și dăruiești, primești și dai înapoi Domnului ce este al Lui. Dumnezeu lucrează cu fiecare credincios adevărat, iar lumina și binecuvântările primite sunt din nou date și altora în lucrarea pe care o săvârșește credinciosul. În felul acesta, capacitatea de a primi crește. Pe măsură ce un om dă și altora din darurile cerești, el face loc pentru primirea unor torente proaspete de har și de adevăr, care să se reverse în suflet din Izvorul cel viu. El are parte de mai multă lumină, de mai multă cunoștință și binecuvântare. În lucrarea aceasta, care îi revine fiecărui membru al bisericii, constă viața și creșterea bisericii. Acela a cărui viață înseamnă doar a primi fără încetare, și care nu dă niciodată va pierde în curând binecuvântarea. Dacă adevărul nu se revarsă de la el spre alții, omul își pierde capacitatea de a primi. Noi trebuie să împărtășim bunurile cerești, dacă dorim binecuvântări proaspete.

Cunoașterea adevărului va crește pe măsură ce va fi transmis și altora. Toți cei care primesc în inimă solia Evangheliei vor simți dorința puternică de a o vesti. Iubirea cerească a Domnului Hristos trebuie să le fie exprimată, manifestată față de alții. Cei care s-au îmbrăcat cu Hristos își vor istorisi experiența, descriind pas cu pas modul în care au fost conduși de Duhul Sfânt, foamea și setea lor după cunoaș­terea lui Dumnezeu și a lui Isus Hristos pe care L-a trimis El, rezul­tatele studierii Sfintelor Scripturi, rugăciunile lor, agonia sufletului lor și cuvintele pe care li le-a adresat Domnul Hristos: „Păcatele îți sunt iertate.”

Nu este normal ca aceste lucruri să fie păstrate ascunse, iar cei care sunt plini de iubirea lui Hristos nu vor proceda așa. În măsura în care Domnul i-a făcut deținătorii adevărului sfânt, ei vor dori foarte mult ca și alții să primească aceeași binecuvântare. Şi, în timp ce le prezintă altora comorile bogate ale harului lui Dumnezeu, acest har le va fi oferit într-o măsură din ce în ce mai mare. Ei vor avea o inimă ca a unui copilaș în ce privește simplitatea și ascultarea fără rezerve. Sufletul lor va plin de dorul după sfințire și li se va descoperi tot mai mult din comorile adevărului și ale harului, pentru ca ei să le vestească lumii. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 63

Harurile Duhului lui Hristos trebuie nutrite și revelate de fiii și fiicele lui Dumnezeu. Prin smerenia lor, prin pocăința și dorința lor de a fi asemenea lui Isus, de a se conforma voinței Sale aplicând lecțiile date de El în viața lor de zi cu zi, ei Îl onorează. …

„Voi sunteți ogorul lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:9). Așa cum cineva își găsește plăcere în cultivarea unei grădini, tot așa Dumnezeu Își găsește plăcere în fiicele și fiii Săi credincioși. O grădină necesită muncă constantă. Buruienile trebuie smulse, trebuie sădite plante noi, ramurile care se dezvoltă prea rapid trebuie tăiate. În același fel lucrează Domnul pentru grădina Sa, tot așa Își îngrijește plantele. El nu Își poate găsi plăcerea în nicio creștere care nu dezvăluie harurile caracterului Domnului Hristos. Sângele lui Hristos i-a făcut pe oameni să fie turma Sa prețioasă, încredințată de Dumnezeu. De aceea, cât de atenți ar trebui să fim să nu manifestăm prea multă libertate în smulgerea plantelor pe care Dumnezeu le-a sădit în grădina Sa! Unele plante sunt atât de firave, încât abia dacă au viață, iar pentru acestea Domnul are o grijă specială.

În toate tranzacțiile tale cu semenii voștri, nu uitați niciodată că aveți de a face cu proprietatea lui Dumnezeu. Fiți buni, fiți milostivi, fiți politicoși. Respectați posesiunea cumpărată de Dumnezeu. Tratați-vă unii pe alții cu bunătate și curtoazie. Folosiți fiecare capacitate dată de Dumnezeu pentru a deveni exemple pentru alții. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 65

Suplimentar: Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 32, „O biserică darnică”
„Cei a căror inimă este plină cu iubirea lui Hristos vor urma exemplul Lui, care pentru noi S-a făcut sărac, pentru ca prin sărăcia Sa noi să ne îmbogățim. Bani, timp, influență – toate darurile pe care ei le-au primit din mâna lui Dumnezeu le vor aprecia numai ca mijloace de înaintare a lucrării Evangheliei. Așa era în biserica primară. Când în biserica de azi se va vedea că, prin puterea Duhului Sfânt, membrii și-au dezlipit inima de lucrurile lumii și sunt gata să facă sacrificii pentru ca semenii lor să audă Evanghelia, adevărurile vestite vor avea o puternică influență asupra ascultătorilor” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 71).

„Domnul nu are nevoie de darurile noastre. El nu Se îmbogăţeşte prin ceea ce Îi putem noi oferi. Psalmistul spune: «Totul vine de la Tine şi din mâna Ta primim ce-Ţi aducem» (1 Cronici 29:14). Cu toate acestea, Dumnezeu ne oferă ocazia să ne arătăm preţuirea faţă de îndurarea Sa, prin eforturi și sacrificii de a manifesta aceeași atitudine față de semeni. Acesta este singurul mod posibil prin care putem să ne manifestăm recunoştinţa şi dragostea faţă de Dumnezeu. El nu ne-a pus la dispoziţie un alt mod” (Ellen G. White, Sfaturi privind administrarea creștină a vieții, p. 18, 19).
Zilnic:
Psalmii 23
Psalmii 24
Psalmii 25
Psalmii 26
Psalmii 27
Psalmii 28
Psalmii 29
Ellen G. White, Dietă și hrană, Apendice 1, până la „Cu trenul”