Totul pentru slava lui Dumnezeu

Capitolele 8 la 10 din 1 Corinteni formulează concluzii la discuția despre sexualitate (începută în capitolele 5 și 6) și introduce în același timp răspunsurile lui Pavel la întrebările punctuale adresate de corinteni printr-o scrisoare (1 Corinteni 7:1). Aceste răspunsuri vor domina restul cărții 1 Corinteni. Aspectul de punte al capitolului 7 indică faptul că imoralitatea sexuală (capitolele 5 – 7) și idolatria (capitolele 8 – 10) sunt subiecte înrudite. Într-adevăr ele sunt adesea menționate împreună în Noul Testament (vezi Faptele apostolilor 15:20,29; Faptele apostolilor 21:25; 1 Corinteni 6:9; Efeseni 5:5; Coloseni 3:5; Apocalipsa 21:8; Apocalipsa 22:15). Astfel, în timp ce în 1 Corinteni 5 – 7 Pavel se ocupă de problema imoralității sexuale, în 1 Corinteni 8 – 10 preocuparea lui principală este problema idolatriei. El îi îndeamnă pe creștini să fugă de ambele (1 Corinteni 6:18; 1 Corinteni 10:14).

Săptămâna trecută am văzut că, fiind un templu al Duhului Sfânt (1 Corinteni 6:19,20), putem fugi de imoralitatea sexuală. Săptămâna aceasta vom vedea că putem fugi de idolatrie făcând „totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31).

Comentariu EGW

Prin Hristos, slava ascunsă a Sfintei Sfintelor avea să fie expusă vederii. El suferise moartea pentru fiecare om şi, prin această jertfă, fiii oamenilor aveau să devină fii ai lui Dumnezeu. Privind cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, credincioşii în Hristos aveau să fie schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă. La tronul harului, pe care stătea slava lui Dumnezeu în Sfânta Sfintelor, au acum acces toţi aceia care Îl acceptă pe Hristos ca jertfă pentru păcat şi care, prin intermediul ei, sunt aduşi în comuniune cu Dumnezeu. Catapeteasma a fost ruptă, zidurile de despărţire au fost dărâmate, zapisul cu poruncile a fost anulat. În virtutea sângelui Său, vrăjmăşia este abolită.

Istoria simplă a crucii lui Hristos, suferinţele şi moartea Lui pentru lume, învierea şi înălţarea Sa, mijlocirea Sa în favoarea păcătosului înaintea Tatălui supun şi frâng inima împietrită şi păcătoasă şi îl aduc pe păcătos la pocăinţă. Duhul Sfânt îi înfăţişează situaţia într-o lumină nouă şi păcătosul îşi dă seama că păcatul trebuie să fie un rău uriaş ca să coste un astfel de sacrificiu pentru a fi ispăşit. … Cât de grav trebuie să fie păcatul dacă niciun alt remediu în afară de moartea Fiului lui Dumnezeu nu-l putea salva pe om de consecinţele vinovăţiei sale! De ce a fost făcut acest lucru pentru oameni? Pentru că Dumnezeu i-a iubit şi nu a dorit să piară vreunul, ci toţi să vină la pocăinţă, să creadă în Isus ca Mântuitor personal şi să aibă viaţa veşnică. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 228

Lucrarea Duhului lui Dumnezeu nu face să nu mai fie nevoie să ne folosim capacitățile și talentele, ci ne învață cum să folosim fiecare putere spre slava lui Dumnezeu. Facultățile omului, atunci când se află sub îndrumarea specială a harului lui Dumnezeu, pot fi folosite în cel mai bun scop pe pământ. Ignoranța nu sporește smerenia sau spiritualitatea aceluia care se declară urmaș al lui Hristos. Adevărurile Cuvântului divin pot fi cel mai bine apreciate de un creștin intelectual. Hristos poate fi cel mai bine glorificat de cei care Îi slujesc în mod inteligent. Marele obiectiv al educației este de a ne face capabili să folosim puterile date de Dumnezeu într-un mod care să reprezinte religia Bibliei și să-I aducă slavă lui Dumnezeu. – Ye Shall Receive Power, p. 146

1. De ce pune Pavel în contrast cunoașterea cu iubirea și care este contextul celor afirmate în 1 Corinteni 8:1-13? Ce idee vrea să transmită?

Pavel folosește tema mâncării jertfite idolilor pentru a aborda o problemă mai profundă: lipsa de dragoste față de ceilalți (1 Corinteni 8). Problema alimentelor jertfite idolilor a împărțit biserica din Corint în două. Unii credeau că faptul de a ști că nu există alți dumnezei le dădea dreptul să mănânce orice (1 Corinteni 8:4). Aceștia sunt considerați „tari” (1 Corinteni 4:10). Cei care se opuneau acestui comportament sunt numiți „slabi” (1 Corinteni 8:9-12). Pavel folosește astfel de etichete deoarece ei nu depășiseră unele credințe superstițioase din experiența păgână anterioară. Văzându-i pe cei „tari” cum consumă mâncare jertfită idolilor, ei ar fi putut concluziona că idolatria și creștinismul erau compatibile. Așadar, Pavel nu voia ca cei „tari” să devină o piatră de poticnire pentru cei slabi.

Biblia vede consumarea hranei jertfite idolilor într-o lumină profund negativă (Faptele apostolilor 15:20,29; Faptele apostolilor 21:25; compară cu Apocalipsa 2:14,20). Totuși Pavel nu face declarații radicale ca cele din aceste pasaje, în special pentru că preocuparea lui principală era lipsa de unitate pe care ar putea-o provoca folosirea greșită a cunoașterii. Pavel nu critică cunoașterea, considerând-o rea în sine, ci el este împotriva acelei cunoașteri care duce la aroganță și la divizare în biserică. Cunoașterea fără dragoste nu este deloc cunoaștere adevărată (1 Corinteni 8:2). Cunoașterea autentică apare doar atunci când omul Îl iubește pe Dumnezeu și este cunoscut de El (1 Corinteni 8:3).

Citând Deuteronomul 6:4, Pavel arată cum credincioșii trebuie să știe că există un singur Dumnezeu (1 Corinteni 8:4-6). Interesant este că el urmează ideea din Deuteronomul 6:4,5, unde afirmația că Dumnezeul nostru este unul singur este urmată de porunca: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău!” Atât pentru Pavel, cât și pentru Moise, cunoașterea fără dragoste este lipsită de valoare. Încrezători în cunoașterea lor, cei „tari” nu credeau că e ceva rău să mănânce ofrandele aduse idolilor. După cum vom vedea miercuri și joi, Pavel le-a recunoscut acest drept, în anumite condiții. Totuși, dacă devenea o piatră de poticnire pentru „cei slabi” (1 Corinteni 8:9), acest lucru trebuia evitat. Creștinii trebuie să dea dovadă de abnegație din dragoste pentru Hristos și pentru ceilalți.

Comentariu EGW

Acela care are inima plină de iubirea lui Dumnezeu va reflecta curăţia şi iubirea care există în Iehova şi pe care Hristos a reprezentat-o în lumea noastră. Cel care are iubirea lui Dumnezeu în inimă nu are nicio vrăjmăşie faţă de Legea lui Dumnezeu, ci ascultă de bunăvoie de toate poruncile Sale şi aceasta înseamnă creştinism. Acela care Îl iubeşte pe Dumnezeu mai mult decât orice, îi va iubi şi pe semenii săi, care Îi aparţin lui Dumnezeu pentru că El i-a creat, dar şi pentru că i-a răscumpărat. Iubirea este împlinirea Legii şi este datoria fiecărui copil al lui Dumnezeu să asculte de poruncile Sale. …

Legea lui Dumnezeu, care este sfinţenia desăvârşită, este singurul şi adevăratul standard al caracterului. Iubirea este exprimată prin ascultare şi iubirea desăvârşită înlătură frica. Aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu au sigiliul lui Dumnezeu pe frunţile lor şi aduc la îndeplinire lucrarea Lui. O, dacă toţi cei care spun că sunt creştini ar înţelege ce înseamnă practic să-L iubeşti pe Dumnezeu! … Ei ar înţelege ceva despre sfinţenia Sa infinită, recunoscând că El este foarte înalt şi poalele mantiei Sale de slavă umplu templul. Ei vor avea atunci o puternică influenţă asupra vieţii şi caracterului celor din jurul lor, influenţă care va lucra în mijlocul masei de oameni asemenea aluatului, transformându-i prin puterea lui Isus Hristos. Conectaţi la Izvorul puterii, ei nu vor pierde niciodată influenţa lor vitală, ci vor creşte întotdeauna în eficienţă. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 51
Credința nu este un narcotic, ci un stimulent. Privirea spre Calvar nu vă va liniști sufletul și nu vă va face să nu vă îndepliniți datoria, ci va aduce o credință care va lucra, curățind sufletul de orice egoism. …

Există două erori de care copiii lui Dumnezeu, în special cei care abia au ajuns să se încreadă în harul Său, trebuie să se ferească în mod special. Prima… este aceea de a privi la propriile fapte, de a se încrede în tot ce pot face ei pentru a ajunge să fie în armonie cu Dumnezeu. Cel care încearcă să devină sfânt prin propriile fapte, respectând legea, încearcă o imposibilitate. ... Numai harul lui Hristos, prin credință, ne poate face sfinți.

Eroarea opusă și nu mai puțin periculoasă este că, prin credința în Hristos, oamenii nu mai au datoria de a respecta Legea lui Dumnezeu și că, din moment ce numai prin credință devenim părtași la harul lui Hristos, faptele noastre nu au nicio legătură cu răscumpărarea noastră.

Dar observați aici că ascultarea nu este o simplă supunere exterioară, ci slujirea din iubire. Legea lui Dumnezeu este o expresie a însăși naturii Sale, este o întruchipare a marelui principiu al iubirii și, prin urmare, este temelia guvernării Sale în cer și pe pământ. … Credința nu îl scutește pe om de ascultare, ci credința, și numai credința, este cea care ne face părtași la harul lui Hristos, care ne face în stare să ascultăm.

Dumnezeu vrea ca urmașii Săi să fie așa cum a fost Isus ca om, în natură umană. În puterea Sa, trebuie să trăim viața de puritate și de noblețe pe care a trăit-o Mântuitorul. – The Faith I Live By, p. 93

2. Cum oferă 1 Corinteni 9:1-6 un exemplu practic de ceea ce înseamnă lepădarea de sine motivată de dragoste?

La prima vedere pare că apărarea calității de apostol a lui Pavel, din 1 Corinteni 9, nu are nicio legătură cu discuția anterioară, despre cunoaștere versus dragoste. Dar să nu uităm că Biblia nu a fost scrisă inițial în capitole! Ceea ce exprimă Pavel în 1 Corinteni 9 nu este separat de materialul precedent. Astfel, 1 Corinteni 9 oferă un exemplu practic de dragoste altruistă pentru Hristos și pentru frați. În virtutea iubirii, Pavel renunță la câteva drepturi.
Să mănânce și să bea (1 Corinteni 9:4) – Aici mâncarea și băutura reprezintă asistența financiară în general. Ca apostol, Pavel avea dreptul să primească sprijin material de la cei cărora le slujea. Alți lideri religioși din vremea lui obișnuiau să facă exact acest lucru. Dar el nu a primit nimic, ci se întreținea făcând corturi (Faptele apostolilor 18:3).

Să ia cu el o soție credincioasă (1 Corinteni 9:5) – Un apostol căsătorit avea voie să meargă în călătorii misionare împreună cu soția lui, pe cheltuiala bisericii. Exemple de cupluri misionare sunt Priscila și Aquila (Romani 16:3), Andronic și Iunia (Romani 16:7). Dar Pavel era necăsătorit (1 Corinteni 7:8). El se putea căsători și apoi beneficia de dreptul de a fi însoțit de o soție, cu sprijin financiar pentru amândoi.

Să nu muncească pentru a se întreține (1 Corinteni 9:6) – Pavel și Barnaba aveau dreptul să primească un salariu pentru lucrarea lor misionară (9:4-6). Pavel făcea corturi (Faptele apostolilor 18:3), dar nu știm ce ocupație avea Barnaba. Știm că era foarte generos (Faptele apostolilor 4:36,37) și astfel era dispus să se întrețină singur.

În 1 Corinteni 9:7-11 Pavel dezvoltă ideea din 1 Corinteni 9:6 pentru a arăta că este corect ca el și Barnaba să își câștige existența din lucrarea pentru biserică (1 Corinteni 9:11,12). Domnul Însuși a rânduit: „Cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie” (1 Corinteni 9:14; compară cu 1 Timotei 5:18). Cu toate acestea, Pavel spune: „Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta” (1 Corinteni 9:12). Astfel, Pavel se prezintă ca un exemplu de abnegație, de lepădare de sine (1 Corinteni 9:1-18) și argumentează că acest lucru folosește predicării Evangheliei în Corint (1 Corinteni 9:19-23).

Ce lucruri care poate ți se cuvin ar fi totuși mai bine să le lași deoparte pentru a fi un martor mai eficient pentru Domnul?

Comentariu EGW

În Cuvântul lui Dumnezeu suntem învățați să fim amabili, delicați, miloși, curtenitori. Cultivați iubirea lui Hristos! Tot ce faceți să poarte amprenta acestei iubiri. Aceia care nu rostesc cuvintele și nu fac lucrările lui Hristos încearcă să ajungă la cer pe altă cale decât prin ușă.

Nu vă străduiți să vă păstrați o demnitate rece, necreștină. Aceasta nu este religie și nici creștinism. Aveți nevoie de lumina care strălucește pe fața lui Hristos pentru a face ca fețele voastre să strălucească de strălucirea iubirii Sale. Lăsați deoparte demnitatea voastră de fier. Dumnezeu nu v-a spus să nutriți așa ceva. Inimile voastre să fie pline de iubirea lui Hristos. Atunci, de pe fețele voastre, va radia o înțelegere asemenea celei a lui Hristos. …
Sunt unii care slujesc în cele sfinte, dar nu au credință în Dumnezeu sau în puterea Lui. Își înmulțesc eforturile pentru a obține mântuirea prin propriile invenții. Cât de vrednice de plâns sunt încercările lor zadarnice de a fi neprihăniți și de a-și menține echilibrul împotriva curentului răului care îi trage în jos! Ei sunt lipsiți de putere, pentru că nu își pun încrederea în Dumnezeu. …

Dumnezeu este izvorul veșnic și necreat al oricărui bine. Toți cei care privesc spre El și se încred în El Îl descoperă în felul acesta. Celor care Îi slujesc, alipindu-se de El ca Tată al lor ceresc, El le dă asigurarea că Își va împlini promisiunile. Bucuria Lui va fi în inimile lor și bucuria lor va fi deplină. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 266

Calitățile pe care este esențial să le avem cu toții sunt cele care au marcat desăvârșirea caracterului lui Hristos: iubirea, răbdarea, altruismul și bunătatea Sa. Aceste atribute se obțin prin acte de bunătate făcute dintr-o inimă bună. … Creștinii îi iubesc pe cei din jurul lor fiindcă aceștia sunt suflete prețioase pentru care a murit Hristos. Un creștin lipsit de dragoste este o contradicție în termeni – nu poate exista așa ceva, căci „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8). … „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu” (Ioan 15:12). Acesta este rodul pe care trebuie să I-l înapoiem lui Dumnezeu.

Domnul ne va ajuta pe fiecare acolo unde avem cea mai mare nevoie de ajutor, în marea lucrare de biruire și eliminare a eului. Legea bunătății să fie pe buzele voastre și uleiul harului, în inimile voastre! Aceasta va da rezultate extraordinare. Veți fi calmi, înțelegători și amabili. Aveți nevoie de toate aceste trăsături de caracter. Duhul Sfânt trebuie să fie primit și lăsat să acționeze în caracterul vostru, atunci el va fi ca un foc sfânt, producând o mireasmă plăcută, ce se va înălța la Dumnezeu nu de pe buze care condamnă, ci de pe buze care vindecă sufletele oamenilor. Înfățișarea voastră va fi o expresie a chipului Divinității. … Dumnezeu cere ca fiecare suflet aflat în serviciul Său să își aprindă cădelnița din cărbunii aprinși ai focului sacru. Trebuie să opriți cuvintele obișnuite, severe și aspre care vă ies de pe buze atât de repede și să-L lăsați pe Duhul lui Dumnezeu să vorbească prin instrumentul omenesc.
Privind la caracterul Domnului Hristos, veți fi transformați și veți deveni asemenea Lui. Numai harul Domnului poate să vă schimbe inima; atunci veți reflecta chipul Domnului Isus. Dumnezeu ne cheamă să fim asemenea Lui: curați, sfinți și neîntinați. Noi trebuie să purtăm chipul divin. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 102

După ce oferă un exemplu de lepădare de sine din propria experiență, Pavel își îndreaptă atenția în mod special spre problema idolatriei. Într-un anumit sens, 1 Corinteni 10 dezvoltă ideea din 1 Corinteni 9:27, unde Pavel comentează că el exercită stăpânire de sine pentru a nu fi „lepădat”/„descalificat” (NTR). El vrea ca toți corintenii să îi urmeze exemplul, dar Domnul Isus este modelul prin excelență (1 Corinteni 11:1).

3. Studiază 1 Corinteni 10:7-11! Ce păcate a comis poporul Israel în pustiu și de ce privilegiile acordate i-au făcut păcatele și mai grave?

În 1 Corinteni 10:1-5, Pavel face trimitere la istoria poporului lui Dumnezeu în pustiu. Referirea la nor și la mare aduce în minte călăuzirea, prezența și protecția lui Dumnezeu. La rândul lor, mâncarea și băutura reprezintă purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Pavel se referă la experiența lui Israel cu norul și cu marea ca la un botez, analog cu botezul creștin. De asemenea, vorbind despre mâncare și băutură, Pavel face trimitere la Cina Domnului.
Cu alte cuvinte, capitolul 10 din 1 Corinteni exprimă ideea că, într-un anumit sens, creștinii trăiesc aceleași experiențe pe care le-a trăit Israel. Totuși Pavel amintește istoria poporului Israel fiindcă nu vrea ca acea istorie să se repete. În ciuda tuturor privilegiilor pe care le-a avut Israel, mulți dintre oameni au dorit lucruri rele (1 Corinteni 10:6), cum ar fi idolatria (1 Corinteni 10:7) și imoralitatea sexuală (1 Corinteni 10:8). Nu este de mirare deci că „cei mai mulți dintre ei n-au fost plăcuți lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:5).

Este ușor să arătăm cu degetul spre Israelul antic și să spunem că a comis păcate grave. Pavel argumentează că și creștinii sunt susceptibili la păcate similare, în ciuda privilegiului imens de a cunoaște istoria lui Hristos. Acest lucru este clar în avertizarea: „Cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă” (1 Corinteni 10:12 ). Expresia „cine crede” sugerează că unii din biserică nu conștientizau că erau în pericolul de a cădea în acele păcate. Ne confruntăm și noi cu același risc astăzi?

„Cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă!” Care dintre noi nu s-a confruntat cu realitatea exprimată în acest avertisment?

Biblia spune că Dumnezeu nu ne va lăsa să fim ispitiți peste puterile noastre, „ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieși[m] din ea” (1 Corinteni 10:13). De ce atunci ne este totuși atât de ușor să cădem în păcat?

Comentariu EGW

Biblia se explică singură. Fiecare verset trebuie raportat la un alt verset. Elevul ar trebui să înveţe să o considere un întreg şi să vadă legătura dintre părţile ei. Ar trebui să-i cunoască marea temă centrală, ar trebui să ştie despre planul iniţial al lui Dumnezeu pentru lume, despre modul în care a început marea luptă şi despre lucrarea de răscumpărare. Ar trebui să înţeleagă natura celor două principii care se luptă pentru supremaţie şi să înveţe să le descopere acţiunile în rapoartele istoriei şi ale profeţiei, din trecut până la marele final. Ar trebui să vadă cum această luptă este întreţesută în toate fazele experienţei umane; cum el însuşi manifestă, în fiecare împrejurare a vieţii, unul dintre cele două principii antagonice şi cum, fie că vrea, fie că nu, el hotărăşte chiar acum de care parte a controversei va fi găsit.

Fiecare parte a Bibliei este folositoare şi inspirată de Dumnezeu. Vechiul Testament nu ar trebui să se bucure de o atenţie mai mică decât cea de care se bucură Noul Testament. Studiind Vechiul Testament, vom descoperi izvoare vii acolo unde cititorul neatent nu vede decât deşert arid.

Trebuie studiată în mod special Apocalipsa, alături de Daniel. Fiecare educator care se teme de Dumnezeu trebuie să caute să înţeleagă şi să prezinte cât mai bine vestea bună pe care Mântuitorul, în persoană, a venit să i-o descopere slujitorului Său Ioan – „Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând” (Apocalipsa 1:1). Nimeni nu ar trebui să se descurajeze din pricina simbolurilor aparent mistice din această carte. „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată” (Iacov 1:5).

„Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea, căci vremea este aproape!” (Apocalipsa 1:3). Când în inima elevului se naşte o dragoste adevărată pentru Biblie şi începe să-şi dea seama cât de vast este câmpul ei de cunoaştere şi cât de preţioasă este comoara ei, va dori să profite de orice oportunitate de a cunoaşte mai bine Cuvântul lui Dumnezeu. Studiul Bibliei nu va fi restrâns la vreun timp sau spaţiu anume, iar acest studiu continuu este unul dintre cele mai bune mijloace de cultivare a dragostei pentru Scriptură. Ca elev, ar trebui să ai tot timpul Biblia cu tine. Când se iveşte o ocazie, citeşte un text şi meditează asupra lui! Când mergi pe stradă, când aştepţi în gară, când ajungi mai devreme la o întâlnire, nu pierde ocazia de a-ţi însuşi vreun gând preţios din tezaurul adevărului! – Educație, p. 190, 191

4. De ce trebuie să fugim de idolatrie, potrivit celor afirmate în 1 Corinteni 10:5-22?

În 1 Corinteni 10:14-22 Pavel reia problema mâncării adusă ofrandă idolilor. În multe culturi din zilele noastre poate părea ciudat să aduci mâncare idolilor, dar era ceva obișnuit în vremurile biblice. Când animalele erau sacrificate zeilor în templele păgâne, o parte din animal era dată preoților care oficiau slujba, iar aceștia vindeau carnea. O parte din această carne ajungea în piețele publice. Pentru că această carne nu era ținută separat de cealaltă carne pusă la vânzare în piață, un creștin putea, fără să știe, să cumpere carne care fusese adusă ofrandă idolilor. Opinia apostolului a fost că această carne poate fi cumpărată liber de către creștini.

Dar, deși carnea sacrificată într-un templu putea fi mâncată de creș­tini acasă (1 Corinteni 8:1-13), practica de a merge în temple păgâne și de a participa la sărbători le era expres interzisă creștinilor. Criteriul este clar: creștinii au voie să mănânce acea carne acasă, deoarece idolii nu sunt nimic (1 Corinteni 8:4), însă creștinii nu trebuie să participe la ceremoniile păgâne, deoarece acest lucru corespunde închinării la demoni (1 Corinteni 10:20,21). A lua parte la ritualuri păgâne înseamnă a avea părtășie cu demonii (1 Corinteni 10:20), la fel cum a lua parte la Cina Domnului înseamnă a avea părtășie cu Hristos (1 Corinteni 10:16).

Astfel Pavel spune: „Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor” (1 Corinteni 10:21). Așa cum a spus Isus, „nimeni nu poate sluji la doi stăpâni” (Matei 6:24). Pavel susține că Dumnezeu cere o loialitate deplină. El sugerează că idolatria Îl provoacă pe „Domnul la gelozie” (1 Corinteni 10:22). Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, Pavel, în 1 Corinteni 8:4-6, exprimă o regulă infailibilă împotriva idolatriei, făcând trimitere la Deuteronomul 6:4,5 – „Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta” (Deuteronomul 6:4,5, subl. ad.). La această idee, din Deuteronomul 6:5, de a-L iubi pe Dumnezeu mai presus de toate lucrurile, Isus a adăugat: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Marcu 12:31; vezi și Leviticul 19:18).

Un idol nu este neapărat o statuie de piatră. Putem transforma aproape orice în idol. Ce idoli, dacă există, trebuie să scoți din viața ta?

Comentariu EGW

Istoria sacră prezintă multe ilustrații ale rezultatelor adevăratei educații. Prezintă multe exemple nobile de oameni ale căror caractere au fost formate sub îndrumare divină, oameni ale căror vieți au fost o binecuvântare pentru semenii lor și care au stat în lume ca reprezentanți ai lui Dumnezeu. Printre aceștia se numără Iosif și Daniel, Moise, Elisei și Pavel – cei mai mari oameni de stat, cel mai înțelept legislator, unul dintre cei mai credincioși reformatori și, în afară de Cel care a vorbit așa cum n-a vorbit niciodată un om, cel mai ilustru învățător pe care l-a cunoscut această lume.

De timpuriu, chiar când treceau de la tinerețe la maturitate, Iosif și Daniel au fost separați de casele lor și duși ca prizonieri în țări păgâne. În special, Iosif a fost supus ispitelor care însoțesc marile schimbări ale sorții. În casa tatălui său, un copil prețuit cu gingășie; în casa lui Potifar, un sclav, apoi un confident și tovarăș; un om de afaceri, educat prin studiu, observație, contact cu oamenii; în temnița faraonului, un prizonier de stat, condamnat pe nedrept, fără vreo speranță de a i se face dreptate sau perspectivă de eliberare; chemat, într-o mare criză, la conducerea națiunii. Ce i-a permis să-și păstreze integritatea? ...
Loialitatea față de Dumnezeu, credința în Cel Nevăzut – aceasta a fost ancora lui Iosif. În aceasta se afla ascunsă puterea lui. …

Prin înțelepciunea și dreptatea lor, prin puritatea și bunăvoința manifestate în viața lor de zi cu zi, prin devotamentul față de interesele unor oameni care erau idolatri, Iosif și Daniel s-au dovedit credincioși principiilor educației lor timpurii, credincioși Aceluia ai cărui reprezentanți erau. …
Ce lucrare de o viață au făcut acești nobili evrei! …

Dumnezeu dorește să descopere lumii prin tinerii și copiii de astăzi aceleași adevăruri mărețe care au fost descoperite prin acești oameni. Istoria lui Iosif și Daniel este o ilustrare a ceea ce va face El pentru cei care I se predau Lui și caută din toată inima să îndeplinească planul Său. – Conflict and Courage, p. 366
Tot ce suntem sau putem fi Îi aparține lui Dumnezeu. Educația, disciplina și priceperea în fiecare domeniu ar trebui să fie folosite pentru El. … Indiferent dacă suma încredințată este mare sau mică, Domnul cere ca administratorii Săi să facă tot ce pot mai bine. Nu cantitatea încredințată sau înmulțirea realizată le aduce oamenilor aprobarea cerului, ci credincioșia, loialitatea față de Dumnezeu și slujirea din iubire sunt cele care aduc binecuvântarea divină: „Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.” Această răsplată a bucuriei nu așteaptă până la intrarea noastră în Cetatea lui Dumnezeu, ci slujitorul credincios are o pregustare a ei chiar și în această viață. – To Be Like Jesus, p. 91

În 1 Corinteni 8:1-3, Pavel susține că dragostea față de Dumnezeu îl ferește pe om de idolatrie. Acest argument este reluat și aprofundat în 1 Corinteni 10:23 – 11:1. În 1 Corinteni 8:3, el vorbește despre dragostea noastră pentru Dumnezeu, iar ulterior ne îndeamnă: „Nimeni să nu-și caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia” (1 Corinteni 10:24). Aceasta este dragostea pentru ceilalți.

5. Ce au în comun Marcu 10:17-22 cu Marcu 12:28-31 și cum se aplică aceste pasaje situației din 1 Corinteni 10?

Pavel face în 1 Corinteni 10 exact ceea ce a făcut Isus în Marcu 12:28-31 – leagă cele două mari porunci ale legii: dragostea pentru Dumnezeu mai presus de toate cu dragostea pentru ceilalți. În episodul cu tânărul bogat (Marcu 10:17-22) Domnul Isus unește aceste două feluri de dragoste prin intermediul aluziei la Deuteronomul 6:4 (vezi Marcu 10:18) și la a doua tablă a Decalogului (vezi Marcu 10:19). Problema acelui tânăr bogat a fost că și-a iubit bunurile deținute mai mult decât L-a iubit pe Dumnezeu și pe aproapele său (Marcu 10:22). Și-a prețuit comoara de pe pământ mai mult decât comorile din cer. A pus preț pe bani mai mult decât pe săraci (Marcu 10:21). Era un idolatru.

Urmând învățăturile lui Isus, Pavel sugerează că principiul de a-L iubi pe Dumnezeu mai presus de toate și pe aproapele ca pe propria persoană trebuie aplicat situațiilor ipotetice din 1 Corinteni 10:27,28. Acest lucru înseamnă că până și lucrurile permise pot să nu fie utile sau edificatoare, întrucât pot leza conștiința altcuiva (1 Corinteni 10:23). Acest principiu este redat magistral în cuvintele: „Faceți totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31). Spunând că totul trebuie făcut pentru slava lui Dumnezeu, Pavel arată că idolatria se poate manifesta în cele mai variate forme, căci orice lucru care uzurpă slava care I se cuvine numai lui Dumnezeu este o formă de idolatrie (Isaia 42:8).

Cuvintele lui Pavel din 1 Corinteni 10:31 – 11:1 servesc drept concluzie la capitolele 8 – 10. El arată clar că nu a urmărit propriul avantaj, „ci al celor mai mulți, ca să fie mântuiți” (1 Corinteni 10:33). Așa a urmat el exemplul lui Hristos (1 Corinteni 11:1).

Cum poți învăța mai bine să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți?

Comentariu EGW

Dumnezeu ar fi vrut ca israeliții, poporul Său, să înțeleagă că numai El trebuia să fie obiectul închinării lor și, când aveau să învingă națiunile idolatre din jurul lor, să nu păstreze niciunul dintre chipurile zeilor la care se închinau acestea, ci să le distrugă complet. Multe dintre imaginile acestor zeități păgâne erau foarte scumpe și realizate cu multă măiestrie, de aceea, cei care fuseseră martori la închinarea la idoli, atât de obișnuită în Egipt, ar fi putut foarte ușor să fie ispitiți să privească și aceste obiecte fără sens cu un anumit grad de respect. Domnul dorea ca poporul Său să știe că din cauza idolatriei care condusese aceste națiuni la cel mai înalt grad de ticăloșie, El avea să îi folosească pe israeliți ca instrumente ale Sale pentru a le pedepsi și a le distruge zeii. …
„ Îţi voi întinde hotarele de la Marea Roşie până la Marea Filistenilor, şi de la pustie până la Râu (Eufrat). Căci voi da în mâinile voastre pe locuitorii ţării şi-i vei izgoni dinaintea ta.” …

Aceste făgăduințe ale lui Dumnezeu pentru cei ce erau poporul Său erau condiționate de ascultarea lor. Dacă aveau să Îi slujească numai Domnului, El avea să facă lucruri mari pentru ei. După ce Moise a primit instrucțiunile de la Domnul și le-a scris pentru popor, precum și făgăduințele, care erau condiționate de ascultare, Domnul i-a spus: „Suie-te la Domnul, tu, Aaron, Nadab și Abihu și șaptezeci de bătrâni ai lui Israel și să vă închinați de departe, aruncându-vă cu fața la pământ. Numai Moise să se apropie de Domnul; ceilalți să nu se apropie și poporul să nu se suie cu el.” Și Moise a venit și a spus poporului toate cuvintele Domnului și toate legile. Și tot poporul a răspuns într-un glas și a zis: „Vom face tot ce a zis Domnul.”

Moise nu scrisese Cele Zece Porunci, ci legile pe care Dumnezeu voia ca ei să le respecte și făgăduințele date cu condiția ca ei să-L asculte. El le-a citit înaintea poporului și toți s-au angajat să asculte de toate cuvintele pe care le spusese Domnul. Apoi Moise a scris jurământul lor solemn într-o carte și a adus jertfă lui Dumnezeu pentru popor. „A luat cartea legământului și a citit-o în fața poporului. Ei au zis: «Vom face și vom asculta tot ce a zis Domnul.»” – To Be Like Jesus, p. 341

Ajungând în Egipt, Iosif a fost vândut lui Potifar, mai-marele gărzii regelui, în slujba căruia a rămas timp de zece ani. Aici a fost expus unor ispite de un caracter cu totul ieșit din comun. Se afla în mijlocul idolatriei. Închinarea la zeii falși era însoțită de întreaga pompă împărătească, susținută de bogăția și cultura celei mai civilizate națiuni din vremea aceea. Totuși, Iosif și-a păstrat simplitatea și credincioșia față de Dumnezeu. …

Prosperitatea remarcabilă a tot ce era dat în grija lui Iosif nu era rezultatul direct al unei minuni, ci hărnicia, grija și energia sa au fost încununate de binecuvântarea divină. Iosif atribuia succesul său bunăvoinței lui Dumnezeu și chiar idolatrul său stăpân accepta aceasta ca fiind secretul prosperității sale fără precedent. Totuși, această prosperitate n-ar fi putut să fie obținută fără eforturi statornice și bine chibzuite. Dumnezeu a fost proslăvit prin credincioșia slujitorului Său. Scopul Său a fost acela ca, în curăție și cinste, cel ce credea în Dumnezeu să fie într-un contrast izbitor cu închinătorii la idoli, pentru ca, astfel, lumina harului ceresc să poată străluci în mijlocul întunericului păgânismului. – Conflict and Courage, p. 74

Suplimentar: Ellen G. White, Patriarhi și profeți, cap. 28, „Idolatria de la Sinai”
„Cât de mult bine s-ar putea face, dacă am folosi adecvat relațiile dintre noi! Fiecare om care a primit binefacerile cerești are datoria de a revărsa puțină lumină pe calea altora. [...] Atunci toți aceia care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu nu se vor mai idolatriza pe ei înșiși” (Ellen G. White, în The Advent Review and Sabbath Herald, 18 noiembrie 1884, p. 730). „Pavel a insistat ca frații săi să se întrebe ce influență vor avea asupra altora cuvintele și faptele lor și să nu facă nimic, oricât de nevinovat ar fi, care ar da impresia de susținere a idolatriei sau care ar putea leza vederile celor mai slabi în credință. [...]

Cuvintele de avertizare adresate de apostol bisericii din Corint sunt valabile în toate timpurile și mai ales în zilele noastre. Prin idolatrie el nu înțelege numai închinarea la idoli, ci și preocuparea de sine, atracția pentru o viață lejeră, satisfacerea poftelor și a pasiunilor” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 316, 317).

„Dacă vedeți că, făcând anumite lucruri pe care aveți tot dreptul să le faceți, împiedicați înaintarea lucrării lui Dumnezeu, nu le mai faceți! Nu faceți nimic din ceea ce ar putea închide mintea altora față de adevăr! [...] «Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos» (1 Corinteni 10:23) (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 9, p. 215).
Zilnic:
Iov 23
Iov 24
Iov 25
Iov 26
Iov 27
Iov 28
Iov 29
Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 23, „Sângele și grăsimea animală”  – „Un rezumat”

1. Cine ar vorbi cu Dumnezeu și ar fi iertat de Judecător?

2. La ce spune Iov că nu ia seama Dumnezeu? 

3. Cine este în ochii lui Dumnezeu vierme sau viermișor? 

4. De unde iese pâinea? 

5. Ce fel de test nu trebuie să facem din folosirea mâncărurilor cu carne?