Un portret al iubirii

Dragostea poate învinge totul. De aceea Pavel a avut atât de multe de spus despre ea. Cuvinte din familia de cuvinte agapaō – cel mai frecvent termen grecesc din Noul Testament care exprimă conceptul de dragoste – apar de peste 135 de ori în epistolele pauline. Această cifră reprezintă aproape jumătate din aparițiile din Noul Testament, ceea ce ar trebui să ne spună ceva despre tema centrală a scrisorilor lui Pavel către biserica din Corint.
Există multe pasaje remarcabile despre dragoste în Noul Testament – precum Romani 8:35-39; 1 Corinteni 2:9; 1 Corinteni 8:3; Galateni 2:20; Coloseni 1:13; 1 Tesaloniceni 3:12 și altele. Dar niciunul nu se compară cu 1 Corinteni 13.

Săptămâna trecută am văzut că, fără dragoste, toate lucrurile, chiar și darurile spirituale, sunt fără valoare. Săptămâna aceasta vom analiza mai în detaliu 1 Corinteni 13 și minunata sa descriere a iubirii. După cum vom vedea, iubirea nu este atât o emoție, cât o atitudine, o atitudine care trebuie exprimată prin modul de a trăi, prin fapte și prin cuvinte; altfel, nu înseamnă nimic. Ceea ce este – și face – cu adevărat dragostea a fost pe deplin revelat în viața Domnului Isus.

Comentariu EGW

În vremurile patriarhale, jertfele legate de închinarea la Dumnezeu constituiau o amintire perpetuă a venirii unui Mântuitor și așa a fost întregul ritual al serviciilor sanctuarului de-a lungul istoriei lui Israel. În slujbele de la tabernacul și de la templul care i-a luat locul ulterior, poporul era învățat în fiecare zi, prin intermediul tipurilor și umbrelor, marile adevăruri despre venirea lui Hristos ca Mântuitor, Preot și Rege și, o dată pe an, mintea israeliților era îndreptată spre evenimentele finale ale marii lupte dintre Hristos și Satana, curățirea finală a universului de păcat și păcătoși. Jertfele și ofrandele ritualului mozaic indicau mereu spre o slujbă mai bună în cer. Sanctuarul pământesc era „o asemănare pentru vremurile de acum”, în care se aduceau atât daruri, cât și jertfe; Locul Sfânt și Locul Preasfânt erau „chipuri ale lucrurilor din ceruri”, căci Hristos, Marele nostru Preot, este astăzi „slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul” (Evrei 9:9,23; Evrei 8:2).

Din ziua în care Domnul i-a spus șarpelui în Eden: „Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei” (Geneza 3:15), Satana a știut că nu va mai putea să aibă niciodată o influență absolută asupra locuitorilor acestei lumi. Când Adam și fiii săi au început să aducă jertfele ceremoniale rânduite de Dumnezeu ca un simbol al Mântuitorului care va veni, Satana a deslușit în acestea un simbol al comuniunii dintre pământ și cer. În lungile secole care au urmat, a fost efortul său constant să se interpună în această comuniune. Neobosit a căutat să-L reprezinte greșit pe Dumnezeu și să interpreteze greșit ritualurile care arătau spre Mântuitorul. ...

În timp ce Dumnezeu a dorit să-i învețe pe oameni că Darul care îi împacă pe ei cu Sine vine din dragostea Lui, dușmanul de moarte al oamenilor s-a străduit să-L reprezinte pe Dumnezeu ca pe cineva care se bucură de distrugerea lor. Astfel, jertfele și rânduielile hotărâte de Cer pentru a revela dragostea divină au fost răstălmăcite.

În timpul lucrării Sale pământești, prin cuvânt și faptă, Mesia trebuia să îi descopere omenirii slava lui Dumnezeu Tatăl. Fiecare faptă a vieții Sale, fiecare cuvânt rostit, fiecare minune înfăptuită, avea scopul de a-i face cunoscută omenirii decăzute dragostea infinită a lui Dumnezeu. …
Astfel, prin patriarhi și profeți, precum și prin tipuri și simboluri, Dumnezeu i-a vorbit lumii despre venirea unui Eliberator din păcat. – Lift Him Up, p. 26

Săptămâna trecută doar am atins tema dragostei așa cum apare în 1 Corinteni 13. Trebuie să studiem și mai profund cuvintele lui Pavel din acest capitol.

1. Rezumă mai jos ce ne spune 1 Corinteni 13 despre dragoste!

Pavel nu spune că limbile (1 Corinteni 13:1), profeția, înțelegerea, cunoașterea, credința (1 Corinteni 13:2) și binefacerea (1 Corinteni 13:3) sunt inutile. Ele sunt inutile doar dacă nu sunt motivate de iubire. Iubirea despre care vorbește Pavel nu este exprimată în propoziții precum: „Îmi iubesc prietenii” sau chiar „Îmi iubesc soțul și copiii.” De asemenea, el nu vorbește despre genul de dragoste care se vede în filme. Și, nu, nu este dragoste erotică, deși acest pasaj este folosit adesea în predici de nuntă.

Această dragoste nu poate fi redusă la afecțiune, la caritate, la virtute sau la bunăvoință. Totuși toate acestea o reprezintă într-o măsură mai mică sau mai mare. Această dragoste este un har special oferit nouă de Duhul. Iubirea din 1 Corinteni 13 este motivația dată de Duhul ca să acționăm cu afecțiune, cu virtute și cu bunăvoință. Este un angajament total din partea noastră, cu fapte, cu sentimente și cu gânduri, față de Hristos și față de aproapele nostru.

2. Ce avertizare exprimă Isus în Matei 24:12?

De aceea agapē este esențială și atât de necesară. Prin puterea Domnului Hristos, nu putem lăsa dragostea să se răcească în casele, în bisericile și în cartierele noastre. Avem exemplul Domnului Hristos pe cruce murind pentru noi. Ce expresie mai bună și mai puternică a acestui fel de dragoste ar putea exista? Deși, desigur, nu am putea niciodată exprima la fel acest tip de dragoste, prin harul lui Dumnezeu ar trebui să ne străduim să o manifestăm în viața noastră în orice măsură putem.

Gândește-te când acest fel de dragoste ar fi putut avea un impact puternic și pozitiv asupra cuiva care avea nevoie de această iubire mai mult decât de orice altceva?

Comentariu EGW

A ajunge să fim potriviți din punct de vedere moral pentru societatea celor curați și fericiți este o lucrare măreață și solemnă. … Numai conformându-ne Cuvântului lui Dumnezeu putem spera să ajungem la „măsura staturii plinătății lui Hristos”. Dar trebuie să facem asta, altfel nu vom intra niciodată în cer. Fără curăție și sfințenie a inimii, nu putem câștiga coroana gloriei nemuritoare.

Viața sufletului nu poate fi susținută decât prin îndreptarea corectă a sentimentelor noastre spre cer, spre Hristos, spre Dumnezeu. Pocăința și credința în Hristos pentru iertarea păcatelor sunt esențiale, dar nu sunt de ajuns. … Viața creștinului abia a început. El trebuie, așa cum este îndemnat de apostol, să „meargă înainte spre desăvârșire”. Trebuie să își facă fiecare gând rob ascultării de Hristos. Dacă credem în Isus, ne place să ne gândim la El, să vorbim despre El, să ne rugăm Lui. Pe El Îl iubim mai mult decât orice. Ne place ceea ce Îi place lui Hristos și urâm ce urăște Hristos. …

Viața creștină nu este niciodată în impas. Ea este, trebuie să fie, progresivă. Dragostea noastră pentru Hristos ar trebui să devină din ce în ce mai puternică. …
Fratele meu, sora mea, este sufletul vostru cuprins de dragostea lui Dumnezeu? Mulți dintre voi aveți încă o înțelegere neclară a frumuseții caracterului lui Hristos și totuși sufletul vostru tresaltă de bucurie. Voi tânjiți după o înțelegere deplină și mai profundă a dragostei Mântuitorului. Tânjiți să vă împletiți afecțiunile în jurul Lui mai strâns. Sunteți nemulțumiți. Dar nu trebuie să disperați. Dați-I lui Isus cele mai bune și mai sfinte sentimente ale inimii. Adunați ca pe o comoară fiecare rază de lumină. Prețuiți fiecare dorință a sufletului după Dumnezeu. Cultivați gânduri spirituale și legăturile sfinte. … Grăbiți-vă să ajungeți la maturitatea cerută pentru cer. ...

Ne va costa ceva să obținem o experiență creștină și să dezvoltăm un caracter drept și nobil. … Dar mulțimea celor răscumpărați, care sunt îmbrăcați în haine albe, este alcătuită din cei care și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului. – Our High Calling, p. 338

Viața este un dar de la Dumnezeu. Trupurile noastre ne-au fost date pentru a le folosi în slujba lui Dumnezeu și El dorește să le îngrijim și să le prețuim. Noi avem atât capacități fizice, cât și mentale. Impulsurile și pasiunile noastre își au sediul în trup și, prin urmare, nu trebuie să facem nimic care ar putea pângări această posesiune care ne-a fost încredințată. Trupurile noastre trebuie păstrate în cea mai bună stare posibilă din punct de vedere fizic și sub cele mai spirituale influențe, pentru a ne putea folosi cât mai bine talentele. Citiți 1 Corinteni 6:13.

Trupurile noastre Îi aparțin lui Dumnezeu. El a plătit prețul răscumpărării atât pentru trup, cât și pentru suflet. … Dumnezeu este Cel care are grijă de mecanismul corpului uman. În îngrijirea trupurilor noastre trebuie să cooperăm cu El. Dragostea pentru Dumnezeu este esențială pentru viață și sănătate. Pentru a avea o sănătate perfectă, inimile noastre trebuie să fie pline de speranță, de dragoste și de bucurie. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 147

Versetele 4 la 7 sunt esența capitolului 13 din 1 Corinteni. Pavel se concentrează pe trăsăturile iubirii – ce este și ce nu este, ce face și ce nu face. El o personifică pentru a ne crea o imagine asupra comportamentului cuiva plin de dragostea insuflată de Duhul. În descriere Pavel folosește o serie de verbe. Pentru el, iubirea ține mai mult de acțiuni decât de sentimente sau de emoții. Așadar ce face dragostea?

(1) Este îndelung răbdătoare (gr. makrothymeō). Makrothymeō înseamnă a arăta răbdare chiar și în circumstanțe dificile. Răbdarea evidențiază și capacitatea de a fi îngăduitori unii cu alții (Efeseni 4:2).
(2) Este plină de bunătate (gr. chrēsteuomai). Chrēsteuomai apare doar aici în Noul Testament, dar alte cuvinte din aceeași rădăcină sunt des întâlnite în alte locuri. În Septuaginta (versiunea greacă a Vechiului Testament), cuvintele din această rădăcină apar frecvent în Psalmi, cu referire la bunătatea lui Dumnezeu asociată cu mila Lui (145:9). În 1 Corinteni Pavel a vrut să spună că dragostea trebuie să imite compasiunea și îndurarea lui Dumnezeu față de noi. (3) Se bucură (gr. synchairō) de adevăr. Synchairō denotă capacitatea de a trăi bucuria alături de altă persoană (Luca 1:58; 15:6,9; 1 Corinteni 12:26; Filipeni 2:17,18).
(4) Acoperă (gr. stegō) totul. Cercetătorii dezbat dacă stegō înseamnă „a acoperi”, cu sensul de a păstra ceva confidențial, sau „a îndura”, în sensul de reziliență. Conceptul de „a îndura” apare clar în 1 Corinteni 9:12, ceea ce îi determină pe cei mai mulți comentatori și traducători să considere această opțiune mai probabilă.
(5) Crede (gr. pisteuō) totul. Pisteuō are aceeași rădăcină cu termenul credință (gr. pistis); în acest context înseamnă a acorda altora prezumția de nevinovăție.
(6) Nădăjduiește (gr. elpizō) totul. În Noul Testament verbul elpizō se referă întotdeauna la convingerea sau așteptarea că se va întâmpla ceva bun.
(7) Suferă (gr. hypomenō) totul. Probabil că 1 Corinteni 13:7 verbele stegō și hypomenō sunt sinonime, însemnând aici „a îndura în mijlocul greutăților”. Pavel folosește hypomenō la sfârșitul versetului pentru a evita repetarea lui stegō. Repetarea aceluiași concept cu un alt cuvânt atrage atenția asupra credinței și speranței ca puncte centrale. Cu alte cuvinte, dragostea rezistă prin credință și speranță.

Compară 1 Corinteni 13:4-7 cu Galateni 5:22,23! Ce idei comune găsești? Cum putem manifesta acest fel de dragoste în viața noastră?

Comentariu EGW

Adevărul lui Dumnezeu este menit să-l înnobileze pe cel care îl primește, să-i rafineze gusturile și să-i sfințească judecata. Caracterul creștinului ar trebui să fie sfânt, manierele sale, frumoase, cuvintele sale, fără viclenie. El ar trebui să facă un efort continuu de a imita societatea căreia speră să i se alăture în curând, cea a îngerilor care nu au căzut niciodată prin păcat.

Niciun om nu poate fi creștin fără să aibă Duhul lui Hristos și, dacă are Duhul lui Hristos, lucrul acesta se va manifesta prin cuvinte amabile și un comportament manierat, politicos. … Schimbarea exterioară va dovedi o schimbare interioară. Adevărul este cel care sfințește, care rafinează. Primit în inimă, el lucrează cu o putere tainică, transformând caracterul. Însă cei care pretind a fi urmași ai lui Hristos, și totuși sunt aspri, lipsiți de amabilitate și nepoliticoși în cuvinte și comportament, nu au învățat de la Isus. Un om arogant, autoritar și care caută greșeli nu este creștin, pentru că a fi creștin înseamnă a fi asemenea lui Hristos. …

Foarte mulți dintre cei care caută fericirea vor fi dezamăgiți în așteptările lor, pentru că o caută acolo unde nu este și își îngăduie trăsături de caracter păcătoase și sentimente egoiste. Neglijând îndeplinirea micilor îndatoriri și respectarea micilor acte de politețe, ei încalcă principiile de care depinde fericirea. Adevărata fericire nu se găsește în satisfacerea de sine, ci pe calea datoriei. Dumnezeu dorește ca omul să fie fericit și, din acest motiv, i-a dat preceptele Legii Sale, pentru ca, ascultând de ele, să aibă bucurie acasă și între oameni. Atâta timp cât își menține integritatea morală, este fidel principiilor și deține controlul asupra tuturor capacităților sale, el nu poate fi nefericit. Agățându-se de Dumnezeu, inima lui va fi plină de pace și bucurie, iar sufletul va prospera în mijlocul necredinței și stricăciunii.

Cuvintele amabile, înfățișarea plăcută și o față veselă îi dau creș­tinului un farmec care face ca influența lui să fie aproape irezistibilă. Religia lui Hristos în inimă este cea care face cuvintele să fie blânde, iar comportamentul cuceritor, chiar și în cazul celor cu ocupațiile cele mai umile. În uitarea de sine, în lumina, pacea și fericirea pe care le manifestă constant față de ceilalți se vede adevărata demnitate a omului. Aceasta este o modalitate de a câștiga respect și de a extinde sfera utilității, care costă puțin, iar cel care urmează această cale nu se va plânge că nu primește onoarea cuvenită. Dar regulile Bibliei trebuie să fie scrise în inimă; regulile Bibliei trebuie aplicate în viața de zi cu zi. – Asemenea lui Hristos, p. 305

Nu trebuie să începem prin a încerca să ne iubim unii pe alții. Noi avem nevoie de dragostea lui Hristos în inimă. Când eul este cufundat în Hristos, dragostea adevărată izvorăște spontan.

Prin îndelungă răbdare vom birui. Răbdarea în slujire aduce odihnă sufletului. Bunăstarea lui Israel se realizează prin truditori credincioşi, sârguincioşi şi smeriţi. Un cuvânt de dragoste şi de încurajare va face mai mult pentru a domoli o fire iute şi încăpăţânată decât toate criticile şi mustrările pe care le puteţi îngrămădi asupra celui vinovat. – Mărturii, vol. 7, p. 266

3. De ce, în 1 Corinteni 13:4-7, Pavel menționează și ce nu este dragostea, nu doar ce este?

Ieri ne-am concentrat asupra celor 7 lucruri pe care le face dragostea; astăzi vom analiza 8 lucruri pe care nu le face.
(1) Nu pizmuiește (gr. zeloō). Zeloō poate fi folosit afirmativ, ca în „umblați [zeloō] dar după darurile cele mai bune” (1 Corinteni 12:31), „umblați [zeloō] și după darurile duhovnicești” (14:1) și „râvniți [zeloō] după prorocire” (1 Corinteni 14:39). Aici însă, ca și în Faptele apostolilor 7:9, sensul este negativ. Este bine să ne dorim daruri spirituale, dar nu să îi invidiem pe cei care le au. Lucrul acesta provoacă divizare (1 Corinteni 3:3). 
(2) Nu se laudă (gr. perpereuomai). Verbul perpereuomai transmite ideea de aroganță și dorință de a primi laude de la alții. Dragostea însă nu se concentrează pe sine – lucru evidențiat și în continuare.
(3) Nu se umflă de mândrie (gr. physioō). Verbul physioō apare în 1 Corinteni 8:1 în remarcabila afirmație a lui Pavel: „Cunoștința îngâmfă, pe când dragostea zidește.” Se referă la o persoană plină de importanță de sine.
(4) Nu se poartă necuviincios (gr. aschēmoneō). Verbul aschēmoneō are o gamă variată de sensuri, dar în general înseamnă a acționa contrar standardelor sociale și morale, în mod dezonorant, rușinos, indecent sau nepotrivit. Probabil Pavel se referă la comportamentul arogant și lipsit de respect al celor „tari” față de membrii „slabi” din Corint (4:10; 8).
(5) Nu caută (gr. zēteō) folosul [dreptul] său. Este o afirmație asemănătoare cu cea din 1 Corinteni 10:24 – „Nimeni să nu-și caute propriul drept, ci pe al altora” (traducerea autorului). Dragostea renunță la propriile drepturi de dragul altora (vezi Studiul 5). Într-un context în care toți își revendică drepturile, toți au de câștigat când aleg să caute binele celuilalt.
(6) Nu se mânie (gr. paroxynō). Verbul paroxynō sugerează o stare de excitare nervoasă care indică o persoană ușor de provocat la mânie. Aceasta înseamnă că dragostea nu este iute la mânie și nici iritabilă.
(7) Nu se gândește (gr. logizomai) la rău. Verbul logizomai are aici un sens contabil, însemnând că dragostea nu ține socoteala greșelilor altora. Cu alte cuvinte, dragostea înseamnă și a ierta.
(8) Nu se bucură (gr. chairō) de nelegiuire. Dragostea nu doar că nu ține evidența greșelilor altora, dar nici nu se bucură că au fost comise. Când îi iubim cu adevărat pe ceilalți, nu ne bucurăm de greșelile lor, ci căutăm să îi ajutăm.

Comentariu EGW

Cei care se străduiesc să atragă atenția asupra faptelor lor bune, vorbind continuu despre starea lor fără păcat și străduindu-se să-și pună în valoare marile lor realizări religioase, nu fac decât să-și înșele propriile suflete procedând astfel. Un om sănătos, care este în stare să-și îndeplinească îndatoririle vieții, care își face lucrul zi după zi într-un spirit optimist și prin ale cărui vene circulă un sânge sănătos, nu îl oprește pe orice om pe care-l întâlnește să-i arate cât de sănătos este corpul său. Sănătatea și vigoarea sunt firești pentru el și, de aceea, puțin își dă seama că se bucură de un dar atât de bogat.

Tot așa este și cu omul cu adevărat neprihănit. El nu-și dă seama de bunătatea și de evlavia sa. Principiul religios a devenit izvorul vieții și al comportamentului său și pentru el este tot atât de firesc să aducă roadele Duhului cum este pentru un smochin să facă smochine sau pentru un trandafir, să fie plin de flori. Firea sa este atât de îmbibată de iubire față de Dumnezeu și față de semenii săi, încât el face faptele lui Hristos cu o inimă voioasă.
Toți cei ce ajung în sfera lui de influență fac cunoștință cu fru­musețea și cu parfumul plăcut al vieții sale creștine, deși el nu-și dă seama de acesta, pentru că acestea sunt în armonie cu deprinderile și înclinațiile sale. El se roagă pentru iluminare divină și se bucură să umble în această lumină. Pentru el, a face voia Tatălui său ceresc înseamnă mâncarea și băutura lui. Viața lui este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, și totuși el nu se mândrește cu aceasta și nici nu-și dă seama de acest lucru. Dumnezeu privește cu plăcere la cei smeriți și neluați în seamă, care pășesc de aproape pe urmele Maestrului lor. Îngerii se simt atrași de acești oameni și se bucură să-i însoțească pe cărarea lor. Ei poate că nu sunt luați în seamă de cei care pretind că au ajuns la o treaptă mai înaltă și cărora le place să-și arate faptele lor bune, dar îngerii cerești se coboară cu plăcere la ei și sunt ca un zid de foc în jurul lor. – Sfințirea vieții, p. 12, 13

Cei care sunt sfințiți prin adevăr vor arăta că adevărul a făcut o reformă în viața lor, că îi pregătește pentru a fi luați în lumea cerească. Dar, atâta timp cât mândria, invidia și bănuielile rele predomină în viața lor, Hristos nu domnește în inimă. Ei nu au în suflet dragostea Lui. În viața celor care sunt părtași naturii divine există o răstignire a spiritului de mândrie și de mulțumire de sine care duce la înălțare de sine. În locul lui vine și rămâne Duhul lui Hristos, iar în viață apar roadele Duhului. Având spiritul lui Hristos, urmașii Săi descoperă harurile caracterului Său.

Nimic mai puțin decât aceasta nu-i va face pe oameni să fie plăcuți înaintea lui Dumnezeu. Nimic altceva nu le va da caracterul curat și sfânt pe care trebuie să-l aibă cei care sunt admiși în cer. De îndată ce un om se îmbracă cu Hristos, o dovadă a schimbării lucrate în el se vede în spirit, cuvânt și faptă. O atmosferă cerească îi înconjoară sufletul, căci Hristos locuiește în el. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 118

Este posibil ca, citind 1 Corinteni 13:4-7, să simțim frustrare, conști­entizând că, într-o măsură mai mică sau mai mare, nu reușim să manifestăm toate aceste trăsături ale dragostei. Probabil că Pavel avea în minte persoana Domnului Isus când a scris 1 Corinteni 13. Într-adevăr, numai Domnul Hristos a dovedit în mod desăvârșit toate acele trăsături ale iubirii. Astfel portretul pe care Pavel îl face iubirii este de fapt un portret al Domnului Isus.

4. Ce aflăm despre dragoste din Ioan 13:1,34; Ioan 15:9,12; 1 Timotei 1:14; 2 Timotei 1:7,13; 1 Ioan 3:16 și 1 Ioan 4:7-12,19-21?

Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:8). El ne iubește atât de mult încât L-a dat pe singurul Său Fiu (Ioan 3:16). Domnul Isus este expresia deplină a acestei iubiri (Evrei 1:3). Dacă vrem să știm cum se exprimă dragostea, trebuie să privim îndelung la El. Dacă acordăm atenție portretului lui Hristos din Noul Testament, vom realiza că toate trăsăturile pozitive ale iubirii din 1 Corinteni 13 se văd la El.
Domnul Isus este răbdător. „Dar am căpătat îndurare, pentru ca Isus Hristos să-Şi arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare [makrothymia]” (1 Timotei 1:16).

Domnul Isus este bun. Biblia spune că „bun este Domnul” (1 Petru 2:3). Cuvântul „Domnul” din acest pasaj se referă la Isus. Termenul „bun” traduce cuvântul grecesc chrēstos, din aceeași familie cu verbul chrēsteuomai („a arăta bunătate”) din 1 Corinteni 13:4.

Domnul Isus Se bucură de adevăr. Isus a avut parte de bucurie atunci când a urmat voia Tatălui și a simțit dragostea Lui (Ioan 15:9-11; Ioan 17:12-14).
Domnul Isus acoperă/îndură totul. Evrei 12:2,3 spune că Isus „a suferit crucea [...] a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine.” Nimeni nu a îndurat atât de mult ca Domnul Isus (Filipeni 2:8). El a făcut acest lucru pentru bucuria care-I era pusă înainte.

Domnul Isus crede totul. Când Anania a pus la îndoială autenticitatea convertirii lui Pavel (Faptele apostolilor 9:13,14), Isus a răspuns: „El este un vas pe care l-am ales” (Faptele apostolilor 9:15). Domnul vede oamenii nu doar așa cum sunt acum, ci și cum vor deveni prin puterea Lui.

Care sunt alte moduri în care Dumnezeu îți descoperă cu adevărat dra­gostea?

Comentariu EGW

Legea lui Dumnezeu, prin însăși natura ei, este neschimbătoare. Este o revelație a voinței și a caracterului Autorului ei. Dumnezeu este iubire și Legea Lui este iubire. Cele două mari principii ale ei sunt iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de om. … Caracterul lui Dumnezeu este dreptate și adevăr; aceasta este și natura Legii Sale. …

La început, omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. El era în perfectă armonie cu natura și cu Legea lui Dumnezeu; principiile dreptății erau scrise în inima lui. Dar păcatul l-a înstrăinat de Creatorul său. El n-a mai reflectat chipul divin. Inima lui a intrat în război cu principiile Legii lui Dumnezeu. … Dar „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu”, pentru ca omul să poată fi împăcat cu Dumnezeu. Prin meritele Domnului Hristos, el poate fi readus în armonie cu Creatorul său. Inima lui trebuie să fie reînnoită prin harul divin; el trebuie să aibă o viață nouă, de sus. Această schimbare este nașterea din nou. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 20

„Dumnezeu este iubire.” Natura Lui este iubire, Legea Lui este iubire. Așa a fost dintotdeauna și va fi întotdeauna. … Fiecare manifestare a puterii creatoare este o expresie a iubirii infinite.

Prin puterea Lui vin pe rând vara și iarna, semănatul și culesul, ziua și noaptea în succesiunea lor regulată. Prin cuvântul Său înver­zește vegetația, apar frunzele și înfloresc florile. Fiecare lucru bun pe care îl avem, fiecare rază de soare și fiecare ploaie, fiecare fărâmă de mâncare, fiecare moment al vieții, – toate sunt un dar al iubirii.

Istoria marelui conflict dintre bine și rău, de la începutul său în cer până la înfrângerea finală a rebeliunii și eradicarea totală a păcatului, este, de asemenea, o demonstrație a iubirii neschimbătoare a lui Dumnezeu. Darul lui Hristos ne face cunoscută inima Tatălui.

Dumnezeu i-a făcut lumii noastre un dar uimitor – pe singurul Său Fiu. În lumina acestui act, locuitorii altor lumi nu ar putea spune niciodată că Dumnezeu ar fi putut face mai mult decât a făcut pentru a-Și arăta iubirea față de copiii oamenilor. A făcut un sacrificiu care sfidează orice calcul.
Mii de oameni au o concepție falsă despre Dumnezeu și atributele Sale. Ei slujesc unui dumnezeu fals la fel ca slujitorii lui Baal. Ne închinăm noi Dumnezeului adevărat așa cum este El revelat în Cuvântul Său, în Hristos, în natură, sau adorăm un idol filozofic pus în locul Lui? Dumnezeu este un Dumnezeu al adevărului. Dreptatea și mila sunt temelia tronului Său. El este un Dumnezeu al iubirii, al milei și al compasiunii calde. În felul acesta este El reprezentat în Fiul Său, Mântuitorul nostru. El este un Dumnezeu al răbdării și al îndelungii răbdări. Dacă aceasta este ființa pe care o adorăm și cu al cărei caracter căutăm să ne asemănăm, ne închinăm Dumnezeului adevărat. – The Faith I Live By, p. 59

Am aflat deci până acum cum este dragostea. Și este așa pentru că Domnul Isus este așa. Odată găsite aceste calități la Isus, următorul pas este să-I urmăm exemplul. Aceasta își dorește Pavel pentru corinteni. Pe de altă parte, dacă eliminăm negația din cele 8 declarații cu privire la ce nu este dragostea, „obținem o descriere destul de fidelă a comportamentului corintenilor în cercul lor bisericesc: invidioși, lăudăroși, aroganți, nepoliticoși, preocupați doar de sine, ușor de ofensat și mereu atenți la ceea ce făceau greșit ceilalți. Pavel adaptează la situația corintenilor verbele pe care le folosește aici” (Verlyn D. Verbrugge, „1 Corinthians”, în The Expositor’s Bible Commentary: Romans–Galatians, 2008, p. 372).

Corintenii aveau multe de învățat. La fel și noi. După ce descrie ce face și ce nu face dragostea, Pavel încheie prin a evidenția natura ei veșnică, pentru a încuraja dragostea autentică. Într-o zi, profețiile nu vor mai fi necesare; vom vorbi toți o singură limbă; iar cunoașterea umană, imperfectă, va face loc unei cunoașteri noi, desăvârșite, a lui Dumnezeu (1 Corinteni 13:12). Darurile Duhului vor înceta doar atunci când scopul pentru care există va fi atins (1 Corinteni 13:10). Dar „dragostea nu va pieri niciodată” (1 Corinteni 13:8). De asemenea, când Hristos va reveni, credința va face loc „vederii” (2 Corinteni 5:7), iar îndelunga noastră speranță va deveni realitate (Romani 8:24). Mai presus de toate, iubirea va dăinui ca un simbol al caracterului Dumnezeului nostru trinitar. Totuși, într-un anumit sens, și credința, și speranța vor dura pentru totdeauna. Credința ca experiență a mântuirii (Romani 4:3) și speranța ca dorință și așteptare a unor noi bucurii și a cunoașterii pe noul pământ vor marca experiența celor răscumpărați pentru veșnicie. Dar dragostea, dragostea lui Dumnezeu, va triumfa veșnic.

Foarte curând, Îl vom vedea pe Domnul nostru față în față (1 Corinteni 13:12). Până atunci, trebuie să ne definim viața prin aceste trei virtuți: credință, speranță și dragoste. Această triadă este plinătatea vieții creștine prin Duhul, menționată adesea între creștini (Romani 5:1-5; Galateni 5:5,6; Efeseni 1:15,18; 1 Corinteni 4:1-5). Dragostea însă este cea mai mare – este singura virtute care descrie însăși natura lui Dumnezeu (1 Ioan 4:8).

Meditează asupra afirmației că „Dumnezeu este dragoste.” Cum ar trebui să înțelegem ce înseamnă? Deși o putem înțelege doar parțial, de ce este această expresie o veste atât de bună pentru noi?

Comentariu EGW

Cunoașterea căii Domnului crește și va continua să crească. Erezia și superstiția îmbracă lumea în hainele de sac ale răzvrătirii și fărădelegii. Literatura și ficțiunea ieftină de orice fel circulă precum frunzele toamna, iar mintea a mii de oameni este atât de absorbită de lucruri nereligioase, fără valoare, încât nu există loc în minte pentru o lectură sănătoasă. Cuvântul lui Dumnezeu și tot ce l-ar ridica pe om din degradarea lui sunt lăsate la o parte cu indiferență.

Dar Cuvântul lui Dumnezeu conține adevărul, iar toți cei care susțin adevărul lui Dumnezeu pentru acest timp își fac lucrarea pentru acum și pentru veșnicie. Cei care aduc Cuvântul lui Dumnezeu în minte și inimă iau poziție în mod distinct de partea lui Dumnezeu și a cerului. Ei vor sta inimă lângă inimă și mână în mână în apărarea a ceea ce este sfânt și curat, a ceea ce va rezista testului veacurilor. Cei care susțin rătăcirea prin cuvânt, prin scris și glas și prin oprimarea celor care sunt legați de adevăr, sunt aliniați de cealaltă parte, împreună cu primul mare apostat și oamenii răi care sunt agenții săi. Cuvântul declară despre ei că „vor merge din rău în mai rău, înșelând și fiind înșelați”. Și, în una dintre aceste două tabere, oamenii vor lucra până la sfârșit.

Toate puterile noastre Îi aparțin lui Dumnezeu. Sunt ale Lui prin creațiune și prin răscumpărare. Dumnezeu i-a dat fiecăruia măsura sa de putere și El Se așteaptă ca fiecare să o folosească de partea adevărului. În felul acesta trebuie să lumineze. Creștinul trebuie să stea cu un interes neîmpărțit de partea Domnului. „Acum… rămân… credința, nădejdea și dragostea.” Credința privește prin dificultățile descurajante și se prinde de ceea ce este nevăzut, chiar de Atotputernicie, de aceea nu poate fi înșelată. Credința, speranța și dragostea sunt surori, iar faptele lor se îmbină perfect pentru a străluci în mijlocul întunericului moral al lumii. Copiii și tinerii trebuie instruiți, iar cei ignoranți trebuie învățați prin efort răbdător să cunoască ce este adevărul. Acesta trebuie să le fie predat punct cu punct. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 131

„Acum dar rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea” (1 Corinteni 13:13). În viața lui Hristos, această dragoste și-a găsit expresia perfectă. El ne-a iubit în păcatul și degradarea noastră. El a ajuns până la adâncimile durerii pentru a-i ridica de acolo pe fiii și fiicele Sale de pe pământ care s-au rătăcit. Răbdarea Lui nu a obosit, nici zelul Lui nu a scăzut. Valurile milei, respinse de inimile mândre, nepocăite și nerecunoscătoare, s-au întors mereu într-un val mai puternic de dragoste.

Cel care e constrâns de dragostea lui Hristos merge printre semenii lui ca să-i ajute pe cei neajutorați, să-i încurajeze pe cei descurajați, să le arate păcătoșilor idealul lui Dumnezeu pentru copiii Săi și să-i conducă la Cel care este singurul în măsură să-i facă în stare să atingă acest ideal. – În locurile cerești, p. 234

„Indiferent de superioritatea mărturisii lui de credință, cel a cărui inimă nu este plină de iubire pentru Dumnezeu și pentru semeni nu este un adevărat ucenic al lui Hristos. Chiar dacă ar avea o credință mare și ar avea până și puterea de a face minuni, credința lui ar fi fără valoare dacă nu ar avea iubire. Poate că dă dovadă de o mare dărnicie, dar, dacă din alt motiv decât acela al unei sincere iubiri își dă toate bunurile pentru hrănirea săracilor, fapta lui nu l-ar face demn de bunăvoința lui Dumnezeu. În zelul său, poate să sufere chiar și moartea de martir, dar, dacă fapta sa nu este determinată de iubire, el va fi privit de Dumnezeu ca un fanatic amăgit sau ca un ipocrit ambițios” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 318, 319).

„Avem predici și predicatori din belșug. Lucrul de care avem cea mai mare nevoie […] este dragostea pentru sufletele care pier, acea dragoste care se revarsă din belșug de la tronul lui Dumnezeu. Adevărata viață creștină umple cu dragoste întreaga ființă. Ea atinge fiecare parte vitală: mintea, inima, mâinile care ajută, picioarele, făcându-i pe oameni în stare să stea tari acolo unde Dumnezeu le cere să stea, ca să nu facă poteci strâmbe, ca nu cumva cel șchiop să fie abătut din drum. Dragostea arzătoare, mistuitoare a lui Hristos pentru sufletele care pier este viața întregului sistem al creștinismului” (Ellen G. White, Lift Him Up, p. 134).

Zilnic:
Iov 37
Iov 38
Iov 39
Iov 40
Iov 41
Iov 42
Psalmii 1

Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 24 (integral)

1. Cine și când izbucnea în cântări de bucurie?

2. Cui i-a fost dat ca locuință pustiul, și pământul sărac ca locaș?

3. Cu ce îi spune Dumnezeu lui Iov să se împodobească? 

4. Când l-a adus Domnul pe Iov în starea lui de la început? 

5. Ce efect are cafeaua asupra organismului?